BIODIVERSITATEA DELTEI DUNARII

Considerata a doua ca marime din Europa, Delta Dunarii (4340 kilometri patrati)
este singura delta din lume declarata in intregime rezervatie a biosferei. “Paradisul
pasarilor” - cum mai este denumita Delta Dunarii - este una dintre cele mai intinse zone
umede din lume si cea mai mare zona de stufarisuri de pe glob, fiind “casa” ideala
pentru cele peste 5500 de specii de flora si fauna, intre care peste 300 de specii de pasari
si 150 de specii de pesti.

Fauna subacvatica - pestii - sunt deopotriva hrana pasarilor cat si a locuitorilor

Deltei Dunarii, in majoritate lipoveni, care au ca ocupatie de baza pescuitul.

Vegetatia biosferei cuprinde la fel de multe si interesante specii de plante - peste

1.200, de la stejari si pana la nuferi. Padurea Letea, considerata monument al naturii, se
gaseste pe Bratul Chilia, la 7 kilometri sud de localitatea Periprava. Dintre arbori, un loc
aparte il au padurile seculare de stejari brumarii (peste 25 de metri inaltime), ulmi, plopi
albi si negri.
Delta Dunării începe la prima despletire a bratelor numitã ceațalul* Ismail.
Printre deltele Terrei se încadreazã în tipul lobat , iar ca dimeniuni se aflã pe locul 21.
Cei aproximativ 300 de afluenti asigurã, la intrarea în deltã un debit lichid mediu
multianual de 6430 mc/sec. Debitul maxim a fost înregistrat în anul 1897 când a atins
valoarea de 17.900 mc/sec., iar cel minim a fost de 1280 mc/sec., înregistrat în anul
1942. Regimul nivelurilor la intrarea în deltã prezintã un comportament polifazic, cu
cresteri si descresteri repetate în cicluri cu amplitudini si durate foarte diferite de la an la
an. Oscilatiile quasi-permanente ale nivelului apelor impun nota hidrologicã specificã a
deltei. Maximele cele mai frecvente se înregistreazã primãvara si la începutul verii, iar
minimele cele mai frecvente, toamna si iarna. Reteaua hidrograficã este reprezentatã de
bratele Chilia, Tulcea, Sulina si Sfântu Gheorghe, precum si de canalele, gârlele si
sahalele dintre acestea, în lungime totalã de cca. 3500 Km.

Relieful Deltei Dunarii este reprezentat printr-o succesiune de câmpii litorale

continuate spre selful continental al Mãrii Negre printr-un front litoral. In cadrul
câmpiei litorale se disting douã forme de relief care dau nota specificã : grindurile si
câmpurile. Grindurile fluviale sunt forme de relief rezultate din acumularea aluviunilor
de o parte si de alta a bratelor fluviului sau a unor gârle mai mari. Sunt creste aluviale
lungi de zeci de Km. ridicare deasupra nivelului mediu al apelor cu 1,5 2m , foarte
subtiri (rar peste 100m lãtime), cu tendinta de înãltare si extindere lateralã. Prin
dezvoltarea lateralã grindurile juxtapun, devin mai înalte, pierzându-si specificul
geomorfologic si transformându-se în câmpuri fluviale. Grindurile marine sunt creste
nisipoase lungi (pânã la 20 Km) formate prin acumularea nisipului pe linii de tãrm
active. Când existã abundentã de nisip crestele nisipoase se dezvoltã activ, juxtapunând
si formând câmpuri marine. Vântul va continua modelarea subaerianã eolizând nisipul
cu formarea dunelor. Se ajunge astfel la o formã de relief distinctã, câmpul marin cu
dune, complet diferitã de grindurile tipice.Se mai utilizeazã frecvent, cu sens
impropriu,termenul de mlastinã, care nu desemneazã o formã de relief, ci un ecosistem.

