1 Cine este Baba Cloanta ?

Batrana, Mama si Zeita

Pentru a cobori pe firul basmului, in cautarea originii celei care ne-a intrat in viata prin poarta
copilariei sub chipul Babei Cloanta, trebuie sa stim de la bun inceput ca personajul cocosat si
zdrentaros are o vechime cu mult mai mare decat ne-am astepta. Din perspectiva
mitologica si ezoterica, radacinile Babei Cloanta se descopera in nimeni alta decat Geea,
Maya, sau Marea Zeita Mama a Paleoliticului, analizata amanuntit in studiile inovatoare ale
cercetatoarei Marija Gimbutas (1921 1994).

Iar cum elementul magico-religios abunda in cazul initierilor femeilor-saman din perioada de
aur a Matriarhatului, nici ca exista o exemplificare mai clara a situatiei decat maxima lui
istoricului francez Jules Michelet Pentru fiecare vrajitor, exista zece mii de vrajitoare.

In cele mai vechi mituri o gasim pe Mula-Prakriti, cum denumeau hindusii in Vede pe
Zeita Radacinii, Shakti (Principiul Universal Feminin, desen sus) nedesavarsita inca,
care fiinteaza numai pentru ea pentru ceea ce produce: resortul interior al Naturii, atractia
originara, pasiunea antrenanta a oricarei forme de viata elementare, manifestarea energiei
nestrunite, care in mitologia stra-romaneasca a primit numele de Talpa Iadului, dupa cum au
evidentiat in scrierile lor Ion Creanga si, mai tarziu, Vasile Lovinescu.

Mai departe in timp, prototipul mamei batrane, cunoscatoare a tuturor tainelor Cerului si
Pamantului, preoteasa sacra, initiata in Traditia Primordiala, se va transmite sub forma
zeitatilor si personajelor simbolice tutelare, precum Demetra, Isis, Astarte, Circe (tablou,
jos), Cybele, Artemis si chiar Lilith din ezoterismul ebraic. Valentele magice arhetipale ale
femeii varstnice, mama experimentata si inteleapta, sunt la randul lor evidente in alchimie si
diverse traditii folclorice, unde configureaza deopotriva atat Eternul Feminin, prin capacitatea
sa de a crea si procrea, cat si dimensiunea initatic-terifianta care o defineste pe Mama
Cumplita sau Marea Vrajitoare. De aici fiinteaza motivul omniprezent al tuturor
vrajitoarelor, babatiilor hidoase, acre si chioare, zane nefaste si cocarjate care staruie chiar si
in subconstientul oamenilor din societatea contemporana, tot mai tehnologizata si
desacralizata.

In ceea ce priveste folclorul si mitologia romaneasca, avem parte de un fenomen extraordinar,

dupa cum evidentiza etnologul Jean Delumeau care constata ca pozitia babelor din
folclorul romanesc este una mult mai completa, autentica si privilegiata decat cea din
traditiile Evului Mediu Apusean.

In afara de sensul de femeie batrana in limba si credintele romanilor, cuvantul baba are o
multime de alte conotatii care duc spre o mitologie ancestrala daco-getica sau chiar mai
timpurie, Hiperboreean-Pelasgo-Ramana, unde babelor si mosilor le era rezervat un loc
extrem de important ca parinti, stramosi si initiatori. Primul care a evidentiat acest aspect
a fost B.P. Hasdeu, care nota ca la noi babele sunt privite ca fiintele cele mai da dracului,
de unde probabil termenul de baba era insotit aproape intotdeauna de atribute peiorative de
genul cloanta, cotoroanta, harca, talpa iadului, hoasca etc.
Sursa foto

Intre Cotoroanta si Sfanta

Un basm romanesc cules de Petre Ispirescu relateaza ca la un moment dat Diavolul se certa
zgomotos cu o baba, cele doua personaje facand o larma atat de mare incat l-au trezit din
somn pe Sfantul Petre, care manios fiind, puse mana pe o sabie si le taie capetele celor doi
zurbagii. Dupa sangeroasa pedeapsa si plecarea Sfantului, trupurile descapatanate s-au apucat
sa-si caute capetele prin tarana. Diavolul a gasit capul babei pe care si l-a insusit, iar baba pe
cel al Diavolului, care fara prea multa mirare, i s-a potrivit de minune cotoroantei.

Insa conotatiile babei nu sunt pururea negative, ci si admirative, deoarece babele (fiinte ale
dracului) erau moase pricepute, doftoroaie vestite, sfatuitoare pretioase, dar si
vrajitoare redutabile cu care nu era bine sa ai de a face.
Sursa foto

Vechimea cultului babelor pe teritorul Daciei este atestata si de venerarea unor monumente
megalitice de forma unor pietre antropomorfe naturale, care se numesc in mod curent
Babe. Avem aici faimoasele Babe din Bucegi, din Ceahlau si din multe alte locuri investite
de popor cu simbolism magic din Carpati. Prestigiosul cercetator Nicolae Densusianu a gasit
peste 20 de asemenea babe antropolitice pe teritoriul tarii nostre. Evidenta cultului
babelor si al mumelor ancestrale in cultura populara romaneasca este un argument in plus
pentru importanta principiului feminin din traditiile noastre stravechi.

Sosirea crestinismului in Europa a dus la aparitia unui sincretism religios difuz in care
multe dintre zeitatile pagane de sorginte greaca, celtica, germanica sau traca au
supravietuit in imaginarul colectiv european, imprumutand din atributele si insusirile
lor sfintilor si personajelor religioase crestine. Daca in Europa Apuseana, babele mitice au
ramas ancorate in franturi din folclorul local intr-o forma ascunsa si deghizata de teama
rugului sau a scaunului de tortura al Inchizitiei, dincolo, in spatiul Europei Rasaritene, unde
trona crestinismul ortodox, mult mai pasnic, tolerant si emotional in manifestare decat
rigoarea catolica, Principiul Universal Feminin nu isi pierde din sacralitate si importanta.
In aceasta directie, aspectul protector, intelept, initiatic, matern si taumaturgic al
Batranei Fara Varstaprimeste noi insusiri in momentul in care etosul autohton il transpune
in viata de zi cu zi a romanilor prin intermediul zilelor saptamanii, care primesc astfel o
incarcatura sacra. Apare o intreaga pleiada de 7 batranici cuminti si intelepte, fiecare
simbolizand cate o zi a saptamanii, fiecare dintre ele patronand peste aspectele rituale si
temporale ale zilei in cauza: Sfanta Luni, Sfanta Marti, Sfanta Miercuri. Sfanta Joi, Sfanta
Vineri, Sfanta Sambata si Sfanta Duminica.

Taranul roman le-a onorat si respectat dintotdeauna, constient fiind de natura lor sacra de
paznice ale randuielii Timpului si Vremurilor, precum si de faptul ca fiecare dintre sfintele-
zile pot oferi alinare, ajutor, sfaturi sau ghidare celor aflati in nevoie.

Babe, duhuri si iar babe

Babele mitice care vin din negura timpurilor populeaza abundent mitologia romaneasca,
intrand in componenta unor personaje fabuloase:

Baba Cloanta: o batrana monstruoasa care, in basmele culese de folcloristul Ioan

Pop-Reteganul (1853 1905), apare drept o femeie urata, cocosata, cu dinti lungi si
colti ca grebla. In variantele culese si inventariate de profesorul Petre Ispirescu (1830
1887), Baba Cloanta este nimeni alta decat mama zmeilor care avea atributul
nemuririi ascuns intr-o cusca de suflete. Cand era lovita de moarte de eroul pozitiv,
fugea si sorbea din sufletele inchise, castigand viata si putere. Lingvistul si folcloristul
Lazar Saineanu (1859 -1934) prezinta postura de mare vrajitoare a babei care incheaga
apele cu farmecele ei si are autoritatea de a sta la taclale cu Necuratul la orice ceas al
noptii.
Baba Coja: este un spirit feminin malefic, specific mitologiei romanilor din Ardeal,
care are puterea de a ucide copii nebotezati. Marele etnolog si folclorist Simion Florea
Marian (1847 1907) insista asupra paralelei cu surata sa, Frau Brechta mit dem
Klumpfuss din mitologia germana, stapana peste toate duhurile necurate. Baba Coja
are unghii de arama la maini si nas de sticla, topaie cu un picior de fier prin negura
noptii si fura sufletele copiilor pentru a le ascunde in tufe de soc. B. P. Hasdeu este,
insa, de parere ca etimologia ei deriva din numele teribilei Babe Kuga/Kuzica sau
Kuzna din folclorul sarbesc, ca o reminiscenta din epoca convietuirii in regiune a
daco-romanilor si slavilor de sud.
 Baba Harca: locuieste intr-o vagauna ascunsa prin coclauri neumblati. Numele sau de
Harca denota legatura evidenta cu practicile magice cu cranii umane si animale, care
aveau un rol important in cadrul cultelor stravechi, proto-dacice, de pe teritoriul
Romaniei de azi. Unii lingvisti sunt de parere ca in cuvintele romanesti harca, harsti
sau mai ales harsit gasim urmele unei divinitati varstnice, imprumutata din panteonul
slav si iranian unde o gasim sub numele de Haors, Hars sau Gurs.
Baba Oarba: descoperim influenta batranei mitice si ambivalenta chiar si in jocurile
copilarie, sub acest nume. Daca, in prezent, jocul este caracterizat de dialoguri
versificate si gesturi ludice care simbolizeaza spiritul de dincolo venit in lumea celor
vii, in trecut, Baba Oarba avea o menire pur rituala: identifica natura benefica sau
malefica a personajului proaspat intors din morti, dupa care stabilea cu acest spirit
tutelar o legatura, facilitand transmiterea mesajului stramosilor spre cei mai tineri
descendenti.
In afara de babele deja pomenite, in traditia populara romaneasca, exista zeci de alte babe,
printre ele remarcandu-se Joimarita si Martolea, doua entitati care patroneaza peste actul
torsului si cel al tesutului, imprumuta chipul si infatisarea unor babe hidoase si rele.

Samca sub aripa Satanei

Cea mai terifianta reprezentare a vreunei entitati malefice feminine din traditia
romanilor apare sub forma Samcai sau Avestitei, despre care lumea satului soptea
infiorata ca ar descinde taman de sub aripa Satanei.Denumirea ei are legatura cu titulatura
de Vestica sau vrajitare in limbile slave, iar pentru romani Samca este tot una cu Baba Coja.
Reputatul profesor Marcel Olinescu face, in monumentala sa opera Mitologie romaneasca,
cel mai potrivit portret temutei entitati:

Samca este un duh feminin ingrozitor la vedere, cu parul rar si lung pana la pamant, ochii sai
rosii ca focul ii joaca in cap ca niste felinare batute de vant, nu stau locului o clipa, se sucesc
si se stramba intr-una, iar din gura bolboroseste neincetat cuvinte neintelese. Se travesteste
insa sub diverse infatisari spre a se apropia de casele oamenilor, aratandu-se femeilor
insarcinate si pruncilor atat ziua cat si noapte, in diferite chipuri: ca pisica, caine, capra, porc,
gaina, cioara, broasca, lacusta, musca, paianjen, umbra si diferite naluciri.

In mitologia romaneasca veche, Samca este cea mai nemiloasa si primejdioasa intrupare a
duhurilor necurate.Rolul sau este unul oribil. Se arata mai ales femeilor insarcinate,
atunci cand acestea sunt in durerile nasterii, pentru a le inspaimanta, framanta si chinui
atat de intens incat unele dintre ele mor inainte de a naste sau raman pentru totdeauna
schimonosite si neputincioase. La fel de crud se poarta si cu copii nou-nascuti, inainte ca
pruncii sa primeasca Sfantul Botez.

Daca primele uneltiri nu-i reusesc si bebelusii supravietuiesc, demonica faptura ii

imbolnaveste de boala denumita dupa numele sau, Samca. Pruncii bolnavi de samca
tremura fara motiv, tresar si plang noaptea in somn, ofteaza si se sting deseori din viata.
Pentru a contracara activitatile Avestitei, exista un adevarat retetariu ezoteric de descantece si
blesteme aruncate impotriva ei (tot) de batranele moase si vrajitoare ale satului (nimeni altele
decat aspectele pozitive ale Samcei). Dupa instaurarea crestinismului in spatiul romanesc,
atributele de protectori impotriva Avestitei s-au transmis si sfintilor si sfintelor cu
proprietati taumaturgice si exorciste.

