IV. Baba Dochia În Mentalitatea Tradițională Românească

conf. univ. dr.
Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
UTCN, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
Departamentul de Filologie şi Studii Culturale
Etnoturism–Etnologia și turismul cultural (ETT), Masterat, Anul I, Semestrul I
Baba Dochia în mentalitatea tradițională românească
Termenul „babă”, corelat cu cultul strămoșilor, ne duce cu gândul la o femeie bătrână și înțeleaptă
indispensabilă mitologiei populare. Ivan Evseev potențează acest aspect. În viziunea sa, „baba”, ca întruchipare
a strămoșului mitic, are un impact puternic asupra oamenilor din societatea tradițională: „Are atributele Zeiței–
Mamă a naturii și a pământului roditor”1. Baba Dochia pare a fi o zeitate ancestrală: „personaj mito–folcloric,
descinzând din străvechiul cult al Marei–Mame, zeiță a pământului și vegetației”2. Etnologul Ion Ghinoiu, fiind în
asentimentul unor exegeți, însă fără a absolutiza ipoteza emisă de către aceștia, pornește de la premisa că
geto–dacii credeau în Zeița-Mamă a pământului: „geto–dacii au avut o zeitate feminină, mama bună a
pământului și soția lui Zamolxis, al cărui nume s-a pierdut în vremuri”3. Dacă ar fi să urmăm linia trasată de
exegeți, Baba Dochia poate fi corelată cu maștera pământului care o obligă pe brândușă să iasă din pământ în
luna martie când este frig și omăt. Legenda bucovineană atrage atenția asupra faptului că există o „mamă
vitregă”, o „mumă rea” a pământului, aspect confirmat și de etnologul Ion Ghinoiu: „Asemănarea dintre mama
vitregă a pământului și Dochia este evidentă: prima scoate brândușa afară în luna martie când e frig și vreme
rea, spunându-i: «— Du-te, du-te afară, ce șezi, că amu îi cald, e soare!», a doua își trimite nora în pădure
după fragi sau la râu să spele lâna pe timp de iarnă. «Mama bună» și «Mama rea» reprezintă unul și același
personaj mitologic, aflat la vârste diferite ale anului”4. Conform mentalității oamenilor din comunitatea
tradițională, Baba Dochia este cap de primăvară, iar oamenii trăitori în satele românești, indiferent de zona
etnografică, respectă cu sfințenie anumite interdicții pentru a fi feriți de furtună, de grindină, inclusiv de frigul de
primăvară care este nefast, deoarece generează pagubă pe ogoare. An de an, Baba Dochia, în calitate de
reprezentare mitică, echinocțială, deschide anul lunar. Este supusă ciclicității, trecerii firești, morții și renașterii
anuale. În plan simbolic și mitologic, Dochia arde toate treptele ontice – copilărie, tinerețe, maturitate,
bătrânețe. Etnologul Ion Ghinoiu pornește de la premisa că anul lunar este reprezentat de Baba Dochia, iar
anul solar este prefigurat de Moș Crăciun: „Determinativele de «moș» și «babă» precizează că cele două zeități
au ajuns la bătrânețe la pragul morții și al renașterii anuale. Prin intermediul riturilor și al ceremoniilor, acestea
devin ceea ce au fost cu 365 de zile în urmă: copii și apoi tineri, maturi și din nou moș și babă. Schimbările
sezoniere ale naturii (înfrunzitul și desfrunzitul copacilor, încolțitul și înfloritul plantelor, coacerea semințelor
etc.) erau asemuite cu vârstele omului și puse pe seama unor zeități care își petreceau viața cu iuțeala
fulgerului în schimbul marelui avantaj al renașterii anuale”5. Dacă pornim de la premisa că Mama Geea este
ambivalentă, atunci sesizăm o dialectică a contrariilor care se armonizează – Mama Pământului este când
bună, când rea; reprezentările mitice materne lunare sunt alterități ale Mamei Pământului care își schimbă
chipul și numele: „Dochia s-ar numi Drăgaică la împârguirea și coacerea grâului (24 iunie), Sântămărie la
semănatul și încolțitul grâului (8 septembrie); Vinerea Mare la împerecherea oilor (14 octombrie); Stretenie la
fătatul urșilor (2 februarie) etc.”6
Baba Dochia toarce la brâu firul mărţişorului, zilele faste și nefaste ale anului care, vrem nu vrem, se
scurg neîncetat: „Mărţişor este funia care adună şi împleteşte cele 365 de zile într-un şnur bicolor, simbolizând
1 Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Timișoara, Editura Amarcord, 1994, p. 19.
2 Ibidem, p. 103.
3 Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, București, Editura Elion, 2002, p. 232.
4 Ibidem.
5 Ibidem, pp. 232-233.
6 Ibidem, p. 233.
1
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
iarna şi vara, făcut cadou la 1 martie, străvechi început de an agrar” 7. Baba Dochia moare și renaște în fiecare
an. Suntem în asentimentul etnologului Ion Ghinoiu, atunci când precizează că, la nivel simbolic, moare Anul
Vechi (Baba Dochia) și renaște Anul Nou (nora Babei Dochia); că Baba Dochia moare, pe nouă martie, în ziua
echinocțiului de primăvară, conform calendarului iulian: „moartea ei în ziua echinocțiului de primăvară (9 martie
în calendarul iulian) simboliza moartea Anului Vechi și renașterea Anului Nou”8.
Remarcăm o serie de denumiri regionale: Baba Dochia Baba Dochița, Baba Marta, Baba Odochia,
Chirdosia, Doca, Dochia, Dochia cu 9 cojoace, Ișdochia, Ișdode, Odoca, Odochia, Odochea, Mărțișor, Moașa,
Zâua de Ijdode cu 99 de cojoace. Baba Dochia are un status aparte și nu trebuie confundată cu
Eudochia/Evdochia creștină: „Dochia carpatică nu este, după atribuțiile sale în Calendarul Popular, un personaj
creștin, ci unul precreștin, care a preluat de la Eudochia creștină numai numele și data de sărbătorire, 1
martie”9. Ea este un personaj ambivalent, însă precreștin. Uneori, tânără fiind, se detașează prin calități fizice și
morale, alteori, în calitate de bătrână, are carențe morale.
În majoritatea legendelor are un fiu, iar etatea/status-ul moral/status-ul social intră într-un con de umbră.
Când este poziționată pe anumite trepte ontice – bătrână/căpetenia altor babe; văduvă/femeie măritată,
Dochia/Odochia are un fiu.
Dochia / Baba Dochia apare în anumite ipostaze:
 benefică – tânără; frumoasă; bună; altruistă; cuminte; isteță; neprihănită; fată de împărat (vârsta tinereții);
 malefică – femeie matură, măritată, mamă; femeie bătrână, mamă; urâtă; rea; egoistă; capricioasă;
vrăjitoare; zgripțuroaică (vârsta maturității; vârsta bătrâneții).
Exemplificăm ipostazele în care apare Dochia / Baba Dochia, ipostaze care potențează latura umană sau
inumană a protagonistei, supusă trecerii firești: tinerețe, maturitate, bătrânețe.
o Vârsta tinereții
 Tinerețea, frumusețea, bunătatea Dochiei sunt augmentate de altruism: „Dochia era foarte bună, făcea mult
bine ‒ dădea brânză, lapte, lână la cei nevoiași”10.
 Dochia este întruchiparea unei fecioare frumoase – „Dochia a fost o fată foarte frumoasă și arătoasă”11.
 Dochia este o fată frumoasă de împărat: „în timpurile de demult era un împărat și împăratul acela avea o
fată foarte frumoasă și voinică, anume Dochia. Și fiindcă Dochia era nu numai foarte frumoasă și voinică, ci
totodată și isteață și cuminte, un fecior de împărat a dorit să o aibă de soție”12. (Bucovina).
 Dochia este o fată frumoasă și orfană: „Dochia a fost o fată foarte frumoasă și arătoasă. Murindu-i părinții,
pe când era mică, o luă și o ținu moșul său de suflet”13. (Bucovina).
o Vârsta maturității și bătrâneții
 Baba Dochia este o femeie măritată și are un fecior: „Baba Dochia a fost o femeie măritată și a avut un
fecior pe care l-a însurat”14 (Bucovina); „Baba Dochia era o babă bătrână și avea un fiu, pe care îl chema
Dragobete Iovan”15 (Muntenia); „Baba Dochia a avut un fecior care s-a însurat”16 (Banat).
7 Ion Ghinoiu, Comoara satelor. Calendar popular, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, p. 58.
8 Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, București, Editura Elion, 2002, p. 227.
9 Ibidem, p. 226.
10 Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, București, Editura Paideia, 2001, p. 129.
11Rodica Vlădoianu, Mărțișorul‒Tradiție la români, Consiliul Județean Timiș. Comisia pentru Cultură, Învățământ, Tineret și
Sport, Timișoara, Ediția I, 2009 , p. 130.

