Cea dintai invatatura

De Nicolae Iorga

Nicolae Iorga a creat cea mai vasta opera din istoria culturii
universale, fiind istoric, memorialist, poet, dramaturg, critic si
istoric literar.
A fost professor la universitatea din Bucuresti, membru al
academiei romane si al altor academii straine.
Preocuparile lui literare au fost concretizate in piese de
teatru, versuri, cugetari, evocarea unor personalitati, descrierea
unor privelisti si inscrieri cu caracter memorialistic.
Acest fragment face parte din opera memorialistica O viata
de om, asa cum a fost .
Primul din cele trei volume ale operei este inchinat perioadei
de formare a personalitatii sale de scriitor, referindu-se la copilarie
si tinerete.
Nicolae Iorga relateaza cum a invatat el romaneste in casa
parinteasca, mai precis in casa mamei, unde se vorbea limpede,
frumos si, mai ales, puternic si colorat.
El a facut cunostinta cu slova tiparita prin intermediul
Letopisetelor scrise de Mihail Kogalniceanu, pe care si le
aminteste ca fiind de vechi si bun grai.
Lectura a citit-o dupa plac, iar ceea ce se impunea mintii lui
era intamplarea, scena cu senzatia de viata.
Avand o fire sensibila , copilul avea senzatia ca se muta in
alta lume, acea lume traita cu un veac, cu doua, cu mai multe in
urma.
In spatiul mic al odaitei cu tavanul in jos, el are senzatia ca
vede luptele, ca participa la judecatile Divanurilor. Sunt evocate
cateva personalitati istorice: Dabija-Voda cel care nu bea decat
din oala de lut, Alexandru Ilias care nu stia romaneste, dar era
atat de bun , Dimitrie Cantemir prins cu muscalii lui cu tot, in
cursa de la Stanilesti.
Prin lectura Nicolae Iorga descopera farmecul unor carti
frantuzesti din editura Calmann Levy, datorita careia paretii de
valatuci ai umilei casute piereau ca o perdea de fum.
Prin Orientalele lui Victor Hugo a vazut prinse in flacari
Sadoma si Gomora. El traieste mai mult in aceste carti decat in
odaita si devine stapan pe o lume intreaga.
Autorul povesteste la persoana I si reinvie un intreg univers
prin care a trecut formandu-si personalitatea.
Naratiunea este vie, fraza este ampla si stilul sobru.
Autorul foloseste totusi cateva epitete si o comparatie.
Nicolae Iorga isi exprima in acest fragment sentimentele lui
profunde pentru lectura si dorinta de a cunoaste cat mai mult, pe
care a simtit-o din copilarie.