Sunteți pe pagina 1din 3

REFERAT

Disciplina: FILOSOFIE

TEMA:

Nevoia de filosofie a omului actual

„Sunt numeroși aceia care, sub influența științei sau a unei vieți închinate afacerilor, se
îndoiesc că filosofia este ceva mai mult decât o ocupație inocentă dar frivolă, o cercetare sfioasă a
unor distincții subtile, niște controverse privind anumite aspecte neinteligibile.”1
Dacă ar fi să rezumăm la un sigur cuvânt valoarea filosofiei, conform citatului de mai sus,
acela ar fi: eliberare.
Termenul de FILOSOFIE a fost inventat de Pitagora (c. 570 - 495 î.Hr) și reprezintă
studiul întrebărilor generale și fundamentale, precum cele despre existență, valori, rațiune,
cunoaștere, minte și limbaj. Astfel de întrebări sunt deseori puse ca probleme care necesită o
perioadă de studiu, studiu care se finalizează prin stabilirea unor concluzii, rezolvări si soluții cu
privire la toate problemele implicate. Metodele filosofice presupun interogarea, discuția critică,
argumentul rațional și prezentarea sistematică. Din punct de vedere istoric, filosofia cuprindea toate
grupurile de cunoștințe, iar practicanții erau cunoscuți drept filosofi.
Filosofia este, astfel, mai degrabă o formă a existenței umane, decât echivalentul unei
profesii sau a unui grad academic.
Numele de „filosofie” înseamnă „dragoste de înțelepciune”, și, întrucât dragostea
reprezintă o stare intimă, lăuntrică, o formă de a da viață și de a o ocroti-o, filosoful este cel
îndrăgostit de înțelepciune, care simte nevoia de a da viață înțelepciunii ori, altfel spus, cel doritor
de cunoaștere, pe care intenționează s-o aplice în practica propriei vieți.
Filosofia reprezintă o formă de medicină, dedicată vindecării diferitelor boli ale sufletului,
care descrie un model de viaţă sănătos și care conduce omul la împlinirea echilibrată a funcţiilor
sale, la o formă de fericire, liniște și armonie.
1
Bertrand Russell – „Problemele filosofiei”
De cele mai multe ori uităm că ființa umană are nevoie în viață de ceva în plus pe lângă
hrană, îmbrăcăminte, igienă. Prin urmare, pe lângă bunurile materiale mai avem nevoie si de hrana
pentru suflet si minte, pe care o putem obține doar prin arta dorinței de a cunoaște, respectiv prin
filosofie.
Filosofia reprezintă un act de trăire, un act de viaţă propriu-zis. A filosofa ori a încerca să
dai o definiţie filosofiei reprezintă a pune în concordanţă cu vibrarea ta lăuntrică tot ceea ce te
înconjoară, modelând realitatea conform structurii tale. În concluzie, filosofia are nevoie de oameni,
de ideile și de opiniile lor pentru a evolua o dată cu ei şi cu lumea lor.
Filosofia oferă răspunsuri la întrebările existenţiale, explicând principiile şi finalităţile
vieţii, dar şi caracteristicile psihologice firii umane, deci, prin urmare, este o unealtă potrivită pentru
a pune întrebările care să ne ducă pe drumul pe care dorim să îl urmăm. Cu toate acestea, filosofia
nu se rezumă la a pune întrebări şi a oferi răspunsuri, ci presupune înţelegerea lucrurilor în general,
respectiv conteplarea asupra credinţelor noastre, asupra existenţei, asupra emoţiilor și asupra
valorilor noastre. În acest sens, putem spune că la baza filosofiei stă creativitatea, întrucât omul a
creat dintotdeauna, din nevoia de a supraviețui și dintr-o necesitate spirituală, fiind descrisă de către
Noam Chomsky drept „un act uman normal2”. Conform teoriei sale, creativitatea este ilustrată prin
intermediul capacității de reacție într-o situație nouă, distinctă.
În opinia mea, scopul primordial al filosofiei este cunoașterea, însă nu una concretă,
specifică. În acest fel acționează științele exacte, care conferă răspunsuri precise la întrebări,
probleme, mistere ale lumii intregi. Filosofia aduce împreună toate aceste științe, unindu-le într-o
armonie care, totuși, stă sub semnul incertitudinii, ea nefiind capabilă să răspundă concret la toate
întrebările. Cu toate acestea, incertitudinea este cea care conferă valoare domeniului filosofic, lipsa
răspunsurilor făcându-ne să căutăm mai multe detalii despre problema respectivă, împingându-ne
spre cunoaștere, existând în fiecare dintre noi dorința de a ajunge la cunoașterea absolută. Tototadă,
nevoia de a găsi soluții exacte ne antrenează gândirea, lărgindu-ne orizonturile și ne face să
devenim conștienți de importanța anumitor probleme care, în alt context, probabil ar trece
neobservate.
Filosofia dă sens existenței și oferă o rațiune lucrurilor, conturând obiective clare, luând
astfel naștere dragostea pentru viață. Este probabil ca multe drumuri să fie blocate, iar omul să fie
nevoit să îndure zilnic nedreptăți și să se simtă neputincios în fața unor situații care, la prima
vedere, sunt fără ieșire, însă filosofia ne ajută să înțelegem, iar cine înțelege poate căuta ulterior
soluții. În cei care înțeleg cauza răului sălășluiește și soluția pentru recâștigarea binelui. Mai presus
de toate stă redobândirea curajului și a dragostei pentru viață.

2
Noam Chomsky si Michel Foucault, „Despre natura umană”, traducere de Dana Domsodi și Veronica Lazăr, Editura
Tact, Cluj, 2012, p. 31.
Importanța filosofiei o putem descoperi tocmai în profunzimile sale, în incertitudinea sa.
Omul care nu a fost preocupat niciodată de vreo problemă de natură filosofică trăiește o viață
încatușată de prejudecăți, provenite de cele mai multe ori din convingerile epocii, care îi sunt
impuse fără consimțământul rațiunii sale. Din acest motiv, pentru astfel de oameni, lumea poate
părea monotonă lipsită de interes, banală. Ar respinge tot ceea ce ar fi neobișnuit și i-ar scoate din
zona lor de confort. Din contră, filosofia înseamnă descoperire și noutate, înseamnă să nu dorești și
să nu poți oferi mereu răspunsuri complete si sigure, să descoperi aspecte noi, nebănuite chiar și în
lucrurile obișnuite, temându-te de rutină. Odată cu progresul, s-a ajuns la unele întrebări fără
răspuns, motiv pentru care se așteaptă din nou un om care să cerceteze cauzele și să ofere o soluție
rezonabilă la diferite întrebări si probleme care ne afectează în prezent.
În concluzie, filosofia reprezintă cunoaștere dincolo de limite, dincolo de bariere, libertatea
de ați pune întrebări, de a încerca să înțelegi și să urmezi ceea ce simți că rezonează cel mai mult cu
tine. Astfel, de la filosofie nu trebuie să ne așteptăm la răspunsuri exacte la întrebările puse, ci
trebuie să valorificăm impactul pe care aceasta îl are asupra vieții noastre, respectiv pacea
sufletească, dezvoltarea imaginației, cunoașterea de sine și, totodată, puterea de a micșora siguranța
dogmatică prin care spiritul se închide față de speculații.

S-ar putea să vă placă și