1
 Câmpia deltaicã este delimitatã spre nord de abrupturile podisului Bugeac, spre
sud înaintând pânã la contactul cu laguna Razelm si canalul Periteasca. In cadrul
câmpiei deltaice pe parcursul evolutiei s-au diferentiat douã tipuri de câmpii : fluvialã si
marinã. Câmpia deltaicã fluvialã se extinde pe 61% din suprafata deltei, fiind delimitatã
spre est de contactul cu câmpia marinã pe aliniamentul vestic al câmpului Letea-
grindurile Rãducu-Ceamurlia-marginea vesticã a câmpului Caraorman-grindul Ivancea-
marginea vesticã a câmpului Crasnicol. Relieful câmpiei se dezvoltã pe o stivã de
sedimente nisipoase, nisipo-lutoase si luto-nisipoase cu origine fluvialã acumulate sub
controlul fluviului. Altitudinea medie a întregii câmpii fluviale este de 0,6m. Sesurile
deltaice sunt usor fragmentate de gârle, sahale si canale, precum si de crestele
grindurilor fluviale.

Delta Dunãrii se încadreazã în spatiul cu climat temperat semiarid specific

stepelor pontice. Spatiile acvatice plane si foarte întinse, acoperite în diferite grade cu
vegetatie, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurile marine, alcãtuiesc o suprafatã
activã specificã deltei si lagunelor adiacente, cu totul diferitã de cea a stepelor pontice.
Aceastã suprafatã activã reactioneazã fatã de radiatia totalã receptionatã si de circulatia
generalã a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiatia totalã variazã între
un minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnã si un maxim de 17 Kcl./cmp, in
luna iulie. In functie de intesitatea activitãtii centrilor barici principali se instaleazã
conditii specifice de vreme : zile de iarnã blânde (când activeazã centrul baric nord-est
european), zile de iarnã geroase, cu vânturi puternice (când actioneazã anticiclonii nord-
atlantici), zile de varã calde si uscate (când actionazã anticiclonii tropicali atlantici), zile
de varã ploioase (când interactioneazã aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din
nord-vestul Europei). Durata de strãlucire a soarelui este mare, media multianualã fiind
de 2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusã. Temperatura se
distribuie neuniform pe suprafata deltei. Mediile multianuale indicã cresterea
temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie
multianualã este de 10,94 C, în delta fluvialã (Gorgova), de 10,96 C, pe tãrmul mãrii
(Sulina), de 11,05 C, iar în largul Mãrii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.
Amplitudinile medii zilnice reflectã diferentele mari datorate naturii suprafetei active :
la Gorgova variazã între un maxim de 9 C (în iulie) si un minim de 3,8 C (in
decembrie), la Sulina între 2,8 C (în iulie) si 1,4 C (în noembrie), iar la statia Gloria
între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie si februarie). Sumele anuale ale temperaurilor
medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistreazã cele mai
mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativã a aerului variazã iarna între 88
- 84% la Gorgova si 89 85% la Sulina si Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 ? 71% la
Gorgova si 77 ? 80%, la Sulina si Sfântu Gheorghe. Precipitatiile sunt reduse cantitativ
si scad de la vest spre est datoritã efectului suprafetei active specifice deltei, precum si
al Mãrii Negre. La intrarea în Delta Dunãrii (Tulcea) se înregistreazã o cantitate medie
multianulã a precipitatiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360mm. In cea ma mare parte a
deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic si cea mai mare parte a
lagunelor, sub 350 mm. Stratul de zãpadã este subtire si se mentine perioade scurte de
timp, numai în iernile mai aspre.Asemenea situatii s-au petrecut în anii 1928-1929,
1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele mãrii lângã tãrm au înghetat timp de
45 ? 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic,
cele mai intense accelerãri de vânt înregistrându-se iarna si în sezoanele de tranzitie.
Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spatiul Deltei Dunãrii. La intrarea în

2
deltã, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevã cã sunt 142 zile de varã si 60 zile de iarnã, iar
primãverile au duratã aproape egalã cu toamnele. La Sulina aceleasi medii multianuale
indicã 145 zile de varã si numai 15 zile de iarnã, iar primãverile sunt mai lungi (122
zile) decât toamnele (83 zile).

