Regimul lui Antonescu

Ion Antonescu (n. 2/14 iunie 1882, Pitești, România – d. 1 iunie 1946, Jilava, Ilfov,
România) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, (general), șeful Biroului
Operațiilor din Marele Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat
militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat
Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost
prim-ministru al României cu titlul de „Conducător al Statului”.
La propunerea lui Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, a fost numit președinte al
Consiliului de Miniștri de către Carol al II-lea. În contextul pierderilor teritoriale din
1940, Ion Antonescu l-a constrâns pe rege să abdice în favoarea foarte tânărului principe
moștenitor Mihai (sub a cărui domnie nominală a guvernat cu puteri dictatoriale).
Partidele democrate au refuzat să colaboreze cu Statul Național-Legionar, desființat ca
urmare a Rebeliunii legionare din 21–23 ianuarie 1941. După acea dată, Antonescu a
girat singur exercitarea puterii de stat, făcându-se responsabil pentru atrocitățile comise
împotriva evreilor și romilor în România și în teritoriile controlate de statul român, fiind
criminal de război.
Ion Antonescu a decis intrarea României în Al Doilea Război Mondial de partea
puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în
1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi
retrocedate României. Politica sa externă profund falimentară s-a dovedit, inițial,
câștigătoare, România reușind să dobândească pentru scurt timp teritoriile cedate Uniunii
Sovietice și Transnistria.
Soarta războiului antisovietic fiind întoarsă la Stalingrad și teritoriile estice ocupate de
Armata Roșie, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către rege, prin
lovitura de stat de la 23 august 1944, fiind arestat și predat spre pază comuniștilor, apoi
deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime
de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin
împușcare la închisoarea Jilava.