Grigore Ureche

Biografie
Unul dintre cei mai mari cărturari români din prima jumătate a
secolului XVII este cronicarul Grigore Ureche. Istoricul şi scriitorul
Grigore Ureche ne-a lăsat moştenire cronica originală în limba
română "Letopiseţul Ţării Moldovei". Această cronică se
deosebeşte în mai multe privinţe de cele scrise în secolele XV-XVI.
În primul rînd "Letopiseţul Ţării Moldovei" este scris nu în limba
slavonă, ci în limba română, pentru prima dată în istoria
cronografiei ţării. În al doilea rînd, spre deosebire de letopiseţele
slavo-moldoveneşti din secolele XV-XVI, cronica lui Grigore Ureche
nu a fost scrisă la comandă, ci din proprie iniţiativă. În al treilea
rînd, "Letopiseţul Ţării Moldovei" nu mai era scris de un prelat
bisericesc, cum se făcuse de atîtea ori pînă atunci, ci de o
persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu înaltă funcţie în
aparatul de stat al Moldovei.

Grigore Ureche (1590 - 1647)

Grigore Ureche se trăgea dintr-o veche familie boierească. Nu întîmplător unii istorici încearcă, nu fără
temeiuri documentare, să-i urmăreacă arborele genealogic pînă la un "Ureache" contemporan cu
Ştefan cel Mare şi Sfînt. Tatăl cărturarului, Nestor Ureche, era un mare boier moldovean, care pe
parcursul vieţii sale a ocupat în repetate rînduri înalte dregătorii în sfatul domnesc al Ţării Moldovei,
acumulînd de-a lungul anilor moşii întinse. La începutul anilor 90 ai secolului XVI, în anumite
împrejurări politice nefavorabile, Nestor Ureche, împreună cu familia sa a fost nevoit să se refugieze în
Ţara Leşească, cum era numită pe atunci Polonia, unde s-a aflat cu treruperi mai multă vreme. În
această ţară cu bogate tradiţii culturale şi cărturăreşti şi-a făcut studiile la şcoala Frăţiei ortodoxe din
Lvov, al cărei membru devenise ceva mai tîrziu (1612) tatăl său, iar după alţi cercetători, poate chiar la
unul din colegiile iezuite din Polonia, cum a procedat mai tîrziu Miron Costin, urmaşul său direct în ale
scrierii istoriei naţionale.

Ajuns la maturitate, Grigore Ureche a devenit o personalitate cu o rară cultură umanitară, cu un vast
orizont cărturăresc pentru timpul său, cunoscînd în afară de limba maternă, limbile latină, poloneză,
slavă veche. După mai mulţi ani de studii şi şedere în Polonia, tînărul Grigore Ureche se întoarce în
patrie către 1617, unde se află mai mulţi ani în umbră. Abia în 1627 Grigore Ureche devine al treilea
logofăt, pomenindu-se astfel în anturajul apropiat al domnilor Moldovei. Ajunge apoi în cele mai înalte
dregătorii de stat, între care şi în cea de mare vornic al Ţării de Jos pe timpul domniei lui Vasile Lupu
(cu începere din 1643), funcţie pe care o deţine pînă la sfîrşitul vieţii.
Grigore Ureche a lăsat posterităţii o singură dar deosebit de valoroasă operă istoriografică:
"Letopiseţul Ţării Moldovei, ce cînd s-au descălicat ţara şi cursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie
de la Dragoş vodă pînă la Aron vodă ", numit mai frecvent "Letopiseţul Ţării Moldovei". Cronica
cuprinde perioade de la întemeierea Statului Moldovenesc în 1359 pînă la domnia lui Aron vodă
(1594), cînd se întrerupe brusc, probabil din cauza morţii cărturarului, deşi acesta avea intenţia de a
ajunge cu descrierea evenimentelor pînă în timpul domniei contemporanului său Vasile Lupu. Din
nefericire, letopiseţul lui Grigore Ureche nu s-a păstrat în original, ajungînd pînă la noi prin cîteva copii
mai tîrzii, care au fost destul de mult refăcute prin diferite adaosuri, numite interpolaţii ale copiştilor
de mai tîrziu - Simion Dascălul, Misail Călugărul şi Axinte Uricarul. Se mai cere arătat totuşi că unii
cercetători îl exclud pe Misail Călugărul din numărul interpolatorilor. Pierderea manuscrisului autograf
al autorului a făcut ca "Letopiseţul Ţării Moldovei " să devină cunoscut posterităţii datorită mai ales
unei copii-redacţii a cronicii efectuate prin anii 60 ai secolului XVII de către Simion Dascălul. Această
împrejurare a făcut ca problema paternităţii scrierii în cauză să fie pusă sub semnul întrebării în
litereatura de specialitate. Astfel diverşi cercetători l-au considerat drept autor al acestui letopiseţ pe
Grigore Ureche, Nestor Ureche, tatăl cronicarului, Simion Dascălul în aceeaşi măsură drept coautori pe
Grigore Ureche şi Simion Dascălul. Discuţia ştiinţifică în privinţa paternităţii acestei opere nu a încetat
pînă în prezent.
Pentru a scrie letopiseţul său, Grigore Ureche a folosit pe
larg nu numai izvoare interne moldoveneşti, ci şi străine, în
special cele ale istoricilor polonezi şi transilvăneni. Dintre
izvoarele interne, cel mai important după cum reiese din
cronică este "Letopiseţul Moldovenesc", o sursă narativă
complexă. De rand cu izvoarele scrise, Grigore Ureche a
folosit pe larg şi tradiţia populară orală, amintirile tatălui
său, ale boierilor bătrîni din anturajul familiei sale. Autorul a
utilizat toate aceste informaţii în mod critic, cerîndu-le şi
trecîndu-le prin raţiunea şi inima sa. Cărturarul a ştiut să
aleagă cu grijă adevărul istoric şi să-l aştearnă pe hîrtie într-
o limbă frumoasă şi înţeleasă.

În Letopiseţul Ţării Moldovei sunt descrise evenimentele

mai principale din istoria Moldovei, pe parcursul a circa
două secole şi jumătate. Autorul îţi începe cronica cu o
"Predislovie...", în care arată importanţa cunoştinţelor
despre trecut, a istoriei ca domeniu de cunoaştere (ştiinţă),
despre originea romanică (latină) a poporului român şi a
limbii sale, despre unitatea şi rădăcinile comune ale tuturor
românilor.