Baba Dacilor din prag de Primavara

Si uite asa suntem pe cale sa descoperim Batrana Fara Varsta chiar sub imaginea Babei
Dochia, cea care, conform lui George Calinescu face parte din cele 4 mituri
fundamentale care au modelat cultura si spiritualitatea romaneasca alaturi de Miorita,
Mesterul Manole si Zburatorul.

In mare, mitul Dochiei circumscrie in mod stralucit cele doua aspecte ale Principiului
Feminin. Primul este acela al preafrumoasei fecioare, pastorita neprihanita, sora regelui
Decebal, de care se indragosteste insusi Traian. Haituita de soldatii romani, Dochia cade
istovita in sanctuarul natural al muntilor si il implora pe Zeul Primordial (sau pe Maica
Domnului, in variantele de dupa crestinarea romanilor) sa o salveze de soarta umilitoare de a
ajunge trofeu de razboi. Zeul o transforma, alaturi de oitele ei, in stanele de piatra de pe
Muntele Ceahlau care pot fi admirate si astazi.

Al doilea aspect legendar este dat de Baba Dochia, deja batrana, sub forma de cloanta si
zrgibturoaica. Fiul Babei, celebrul Dragobete, se casatoreste impotriva dorintei ei, iar pentru
a-si teroriza nora, Baba Dochia o trimite cu un ghem de lana neagra, in miez de iarna, la rau,
sa-l spele pana cand se albeste. Disperata, fata incepe sa planga, iar atunci apare un tanar,
Martisor (Zeul sau Iisus deghizat), care-i daruieste o floare rosie magica ce albeste lana
neagra. Intoarsa acasa, fata este acuzata de Baba Dochia cum ca Martisor ar fi ibovnicul ei.
Apoi, Baba Dochia, convinsa ca a venit primavara (altfel de unde ar fi putut avea Martisor
floarea?) se imbraca cu cele 12 cojoace ale ei (care aveau sa simbolizeze Babele
calendaristice de la inceput de Martisor) si porneste cu oile la munte. Pe parcursul zilei, Baba
se dezbraca de toate cele douasprezece cojoace, dar iarna nu trecuse, iar vremea se face
nemiloasa, pedepsind Baba pentru rautatea ei. Incepe sa ninga, iar Baba si oile sale ingheata
pe munte, transformandu-se in stane de piatra.

Sursa foto

Coborand, in continuare, pe firul mitului descoperim numeroase zeite geto-dacice in care se

manifesta personalitatea duala a Mamei Pamantului. In vreme ce contrapartea sa
masculina solara si solstitiala care imparateste peste inceputul iernii sub identitatea lui
Indrea/Undrea si, mai tarziu, Mos Craciun, Baba Dochia este o reprezentare mitica lunara,
echinoxiala si maternala.

Prin titulaturile de Mos si Baba descoperim ca cele doua zeitati au ajuns la batranete, in
pragul mortii si al renasterii ciclice, declansand la nivel spiritual ceea ce Natura, cu reinvierea
sa de dupa iarna, declanseaza la nivel teluric si mundan. Cele 12 zile-cojoace ale Babei
Dochia se serbau intre 1 si 12 martie de personajele de sex feminine dintr-o comunitate,
criteriul cel mai folosit pentru impartirea zilelor fiind varsta participantelor. Firea si sufletul
femeilor in cauza se aprecia dupa meteorologia zilei alese: ploioasa, friguroasa, calda,
insorita, inourata, vantoasa etc. Obiceiul, astazi pe cale de disparitie, era numit Pusul Babelor.
Din cele mai vechi timpuri, taranul roman credea ca Baba Dochia s-a prapadit pe 9 martie,
aceasta zi fiind hotar intre iarna si primavara.

In calendarul crestin, peste Dochia geto-dacilor s-a suprapus in mod fortuit imaginea
Sfintei Eudochia ( venerata de bizantini sub numele de Evdokia), o femeie reala, foarte
frumoasa si atragatoare, originara din orasul Heliopolis din Libanul de azi, care si-a petrecut
tineretea in desfrau si distractii pana cand a fost crestinata si botezata de catre episcopul
Teodot. Eudochia a trait in timpul cand la Roma imparatea Traian (interesanta paralela cu
Dochia dacilor) si a primit harul de a face minuni dupa crestinare.

Astfel, intr-una dintre cele mai vechi vatre a Europei, ocultarea sacrului in profan, adancirea
dualismului un motiv folcloric foarte popular, si melanjul credintelor stravechi cu elemene
crestine a dus la o personalitate complexa, cu neasteptate manifestari, pentru cea pe care o
cunoastem, din povestile bunicilor, sub numele de Baba Cloanta

2 Sfincsii misteriosi din Carpati.

Semnificatia Carpatilor este asemanatoare in mai multe scrieri vechi. Astfel, in sumeriana,
KUR-PAT/es/I inseamna Muntele printilor si se aminteste ca inainte de Potop, au domnit 8
regi in 5 orase, timp de 241.200 de ani. Apoi tablitele sumeriene spun ca a sosit Potopul,
iar dupa Potop au venit la domnie regii popoarelor din munti. In sanscrita denumirea de
KARPATA inseamna Locul Guvernatorului iar in latina CARPE, Muntele tau. Mai mult,
o serie de istorici romani si straini considera ca muntele mistic, Caucaz, amintit in scrierile
stravechi nu are absolut nici o legatura cu actualul Caucaz, ci cu muntii care se intindeau intre
Portile de Fier si pina in zona Buzaului. Aici ar fi fost si Prometeu inlantuit de Zeus.
Cunoscand toate aceste legende si realitati istorice, putem intelege mai usor valoarea
spirituala a sfincsilor romanesti.

Energiile inteligente

In Muntii Bratocea, la capatul uneia dintre culmi gasim o alta stinca ciudata. Localnicii ii spun
Faunul, iar numele spune totul despre vechimea pietrei. Si aici, ca si in celelalte locatii unde
se gasesc sfincsi, masuratorile energetice au aratat un flux iesit din comun. Batrinii spun ca
demult de tot, Zeus insusi, ranit in lupta cu titanii, si-ar fi gasit refugiu intr-o pestera de sub
sfinx si ar fi fost ascuns de un faun care l-a ingrijit si i-a vindecat ranile. Tot faunul a fost cel
care s-a sacrificat pentru regele zeilor atunci cand titanii s-au oprit in preajma muntilor
cautindu-si prada. Dupa ce s-a vindecat, Zeus s-a intors la lupta si si-a recucerit Olimpul, iar
cu un manunchi de fulgere a sculptat actuala stinca, in semn de omagiu pentru salvatorul sau.
Uneori si ziua si noaptea, sfincsul pare sa ia foc. Unii spun ca se vad fulgerele lui Zeus, altii
spun ca sunt flacari de comori.

Doar radiestezistii afirma ca, in realitate, e vorba despre niste incarcaturi energetice
exceptionale, care se pot vedea si in plan fizic. Puterea lor este atit de mare, incit, daca nu ar fi
controlate ar putea arde jumatate din Romania pe o adincime de circa doi metri, sustine
domnul Pavel Codrescu, unul dintre cei care au masurat, pina la ora actuala, energiile din
jurul citorva sfincsi. Domnia sa si cei cativa colaboratori au efectuat o experienta inedita in
zonele studiate. La o adincime de jumatate de metru, au ingropat un trei obiecte: unul de
argint, unul de aur si unul dintr-un aliaj oarecare, pe care le-au lasat un an intreg. Se urmarea
efectul energiilor asupra diverselor metale. Am pornit de la ideea ca in antichitate sacerdotii
foloseau mai mult aur si argint si mai putin alte metale. La dezgropare, argintul era de o
culoare verde inchis, aurul nu avea nimic iar aliajul respectiv era pur si simplu topit. O
explicatie logica nu a putut fi data experimentului.

Pentru ca ar fi trebuit sa acceptam ca energiile din zonele respective sunt inteligente si au

anumite preferinte metalice. Iar asta nu e totul. Culoarea argintului nu a fost niciodata aceeasi.
La Toplet argintul a avut o culoare albastra, aurul a capatat o vaga nuanta rosiatica, iar in
Bucegi, argintul a fost acoperit de o pelicula rosie. Nimeni nu poate explica anomaliile
respective decat prin componenta energetica diferita intre zone.
Paznicul de seara

Se ajunge relativ usor, de pe drumul turistic

care duce de la Cabana Ciucas in virf, fiind situat pe unul din abrupturile sudice ale Tigailor
Mari. Privirea sfinxului este indreptata catre apus, mai exact catre locul din care, in religia
crestina, vin luptatorii negativi, cei cunoscuti si sub numele de diavoli. Localnicii spun despre
sfinxul lor ca ar fi fost, la origine, un inger de-al lui Dumnezeu. Ingerul trebuia sa pazeasca o
inchisoare in care Stapinul ceresc ii aruncase pe diavoli. Dar paznicul nu a fost suficient de
vigilent si diavolii au scapat si au fugit catre soare-apune. Atunci ingerul, de rusine, l-a rugat
pe Dumnezeu sa-l ierte si sa-l lase acolo, in locul unde daduse gres. Iar Dumnezeu l-a ascultat
si l-a transformat intr-un paznic de piatra. Cei care ajung in preajma Paznicului pot simti mici
furnicaturi in palme si sunt cuprinsi de o stare de moleseala. Unii pun asta pe seama lipsei de
oxigen la inaltime, dar oamenii locului stiu ca acesta e semn ca locul e viu. Si oricum, nimeni
nu are curajul sa doarma in zona. Mai ales ca nu foarte departe de acel loc, mai exista o stinca
denumita sugestiv Mina dracului.

Disparitii misterioase

In vara lui 1992, Georgescu Aurel, cativa tineri specialisti in mistica si energetica la vremea
cand acestea abia intrau pe piata romaneasca, aveau sa dispara fara urma. Respectivii, in
numar de sapte, sustineau ca sunt in posesia unor scrieri vechi si a unor harti care atestau
existenta unor porti de trecere catre alte dimensiuni. Cei sapte spuneau ca in interiorul
Bucegilor s-ar afla mai multe incaperi unde au fost depozitate arhive secrete din cele mai
vechi timpuri si ca acestea ar fi pazite de niste preoti ciudati. Timp de aproape doua luni,
respectivii au cautat intrarile respective. Intrau in pesterile din zona si apareau abia spre seara,
obositi dar deloc descurajati.

La un moment dat, cei sapte au povestit unuia dintre calugari, parintelui Teofil, (de la care, in
urma cu mai bine de 10 ani a aflat subsemnatul povestea, n. a.) ca sunt pe cale sa descopere
intrarea cautata. Si cand au avut impresia ca nu sunt crezuti, au scos dintr-un rucsac vechi
doua obiecte stranii ce pareau a fi facute dintr-un amestec de bronz si argint. Spuneau ca mai
cele doua bucati fac parte din cheia care va deschide poarta de trecere si ca ei sunt pe cale sa
descopere cea de a treia bucata, si ultima, a cheii.

A fost ultima seara cand cei sapte au mai fost vazuti. Corturile in care-si faceau veacul pe
timp de zi si de noapte au ramas goale iar o ancheta in adevartul sens al cuvintului nu a putut
fi pornita, pentru ca nu exista nici o urma a baietilor. S-a spus la vremea respectiva cum ca ar
fi patruns intr-o galerie care s-a surpat in urma lor sau ca au fost striviti de zidurile pesterilor
prin care tot intrau si scormoneau. Doar parintele Teofil credea ca baietii gasisera poarta de
trecere si o deschisesera, dar nu mai aveau si cheia de intoarcere. Pentru ca asa spunea
calugarul cel initiat, ca fiecare usa spirituala are cheia sa si daca folosesti o alta, nimeresti in
alta parte. Cit despre cei disparuti, acestia nu au fost singurii, mai multe cazuri de disparitii
stranii fiind puse pe seama caderilor in prapastie sau a ursilor. Cu toate astea, pina acum nu au
fost descoperite urme ale tragediilor, asa incit misterul nu a fost inca elucidat.

