1.

Cum explicați faptul că evoluția filosofiei a constat în succesiunea unor

paradigme
sau tematizări majore ale discursului filosofic?
Explicația pentru evoluția filosofiei ca o succesiune de paradigme sau tematizări majore
ale discursului filosofic poate fi abordată din diverse perspective. Iată câteva argumente
care susțin această idee:

1. Schimbările în contextul cultural și istoric: Filosofia este strâns legată de contextul

cultural și istoric în care se dezvoltă. Schimbările majore în societate, tehnologie, știință
și politică pot influența direcțiile în care se îndreaptă gândirea filosofică. De exemplu,
epoca iluministă s-a concentrat pe raționalism și individualism în timp ce, mai târziu,
filosofia postmodernă a subliniat relativismul și scepticismul față de adevărul absolut.
2. Avansul în cunoaștere și știință: Descoperirile științifice și avansurile tehnologice pot
provoca schimbări semnificative în filosofie. De exemplu, revoluția științifică a secolului
al XVII-lea a influențat gândirea filosofică, în special prin operele lui Descartes, Leibniz și
Newton, care au pus bazele gândirii moderne.
3. Dezvoltarea sistemelor filosofice: Filosofii adesea construiesc sisteme de gândire care
încearcă să răspundă la întrebări fundamentale. Odată ce un sistem filosofic devine
dominant, filosofii viitori pot încerca să îl dezvolte, să îl critice sau să propună
alternative. De exemplu, schimbările de la filosofia medievală la cea modernă au implicat
trecerea de la scholasticism la raționalism și empirism.
4. Reacții la filosofia anterioară: Unele paradigme filosofice se nasc ca reacție la ideile și
limitările filosofiei anterioare. De exemplu, filosofia existențialistă a apărut ca o reacție la
rationalismul și pozitivismul care dominau gândirea filosofică în secolul al XIX-lea.
5. Diversitatea culturală și globalizarea: Globalizarea și accesul la diverse tradiții
filosofice au dus la o mai mare diversitate în discursul filosofic. Filosofii contemporani
explorează idei din diverse culturi și tradiții filosofice, aducând astfel contribuții la un
peisaj filosofic în continuă schimbare.

În ansamblu, evoluția filosofiei poate fi văzută ca rezultat al interacțiunii complexe a

multiplelor influențe culturale, istorice, științifice și intelectuale, care conduc la apariția și
transformarea paradigmelor filosofice în timp.

2. De ce se consideră că filosofia se naște ca ontologie?

Considerarea filosofiei ca ontologie în sensul său originar este strâns legată de

dezvoltarea gândirii filosofice în istorie. Termenul "ontologie" provine din cuvintele
 grecești "ontos", care înseamnă "ființă", și "logos", care înseamnă "studiu" sau "știință".
Așadar, ontologia se referă la studiul ființei sau realității în sine.

Filosofia a început în Grecia antică, iar cei considerați primii filosofi au fost preocupați de
probleme fundamentale referitoare la natura realității și a existenței. Ei căutau principii
fundamentale și explicative care să ofere o înțelegere coerentă a lumii înconjurătoare.
Astfel, gândirea filosofică s-a născut ca o formă de ontologie, concentrându-se asupra
chestiunilor legate de natura ființei, esența lucrurilor și structura fundamentală a
realității.

Un exemplu notabil este filosoful presocratic Thales, care a căutat să identifice "arche"
(principiul sau substanța de bază) din care toate lucrurile provin. El a fost preocupat de
esența fundamentală a realității și a încercat să o identifice în apa. Alți filosofi
presocratici, cum ar fi Anaximandru și Heraclit, au avut preocupări similare cu privire la
natura realității și la fundamentul ei.

Astfel, de la începuturile sale, filosofia a abordat întrebări ontologice, căutând să

înțeleagă natura ultimă a ființei și a realității. Cu toate acestea, este important să
observăm că, pe măsură ce filosofia a evoluat, s-au dezvoltat și alte domenii filosofice,
precum epistemologia (studiu al cunoașterii), etica (studiu al moralității) și metafizica
(întrebări care merg dincolo de fizic). Astfel, ontologia rămâne unul dintre domeniile
fundamentale ale filosofiei, dar filosofia în sine a devenit mult mai diversă și complexă
odată cu trecerea timpului.

