Çedırlez uneori transcris în română „Ceatal Sf.

Gheorghe”) se desparte în Brațul

Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe.
Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său, de o lungime de 104
km², 60% din apele și aluviunileDunării.
Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei și, spre deosebire de Chilia, are un curs rectiliniu,
fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime. Are o lungime de 71
km și transportă 18% din volumul de apă al Dunării. Cursul Brațului Sfântu Gheorghe este
orientat spre sud-est, și se desfășoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La
vărsare formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.
Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte
din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia
Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov în
epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată
Delta actuală, sunt geomorfologic false[6].

Geologie[modificare | modificare sursă]

Delta Dunării (2010)

Delta în 1867 (hartă germană)

Delta Dunării este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a scoarței
terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării
vine în contact în partea de sud-vest cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf.
Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu brațul Sfântu Gheorghe.
Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se
dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite
paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate prin forajele de
mare și mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparțin
etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite,
siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.
Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite
feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire feldspatice,
diabaze și melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a., ce
conțin specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere
(Glomospirella sp., Spirillinasp. ș.a.), conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella
tethydis ș.a.). Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de
ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la bază), argile calcaroase, gresii, precum și
calcare cenușii și gălbui (la partea superioară), cu fosile de foraminifere (Textularia
jurassica, Spirillina orbicula ș.a.), dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N.
pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin
etajelor Apțian-Senonian (121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și
siltite feruginoase, cu intercalații de gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză
săracă cu Trilobosporilites apiverucatus, Clavifera triplex etc.
Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani)
sunt alcătuite dintr-o succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile,
cu Mactra sp., nisipuri, siltite și argile roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii
(cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis și nisipuri cu
intercalații de argile, ce conțin specimene de Viviparus bifarcinatus, Dreissena
polymorpha etc. Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite deltaice ce aparțin etajelor
Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, dintr-un strat de
argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de strate de pietrișuri, nisipuri, siltite, argile și
strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-
lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994) [7][8]

Geomorfologie[modificare | modificare sursă]

Golful gurilor Dunării acum 6000 ani, după Grigore Antipa: la apus de grindurile Jibrieni, Letea,
Caraorman, Crasnicol și Perișor s-a format delta fluvială, la răsărit de ele delta maritimă.
Delta inundabilă, înainte de îndiguiri (1928).

Evoluția geomorfologică a Deltei Dunării din Antichitate până în zilele noastre.

Zonele îndiguite și desecate în era comunistă.

Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre (între 44˚46’00” lat. N – platforma
Bugeac, 45˚40’00” lat. N și 28˚40’24” long. E – Orogenul Nord Dobrogean, respectiv
29˚40’50” long. E – platforma Mării Negre), reprezintă din punct de vedere geomorfologic un
relief de acumulare dezvoltat la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteț P., 1973,
Romanescu Gh, 1995)[9][10]
Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993) [11], Delta Dunării este inclusă
la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale fluviatile
cu un grad ridicat de fragmentare.
Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de
relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se
prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș
de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine,
față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor și -2 - -4 m în zona depresiunile
lacustre. (Coteț P., 1973; Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)
[12]
Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două subregiuni geografice și anume: Delta
propriu-zisă ce ocupă o suprafață de 4.250 km2, aflată între brațele fluviului,și zona
complexului Razim, cu o suprafață de 990 km2. Din punct de vedere fizico-geografic Delta
se împarte transversal pe brațele fluviului în două mari subregiuni naturale: delta fluvială și
delta maritimă.

Harta Deltei Dunării

Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la ceatalul
Izmail, spre aval, până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia Periprava (pe brațul Chilia)
– Crișan (pe brațul Sulina) – Ivancea (pe brațul Sf. Gheorghe) – Crasnicol – Perișor.
Această subregiune a Deltei Dunării este împărțită în mai multe unități naturale cum ar fi:
Depresiunea Sireasa, Depresiunea Șontea-Furtuna, Depresiunea Pardina, Depresiunea
Matița-Merhei, Grindul Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru, Ostrovul Babina, Ostrovul
Cernovca, Depresiunea Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roșca-Buhaiova,
Lunca Tulcea-Murighiol și Depresiunea Dranov-Dunavăț, etc.
Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața Deltei Dunării, la răsărit de linia
Periprava-Crișan-Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această subregiune, ca și în cazul deltei
fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv și negativ dar, spre deosebire de prima subregiune,
fundul depresiunilor este sub nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of the Romanian
Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)

