VIAȚA ȘI ACTIVITATEA LUI NICOLAUS OLAHUS

Olga ANDRANOVICI
Studiul Patrimoniului și Managementul Bunurilor Cultura A
Anul 3
Nicolaus Olahus, a fost o figură strălucitoare a istoriei maghiare din secolul al XVI-
lea, cu dublă origine, românească prin tatăl său și maghiară prin mama sa. 1 În persoana lui s-
au combinat abilitățile unui om de stat remarcabil, un apărător consecvent al credinței
catolice și al Bisericii cu un angajament înflăcărat față de ideile și valorile umaniste. Soarta,
opera și activitățile practice reflectă originalitatea culturii maghiare de la sfârșitul secolului al
XV-lea - începutul secolului al XVII-lea.
Informații bogate despre viața lui Olahus sunt cuprinse în moștenirea sa literară:
tratatul istoric și geografic Ungaria, o corespondență extinsă căreia, ca și altor umaniști, i-a
acordat o mare importanță și pe care intenționa să o publice și două diplome de înnobilare pe
care le-a primit spre sfârșitul carierei sale. Totuși, informațiile oferite au stârnit controverse și
au îngreunat realizarea unei biografii complete și definitorii. Neclarități se atestă chiar privind
data exactă a nașterii (după spusele sale, născut la 10 ianuarie 1493, Sibiu deși pe piatra
sepulcrală comandată de el prin testament apare anul 1491) și decesului (17 ianuarie 1568,
după Benedeck Zerchecky, deși Alexius Horányi indică ziua de 14 ianuarie, susțănând că
umanistul a trăit 77 de ani şi 5 zile, respectiv anul fiind 1570).2
Cert este că acesta are o descendență domnească din Țara Românească. 3 După cum se
știe, umanistul a indicat în mai multe dintre scrierile sale că tatăl său Stoian/Stephanus/Ștefan
Olahus își are originea în principatul Țării Românești și a fost forțat să se refugieze în
Regatul Ungariei din cauza ostilității domnitorului Dragula (Vlad Dracul sau Vlad Țepeș)
împotriva familiei sale. Olahus a susținut că bunicul său era un anume Manzilla de Argeș,
care s-a căsătorit cu Marina, sora lui Ioan/Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. 4 În
acest fel, el ar putea pretinde că a fost înrudit nu numai cu dinastia conducătoare a Țării
Românești, ci și cu familia Huniazilor, și anume cu regele Matei Corvin.5
Deși nu a oferit detalii, el a spus că unchiul său patern, Stanciu, a fost ucis de
domnitorul Dragula, care a încercat să anihileze ramura Dăneștilor a familiei Basarab. Astfel,
s-ar putea concluziona că el credea că Manzilla din Argeș, aparținea acelei ramuri. Cu toate
acestea, în alte scrisori și scrieri, Olahus a pretins, de asemenea, că este înrudit cu
conducătorii Țării Românești, pe care i-a atribuit în mod eronat celeilalte ramuri, Drăculeștii. 6
Multe inconsecvențe sunt atestate în cazul lui Mihnea cel Rău (1508-09), care a fost ucis la
Sibiu sub ochii tatălui său, Ștefan Olahus, el a spus că aparținea ramurii Dăneștilor a dinastiei
Basarab, spunând că este fratele lui Manzilla de Argeș, în timp ce în realitate era fiul lui Vlad
Țepeș.7
De asemenea acordă informații eronate și în cazul domnitorului Radu Paisie (1535-
45), pe care l-a pomenit ca văr patern, în realitate acesta fiind fiu al lui Radu cel Mare. Unele
1
POPA-GORJANU, Cornelia, Despre originea lui Nicolaus Olahus (1493-1568), Terra Sebus. Acta Musei
Sabesiensis, 6, 2014, p. 315-326, pp.315.