Peisajul deltaic ocupã pe Terra o surafatã totalã de 684.000 Km.p. Fiecare deltã
are personalitatea sa peisagisticã rezultatã din evolutia în anumite conditii hidrologice,
climatice, oceanografice, tectonice, dar toate deltele au trãsãturi comune , între care
definitorii sunt : abundenta apei, biodiversitatea mare si dinamica foarte activã a tuturor
proceselor.
Delta Dunãrii se încadreazã în categoria peisajelor deltaice din zona temperatã
si poate fi divizat în mai multe tipuri si subtipuri. Peisajul deltei fluviale se
caracterizeazã prin alternanta zãvoaielor de salcie si plop bine dezvoltate, cu stufãrii,
ghioluri, gârle sahale si canale. Putem subdiviza identificând peisajul deltei fluviale
înalte cu zãvoaie bogate, dar cu ghioluri mici si stufãrii mai putin extense, si peisajul
deltei fluviale joase cu stufãrii si ghioluri întinse, prin care serpuiesc galeriile gârlelor,
sahalelor si canalelor mãrginite de zãvoaie.
Peisajul deltei marine, cu douã subtipuri : peisajul deltei marine joase cu stufãrii
întinse, ghioluri mari si cu foarte putine zãvoaie si peisajul câmpurilor marine înalte.
Acesta din urmã este foarte variat : pãdurile de silvostepã marinã de pe câmpurile Letea
si Caraorman, câmpurile cu dune înalte, întinsurile sãrãturate, reprezintã fatete foarte
diferite ale peisajului deltei marine. Peisajul bratelor Dunãrii, Chilia, Tulcea , Sulina si
Sfântu Gheorghe, este dominat de volumul enorm de apã care se scurge, de meandre,
difluente, zãvoaie. Si aici apar trãsãturi proprii în functie de morfologia fiecãrui brat si
de extensiunea si intensitatea presiunii umane. Peisajul deltelor secundare Chilia si
Sfântu Gheorghe este identic cu toatã diferenta de mãrime. Despletirile bratelor si
dominanta mlastinilor stuficole, la care se adaugã zãvoaie mai mult sau mai putin
închegate, sunt specifice acestui peisaj. Peisajul lagunelor are drept caracteristicã
extensiunea largã a oglinzilor de apã, mãrginite de stufãrii sau de faleze (Capul
Dolojman, Capul Iancine). Peisajul tãrmului deltaic si lagunar este cel mai complex,
datoritã îmbinãrii elementelor deltaice cu cele marine. Procesele actuale morfodinamice
impun diferentiefrea mai multor nuante : peisajele tãrmului dezvoltat pe câmpuri marine
cu dune (Sulina, Sfântu Gheorghe, Chituc), peisajul tãrmurilor dezvoltate pe bariere
deltaice sau lagunare în retragere rotationalã spre interiorul deltei (Sud Sulina ? Câsla
Vãdanii, Periteasca- Edighiol), peisajul tãrmurilor dezoltate pe bariere cochilifere
(Ciotic ? Perisor), peisajul insulei barierã Sacalin, cea mai mare si mai complexã din
nord-vestul Mãrii Negre. Peisajul polderelor amenajate pentru agriculturã (Sireasa,
Pardina, Rusca, Carasuhat, Dunavãtu, Sud Sulina), caracterizate prin monotonia
specificã câmpurilor cultivate cu cereale si plante tehnice.