Clima[modificare | modificare sursă]

Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice.
Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte
de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și
lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este
considerată locul cu cele mai puține precipitații din România.
Această suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația
generală a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între un
minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în luna
iulie. În funcție de intesitatea activității centrilor barici principali se instalează condiții
specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activeaza centrul baric nord-est european),
zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează anticiclonii nord-atlantici), zile
de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile de vară ploioase
(când interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).
Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar poate
ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe
suprafața deltei. Mediile multianuale indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La
nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianuală este de 10,94 C, în delta
fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05 C, iar în largul Marii Negre
(Platforma Gloria), de 11,86 C.
Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active : la
Gorgova variază între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie), la
Sulina între 2,8 C (în iulie) și 1,4 C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1
C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice efective se
apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul
României. Umezeala relativă a aerului variază iarna între 88 - 84% la Gorgova și 89 85% la
Sulina și Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și 77 - 80%, la Sulina și
Sfântu Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est datorită
efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării Negre. La intrarea în Delta
Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor de 450 mm,
iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar
pe litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.
Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai
aspre. Asemenea situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-
1985, când apele mării lângă țărm au înghețat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat
din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerări de vânt
înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele sunt distribuite foarte
neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă
ca sunt 142 zile de vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au durata aproape egală cu
toamnele. La Sulina aceleași medii multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de
iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

Biodiversitate[modificare | modificare sursă]

În violet transparent, Rezervația biosferei „Delta Dunării”.

Delta Dunării este încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a Dobrogei și

prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel
de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice.
Habitate[modificare | modificare sursă]
În arealul deltei au fost identificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar; astfel: Ape
stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-
Nanojuncetea; Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație bentonică de specii de Chara;
Bancuri de nisip acoperite permanent de un strat mic de apă de mare, Comunități cu
salicornia și alte specii anuale care colonizează terenurile umede și nisipoase; Comunități
de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin;
Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetație din Ranunculion
fluitantis și Callitricho-Batrachion; Dune cu Hippophae rhamnoides; Depresiuni umede
intradunale; Dune mobile embrionare (în formare); Dune fixate cu vegetație herbacee
perenă (dune gri); Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion
tinctoriae); Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamion sau Hydrocharition;
Lacuri distrofice și iazuri, Lagune costiere; Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus; Pajiști
cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae); Pajiști
mediteraneene umede cu ierburi înalte din Molinio-Holoschoenion; Pajiști de altitudine joasă
(Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); Pajiști aluviale din Cnidion dubii; Pajiști
sărăturate de tip mediteranean (Juncetalia maritimi); Pajiști și mlaștini sărăturate panonice
și ponto-sarmatice; Pajiști xerice pe substrat calcaros; Păduri ripariene mixte cu Quercus
robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri
(Ulmenion minoris); Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion
rubri și Bidention; Stepe ponto-sarmatice; Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice; Vegetație
anuală de-a lungul liniei țărmului; Vegetație forestieră ponto-sarmatică de stejar pufos și
Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba[13].
Floră[modificare | modificare sursă]
Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor
umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul
suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop,
care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite
de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există
păduri (Pădurea Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar
pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare
(hamei, curpen).

Nufăr alb (Nymphaea alba) în arealul Deltei

La nivelul ierburilor sunt întâlnite elemente floristice (meridional-continentale și xero-