Pentru o mai buna documentare ne-am adresat spiritologilor si specialistilor in energetica. Se

pare ca astfel de chei exista si permit accesul la anumite zone. Spre exemplu, toata lumea stie
ca sub Sfinxul din Bucegi se gasesc comorile spirituale ale omenirii, dar nimeni nu a putut
descoperi nimic, indiferent de aparatura folosita. Sa va spun eu de ce. Pentru ca intrarea este
ascunsa sub un val de energie primordiala, greu de reperat si de penetrat. Doar cel care trece
de zidul respectiv de energie poate patrunde in tainitele secrete ale Sfinxului. Altminteri,
Sfinxul pare o piatra ca oricare alta, pe unul din munti. E vorba de ceea ce noi numim decalaj
temporar. Adica in acelasi loc pot exista mai multe civilizatii dar decalate temporar, sustine
domnul Frederik Hanunssen, din Finlanda, un iubitor al spatiului carpatic, pe care-l considera
adevaratul pamint sfint de unde au venit zeii. Domnia sa este autorul unor cercetari care aduc
in prim plan Carpatii dintre Dunare si Ceahlau, ca fiind leaganul civilizatiei noastre si al
puterilor mistice care au stapinit planeta in vechime.

Dar pentru cei care sunt cit de cit initiati in mistica, cuvintul Akasha rezolva tot misterul.
Pentru ca Akasha este memoria universala, cea care inregistreaza si pastreaza tot ceea ce s-a
intamplat de-a lungul timpului. Astfel, se pare ca sfincsii din intreaga lume sunt zone in care
aceasta arhiva a omenirii poate fi accesata. In felul acesta, stincile cele ciudate actioneaza ca o
poarta ascunsa intr-un program sofisticat, o poarta lasata de programatorii initiali pentru orice
eventualitate, in caz ca lucrurile nu se deruleaza asa cum ar trebui.

Punct de reper pentru calatoriile spatiale

Pentru existenta Sfincsilor din intreaga lume, exista si o alta explicatie. In cartea sa intitulata
Cartea trecutului misterios, francezul Robert Charoux spune ca pe glob exista locuri
speciale, numite puncte ale dragostei, in care energiile se aduna si se contopesc. Nu este vorba
despre energiile normale ci despre energiile primordiale, cele din care a fost format pamintul
si care poarta intreaga informatie despre planeta noastra. In acele puncte ale dragostei
energetice, in care energiile terestre si cele celeste converg, Pamintul a nascut diverse forme
zoomorfe de piatra. Cei care ajung sa controleze acele puncte pot controla viata si moartea pe
Terra. Din acest motiv exista o permanenta lupta in umbra pentru a controla centrele de
energie primordiala. Numai ca acestea nu pot fi controlate material, ci spiritual si energetic.

Un alt loc special se gaseste in Muntii Calimani, in rezervatia 12 Apostoli, unde pot fi
vazute o serie de stinci cu diverse reprezentari antropomorfe. Ani de zile oamenii au crezut ca
au de-a face cu niste toane ale naturii, dar in 1987 un student descoperea pe Valea Paltinu, un
megalit straniu, care reprezenta o figura bizara insotita de cateva simboluri solare. S-a afirmat
la vremea respectiva ca insemnele solare sunt cele mai vechi din lume, dar descoperirea nu a
avut ecou, parte din cauza birocratiei comuniste, parte din dorinta puterilor oculte de a face cit
mai putin zgomot in preajma centrelor de putere energetica si spirituala. Mai mult, au fost
voci care au sustinut ca zona ar fi una tamaduitoare, dar nu a fost demonstrat nimic din punct
de vedere stiintific. Trecand apoi in Ceahlau, intr-un luminis la care se ajunge dupa un urcus
nu chiar la indemina oricui, se gaseste o stinca ciudata, de cremene, inconjurata de mai multe
formatiuni antropomorfe. Este vorba de ceea ce localnicii au numit Dochia si care are o
inaltime impresionanta de nu mai putin decat 20 de metri. La baza stincii este un mic izvor,
despre care oamenii spun ca ar avea proprietati curative. Aici vin, de la departari mari, pentru
a umple bidoanele si sticlele de plastic cu apa curata, apa sfinta ce izvoraste direct din stinca.
Legendele care inconjoara stinca sunt numeroase si nici una nu e mai tinara de 2.000 de ani.
Unii spun ca Dochia ar fi fost, in fapt, fiica lui Decebal preschimbata de zei in stinca pentru a
nu fi prinsa de romani. Se spune ca Traian insusi o urmarea pe fata si cand a vazut puterea
vechilor zei ai dacilor si-a oprit armatele si nu a mai inaintat. Oricum, pasionatii de OZN
sustin ca in preajma Dochiei s-ar fi vazut cele mai multe obiecte zburatoare stranii din 1980
incoace. Florea Mihai, unul dintre acestia, afirma ca Dochia este, nici mai mult, nici mai
putin, decat primul punct din cadrul calatoriilor spatiale care folosesc gaurile de vierme pentru
a scurta durata calatoriilor. Chiar si asa, consumul de energie este mare si aici, la Dochia, ei
fac prima reincarcare a navelor. Poate parea de domeniul fictiunii, dar orice aparat electric pe
baterii functioneaza mult mai mult acolo sus, decat este prevazut a se intampla. Asta din cauza
curentilor energetici din apropiere. Dochia a fost folosita de mii de ani ca punct de reper
pentru calatoriile spatiale. Daca este sau nu adevarat, ramine ca timpul sa ne arate.

Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap

In apropiere de Orasul Herculane, de-a lungul Cernei, pe soseaua catre Orsova, se gaseste un
alt Sfincs, cel de la Toplet, ascuns privirilor turistilor, dar de a carui existenta stiu iubitorii
muntelui. Se ajunge ceva mai greu la el, din cauza drumului anevoios. Si el este inconjurat de
legende si povestiri fantastice. Si daca stim ca Nicolae Densusianu a localizat Muntele Sfint
Kogaionon putin mai jos, la Dunare, in apropiere de Portile de Fier, nu ne mai miram de
nimic. Sub Sfinxul de acolo se spune ca ar fi ingropate ciomagul lui Hercule si piele leului
prin care nu trecea nici o arma. Multi au cautat, de-a lungul anilor, cele doua obiecte mistice
dar nimeni nu le-a gasit. Spun oamenii ca numai un viteaz cu inima curata le va gasi si ca
acela va deveni aparatorul romanilor. Ba mai mult, oamenii spun ca o data la 100 de ani, cele
doua arme pot fi vazute stralucand, timp de cateva minute.

Atunci trebuie ele luate, pentru ca altminterea nimenea nu le gaseste, afirma domnul
Nicoara Matei, profesor etnolog si istoric, citind una din legendele locale. Tot domnia sa
spune ca despre unul dintre eroii locali, haiducul Pantelimon, pe la 1830, oamenii spuneau ca
ar fi gasit pielea de leu si ca din cauza asta nu-l atingeau gloantele poterei si ale strajilor
domnesti trimise sa-l pranda.

Dar eu mai curand cred ca dadea bani poterei si aceia nu aveau nici un interes sa-l omoare,
incheie domnul Matei. Tot de la domnia sa aflam si ca in preajma Sfinxului de pe Cerna,
viperele sunt mai mari si mai veninoase.

Eu am vazut cateva si m-au trecut fiori pe sira spinarii. Era una care sta tolanita taman pe
sfinx si arata ingrozitor. Avea pe putin 2 metri si o grosime ca pe brat. Cand m-a auzit s-a
ridicat ca la juma` de metru si a sisiit spre mine de m-a luat groaza. Apoi a alunecat pe stinca
si s-a strecurat printr-o crapatura, chiar sub sfinx. Nu sunt copil, da` mi se facuse parul
maciuca in cap. Am crezut ca nu scap de acolo, isi incheie etnologul relatarea.

Vocile din preajma sfincsilor

Dar cea mai importanta alcatuire stincoasa de tip sfinx a fost facuta in Muntii Retezat, unde
nu mai putin de sase formatiuni de tip antropomorf sunt dispuse pe un arc de cerc care
inconjoara virful cu acelasi nume. Cei care analizeaza solul masivului vor remarca uimitoarea
lui asemanare cu cel de pe Luna. In plus, turistii care au campat sau doar au trecut prin
preajma, sustin ca nu au simtit nevoia de apa sau de mincare si ca s-au simtit foarte relaxati,
chiar daca ajunsesera acolo dupa o zi intreaga de mers pe munte.
Culmea Gropsoarelor din masivul Zaganul adaposteste un alt sfinx, numit Ciobanasul.
Privirea sa este orientata catre sud-est, ocrotitor. Pentru locuitorii vechi ai Romaniei,
denumirea de cioban avea si o altfel de semnificatie. Simboliza stapinitorul locului respectiv,
patronul turmei, al formatiunilor tribale si chiar al micilor voievodate si cnezate. Locul
musteste de legende si de intamplari bizare, iar localnicii il ocolesc, spunind ca nu aduce
noroc. Cei care au trecut prin preajma Ciobanasului sustin ca au auzit niste voci ciudate,
vorbind intr-o limba complet necunoscuta. Vocile au incetat imediat ce s-au indepartat de
Ciobanas. Sa fi fost doar niste unde radio sau altfel de unde?! In plus, nu o data s-a afirmat ca
vocile care se aud in preajma stincilor si a pesterilor pot apartine si unor fantome. Dar ce sa
caute fantomele in locuri pustii, pe virf de munte?

Satelitii celesti

O alta ipoteza tulburatoare a existentei sfincsilor a fost emisa de o serie de cercetatori straini
si romani a fost aceea ca pietrele functionau, in realitate, acum mii si mii de ani, ca niste
bizare aparate de emisie receptie spirituala. Prin intermediul lor, zeii de dincolo de Pamint
isi puteau trimite ordinele catre preoti, iar prin intermediul lor, acestea sa ajunga la oameni.
Nu intamplator zonele au fost cunoscute ca fiind sfinte din cele mai vechi timpuri, iar pe
virfurile muntilor s-au descoperit o gramada de urme ale unor temple vechi de mii de ani.
Sfincsii functionau nu ca aparate de radio celeste ci ca statii de amplificare, fluxurile
energetice si spirituale care treceau prin ele fiind retrimise catre lumea larga. Si in felul acesta,
informatiile controlate de zei ajungeau si la cele mai cunoscute oracole, printre care si cel din
Delphi. Ani de zile s-a afirmat despre acesta din urma ca ar fi functionat ba pe seama unor
gaze halucinogene care se gaseau sub oracol, ba pe seama cine stie caror mincaruri sau
ciuperci cu efect halucinogen. Realitatea este putin diferita. Gazele sau mincarurile
halucinogene nu ofereau informatiile primite de la zei ci il deschideau pe sacerdotul care
efectua serviciul catre lumea divina. Apoi veneau informatiile celeste, care treceau prin sfincsi
si se repartizau in functie de reteaua informationala creata de zei. Cum s-ar spune in zilele
noastre, sfincsii indeplineau, pe vremuri, rolul satelitilor de comunicatie din zilele noastre, dar
la un nivel la care satelitii nu vor ajunge niciodata.

Locul unde omenirea s-a nascut

Interesant este ca departe de a fi centre turistice active, zonele

care adapostesc sfincsi par cuprinse de tacere, ca si cum cineva ar incerca sa le faca uitate in
timp. Nu este vorba despre mina omului, cum s-ar putea crede ci despre o auto-protectie a
zonelor respective. Energia emisa in preajma sfincsilor a dus la crearea unei faune cel putin
bizare (vezi viperele de la Toplet, n. a) dar si a unor fenomene naturale menite a-i alunga pe
turisti. Este suficient sa privim statisticile din ultimii zeci de ani ca sa vedem cum zona
Retezat Godeanu a fost foarte rar vizitata si cum nu o data, cei care s-au aventurat pe muntii
respectivi, au murit sau au suferit accidente grele.

