ELEMENTE DE DIDACTICA GEOGRAFIEI

Suport de curs II

Curriculumul de geografie şi specificul său pentru ciclul primar

2.1. Geografia, obiect de studiu care fundamentează cultura generală

Geografia, ca disciplină de învăţământ, are un rol deosebit în formarea şi educarea

elevilor. Disponibilităţile ştiinţifice ale geografiei îi amplifică valenţele în plan didactic,
exprimate prin dimensiuni educaţionale variate.
Învăţământul modern se ridică deasupra nivelului cunoaşterii şi asimilării de cunoştinţe,
bazându-se pe dezvoltarea gândirii, formarea atitudinii şi comportamentului, promovarea
personalităţii elevului. Procesul de învăţământ înseamnă, astăzi, mai mult decât oricând,
informaţie, gândire, simţire şi voinţă, adică instruire, formaţie şi educaţie în acelaşi timp.
Unitatea dintre cele trei aspecte (informativ – formativ-educativ) constituie o cerinţă
legică a organizării şi desfăşurării procesului de învăţământ. Didactica modernă se declară
împotriva reducerii educaţiei la instrucţie, a predării printr-o simplă informare sau prezentare a
materiei. Trebuie avut în vedere că elevul nu este un vas gol care trebuie umplut sau, altfel spus,
decât unul plin, mai bine unul făcut.
Învăţarea este multidimensională iar obiectul şi procesul învăţării conţin un valoros
potenţial formativ-educativ. În acest sens profesorului de geografie îi revine misiunea:
 să creeze situaţii de învăţare valoroase, din punct de vedere formativ şi educativ, pe un fond
cognitiv generalizat;
 să pună în valoare întreaga încărcătură etică, socială, estetică;
 să dezvăluie, cu grijă, semnificaţiile umane şi sociale ale conţinuturilor ştiinţifice;
  să aleagă strategiile adecvate;
 să acorde atenţia cuvenită selecţiei, esenţializării, actualităţii, concretizării cunoştinţelor
predate;
 să asigure o participare intensivă a clasei şi o mai bună personalizare a învăţării şi a
predării, o mai bună adaptare la particularităţile elevilor, la experienţa lor de viaţă, la
posibilităţile lor reale, la motivaţiile lor.
Împreună cu celelalte discipline socio-umane, cu întreaga activitate de educare,
geografia îşi aduce o contribuţie însemnată la formarea elevilor, a concepţiei ştiinţifice despre
lume şi viaţă a acestora. Aceasta presupune o foarte strânsă legătură şi intercondiţionare între
cunoştinţe – atitudini – convingeri – concepţie-comportament, astfel încât ele să formeze un
tot unitar.

Din punct de vedere educativ, formarea unei concepţii ştiinţifice, unitare şi integratoare,
despre lume şi viaţă, este necesară şi obligatorie, deoarece, după parcurgerea lui, elevii vor intra,
propriu-zis, în viaţă, în societate.O convingere ce o putem forma la elevi este aceea că lumea, în
ansamblul ei, realitatea înconjurătoare este cognoscibilă. Foarte multe exemple ce se regăsesc
într-un număr mare de lecţii demonstrează că elementele, fenomenele şi procesele se află într-o
continuă mişcare şi devenire, datorită dinamicii şi autodezvoltării proprii, într-un proces
permanent. Tot ca parte a formării concepţiei ştiinţifice la elevi este înţelegerea de către aceştia a
multiplelor interacţiuni şi condiţionări reciproce dintre natură şi societatea omenească.
Educaţia prin geografie include şi vocaţia de educare patriotică a elevilor, prin studierea
Geografiei României la fiecare sfârşit de ciclu de învăţământ (a IV-a, a VIII-a şi a XII-a). Se
doreşte formarea la elevi a unui sistem de cunoştinţe privind geografia patriei cât mai complet şi
la un nivel ştiinţific corespunzător.
Formarea unor priceperi şi deprinderi completează imaginea dată de sistemul de
cunoştinţe geografice. În această categorie putem include formarea deprinderii de a citi şi de a
interpreta hărţile precum şi mijloacele moderne audio-video. Totodată, ca latură a capacităţii de
investigare a fenomenelor geografice, este foarte important să trezim elevilor interesul şi
deprinderea de a cerceta independent orizontul local, adică acea porţiune a teritoriului patriei de
care sunt legaţi prin activitatea zilnică.
Formarea şi educarea elevilor în spiritul unei înalte responsabilităţi umane cuprinde o
serie de domenii educative cum ar fi: formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul
înconjurător, convingerea că buna calitate a mediului reprezintă o condiţie esenţială a sănătăţii
oamenilor. Profesorul de geografie formează la elevi convingerea că protecţia naturii şi prin ea a
culturii, nu aşteaptă numai o soluţie tehnică, ci şi una morală. Problematica umană trebuie legată
conştient de apărarea naturii, de înţelegerea dublului caracter al raporturilor om-natură şi a
efectelor muncii sociale asupra componentelor mediului. Cercetarea mediului în mijlocul naturii
cu elevii permite îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe, sesizarea legăturilor reciproce dintre
fenomene şi nu în ultimul rând, necesitatea de a iubi şi proteja mediul natural.
Se spune, de obicei, că geografia este un „obiect de cultură generală”. Ceea ce trebuie
înţeles exact este că geografia acoperă o parte importantă a culturii generale a oricărui om
modern. De obicei însă, prin „cultură geografică” se înţelege învăţarea de date, fapte,
fenomene, iar acest sens este foarte restrictiv. Cultura geografică de tip enciclopedist nu mai este
un atribut al lumii contemporane. Accentul practicării şi înţelegerii culturii generale este trecerea
ei de la sensul enciclopedist la cel de cultură geografică de tip operaţional.
Educaţia intelectuală a elevilor se referă la ansamblul transformărilor ce au loc la nivelul
proceselor intelectuale (memorie, observare, analiză, sinteză, gândire convergentă şi
divergentă).Învăţarea geografiei trebuie să contribuie la exersarea şi dezvoltarea acestor procese,
respectiv la dezvoltarea spiritului de observaţie, operativitatea gândirii, creativitatea gândirii şi
imaginaţia creatoare.Aceste capacităţi intelectuale pot fi exersate într-o gamă largă de activităţi
didactice, cum ar fi:
 exersarea spiritului de observaţie, prin contactul nemijlocit cu realitatea înconjurătoare
sau prin mijlocirea imaginilor vizuale (filme geografice, video, CD-uri);
 dezvoltarea capacităţii de observare dirijată, orientată spre anumite elemente ale
întregului analizat;
 exersarea „operativităţii” gândirii prin operarea cu simboluri (grafice, cartografice,
numerice);
 sintetizarea informaţiilor din mass-media, a datelor şi exploziei informaţionale oferite de
Internet şi structurarea lor în sisteme noi;
 cultivarea motivaţiei, a curiozităţii, al interesului şi dorinţei de a cunoaşte.
Personalitatea elevului nu se poate forma decât în armonie cu valorile pe care şcoala le
promovează. Însuşirea valorilor culturale conduce la formarea de sine, ca individualitate
însufleţită de conţinuturi spirituale.
 2.2 Contribuţia Geografiei la formarea şi dezvoltarea gândirii elevilor din ciclul primar și
gimnazial.

Geografia, alături de celelalte obiecte de învăţământ, contribuie la educaţia intelectuală a

elevilor. Elevii îşi însuşesc un sistem de noţiuni, priceperi şi deprinderi, necesare pentru
activitatea practică, îşi formează o concepţie ştiinţifică despre lume şi, în acelaşi timp, deprinderi
intelectuale de muncă.
Ca să dezvoltăm gândirea elevilor în timpul învăţării geografiei, trebuie să-i învăţăm să
desprindă din diferite obiecte şi fenomene separate, legăturile lor interne şi să le folosească în
explicarea altor fapte şi fenomene geografice.
A învăţa pe elevi să gândească înseamnă să-i deprindem să privească fenomenele naturii
şi societăţii în continuă dezvoltare, să pătrundă în legăturile lor interne, să sesizeze
interdependenţa dintre ele. În acest scop, niciun fenomen nu trebuie prezentat separat, ci în
contextul din care face parte. Numai astfel elevul va înţelege legăturile fenomenului studiat cu
celelalte fenomene, precum şi interdependenţa dintre ele. De pildă, dacă cu ocazia unei excursii
în orizontul local, elevii studiază un râuleţ, învăţătorul trebuie să atragă atenţia asupra obârşiei
râuleţului, care poate fi un izvor, un loc, o mlaştină, asupra legăturii ce există între viteza
râuleţului şi înclinarea pantei pe care curge sau asupra evoluţiei văii în raport de natura
petrografică şi morfologică a ţinutului pe care-l străbate. De asemenea, cercetând vremea, elevul
observă legăturile ce există între temperatura, presiunea şi direcţia masei de aer, felul
precipitaţilor, etc.
Trăsătura caracteristică a geografiei constă în aceea că cele mai de seamă însuşiri ale
fenomenelor şi obiectelor geografice, cum sunt: aşezarea geografică, configuraţia unei suprafeţe
pe care o vrem s-o reprezentăm, forma şi dimensiunile ei nu pot fi cunoscute fără hartă şi nelegat
de ea. Particularităţile unui teritoriu sunt redate cel mai bine şi mai expresiv prin hartă.
Harta, prin culorile şi semnele sale convenţionale, simbolizează obiecte şi fenomene
geografice, transpune pe elevi în ţinuturi îndepărtate pe care nu le-au văzut sau nu le vor vedea
niciodată, face ca elevii să sesizeze trăsăturile caracteristice ale acestor obiecte şi fenomene, ca şi
cum s-ar afla în mijlocul lor.
 Predarea geografiei la ciclul gimnazial ajută în acelaşi timp la dezvoltarea memoriei. Nu
este vorba de memorare mecanică, ci de reţinerea datelor geografice cu ajutorul diferitelor
asociaţii pe care le sugerează harta.
Predând geografia, pe baza explicării şi înţelegerii cauzalităţii fenomenelor, dezvoltăm
spiritul de observaţie şi curiozitatea ştiinţifică.
Astfel, geografia contribuie la formarea bazelor concepţiei științifice. Pentru acest lucru,
toate fenomenele geografice trebuie prezentate în mod dinamic şi nu static. Se studiază geneza
fenomenului, dezvoltarea sa, stadiul în care se află, posibilitatea omului de a-l modifica şi dirija
în interesul societăţii. În felul acesta, elevii se conving că schimbările din natură se desfăşoară
potrivit unor legi, că omul este capabil să le cunoască şi să le folosească în interesul său.
Prin natura şi conţinutul său concret senzorial, predarea geografiei la clasele I-IV oferă
cel mai bun prilej de formare a convingerilor patriotice. Elevii fac cunoştinţă cu frumuseţile şi
bogăţiile judeţului lor și ale patriei.
Cultivarea sentimentului patriotic începe la elevii mici prin cultivarea dragostei faţă de
locul natal. Studierea educaţiei patriotice se lărgeşte treptat cu studierea geografiei judeţului şi
geografiei patriei. Vizitele, excursiile reale şi imaginare, vederile şi albumele transportă copilul
cu privirea peste tot cuprinsul patriei.
Studiind geografia patriei, elevii vor cunoaşte transformările petrecute în economia ţării
noastre, în structura societăţii şi în viaţa celor ce muncesc.
Făcând cunoscute ramurile economiei naţionale, activitatea economică a oamenilor,
modul de organizare a acesteia, principalele procese tehnologice şi metode de lucru, geografia îşi
aduce contribuţia la orientarea profesională a elevilor.