mezofile) din specii rare[14] printre care unele protejate la nivel european prin Directiva
92/43/CE (anexa I-a) din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor
de faună și floră sălbatică)[15]; astfel: centaurea (Centaurea jankae aflată pe lista roșie
a IUCN[16], Centaurea pontica și Centaurea tenuiflora), capul-șarpelui (Echium russicum),
otrățelul bălților (Aldrovanda vesiculosa), trifoiașul-de-baltă (Marsilea quadrifolia),
ciucușoară de nisip (Alyssum borzaeanum)[17], orhideea piramidă (Anacamptis pyramidalis),
volbură de nisip (Convolvulus persicus), sânziană (Galium humifusum), garofiță (Dianthus
pseudarmeria), coșaci (Astragalus vesicarius), valentiță (Tanacetum millefolium), nebunariță
(Hyoscyamus niger), nufăr galben (Nuphar lutea), nufăr alb (Nymphaea
alba), obligeană(Acorus calamus), ferigă de baltă (Thelypteris palustris), piciorul
cocoșului (Ranunculus repens), vitrigon (Eryngium maritimum), alior (Euphorbia peplis),
alior de baltă (Euphorbia palustris[18], Euphorbia seguieriana), cârcel (Ephedra
distachia), pelin(Artemisia tschernieviana), bărbișoară (Allysum hirsutum), volbură
(Convolvulus lineatus), varză de mare (Crambe maritima), pătlăgină (Plantago cornuti), ață
de mare (Ruppia maritima), brândușă de nisip (Merendera sobolifera)[19], garofiță (Dianthus
pseudarmeria și Dianthus bessarabicus), siminoc (din specia Helichrysum arenarium),
grășătoare (Sagina maritima), chimionul porcului (Peucedanum arenarium), valentiță
(Tanacetum milefolium), vanilie sălbatică (Heliotropium curassavicum), vioreaua de baltă
(Hottonia palustris), otrățel (Onosma arenaria), ploșnițoasă (Orchis coriophora ssp.
fragrans), bujori (Orchis laxiflora ssp. elegans), untul-vacii (Orchis morio), petunie (Petunia
parviflora), ferigă plutitoare (Salvinia natans), otrățel de baltă (Utricularia vulgaris), plutică
(Nymphoides peltata), troscot de apă (Polygonum amphibium), săgeata apei (Sagitaria
sagitifolia), pipirig (Juncus gerardii), rogoz (Carex ligerica) sau pir de mare (Elymus
sabulosus).
Faună[modificare | modificare sursă]
Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă
dulce în numeroasele sale lacuri și japșe[20]. Acesta este locul unde milioane de păsări din
diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească.
Speciile majore de pești în cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul. Fauna deltei este
una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni,
pești, crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele protejate prin aceeași Directivă
a Consiliului European (anexa I-a) 92/43/CE (privind conservarea habitatelor naturale și a
speciilor de faună și floră sălbatică)[15] sau aflate pe lista roșie a IUCN.
Mamifere[modificare | modificare sursă]
Mistreț (Sus scofa)[21], enot (Nyctereutes procyonoides), vidră de râu (Lutra lutra)
[22]
, bizam (Ondatra zibethicus)[23], nurcă europeană (Mustela lutreola), hermină mică
(Mustela erminea aestiva), nevăstuică (Mustela nivalis), dihor pătat (Vormela
peregusna), șacal auriu (Canis aureus), iepure de câmp (Lepus europaeus), popândău
european (Spermophilus citellus), dihorul de stepă (Mustela eversmannii), arici (Erinaceus
concolor), chițcan de pădure (Sorex araneus), chițcan mic de apă (Neomys anomalus),
șoarecele-de-mișună (Mus spicilegus), șoarece pitic (Micromys minutus).
Păsări[modificare | modificare sursă]
Parcul național adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor păsări
migratoare, de pasaj sau sedentare protejate la nivel european și enumerate în anexa I-a
a Directivei CE 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor
sălbatice[24].