12 Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II, București, Editura Saeculum I. O., 2011, p. 94.
13 Ibidem, p. 96.
14 Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1898,
p. 102.
15 Ibidem, p. 106.
16 Ibidem., p. 116.
2
 Baba Dochia este malefică, lipsită de calități fizice și morale. Așadar, fiind „hâdă” [„urâtă”], ursuză,
capricioasă devine răutăcioasă cu nora ei: „avea o fată vitregă pe care o chinuia cu munci grele”17;
„Asprimea și răutatea ei și-o arăta, mai cu seamă, față de noră-sa”18 (Bucovina); „Poporul nu îi spune
sfântă sau muceniță, ci pur și simplu Dochia, o babă cloanță, urâtă, rea, care își pune nora la mari
încercări, are un limbaj licențios”19.
 Protagonista ia înfățișarea unei femei în vârstă – „Dochia aceasta a fost o femeie bătrână”20; „Baba Dochia
era o babă foarte rea”21. (Bucovina).
 Baba Marta apare în postura vrăjitoarei: „Lângă foc și lângă vatră, / Farmecă, iar căinii o latră! / Mult îi rea
și prăpădită, / Cu cojoace învelită, / Cu nouă cojoace în spate [...]. / Ea e a pădurii mumă, / Babă rea, soră
de ciumă”22. (Basarabia).
 Baba Dochia este o zgripțuroaică: „Era odată o babă. Ea se numea Dochia și era o zgripțuroaică cu cerul
gurii negre și rea ca moartea”23. (Muntenia).
În ceea ce privește originea numelui, Romulus Vulcănescu consideră că există câteva ipoteze plauzibile:
„numele a fost preluat din calendarul bizantin care serbează pe 1 martie pe martira Evdochia [...]; numele
Dochia vine de la Dakia, fiica lui Decebal urmărită până în Muntele Ceahlău de împăratul Traian, îndrăgostit de
ea [...]; o ipoteză se referă la originea ei greacă, datorită asemănării cu legenda Niobei”24.
Baba Dochia poate fi corelată cu miturile care ne duc cu gândul la etnogeneza poporului român. G.
Călinescu semnalează patru mituri care devin „pilonii unei tradiţii autohtone: Traian şi Dochia, Mioriţa,
Zburătorul şi Meşterul Manole”. Potrivit mitului, care relevă geneza poporului nostru, Dochia, fiica lui Decebal,
pentru a nu fi capturată de împăratul Traian primeşte ajutor divin din partea Maicii Domnului sau al lui Zamolxe
– este metamorfozată împreună cu oile în stâncă sau este transformată într-o femeie bătrână pentru a nu fi
recunoscută de împărat. Romulus Vulcănescu transsimbolizează legenda Babei Dochia, amintind de colindul
vânătoresc Ana Dochia25 în care o ciută este vânată de Traian Voinicul. Această secvență poate fi corelată cu
legenda în care se relatează momentul urmăririi Dochiei de către împăratul Traian.
Baba Dochia poate fi asociată și cu legendele. Conform unei alte legende, Dochia, pentru a nu fi
recunoscută de împăratul Traian, a devenit păstoriţă de oi. Spre deosebire de alte legende, Dochia avea în
preajma ei opt bătrâne: „Dochia avea o turmă frumoasă de oiţe, cu berbecul din zodie lângă ele. Dochia mai
avea şi opt babe pe lângă ea. Acestea erau suratele ei cele mai bune. Toate nouă împreună aveau o turmă de
oiţe”26. L-au trimis pe „mânător” [un ajutor al ciobanului care mână oile în strungă] la munte, iar acesta le-a adus
un buchet de ghiocei. Mânătorul le-a atenţionat asupra faptului că la munte este frig, că „trage un vânt
săgetător, de te pătrunde pân’ la oase”27. Femeile au luat decizia ca la 1 Mărţişor, luând fiecare câte nouă
cojoace, să urce cu oile la munte. Crezând că vremea se va îndrepta, rând pe rând au renunţat la cojoacele
grele din pricina lapoviţei: „Astfel, la udarea fiecărui cojoc, babele îl aruncau jos. Şi-au tot aruncat fiecare, până
la al nouălea cojoc, dar vremea nu s-a mai îndreptat şi astfel ele, toate nouă, au îngheţat; tot aşa au îngheţat şi
oiţele lor şi îngheţate sunt până astăzi, prefăcute în stâncă. Ele cu ceata întreagă se pot vedea până astăzi pe
17 Rodica Vlădoianu, Mărțișorul‒Tradiție la români, ed. cit., p. 9.
18 Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II, ed. cit., p. 100.
19 Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, ed. cit., p. 226.
20 Rodica Vlădoianu, art. cit., p. 130.
21 Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II, ed. cit., p. 100.
22 Ibidem, p. 127.
23 Ibidem, p. 123.
24 Romulus Vulcănescu, Mitologie română, București, Editura Academiei Române, 1985, 332; p. 334.
25 Ibidem, pp. 333-334.