Cu Bucegii s-a intamplat altceva. Strainii au stiut dintotdeauna ca acolo sunt secrete
nemaipomenite care pot da stapinire asupra lumii si a popoarelor. Si cum sa ajunga sa caute
acele secrete, fara a fii remarcati? Asa ca au folosit cozile de topor romane si au introdus
Bucegii in circuitul turistic. In felul acesta, printre turisti, cautatorii de comori spirituale isi
pot pierde urma usor printre ceilalti si pot parea oameni obisnuiti afirma domnul Marian
Dumitrescu, geologog si specialist in energia pietrelor. Cu toate acestea, in ultimii 3-4 ani, o
serie de accidente bizare au tras un semnal de alarma asupra Bucegilor.

Avalanse, caderi in prapastie, accidente inexplicabile, ii determina pe tot mai multi turisti sa
renunte la explorarea masivului Bucegi, cu toate ca asta nu convine anumitor grupari oculte.
Si ceea ce parea imposibil, se petrece de cativa ani incoace: muntele se trezeste iar paznicii
spiritualitatii universale s-au intors acasa, in locul unde omenirea s-a nascut.

3 Misterele Calimanilor: Inscriptii de peste 2500 de ani

la Muzeul Megalitilor
Muntii Calimani constituie bariera de stnca intre Ardeal si Moldova. Este simbolul de
piatra care uneste patru judete Harghita, Suceava, Mures si Bistrita. Atlasele
geografice spun ca este cel mai inalt si cel mai spectaculos munte din Carpatii Orientali.
In anii 80, la porunca Elenei Ceausescu, aici, la 2.000 de metri, trebuia sa se fabrice
acid sulfuric De ctiva ani a primit, prin lege, titlul de parc national. Calimanii
ascund insa, dincolo de flora si fauna lor, unice in Romnia, cteva mistere greu de
explicat: megalitii. O scriere si simboluri ciudate sapate in stnca.

Cei care se incumeta sa strabata Calimanii, de la Vatra Dornei la Toplita, isi dau seama de
frumusetea pura a acestui munte. Ochiul iti este ademenit de o sumedenie de bijuterii pe care
doar muntele ti le poate darui, de la padurile de brad dese ca peria pna la stncile sculptate
misterios de natura atotstiutoare. De la rododendronul ce inroseste la inceput de vara pajistile
alpine la Iezerul fara fund, lacul izvort miraculos la 2.000 de metri, Sfinxul Calimanilor
sau stncile care intrupeaza in granit cei Doisprezece Apostoli. S-a pomenit in literatura de
specialitate despre virtutile energetice ale muntelui, asemanatoare Bucegilor sau Ceahlaului,
si despre misterele preistorice pe care le ascund aceste piscuri indraznete.

Pietrele scrise ale lui Pata

Intr-un sat de la poalele muntelui, la Gura Haitii, in curtea unui muntean batrn si gospodar,
se afla adapostite intr-un sopron improvizat trei bucati de stnca. Pe o bucata de scndura
batuta de ploi, potrivita in cuie deasupra sopronului, sta scris cu vopsea Muzeul Megalitilor.
Nea Vasile a fost timp de vreo douazeci de ani sofer la exploatarea de sulf din Calimani. Stie
toate tainele muntelui, ii cunoaste darnicia si furia. Ii place sa colinde printre jnepenii pitici,
pe acolo pe unde cerul pare sa se impreuneze cu pamntul. Asa si-a invatat si copiii Sa
respecte muntele cu maretia si greutatile lui. Vasile Pata ne-a povestit ca in 4 iunie 1987, dupa
o zi ploioasa, cum sunt multe pe aici, mergea, impreuna cu nevasta si cu fiul lui, catre cei 12
Apostoli. Claudiu Pata, care era in clasa a XII-a atunci la un liceu in Vatra Dornei, a
descoperit, in santul adnc de 2 metri, sapat de viitura, o piatra pe care erau gravate insemne
ciudate, printre care si simbolul soarelui. Fiul meu ne-a spus, cu rasuflarea taiata, ca a
descoperit o stnca ciudata. O stnca cu niste inscrisuri tainice si cteva desene greu de
deslusit, ne-a povestit batrnul. A venit si geologul santierului de la mina sa vada minunea,
impreuna cu un profesor. Ei au anuntat Institutul de Stiinte de la Bucuresti. Apoi, s-au mai
gasit inca trei pietre gravate. A aflat si profesorul Traian Naum, cel care era cu adevarat
interesat de muntii Calimani si cu care ne cunosteam de ctiva ani. El a venit impreuna cu un
arheolog, cu Marin Crciumaru. Cnd profesorul Naum a vazut pietrele, a ingenuncheat si
avea lacrimi in ochi, a adaugat Vasile Pata.
Doar strainii sunt interesati de megaliti

Ajutat de ctiva localnici, Vasile Pata a dus pietrele acasa. Specialistii din Bucuresti au luat in
serios descoperirea lui nea Vasile. Asa a iesit la iveala originea stncilor, care se pare ca au
fost inscriptionate pe la mijlocul mileniului IV. i.e.n. Semnele de pe ele sunt identice cu
literele alfabetelor getilor. Insemne bizare, scrijelite in piatra, cteva simboluri solare,
asemanatoare celor din vechile culturi antice, egiptene sau aztece. Un desen pare sa
simbolizeze Soarele si cteva planete. Altul pare un simbol precrestin. Un altul seamana
izbitor cu un OZN! In legatura cu primul megalit descoperit de familia Pata, autorii lucrarii
Muntii Calimani, Traian Naum si Emil Butnaru, fac urmatoarele observatii: Totalitatea
gravurilor de pe latura principala a megalitului sunt subordonate, prin modul in care au fost
efectuate, cultului soarelui, marele cerc cu raze in turbina reprezentnd probabil discul solar
intlnit uneori in gravurile din Franta, Portugalia, Italia etc. Nea Vasile spune ca am hotart
impreuna (n.r. cu profesorul Traian Naum) sa ducem cele patru pietre la muzeul din Vatra
Dornei. Dar am vazut ca sunt lasate sa zaca ascunse si se umpleau de praf. Ba una dintre
pietre a si disparut. A fost bagata in temelia unei cladiri! Nu le-am mai putut recupera. Am
decis sa le aduc acasa. Le-am expus in curtea mea, in Muzeul Megalitilor . Cu o tristete
blnda, Vasile Pata ne spune ca nu se acorda importanta megalitilor din ograda lui. Din
pacate, stiinta la noi e la pamnt. Doar strainii se intereseaza si vin in expeditii ca sa le vada.

Muntele jefuit si umilit de Ceausesti

Exploatarea sulfului vulcanic din Calimani a inceput prin 1970, la indemnul familiei
Ceausescu, care dorea cu orice pret independenta economica a tarii, inclusiv in ceea ce
priveste materia prima pentru industrie. S-a lucrat aici, la exploatarea sulfului, peste 25 de ani.
A fost decapitat fara scrupule un munte. Negoiul romnesc practic nu mai exista dect pe
harti. In fapt, acum este doar o stnca dezbracata, impudic si sinistru. Se vad aici toate
maruntaiele pamntului. Straturile geologice asezate temeinic in timp, unul cte unul. Mina de
sulf nu a fost rentabila niciodata. Acoperea doar 5% din necesarul industriei din acea
perioada. A lasat insa in urma, dupa ce a fost inchisa in 1997, un adevarat dezastru ecologic.
Un munte complet distrus, un alt munte, la fel de inalt si falnic de steril de mina, izvoare si
praie otravite Directorul adjunct al Agentiei pentru Protectia Mediului Suceava, inginerul
Iluta Cocris, a declarat, pentru Gardianul, ca in prezent se deruleaza un proiect de
reconstructie ecologica a fostei exploatari miniere de sulf Calimani, finantat de Guvernul
Romniei. 200 ha de teren arata si acum, dupa unsprezece ani de la inchiderea minei, ca un
straniu peisaj selenar, lipsit complet de viata. Ranile naturii se vor vindeca doar in cteva zeci
de ani. Sursa: Anna Kovacs Gardianul

Comentariu de Prof.univ.dr. Marin Carciumaru

postat pe situl frontpress.ro

Felicitri pentru c ai dovedit mult sensibilitate pentru megaliii de la Gura Haiti. Multe date
menionate sunt corecte, dar exist i destule scpri. V pot spune c profesorul meu Traian
Naum a crezut cu ardoare n existena unor forme megalitice n Climani, el fiind i cel care,
poate exagerat, a denumit o serie de forme create de natur, situate pe nlimile muntelui
vezi Moul, Godzila etc. Povestea megaliilor mobili, cu gravuri, aflate n curtea lui Nea
Paa, un om admirabil, este puin diferit. Eu sunt cel care, din respect pentru ceea ce fcuse
pentru Climani, l-am invitat pe prof. Naum s vizitm primul megalit, de pe care oferii i o
imagine. Atunci a ngenunchiat lng megalit, iar fotografia o dein i acum, cu o dedicaie
special ca pentru fostul student al Doniei sale.
n ceea ce privete interpretarea gravurilor, regret acestea mi aparin n exclusivitate, au fost
publicate, este adevrat, din respect, n colaborare cu profesorul Naum, precum i cu o coleg
geolog care mi-a semnalat existena primului megalit. Ceilali au fost descoperii de mine i
profesorul Naum n nenumratele deplasri ulterioare n zon.
n acest sens, putei utiliza o publicaie tiinific a lor:115. TRAIAN NAUM, MARIN
CRCIUMARU, EUGENIA NIOI, Megalitul gravat de la Gura Haitii, com. aru Dornei,
jud. Suceava, SCIVA, 39, 1988, 2, p. 143-157. Interpretarea gravurilor mi aparine, aa cum
menionam, pentru c pur i simplu eram singurul dintre cei trei autori care m-am preocupat
de arta preistoric, n acest sens regsindu-se n lista mea de lucrri destule contribuii n acest
sens.
nc odat doresc s-mi exprim admiraia i respectul pentru familia Paa, oameni minunai,
care mai mult dect cei ndreptii s o fac, au salvat aceste monumente, recuperndu-le de
la Muzeul din Vatra Dornei, unde eu i profesorul Naum am crezut c le este locul. Ne-am
nelat, pentru c am constat noi nine c erau, la un moment dat n pericol de dispariie

4 Cultul Cavalerilor Danubieni

Cultul Cavalerilor Danubieni
Cei doi Zamolxis, simbol al libertatii
Una dintre cele mai misterioase religii cu radacini in Dacia preistorica si a carei continuitate a
atins secolul XIX, a fost Cultul Cavalerilor Danubieni. Singurele marturii existente sunt niste
basoreliefuri si niste monumente. In comparatie cu alte monumente religioase, cele inchinate
cultului Danubian sunt turnate in plumb, material care, in credinta stramosilor nostri apartinea
lui Zamolxis. Pana la ora actuala monumentele contin secvente cu un singur Cavaler, cu 2
Cavaleri si o Mare Zeita si cu scena unui banchet sacru oferit invingatorilor. Dupa cum se
stie, dacii erau unul din putinele popoare care ni ciopleau chip pentru zeii lor. Moda asta a fost
introdusa de romani, mai precis de colonistii veniti in Dacia. Fiecare din scenele reprezentate
sunt o continuare a cultului lui Zamolxis, mai exact, o preluare a acestui cult de catre
invingatori si de catre popoarele cucerite de ei. Romanii au facut mai mult: au recunoscut
superioritatea lui Zamolxis, a straniului Cavalerul Danubian, punandu-si principalii zei in
urma acestuia pe diferite monumente. Faptul ca noua religie s-a raspandit dupa cucerirea unei
parti din Dacia de catre romani (Traian a cucerit 14% din teritoriul dac), arata dorinta in
reintregirea tarii si faptul ca dacii liberi ii sprijineau pe fratii lor aflati sub ocupatia romana.