2.3 Programa şcolară de Geografie pentru clasa a IV-a

Noul curriculum de Geografie pentru clasa a IV-a îşi propune să contribuie la construirea
orizontului de existenţă cotidiană a elevului (începând de la localitatea natală, până la nivelul planetei).
Programa concretizează viziunea asupra existenţei individuale şi sociale în lumea contemporană,
bazată pe perceperea corectă a unor evenimente care au loc simultan, atât în orizontul local şi
apropiat, cât şi la nivelul ţării, al continentului natal şi al lumii contemporane. Acest spaţiu, de la
localitate la planetă, reprezintă orizontul-ursă al informaţiilor referitoare la viaţa cotidiană, la
comunitate şi la societatea zilelor noastre.
În acest context, un rol foarte important îi revine şcolii în a-l ghida pe elev în formarea unei
imagini obiective asupra raporturilor spaţiale şi temporale care caracterizează realitatea observabilă
în mod direct sau mediat. Din această perspectivă, prezentul curriculum oferă aparatul conceptual şi
metodologic pentru descoperirea şi explorarea, de către elev, a mediului geografic, asigurând trecerea
gradată de la abordarea unor elemente, fenomene şi procese specifice orizontului local, la cele ale
ţării, ale continentului şi ale planetei ca întreg, ceea ce este cunoscut sub numele de „treceri
succesive de scară”.Pentru dirijarea acestui demers de cunoaştere, învăţarea va fi axată pe o serie
de activităţi ca:
 observarea (liberă sau dirijată) a realităţii înconjurătoare, în mod direct sau mediat;
 raportarea realităţilor teritoriale mai restrânse la cele cu o întindere mai mare;
 utilizarea informaţiilor elementare din surse diferite de informare;
 raportarea elementelor observate la suporturi cartografice simple;
 interpretarea unei informaţii cartografice minime şi intuitive;
 exersarea trecerii de la o scară la alta, prin hărţi succesive simple, cu elemente
esenţiale care reprezintă realităţi ale spaţiului geografic, ordonate de la localitatea
natală la planetă;
 identificarea şi selectarea unor informaţii specifice, din sursele mass-media.

Noul curriculum de Geografie pentru clasa a IV-a prezintă selectiv, sintetic, esenţializat,
structurat pe niveluri şi în sisteme succesive, elementele de geografie a orizontului local,
caracteristicile geografice generale ale României şi diferenţierile sale regionale (unde se pune din nou
accent pe orizontul regional apropiat), situarea României în continentul european şi în lume.
Conţinuturile prevăzute în cadrul programei nu au semnificaţie în sine, ci numai în relaţie cu
obiectivele învăţării, servind strict la realizarea acestora.
Un element important îl constituie posibilitatea realizării unei legături mai strânse între
activităţile de învăţare şi conţinuturile ofertate, pe de o parte, şi experienţa proprie a
elevilor(directă şi mediată de sursele de informare), pe de altă parte. Programa oferă premisele pentru
construirea unei reprezentări asupra realităţii înconjurătoare, de la nivelul localităţii natale, până
la dimensiunile planetei. Aceasta presupune şi valorificarea informaţiei specifice din mass-media
(referitoare la orizontul apropiat, regiune, judeţ, ţară, Europa, lumea contemporană), care este
complementară observării directe.

2.4 Programa şcolară de Geografie pentru clasele V-VIII

Elaborată în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale, ”programa şcolară pentru

clasele a V-a – a VIII-a reprezintă un document reglator, coerent, care are în vedere finalităţile
învăţământului şi profilul general de formare a elevului. Programa cuprinde sistemul de
cunoştinţe, abilităţi şi atitudini necesare participării active la viaţa cotidiană. Pe baza acestor
repere, precum şi a altor componente ale mediului educaţional, a fost stabilit un sistem de
competenţe generale pentru ciclul gimnazial, din care au fost derivate competenţele specifice”.
Geografia abordează atât problematica specifică domeniilor „clasice” (geografie fizică şi
geografie umană), cât şi problematica rezultată din interacţiunea acestor două domenii, respectiv
din interacţiunea geografiei cu alte ştiinţe. Principalele componente ale geografiei şcolare sunt:
elemente, procese, fenomene, structuri, sisteme şi interacţiuni. Aceste componente sunt utilizate
în forme şi asocieri diferite în raport cu specificul disciplinei şcolare, cu competenţele și
conţinuturile propuse, precum şi cu disponibilităţile educaţionale ale elevilor. În concordanţă cu
direcţiile de dezvoltare ale Curriculumului naţional, programa şcolară pentru disciplina
Geografie are în vedere:
• conceptualizarea şi transpunerea competenţelor-cheie în curriculum într-o abordare unitară pe
parcursul fiecărui an de studiu şi pe parcursul învăţământului gimnazial;
• definirea unui set adecvat de competenţe generale şi specifice, competenţe ce pot fi formate la
elevi prin conţinuturile propuse, prin metodologia didactică folosită, care vizează accentuarea
dimensiunii aplicative a cunoaşterii;
• construirea demersului educaţional pornind de la nevoile de dezvoltare ale elevului;
• utilizarea unor conţinuturi şi activităţi de învăţare cât mai variate pentru dezvoltarea întregului
potenţial de care dispune fiecare elev;
• abordarea interdisciplinară a conceptelor şi a fenomenelor, în vederea oferirii unei perspective
complexe asupra realităţii.
Programa şcolară cuprinde următoarele componente: nota de prezentare, competenţele generale,
competenţele specifice şi exemple de activităţi de învăţare (pe clase), conţinuturi şi sugestii
metodologice.
Competenţele generale se dezvoltată prin studierea disciplinei Geografie în învăţământul
gimnazial.
Competenţele specifice se formează pe parcursul unui an şcolar, sunt derivate din competenţele
generale şi reprezintă etape în dobândirea acestora. Competenţele specifice sunt însoţite de
exemple de activităţi de învăţare, care constituie modalităţi de organizare a activităţii didactice în
scopul realizării competenţelor.
Conţinuturile învăţării sunt organizate pe domenii şi reprezintă informații științifice
fundamentale, validate în decursul cunoașterii umane, prin care se urmăreşte realizarea
competenţelor. S-a avut în vedere dimensionarea optimă a conţinuturilor şi selectarea riguroasă a
informaţiei, astfel încât acestea să nu ducă la supraîncărcare.
Sugestiile metodologice au rolul de a orienta cadrul didactic în utilizarea programei şcolare.
Competenţe generale
1. Prezentarea realităţii geografice, utilizând mijloace şi limbaje specifice
2. Raportarea realităţii geografice spaţiale şi temporale la reprezentări
cartografice
3. Studierea spaţiului geografic, realizând conexiuni cu informaţii dobândite
la alte discipline şcolare
4. Elaborarea unui demers investigativ din perspectiva educaţiei permanente
şi pentru viaţa cotidiană

Astfel, prezenta formulă de construcţie a conţinuturilor, în relaţie cu obiectivele învăţării,

facilitează elevului un demers introductiv în geografie: de la localitatea natală la planetă.
Noul curriculum de geografie dezvoltă sensibil dimensiunea socială a acestei discipline şi
apelează la elemente, fenomene şi informaţii relevante pentru viaţa cotidiană a elevului.Curriculumul
permite o organizare flexibilă a instruirii, a grupării conţinuturilor în concordanţă cu reperele majore ale
contextului educaţional. În vederea optimizării procesului didactic propriu-zis, pot fi valorificate
următoarele sugestii de aplicare:
  utilizarea informaţiei (directe şi indirecte) în mod prioritar, pentru atingerea obiectivelor
de referinţă asumate prin planificarea anuală şi prin proiectarea unităţilor de învăţare;
 dimensionarea conţinuturilor şi a informaţiei la elementele esenţiale, strict necesare
atingerii obiectivelor asumate; sub raport educaţional, utilizarea unor conţinuturi „în
sine”, a unor termeni şi denumiri presupuse din perspectiva unei tradiţii, nu poate duce la
creşterea performanţelor şcolare;
 realizarea unor exerciţii de raportare permanentă, de la parte (orizontul apropiat şi local)
la întregul în care se înscrie, prin treceri succesive de scară;
 realizarea unei corelaţii mai strânse cu obiectivele şi conţinuturile disciplinelor care fac
parte din aceeaşi arie curriculară – Istorie, Educaţie civică –, dar şi cu alte discipline ca, de
exemplu, Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii, Matematică ;
 utilizarea unor forme variate de evaluare, care să permită identificarea corectă a
performanţelor şcolare (teste scrise, portofolii, evaluare orală);
 utilizarea unor exerciţii şi activităţi de învăţare care să stimuleze perceperea realităţii
înconjurătoare (de la localitatea natală la planetă), ca un întreg.
Pentru accesibilizarea învăţării, este necesară utilizarea unor suporturi educaţionale variate:
hărţi, atlase, fotografii, filme documentare, jurnale de călătorie, caiete de activitate independentă,
fişe, ghiduri, materiale didactice etc.
În anexele lucrării sunt ataşate planificarea anuală şi proiectarea didactică conform programei
şcolare în vigoare, pentru prima unitate de învăţare, aşa cum au fost ele întocmiteşi utilizate în
anul şcolar în care s-a efctuat cercetarea pedagogică( anexa 1).
 1. La ce contribuie curriculum-ul?
Curriculum-ul contribuie la construirea
orizontului de existenţă cotidiană a
elevului.

