CURS 2

• IZVOARE

- oficiale (emise de cancelariile statelor în cauză) + neoficiale (individuale - post

factum)

1. XV: cronicistica otomană, Tevârih-i Al-i Osman

- sinteze importante despre cronicarii otomani și lucrărilor

- pentru istoria relațiilor Porții cu statele vecine, inclusiv evoluția raporturilor

româno-otomane (sfârșitul XIV - mijlocul XV), când izvoarele otomane oficiale
de cancelarie lipsesc

- „Istoriile Casei lui Osman”/ „Istoriile Dinastiei Otomane”, gen literar specific
istoriografiei otomane, în care cronicarii descriau domniile sultanilor în ordine
cronologică: Uruc bin Adil, Mehmed Neșri

2. XVI: autorii celor mai importante realizări istoriografice de tipul Tevârih-i Al-i
Osman -> Kemalpașazade, Rustem Pașa, Muhieddin-al-Cemâl care a preluat
cronicile anonime, Haci Lutfi Pașa, Mustafa Ali care a încercat o istorie
universală de la începutul lumii până la Mehmed III, Mehmed Hoca Sa’adeddin

3. XVII: abordarea istoriei otomane din XVI, unii coborând mai mult pe scara
timpului (în cazul unor istorii universale/cronici ale dinastiei otomane) ->
Ibrahim Pecevi cu istoria de la Suleyman Legiuitorul până la Murad IV, Katip
Celebi, Muneccimbași care este autorul uneia dintre cele mai reușite istorii
universale, Mustafa Na’imâ

4. cronicari cu pregătire juridică, XVI: istoriografi cu o pregătire solidă în domeniul

dreptului islamic (+ normele care trebuiau să guverne relațiile dintre musulmani
și nemusulmani) -> Kemalpașazade care inaugurează această listă, participând
activ la viața juridico-religioasă, Ibn Kemal, Sa’adeddin Mehmed Hoca Efendi
care a fost și hoca (dascăl) al viitorului sultan Murad III

5. cronicari martori oculari: în XV mulți au lăsat relatări despre expedițiile

sultanale/vizirale -> Așikpașazade (expedițiile lui Murad II în Ungaria + lupta cu
Iancu), Kivami (expediția lui Mehmed II în ȚR), Lutfi Pașa (l-a însoțit pe
Suleyman Kanuni)

6. cronicari cu pregătire juridică+martori oculari, XV -> Șukrullah, Kivami,

Mehmed Neșri

7. Gazavat-name, literatură relevantă pentru „războiul sfânt” care consemna

expedițiile militare și victoriile sultanale, vizirale -> Gazavatname („cartea
războaielor sfinte”), Fetihname („carte de cucerire”), Zafername („carte de
victorie”), Safername („carte de expediție”)

- se adresează posteriorității (unele descriu o singură expediție militară sau

cucerire de rezonanță/mai multe expediții sfinte)

8. Fetih-name, redactate în limba persană, arabă sau otomană la curtea otomană

după bătăliile victorioase

- origine: M. Sertoglu, A. Rambaud „lettre-laureati”

- expediate principilor străini/propriilor supuși -> Nasuh Matrakci, „Fetihname-i

Kara-Bogdan”

- apar ca scrisori-document de variate mărimi: cele mai cunoscute -> Bayazid I

după Kossovo 1389, Murad II după Varna 1444, Mehmed II după
Constantinopol 1453, Suleyman Kanuni după Mohacs 1526, Mehmed II după
expedițiile împotriva lui Țepeș 1462

9. documente de cancelarie (administrative, politice, diplomatice)

- tugra („g” nu se pronunță) = nișan - semn, monogramă, marcă, emblemă,

cuprinzând numele sultanului domnitor și al tatălui său + expresia „totdeauna
biruitor” = muzaffer daima -> documentele cu acest semn erau considerate
oficiale

- name-i humayun = scrisoare imperială (scrisoarea-somație, Mehmed II către

Petru Aron)

- hukum = poruncă

- berat-i humayun = diplomă imperială (ordine emise de sultan cu o larga arie de

întrbuințare: erau numiți în funcție slujbași otomani etc.); diplomele de
învestitură au înlocuit în XVI-XVIII ahidname

- arz/arz-u hal/arzmahzar = petiție, cerere scrisă, raport (contribuabilii își făceau

cunoscute cererile sultanului)

- telhis = rezumat, sinteză, prescurtare (raport scurt adresat sultanului de regulă

de către marele vizir, prin care acesta era informat asupra unor probleme
importante -> decizia sultanului căpăta forma unei rezoluții (himayan/scriere
imperială, cevad/răspuns)

- defterler = registre de documente otomane -> cele mai importante: muhimme

defterleri = condicile afacerilor importante + ecnebi devletler defterleri =
condicile statelor străine