Basoreliefurile in care apar cei doi cavaleri si Marea Zeita ii reprezinta pe cei doi gemeni
Zamolxis care, impreuna cu Zeita Bendis, ocrotitoare a Daciei, au format prima trinitate de
dinaintea crestinismului, aratand, totodata si dorinta reintregirii tarii venita atat din partea
dacilor aflati sub ocupatia romana cat si de dincolo de frontiera, din teritoriul controlat de
dacii liberi. Era simbolul Patriei care hranea acelasi popor, acum impartit in doua, dar care
avea aceeasi credinta, aceeasi limba si aceleasi teluri primordiale. Cei doi Cavaleri erau
inarmati fie cu o lance, fie cu securea dubla, avand pe cap nu cusma dacilor ci misterioasa
boneta frigiana, caciula rosie simbol al luptei pentru cucerirea libertatii folosita in toate
timpurile, din antichitate si pana in vremurile moderne de catre toti conducatorii armatelor
care luptau pentru eliberarea tarilor lor sau pentru eliberarea din sclavie (sa nu uitam ca
armata lui Spartacus avea ca simbol boneta insotita de numarul legiunii, a cohortei si a
manipul-ului respectiv). De asemenea, Cavalerii purtau steagul dac, celebrul dracos cu cap de
lup si trup de sarpe. Multi s-au intrebat ce reprezenta steagul dac si fiecare a incercat sa-I dea
propria explicatie, fara sa priveasca dincolo de mistica getilor. Lupul este simbolul zeului
suprem al Universului, Dac-sha, amintit in vedele indiene ca tatal triburilor dace, iar sarpele
este simbolul lui Zamolxis, stapan al lumii de dedesubt, aflata dincolo de granita mortii.

Pasarea Phoenix si Corbul, doua pasari nemuritoare

Dacii au fost singurul popor a caror credinta depasea marginile propriei tari cat si marginile
Pamantului. Credinta lor a fos una universala. Pe aceleasi basoreliefuri mai intalnim 2
reprezentari a caror intelegere apartine doar initiatilor. Este vorba de pasarea Phoenix, pe care
multi istorici au descris-o ca fiind un vultur. Cea de a doua este un corb. Dureros este ca multi
dintre istorici sunt simpli functionari care au invatat pentru a ajunge in functia respectiva,
care, in necredinta lor, nu au putut privi catre maretia poporului nostru si a stramosilor nostri.
In credinta pelasgilor, stramosi ai dacilor, pasarea Phoenix reprezenta renasterea spirituala a
unui popor. Un monument extrem de important in acest sens il reprezinta celebrul Tezaur de
la Pietroasa, carora istoricii romani, in nestiinta lor sau in reaua lor credinta, I-au spus
<Closca cu puii de aur>, cand de fapt ea reprezinta pasarea nemuritoare si puii sai, simbol al
renasterii permanente a poporului nostru. Iar cea de a doua pasare, corbul, este intalnit mereu
ca un mesager intre lumea celor vii si lumea celor plecati de aici, dacii fiind convinsi ca nu
exista moarte ci doar o trecere catre viata adevarata. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 1000 de
ani, corbul va deveni simbolul uneia dintre cele mai renumite familii nobile din Transilvania,
familia Huniazilor care au dat natiunii romane pe cel mai viteaz conducator de osti, Iancu de
Hunedoara.

Neofitii treceau probe de curaj si mureau simbolic

Unul dintre elementele misterioase ale cultului era faptul ca initiatii nu consumau nici un fel
de carne ci doar peste, aliment care purifica trupul, alungand demonii. Ne mai miram oare ca
dacii au fost crestinati atat de usor de Apostolul Andrei, cand acestia posedau, innainte de
venirea discipolului lui Isus, toate elementele crestine?
Din pacate, la ora actuala nu au fost descoperite temple ale cultului Danubian, dar se
presupune ca acestea s-ar fi aflat in munti, in pesteri greu accesibile neofitilor. Cei care doreau
sa devina Cavaleri ai Libertatii, respectiv ai Ordinului Danubian, trebuiau sa treaca anumite
teste, examenul final fiind dat in zona muntoasa unde viitorul cavaler urma un ritual de
purificare si renastere spirituala. In basoreliefuri apare ritualul de inghitire a candidatului de
catre un dragon (balaur in credintele populare), urmata de sosirea unui Cavaler al Ordinului
care invingea balaurul, simbol al raului si il scotea din burta pe viitorul cavaler, care invia si
devenea unul dintre membrii ordinului, purificat de insusirile negative.

Ei invingeau intotdeauna

Mai mult, in randurile danubienilor erau acceptati numai nobili. Si asta nu dintr-o
discriminare de rasa, ci pentru ca meseria nobililor era razboiul. Oamenii liberi munceau
pamantul si doar in caz de primejdie veneau sub arme, pe cand nobilii se pregateau permanent
in arta razboiului. Ordinul Cavalerilor Danubieni reprezenta elita tarii, ii reprezenta pe cei mai
buni razboinici si pe marii preoti, pastratori ai ritualurilor stramosesti. Si nu intervenea intr-o
lupta decat atunci cand era amenintata insasi integritatea tarii. Pentru ca una din conditiile de
supravietuire era anonimatul. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 13 secole, ii vom intalni pe
acesti cavaleri reorganizati sub Ordinul Dragonului, ordin a carei paternitate si-au insusit-o
maghiarii si popoarele germanice, ordin din care au facut parte toti marii nostri domnitori din
toate cele trei tari romane. Daca intelegem taina acestui Ordin de lupta poate intelegem si cum
a fost posibil ca voievozii nostri, cu o mana de viteji, sa bata de atatea ori armatele numeroase
ale imperiilor vecine, venetici fara tara si fara credinta
5 Cultul Cavalerilor Danubieni [ II ]
Spaiul etno-genetic romnesc, cuprins ntre Munii Carpai i Munii Balcani, Dunrea
mijlocie, Panonia i Marea Neagr, a fost creuzetul unor misterioase religii pgne ce au
dinuit pn la apariia i instaurarea cretinismului.

Printre acestea un loc aparte l ocup cea a Cavalerilor danubieni, religie puin cunoscut i
despre care ne-au rmas puine date. Studiul Cavalerilor Danubieni a suscitat interesul,
deopotriv i imaginaia unor cercettori i istorici, precum: Teohari Antonescu, Iozef
Hampel, Mihail Rostovtev, Franz Cumont, Em. Grigora, Dumitru Tudor, Mircea Dogaru i
alii. De la cultul Cavalerilor Danubieni au parvenit pn n zilele noastre doar o serie de
sculpturi enigmatice, singurele documente ce le atest existena. Analiznd documentele
rmase, autorii citai mai sus au formulat diverse ipoteze privitoare la acest cult. Astfel,
Teohari Antonescu i identific cu zeii Cabiri protectori ai navigaiei n lumea frigian;
Iozef Hampel i asimila cu Dioscurii greci, i ei protectori ai corbierilor; Mihail Rostovtev
susinea c avem de-a face cu o contopire a cultului lui Mithras cu al Cavalerului Trac, o
divinitate pastoral-agricol a triburilor trace; Franz Cumont l considera un complex de
credine legate de ritul unor zei barbari sau greco-romani; Dumitru Tudor este de prere c
avem de-a face cu un cult inspirat de credinele geto-dacilor i influenate de stpnirea
roman. Mai nou, Mircea Dogaru i atribuie Cavalerului Trac, funcia de zeitate suprem
solar aparinnd lumii trace, zeu unic al daco-romanilor (II d.H.), ce se identific mai trziu
cu Sfntul militar Gheorghe.

n secolele IIIII d.H. societatea sclavagist roman cunotea o criz general, manifestat
mai ales printr-o adncire a strii de mizerie i de ignoran la care se adugau o demoralizare
tot mai mare i o cretere a superstiiilor. Oamenii ncepuser s nu mai cread orbete n zeii
oficiali greco-romani, care, n timp, deveniser diviniti legate de fericirea clasei dominante,
n frunte cu mpratul. Zeii existeni ofereau adepilor o fericire numai dincolo de mormnt,
fiind necesar pentru aceasta, n prealabil, o iniierea pe cale religioas-mistic, lucru pe care
l puteau face numai preoii anumitor culte, prin magie, ceremonii secrete i diferite speculaii
de credin.

Zeii pgni existeni, prin preoii reprezentanii lor pe pmnt nu artau clar ce va fi
dincolo, preocupare ce-1 frmnta pe omul srman, care spera ca cel puin acolo n lumea
umbrelor s-o duc mai bine. La aceste ntrebri fireti i omeneti, dac ne gndim, care i-au
preocupat din totdeauna pe unii oameni, numai puine religii pgne puteau rspunde. Aceste
religii, provenite mai ales din Orient, erau rspndite n tot Imperiul roman de ctre o serie de
preoi bine pregtii din punct de vedere al cunotinelor esoterice, deintori de secrete i
nentrecui n organizarea de ceremonii publice, capabile s impresioneze i s capteze masele
ignorante i superstiioase.

Civilizaia dezvoltat a geto-dacilor se poate demonstra, pe lng celelalte elemente, i prin

unitatea spiritual a lor. Aceast unitate se demonstreaz prin dispunerea centrelor de cult
religios ntr-un sistem unitar, pe toat aria de rspndire a geto-dacilor. Lcaurile de
nchinciune erau dispuse pe vrfuri de munte, n zone considerate a fi sacre, unde se
practicau misterele cultului respectiv. Pn n prezent, istoricii au identificat aproximativ 12
centre de cult religios, aproape toate situate n Munii Carpai i unul singur n Munii
Babadagului: urianului (complexul Sarmizegetusa), Bucegi, Ceahlu, Suhard i Rodna.

Identificarea lor s-a fcut ntr-un mod original. O zon sacr era marcat, se tie, de trei
vrfuri de muni. Denumirile vrfurilor date n antichitate nu se cunosc azi. Cercettorii au
fost izbii de frecvena denumirilor OM i TMPA. Din cte se cunoate, exist circa 18
denumiri de OM i 30 de TMPA. Se tie c n filosofia indian, silaba OM este o
exclamaie sfnt pe care brahmanii o foloseau la invocri, n timpul practicrii ascezei.
Pentru ei, acest cuvnt sacru este o limit care, o dat atins, le asigur energia spiritual
necesar de a trece n spiritul universal i de a se contopi cu Brahma, cptnd nemurirea.

Templele geto-dace erau situate n zone populate i la intersecii de drumuri importante;

centrul de cult religios din Bucegi, de pild, se afl la intersecia drumurilor Mizil-Tabla
Buii-Braov-Sibiu cu Trgovite-Muntele Dichiu-Vama Strunga-Braov-Sarmizegetusa.
Punct de intersecie Rnov. n apropierea Rnovului s-a descoperit cetatea Cumidava i tot
aici exist un numr mare de ceti dispuse n sistem concentric, la fel ca i la Sarmizegetusa.
Centrele mai aveau n zona lor megalii (Babe, Sfinci i Altare) necesare practicrii cultului.
In perimetrele lor se gsesc cimitire sacre, unde erau nmormntai numai eroii i conductorii
cultului Un astfel de cimitir este identificat de N. Densuianu, n Bucegi, la petera megalitic
din Muntele Lespezi, un altul n zona Schitul Petera Decebal.

Centrul religios din Munii Bucegi este delimitat de: Muntele Omul cu vrful cu acelai nume,
Muntele Zamora i vrful Tmpa n aceast zon sacr a centrului din Bucegi se gsesc:
schitul Petera Decebal, Muntele Pntecele cu vrful Goga, denumire care provine de la
Kogaionon. Exist opinia c fiecare centru de cult religios i avea un Munte al nelepilor,
unde preoii cultului practicau astronomia, astrologia i misterele cultului; tot aici se pstra
statuia zeului. In centrul de cult religios din Bucegi se mai gsesc Babele, Sfinxul i mai
multe Altare, elemente tot de cult religios pgn.

Stpnirea roman s-a artat tolerant fa de multitudinea de credine greco-romane ce erau

rspndite n imperiu, cu excepia cretinismului. Zeii popoarelor supuse de romani s-au putut
rspndi fr nici o piedic n tot imperiul i, fapt greu de crezut, muli zei au fost admii i
instalai chiar pe altarul cezarilor n pnma jumtate a secolului al III-lea, n imperiu erau
adorate foarte multe diviniti, nct se ajunsese la un adevrat haos, nct, pentru a nu trezi
animoziti din partea credincioilor, mpratul roman Severus Alexander (222-235) a dispus
s fie aezate n Capela palatului su statuetele de cult ale tuturor divinitilor venerate de
supuii si, printre care se gseau chipurile lui Iehova i Hristos.