6. Care sunt premisele
oferite de noua
programă?
Programa oferă
premisele construirii
unei reprezentări
asuprea realităţii
înconjurătoare, de la
nivelul localităţii
natale, până la
dimensiunile planetei.
specifice în noua
curriculară a
5. Cum se
realizează
curriculum-ul?
Curriculum-ul se
realizează prin
crearea unei
legături mai strânse
între activităţile de
învăţare ofertate,
pe de-o parte şi
experienţa proprie
a elevilor, pe de
altă parte.
2. Ce concretizează noua
programă prin viziunea
asupra existenţei
individuale şi sociale în
lumea contemporană?
Programa concretizează
viziunea asupra existenţei
individuale şi sociale în
lumea contemporană,
bazată pe perceperea
corectă a unor evenimente
care au loc simultan, atât în
orizontul local al ţării, cât
Elemente şi cel al continentului.
abordare
Geografiei 3. Ce oferă curriculum-
ul?
Curriculum-ul oferă
aparatul conceptual şi
metodologic pentru
descoperirea şi explorarea
de către elevi a mediului
geografic prin raportarea
permanentă la parte, la
întreg, prin treceri
succesive la scară.

4. Care sunt activităţile pe care se axează învăţarea pentru

dirijarea demersului de cunoaştere?
Învăţarea va fi axată pe o serie de activităţi ca:
- utilizarea informaţiilor elementare din surse diferite de
informare;
- raportarea elementelor observate la suporturi cartografice
simple;
- intrepretarea unei informaţii cartografice minime şi intuitive;
- exersarea trecerii de la o scară la alta prin hărţi succesive
simple, cu elemente esenţiale care reprezintă realităţi ale
spaţiului geografic, ordonate de la localitatea locală la planetă.
 2.4 Metode şi mijloace de învăţământ specifice învăţământului geografiei
Formele şi mijloacele strategicede înfăptuire a sarcinilor didactice pot fi definite
terminologic prin intermediul sintagmelor de tehnologie didactică, metodologie didactică,
metodă, procedeu şi mod de organizare a învăţării.
Termenul de metodă derivă etimologic din două cuvinte greceşti ( odos = cale; metha =
spre, către) şi are înţelesul de : către….;cale spre… Conceptul pedagogic de metodă didactică
de învăţământ defineşte o acţiune cu funcţie ( auto) reglatorie proiectată conform “unui
program care anticipează o suită de operaţii ce trebuiesc îndeplinite în vederea atingerii unui
rezultat determinat” ( Cristea, Sorin, cu citat din De Landshere, Gilbert). În ştiinţă metoda este
definită ca o cale de cunoaştere care produce informaţii, strategii, principii, legi, paradigme.
“Metoda didactică este o cale eficientă de organizare şi desfăşurare a predării –
învăţării şi se corelează cu celelalte component ale instruirii.” ( Cucoş, Constantin, 2000, pag.
81).
George Văideanu ( 1986, pag. 2-3) arată că metoda de învăţământ reprezintă “calea sau
modalitatea de lucru:
- selecţionată de profesor şi pusă în aplicare în lecţii cu ajutorul elevilor;
- care presupune cooperare între profesor şi elevi;
- care se foloseşte în funcţie de nivelul şi interesele elevilor;
- care-i permite profesorului să se manifeste ca purtător competent al conţinuturilor
învăţământului.”
Metodologia didactică cuprinde sistemul metodelor utilizate în procesul de instruire , metode
bazate pe o concepţie unitarădespre actul predării- învăţării, pe principiile şi legile care stau la
baza acestuia ( M. Ionescu şi I. Radu, 1995).
Organigrama sistemului de metode utilizate în cunoaşterea geografică (după E. Nedelcu,
1976)
Metodologia procesului de învăţământ reprezintă “teoria care vizează definirea,
clasificarea şi valorificarea metodelor- procedeelor- mijloacelor didactice în vederea
optimizării permanente a activităţii de predare- învăţare- evaluare” ( Cristea, Sorin, 2000, pag.
247).
Mijloacele de învăţământ reprezintă ansamblul instrumentelor materiale, naturale,
cartografice, tehnice etc. folosite pedagogic pentru a facilita transmiterea unor cunoştinţe,
formarea unor deprinderi, evaluarea unor noi facilităţi, realizarera unor aplicaţii practice în
procesul instructive- educativ. Mijloacele de învăţământ se pot grupa după funcţia lor
pedagogică în:

INFORMATIV= DE RAŢIONALIZARE A
DEMONSTRATIVE TIMPULUI DIDACTIC

MIJLOACE
DE
ÎNVĂŢĂMÂNT

DE EXERSARE ŞI FORMARE A DE EVALUARE A

DEPRINDERILOR REZULTATELOR
ÎNVĂŢĂRII

Clasificarea metodelor de învăţământ specifice geografiei

Înainte de a recurge la o anumită metodă didactică se impune să ne întrebăm cum învaţă
elevii, pentru a asigura auspiciile favorabile instruirii. Se estimează că doar 10% dintre elevi
învaţă indiferent dd metodele didactice folosite, iar pentru cca. 90% dintre elevi strategiile
aplicate joacă un rol determinant .
După Bernadette Merenne- Schoumaker ( 1998, pag. 163), există trei tipuri de metode:
I. Metoda de bază ( dogmatică, magistrală) considerată tradiţională, se centrează pe
acţiunea aprofesorului;
II. Metoda activă ( participativă, de descoperire), centrată pe activitatea elevilor;
 III. Metoda programată ( ştiinţifică), centrată pe conţinut şi interacţiuni.

Domeniile de
Metoda Mediator Tehnici
competenţă ale
profesorului
I. Profesorul -Expozitivă Exprimare/ comunicare
De bază -Demonstrativă
-Interogativă
II. Grupul -Activitate în grup şi independentă Animare/ organizare
Activă -Proiecte
-Jocuri didactice
III. Materialul -Manuale Producţie/ utilizare
Programată -Material didactic
-Documente –elevi
-Învăţământ programat; audio-
vizual; asistat de calculator

Clasificate după criteriul rolul elevului în activitatea de instruire, metodele sunt:

ROL PASIV: ROL SEMIACTIV

*Povestirea *Observarea
*Descrierea *Conversaţia
*Explicaţia catehetică şi euristică
*Prelegerea *Dezbaterea
*Demonstraţia *Problematizarea
*Lecturarea *Discuţia dirijată
*Învăţarea prin film
( audio- video) Metode

ELEVUL

didactice

ROL ACTIV:
*Asaltul de idei *Studiul de caz
*Jocul de rol; *Modelarea
*Experimentarea *Monografierea
*Referatul *Studierea comparativă
*Lucrări în terenul geografic sau natură
*Lucrul cu manualul, harta, atlasul
*Instruirea asistată de calculator
 În funcţie de registrul în care se operează, metodele sunt clasificate în:

SIMBOLIC: FIGURAL:
*Statistica *Descrierea
*Modelarea logico- *Demonstraţia
matematică *Învăţarea prin film
*Instruirea asistată de PC *Observarea
*Analiza structurală
*Exerciţiul

REGISTRUL

ACŢIONAL VERBAL
*Experimentarea *Prelegerea
*Modelarea *Conversaţia
*Jocul de rol *Dezbaterea
*Lucrări de laborator *Discuţia liberă/ dirijată
*Referatul *Povestirea
*Monografierea *Descrierea
*Studiul comparativ *Explicaţia
*Asaltul de idei

A. ANALIZA PRINCIPALELOR METODE DIDACTICE UTILIZATE ÎN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL GEOGRAFIEI

 Expunerea- reprezintă o metodă de bază în predarea geografiei deoarece oferă informaţii,