2
OLAHUS, Nicolaus, Ungaria, Ungaria, cuvânt înainte, note GYÖNGYVÉR Antal, București, 2011, pp. 6.
3
DORNER, Anton, Contribuții la genealogia familiei lui Nicolaus Olahus, în Revista Bistritei, VIII, 1994, 109-
116.
4
Ibidem.
5
POPA-GORJANU, Cornelia, op. cit. pp.316.
6
Ibidem, pp.318.
7
Ibidem.
dintre informațiile genealogice ale lui Olahus, cum ar fi existența lui Manzilla din Argeș și
Marina de Hunedoara, nu pot fi confirmate din alte surse independente. Confuziile sale cu
privire la cele două ramuri ale Basarabilor, respectiv cea a Dăneștilor și Draculeștilor, și
erorile privind genealogiile ar putea fi explicate prin lipsa de precizie a informațiilor pe care
le-a primit de la tatăl său.8
Totuși, mulțumită originii sale nobile, care se datorează celor două diplome de
înnobilare-reînnobilare9, Olahus, intrat ca paj la curtea regală de la Buda (1510), a căzut la
curtea regelui Ungariei, Vladislav al II-lea (1490-1516). Nicolaus a ales o carieră spirituală,
inițial fiind episcop canonic la Esztergom (1518) și arhidiacon de Komarom 10 și a atins
apogeul, devenind arhiepiscop de Esztergom/Strigoniu și primat al bisericii maghiare.
În același timp, întreaga sa viață a fost strâns legată de curtea și serviciul laic al
Habsburgilor: până în 1526 - ca secretar regal al regelui Ungariei Ludovic al II-lea (1516-
1526), ulterior, până în 1938 a fost secretarul văduvei, regina Maria, pe care a însoțit-o în
exil, în Țările de Jos, unde a dus o intensă activitate cu caracter umanist. După întoarcerea în
Ungaria, în 1539, a venit la curtea lui Ferdinand I de Habsburg, iar în 1542 a fost numit
cancelar regal și episcop de Zagreb. În 1548 a devenit episcop de Agria, în 1553 era episcop
de Esztergom/Strigoniu iar din 1562 a primit funcția de regent al Ungariei.11
De precizat e faptul că Nicolaus Olahus nu a studiat la universități europene, ci a fost
educat la școala capitulară din Oradea12. Încă din copilărie, s-a remarcat printr-o pasiune
pentru cărți, tânărul cunoștea mai multe limbi străine. Odată ajuns la curte, Nicolaus a
folosit, fără îndoială, faimoasa bibliotecă a lui Matei Corvin, care a inclus multe lucrări ale
autorilor antici, precum și operele umaniștilor italieni. La curte, Olahus i-a întâlnit pe prelații
educați umaniști, Sigismund Thurzó (episcopul de Oradea), și în special pe György Szátmari,
arhiepiscopul de Veszprém și mai târziu arhiepiscopul de Esztergom, care a devenit patronul
și mentorul tânărului curtenitor.13 În acest cerc s-au format intelectul și nevoile spirituale ale
lui Olahus, el a dobândit cunoștințe și experiență politică, abilități de activitate a statului.
Deși atmosfera curții regale din Buda, unde tradițiile renascentiste din timpul lui
Petrarca au continuat să trăiască la începutul secolului al XVI-lea, a influențat, fără îndoială,
formarea viziunii asupra lumii a lui Nicolaus Olahus, este puțin probabil ca în acel moment
acesta să se poată fi numit umanist. Ca atare, el, ca umanist s-a format mai târziu, în a doua
perioadă a vieții sale. Piatra de temelie în cultura sa a fost pusă de protectorul său, Györd
Szatmari, datorită căruia a îndeplinit mai multe funcții duhovnicești. 14 Toate aceste poziții au
fost printre cele mai prestigioase din nivelul mediu al ierarhiei bisericești maghiare și nu
numai că i-au oferit tânărului preot autoritate, legături puternice în societate, dar au dat și un
venit foarte bun. Cu toate acestea, cariera spirituală a lui Nicolaus Olahus a fost întreruptă
pentru o lungă perioadă de timp după moartea lui Szatmari (1524).