26 Cele nouă babe cu nouă cojoace, în ***Legendele cosmosului, vol. 1, Ediţie critică şi studiu introductiv de Tony Brill, op. cit., p.
213.
27 Ibidem, p. 214.
3
vârful muntelui Ceahlăul [...]”28. În această legendă atenţia se abate asupra babelor cu nouă cojoace şi mai
puţin asupra tinerei Dochia. Cele nouă femei îngheaţă şi se pietrifică, rămânând mărturie până în zilele noastre.
S-a încheiat un ciclu și au început transmutațiile – înghețarea, pietrificarea. Într-o altă legendă, în primele opt
zile ale lunii martie, era foarte cald, iar Dochia a fost nevoită să lepede, rând pe rând, câte un cojoc. În ziua a
noua vremea a devenit capricioasă: „în ziua a noua, luna martie a întors vremea rea, împrumutând de la
februarie trei zile de iarnă. Astfel, Baba Dochia a fost pedepsită pentru că a cârtit împotriva puterii lunii martie.
Și a împietrit-o pe Babă, rămasă astfel în veac, într-o stâncă înaltă și pe oițe în bolovani, în jurul ei”29.
Conform legendelor, Baba Dochia îşi supune nora unor probe irealizabile: spălarea lânii negre până
devine albă şi invers; găsirea fragilor copţi etc. În principiu, florile de fragă înfloresc în perioada mai–iunie, iar
fructele se coc vara, în lunile iunie–iulie. Întâlnim fragi-de-câmp și fragi-de-pădure.
Conform legendelor, îngerul sau Dumnezeu, metamorfozat în moșneag, îi oferă nevestei, tinerei fete,
cărbuni care se vor preschimba în frăguțe. Cărbunii, înainte de a deveni fragi, sunt așezați fie în „garniță”, fie în
„cofă”, fie în poala catrinței. Există interdicția de a nu privi cărbunii până ajunge acasă. Exemple:
 Îngerul, tânăra nevastă, cărbunii așezați în garniță sunt metamorfozați în fragi: „zise îngerul către dânsa să
ia și să pună cărbuni în garniță [...]. – Ia acuma năframa de pe cap și leag-o la gură! [...]. Caută însă nu
cumva s-o descoperi până acasă, c-apoi nu va fi bine. Nevasta mulțumi îngerului, luă garnița și i-o dete
soacrei. Baba Dochia, descoperind cofa și văzând fragi într-însa zise: – Vezi! dacă omul caută, găsește!
Însă ea nu se bucură că noră-sa i-a adus fragi”30. (Bucovina);
 Dumnezeu, metamorfozat în moșneag, nora Babei Dochia, jăratecul pus în cofiță și transformat în frăguțe:
„Dumnezeu, auzind aceasta, i se făcu milă de dânsa, îi luă cofița din mână, o umplu cu jăratec și apoi
acoperind-o i-o dete îndărăt, zicând: – Na, întoarce-te cu dânsa acasă, dar să n-o dezlegi [...]. Baba Dochia
se uită înlăuntru și, mare minune, din cărbunii cei aprinși se făcură frag ”31. (Bucovina);
 Dumnezeu, metamorfozat în moșneag, femeia măritată, jăratecul turnat în poalele catrinței: „– Ține poalele
catrinței , căci am să pun ceva într-însele, dar nu te uita ce voi să-ți pun și nici până acasă să nu te uiți ce ai
în poale! [...]. Jăratecul ce îl turnă Dumnezeu în poalele catrinței se prefăcu până acasă în fragi”32
(Bucovina).
Cărbunele este o bucată de lemn arsă parțial. Tăciunele, oricând se poate (re)aprinde, transformându-
se în jăratec. La nivel simbolic, tăciunele (re)amintește de stihia focului, este un simbol al „focului ascuns, al
energiilor oculte, al forței soarelui înrobite de pământ”33. Jăratecul este un simbol al „forței materiale sau
spirituale care arde fără flacără și fără explozie”34. În acest context, cărbunii primiți de la înger sau de la
moșneag se transformă în fragi. O etapă se stinge pentru a se reaprinde scânteia necesară unui nou început:
„Cărbunele negru neaprins este semnul virtualității. Este nevoie de o scânteie pentru a se reaprinde, realizându-
se astfel o transmutare a materiei; este simbolul unei vieți ce se poate reaprinde. Aprinderea sau stingerea
cărbunilor de lemn sunt acte prezente în multe rituri magice, vrăji și în descântecele românilor”35.
În alte variante nu este nevoie de metamorfozarea cărbunilor în fragi. Tânăra femeie primește de la
divinitatea întruchipată în moșneag frăguțe coapte: „Dumnezeu i-a dat și fragi, de i-a adus soacrei sale”36;
28 Ibidem, p. 214.
29 Romulus Vulcănescu, op. cit., p. 332.
30 Simion Fl. Marian, Sărbătorile la români, vol. II, 2011, ed. cit., pp. 99-100.
31 Ibidem, p. 104.
32 Ibidem, p. 102.
33 Valer Butură, op. cit., p. 32.
34 Ibidem.
35 Ibidem.
36 Simion Fl. Marian, Sărbătorile la români, vol. II, 2011, ed. cit., p. 108.
4
„Către seară iar veniră Dumnezeu și Sfântul Petru, dar acum nu-i mai înălbiră lâna, ci-i deteră o chită de flori de