asigură ordonarea logică a conţinuturilor şi sugerează căile pentru atingerea adevărului ştiinţific.
Se identifică mai multe forme ale expunerii, impuse cel mai adesea de nivelul psiho- intelectual
al elevilor.
a. Expunerea euristică, însoţită de explicaţii verbale, de dialog elev- educator, educator-
elev, şi de povestirea descriptivă, este cel mai adesea întâlnită la clasa a IV-a. În cadrul expunerii
orale învăţătorul expune cunoştinţele în mod cursiv, iar prin explicaţii arată cum trebuie folosite
manualul, harta, lecturile geografice, trezind interesul elevilor pentru studiul geografiei. La clasa
aIV-a expunerea educatorului trebuie îmbinată cu cât mai mult material intuitiv, deoarece multe
obiecte şi fenomene din natură pe care le studiază geografie nu pot fi percepute în mod direct şi
se recomandă folosirea cât mai multor imagini geografice, planşe, desenul pe tablă, harta etc.
b. Expunerea sistematică, asigurăordonarea logică a conţinutului ştiinţific al lecţiei şi poate
recurge la diferite forme: explicarea conţinutului prin lămurirea şi clarificarea unor noţiuni,
descrierea, povestirea şi lectura cu conţinut geografic.
 Povestirea- metodă de expunere cu caracter plastic, evocator şi emotional prin
intermediul căreia sunt prezentate fapte, evenimente, întâmplări, aspect îndepărtate în timp şi
spaţiu, pe care elevii nu lepot cunoaşte altfel. În povestire învăţătorul / profesorul utilizează un
limbaj cât mai expresiv, cu figuri de stil, cu intonaţie şi gestică adecvate, pentru a crea emoţii,
sentimente, atitudini. Arta de a povesti necesită mult exerciţiu, o temeinică pregătire şi talent
oratoric.
 Explicaţia – presupune dezvăluirea unor date noi, clarificarea cauzelor, principiilor,
relaţiilor, legilor, ipotezelor care definescobiecte, fenomene şi procese geografice. Este o cale
rapidă şi uşoară de prezentare a unor fapte geografice, fără extindere mare în timp. Explicaţia
poate îmbrăca mai multe forme:
a. Explicaţia deductivă- operaţia logică urmează calea de la general la particular, de la
abstract spre concret şi se ajunge la judecăţi mai puţin generale.
b. Explicaţia inductivă- se parcurge calea inversă, de la cazuri particulare la general, de la
fapte concrete la concept.
c. Explicaţia analogică- permite evidenţierea caracteristicilor de identitate între două
elemente geografice, prin translatarea tuturor datelor de la elemental necunoscut spre cel
cunoscut.
 Descrierea oferă posibilitatea prezentării directe a realităţii geografice, prin descrierea
obiectelor, fenomenelor, proceselor naturale şi sociale. “Descrierea este o expunere expresivă
realizată pe baza observaţiei, prezentând aspecte exterioare specifice obiectelor şi faptelor
geografice - formă, mărime, culoare, relaţii” ( Ilinca, N. 2000, pag. 46). Considerată ca o
metodă de bază a disciplinei, descrierea a fost intens utilizată şi ca metodă de cercetare
geografică, impunând o imagine oarecum denaturată unilateral, descriptivă acestei ştiinţe,
denaturare cu care şi astăzi trebuie să ne luptăm. Ca metodă didactică, metoda descrierii poate fi
transformată într-o dimensiune activă prin solicitarea elevilor să descrie, dirijat sau liber, un
peisaj, un proces, un fapt geografic. De exemplu, la clasa a IV-a li se poate cere elevilor să
descrie oraşul natal.
 Demonstraţia – a demonstra înseamnă a arăta, a prezenta obiecte, procese, acţiuni, în
vederea inducerii teoretice la elevi a unor proprietăţi şi legităţi care constituie elemente
fundamentale ale cunoaşterii. La baza demonstraţiei se află un suport material (natural, figurativ
sau simbolic) de la care se pleacă şi se construiesc reprezentări, constatări, interpretări. După
tipul de metode utilizate pentru demonstraţie, în geografie deosebim demonstraţii:
a. obiectuale- utilizează modele, machete, modele naturale;
b. figurale- realizate prin desen geografic efectuat pe tablă sau cu ajutorul planşelor,
filmului didactic, proiecţiei de diapozitive, diafilme sau ilustraţii, vizionarea CD urilor;
c. simbolice şi logice- apelează la simboluri grafice specific altor ştiinţe.
 Conversaţia este o metodă de instruire care vehiculează informaţii ce pornesc de la
emiţător ( profesor) şi ajung la receptor ( elev), iar dialogul se desfăşoară prin întrebări şi
răspunsuri ( rol semiactiv al elevului). Formele conversaţiei sunt:
a. Conversaţia euristică ( sau socratică)- utilizată în orientarea gândirii elevilor prin
întrebări
bine formulate, prin comunicări verbale, cu scopul găsirii de noi adevăruri. Denumită şi
conversaţie euristică ( sau maieutică), ea are un caracter divergent, bazându-se pe întrebări
deschise, cauzale sau ipotetice.
Exemplu la clasa a IV-a: De ce în zona de câmpie există mai puţine păduri? Care este
efctul tăierii pădurilor, asupra vieţii şi mediului înconjurător? De ce animalele de talie mare
găsesc hrană şi adăpost în zona de munte? De ce pădurile de conifer cresc la munte? Din ce
cauză pe crestele Carpaţilor nu cresc păduri, ci doar unii arbuşti cu ramuri târâtoare şi pajişti?
 În geografie, în general şi în ciclul primar, în special, metoda conversaţiei are o valoare
formativă deosebită pentru că în sistemul de interacţiuni angajat între învăţător şi elevi se
dezvoltă atât memoria, cât şi imaginaţia, gândirea.
b. Converasţia catehetică ( examinatoare, de tip întrebare- răspuns) – folosită în verificarea
însuşirii conţinuturilor şi fixarea acestora, prin reproducearea cunoştinţelor învăţate la lecţiile
anterioare. Acest tip de conversaţie vizează în primal rând datele care nu pot fi explicate sau
correlate cu alte informaţii ( cifre, denumiri proprii). Prin urmare răspunsurile sunt închise şi
convergente.
Exemplu: Numiţi speciile de arbori din pădurile de foiase. Enumeraţi oraşele din judeţul
Constanţa care sunt porturi la Marea Neagră/ pe Dunăre. Care sunt staţiunile turistice de pe
Litoralul românesc?
Elementul determinant al conversaţiei îl constituie întrebarea şi structura întrebărilor.
 Descoperirea-este o metodă în care profesorul acţionează ca sfătuitor şi animator al
activităţii şi devine mediator în conducerea clasei, având şi sarcini de organizare, de producţie
sau/ şi de utilizare a unui material sau a unei documentaţii. Este o metodă extrem de atractivă,
stimulează interesul , motivaţia, autonomia, inţiativa. Are şi dezavantajul că necesită un consum
mare de timp şi presupune un număr mai mic de elevi.
 Problematizarea este “ metoda didactică de activizare prin care se solicită elevilor un
susţinut şi complet efort intelectual pentru a descoperi singuri noi adevăruri, ori soluţiile unor
probleme, inclusiv a le verifica şi a le explica” ( Călineanu T. 1973). Prin crearea situaţiilor
problemă elevii au posibilitatea să surprindă diferite relaţii între obiectele şi fenomenele
geografice.
Exemplu la clasa a IV-a: Tema “Vegetaţia şi fauna”
În România pădurile sunt dispuse etajat, în funcţie de treapta de relief: cele de stejar, în
câmpii şi dealuri joase, cele de fag pe dealuri înalte şi la poalele munţilor, iar cele de conifer pe
munţi, la înălţime.
- Cum vă explicaţi această repartiţie a pădurilor?
- De ce nu întâlniţi pădurile de conifer în câmpie?
( situaţia problemă)
 Modelarea etse o metodă ce oferă un ridicat potenţial de activizare a clasei şi una dintre
cele mai eficiente forme de predare- învăţare a geografiei. Modelul este un sistem material sau
ideal care reproduce, reduse la scară, caracteristicile principale sau specific ale unui obiect,
fenomen , proces sau sistem original sau complex, cu scopul oferirii unor date mai accesibile şi
mai este şi o sursă de informare apărută ca o treaptă între teorie şi practică. Se remarcă o
sumedenie de funcţii pe care le pot avea modelele, precum: funcţia informativă, de sistematizare,
de integrare, de perfecţionarea comunicării, funcţia ilustrativă, euristică de evaluare/
autoevaluare, formativă.
Există şi o vastă tipologie a modelelor, astfel:
a) După natura lor
Nr. Denumirea tipului Exemple de modele geografice
crt.
1. Modele obiectuale Machete, mulaje, eşantioane de minereuri şi roci, eşantioane
de soluri etc.
2. Modele grafice Diagrame, histograme, blocdiagrame, profile, hărţi ş.a.
3. Modele fotografice Diapozitive, fotografii, filme ş.a.
4. Modele simulacre şi Reproduc cinematic sau matematic obiectul natural ( filme,
cibernetice programe P.C.) ş.a.
5. Modele logice Descripţii logice: planuri, tabele sintetice- “scara
propoziţionale (verbale) geocronologică”, “tiplogia structural- fizionomică a
oraşelor”
6. Modele simbolice Semnele convenţionale reprezintă sume, cantităţi, operaţii,
( matematice) formule fenomene, obiecte.

b) După analogia cu originalul

Nr. Denumirea tipului Caracterisitici
crt.
1. Modele cu analogie Respectă asemănarea formei: mulaje, machete, eşantioane.
substanţială
2. Modele cu analogie Graficele
structurală
3. Modele cu analogie Scheme, ecuaţii, modele logice
 funcţională
4. Modele cu analogie Machete şi mulaje secţionate
substaţială- structurală
5. Modele cu analogie Asemănări în privinţa formei, structurii, funcţionalităţii:
substanţială- funcţională- filme, aparate, instrumente ş.a.
structurală

c) După rolul îndeplinit

Nr. Denumirea tipului Caracterisitici
crt.
1. Modele explicative Ajută la înţelegerea fenomenelor şi obictelor geografice.
2. Modele predicative Dezvăluie transformările ce vor surveni pe parcursul
procesului studiat

 Experimentarea- este o metodă de explorare directă a realităţii ce presupune provocarea

intenţionată aunui fenomen sau a unui proces, în scopul cercetării esenţei faptelor geografice, al
verificării unor ipoteze. Totuşi, experimentarea în geografie este dificilă pentru că fenomenele şi
procesele geografice ocupă spaţii mari, au complexitate mare, există mulţi factori variabili ş.a.
Experimentele pot fi clasate astfel:
 după conţinut:calitative şi cantitative;
 după scop: ilustrative, de formarea priceperilor şi deprinderilor, de verificare, de
cercetare, de aplicare şi evaluare .
 Exerciţiul –este metoda fundamentală în didacticăce presupune efectuarea repetată şi
conştientă a unor operaţiuni mintale şi motrice şi însuşirea unor comportamente standardizate.
Finalitatea o constituie formarea deprinderilor ca secvenţe automatizate ale operaţiunilor cu
character reversibil, asociativ.

Clasificarea exerciţiilor este posibilă după mai multe criterii în:

 individuale, de grup şi frontale;
 libere, dirijate şi semidirijate;
 de iniţiere, corective, aplicative, recapitulative, de bază, de evaluare, de creaţie etc.
Sugestive pot fi exerciţiile de citire şi interpretare a hărţilor, de utilzare în teren sau pe hartă a
punctelor cardinale ş.a.
 Metoda algoritmizării presupune o succesiune de operaţii desfăşurate conform unei
ordini
convenţionale, pentru rezolvarea corectă a unui conţinut. Foarte utilizată în ultimele două- trei
decenii, metoda algoritmului a fost prezentă la orele de geografie mai ales la nivelul de
învăţământ liceal unde, pe baza unor sheme operaţionale, de analiză şi sinteză geografică se
realizează caracterizarea geografică.
 Activităţile practice reprezintă un ansamblu de activităţi cu character practice şi aplicativ,
conştient şi sistematic executate de către elevi. Organizate într-un sistem coerent, dar şi cu
eficienţă, activităţile practice pot conduce, pe lângă formarea elevilor, la dotarea şcolii cu
materiale didactice cum ar fi: planşe, hărţi, machete, colecţii cu eşantioane de roci, de soluri, cu
alte lucrări.
În cazul activităţilor practice, relevantă este metoda studiului de caz. Metodă activă,
studiul de caz constă în analiza individual sau colectivă, realizată oral sau în scris, a unei situaţii
geografice evidente şi complexe cum ar fi: degradarea mediului înconjurător, dezvoltarea
durabilă şi echilibrul ecologic, urbanizarea, explozia demografică. Prin studiul de caz se pot
realiza monografii geografice, portofolii tematice, mape de prezentare, postere care pot fi
apreciate ca modele cu rol formativ şi aplicativ, ce permit adâncirea nivelului de pregătire al
elevilor prin experienţă, prin studiu bibliografic, prin dezvoltarea interesului pentru cunoaştere
geografică.
 Jocul geografic este o metodă activă prin care elevii învaţă cu plăcere, devin volubili,
curajoşi, activi, capătă încredere în capacităţile lor şi ale colegilor, învaţă să-şi subordoneze
interesele personale în faţa intereselor grupului. Jocurile solicită percepţia, reprezentarea, atenţia,
spiritul de echipă şi implică învăţare, muncă, creaţie. Jocurile se pot clasifica astfel:
 după obiectivele vizate: jocuri de orientare, aplicate, demonstrative, de memorie,
simbolice, logice;
 după materialul utilizat: jocuri cu material, jocuri ghicitori, jocuri întrebări, jocuri de
cuvinte încrucişate .
Dintre jocurile geografice cele mai folosite sunt: “Jocul denumirilor geografice”, “Jocul
geografic cu harta”, “Lanţul geografic”, harta mută, rebusul geografic, “Jocul
porturilor”.
 Exemple:
Jocul denumirilor geografice este utilizat în clasă pe grupe de elevi şi se poate desfăşura pe
baza unui tabel în care se cer numai denumiri geografice care încep cu o anumită literă (toate
cu aceeaşi literă).
Noţiunea Grupa 1 Grupa 2 Grupa 3
geografică Denumirea Nr. puncte Denumirea Nr. puncte Denumire Nr. puncte
a
Munţi
Râuri
Oraşe

