Delta Dunării

Delta Dunarii aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial Ucraina  este a doua ca
mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene cu 3446 km²

Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată

ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc
național în taxonomia internațională a IUCN Aceasta se
suprapune atât siturilor de importanță comunitară Delta Dunării
(sit SCI) și Delta Dunării (zona maritimă) cât și ariilor de protecție
specială avifaunistică Beștepe - Mahmudia și Delta Dunării și
Complexul Razim – Sinoie.

Situl Delta Dunării (începând din 21 mai 1991) este

protejat prin Convenția Ramsar (The Ramsar Convention on
Wetlands) ca zonă umedă de important internațională

Parcul național include rezervațiile naturale: Capul Doloșman, Cetatea Histria, Complexul

Vătafu - Lunghuleț, Complexul Sacalin Zătoane, Grindul și Lacul Răducu, Grindul Chituc, Grindul
Lupilor, Insula Popina, Lacul Potcoava, Pădurea Caraorman etc.

Geografie
Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la
nord de cel al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta
Dunării este traversată de paralela
de 45° latitudine N și de meridianul
de 29°, longitudine E. La nord, brațele Chilia și Musura formează
granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună cu complexul
lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei,
Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este
încadrată de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri
între brațe, dintre care câteva zeci de mari dimensiuni. Datorită
celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre, Delta
Dunării crește anual cu aproximativ 40 m². Dunărea, ajunsă
la Pătlăgeanca se bifurcă: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la
sud, braț care mai apoi, la Furca Sfântu Gheorghe (în
turcește Çatal Çedırlez uneori transcris în română „Ceatal Sf.
Gheorghe”) se desparte
 Geologie
Delta Dunării este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a
scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării
vine în contact, în partea de sud-vest, cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf.
Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu brațul Sfântu Gheorghe.

Structura geologică a acesteia este

alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se
dispune transgresiv o cuvertură sedimentară
reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice,
triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare,
derminate prin forajele de mare și mică adâncime
efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce
aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de
ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii
litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.

Geoformologie
Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre
(între 44˚46’00” lat. N – platforma Bugeac, 45˚40’00” lat. N și
28˚40’24” long. E – Orogenul Nord Dobrogean, respectiv
29˚40’50” long. E – platforma Mării Negre), reprezintă din punct de
vedere geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la gura de
vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteț P., 1973, Romanescu Gh, 1995)

Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993), Delta Dunării este
inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale fluviatile
cu un grad ridicat de fragmentare.

Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de
relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub
forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de
fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt
de 8-10 m în zona grindurilor și -2 - -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteț P., 1973; Soil of the
Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996) Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două
subregiuni geografice și anume: Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafață de 4.250 km2, aflată între
brațele fluviului,și zona complexului Razim, cu o suprafață de 990 km2. Din punct de vedere fizico-
geografic Delta se împarte transversal pe brațele fluviului în două mari subregiuni naturale: delta
fluvială și delta maritimă.
 Clima

Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat

temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile acvatice
plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație,
întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine,
alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor
adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta
Dunării este
considerată locul cu cele mai puține precipitații
din România.

Această suprafață activă reacționează

față de radiația totală recepționată și de circulația
generală a atmosferei rezultând un mozaic de
microclimate. Radiația totală variază între un minim
de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnă și un
maxim de 17 Kcl./cmp, în luna iulie. În funcție de
intesitatea activității centrilor barici principali se
instalează condiții specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activează centrul baric nord-est
european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează anticiclonii nord-atlantici),
zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile de vară ploioase
(când interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).

Biodiversitate Delta Dunării este

încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a Dobrogei și prezintă o arie naturală cu o
diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel
de ecosisteme terestre și acvatice.

Habitate

În arealul deltei au fost identificate 29 de

tipuri de habitate de interes comunitar; astfel:

Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu

vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-
Nanojuncetea; Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație
bentonică de specii de Chara; Bancuri de nisip acoperite
permanent de un strat mic de apă de mare, Comunități cu
salicornia și alte specii anuale care colonizează terenurile
umede și nisipoase; Comunități de lizieră cu ierburi înalte
higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Cursuri de apă din zonele de câmpie,
până la cele montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion; etc

Floră

Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație

specifică zonelor umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din
totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop,
care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o
vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din
suprafața deltei. De asemenea, există păduri
(Pădurea Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite
din arbori (stejar brumăriu, stejar
pedunculat, frasin, plop
tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și
plante agățătoare (hamei, curpen, viță sălbatică).