fragi s-o ducă babei”37.
În majoritatea legendelor, Baba Dochia îi cere fetei să schimbe prin spălare nonculoarea lânii și să adune
bob cu bob grâul38 aruncat prin casă în mod intenționat: „spuse fetii să-i spele două lâni albe până le-o face
negre și două lâni negre până le-o face albe. Mai luă și două căpețe (oca) de grâu și-l vărsă prin casă risipit. Alt
mijloc nu găsi cu înlesnire decât să alerge la o moașă a sa vecină. Aceasta-i spuse să pună în scrobeală albă
lânile cele negre și pe cele albe în calaican negru [...], iar cât privește adunarea boabelor de grâu, să cheme
păsările cerului ca să le adune”39. Baba Dochia din legendele româneşti, dorind să afle dacă a sosit vara, îşi
convinge nora să îi aducă fragi copţi. Specialiştii redau cu exactitate acest aspect: „Tânăra nevastă, ajutată de
Dumnezeu travestit în moş, găseşte fragi copţi pe care îi aduce soacrei într-o ulcică. Văzând fragii copţi, simbol
al verii, Dochia începe pregătirea turmei de oi sau de capre pentru a urca la păşunile montane. Îşi pune nouă
cojoace în spate, în variantele moldoveneşti şi bucovinene douăsprezece, număr egal cu numărul anului şi
porneşte urcuşul muntelui însoţită, adesea, de fiul său, Dragobete. Începe însă o ploaie mocănească ce nu a
stat nouă zile şi nouă nopţi. Îngreunându-i-se cojoacele în spate, scoate câte unul pe zi până rămâne în ie sau
cămaşă. În unele legende, în drum spre păşune, Dochia ar fi tors din furca ţinută în brâu firul Mărţişorului. În
ziua a noua sau a douăsprezecea moare cu turma din cauza unui ger năpraznic. Trupurile lor transformate în
stână de piatră apar astăzi ca nume topice în Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman, Izvorul Râului Doamnei,
Semenic şi în alte zone carpatice”40.
În studiul lui Marcel Olinescu, intitulat Mitologie românescă, fata harnică trebuie să spele lâna albă până
devine neagră şi invers: „Femeia cătrănită se duse la râu şi o spălă trei zile şi lâna tot nu se mai înnegrea. Ştia
doar baba de ce-o trimisese, aşa că acuma credea că a scăpat de noră-sa. Dar a treia zi, se trezeşte biata
femeie, care acum nici nu mai vedea bine de atâta plâns şi nesomn, cu doi oameni bătrâni, care nu erau alţii
decât Dumnezeu şi Sfântul Petru, cărora li se făcuse milă de câte îndura biata femeie şi înnegrindu-i lâna o
trimiseră acasă. Baba, când o văzu, se uită chiorâş, şi la ea şi la lână, dar nu zise nimic. După o vreme iar o
trimise la râu, dar de data asta să înălbească nişte lână neagră”41. Din pricina neputinței, nora Babei Dochia se
lamentează: „plângea cu lacrimi de foc și se ruga la Dumnezeu să facă o minune” 42. (Muntenia). Această
tânguire ne (re)amintește de mama îndurerată din Miorița, care „plânge cu lacrimi de sânge”. Baba Dochia și
mama ciobănașului plâng din cauza neputinței. Baba Dochia are sufletul împietrit de atâta răutate, mama
ciobănașului are sufletul curat și îndurerat.
Conform legendei, Baba Dochia îşi supune nora unor probe imposibil de realizat fără ajutor divin. Moşul
care (re)aminteşte de cultul strămoşilor este însuşi Bunul Dumnezeu antropomorfizat, metamorfozat în om.
Uneori, Dumnezeu, având chip uman, apare singur în legende, însă de cele mai multe ori împreună cu Sfântul
Petru: „iaca dă peste doi moșnegi [...]. Era Dumnezeu și cu Sân-Petru”43 (Bucovina). Există cazuri când Hristos
călătorește cu Sfântul Petru: „Christos i-a zis să spele lâna, a mângâiat-o și a binecuvântat-o”44 (Banat); „Lângă
dânsa se ivi / Sântul Petru cu Christos”45 (Bihor).
37 Marcel Olinescu, Mitologie românească, București, Editura Saeculum Vizual, 2004, p. 260.
38 vezi detalii despre grâu, Delia-Anamaria, Răchişan, Mitologia românească și estetica artei tradiționale din Maramureș,
București, Editura Academiei Române, 2015, pp. 157-162.
39 Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, ed. cit., p. 130.
40 A. Fochi, apud Ion Ghinoiu, Comoara satelor. Calendar popular, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, p. 59.
41 Marcel Olinescu, Mitologie românească, Bucureşti, Editura Saeculum Vizual, 2004, p. 260.
42 Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1898,
p. 124.
43 Ibidem, p. 100.
44 Ibidem, p. 116.
45 Ibidem, p. 118.
5
Alteori, Dumnezeu este substituit cu un înger ori cu un tânăr chipeș și voinic:

 înger – izotopie supraumană: „pe când plângea și se tânguia, ea mai tare, se scoborî un înger din cer”
(Bucovina)46; „în plânsul ei văzu un copilaș drăgălaș [...]. Copilul, care era un înger, o întrebă de ce
plânge”47 (Banat); „Și deodată 'n munte apare / Un copil micuț, ce are / Aripi mândre la privit”48 (Basarabia).
 voinic tânăr și chipeș – izotopie antropomorfă: „Cum tot plângea și mi se văita, deodată vede un voinic
tânăr și frumos ca un brad”49. (Muntenia).
În cazul Babei Dochia, apare o mutaţie funcţională, nu apare în ipostaza de „babă” (cult al strămoşilor), de
femeie bătrână, înţeleaptă. Are comportamentul unei mame vitrege din basme sau ne duce cu gândul la
maștera pământului care le forțează pe florile de primăvară să iasă din pământ prea devreme, chiar dacă nu s-a
topit zăpada. Moartea simbolică a tinerei Dochia/Babei Dochia, uneori alături de fiul ei Dragobete și de oile ei,
este redată diferit de la o legendă la alta:
I. pietrificare: „încremenită stă ea și astăzi pe culmea muntelui aceluia, dimpreună cu oile sale, pe care
Dumnezeu, asemenea, le prefăcu în pietre”50 (Dochia, fata de împărat, tânără și frumoasă, Bucovina);
II. înghețare, succedată de metamorfozarea Dochiei în fântâna omonimă și a oilor în flori: „după ce a înghețat
Dochia de frig s-a făcut din dânsa o fântână cu ghizdele de aur și cu apă puțină, însă foarte limpede și
răcoritoare. Iar din oi și din miei se făcură, împrejurul fântânii, felurite flori și floricele, unele mai frumoase
decât altele și miroseau florile ca în rai de plăcut”51 (Dochia, fata frumoasă, Bucovina);
III. înghețare, urmată de tansformarea în stânca din care țîșnește un izvor: „a înghețat dimpreună cu toată
turma sa. Și atunci, Dumnezeu [...] a prefăcut-o, drept pedeapsă, în stâncă de piatră, care se vede și astăzi
pe vârful unui munte și de sub care izvorăște și curge un izvor limpede de apă”52; „Și cum a înghețat s-a
prefăcut într-un stâlp de piatră, nu departe de satul Cârlibaba sau Gârla Babei și de sub gleznele stâlpului a
început a izvorî un izvor cu apă foarte rece. Iar din furca ei se făcu un copac foarte înalt și din cele 12 capre
se făcură 12 stânci mai mici”53 (Baba Dochia, Bucovina);
IV. înghețare, succedată de împietrire într-un moment nefast – miezul nopții/într-o zi de rău augur pentru
protagonistă – a zecea zi sau a noua zi ori a doisprezecea zi sau chiar în a treisprezecea zi: „Crivățul de la
miezul nopții a început a sufla cu atâta putere, încât a înghețat-o și a împietrit-o, acolo, cu câini și cu capre
cu tot”54 (Baba Dochia, Banat); „a zecea zi și baba și ciobanii și câinii și turma întreagă se găsiră înghețați și
prefăcuți în stani și bolovani de piatră”55 (Baba Dochia, Muntenia); „în ziuaa 13-a a trebuit să lepede chia și
cămașa de pe dânsa”56; (Baba Dochia, Bucovina); „Dădu, însă, Dumnezeu repede o viforniță cu zloată și
îngheț, de înghețară și se împietriră și Baba și oile și Dragomir”57. Legenda din Muntenia
(re)amintește de cei nouă meșteri mari, cu Manole zece, și de soția imolată de vie în zidul mănăstirii. În
această variantă, metamorfozarea în piatră are loc a zecea zi. Așa cum orice creație necesită sacrificiu, așa
și orice abatere de la normă, de la moralitate trebuie sancționată. Uneori omul nu are nicio putere, însă
intervine justiția divină. În varianta furnizată de Marcel Olinescu, Baba Dochia și Dragomir, fiul ei, sunt
împietriți, însă în ziua a noua. În legenda, din Muntenia, inserată în studiul etnologului S. Fl. Marian, fiul
46 Ibidem, p. 97.
47 Ibidem, p. 122.
48 Ibidem, p. 128.
49 Ibidem, p. 124.
51 Ibidem, p. 97.
52 Ibidem, pp. 100-101.
53 Ibidem, p. 111.
54 Ibidem, p. 128.
55 Ibidem, p. 129.
56 Ibidem, p. 110.
57 Marcel Olinescu, Baba Dochia, în Mitologie românească, București, Editura Saeculum Vizual, 2004, p. 260.
6
Babei Dochia, metamorfozat și el în piatră, în a noua zi, se numește Ivan Dragobete58. Într-o variantă din
Bucovina, Baba Dochia este pietrificată în a douăsprezecea zi: „ningăul acela a ținut 12 zile neîncetat”59.
V. doar înghețare (Maramureș).
Odochia, în legendele maramureșene, are un status aparte60. În legendele din Ţara Maramureşului,
Odochia, este o bătrână capricioasă şi ursuză. Conform unei legendei din Ţara Maramureşului, Odochia
îngheaţă: „Vezi caieru’ aiesta negru de lână? Tu să-l faci să sie alb pă când mă întorc. Da’ n-o mai apucat să
să-ntoarcă di pă munte, că o îngheţat acolo. Când o îngheţat baba, caieru’ nurorii s-o făcut dintr-o dată alb, dar
nora o bănuit că o păţât oarice soacră-sa, dipce-o albit lâna”61. În Ţara Maramureşului iernile sunt lungi şi
friguroase, iar îngheţarea Odochiei este, oarecum, în ton cu iernile friguroase din zonele montane. Pe măsură
ce se iveşte anotimpul primăvara, apar şi primele raze de soare, iar zăpada, gheaţa, Odochia îngheţată se
topesc, se transformă în apa care se prelinge în pământ. Odochia îngheaţă pentru a deveni apa care umezeşte
pământul, Dochia se metamorfozează în stană de piatră pentru a rămâne mărturie şi peste veacuri.
Odochia regăsită în legendele din Maramureş are nouă sau doisprezece cojoace și apare în mai multe
ipostaze: izotopie umană, izotopie supraumană.
 Bătrână – izotopie umană;
Odochia este o bătrână mofturoasă, morocănoasă, cu o înfăţişare diformă care îi trădează caracterul:
„Odochea era o babă destul de hâdă şi bătrână şi cam încovoiată de spate”62; Baba Dochia nu este înțeleaptă,
ci rea: „cea mai rea babă dintre toate babele rele, pe care le-a purtat pământul. Așa de rea era, încât și copiii ei,
cum creșteau fugeau unde vedeau cu ochii”63 .
 Sfântă; Iarna antropomorfizată – izotopie supraumană;
În altă variantă, Odochia, în Ţara Maramureşului, este considerată sfântă. Aceasta îngheaţă, apoi,
împreună cu turma de capre, devin stană de piatră şi izvor: „Şi baba suia de zor cu caprele. Pe când a ajuns în
vârful muntelui, a dat Dumnezeu un ger mare şi a îngheţat şi baba cu capre cu tot şi s-au făcut stană de piatră
de i se vede forma şi astăzi. Şi acolo se zice că s-a făcut şi un izvor din Sfânta Odochia”64.
Conform unei alte legende din Ţara Maramureşului, Baba Odochia este antropomorfizată, este Iarna în
persoană care nu poartă cojoc, ci „câte-un fluture de omăt cât un cojoc bun”65 de care se debarasează pe
măsură ce se apropie primăvara: „Baba aceea Dochia era iarna. Amu o prins a se face primăvară, când ea a
ţâpat câte un fluture de omăt cât un cojoc [...] Apoi, ea când ţâpa, tot aşa zicea: – No, aiesta-i omătu’ mieilor.
Iesta-i omătu’ caprelor [...] Şi tot aşa până-n trei miercuri, trei marţi şi trei joi [...] Apoi prindea a hori când îşi
făcea grădinuţa cu tot felul de flori”66.
În Țara Zarandului, conform Anei Gligor din Stănija, Baba Dochia este personificată: „nu-i bine să te pui
rău cu Baba că odată dă cu neauă și se strică tot din grădină și livadă...ce mai, la tăți ni-i frică”67.
În majoritatea legendelor, Dumnezeu o metamorfozează pe Baba Dochia în stană de piatră. Într-o
variantă din Banat există o linie clară de demarcație între Baba Dochia și Primăvara antropomorfizată: „a venit
59 Ibidem, p. 100.
60 vezi Delia-Anamaria Răchişan, Formulele magice şi antropologia vârstelor. Magia cuvântului în Maramureş, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2013, pp. 172-175.