Jocul geografic cu harta poate fi conceput ca o excursie imaginară pe harta judeţului sau a ţării.
Un traseu prestabilit presupune ca elevii să descrie obiectivele geografice ( oraşe, forme de relief,
ape), interpretând harta.
Jocul porturilor se organizează prin împărţirea clasei în două grupe. O grupă spune denumiri de
mări şi oceane, iar cealaltă spune denumiri de porturi. Se joacă până când una din echpe nu mai
găseşte denumiri noi, nicio echipă neavând dreptul să repete denumirile.
 Asaltul de idei este metoda prin care se urmăreşte culegerea şi înregistrarea ideilor
creative, exploatându-se mobilitatea spirituală a elevilor, spontaneitatea lor. Procedeul metodic:
tema este vizualizată pe tablă sau pe o planşă. Ideile sunt scrise pe tablă de către profesor, nu este
permisă critica, orice idee este binevenită, fiecare elev trebuie încurajat, importante sunt
rapiditatea, spontaneitatea şi creativitatea.
 Metoda experţilor presupune o informare independentă a elevilor ( în clasă sau acasă) pe
o
temă data şi expunerea sub forma unui discurs. Discursul pleacă de la premisa că elevul care îl
prezintă este un “expert” în domeniu şi i se cer: atitudine, limbaj, gestică, oratorie pe măsură.
Pot fi pregătite mai multe grupe de elevi, fiecare cu “expertul” său. Auditoriul poate formula
întrebări, iar “experţii” răspund, căutând să fie cât mai convingători.
 Metoda discuţiei forum- se recomandă dispunerea elevilor în cerc, astfel încât să se vadă
reciproc. Profesorul explică regulile jocului, timpul de desfăşurare, prezintă tema şi, eventual
lista vorbitorilor. Ei pot deschide discuţia prin întrebări provocatoare, păreri contradictorii asupra
stării de fapt. Profesorul intervine pe tot parcursul dezbaterii impunând respectarea regulilor,şi
tot el sintetizează, făcând bilanţul activităţii.

B. MIJLOACELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT UTILIZATE ÎN PREDAREA GEOGRAFIEI

Mijloacele de învăţământ sunt utilizate în predarea – învăţarea geografiei pentru a facilita

perceperea, înţelegerea, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice. Sunt mijloace
pe care elevii le pot folosi pentru a-şi îmbunătăţi propriul process de învăţare. Profesorii pot
folosi diverse resurse tehnologice pentru a crea posibilităţi pentru procesul de învăţare şi condiţii
ce pot asigura un astfel de process optim. Profesorul nu mai este sursa oricărei informaţii ce
poate fi obţinută. Tehnologia poate asigura accesul la surse dincolo de clasă şi manuale.
Profesorul poate deveni cel ce facilitează învăţarea, încorporând un set de strategii pentru a-i
ghida pe elevi în procesul de învăţare.

Funcţiile mijloacelor de învăţământ

Într-o prezentare sintetică principalele funcţii ale mijloacelor de învăţământ sunt:
Funcţia Conţinutul funcţiei
De comunicare Asigură o cale economică, rapidă şi eficientă de comuniucare şi
însuşire a cunoştinţelor
Substitutivă Asigură substituirea realităţii, reconstituirea unor fenomene trecute şi
vizualizarea unor fenomene îndepărtatea sau inaccesibile.
De motivarea învăţării Se stimulează curiozitatea, interesul şi sunt concentrate atenţia şi
efortul de învăţare al elevilor.
Formativă Dezvoltă capacităţile de operare a proceselor gândirii logice apelând la
analiză, sinteză, comparare.
Estetică Dezvoltă capacităţile de percepere. Înţelegere şi evaluare esthetic-
geografică
Ergonomică Oferă un volum mare de informaţii într-un timp scurt şi cu maximă
eficienţă
De evaluare Oferă posibilitatea măsurării rezultatelor activităţii didactice şi
aprecierii progresului şcolar.

Clasificarea mijloacelor de învăţământ

 Tipologiile consacrate ale mijloacelor de învăţământ în predarea- învăţarea geografiei au la
bază două criterii principale.

a. Funcţia pedagogică- după care deosebim:

GRUPA SUGRUPA EXEMPLE

Materiale intuitive Ierbare, insectare, colecţie de roci,
naturale de minerale, soluri, metale.

Obiecte construite în Mulaje, machete, globul geografic

Mijloace informativ-
scop didactic
demonstrative Reprezentări figurative Ilustraţii, fotografii, tablouri,
albume, desene hărţi, atlase,
planşe
Reprezentări simbolice Diagrame, cartograme,
cronograme, cartodiagrame
Mijloace de exersare şi Aparate şi instrumente
de formare a priceperilor meteorologice, hidrologice,
şi deprinderilor _________________ geologice, pedologice
Mijloace de raţionalizare Hărţi de contur, şabloane, desene
a timpului didactic ________________ schematice multiplicate prin
_ fotocopiere
Mijloace de evaluare a Aparatură specială, baterii de teste
rezultatelor învăţării _________________ grilă

b. Natura miloacelor- după care deosebim:

TIPUL EXEMPLE
Mijloace obiectuale Tablă, tablă magnetică, colecţii de roci, minerale, soluri,

Mijloace scrise şi grafice
Mijloace audio- vizuale
ierbare
Texte, cărţi, manuale, planşe, hărţi, atlase, albume,
dicţionare, tablouri etc.
Echipament audio- video: videocasetofon, televizor, cameră
video, calculator, epidiascopul, retroproiectorul etc.

Predarea geografiei solicită un anumit echipament care prin abundenţă nu constituie o

garanţie a succesului, dar oferă variate posibilităţi de utilizare. Eficienţa lui constă în măiestria şi
discernământul cu care profesorul îl utilizează.
c). G.P.S-ul este un sistem satelitar utilizat în navigaţie şi care determină poziţia geografică a
unui anumit obiect 24 de ore pe zi, în orice loc de pe glob, şi în orice condiţii de vreme.G.P.S.-ul
cuprinde un grup de 24 de sateliţi cu orbită circumterestră şi cu baleiere de semnale radio,
continuu, asupra suprafeţei terestre. Un receptor G.P.S.este un aparat electronic mic ( de
dimensiunea unui telefon mobil) ce recepţionează semnale radio de la sateliţi pentru a determina
poziţia geografică a locului. Această tehnologie de localizare este cea mai perfecţionată şi cu
exactitatea cea mai ridicată. În funcţie de formele de relief ale terenului se realizează o
poziţionare ( localizare prin coordonate) cu erori cuprinse între 15 şi 100 de metri.
Extrem de util pentru stabilirea coordonatelor geografice şi a altitudinii, aparatul G.P.S.
poate fi întrebuinţat în diferite activităţi didactice şi extradidactice ( excursii, expediţii etc.).
 Diapozitive şi fotografii – acestea sunt documentele cele mai folosite în orele de
geografie
pentru că ele permit profesorului să dispună de un substitut al terenului. Se recomandă ca
imaginea să fie punctul de plecare al analizei, nu numai în scopul de a stimula interesul, ci şi de a
determina elevul să facă observaţii personale şi să emită ipoteze asupra problemei abordate.
 Compact discul – este cel care a înlocuit caseta video . Compact discul ( CD-ul) este
destinat în primul rând stocării şi exploatării imaginilor fixe sau animate şi a sunetelor, fiind citit
de o component laser a PC- ului, ceea ce îi asigură o mare durată de folosire. El permite elevilor
şi profesorului să se autodocumenteze, să creeze noi montaje video pe care apoi profesorul le
poate integra în lecţie, cu ajutorul PC-ului şi a videoproiectorului. Acest mijloc de învăţământ
modern permite derularea imaginii înainte-înapoi, reluarea unor secvenţe, oprirea înregistrării
asupra unui anumit moment etc.Filmele documentare apărute pe internet ( site-uri de ştiinţă,
postări pe reţelele de socializare, canalul You Tube etc.) oferă o posibilitate largă de
documentare, de descărcare a unor materiale ce pot fi prezentate la lecţie. Mai nou, stocarea
acestor materiale informative se poate face şi pe stickuri de memorie, de diferite capacităţi de
stocare, care se conectează, deasemenea , la PC.
 Videoproiectorul-dispozitiv care este conectat printr-un cablu la un computer şi care redă
imaginea computerului la care este conectat (ceea ce se vede pe monitorul PC se vede şi pe
perete sau pe ecranul de proiecţie). Utilizarea lui permite vizionarea în condiţii optime a
materialelor înregistrate pe suport electronic.
 Calculatorul (PC)- învăţarea asistată de calculator s-a dezvoltat începând cu anii 70, iar
la
noi în ţară începând cu anii 90. Avantajele folosirii PC- ului sunt numeroase atât pentru elevi, cât
şi pentru profesori. Pentru elevi calculatorul facilitează o mai mare autonomie a învăţării şi o mai
bună adaptare la sistemul propriu al fiecăruia dintre ei şi mai este un mijloc care permite
simularea şi sondarea experimentală şi care dezvoltă un demers participativ. Pentru profesor
calculatorul permite crearea unor relaţii diferite cu elevii - profesorul nu este doar cel care
permite transmiterea unor cunoştinţe, ci şi cel care ajută să se construiască acestecunoştinţe-
sporeşte adesea interesul pentru lecţie şi facilitează prelucrarea rapidă a datelor şi transformarea
lor în hărţi şi grafice de calitate.