3. De ce cunoașterea devine problema centrală a filosofiei moderne?

Cunoașterea a devenit o problemă centrală a filosofiei moderne din mai multe motive
complexe și interconectate. În perioada modernă, care a început aproximativ în secolul
al XVII-lea și a continuat până în secolul al XVIII-lea, filosofii au fost influențați
semnificativ de schimbările sociale, politice, științifice și culturale ale vremii. Iată câteva
motive pentru care cunoașterea a devenit o temă centrală în filosofia modernă:

1. Revoluția științifică: Descoperirile și metodologiile științifice au avut un impact

semnificativ asupra modului în care oamenii înțelegeau lumea. Gânditorii precum Galileo
Galilei și Isaac Newton au revoluționat cunoașterea despre natura și legile lumii fizice.
Aceasta a generat întrebări și probleme legate de natura cunoașterii, metodologia
științifică și relația dintre experiență și înțelegere.
2. Raționalismul și empirismul: Filosofii moderni precum René Descartes, Baruch
Spinoza, John Locke și David Hume au dezvoltat și promovat două abordări principale
 ale cunoașterii: raționalismul și empirismul. Raționaliștii au subliniat rolul rațiunii și al
gândirii abstracte în dobândirea cunoașterii, în timp ce empiriștii au evidențiat
experiența senzorială și observația directă ca surse primare de cunoaștere. Aceste
perspective au generat dezbateri asupra naturii cunoașterii și surselor sale.
3. Dubitarea metodologică: Filosofii precum Descartes au introdus ideea de dubitare
metodologică, punând la îndoială toate cunoștințele existente pentru a ajunge la o bază
solidă a cunoașterii. Această abordare a avut un impact semnificativ asupra modului în
care se aborda cunoașterea și asupra criteriilor de certitudine.
4. Legătura cu puterea și autoritatea: În contextul schimbărilor politice și sociale ale
epocii moderne, problema cunoașterii a devenit legată de întrebări despre autoritate,
putere și drepturile individului. Filosofii au început să se întrebe cine deține cunoașterea,
cine decide ce este adevărul și cum poate fi justificată autoritatea.
5. Dezvoltarea filosofiei critice: Immanuel Kant a dezvoltat filosofia sa critică, abordând
aspecte fundamentale ale cunoașterii, cum ar fi natura percepției, structura minții și
condițiile de posibilitate ale cunoașterii. El a căutat să reconcilieze raționalismul și
empirismul, evidențiind rolul activ al subiectului în procesul cunoașterii.

În ansamblu, cunoașterea a devenit o problemă centrală în filosofia modernă datorită

schimbărilor semnificative în gândirea științifică, metodologiilor filosofice, și evoluției
societale și culturale. Dezbaterile asupra naturii, sursei și limitei cunoașterii au constituit
o parte crucială a discursului filosofic în această perioadă.

4. Imaginați-vă următoarea situație: Sunteți realizatoarea/realizatorul unei

emisiuni de filosofie la radio sau tv. Pentru următoarea ediție planificați să invitați
un specialist/o specialistă din domeniul dreptului. Formulați cinci întrebări pe care
ați dori să i-le adresați pentru a problematiza în manieră filosofică teme legate de
știința și practica juridică.
1. Despre natura dreptului: "Cum percepeți natura dreptului în contextul filosofiei? Există
o definiție sau o paradigmă filosofică care vă ghidează în înțelegerea fundamentului
juridic al societății?"
2. Moralitate și lege: "Cum considerați că relaționează etica și moralitatea cu elaborarea și
aplicarea legilor? Există situații în care legea și moralitatea pot să intre în conflict, și cum
abordați astfel de situații din perspectiva filosofică?"
3. Drepturile individuale vs. binele comun: "Într-o societate, cum echilibrați drepturile
individuale cu necesitatea de a promova binele comun? Cum vă raportați la filosofia care
discută tensionarea între libertatea individuală și autoritatea statului în asigurarea ordinii
și echității?"
4. Teoria justiției: "Cum abordați teoria justiției în cadrul filosofiei juridice? Există
perspective filosofice care vă influențează modul în care înțelegeți și aplicați conceptul
de justiție în practica juridică?"
5. Rolul științei în drept: "Știința juridică și dreptul au adesea interacțiuni complexe. Cum
vedeți relația dintre știința juridică și filosofia dreptului? Există situații în care
descoperirile științifice pot influența filosofia dreptului sau, invers, în care filosofia
dreptului poate aduce contribuții semnificative la știința juridică?"