Eseu: ,, Dorul – organ de cunoaștere”

(Lucian Blaga)

În universul fiecărui om există o mulțime de sentimente, confunzii, multiple stări

sufletești fiind numite de cele mai multe ori într-un cuvânt ,,Dor”. Mereu încercăm să
asimilăm multitudinea de sentimente pe care nu le putem exprima, prin acest cuvânt, dar
acest cuvânt simplu însumează o suită de sentimente mai mult sau mai puțin sinonimice.
Dorul poate însemna o sete de cunoaștere, nerăbdarea dobândirii unor noi aptitudini,
nevoia de experiență reală. Acesta devenind ulterior o caracteristică a tuturor trăirilor
omenești. Totodată precum am evidențiat și în cele de mai sus dorul este un cuvînt
introductibil, aceasta datorită multitudinii de semnificații care-i sunt atribuite. Dorul nu
desemnează doar un rezultat al unei relații de dragoste, acesta poate desemna dorul de:
patrie, de mamă, de doină de neam, de carte, de cântec, de tot ceea ce faci cu drag, etc.

Întotdeauna cea mai strînsă legătură interumană, cu siguranță, este cea dintre mamă
și copil. În cele mai multe cazuri această legătură nu poate fi clătinată de nici un factor
extern. Zaharia Stancu spunea: ,, Mi-e dor de mama...niciodată, nici când eram copil, nu
mi s-a făcut așa dor de mama ca acum”. Odată ce înaintăm în vârstă această legătură se
evidențiază printr-un imens dor, acesta desemnînd lipsa, dar în același timp o bucurie
nemărginită. Oamenii care nu au dor de nimic și de nimeni fie au devenit extraordinar de
centraţi în sinele lor şi s-au detaşat de tot şi de toate, fie au sufletul împietrit şi incapabil
să mai simtă ceva. Dorul, atunci cînd apare, este semnul unui suflet viu, semnul unui
suflet care simte, care aspiră să se dezvolte. Lucian Blaga spunea însă că "Dorul este un
organ de cunoaştere a infinitului". Într-adevăr, dorul nu este un sentiment, o trăire sau o
durere, el este cel care ne permite să trecem prin dragoste şi prin toate etapele ei, dorul
există, pur şi simplu, fără să fie aşteptat, chemat sau dorit.

În concluzie pot spune că într-adevăr dorul este un orgn de cunoaștere al propriei

ființe. Dorul te descoperă pe tine însuți. Dorul e mereu în depărtări, mereu caută sufletele
sensibile… Şi atunci când eşti singur, dorul iţi ţine de urât, iţi aduce aminte de momentele
cele mai plăcute, momente de neuitat unice. Astfel, dorul este un sentiment puternic și
tipic naturii umane, mai ales sufletelor sensibile ce își păstrează trecutul într-o cutie
ferecată, pe care o redeschid pentru a se bucura sau plânge, sau a duce dorul cuiva…
cuprinde toate perspectivele firii umane, reprezentând omul în totalitatea şi profunzimea
sa. Dorul este o balanţă ce se înclină în funcţie de greutatea iubirii purtate.