Ion Antonescu (n. 2/14 iunie 1882, Pitești, România[2] – d.

1
iunie 1946, [3][4][5][6][7][8]
Jilava, Ilfov, România) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră,
(general), șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier General[9] al Armatei în Primul Război Mondial,
atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și
ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru
al României cu titlul de „Conducător al Statului”.
La propunerea lui Horia Sima, șeful Mișcării legionare a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri
de către Carol al II-lea. În contextul pierderilor teritoriale din 1940, Ion Antonescu l-a constrâns pe rege
să abdice în favoarea foarte tânărului principe moștenitor Mihai (sub a cărui domnie nominală a
guvernat cu puteri dictatoriale). Partidele democrate au refuzat să colaboreze cu Statul național-
legionar, desființat ca urmare a Rebeliunii legionare din 21–23 ianuarie 1941. După acea dată,
Antonescu a girat singur exercitarea puterii de stat, făcându-se responsabil pentru atrocitățile comise
împotriva evreilor și romilor în România și în teritoriile controlate de statul român.
Ion Antonescu a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza
promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la
Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României. Politica sa externă profund
falimentară s-a dovedit, inițial, câștigătoare, România reușind să dobândească pentru scurt timp
teritoriile cedate Uniunii Sovietice și Transnistria.
Soarta războiului antisovietic fiind întoarsă la Stalingrad și teritoriile estice ocupate de Armata Roșie,
Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către rege, prin lovitura de stat de la 23 august
1944, fiind arestat și predat spre pază comuniștilor, apoi deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946
a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie
1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.