61 Pamfil Bilţiu, Maria Şerba, Maria Bilţiu, Folclor de pe Valea Cosăului, vol. II, Editura Eurotip, Baia Mare, 2012, p. 32.
62 Dorin Ştef, Antologie de folclor din Maramureş, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2007, culegător: Pamfil Bilţiu, informator:
Gheorghe Turda, Şieu în anul 1997, p. 137.

63 Marcel Olinescu, Baba Dochia, în Mitologie românească, București, Editura Saeculum Vizual, 2004, p. 259.
64 Dorin Ştef, op. cit., culegător: Pamfil Bilţiu, informatoare: Victoria Got, 61 ani, în anul 1996, Bârsana, Ţara Maramureşului, p.
138.
65 Ibidem.
66 Dorin Ştef, op. cit., culegător: Pamfil Bilţiu, informatoare: Irina Hofer, 66 ani, Onceşti, Maramureş, 1997, p. 138.
67 Marcel Lapteș, op. cit., p. 89.
7
Primăvara și a vorbit către babă în batjocură: – No, bătrână, cum îți place Primăvara? De ce nu joci? Fiul tău îți
cântă. Nici nurorii tale nu i-a fost prea frig când a spălat toată ziua, în apă rece, lâna cea neagră! Ea, apoi, tot a
aflat flori în câmp!”68. Sarcasmul, ironia potențează hybris-ul [depășirea limitei, moralității], faptul că principiul
minor trebuie să se supună principiului major; să fie sancționat când greșește.
În variantele din Bucovina și Banat, Mărțișor antropomorfizat aplică pedeapsa cuvenită. Uneori o
atenționează pe Baba Dochia, direct (el însuși) sau indirect (prin intermediul altora) că vremea este nefavorabilă
și că ar trebui să se (re)întoarcă acasă împreună cu turma. Baba Dochia, apelând, însă, la un limbaj sarcastic,
ironic, zeflemitor, desconsideră povața primită de la Mărțișor. În anumite variante, nu Dumnezeu o pedepsește,
ci chiar Mărțișor: „s-a dus și a împrumutat două zile friguroase de la Faur, apoi s-a dus la Vântoase, care erau
niște niște zâne rele, și le-a rugat, și pe acestea, să-i vie întru ajutor spre a se răzbuna asupra Babei Dochia,
pentru că și-a bătut joc de dânsul”69 (Bucovina); „Mărțișorul a omorât-o pe Baba Dochia pentru că l-a
batjocorit”70 (Banat).
În legenda, din altă zonă a ţării, menţionată anterior, principiul major (Dumnezeu) vine în sprijinul
principiului minor (nora Babei Dochia), subliniind raportul iniţiat–neofit, stabilind o relaţie de adjuvanţă.
În alte variante recente, Mântuitorul o ajută să ducă proba la bun sfârşit dăruindu-i o floare roşie prin
intermediul căreia lâna neagră devine albă.
Numerele nouă şi doisprezece, şi în acest context, au o conotaţie magică, simbolică, ritualică. Cifra nouă
sugerează sfârşitul unei etape şi reînceperea unei noi perioade, numărul doisprezece evidenţiază cele
douăsprezece luni ale anului.
În termenii specialistului Ion Ghinoiu, veşnica dispută dintre mama-soacră şi noră poate fi transpusă şi la
nivel simbolic, relevând antinomia dintre „Anul Vechi care moare (Baba Dochia) şi Anul Nou care se naşte
(Pruncul Dochiei)”71; confruntarea dintre „anul vechi și anul nou, dintre iarnă și vară, dintre frig și căldură, dintre
sterilitate și fecunditate”72. A toarce echivalează cu a urzi, respectând rânduiala, ordinea universală. În
mentalitatea tradiţională, primăvara şi toamna marcând trecerea dinspre iarnă înspre vară şi invers au rol de
anotimpuri intermediare. Anotimpurile reamintesc de treptele ontice specifice fiinţei umane (primăvara-copilăria,
vara–tinereţea, toamna–maturitatea, iarna–bătrâneţea). În acest proces de jalonare între copilărie, tinereţe,
maturitate şi bătrâneţe, fiinţa umană, asemenea perisabilităţii anotimpurilor, efemerităţii timpului este supusă
schimbării chipului, unui şir de morţi pentru a deveni altceva, pentru a-şi întregi fiinţa, pentru a dobândi
plenitudinea. Nu este întâmplător faptul că în societatea tradiţională, aşa cum subliniază şi specialistul Ernest
Bernea: „primăvara începe la Dragobete (24 februarie)”73.
Debarasându-se de cojoace, Baba Dochia evidenţiază goliciunea morală. Baba Dochia, persecutându-şi
nora, comite hybris (depăşeşte măsura, limita morală impusă de comunitatea tradiţională prin norme, prescripţii,
interdicţii), provoacă destinul, săvâşeşte un păcat abominabil. Mama-soacră încalcă interdicţia, reprezintă un
model negativ de comportament care trebuie să fie drastic sancţionat de comunitatea tradiţională. Relaţia de
alianţă dintre mama-soacră şi noră este alterată. Ea nu moare, nu se aneantizează. Baba Dochia este