Pelicani din Delta Dunării

Câteva din speciile de păsări semnalate în arealul deltei: gârliță mică (Anser erythropus),
acvilă-țipătoare-mică (Aquila pomarina)[25], acvilă de câmp (Aquila heliaca), acvilă-țipătoare-
mare (Aquila clanga), fluierar de munte (Actitis hypoleucos), ciuf de câmp (Asio flammeus),
ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), rață sulițar (Anas acuta), rață mică (Anas crecca), rață
cârâitoare(Anas querquedula), gâscă de vară (Anser anser), gâscă cenușie (Anser anser),
fâsă-cu-gât-roșu (Anthus cervinus), fâsă de pădure (Anthus trivialis), fâsă de munte (Anthus
spinoletta), drepneaua neagră (Apus apus), drepneaua mare (Apus melba), stârc
cenușiu (Ardea cinerea), ciuf de pădure (Asio otus), rață cu cap castaniu (Aythya ferina),
pescăruș albastru (Alcedo atthis), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), stârc pitic
(Ixobrychus minutus), stârc cenușiu (Ardea cinerea), stârc roșu (Ardea purpurea), stârc
galben (Ardeola ralloides), stârc pitic (Ixobrychus minutus), rață roșie (Aythya
nyroca), mătăsar (Bombycilla garrulus), șorecar comun (Buteo buteo), buhai de baltă
(Botaurus stellaris), gâsca cu piept roșu (Branta ruficollis), nisipar (Calidris alba), fugaci de
țărm (Calidris alpina), fugaci mare (Calidris canutus), fugaci roșcat (Calidris ferruginea),
fugaci mic (Calidris minuta), fugaci pitic (Calidris temminckii), cânepar (Carduelis
cannabina), sticlete (Carduelis carduelis), florinete (Carduelis chloris), inăriță (Carduelis
flammea), scatiu (Carduelis spinus), mugurar roșu (Carpodacus erythrinus), porumbel de
scorbură (Columba oenas), lebădă de vară (Cygnus olor), chirighiță-cu-obraz-alb
(Chlidonias hybridus), erete cenușiu (Circus pygargus), barză neagră (Ciconia nigra), barză
albă (Ciconia ciconia), lăstun de casă (Delichon urbica), șoimul rândunelelor (Falco
subbuteo), muscar negru (Ficedula hypoleuca), cinteză (Fringilla coelebs), găinușă de baltă
(Gallinula chloropus), pescărița râzătoare (Gelochelidon nilotica), ciovlica roșiatică
(Glareola pratincola), cocor (Grus grus), frunzărița galbenă (Hippolais icterina), frunzărița
cenușie (Hippolais pallida), rândunica roșcată (Hirundo daurica), rândunica de hambar
(Hirundo rustica), vultur codalb (Haliaeetus albicilla), piciorong (Himantopus himantopus),
sfrâncoc (Lanius excubitor), sfrâncioc-cu-cap-roșu (Lanius senator), grelușel pătat
(Locustella naevia), pescăruș sur (Larus canus), pescăruș negricios (Larus fuscus),
pescăruș râzător (Larus ridibundus), prundaș de nămol(Limicola falcinellus), sitar de mâl
(Limosa limosa), grelușelul de stuf (Locustella luscinioides), sfrâncioc roșiatic (Lanius
collurio), sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius minor), pescăruș cu cioc subțire (Larus
genei), pescăruș mic (Larus minutus), sitarul de mal nordic (Limosa lapponica), ciocârlie de
Bărăgan (Melanocorypha calandra), culic cu cioc subțire (Numenius tenuirostris), pietrar
negru (Oenanthe pleschanka), chiră de baltă (Sterna hirundo), pitulice (Sylvia nisoria),
fluierar sur (Xenus cinereus), pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), șorecar-mare
(Buteo rufinus), prundăraș de sărătură (Charadrius alexandrinus), ploier de munte
(Charadrius morinellus), șerpar (Circaetus gallicus), erete de stuf (Circus
aeruginosus), lebădă de iarnă (Cygnus cygnus), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos
syriacus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoare neagră (Dryocopus
martius), egretă mică (Egretta garzetta), egretă mare (Egretta alba), presura de grădină
(Emberiza hortulana), șoim-de-iarnă (Falco columbarius), gușă albastră (Luscinia svecica),
vânturel mic (Falco naumanni), muscar-gulerat (Ficedula albicollis), muscar-mic (Ficedula
parva), becațină mare (Gallinago media), rață cu cap alb (Oxyura leucocephala), vultur
pescar (Pandion haliaetus), pelican creț (Pelecanus crispus), pelican comun (Pelecanus
onocrotalus), cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), notatiță cu ciocul subțire