Principalele domenii de utilizare a calculatorului în predarea - învăţarea geografiei

*Cercetarea *Exerciţii de *Editarea de

documentară instruire şi texte şi de
aplicare documente

*Simularea P.C. *Evaluarea

 *Prelucrări *Prelucrări *Prelucrarea numerică
statistice şi cartografice a imaginilor
grafice satelitare

Învăţarea asistată de calculator în geografie nu se reduce numai la dimensiunea material –

financiară ( achiziţionarea de calculatoare şi de programe, instruirea profesorilor ş.a. ), ci
presupuneşi cultivarea unei alte concepţii de învăţare a geografiei, bazată ( după Bernadette
Merenne- Schoumaker ( 1998, pag. 97) pe şapte opţiuni:
 o pedagogie prin obiective;
 distincţie clară între achiziţiile fundamentale şi celelalte;
 interes mai mare pentru deprinderi şi capacităţi;
 pondere mai mică de cunoştinţe livreşti;
 programe permisive şi profesori mai autonomi;
 o evaluare mai mult formativă şi corectivă decât una care să sancţioneze munca elevilor;
 noi raporturi profesor - elev.
 Televiziunea - extrem de atractivă , mai ales că se află în centrul preocupărilor celor mai
mulţi dintre elevi. Utilizarea în clasă întâmpină dificultăţi legate posibilitatea achiziţionării
echipamentului tehnic, a racordării la televiziune prin cablu, dificultăţi legate de timp şi de
dimensiune ecranului pentru a fi vizibilă imagine pentru toţi elevii din clasă. Televiziunea poate
fi, o importantă sursă de documentare individuală pentru elevi. Astăzi există o mulţime de
canale utile în vederea documentării geografice ( National Geographic, Discovery Channel,
Viasat Explorer, Viasat Nature, Travel etc.)
 Manualul - fără a considera că manualul este suportul de bază al tuturor lecţiilor ,
apreciez
că un manual bun este un auxiliar preţios prin documentaţia pe care o oferă, prin prezentarea
sintetică a unei problem, prin exerciţiile propuse şi prin posibilitatea pe care o oferă elevilor de a
citi sau de a reciti ( acasă, de exemplu) o prezentare.
 Calităţile unui bun manual cer ca el să fie:
 conform programei;
 adaptat nivelului elevilor;
 cât mai obiectiv şi de o calitate ştiinţifică ireproşabilă;
 bogat în documente ( fotografii, texte, hărţi, diagrame etc.) şi în aplicaţii practice;
 redactat cu claritate, diferenţiind esenţialul de secundar;
 Caietul de notiţe şi de activităţi practice - este absolut necesar şi util. În ele se recunosc
atât planurile de idei scrise de profesor la tablă, cât şi noţiunile noi ( sub forma unui dicţionar) şi
aplicaţiile şi exerciţiile practice efectuate în clasă. Pentru ciclul primar sunt foarte utile caietele
de activităţi practice care însoţesc multe din manualele existente pe piaţă.Acestea oferă un bogat
material mai ales grafic, ce uşurează învăţarea prin numeroase aplicaţii practice.
 Atlasul geografic – este un alt intrument indispensabil pentru lecţia de geografie. Fiecare
elev ar trebui să dispună de un atlas în clasă ( eventual unul la doi elevi) şi acasă, pentru a
identifica şi pentru a localiza locurile şi fenomenele studiate, pentru a stabili dimensiunile
spaţiale ale fenomenelor, pentru a găsi relaţii şi pentru a verifica cunoştinţele. Recurgerea la atlas
ar trebui să devină o operaţiune similară cu recurgerea la un dicţionar. Pot aprecia, fără a greşi,
că informaţia cuprinsă într-un atlas este bogată cât informaţia existent într-o minibibliotecă de
specialitate.
Mijloacele de învăţământ pe care le avem la dispoziţie în permanenţă şi care fac parte în
mod constant din desfăşurarea orelor de geografie sunt:
 Harta fizică a României;
 Harta administrativă a României ;
 Harta judeţului Constanţa;
 Globul pământesc;
 Harta Europei;
 Planiglobul;
 Busola;
 Lada cu nisip;
 Videoproiectorul împreună cu laptopul .
Din cele enumerate mai sus, primele patru fac parte din dotarea sălii de clasă şi sunt
expuse în permanenţă la îndemâna elevilor, pe perete, sau pe mobilierul din clasă. Busola,
instrument care stă în dulapul clasei, a fost utilizată atât în sala de clasă ( realizareaplanului
clasei, a planului şcolii, raportarea poziţiei unor obiecte faţă de punctele cardinal, unele faţă de
altele etc.), dar şi în curtea şi împrejurimile şcolii şi în drumeţie. Lada cu nisip a fost şi ea
utilizată în mod deosebit la înţelegerea conceptului de unitate de relief, altitudine etc.
Harta Europei, planiglobul şi videoproiectorul fac parte din dotarea şcolii cu material
didactic şi au fost utilizate la orele de geografie în funcţie de subiectul lecţiei şi de unitatea de
învăţare. Laptopul a fost utilizat împreună cu videoproiectorul montat temporar în sala de clasă.