Operatiunile de inventariere a speciilor de plante si animale din Delta Dunãrii

efectuate sub conducerea Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii (ARBDD),
au dus la identificarea a 5200 specii, ceea ce reprezintã o biodiversitate remarcabilã.
Desigur, numãrul total de specii este mai mare, cercetãrile viitoare urmând sã-l
precizeze. Printre cele 29 regiuni umede din jurul Mãrii Negre aflate în atentia forurilor
mondiale pentru protectia naturii, Delta Dunãrii ocupã locul întâi, nu numai ca
suprafatã, dar si ca biodiversitate. Prezenta unui numãr atât de mare de specii se
datoreazã atât mozaicului de biotopi care oferã cele mai diferite conditii, de la cele pur

3
acvatice, la cele palustre, sãrãturi, dune de nisip uscate, asezãri omenesti etc., cât si
pozitiei geografice la interferenta stepelor pontice, pãdurilor central-europene,
regiunilor balcano-moesice si mediteraneene.

Cercetãrile recente au dus la identificarea a 955 specii de cormofite spontane,

reprezentând elemente eurasiatice (28%), estice (24%), europene (14%), cosmopolite si
adventive. Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate
de mediul acvatic (hidrofile, higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile,
eurifile, halofile, psamofile. Nota dominantã o dau stuful, papura, sãlciile, plantele
plutitoare (nuferii, cornacii, cosorul). In deltã îsi gãsesc refugiul o serie de specii rare,
cum sunt : Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus
persicus.

Flora Deltei Dunarii este extrem de bogata si de desfasoara pe trei niveluri:

plante cu frunze plutitoare (nufarul alb, nufarul galben, iarba broastelor, ciulinii de
balta, limba apei, rizacul), plante riverane si de plaur (stuf, papura, feriga de apa,
macris, izma broastei, cucuta de apa, nu-ma-uita) si plante de uscat (salcia alba, plopul,
arinul, frasinul, padurile combinate de pe grinduri).

In Delta Dunarii predomina vegetatia de mlastina stuficola, care ocupa circa

78% din suprafata totala. Principalele specii sunt stuful, papura, rogozul, in amestec cu
salcia pitica si numeroase alte specii. Vegetatia de saraturi ocupa 6% din total,
dezvoltandu-se pe soluri salinizate si solonceacuri marine. Cele mai frecvente specii
sunt Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zavoaiele
sunt paduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic
inundate si se dezvolta pe 6% din totalul suprafetei. Sunt specifice deltei fluviale, unde
dau nota caracteristica peisajului. Intalnim patru tipuri de zavoaie: zavoaiele care cresc
pe grindurile fluviatile joase, sunt inundate cea mai mare parte a anului si sunt formate
mai ales din Salix alba si Salix fragilis; pe grindurile mai inalte cresc zavoaiele formate
din Salix alba, Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile cele mai inalte
cresc zavoaie foarte rar inundate formate din plop, la care se adauga speciile plantate:
plopul negru hibrid, artarul american si frasinul de Pensilvania; un tip de zavoi mai rar
este arinisul care apare pe grindurile fluviatile din delta marina. Vegetatia pajistilor de
stepa nisipoasa este extinsa pe 3% din totalul deltei, dezvoltandu-se mai ales pe
campurile marine Letea, Caraorman si Saraturile. Sunt specifice speciile Festuca bekeri,
Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya. Vegetatia pajistilor mesofile de
grind se dezvolta pe circa 3% din totalul suprafetei deltei, in special pe grindurile
fluviale supuse inundarii periodice. Predomina Glyceria maxima, Elytrigia repens.
Vegetatia acvatica din ghioluri, balti si japse ocupa 2% din totalul deltei. Pentru
vegetatia submersa sunt caracteristice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum
verticillatum, Potamogeton, Helodea canadensis. Vegetatia plutitoare este mai variata.
Predomina Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata,
Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetatia emersa este dominata de stuf,
papura, pipirig. Vegetatia tufisurilor dezvoltate pe nisipurile campurilor marine sau pe
cele de pe tarmurile marine active se extinde pe numai 1% din totalul suprafetei deltei si
este dominata de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides.
Padurile de pe campurile marine Letea si Caraorman sunt sleauri de silvostepa, numite
local hasmace, cu stejar brumariu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurator, ulm si cu