pietrificată pentru a rămâne ca mărturie. Pietrificarea are un rol coercitiv, atenţionându-ne, totodată, că relaţiile
de consangvinitate, de alianţă nu trebuie prejudiciate prin vorbe sau prin fapte cu conotaţie malignă. Relaţia de
rudenie (soacră-noră) nu trebuie să producă dezechilibru, ci binecuvântare, înţelegere, protecţie,
responsabilitate.
69 Ibidem, p. 112.
70 Ibidem, p. 121.
71 Ion Ghinoiu, op. cit., p. 59.
72 Marcel Lapteș, op. cit., p. 89.
73 Ernest Bernea, Cadre ale gândirii populare româneşti, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1985, p. 193.
8
Inclusiv, mărțișorul arhetipal trebuie corelat cu Baba Dochia. Se crede că ea ar fi găsit o monedă pe care
a găurit-o, apoi a acroșat-o la gât de firul de lână pe care îl torcea cu fuiorul de la brâu. De atunci există credința
că bănuțul găsit aduce noroc. În trecut, bănuțul aninat de un fir de lână răsucit era purtat de femei, fete, copii:
„femeile și fetele (uneori și copiii) puneau la gât o monedă găurită din metal strălucitor, de regulă din argint,
legată de un șnur din lână, alcătuit din două fire: unul roșu și altul alb”74.
Baba Dochia este indispensabilă lunii Martie – o dovadă în acest sens sunt Zilele Babei75 Dochia,
respectate și în prezent în societatea tradițională.
Zilele Babelor sunt în număr de nouă sau de douăsprezece. La nivel simbolic, distingem mai multe paliere
care creionează o luptă înverșunată, fără cale de întoarcere, o luptă necesară redobândirii echilibrului inițial.
Emitem mai multe ipoteze. Lupta se dă, la nivel simbolic, între anumite forțe ale naturii / între treptele ontice /
între nonculori și culori:
i. între anotimpul friguros și cel călduros: „când e frig, ger, viscol învinge iarna; când e cald, soare învinge
vara”76;
ii. între zilele cosmogonice ale Babei Dochia în număr de nouă sau de douăsprezece;
iii. între Baba Dochia (Anul Vechi) și nora sa (Anul Nou); sfârșitul unei etape și naștere nouă; moarte
simbolică–germinare–renaștere etc.;
iv. între Anotimpul Vechi (Iarna) și Anotimpul Nou (Vara);
v. între Baba Dochia, divinitatea arhaică stăpână peste stihiile naturii (apă, aer, pământ, foc) și nora energică,
asemenea Noului Anotimp regenerator – (primă)vara;
vi. între energiile nefaste și energiile faste ale naturii;
vii. între Marea Zeiță a Pământului și Maștera Pământului;
viii. lupta o dă Baba Dochia cu ea însăși; Baba Dochia este o reprezentare mitică ambivalentă, un fel de Ianus,
un chip cu două fețe;
ix. între pământ și apă;
x. între moarte/stagnare/sterilitate (Iarna) și viață/vitalitate/fertilitate (Primă)vara;
xi. între bătrânețe (Iarna/Baba Dochia, în calitate de mamă-soacră) și tinerețe (Vara/nora Babei Dochia);
xii. între nonculori (alb/negru) și culori (roșu).
Cele nouă sau douăsprezece zile sunt o aluzie la cojoacele Babei Dochia. Așadar, zilele urcușului
trebuie corelate cu numărul cojoacelor purtate de Baba Dochia. În termenii etnologului Ion Ghinoiu, zilele
urcușului au o semnificație aparte: „formau ciclul de renovare rituală a timpului”77. Dacă se așterne pe pământ,
în aceste zile, un covor de omăt, atunci se crede că Baba Dochia își scutură cojoacele. Astăzi se păstrează
obiceiul ca fiecare om să îşi aleagă o zi dintre cele nouă zile sau să adune cifrele din ziua de naştere (exemple:
12 = 1+ 2, deci 3; 30 = 3 + 0, deci 3; 19 = 1 + 9 → 10 = 1) pentru a afla ce îi rezervă Baba. În funcţie de vremea
din ziua aceea, aşa va fi şi viaţa persoanei respective pe parcursul întregului an. Sesizăm funcția oraculară: „La
întâi martie se ursesc prieteni și rude [...]. Se țin trei babe: prima reprezintă primăvara, a doua vara și a treia
toamna; prima e a semănatului, a doua a muncii, a treia a culesului. Dacă plouă într-una din acele zile vor fi
ploi, dacă nu va fi secetă”78. Etnograful Marcel Lutic corelează primele patru zile ale Babei Dochia cu cele patru
anotimpuri – primăvara, vara, toamna, iarna.
În calendarul creştin, ziua de 1 Martie îi aparţine Evdochiei, o femeie frumoasă care în perioada
tumultoasă a nesăbuinţei, a tinereţii, s-a dedat păcatului, iar odată cu bătrâneţea, cu decrepitudinea fiinţei, s-a
74 Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, ed. cit., p. 103.