(Phalaropus lobatus), bătăuș (Philomachus pugnax), lopătar (Platalea
leucorodia), țigănuș (Plegadis falcinellus), cresteț cenușiu (Porzana parva), cresteț pestriț
(Porzana porzana), resteluț pitic (Porzana pusilla), ciocântors (Recurvirostra avosetta),
privighetoare-de-baltă (Acrocephalus melanopogon), chirighiță neagră (Chlidonias
niger), uliu cu picioare scurte(Accipiter brevipes), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias
hybridus), erete vânăt (Circus cyaneus), erete alb (Circus
macrourus), dumbrăveancă (Coracias garrulus), lebădă mică(Cygnus columbianus
bewickii), șoim dunărean (Falco cherrug), șoim călător (Falco peregrinus), vânturel de
seară (Falco vespertinus), cufundar polar (Gavia arctica), cufundar mic(Gavia
stellata), acvilă pitică (Hieraaetus pennatus), pescărușul cu cap negru (Larus
melanocephalus), ciocârlie-de-pădure (Lullula arborea), ferestraș mic (Mergus
albellus), gaie neagră (Milvus migrans), ciocănitoarea verzuie (Picus canus), ploier auriu
(Pluvialis apricaria), furtunar (Puffinus yelkouan), chiră mică (Sterna albifrons), pescăriță
mare (Sterna caspia), chiră de mare (Sterna sandvicensis), lup de mare (Stercorarius
parasiticus), lup de mare codat (Stercorarius longicaudus), ferestrașul mare (Mergus
merganser), rață cu ciuf(Netta rufina), pietrar bănățean (Oenanthe hispanica), pietrar
răsăritean (Oenanthe isabellina), pietrar sur (Oenanthe oenanthe), ciuf-pitic (Otus scops),
codroș de munte (Phoenicurus ochruros), pitulice de munte (Phylloscopus collybita), pitulice
sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix), pitulice fluierătoare (Phylloscopus trochilus), presură de
iarnă (Plectrophenax nivalis), cojoaică de grădină (Certhia brachydactyla), stârc de cireadă
(Bubulcus ibis), prigoare (Merops apiaster), grangur (Oriolus oriolus), corcodelul mare
(Podiceps cristatus)[26].
Pești[modificare | modificare sursă]
Rizeafcă (Alosa tanaica), avat (Aspius aspius), zvârlugă (Cobitis taenia), porcușor-de-nisip
(Gobio albipinnatus), răspăr (Gymnocephalus schraetzer), țipar (Misgurnus
fossilis), sabiță (Pelecus cultratus), boarță (Rhodeus sericeus
amarus), dunăriță (Sabanejewia aurata bulgarica), fusar (Zingel streber, Zingel
zingel), petroc (Gobio kessleri), țigănuș (Umbra krameri), ghiborț de râu (Gymnocephalus
baloni), scrumbie de Dunăre (Alosa immaculata), morunaș (Vimba vimba), o specie de
somn (Silurus soldatovi) din familia Siluride, șalău(Sander lucioperca), șalău vărgat (Sander
volgensis), biban (Perca fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), cernușcă (Leuciscus
borysthenicus), știucă de Amur (Esox reichertii), caracudă (Carassius carassius), lin (Tinca
tinca), biban (Perca fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), plătică (Abramis brama),
caracudă argintie (Carassius auratus auratus)[27].
Reptile și amfibieni[modificare | modificare sursă]
Vipera de stepă (Vipera ursinii), șarpele de alun (Coronella austriaca), șopârla multicoloră
(Eremias arguta), șopârla de câmp (Podarcis taurica), șopârla cenușie (Lacerta agilis),
țestoasa de baltă (Emys orbicularis)[28], țestoasa dobrogeană de uscat (Testudo graeca),
tritonul cu creastă danubian (Triturus dobrogicus)[29], tritonul comun transilvănean (Triturus
vulgaris ampelensis), buhaiul de baltă cu burtă roșie (Bombina bombina)[30], brotacul verde
de copac (Hyla arborea)[31].
Nevertebrate[modificare | modificare sursă]
În rezervație este semnalată prezența mai multor nevertebrate rare (melci, gândaci, libelule,
fluturi); printre care: melcul acvatic dungat (Theodoxus transversalis), melcul cu cârlig
(Anisus vorticulus), gândacul de apă (Graphoderus bilineatus), croitorul mare al
stejarului (Cerambyx cerdo)[32], două libelule din speciile Ophiogomphus cecilia și Arytrura
musculus; și cinci fluturi: Colias myrmidone, Leptidea morsei (fluturele de muștar), Lycaena
dispar (fluturele purpuriu), Catopta thrips (fluturele de stepă) și Coenagrion ornatum (albilița
portocalie)[33].