4
plantele agatatoare (Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix). Reprezinta numai
0,8% din totalul suprafetei Deltei Dunarii

Formatiune specificã stufãriilor masive, plaurul este un strat gros de 1 - 1,6m

format dintr-o împletiturã de rizomi de stuf si de rãdcini ale altor plante acvatice în
amestec cu resturi organice si sol. Initial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor
si bãltilor transformându-se în insule plutitoare cu diferite mãrimi care, împinse de vânt,
se deplaseazã pe suprafata apei. Vegetatia plaurului diferã de restul stufãriilor. Stuful
(Phragmites australis) se dezvoltã aici în cele mai bune conditii, fiind mai înalt si mai
gros. Alãturi de stuf întâlnim rogozul, menta, feriga de apã (Nephrodium thelypteris),
cucuta de apã, troscotul, salcia piticã, precum si plantele agãtãtoare Calystegia sepium si
Solanum dulcamara. Pe plaur se formeazã coloniile de pelicani comun si cret. Tot pe
plaur trãiesc porcul mistret, câinele enot, bizamul, lutra, nurca, vulpea.

Din punct de vedere ecologic Delta Dunãrii este o asociere de ecosisteme într-un
sistem de rang superior care este biomul deltaic. Acesta este alcãtuit din 27 ecosisteme
strâns legate prin interconexiuni într-o structurã care se schimbã continuu pe mãsurã ce
delta evolueazã. Dinamica foarte activã, caracteristicã oricãrui sistem teritorial tânãr,
determinã fragilitatea deosebitã a biomului deltaic. Orice modificare apãrutã într-un loc
se va propaga rapid pe spatii largi dereglând întregul. Este vorba de o functionare dupã
principiul ?pânzei de pãianjen? : orice rupturã al unui nod al pânzei se va repercuta
imediat asupra întregii pânze. De aceea protectia naturii deltei trebuie sã fie preocuparea
principalã a tuturor : populatie localã, turisti, economisti, manageri, administratii de la
dierite niveluri. Ecosistemele din Delta Dunãrii se grupeazã în 4 categorii : acvatice (11
ecosisteme), palstre (4), terestre (5) si antropizate (7). Cel mai mic numãr de ecosisteme
se înregistreazã pe spatii întinse în stufãriile masive (2 . 3 ecosisteme), iar cel mai mare
numãr pe câmpurile marine Letea si Caraorman (16 ecosisteme), ceea ce reprezintã o
diversitate ecologicã remarcabilã

Ideea necesitãtii protectiei naturii deltei nu este nouã. In anul 1938 o parte din
pãdurea Letea (52,73 Ha.) a fost declaratã monument al naturii. La începutul anilor `50
Comisia Monumentelor Naturii întocmeste primul plan de înfiintare a unei retele de
rezervatii si refugii, care a devenit functionalã în anul 1961 si care era formatã din 7
rezervatii cu o suprafatã totalã de 41.500 Ha. (9,4% din suprafata deltei), cele mai
importante fiind Rosca-Buhaiova (14.500 Ha), Perisor-Zãtoane (14.200 Ha.),
Periteasca-Leahova (3900 Ha.), Caraorman 3000 H.). Proiectul de valorificare
complexã a resurselor naturale din Delta Dunãrii realizat în anul 1975 prevedea
înfiintarea unui parc national cu o suprafatã totalã de cca. 200.000 Ha., din care 90.000
Ha. sã reprezinte rezervatii stiintifice strict ocrotite. Din pãcate aceastã prevedere a
proiectului sus mentionat nu s-a aplicat. Natura Deltei Dunãrii trebuie protejatã datoritã
biodiversitãtii si peisajelor sale unice în Europa, datoritã rolului sãu de reglare a
echilibrelor din mediul costier, datoritã fragilitãtii sale, datoritã obligatiei morale de a
transmite urmasilor acest spatiu mirific, datoritã faptului cã ne face sã întelegen mai
bine structura si functionarea naturii. Delta oferã numerosae resurse, dar acestea sunt
limitate. Nu se poate pescui oricât si nici oricând fãrã riscul de a distruge fondul
piscicol. Orice activitate umanã este limitatã în spatiu si în timp, deoarece capacitatea de
suport a deltei este limitatã iar dereglãrile care pot apare riscã oricând sã devinã