Faună

Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de

specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde
milioane de păsări din diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea
Mediterană) vin să cuibărească. Speciile
majore de pești în cadrul Deltei Dunării
sunt știuca și somnul. Fauna deltei este una
bogată și variată în specii de mamifere,
păsări, reptile, amfibieni,
pești, crustacee, melci, moluște și insecte;
dintre care unele protejate prin
aceeași Directivă a Consiliului
European (anexa I-a) 92/43/CE (privind

conservarea habitatelor naturale și a speciilor

de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista
roșie a IUCN.
Mamifere

Mistreț (Sus scofa), enot (Nyctereutes procyonoides),

vidră de râu (Lutra lutra), bizam (Ondatra zibethicus), nurcă europeană (Mustela
lutreola), hermină mică (Mustela erminea aestiva), nevăstuică (Mustela nivalis), dihor
pătat (Vormela peregusna), șacal auriu (Canis aureus), iepure de câmp (Lepus
europaeus), popândău european (Spermophilus citellus), dihorul de stepă (Mustela
eversmannii), arici (Erinaceus concolor), chițcan de pădure (Sorex araneus), chițcan mic
de apă (Neomys anomalus), șoarecele-de-mișună (Mus spicilegus), șoarece pitic
(Micromys minutus).

Păsări

Parcul național adăpostește și

asigură condiții de hrană și cuibărire mai
multor păsări migratoare, de pasaj sau
sedentare protejate la nivel european și
enumerate în anexa I-a a Directivei CE 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009, privind
conservarea păsărilor sălbatice

Câteva din speciile de păsări semnalate în arealul deltei: gârliță mică (Anser erythropus),
acvilă-țipătoare-mică (Aquila pomarina), acvilă de câmp (Aquila heliaca), acvilă-
țipătoare-mare (Aquila clanga), fluierar de munte (Actitis hypoleucos), ciuf de câmp
(Asio flammeus), ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), rață sulițar (Anas acuta), rață
mică (Anas crecca), rață cârâitoare (Anas querquedula), gâscă de vară (Anser anser),
gâscă cenușie (Anser anser), fâsă-cu-gât-roșu (Anthus cervinus), fâsă de
pădure (Anthus trivialis), fâsă de munte (Anthus spinoletta), drepneaua neagră (Apus
apus), drepneaua mare (Apus melba), stârc cenușiu (Ardea cinerea), ciuf de
pădure (Asio otus), rață cu cap castaniu (Aythya ferina),etc.
 Pești

Rizeafcă (Alosa tanaica), avat (Aspius aspius), zvârlugă

(Cobitis taenia), porcușor-de-nisip
(Gobio albipinnatus), răspăr
(Gymnocephalus
schraetzer), țipar (Misgurnus
fossilis), sabiță (Pelecus
cultratus), boarță (Rhodeus sericeus
amarus), dunăriță (Sabanejewia aurata
bulgarica), fusar (Zingel streber, Zingel
zingel), petroc (Gobio
kessleri), țigănuș (Umbra krameri),
ghiborț de râu (Gymnocephalus baloni)

Reptile și amfibieni

Vipera de
stepă (Vipera ursinii), șarpele
de alun (Coronella austriaca),
șopârla multicoloră (Eremias
arguta), șopârla de câmp
(Podarcis taurica), șopârla
cenușie (Lacerta agilis),
țestoasa de baltă (Emys
orbicularis), țestoasa
dobrogeană de uscat (Testudo
graeca), tritonul cu creastă
danubian (Triturus dobrogicus), tritonul comun transilvănean (Triturus vulgaris
ampelensis), buhaiul de baltă cu bur tă roșie (Bombina bombina), brotacul verde de
copac (Hyla arborea)

Nevertabrate
 În rezervație este semnalată prezența mai multor nevertebrate rare
(melci, gândaci, libelule, fluturi); printre care: melcul acvatic dungat (Theodoxus
transversalis), melcul cu cârlig (Anisus vorticulus), gândacul de apă (Graphoderus
bilineatus), croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo), două libelule din
speciile Ophiogomphus cecilia și Arytrura musculus; și cinci fluturi: Colias
myrmidone, Leptidea morsei (fluturele de muștar), Lycaena dispar (fluturele
purpuriu), Catopta thrips (fluturele de stepă) și Coenagrion ornatum (albilița portocalie) .

Populație

Populația Deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic

nepermițând densități importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara,
afluxul de turiști triplează populația, care la recensământul din 2002 se menținea la
14.583 locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni
diverși alții (1%). Delta a fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial
grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior
românești (dicienii, denumire care provine poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste
populații s-au amestecat, lucru dovedit și de vocabularul limbilor vorbite în deltă,
îndeosebi termenii pescăr ești.

Obiective
turistice

Pe teritoriul
și în vecinătatea parcului național se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri
de cult, monumente istorice, situri arheologice, arii protejate, zone naturale); astfel:

• Biserica ortodoxă „Buna Vestire” din Tulcea, construcție 1869, monument istoric.

• Mănăstirea și castrul roman Halmyris de la Murighiol
• Moscheea Azizyie (Geamia Sultanului Abdulaziz) din Tulcea, lăcașul de cult
reprezentativ al comunității musulmane construit în anul 1863, monument istoric.
• Așezarea greco-indigenă din satul Sălcioara (sit arheologic).
• Situl arheologic de la Vișina.
• Complexul lagunar Razim-Sinoe (Limanele Dobrogene)