75 Vezi detalii la Delia-Anamaria Răchișan, Istoricul și estetica mărțișorului românesc din cele mai vechi timpuri până în prezent,
Cluj-Napoca, Editura Mega, Editura Argonaut, 2017, pp. 191-206.
77 Ibidem.
78 Antoaneta Olteanu, op. cit., p. 132.
9
pocăit, s-a retras într-o mănăstire şi şi-a împărţit averea săracilor. Datorită faptului că s-a căit, că a dat dovadă
de smerenie, Biserica a sanctificat-o. Sfânta Evdochia din Calendarul Creştin nu se identifică cu Dochia din
Calendarul Popular. Acest aspect este confirmat şi de etnologul Ion Ghinoiu: „După nume, Dochia este un
personaj creştin, Sfânta Eudochia samariteana, care s-a născut în cetatea Iliopolei din Liban şi a trăit în vremea
împăratului Traian. A fost un personaj real, o femeie frumoasă şi bogată care şi-a trăit tinereţea în desfrâu. Spre
bătrâneţe se pocăieşte, este botezată de episcopul Theodot [...] Dochia devine, în acest fel, dintr-un personaj
creştin, mărunt, cu merite îndoielnice pentru calitatea ei de sfântă, un personaj sacru, o divinitate agrară, bine
evidenţiat de sensul grecesc al numelui ei, Binevoitoarea”79; „pentru unele presupuse minuni și inspirația de a
împărți o frumoasă avere săracilor a fost trecută printre sfinți”80. În Viețile sfinților și în studiul Antoanetei Olteanu,
intitulat Calendarele poporului român, se potențează același aspect ‒ femeia păcătoasă se căiește și se
converteșe la creștinism: „Pe vremea lui Traian, împăratul trăia în cetatea ce se numește Illiopolis, care este în
Siria [...] o fecioară, anume Evdochia, cu neamul și cu credința samarineancă, slujitoare a diavolului, care era atât
de frumoasă și cu chip frumos, încât nu putea niciun zugrav să-i zugrăvească frumusețea ei deplin, cu care
înșelând pe mulți, ca un laț, îi vâna, și la pierzare prin frumusețe îi atrăgea, aducând bogățiile țărilor lor întru ale
sale visterii nedrepte [...]. Evdochia a chemat pre una din slugile sale cele mai de cinste ale casei sale și i-a
poruncit să meargă îndată la biserica creștină și să cheme de acolo pre preot; venind preotul i-a spus: «Rogu-te
pre tine, stăpâne, șezi puțin și spune-mi cele despre credința voastră, căci voiesc și eu să fiu creștină»”81.
Eudochia / Evdochia din Calendarul Creștin nu trebuie confundată cu Baba Dochia din Calendarul Popular.
79 Ion Ghinoiu, Lumea de aici, lumea de dincolo. Ipostaze româneşti ale nemuririi, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale
Române, 1999, p. 34.
81 Antoaneta Olteanu, apud Viețile sfinților, p. 128.
10

IV. Baba Dochia În Mentalitatea Tradițională Românească

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IV. Baba Dochia În Mentalitatea Tradițională Românească

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

conf. univ. dr.

Baba Dochia în mentalitatea tradițională românească

Sport, Timișoara, Ediția I, 2009 , p. 130.

Alteori, Dumnezeu este substituit cu un înger ori cu un tânăr chipeș și voinic:

Academiei Române, 2013, pp. 172-175.

Gheorghe Turda, Şieu în anul 1997, p. 137.

74 Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, ed. cit., p. 103.

S-ar putea să vă placă și