2.5.Noţiunea de orizont local şi caracteristicile sale

Încă din clasa a III-a, elevii suntfamiliarizaţi cu noţiunea de orizont, pe careo definesc ca fiind
partea de cer şi de pământpe care o cuprind cu privirea până la liniaorizontului, parte în care
zăresc numeroaseobiecte: pe cele din apropiere mari şi clare,iar pe cele din depărtare din ce în ce
maimici şi mai puţin clare. Extinzând noţiunea de orizont la cea deorizont local putem spune că
acesta cuprindeo suprafaţă convenţională sau unitateateritorială din preajma unei localităţi
ruralesau urbane unde elementele cadruluigeografic natural se îmbină cu componentelesocial-
economice, respectiv, omul şi activitatea sa.Unii autori definesc orizontul local cafiind
„vecinătăţi ale unei localităţi în care sepot face excursii geografice de maxim o zi”;zona pe o
rază de 20-30 de km în jurul unuioraş cu variate mijloace de transport sau pe orază de numai 10
km în jurul unei localităţifără mijloace rapide de transport, drum carenecesită, cu aplicaţiile
respective, 5-7 ore demers pe jos (dus şi întors).Alţi autori delimitează orizontul localla
„teritoriul din jurul oraşului în care se potface aplicaţii cu elevii în timp de o jumătatede zi” fie
pe jos - în orizontul local imediat -fie cu mijloace de transport - în orizontullocal apropiat.
Aceiaşi autori stabilesc şilimita unui orizont local îndepărtat: zonecuprinse între limite naturale
distincte:munţi, râuri etc.Pornind de la definiţiile date de aceşti autori, înţelegem că orizontul
local cuprindeteritoriul în care se habitează: casele vecine, drumurile care duc la şcoală, în oraş şi
în afara lui, ogoarele, viile şi livezile, pădurile şi stepele, munţii şi câmpiile, râurile, fabricile de
pe o rază de circa 5-6 km, teritoriu accesibil elevilor pentru cercetare. Într-un cuvânt, orizontul
local, este natura, viaţa care ne înconjoară şi ne antrenează în mersul ei.
 Din cele spuse mai sus, rezultă că orizontul local este alcătuit dintr-o sumă de factori
fizici şi biologici care asigură existenţa omului, precum şi o înmănunchere de condiţii sociale şi
economice care marchează un mod de viaţă şi un ansamblu de activităţi umane.
În lucrarea „Îndrumător metodic pentru organizarea activităţilor turistice cu elevii”, C.
Giurcăneanu şi colaboratorii săi înţeleg prin orizont local un spaţiu determinat ca întindere care
înconjoară localitatea de reşedinţă. Autorii numesc acest spaţiu orizont local permanent unde se
află şcoala, domiciliul şi familiile elevilor. Aceeaşi noţiune, în opinia autorilor, s-ar mai putea
referi şi la spaţiul înconjurător unui punct de oprire de-a lungul unui itinerar, care poate fi o
aşezare, o tabără, o cabană sau orice alt loc de oprire şi cazare. În acest caz, autorii prezintă
orizontul local temporar sau facultativ. Aceeaşi aşezare poate fi în acelaşi timp centru de
convergenţă a orizontului local permanent pentru cei care locuiesc în ea sau a orizontului local
temporar pe parcursul unui itinerar mai lung, pentru participanţii din alte zone.
Orizontul local definit mai sus este onoţiune relativă, după cum relativă poate fi şi delimitarea lui
exterioară faţă de loculcentral - aşezarea de reşedinţă. În acest caz,întrebarea firească este
următoarea: pânăunde delimităm în exterior orizontul local ?
Teoretic, această delimitare se face în raport cu gradul de accesibilitate şi deposibilităţile de
deplasare. Urmărind acestecriterii, putemdistinge un orizont localfoarteapropiat, care se reduce la
împrejurimileşcolii sau ale întregii aşezări unde se află şcoala. Pentru aşezarearurală, orizontul
localfoarte apropiat este mult mai restrâns decâtpentru un oraş (mic, mijlociu, sau
mare).Urmează, în afara aşezării, orizontullocal apropiat care poate fi extins în jur peo rază de 5-
8 km, suficient pentru a fistrăbătut pe jos timp de o zi dus - întors, fărăa fi nevoie de cazare peste
noapte. Dacălocalitatea este deservită de mijloace decomunicaţie accesibile în toate
direcţiile,orizontul local apropiat se poate lărgi până la 10-15 km. Peste 15 km distanţă radială,
apare orizontul local îndepărtat care nu poate fi delimitat în exterior decât cu ajutorul unor
mijloace de transport cu orar regulat (autobuze, microbuze). Pentru un oraş,orizontul local
apropiat şi îndepărtat poate fi identificat cu zona sa preurbană. Indiferent de gradul de
accesibilitate şi posibilităţi de deplasare, unii autori propun delimitarea orizontului local pe
criteri ştiinţifice, geografice. Din acest punct de vedere, Valeria Velcea îl defineşte ca „o
suprafaţă convenţională sau o unitate teritorială bine definită după anumite criterii, în care
cercetarea global sau de detaliu dă posibilitatea identificări iunor mecanisme proprii
fenomenelor şi proceselor, a dinamicii acestora şi a direcţiilor de evoluţie”.Bineînţeles că o
astfel de definiţie corespunde unei realităţi ştiinţifice concrete,dar care daca s-ar aplica, ar putea
duce, înunelecazuri, la delimitarea unui orizont localprea întins, care ar crea dificultăţi
îndeplasare, spre a-l acoperi în întregime. Deaceea, în practica şcolară, principiul delimitării
convenţionale trebuie aplicat în funcţie de posibilităţile de acces. De acord cu V. Velcea, care
defineşteorizontul local ca „o unitate teritorială bine definită”, Ion Mac (“Ştiinţa mediului”,
Editura Europontic, Cluj-Napoca, 2003) abordează problematica diversităţii unităţilor teritoriale
pe care le denumeşte „spaţii materiale sau arii cudiverse încărcături, cărora în vorbirea uzuală
li se spune locuri”.Locul este o porţiune de teritoriu de oanumită mărime şi de o anumită formă,
carecombină în forma proprie substratul, masahidroatmosferică şi comunitatea viesau, întro altă
formă, un spaţiu individualizat pe bazaanumitor caractere proprii. Locul trebuie înţeles ca
teritoriu cu o anumită încărcătură geografică. Tocmai ea îi confer semnificaţie.Numele locului
poartă în sine legitimitatea existenţei şi, în consecinţă, localizarea (aşezarea). Ocuparea în timp a
locului cu populaţia ce s-a stabilizat într-o vreme şi dotarea spaţiului respective cu elemente
create de om (gospodării, drumuriş.a.), a avut drept urmare apariţia localităţilor. Localităţile sunt
locurile şi opera oamenilor. Ele sunt entităţi de organizare teritorială a comunităţilor de la nivelul
local la regional şi apoi la planetar. Mai mari sau mai mici, localităţile constituie structuri
geografice asociative. Asocierea este exprimată în specificul funcţional: localităţi rurale,
(pastorale, forestiere, agricole -cerealiere) şi localităţi urbane, cu tipologi extrem de diversificate.
Relaţiile spaţiale care se realizează între locurile de pe suprafaţa pământului şi procesele spaţiale
care creează şi menţin astfel de relaţii determină atributele locurilor:
 locurile au o anumită aşezare care se defineşte printr-o localizare matematică,redată prin
longitudine şi latitudine;
 locurile posedă o anumită mărime: mic,mare, extins;
 locurile posedă un conţinut geographic (fizic, social, economic), atribute caredisting
locurile unele faţă de altele;
 conţinutul locurilor este supus uneiordini sau distribuţii spaţiale care estecaracterizată de
o serie de indicatori ca:densitatea, dispersia şi forma.
 locurile suportă schimbări în timp, înspaţiu, în conţinut şi în funcţii, indiferent că este un
loc pur fizic (o insulă, un lac)sau cultural (sat, oraş, port, complexindustrial etc.), fizionomia
locurilorpurtând, de cele mai multe ori, straturilegeografice înscrise în răbojul locurilorcare
demonstrează prefacerile în timp şispaţiu a acestora.
  locurile interacţionează într-un spectrugeografic foarte larg, interacţiuneaputând fi
directă sau indirectă, apropiatăsau îndepărtată, de localizare şi distanţă;
 interacţiunea dintre locuri se diminueazăîn intensitate şi frecvenţă proporţional cu
distanţa, indicator care evidenţiazăaccesibilitatea sau inaccesibilitatea, în sensul cât de conectate
sunt locurile prin diverse reţele: telefonice, şosele, conducte, etc.
Locurile, ca structuri teritoriale prezintă deosebiri în conţinut şi structură. Asta înseamnă că pe
Terra nu există doua locuri exact la fel. Cu toate acestea, locurile interacţionează foarte puternic,
existând numeroase interacţionări fizice şi umane. Aşadar, în mod obligatoriu, prin orizont local
se înţelege un spaţiu determinat ca întindere care înconjoară localitatea de reşedinţă, unde se află
şcoala, domiciliul, familia. Cercetarea orizontului local oferă elevilor posibilitatea de a cunoaşte
condiţiile fizicogeografice ale localităţii: relieful, microclima, reţeaua hidrografică, plantele
şianimalele, precum şi activitatea umană, rolulomului în transformarea naturii. Toateacestea le
oferă prilejul de a se familiariza curegiunea în care trăiesc. „Orizontul locului este unitatea
demăsură a tuturor fenomenelor geografice” (S. Mehedinţi).

2.6. Orizontul local- concept geografic valorificat didactic

Ţinând seama de faptul că elevul are preponderent o gândire intuitiv concretă, se poate
folosi, ori de câte ori este posibil, orizontul local ca punct de plecare spre noi cunoştinţe şi
generalizări geografice. În vederea înarmării elevilor cu un volum de cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi ştiinţifice se are în vedere legarea acestora de obiecte şi fenomene uşor observabile în
orizontul local. Se pot folosi în acest scop mai multe modalităţi de desfăşurare a lecţiilor,
indiferent dacă acestea au avut în vedere însuşirea de noi cunoştinţe, consolidarea lor sau au fost
lecţii de recapitulare şi sistematizare.
La baza predării multor teme, sunt folosite cunoştinţele acumulate în observaţiile directe
pe care elevii le fac în timpul drumeţiilor şi excursiilor în orizontul local. în predarea unităţii de
învăţare Elemente de geografie a României - Relieful, pe teren se pot lămuri multe noţiuni, ca
de exemplu: izvor, pârâu, râu, cumpăna apelor, cheile, confluenţa, deal, câmpie, munte, poale,
coaste, vârf, asociaţii vegetale, etajarea vegetaţiei, influenţa climei asupra vegetaţiei. Predarea
acestei unităţi de învăţare cere observaţia directă şi lucrări practice în natură, folosirea mulajelor,
a modelajului (lada cu nisip), a desenului schematic, folosirea diafilmelor, a diapozitivelor,
fotografiilor şi tablourilor. Toate acestea oferă posibilitatea formării unor juste imagini vizuale la
elevi, obişnuindu-i cu varietatea formelor de relief. În timpul drumeţiilor din jurul şcolii şi apoi
în oraşul şi în împrejurimile oraşului, elevii cunosc varietatea formelor de relief, caracterele
particulare şi generale ale acestora.Studiind un versant se fac următoarele observaţii: din
depărtare, de unde versantul se vede bine, în profil, se stabilesc părţile lui;ajunşi pe versant,
elevii urcă pe vârful lui, de unde observă forma şi mărimea versanţii înconjurători, pantele,
coastele care înconjoară arealul şi sunt îndreptate spre toate punctele cardinale, că unele sunt
line, altele abrupte, materialul din care este format versantul, vegetaţia pantelor sudice şi nordice
etc.; se stabilesc ce culturi se află pe versant: livezi, culturi sau păşuni. Studiind o luncă se
evidenţiază caracterul mai mult sau mai puţin neted, orizontalitatea sau uşoara înclinare a
straturilor, structura sa, grosimea solului, vegetaţia naturală, activitatea economică ce se
desfăşoară.
Şi în cadrul uităţii de învăţare Elemente de geografie a României - Apele , clima ,
vegetaţia naturală şi animalele sălbaticematerialul intuitiv este un factor necesar în asigurarea
succesului însuşirii unor noţiuni clare şi precise despre apele pământului.Cunoaşterea apelor din
punct de vedere geografic constituie un factor esenţial în formarea la elevi a unei imagini juste
asupra mediului geografic, pentru că râurile, lacurile, bălţile etc. reprezintă un element foarte
frecvent chiar în orizontul local, care participă la transformarea scoarţei, având totodată o
apreciabilă importanţă economică. Datorită acestei frecvenţe, copiii au reprezentări bogate dar
empirice, asupra apelor. Ca urmare, învăţătorul poate pune de acord predarea conţinutului
concret şi metoda generală cu aceste reprezentări, dar ţinând seama de particularităţile de vârstă
ale elevilor. Drumeţia, lada cu nisip, desenul schematic, precum şi o largă conversaţie bine
dirijată sunt mijloacele cele mai frecvente în acest scop.În excursia/ drumeţia de studiere a apelor
curgătoare se urmăresc clarificarea originii acestor ape, formele unei văi, acţiunea apei asupra
scoarţei şi rolul economic al apelor. Sunt mai bine înţelese şi fixate şi cunoştinţele legate de
apele subterane şi izvoare, mai ales că elevii studiază şi la ştiinţe Circuitul apei în natură.
După ce s-a explicat la clasă că o parte a apelor de ploaie se scurge pe pantă, că o altă
parte se evaporă şi că o mare parte pătrunde în pământ, făcându-se şi experienţă cu infiltrarea
apei în diferite roci (sol, nisip, argilă), se face o excursie/drumeţie la un izvor, la un pârâu şi la un
râu. Excursia cuprinde toate obiectivele deodată şi se efectuează când timpul este favorabil.
 La un izvor se stabilesc locul acestuia, transparenţa apei, temperatura, rolul economic al
izvoarelor şi mai ales al izvoarelor minerale, scoţându-se în evidenţă că izvorul este firişorul de
apă provenit din apele infiltrate care ies la suprafaţă. La un pârâu se explică despre lăţimea şi
adâncimea mică (elevii vor sări peste el sau vor trece prin el), că pârâul nu constituie o piedică
pentru circulaţie, că particularitatea principală este scurgerea apei pe pantă, stabilind prin
plutitoare sensurile: „în josul curentului” şi „în susul curentului”.Se arată modul de aflare al
malului drept şi al celui stâng, se urmăresc viteza de curgere, meandrele şi viteza apei la
meandre. Pe malurile înalte şi abrupte se observă urmările acţiunii de spălare a apei, confluenţă
de pâraie şi obârşia. La un râu se observă lăţimea albiei (de pe un pod), se stabilesc malul drept şi
cel stâng, se urmăresc viteza de curgere, meandrele şi viteza apei la meandre, pe malurile înalte
şi abrupte se observă urmările acţiunii de spălare a apei iar pe cele joase, convexe, locul de
aluvionare, la confluenţe se observă modificările râului după primirea afluentului (mai lat, cu apă
mai multă etc.), se cer informaţii asupra locului unde se produc revărsări, asupra pagubelor ce le
produc şi mijlocul de luptă împotriva acestora, se vizitează instalaţii (mori, hidrocentrale), se
observă dacă râul împiedică circulaţia, modalitatea trecerii peste râu (pod fix, pod plutitor, vad
etc.).În excursia la o baltă sau un lac, în vederea studierii apelor stătătoare se urmăresc
următoarele: forma, malurile şi perimetrul. Pentru aceste lucruri excursioniştii se instalează pe
cea mai mare înălţime de pe mal, de unde observă forma de curbă închisă, malul jos care
înconjoară balta. În felul acesta se constată că aceasta se află într-o scobitură a scoarţei
(depresiune). Se înconjoară balta măsurându-se în paşi perimetrul ei. Se observă că balta nu este
alimentată de râu sau pâraie, apele ei provenind din ploi şi din topirea zăpezii. Se completează că
apele stătătoare pot avea legătură cu apele subterane. Se fac observaţii asupra plantelor şi
animalelor de baltă. Se arată importanţa economică a lacurilor şi a bălţilor. La noţiunea de apă
subterană se poate ajunge folosind cunoştinţele elevilor despre fântâni, mai ales că izvoarele sunt
de multe ori la distanţe mari faţă de locurile populate.
Valorificarea elementelor din orizontul local face posibilă acumularea prin proprie
experienţă a următoarelor cunoştinţe:
- Pâraiele, râurile, fluviile sunt ape curgătoare. Curgerea este legată de relief, apa
deplasându-se de la locurile înalte spre cele joase.
 - Pâraiele, râurile, fluviile sunt una şi aceeaşi formă sub care se prezintă în natură apa
curgătoare. Ele se deosebesc doar prin mărimea lor. Râurile mari se formează prin acumularea de
râuri mici. Se fundamentează totodată de râu principal şi afluent.
- Fiecare apă curgătoare are un început (izvorul), un canal prin care se scurge (valea,
albia) şi un loc unde se termină (vărsarea).
- Apele curgătoare au acţiuni de eroziune a solului (erodând în partea unde malul este mai
abrupt şi depunând unde malul este mai jos).
- Este necesar să se lămurească rolul economic al apelor curgătoare şi felul cum sunt
folosite. Astfel pe baza observaţiilor, cunoscându-se şi distrugerile ce le provoacă, se insistă şi
asupra modalităţilor de apărare împotriva calamităţilor.
- Apele stătătoare au două elemente principale: bazinul lacustru şi apa lacului.
- Elevii află despre viaţa animalelor de apă sau care trăiesc în mediul acvatic.
În mod asemănător, diferite teme din programa de geografie pentru clasa a IV-a pot găsi
cel mai bun suport în imediata apropiere a copilului, în orizontul local. Exemplu:Unităţile de
învăţare:Elemente de geografie a României - Oameni şi locuri şi Elemente de geografie a
României - Resurse naturale şi activităţi economice .
Important este însă, ca fiecare elev să aibă o sarcină de rezolvat, să se simtă util, să nu fie
simplu spectator. Cu cât activitatea cere o participare individuală mai intensă, cu atât
reprezentările şi cunoştinţele acumulate vor fi mai trainice.

