Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Androgini în creștinism
prezintă o viziune diferită de cea tipic creștină în legătură cu Geneza în cartea sa, Bărbat și
femeie în Dumnezeu și în Creație. Geneza este aceeași, Boehme schimbă, sau mai bine zis
scrie povestea dinaintea Creației.
După cum se poate citi și în Biblie, primul om a fost creat după asemănarea lui Dumnezeu.
Pentru a înțelege acest lucru mai bine, autorul îl descrie pe Dumnezeu. După percepția lui,
Dumnezeu are două părți, una masculină - Dumnezeu Tatăl și una feminină – Dumnezeu Fiul.
Din acest motiv și Adam este compus din două flăcări divine: cea arzătoare, masculină
(dreptatea neiertătoare a lui Dumnezeu Tatăl) și cea luminoasă, feminină (iertarea adusă de
Dumnezeu Fiul). Boehme crede că Dumnezeu este într-un proces de revelație, sau mai bine zis
auto-revelație sau autocunoaștere. Acesta este și motivul creării lui Adam. După căderea din
grație a lui Lucifer, Dumnezeu are nevoie de un nou conducător al îngerilor. Astfel se poate
deduce că Adam era mai mult înger decât om (din punctul de vedere al omului, cum îl
cunoaștem noi astăzi).
După Boehme, Adam este la început căsătorit cu Sophia, înțelepciunea lui Dumnezeu. Se
formează astfel un echilibru perfect între flacără ca simbol al impulsivului și înțelepciunea, deci
calmul. În ciuda acestui echilibru perfect, Adam nu este la rândul lui perfect. În el apar dorințe
pentru cele materiale și încetul cu încetul în el slăbește conștiința divină. În absența acestei
conștiințe, el adoarme. În timp ce el doarme, Dumnezeu o creează pe Eva, și astfel separă cele
două flăcări într-o ultimă încercare de a restaura echilibrul.
Din acest moment femininul și masculinul sunt definitiv despărțite, și astfel apare riscul păcătuirii.
După cum se știe din Biblie, cei doi mănâncă din fructul interzis. Astfel echilibrul dintre opoziții
este distrus fără posibilitate de salvare.
În loc de divina Sophia, Adam o are acum ca soție pe femeia comună, Eva. Procrearea ajunge
pe primul loc; conștiința divină scade în timp ce cea sexuală crește.
Un alt autor care s-a ocupat cu Geneza din perspectivă creștină a fost John Scottus Eringenia,
care a dezvoltat ideile Bisericii Grecești. El împarte Geneza în două părți: prima creare, descrisă
în Geneza 1, în care se desparte Dumnezeu de Pământ și a doua creare, descrisă în Geneza 2-
3, în care are loc a doua ruptură, cea între masculin și feminin.
Mitul androginului
În Banchetul, Platon prezintă o explicație iubirii și formării acesteia. Aici cititorul află ”mitul
androginului”, povestit de un personaj al lui Platon. După această legendă, la început trăiau pe
pământ ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau
un bărbat și o femeie. Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce
gândeau.
Zeii se tem de puterea aproape infinită a androginilor și, pentru a nu mai reprezenta o posibilă
amenințare, îi despart. Separați însă, părțile nu mai fac nimic. Pe pământ domnește o letargie
completă. Tot mai mulți mor de tristețe și dor.
Zeii, văzând că rămân fără supuși, caută o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a
trăi. Astfel este creat Eros, cu scopul de a semăna iubire în lume. În acest fel oamenii își
petreceau viața căutându-și jumătatea. Cei norocoși care se găseau se contopeau formând ființa
de odinioară.
Această idee este preluată și de scriitorul realist Liviu Rebreanu în romanul Adam și Eva, însă
dintr-o altă perspectivă. Rebreanu se concentrează pe ideea sufletelor pereche. Despărțirea o
explică numai pe scurt: el vorbește de un atom spiritual în echilibru, datorită a două principii din
atom. Când atomul se rupe în planul spiritual, acest echilibru este distrus. Principiile se
diferențiază și ajung pe planul material. Aceasta are loc înainte de prima naștere. În planul
material, sufletul există, chiar mai mult, acesta nu se schimbă precum corpul fizic. Acesta
râvnește necontenit după starea de echilibru, astfel începe o căutare involuntară pentru
jumătatea pierdută. Dar Rebreanu consideră că o viață nu este de ajuns pentru această misiune.
După părerea lui o viață adevărată conține șapte vieți omenești în care sufletele se caută
neîncetat. A șaptea viață aduce revelația: este sfârșitul vieții materiale, și-a regăsit jumătatea. O
asemenea bucurie aduce o scânteie aparte în ochii muribundului (numai pe pragul morții își dă
omul seama dacă a trăit în zadar sau nu).
Note