Copilăria – vârstă de aur, părinții – rădăcinile ființei în devenire

Copilăria cea mai frumoasă și îndrăgită etapă a vieții, o vârstă de aur, pe care cu siguranță nu
o vom putea uita niciodată. Pentru mine copilăria reprezintă acel moment în care am trăit totul
la maximă intensitate. Părinții au un rol important în dezvoltarea și devenirea odraslelor sale.
Dezvoltarea echilibrată a copilului depinde de implicarea ambilor părinți în toate aspectele ce
țin de viața copilului. Rolul mamei și al tatălui sunt diferite în dezvoltarea copilului și în
modelarea personalității sale. Mama are rolul de a-l proteja pe copil, ,, … O mama bună este
rădăcina bunătății și a smereniei", în timp ce tatal are rolul de a-l pregăti pe acesta pentru
confruntarea de mai târziu cu lumea, cu viața. ,,Un tată bun este o sursă de inspirație și de
cumpătare…”. Ambii părinți sunt un model pentru copil, și această diferenţă aduce beneficii
însemnate pentru copil, oferindu-i experienţe variate.

Operele ,,Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga, ,,Amintiri din Copilărie” de Ion
Creangă, ,,Horodiște” de Ion Druță oferă o relatare detaliată a copilăriei fiecărui autor.

Opera lui Ion Creangă urmărește maturizarea lui Nică, de la o vârstă idilică în satul Humulești
(astăzi parte a orașului Târgu Neamț) la o adolescență rebelă. Cartea cuprinde o
imagine luminoasă a vieții satului, a obiceiurilor și a tradițiilor poporului, având în centru
întâmplările și peripețiile lui Nică a lui Ștefan a Petrii, de când "a făcut ochi" și până când
ajunge la Iași, scos cu greu din lumea satului, "ca ursul din bârlog".Eroul central apare, așadar,
înfățișat de autor, din copilărie până în pragul adolescentei într-un prim plan, sunt zugrăvite
procesul de formare a lui Nică și evolutia lui spirituala, strâns legate de mediile pe care le
străbate. Cel de-al doilea plan reconstituie, universul vieții țărănești, atmosfera patriarhala a
satului, cu instituțiile sale: familia, școala, biserica, armata. Pe Creangă îl interesează, în primul
rând, imaginea vârstei de aur, pentru că - dacă prin amănunte Nică este propria sa ipostază, așa
cum i-o păstrează amintirea, tipologic vorbind, eroul său e „copilul universal” (George
Călinescu). Subiect al evocării, scriitorul are capacitatea de a se obiectiva şi de a vedea în sine
copilul de pretutindeni şi de oricând, cum însuși declară: „aşa eram eu la vârsta cea fericită şi
aşa cred că au fost toţi copiii de când lumea asta şi pământul”. Intenţia lui Creangă este de a
înfăţişa „copilăria veselă şi nevinovată”, care stă sub semnul neastâmpărului băieţesc, al
spontaneităţii şi al poznelor.

„Hronicul și cântecul vârstelor” de L.Blaga oferă date importante despre anii de formare ai
scriitorului și despre universul copilăriei și al adolescenței. De asemenea, lucrarea
autobiografică prezintă numeroase aspecte din viața scriitorului, de la mediul în care scriitorul
și-a format primele reflexe din natură și societate, până la cercul familiei în care a crescut,
școlile pe care le-a urmat și la evenimentele istorice la care a participat (al Doilea Război
Mondial). Tema textului tratează evoluția jocului o dată cu trecerea timpului. Băiatul,
maturizându-se, adoptă alte concepte de viață, astfel încât, de la copilul naiv, care credea în
poveștile mamei și într-un ,,duh legat în chip misterios de destinul casei și al familiei…”,
acesta ajunge la adultul responsabil pregătit să-și întemeieze o familie:,, în curând ne vom
căsători”. Pentru copil, jocul era pretutindeni: ,,cerul venea cu mine, Îngerii și Tartarul
dragilor erau pentru mine ființe ce populau însăși lumea satului, mă scuipa cucu!”. Pentru
adult însă, jocul nu se mai găsește în fiecare lucru mărunt. Jocul capătă o formă cordială, dar își
schimbă formele.

Opera ,,Horodiște” de Ion Druță înfățișează toate tainele copilăriei, biserica sufletului
naratorului - familia, credința, școala. Horodiște e autobiografia personajului său principal - Ion
Druță, fiind legată de modul în care a decurs primăvara vieții - copilăria. Tezaurul literaturii
druțiene nu își poate lustrui cursul fără opera de bază “Horodiște”. Aici descoperim o
prezentare amplă a vieții scriitorului. Reieșind din toate acestea, viața creatorului a fost foarte
zbuciumată. Zbuciumată și în sensul bun al cuvintului. El a avut cel puțin o copilărie
interesantă, fiind cel mai mic dintre frați, ,,Eram mezin, al patrulea copil…” și deseori aflându-
se în preajma mamei sale ,, Și iară revenim la mama, la acest cuvănt frumos, rotund, pe care
noi mai mult îl cântăm decât îl rostim…”. Și totuși cele mai tari aventuri copilărești le trăiești la
sat, nu în zadar regăsim această sintagmă în poeziile druțiene-ele fiind simboluri ale vieții
scriitorului, având un farmec aparte. Opera “Horodiște” s-a manifestat ca fiind una dintre cele
mai semnificative. Ea a pronunțat întreagă gamă de idei pe care Druță le utilizează ca bază
pentru celelalte opere ale sale.

Pentru autorii acestor opere și nu doar pentru ei, părinții au fost și sunt sursa ce mai principală
și importantă de formare, de devenire. Prin învățăturile, modelele, exemplele părinților se
crează și omul, ființa. Mama fiind ființa sacră ce te învață să fii milostiv, bun la suflet și să ierți,
iar tatăl te îndrumează și te pune la încercare pentru a te face să capeți experiență și să înveți.
Un lucru este cert, că ambele părți sunt necesare pentru maturizarea copilului.

Cu exactitate, pot spune că părinții au fost și vor fii mereu sursa principală în devinrea
copilului. Se spune că părinții se reîncărnează în copii săi (samsara), astfel copii devenind o
copie mai bună a părinților săi. Ideile părinților sunt transmise mai departe prin copii lor din
generații în generații. „Părinții sunt rădăcinile fiiniței în devenire”.

Nota 9