O situaie asemntoare s-a petrecut i cu spaiul geto-dac cucerit treptat de legiunile romane
n secolul III .H.-II d.H. Ultimul bastion al rezistenei tracilor de nord (geto-dacii) condui
de Decebal, a czut sub ocupaia roman n anul 106 d.H. Ca i n alte situaii similare, pentru
a nu provoca adversitatea populaiei ocupate, romanii au dat dovad de toleran n privina
credinelor locale, zeitile nord-tracice fiind lsate s fie adorate mai departe sau chiar, prin
sincretism, ele au fost adoptate n panteonul roman. Multe dintre aceste credine prezentau
asemnri de dogm, de rituri i de ceremonii izbitoare, fapt care a facilitat fenomenul de
sincretism pe care l-am amintit mai sus. Acesta consta n asocierea sau contopirea unor zei i
zeie ce aveau un bagaj teologic apropiat (ex. Jupiter-Zbelsurdos). Dup impunerea
cretinismului, se va produce i cu acesta un fenomen asemntor.

S urmrim mersul evenimentelor. n urma edictului din Milano (anul 313), cretinismul a
fost recunoscut ca biseric legal constituit. Introducerea cretinismului se face n dou faze:
ntr-o prim faz, am denumi-o patriarhal, ortodoxia ramura rsritean a cretinismului
i-a rmas tributar pn n zilele noastre, instaurarea credinei s-a fcut prin iubire i
autosacrificiu din iubire. ntr-o a doua faz au nceput s se fac simite o serie de elemente
combatante existente n vechea tradiie evreiasc, menionate n Vechiul Testament. Astfel,
amintim vechea tradiie evreiasc a lui Dumnezeu Savaot ca Dumnezeul otirilor, scutul,
ajutorul i sabia lui Israel, prin care militantismul a fost transferat prin Noul Testament n
domeniul sufletesc i spiritual. Elemente combatante sunt identificate i n Cartea Sfnt:
alungarea zarafilor cu biciul din Templu, o serie de declaraii ale lui Iisus din care transpare
esena combatant a Dumnezeului otirilor: Nu am venit s aduc pace ci sabie {Matei,
10, 34-35).Cine nu este cu Mine, este mpotriva Mea i cine nu adun cu Mine risipete
(Luca, 11, 23); Cine nu are sabie s-i vnd haina ; i s-i cumpere (Luca, 22, 36), sunt
doar o mic parte dintre preceptele biblice care vor justifica mai trziu, n Evul Mediu, o serie
de msuri ale Bisericii catolice i nu ortodoxe dintre care amintim nfiinarea Ordinului
Templierilor, iezuitismul, cruciadele i genocidul cu practicarea unor metode de luarea vieii
barbare (arderea pe rug, decapitarea, garotta spaniol, vntoarea de oameni cu cini dresai,
tortura etc.) ca s nu mai vorbim de procesele de vrjitorie.

Dup Edictul de la Thesalonic (28 februarie 380), cnd biserica cretin a fost proclamat n
Imperiul roman ca biseric unic de stat, a fost oficializat vechiul militantism cretin n
numele lui Dumnezeu Savaot. A avut loc pe cuprinsul stpnirii romane, ngemnarea
vechilor zeiti militare pgne cu o serie de martiri cretini provenii din rndul militarilor.
Pn n secolul VIII au existat o serie de martiri ce au fost canonizai n aceast categorie. I-
am meniona pe: Sfntul Gheorghe, Dumitru, Procopie, Theodor, Arhanghelii Mihail i
Gavril.

Nu vrem s facem proces de intenie nimnui i nici s ne avntm ntr-o polemic steril, dar
trebuie s remarcm diferena de mentaliti dup prbuirea Imperiului de Apus (476 e. n.)
ntre practicanii cretinismului tradiional ortodox, aflat sub tutela mpratului de la
Constantinopol, i cretinismul catolic, ofensiv i combatant, condus de papa de la Roma,
otean, ef de stat i prelat care transpune crucea n mnerul sbiei, ruptura dintre cele dou
biserici cretine, fiind pecetluit de Marea Schism din 1054. Este evident influena zeilor
nordici, rzboinici sngeroi, n frunte cu Odin, care au produs schimbri n snul bisericii
catolice. Am amintit toate aceste influene spre a evidenia caracteristicile celor dou biserici,
dar, mai ales, spre a desemna trsturile religiei de la Carpai. Prezena lor n Dacia ocupat
de romani va conduce la apariia unor credine ce vor purta amprenta acestor culte
insolite. Rspndirea cretinismului n Dacia s-a fcut n mod diferit, existnd n acest sens
mai multe ipoteze. Astfel, dup unii autori cretinismul s-ar fi transmis n spaiul geto-dacic
prin misionarism nc din secolul I d.H. datorit apostolului Andrei, care a propovduit la sud
de Dunre, respectiv n Dobrogea i a apostolului Pavel care se presupune c a ntemeiat
prima colonie cretin european la Philippi n Macedonia, astzi Kremides n Grecia.

Dup alte ipoteze, cretinismul a fost adus treptat n decursul secolelor IIII datorit
soldailor romani i a colonilor, originari din Palestina, Asia Mic i Peninsula Italic,
rspndindu-se n mod conspirativ n rndurile populaiei din orae i printre soldai n
castrele militare. Populaia de la sate a fost mai puin receptiv la noua religie, rmnnd
pgn, de unde provine i cuvntul actual de paganus = locuitor de alt dat al aezrilor
rurale.

Ca i la Roma, cei convertii la cretinism cunosc persecuii, fiind dai fiarelor n circuri,
crucificai sau ari de vii n spectacole nocturne. Romanii controlau afar de Transilvania,
teritoriile din sudul Banatului, Oltenia i Cmpia Romn, sud-estul Moldovei cu Bugeacul,
litoralul Mrii Negre, Dobrogea i Ilyricum. Cum armata constituia un mediu prielnic de
rspndire a noii credine, n rndul militarilor cretinai se produc primele persecuii. Sunt
cunoscute cele declanate n anul 298 de Veturius, prefect al Praetoriului i ntre 303-311
cnd sunt menionate edictele date de mpraii Diocleian (248-305) i Galerius (304-311).
n Dacia sud-dunrean, ntr-o serie de orae precum Silistra, Durostorum, Tomis i Axiopolis
sunt persecutai primii ostai pentru credina lor, fiind menionai i primii martiri din rndul
militarilor, precum: Emilian, Iuliu Veteranul, Nicandru, Marian, Isihie, Lupu, Sfinii Pasicrat
i Valentin i Dasius ce a stat la originea legendei Sfntului Gheorghe.

Cea mai mare parte a populaiei de pe teritoriul Daciei era pgn i se nchina zeitilor
romane locale sau aduse din Orient, aa cum o dovedesc descoperirile arheologice. Populaia
fiind alctuit n marea ei majoritate din agricultori, pe primul loc ntre zeii adorai se situa
zeul oficial Deus Sol Invictus, care era proclamat zeu de stat. n secolele III-IV s-a
generalizat cultul unui zeu suprem, la origine traco-dac, care, prin sincretism a adoptato serie
de trsturi aparinnd unor zeiti greco-orientale i traco-frigiane. Este vorba de un zeu
lupttor, reprezentat clare, avnd nsemnele stindardului dac, elementele cosmosului i
balaurul ce simboliza forele rului. Era un zeu suprem al agriculturii ial pstorilor
rzboinici, reprezentnd binele care nvinge rul.Acest zeu a aprut singur n perioada sec. I
.H. III d.H. i s-a numit Cavalerul Trac, cultul su atingnd apogeul n sec. IIIII, cnd
apare deseori dublat simetric.

Cultul Cavalerului Trac denumit greit, n trecut, ca fiind al Cabirilor, al Dioscurilor, al

Clreului Traco-Mitriac etc. va purta denumirea de cultul Cavalerilor Danubieni (dunreni)
ntruct aria lor de adoraie cuprindea, din punct de vedere geografic, zona provinciilor
romane de la Dunrea mijlocie i inferioar: Dacia, Moesia, Paanonia i Dalmaia. Este vorba,
deci, de un cult local format iniial din credinele unui singur popor ce popula valea
Dunrii. Cultul Cavalerilor Dunreni s-a practicat de-a lungul unei perioade de timp efemere
ce a cuprins secolele II-IV.

De la aceast religie misterioas ne-au parvenit puine informaii i mrturii materiale. tim
doar c cultul Cavalerilor Danubieni a aprut, n secolul I .H., n lumea tracilor elenizai de la
sud de munii Balcani, aflai sub dominaia romanilor, reprezentnd probabil un simbol al
rezistenei fa de zeitile cuceritorilor pe care acetia le impuneau celor nvini.

Dup unele ipoteze emise de o serie de istorici, acest zeu simboliza clreii getului Burebista
i ai marelui preot Deceneu, ce arborau stindardul cap-de-lup al zeului Zamolxis, simbol al
libertii i vitejiei rzboinicilor. Calul, animal solar, era un simbol al imortalitii! Poate
clreul s-1 fi reprezentat pe nsui Burebista, simbol i idol al tracilor balcanici. Cultul a
cunoscut treptat o extindere tot mai mare cuprinznd provincia Tracia, sud-estul Macedoniei
i, n secolele IIIII, Moesiile i Dacia. Iniial cultula aparinut traco-romanilor colonizai,
devenind, n timp, i zeul militarilor recrutai din cadrul populaiei locale.

Nu se cunoate care era denumirea oficial a acestui zeu local si nici n ce consta cultul su,
ceremoniile i ritualurile venerarea sa efectundu-se n cel mai mare secret, constituind
probabil i o form de opunere fa de puterea de la Roma i tot ce venea de
acolo. Cunoaterea acestui cult se rezum n prezent la studierea i interpretarea a circa 226 de
reprezentri ale zeilor ntruchipai pe tbliele de piatr (114), de metal (95), de teracot (4) i
pietre gravate (13). Nu s-a pstrat nici un fel de meniune literar n privina cultului i nici un
fel de inscripie care s-i menioneze numele. n apte cazuri se ntlnesc pe reliefurile
dedicate acestor zei scurte inscripii prezentate sub forma unor criptograme executate cu
caractere greceti, texte devenite, prin deterioare, complet indescifrabile. Din cele de mai sus
rezult, n primul rnd, c era cu totul interzis adepilor de a se vorbi despre ceremonialul
religios, despre modul lui de desfurare i mai ales despre nvturile date de preoi
adepilor. n al doilea rnd, era vorba de o religie tainic, complet deosebit de celelalte
existente, nefiind ngduit adepilor rostirea n public sau, cu att mai mult, scrierea
numelelor zeilor adorai.

Basoreliefurile aparin secolelor I .H. III d.H. i sunt de mici dimensiuni, unele pe stele de
piatr de 10-50 cm nlime, avnd latura superioar n arc de bolt sau simplu arc, nfind
un clre cu mantie n dou ipostaze: fie cu alur panic, mai rar, mpreun cu alte zeiti
care sugereaz subordonarea panteonului greco-roman i oriental fa de acest Dumnezeu
trac. Altele reprezint prelucrri din cretinism sau din fondul comun oriental, schind semne
de binecuvntare ori in pathera ori rythonul i au animale panice la picioarele calului.
Cavalerul e nfiat n chip de rzboinic, clrind n galop sau la trap pe drumul de
ntoarcere.

Imaginea, care red lupta cu animalul fabulos, pe care l strpunge cu sulia, simbolizeaz, fie
lupta zeilor solari contra celor htonieni, a lui Zamolxis cu Gebelezis, ori victoria zeului solar
mpotriva Infernului i a Morii. Dar se poate tot att de bine s fie simbolizat victoria
eroului traco-dac, clare, n zbor peste cmpii, asupra armatei romane pedestre! La aceste
reprezentri se poate asocia i uriaul clre de la Madara, figurat pe stnc, la grania
Bulgariei cu Grecia. n comparaie cu alte monumente de cult antice, mai pot fi menionate un
mare numr de basoreliefuri cu figuraie, circa 88 care sunt turnate n plumb, metal care,
conform credinei anticilor, ar fi metalul infernului i magiei.