5
ireversibile. De aceea înfiintarea Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii a reprezentat
singura solutie rationalã pentru supravietuirea deltei si locuitorilor ei.

Rezervatia a fost înfiintatã prin HG nr. 983/1990 si prin Legea nr. 82/1993.
Modul de desfãsurare a activitãtilor umane, delimitarea zonelor functionale si
constituirea Consiliului Stintific al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii a
fost stabilit prin HG nr. 284/1994.

Rezervatia se extinde pe o suprafatã totalã de 580.000 Ha. care cuprinde o parte

din lunca Dunãrii în amonte de ceatalul Ismail, delta propriu-zisã, lagunele Razelm-
Golovita-Zmeica-Sinoe si apele marine adiacente frontului deltaic si lagunar. Pe acestã
suprafatã, în concordantã cu prevederile internationale si cu legile în vigoare, au fost
delimitate trei categorii de zone functionale : zone cu regim de protectie integralã care
au suprafata totalã de 50.600 Ha. (8,7% din total), zonele tampon cu sprafata de 223.300
Ha. (38,5%) si zonele economice care au suprafata de 306.100 Ha. (52,8%). Sunt 18
zone cu protectie integralã, majoritatea pe amplasamentul vechilor rezervatii înfiintate
la începutul anilor ?60 de cãtre Comisia Monumentelor Naturii din Academia Românã.
Acestea sunt : Rosca-Buhaiova, Letea, Rãducu, Nebunu, Vãtafu-Lungulet, Caraorman,
Sãrãturi Murighiol, Erenciuc, Popina, Sacalin-Zãtoane, Periteasca-Leahova, Dolosman,
Grindul Lupilor, Istria-Sinoe, Grindul Chituc, Rotundu, Potcoava, Belciug. Accesul în
aceste perimetre este strict interzis, cu exceptia cercetãtorilor stiintifici sub supervizarea
ARBDD.

Zonele tampon au rolul de a limita influentele activitãtilor umane asupra ariilor

strict protejate. Aici este permis accesul pe baza unei autorizatii emise de ARBDD, cu
respectarea unor norme de comportare : se interzice camparea, aprinderea focului,
producerea de zgomote, tãiatul arborilor. Zonele economice cuprind o mare vrietate de
terenuri : poldere agricole, piscicole sau silvice, sectoare de reconstructie ecologicã,
culturi agricole, pãsuni, asezãri omenesti. Atentionãm turistii cã orice deplasare în Delta
Dunãrii se poate face numai cu autorizatia obtinutã de la ARBDD. Tot aici putem obtine
cele mai calificate indicatii privind deplasãrile în deltã.

6
7
8
 BIBLIOGRAFIE

1. Ciocâlan V., 2004, Flora Deltei Dunării,Ed. Cereş, Bucuresti

2. http://delta.unibuc.ro/info.html
3. http://www.deltadunarii.ro
4. http://www.caraorman.ro
5. http://www.ziua.ro/delta.html
6. Opriş T.,1972, Aceste uimitoare plante, Ed. Albatros, Bucuresti
7. Rădulescu I., Voican V., 1986, Fauna si flora câmpiei, Cereş, Bucureşti
8. http://www.x3m.ro
9. http://www.ddbra.ro/default.htm
10. http://www.deltadunarii.home.ro/