Este sigur să spunem că, după ce a trecut la slujba bisericii, Olahus nu a pierdut
legătura cu curtea regală, îndeplinind probabil instrucțiunile arhiepiscopului sau
reprezentându-l la diferite întâlniri. S-a dovedit că are cunoștințe în cercurile diplomatice.

8
Ibidem.
9
DORNER, Anton, op.cit.,pp. 110. (ambele fiind semnate de Ferdinand I (Bratislava, 23 nov. 1548; Viena, 17
apr. 1558).
10
POPA-GORJANU, Cornelia, Nicolaus Olahus Istoricul, Alba Iulia, 2009. [Teză de doctorat]
11
Ibidem.
12
OLAHUS, Nicolaus, Ungaria, Ungaria, cuvânt înainte, note GYÖNGYVÉR Antal, București, 2011, pp. 7.
13
Ibidem..
14
Ibidem.
Talentele sale au fost foarte apreciate de cancelarul polonez, Szydlowiecki, care a vizitat
Buda de mai multe ori și a cunoscut bine viața curții regale. 15 Anume după recomandarea
acestuia, Nicolaus Olahus a venit la curtea lui Ludovic al II-lea pentru a doua oară, după
moartea lui György Szatmari. A devenit secretar regal, apoi consilier, apoi a îndeplinit
aceleași funcții sub regina Maria.
Astfel, la fel ca mulți contemporani, Miklós a luptat cu succes în ambele domenii:
religios și laic. Cu toate acestea, în ciuda faptului că Olahus a deținut mai multe poziții înalte
în biserică, se pare că el a fost foarte departe de biserică și de a-și lua îndatoririle în serios. El
acordă puțină atenție eparhiei sale. Mai mult decât atât, așa cum însuși Nicolaus Olahus a
mărturisit mai târziu, devenind deja arhiepiscop de Esztergom, el a sărbătorit prima sa
liturghie abia în 1552.16 Cel mai probabil, el a aparținut tipului de cleric apropiat de curtea
regală, pentru care pozițiile bisericești au fost sinecuri.
Dezastrul de la Mohač din 1526 a schimbat dramatic viața lui Nicolaus Olahus. În
lupta care a început între partidele pro-habsburgice și cele naționale, el a luat partea celor
dintâi și până în ultima zi a slujit cu credință Habsburgilor. După înfrângerea Ungariei, a
plecat la Viena cu curtea regală. În 1531, după numirea Mariei ca guvernatoare al Țărilor de
Jos, el a urmat-o la Bruxelles. În această perioadă a devenit umanist, își îmbunătățește
cunoștințele în greaca veche.
Ca mulți umaniști, Olahus a avut o pasiune pentru corespondență. Moștenirea sa
epistolară este enormă, având destinatari în Italia, Germania, Austria, Elveția, Olanda,
Ungaria. Natura scrisorilor umanistului maghiar este orientativă. A discutat în ele problemele
literaturii, și-a exprimat o părere despre munca altor oameni. Dar, în general, nu teoretizează
prea mult, nu vorbește prea mult despre subiectele filologiei și eticii. Corespondența sa este
mai mult de natură internă, reflectând imaturitatea sa ca umanist.17
Între timp, Olahus a strâns cu sârguință scrisori și a visat să-și publice corespondența,
mizând probabil pe laurii genului epistolar. Poziția înaltă pe care a posedat-o la curtea reginei
l-au plasat pe secretarul domnitorului în centrul acestei corespondențe. Pentru el, ca patron al
lumii intelectuale, mulți umaniști au apelat la ajutor și sfaturi, cu oferte de servicii. Olahus s-a
arătat a fi o persoană extrem de simpatică și nu a lăsat niciuna dintre cereri nebăgată în
seamă. A devenit apropiat de membrii Collegium Trilingue 18 (orașul Leuven), umaniștii
olandezi R. Rescius, K. Goklenius și mai târziu P. Nannius. Timp de zece ani a corespondat
cu Erasmus din Rotterdam.19
E important, ca anume în perioada (1536-1537) a scris în latină tratatele Hungária
(publicată prima dată în 1735 de M. Bel în Adparatus ad historiam Hungariae, Possonii)20 și
Atila (publicată pentru prima dată în 1568 ca parte a lucrării istorice Rerum Ungaricarum
decades a lui A. Bonfini).21 Olahus a sugerat că Hungária, care conține o descriere geografică

15
Гусарова Т.П. М. Олах – венгерский государственный деятель и гуманист, în Культура Возрождения
и власть. Мoscova, 1999, pp. 205.