Monumentele Cavalerilor Dabunieni se mpart n trei clase, dup reprezentrile de pe ele:

A. Cu un singur cavaler i o Mare Zei;

B. Cu o Mare Zei asociat cu doi Cavaleri;

C. Cu scena banchetului sacru oferit celor trei zei.

Cele mai vechi reprezentri aparin categoriei cu un singur Cavaler.

Pn n prezent, pe teritoriul Daciei, s-au descoperit 52 de exemplare de reprezentri; 56 s-au

aflat n cele dou Moesii (Dobrogea, nordul Bulgariei i nordul Serbiei); 67 n Ungaria i
Iugoslavia, ntre Dunre i Sava, iar restul de 41 au o provenien necunoscut. Dup numrul
de exemplare, ar rezulta c Panonia ar fi fost leagnul cultului Cavalerilor Dabunieni, urmat
de Moesia i Dacia. Analiznd aspectul cronologic i sculptural al monumentelor descoperite,
se poate trage o concluzie cu totul opus. Astfel, cele mai vechi i mai numeroase monumente
din grupa celor cu un singur Cavaler, provenind din secolul al II-lea, au aprut n Dacia (14
din 25 de exemplare); tot aici au fost executate fr a fi turnate n serie, reprezentrile cu doi
Cavaleri, adic acelea care aparin categoriei B. Reprezentrile descoperite n Panonia provin
toate din secolul al III-lea i au fost turnate n metal cu ajutorul acelorai tipare. Ele sunt, deci,
posterioare celor din Dacia. n Moesia au fost descoperite numai 8 exemplare dintre cele mai
vechi (grupa A), iar cele cu doi Cavaleri sunt toate din secolul al III-lea (B-C).

Fa de cele artate mai sus, se poate afirma c acest cult a aprut n provincia Dacia, de unde
s-a rspndit n provinciile vecine populate cu geto-daci. Istoricii care au studiat acest cult
sunt de prere c aceast religie trebuie legat de credinele geto-dacilor ce triau pe ambele
maluri ale Dunrii. Este cunoscut faptul c geto-dacii aveau o religie politeist i c nu
ciopleau chipul zeilor lor. O dat cu stpnirea roman n Dacia acest cult a fost
reprezentat n form plastic n piatr i metal de ctre meterii coloniti.

Tbliele Cavalerilor Danubieni, care au cea mai mare vechime reprezint o Mare Zei ce
primete un Zeu cavaler, care calc cu copitele calului un duman nvins. Dup aceea, n jurul
Marii Zeie apar doi Cavaleri identici, care trec peste corpurile dumanilor. Aceasta formeaz
scena central a cultului. n jurul scenei, pe zone orizontale, sunt diferite simboluri de cult:
berbecul, taurul, cocoul petele, arpele, leul, corbul i vuiturui. Apar i divinitile solare
asociate religiei: Soarele, Luna, Luceferii etc. Sunt reprezentate, de asemenea, scene de
sacrificiu aparinnd cultului, precum i banchetul ce se acord n final n cinstea celor iniiai.
Mai sunt figurate diverse obiecte sacre: masa cu petele, candelabre, opaie, blana berbecului,
pini, fructe, sbii etc.

Acestui cult i sunt asociate i chipurile altor zei provenindin panteonul roman, transformai n
nsoitori ai Cavalerilor Danubieni i dispui n urma cailor lor. Pe msur ce cultul s-a
nvechit, el a mprumutat o serie de elemente aparinnd altor religii mai vechi dotate cu
mistere, n special din cultul lui Mithras. ntruct primele reprezentri ale Cavalerilor
Danubieni i fac apariia n veacul al II-lea, dup cucerirea Daciei de ctre romani se poate
trage concluzia c aceast religie s-a format la nordul Dunrii, n decursul primei jumti a
secolului al II-lea. La ea au aderat i coloniti adui de mpratul Traian, lundu-se ca model
reprezentrile mai vechi ale Cavalerului Trac.

In teritoriile locuite de geto-daci a dinuit un mit ce poate fi reconstituit dup scena central
ce apare n unele tblie. Mitul are la baz o tem comun mai multor religii antice i anume
lupta etern dintre bine i ru. Cavalerii simbolizeaz elementul binelui care calc sub
copitele cailor lor dumanul, adic elementul nefast al rului. Dup lupta eroic cu dumanul,
se ntorc acas victorioi i sunt primii de o Mare Zei. n timp, mitul a fost mbogit, fiind
introdui doi zei, asociai Marii Zeie, i alctuind cifra magic a treimii. Marea Zei
danubian ocup acum centrul tabloului, avnd n fa o mas, pe care este expus un pete,
simbol care l ntlnim i n religia cretin. Cavalerii, alturi de arme, poart i un stindard
denumit draco, constituit dintr-un corp de arpe nfipt n vrful unei lance. Este cunoscut
faptul c nc de pe vremea lui Decebal, dacii aveau aceast emblem naional i religioas,
lucru consemnat i pe Columna Iui Traian din Roma.

Marea Zei asociat n toate scenele Cavalerilor Danudieni a fost din cte se pare o veche
divinitate geto-dacic, care prin sincretism a mprumutat o serie de atribuii ale zeilor altor
culte din antichitate: Diana, Nemesis, Cybela i Epona. Ea a dobndit proprieti i puteri
religioase viznd cele trei lumi: pmntean, subteran i celest. Simbolul acestei Zeie l
constituia petele care i se oferea pe mas, element utilizat i n scena banchetului sacru.

Cavalerii, aflai n permanen n preajma Zeiei, ofereau o imagine rzboinic. Ei erau

narmai cu o lance i o secure dubl, la picioarele lor aflndu-se dumanul dobort. Cnd
aceast credin a nceput s fie nsuit i de soldaii ce alctuiau armata roman de ocupaie
din Dacia (secolul al III-lea), unul dintre Cavaleri purta uniforma i armura militar roman,
avnd ntr-o mn stindardul draco. n scenele de lupt reprezenate, Cavalerii erau ajutai de
ctre un cine, leu, arpe sau delfin. Tovari de lupt s-au adugat, cu timpul, i unii zei cu
caracter militar, precum Marte i Nemesis. Se tie c Marte era Zeul rzboiului, iar Nemesis
simboliza ordinea, cumptarea, secretul i rzbunarea mpotriva tuturor acelora care clcau
legile dreptii. Zeia aprea cu degetul dus la buze, recomandnd pstrarea secretului, simbol
pe care l vom ntlni i la francmasoni cu prilejul anumitor ritualuri.

Chiar dac nu ne-au parvenit scrieri privitoare la misterele Cavalerilor Danubieni, examinarea
cu atenie a diferitelor scene imortalizate n piatr sau metal ne permite s intuim i s
reconstituim principiile care stteau la baza acestui cult. Cele trei diviniti doi Cavaleri i o
mare Zei constituiau, fr ndoial, o triad creia i se atribuiau puteri supranaturale n
cele trei lumi: pmntean, cereasc (solar) i cea infernal (htonic). Dumitru Tudor, care a
consacrat acestei religii un spaiu amplu, a reuit s descifreze o serie de simboluri. Astfel, el
menioneaz c scenele legate de credinele uraniene i astrele sunt totdeauna aezate
deasupra scenei principale, care red mitul terestru al cultului, iar cele care se refer la
lumea infernal apar de regul dedesubt. Unele elemente stranii i aparent fr nici o legtur
dovedesc c aceast religie avea legturi cu unele practici magice i oculte.

De la cultul lui Mithras rspndit n lumea roman, adus de soldaii ce luptaser n Asia
Mic se regsesc o serie de simboluri dispuse pe fiile de sus ale reliefurilor, precum:
Soarele, Luna, carul solar, tras de patru cai condui de Soare, ce poart un glob, doi luceferi n
form de stele cu apte raze, vulturul i corbul. Sunt, de asemenea, venerate cele patru
elemente din natur (pmntul, aerul, focul i apa) luate tot din credinele despre Zeul Mithra
i redate pe tbliele Cavalerilor Danubieni, n grupul: arpe, coco, leu i vas, aezate n
opoziie unele fa de altele. Zeul Mithras a mai furnizat i alte alegorii religioase, cum ar fi
imaginea celor patru vnturi, reprezentate sub form de busturi masculine ce sufl n
trompete, cele patru anotimpuri, simbolizate prin cununile de vegetaie pe care figurile
respective le poart pe capetele lor. Se poate trage concluzia c, n religia Cavalerilor
Danubieni, existau i elemente ale unor adoraii naturaliste legate de elementele naturii:
pmntul, focul, aeru, i apa, de cele patru vnturi (bune sau rele), de cele patru anotimpuri
etc.
Cultul Cavalerilor Danubieni a fost, din punct de vedere al coninutului i al bogiei n
simboluri i obiecte de cult, cel mai dezvoltat dintre toate religiile practicate la vremea
respectiv pe Teritoriul Daciei. Nu exist monumente religioase din secolele II-IV care s ne
fi transmis un mai mare numr de simboluri i obiecte de cult dect reprezentrile Cavalerilor
Danubieni. Dintre simbolurile aparinnd cultului Cavalerilor Danubieni ne rein atenia
petele, berbecul i bile rituale criobolion i taurobolion. Petele, simbol ntlnit deopotriv
i n cretinismul care tocmai se constituia, era nchinat Marii Zeie i se consuma cu prilejul
banchetelor sacre de ctre cei iniiai, fiind privit ca un aliment sfnt si pur.

Berbecul era sacrificat pe altar celor trei diviniti adorate, carnea lui consumndu-se la
agapele ce nu aveau caracter mistic. Neofitul, cnd se prezenta la iniiere, avea corpul gol pe
care i-1 acoperea cu blana animalului. Masca, n forma capului de berbec, se purta cu prilejul
acordrii unui grad de iniiere. Bile rituale se practicau de ctre neofii cu prilejul primirii lor
la misterele cultului. Dup scurgerea unei perioade de iniiere n tainele cultului, timp n care
neofitul era supus la diverse probe ce aminteau misterele antice, candidatul era admis la un
banchet sacru pe care i Marea Zei l oferise cndva celor doi Cavaleri Danubieni, n urma
nvingerii de ctre ei a forelor rului. Agapa mistic avea loc ntr-o ncpere special, n
mijloc fiind dispus o mas rotund pe care se afla pine, pete, lapte, miere i fructe, carnea
fiind exclus. Vom vedea c i catharii excludeau de !a consum carnea; preoii i spuneau
neofitului c prin consumarea petelui sunt alungai din corpul su demonii, i astfel se unea
pe cale mistic cu cei trei zei, i i se atribuiau puteri magice pentru a lupta cu succes mpotriva
rului. Acest prnz l ntlnim la aproape toate marile mistere ale antichitii, cum ar fi cele
egiptene ale lui Isis i Osiris, al lui Mithras i altele. i vechii esenieni aveau n ritualurile lor
agapa final. Ea este ntlnit la francmasoni sub denumirea de punct geometric. Neofitul era
proclamat mist (mystes), adic iniiat n misterele zeilor danubieni i invitat s ia parte ori de
cte ori aveau loc festiviti secrete ale cultului i s nvee pe dinafar dogmele i simbolurile
ce i se dezvluiau de ctre preoi.

Aa cum am mai spus, ne-au parvenit puine informaii despre cultul Cavalerilor Danubieni.
Nu au fost descoperite sanctuare destinate celebrrii lor, dar din sculpturile ce au ajuns pn la
noi, pot fi identificate desfurarea unor scene religioase i faptul c au existat probabil
sanctuare, izolate de priviri indiscrete, desigur n locuri subterane unde nu aveau acces
oamenii de rnd. Nu dispunem de nici un fel de informaii despre preoii ce oficiau cultul,
unde i cum erau instruii i formai acetia, i nici de date privitoare la dogmele de baz ale
cultului. Ce s-a putut deduce din descifrarea reprezentrilor i a numeroaselor tblie este c
avem de-a face cu un cult dualist (lupta dintre bine i ru), iar preoii practicau credine oculte
i magice. Dei divinitatea principal a cultului era o Zei, se pare c participarea femeilor la
ceremonii nu era admis. ntreinerea preoilor i cheltuielile legate de efectuarea diverselor
ceremonii i conservarea localului templului se fceau din contribuiile celor iniiai, sub
forma de cotizaii i donaii.