Populația[modificare | modificare sursă]

Populația Deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic nepermițând densități
importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara, afluxul de turiști triplează
populația, care la recensământul din 2002 se menținea la 14.583 locuitori, dintre care
12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni diverși alții (1%) [34]. Delta a fost
dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059
în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire care provine
poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste populații s-au amestecat, lucru dovedit și de
vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi termenii pescărești.

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

Moscheea Azizyie din Tulcea

Pe teritoriul și în vecinătatea parcului național se află mai multe obiective de interes turistic
(lăcașuri de cult, monumente istorice, situri arheologice, arii protejate, zone naturale); astfel:

 Biserica ortodoxă „Buna Vestire” din Tulcea, construcție 1869, monument istoric.

 Mănăstirea și castrul roman Halmyris de la Murighiol.

 Moscheea Azizyie (Geamia Sultanului Abdulaziz) din Tulcea, lăcașul de cult

reprezentativ al comunității musulmane construit în anul 1863, monument istoric.

 Așezarea greco-indigenă din satul Sălcioara (sit arheologic).

 Cetatea Argamum - Orgame, sit arheologic aflat în partea de est a județului Tulcea,
pe teritoriul administrativ al comunei Jurilovca, în locul numit Capul Doloșman. Acesta
este localizat la contactul dintre Podișul Babadagului și Limanul Razim care,
în Antichitate, era un golf deschis al mării Negre (golful Argamon).

 Histria, cetate grecească (ruine) aflată pe teritoriul administrativ al comunei Istria,

în județul Constanța; cel mai vechi oraș atestat de pe actualul teritoriu al României.

 Situl arheologic de la Vișina.

 Munții Măcinului

 Marea Neagră

 Complexul lagunar Razim-Sinoe (Limanele Dobrogene) constituit din cele două

unități: Unitatea Razim cu lacurile Golovița, Zmeica, Babadag, Tauc, Topraichioi și
cel omonim; și Unitatea Sinoe ce cuprinde lacurile Nuntași, Tuzla și Sinoe[35].

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

 

Moară tipică de la Letea

Delta Dunării - Landsat (2000)

45°10′N 29°18′E

Pescar în lotcă

Stârc de noapte

Navigație cu sau fără motor

 

Colonie de pelicani

Bâtlanul mic

Peisaj, 2006

Peisaj, 2006

Pescuit cu undița de pe grindul fluviatil

 

Structura etnică a regiunii Dunării de Jos(1930)

Pierderile teritoriale ale României în Delta Dunării din 1948 încoace

Timbru poștal cu Delta Dunării

Referințe bibliografice[modificare | modificare sursă]

1. ^ Protectedplanet.net - Delta Dunării Site of Community Importance (Habitats
Directive); accesat la 13 ianuarie 2014

2. ^ Delta Dunării - sit de importanță comunitară; accesat la 12 ianuarie 2013

3. ^ Delta Dunării (zona maritimă) - sit de importanță comunitară; accesat la 12 ianuarie

2015

4. ^ Delta Dunării și Complexul Razim - Sinoie (arie de protecție specială avifaunistică);

accesat la 12 ianuarie 2015

5. ^ The Ramsar Convention on Wetlands - Romania - Danube Delta; accesat la 23

aprilie 2015

6. ^ Institutul Național de Statistică - Direcția Județeană de Statistică Tulcea - Delta

Dunării - Geografie; accesat la 23 aprilie 2015

7. ^ Ionesi, L. (1994). Geologia unităților de platformă și a orogenului NORD –

DOBROGEAN. Editura Tehnică, București

8. ^ Mutihac, V. (1990). Strucura geologică a teritoriului României. Editura Tehnică,

București. ISBN 973-31-0195-8