16
Ibidem.
17
Ibidem, pp 206.
18
TOURNOY, Gilbert, Nicolaus Olahus And His Humanist Network In The Low Countries, în Nicolaus Olahus
450, Proceedings of the International Conference on the 450th Anniversary of Nicolaus Olahus’ Death, Viena,
2019, 163-177, pp. 163.
19
Ibidem.
20
POPA-GORJANU, Cornelia, Nicolaus Olahus Istoricul, Alba Iulia, 2009. [Teză de doctorat]
21
ZOLTÁN, András, Nicolaus Olahus’ Athila im älteren polnischen und ostslavischen Schrifttum, în Nicolaus
Olahus 450, Proceedings of the International Conference on the 450th Anniversary of Nicolaus Olahus’ Death,
Viena, 2019, 143-148, pp. 143.
și economică a regiunilor Regatului Ungariei cu excursii istorice, va deveni o introducere în
tratatul Atila, care, bazat pe legende și tradiții, prezintă istoria hunilor. Totuși, într-un final, pe
ambele lucrări le-a tratat independent. 22 Prezenți ca strămoși ai maghiarilor, hunii trebuiau,
potrivit lui Olahus, să servească drept exemplu moral pentru compatrioții săi, simbol al
speranței pentru un viitor mai bun pentru o țară care suferise recent o înfrângere militară și se
afla într-o stare de declin.23 În cazul primului tratat, patria lui Olahus pare cititorului puternică
și bogată. El vrea să reînvie gloria de odinioară a împărăției.
În 1542 s-a întors în Ungaria, și devenit episcop de Zagreb (1543) și cancelar maghiar
sub regele Ferdinand I de Habsburg, apoi episcop de Eger (1548), fiind un avântat patriot, a
îndreptat 2/3 din veniturile eparhiei din cauza amenințării sporite otomane pentru întărirea și
extinderea sistemului de apărare a orașului.24 Își îndreaptă toate eforturile pentru a readuce la
biserică bunurile și veniturile luate din ea în haosul războaielor și al celor obositoare. Câțiva
ani mai târziu a condus decisiv lupta împotriva dușmanilor Bisericii Catolice din Ungaria. El
se străduiește să ofere bisericii o conducere puternică prin efectuarea unei selecții riguroase
de personal pentru pozițiile bisericii. Olahus apără cu hotărâre interesele Bisericii Catolice în
adunările de stat. În 1561 i-a invitat pe iezuiți în Ungaria și le-a oferit un colegiu la
Tyrnavia.25 În 1559-1562, el a efectuat o serie de inspecții în dieceza sa, a expulzat
predicatorii protestanți din 300 de așezări, a ars cărți protestante, a forțat preoții catolici să-și
radă barba pentru a-i deosebi de protestanți. În 1562 a fost numit guvernator regal în Ungaria.