2. 7. Valenţele formative ale drumeţiei şcolare

"Cunoaşterea fiecărei forme ce compune relieful patriei,

a închegării sale într-o amplă fragmentare geologică,
reprezintă nu numai un act de cultură pentru fiecare român,
 dar şi o sacră datorie".
Simion Mehedinţi

Drumeţia reprezintă forma de deplasare de scurtă durata pe distanţe mici, pe jos care se
desfăşoară în orizontul local. Importanţa ei constă în aceea că învăţătorul dirijează observaţiile
copiilor asupra comportamentelor mediului inconjurător, făcându-i să urmărească cu interes
poziţia, evoluţia şi diversitatea sau specificul acestora, legăturile cauzale dintre ele. Astfel aici,
"la faţa locului" elevul îndrumat de învăţător va trece treptat de la intuiţie empirică a lumii
înconjurătoare pe care o vede de la naştere, la ceaştiinţifică pe care o observă, că are o anumită
dezvoltare şi ordine în natură şi societate. Prin caracterul lor intuitiv, atractiv şi plăcut drumeţiile
prilejuiesc trăiri adânci, sentimente patriotice, de preţuire şi protective a frumuseţilor clădite de
natură şi om. În organizarea şi desfăşurarea drumeţiilor, vizitelor şi excursiilor se va
ţine cont de itinerariul sau locul unde se vor efectua, data, scopul şi obiectivele urmărite.
Din punct de vedere didactic pot fi:
 preliminare sau introductive;
 de dobândire de cunoştinţe;
 finale sau de consolidare şi fixare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.
Această clasificare a activităţilor în afara clasei, vizează scopuri generale dar nu poate
exclude caracterul de complemetaritate didactică, însensul că într-o acţiune cu scop itroductiv
sau preliminar pentru a stârni interesul sau iniţierea unei noi teme sau capitol, se face simultan şi
o
dobândire de noi cunoştinţe deprinderi sau consolidarea altora deja formate.
Drumeţia trebuie sa respecte etapele următoare:
 proiectarea si selectarea itinerariului de parcurs;
 precizarea obiectivelor;
 documentarea prealabilă;
 desfăşurarea activităţii;
 încheierea prin evaluarea şi valorificarea cunoştiinţelor acumulate.
Drumeţia introductivă sau preliminară se organizează înainte sau la începutul unor teme
sau capitole şi urmăreşte pregătirea iniţială a elevilor, trezirea interesului lor faţă de conţiinutul
sau fondul de probleme ce urmează a fi studiate.
 Drumeţia finalăse organizează după încheierea predării unei temesau unui capitol cu scopul
de a consolida şi fixa cunoştinţele, priceperile şi deprinderile, de a ilustra şi exemplifica în
practică achiziţiile teoretice în vederea consolidării cunoştinţelor. În acest caz, traseul drumeţiei
trebuie să cuprindă cât mai multe elemente analizate în capitolele parcurse: forme de relief, reţea
hidrografică, vegetaţia şi corelaţia elementelor cu specificul climei din ţinutul respectiv, tipurile
de soluri în raport de roca mamă, formele de relief, vegetaţia şi climaîn care s-au format,
resursele naturale ale acelui ţinut şi modul de valorificare, elementele despre populaţie şi aşezări,
etc. Tot acum se pot face popasuri de observaţie asupra unor locuri de degradare a terenurilor din
cauza activităţii antropice sau de poluare a apelor (de numeroase ori, prin aruncarea din
întâmplare a gunoaielor din gospodării atât în preajma satelor cât şi a oraşelor). Prin observaţia,
conversaţia, dezbaterea în teren a mai multor problematici deja învăţate se vor consolida
cunoştinţele prin sinteza şi generalizările realizate, se asigură o învăţare logică şi durabilă prin
faptul că elevii vor înţelege legăturile cauzale şi de intercondiţionare între componentele
mediului din orizontul local; pot extrapola aceste legături şi în alte regiuni apropiate sau
îndepărtate.
Drumeţia ne poate oferi informaţii importante despre vegetaţie deoarece la obiectul Ştiinţe
avem nevoie la unele lecţii de o drumeţie făcută în orizontul local pentru a putea observa mai
îndeaproape vegetaţia, fauna, exemplu fiind lecţiile din cadrul unităţii de învăţare Medii de viaţă
şi relaţii de hrănire – Pădurea. Balta sau a unităţii de învăţare Resurse natural unde o drumeţie
la marginea oraşului, pe un câmp poate fi foarte folositoare. Tot legat de obiectul Ştiinţe, o
drumeţie ar fi de folos inaintea predării lecţiei Surse de lumină .Vizibilitatea corpurilor .Umbra
din cadrul unităţii de învăţare Sistemul nostru solar.Lumina, deoarece elevii vor putea observa
poziţia soarelui de-a lungul întregii zile şi se vor familiariza mai uşor cu punctele cardinale.
Observăm că, pe lângă obiectivele urmărite,elevii dobândesc şi alte cunoştiinţe legate şi de
alte obiecte de studiu în afară de geografie cum ar fi: ştiinţe, matematică, istorie. Legat de
obiectul matematică,în timpul drumeţiei se pot face măsurători privind adâncimea unei ape
stătătoare sau curgătoare în diferite puncte: lângă mal, în mijlocul râului cu ajutorul unor
instrumente simple: o sfoară de care se leagă la un capăt o greutate (un cui metalic) şi se coboară
în apă până atinge fundul râului. Apoi se rulează şi se măsoară partea udă cu ajutorul unei rulete
sau a unui metru de croitorie, aflându-se adâncimea apei. Lăţimea albiei se măsoară tot cu o
sfoară mai lungă în dreptul unui pod de către elevi sau, dacă adâncimea apei râului este mică şi
permite trecerea cu piciorul,măsurătoarea se face traversând râul. Astfel, elevii vor îmbina utilul
cu plăcutul, adică îşi vor însuşi unităţile de măsurat lungimile, mai uşor dar se vor si distra,
drumeţia putându-se încheia cu un mic pescuit sportiv (dacă este permis în acel moment),
precizându-se copiilor şi speciile de peşti care trăiesc în apele calde specific zonei respective.
Evaluarea drumeţiei şi valorificarea cunoştiinţelor acumulate, se va face în lecţiile de la
clasă. Fondul de informaţie se va completa cu o serie de planşe, ilustraţii pentru a se trece apoi în
ultima etapă la reprezentarea schematică. Reconstituirea traseului drumeţiei cu reactualizarea
elementelor observate a acţiunilor practice demonstrative realizate este obligatorie din partea
învăţătorului care conduce conversaţia cu elevii. Aceştia, participanţi activi ai demersului
didactic, îşi vor aminti cu plăcere de cele întreprinse, iar în sala de clasă vor putea face transferul
de la reprezentarea reală din teren la cea abstractă, teoretică fondului de noţiuni cu care operează
manualul şi harta. Evaluarea drumeţiei se poate face şi prin fişe de lucru, rebusuri, teste de
întrebări şi prin fişe de evaluare întocmite de învăţător. De menţionat este faptul că drumeţia are
un rol important în procesul instructiv-educativ al elevilor.

lector dr. Vasile NICOARA