În 1560-1566, a ținut 5 conferințe ale clerului, cerând interzicerea retragerii preoților din
catolicism. A susținut hotărârile Conciliului de la Trent și finanțat educaţia tinerilor maghiari
din străinătate, printre care şi M. Istvanffy (din 1562 secretarul lui Olahus).26
Lupta sa împotriva Reformei nu este cu adevărat surprinzătoare. Aceasta a fost
prezentată ca parte a politicii de stat și a avut ca scop realizarea unității tuturor forțelor
statului și a sferelor vieții sale. Deoarece Ungaria se afla sub conducerea Habsburgilor
Catolici, unitatea bisericii a fost concepută ca parte integrantă a unității de stat și a fost văzută
în sânul catolicismului. În atingerea obiectivelor sale politice în acest fel, Nicolaus Olahus și-
a folosit în mod activ educația sa umanistă.
În concluzie, Nicolaus Olahus, ca om de stat a fost format la curtea regală maghiară,
aici s-au format opiniile sale politice și totodată aici s-a făcut introducerea lui în educația
umanistă, culminând cu performanța sa în această mișcare. La fel ca majoritatea umaniștilor
maghiari tema lucrărilor elaborate poartă un caracter istoric. Această alegere se explică prin
preocuparea pentru Ungaria în fața prăbușirii independenței și integrității sale. În lucrările
sale, Olahus ridică principalele cauze ale problemelor cu care se confrunta Imperiul
Habsburgic în secolul al XVI-lea.
Nicolaus Olahus este cu siguranță o figură interesantă, dar nu solitară de acest fel în
istoria Ungariei. Opiniile sale au fost împărtășite de istoricii umaniști ai secolului al XVI-lea -
Verenčić, Brodarić, Istvánfi, Andač. Totuși, el este cel dintâi cărturar, de origine română, care
s-a afirmat ca spirit umanist de prestigiu la nivel european.

22
TÓTH, Gergely, The First Edition Of Nicolaus Olahus’ Hungaria…, în Nicolaus Olahus 450, Proceedings of
the International Conference on the 450th Anniversary of Nicolaus Olahus’ Death, Viena, 2019, 123-142, pp.
124-125.
23
POPA-GORJANU, Cornelia, op.cit.
24
Ibidem.
25
OLAHUS, Nicolaus, Ungaria, Ungaria, cuvânt înainte, note GYÖNGYVÉR Antal, București, 2011, pp. 8.
26
POPA-GORJANU, Cornelia, op.cit.
Bibliografie:
DORNER, Anton, Contribuții la genealogia familiei lui Nicolaus Olahus, în Revista Bistritei,
VIII, 1994, 109-116.
OLAHUS, Nicolaus, Ungaria, Ungaria, cuvânt înainte, note GYÖNGYVÉR Antal,
București, 2011.
POPA-GORJANU, Cornelia, Despre originea lui Nicolaus Olahus (1493-1568), Terra Sebus.
Acta Musei Sabesiensis, 6, 2014, p. 315-326.
POPA-GORJANU, Cornelia, Nicolaus Olahus Istoricul, Alba Iulia, 2009. [Teză de doctorat].
TOURNOY, Gilbert, Nicolaus Olahus and His Humanist Network In The Low Countries, în
Nicolaus Olahus 450, Proceedings of the International Conference on the 450th
Anniversary of Nicolaus Olahus’ Death, Viena, 2019, 163-177
TÓTH, Gergely, The First Edition of Nicolaus Olahus’ Hungaria…, în Nicolaus Olahus 450,
Proceedings of the International Conference on the 450th Anniversary of Nicolaus
Olahus’ Death, Viena, 2019, 123-142.
ZOLTÁN, András, Nicolaus Olahus’ Athila im älteren polnischen und ostslavischen
Schrifttum, în Nicolaus Olahus 450, Proceedings of the International Conference on
the 450th Anniversary of Nicolaus Olahus’ Death, Viena, 2019, 143-148.
Гусарова Т. П. М. Олах – венгерский государственный деятель и гуманист, în
Культура Возрождения и власть. Мoscova, 1999.