Faza de dezvoltare a cultului Cavalerilor Danubieni, cnd acetia sunt reprezentai cu doi
clrei - B ne este redat de foarte multe tblie de dimensiuni mici, turnate n plumb, fapt
care denot c erau purtate atrnate la gt de ctre credincioii, care le atribuiau puteri magice.

Reprezentrile, indiferent de materialele din care erau confecionate metal, bronz, plumb,
teracot sau piatr -, erau lucrate n serie de ctre mici meteugari locali, dup modele ce
circulau de la un atelier la altul. Urmeaz apoi un fenomen cu totul singular n istoria
religiilor: transformarea unei religii n alta printr-un fenomen de sincretism.
Cultul Cavalerilor Danubieni s-a stins treptat sub forma sa iniial, o dat cu ofensiva
cretinismului asupra religiilor pgne. Dispariia lui treptat a fost o consecin direct a
crizei care a cuprins Imperiul Roman n perioada anarhiei militare (235-285). n anul 271
Imperiul roman pierde Dacia, leagnul n care a aprut i s-a dezvoltat acest cult. Au urmat
invaziile barbare ncepnd cu secolul al II-lea, care au distrus marile centre civile i militare
de pe malul drept al Dunrii i Tisei, unde cultul cunoscuse o mare dezvoltare. Dac n forma
iniial cultul Cavalerilor Danubieni a fost un cult modest, exprimnd credina ranilor geto-
daci din valea Dunrii inferioare, n timp a cunoscut o mare extindere, mbogindu-se din
punct de vedere religios i facndu-i adepi din rndul militarilor i orenilor.

Studiind cultul Cavalerilor Danubieni rezult c avem de-a face cu o credin n care este
vorba de lupta dintre bine i ru, n care binele, reprezentat de zeul solar poate Zamolxis
lupt i1 nvinge pe zeul morii i al infernului, Gebelezis, ntruchipat de un animal fabulos,
semnnd cu un arpe, clcat de copitele calului.

Zeul Cavalerilor Danubieni, cobornd din negura timpurilor, lund chipul unui erou
pmntean geto-dac, probabil Burebista, devine Invinctus (invincibil), Sanctus (sfnt),
Aeternus (venic), Iohyras (plin de for), confundndu-se o dat cu rspndirea cretinsmului
n Dacia, cu Sfntul Gheorghe, militar, care, datorit martiriului suferit avea s intre n rndul
sfinilor.

Viitorul Sfnt Sfntul Gheorghe ntruchipare a zeului trac -ucignd balaurul, stpnul
Infernului, devine Katahtonis (stpnul celor mori) i totodat i al celor vii. Cavalerul
Danubian sau Trac se dedubleaz n Sfntul Gheorghe. Prin cretinarea treptat a geto-dacilor,
devenii, datorit cuceririi i a colonizrii romane, daco-romani, aprui n istorie la sfritul a
patru secole de prefacere, n veacul al VIII-lea, se ivete Sfntul Gheorghe provenit din
Cavalerul Danubian. El a urmat pilda lui Iisus i s-a sacrificat pentru eliberarea prin credin a
celor muli. Transformarea Cavalerului Danubian are loc n perioada avansului dinspre sud
spre nord a cretinismlui i a transformrii Republicii Romane n Monarhie de drept Divin i a
mpratului n Deus, sub influena culturii persane. Reacia a avut loc n zona spaiului traco-
daco-roman, n Dacia nord-dunrean.

Mrturiile cultului Cavalerului Danubian ncep s se mpuineze ctre sfritul secolului II,
transformndu-se ntr-un fel de talismane, cu rolul de protecie personal. n ultima faz a
cultului Cavalerului Danubian (sec. III) i n perioada dezvoltrii cretinismului au loc
transformri ce ne conduc la ipoteze interesante: noua credin n Dumnezeu Trinitate (Tatl,
Fiul i Sfntul Duh), a doi cavaleri (probabil Tatl i Fiul, poate dacul romanizat i veteranul
roman mpmntenit) i ntre ei, Femeia (simbolizat de Zeia Mam, poate Mama
Cavalerului Fiu, poate Spiritul Pmntului Fertil al Daciei). Simbolurile misterelor, care
nsoeau celebrarea de ctre iniiai a cultului secret, au disprut, parte fiind asimilate de
cretinii ortodoci. Mircea Dogaru meniona: Cultul Cavalerului Trac prin tentativa de
adaptare i contracarare (doi cavaleri plus, Zeia sau Spiritul Pmntului) nu a fcut dect s-
i demoleze singur barierele, contopindu-se firesc n cretinism, vechiul zeu pmntean,
rzboinic, transferndu-i prima dintre caliti, aceea de, Dominus, Zeului trinitate cretin,
devenind Dominus deus -Dumnezeu el nsui, pstrndu-i natura uman-eroic i celelalte
caliti de biruitor i aprtor.

Rspndit n Dacia, n Panonia, Dalmaia i Moesia, cultul Cavalerilor Danubieni dispare la

sfritul secolului al IV-lea, cultul fiind absorbit de cretinism a crui biseric oficial,
organizat de acuma la scara ntregului Imperiu, merge pe drumul bttorit de preoii pgni
ai diverselor culte ale Romei, absorbind i integrnd toate cultele i zeitile locale, ncercnd
s le confere o explicaie-cretin.
Descoperit cu prilejul spturilor la sanctuarul lui Liber Pater de la Parto mpreun cu mai
multe piese avnd acelai caracter. Sanctuarul suprapune incinta de pmnt a oraului roman
Apulum I. Lips fragmente din centru i stnga. Inscripie realizat prin batere asupra unui
tipar de lemn (lectura posibil: Cohors I Sagitariorum Tibiscensium; se pstreaz doar
COHISTIBISC). n centru se distinge o divinitate feminin care ine n mn drlogii a doi cai
dispui n stga i dreapta pe care se afl Cavalerii Danubieni.

Dispariia Cavalerilor Danubieni i metamorfozarea lor Sfntul Gheorghe coincide cu

formarea poporului romn (vlahncepnd cu veacul al VII-lea, Ia aceasta contribuind probabil
i viaa i faptele eroului cretin Dasius. Dup profesorul A. Barnea, Dasius ar fi identic cu
Taseto, soldat cretin martirizat la Axiopolis (Cernavod), ale crui rmie pmnteti au
fost duse ulterior la Durostorum (Silistra). Sursele l indic drept personaj real, sub numele de
Dasius, nume dacic. El aparine, ca i Cavalerul Danubian, mediului autohton romanizat, dat
fiind c este un soldat roman aparinnd garnizoanei stabilite la Silistra. Clre viteaz,
parcurge importante trepte din cursus honorum, ca i Sfntul Gheorghe care, desprins de
spaiul daco-roman i universalizat este asimilat de Biserica cretin drept originar dup
mam din Palestina. Ca i Sfntul Gheorghe, Dasius refuz ordinele superiorilor de a-i
maltrata pe cretini. El se revolt mpotriva mpratului Domiian (51 -96) pe care nu-1
recunoate ca Dominus et Deus, neparticipnd la srbtorirea Saturnaliilor. Este mai nti
torturat i apoi ucis i aruncat n Dunre. n secolul VI, Biserica i va aduce capul la Catedrala
din Ancona i va fi sanctificat. Dasius este, deci, mucenic i sfnt, ca i Sfntul Gheorghe.

Din asocierea Cavalerului Danubian, Dumnezeul absolut al daco-romanilor din secolele II-IV,
cu viaa unui personaj real, clreul daco-roman Dasius, prin sincretism, a rezultat un
personaj cu aur legendar Sfntul Gheorghe nume simboliznd agricultorul (influen
daco-roman). Dar el nu mai este daco-roman, ci, dup mam, provine din Palestina, pentru a
fi apropiat de Iisus. A fost soldat roman, ca i Dasius, semnnd cu Cavalerul Danubian, ca
mbrcminte, calitate i fapte n esen fiind ostaul mpratului ceresc, care avea n mini
suli i la old spad. De origine divin, vindec oameni, trezete din mori i face o serie
ntreag de minuni, Cavalerul Danubian transformndu-se ntr-o prim faz n Dumnezeu-
Fiul. Dup uciderea balaurului, boteaz n mas 25.000 de oameni i, recptndu-i biografia
lui Dasius, se ceart cu Diocletian, refuz participarea la ceremonii religioase pgne,
decznd din postura de Deus i devinind un simplu muritor ce ndur toate umilinele i
chinurile, fiind n final ucis.

Rzboinic clare, patron al clreilor, i srbtorete ziua la 23 aprilie, ziua uciderii sale.
Sfntul Gheorghe este un Cavaler Trac, Danubian, tipic, cu mantia fluturnd, care lovete cu
sulia dragonul pe care l calc n picioarele calului su, n prezena unui personaj feminin-
simbol. Are aur cretin, de sfnt, dei pstreaz toate atributele Cavalerului Danubian. Este
un Heros prin biografia militar a mucenicului Dasius i la figurat, prin dobndirea vieii
venice dup moarte.

Opinia noastr, ca i a altor cercettori Mircea Dogaru este aceea c acest Cavaler
Danubian sau Trac, zeitate suprem solar a lumii geto-dace, renviat de localnici n perioada
de rezisten antiroman (sec. I .H. -I d.H.) a devenit zeu unic al daco-romanilor (circa
secolul II) i s-a transformat n perioada introducerii cretinismului (sec. III-IV), mai nti,
prin asimilare cu Iisus, apoi cu Dasius-Gheorghe, devenind, n final, o dat cu instaurarea
cretinismului, Sfntul Gheorghe.
6 Doi ochi imeni pe cer, martori la urgia
abtut peste Bucovina
Monitorul de Suceava: Filmul care a stat la baza acestui articol ne-a fost furnizat de un localnic din
Regiunea Cernui, n ziua documentrii fcute la faa locului, cu ocazia inundaiilor din Ucraina, iar
legenda ochilor circul n aceste zile de ambele pri ale frontierei. Imaginile exist pe telefoanele mobile
ale mai multor localnici, ceea ce ne-a fcut s nu avem nici un dubiu asupra autenticitii acestui film.

Potopul care s-a abtut asupra Bucovinei a fost prevestit, spun vecinii notri din Ucraina, de apariia pe cer a
unui cap de vulpe cu ochii imeni.

n noaptea de 26 spre 27 iulie, un ucrainean din regiunea Cernui a nregistrat pe camera video imaginea celor
doi ochi, perfect conturai. n nregistrare se aude vocea operatorului amator, care vorbete de ce dezastru fac
apele revrsate i, la un moment dat, strig despre apariia de pe cer.

Privii ce dezastru este n faa noastr! Privii cum crete apa i la ce se ntmpl cu pmnturile noastre! Uite,
uite pe cer! Uite vulpea, privii la ochii ei! i grindina are ochii vulpii!, spun vocile celor care au asistat la
fenomen.

Vestea s-a rspndit imediat i cei care nu au vzut cu ochii lor ceea ce s-a petrecut au cutat la cei mai norocoi
nregistrarea video.
n zona de frontier a Ucrainei deja se spune acum c ochii vulpii au prevestit urgia, c ochiul ncruntat a artat
c vor urma momente cumplite, iar ochiul mai luminos le-a dat sperane oamenilor c vor depi aceast
ncercare.

Localnicii mai spun c i grindina care a czut smbt noaptea peste unele localiti ucrainene a avut aceeai
form ciudat, de ochi de vulpe.

Legenda circul cu repeziciune mai ales n comunele de dincolo de grani, iar nregistrarea video ne-a fost pus
la dispoziie i nou.

7 Solomonarii. Enigme antice romanesti.

2 Votes

Solomonarul este magicianul (vrjitorul) despre care se credea n mitologia romneasc, c

poate controla norii i ploaia. Solomonarii sunt cei care controleaz micarea balaurilor
norilor, pot aduce grindina i vindec boli. Asemenea unor ascei, solomonarii triesc departe
de lume, pe Trmul Cellalt, dar mai coboar prin sate pentru a ceri, dei nu au nevoie de
nimic, iar unde nu sunt primii bine, abat balaurul grindinii. tiina lor este transmis de la
maestru la un ucenic, luat de un solomonar btrn dintre copii nsemnai la natere (purttori
de ci, o membrana care le acoper capul i trupul) i crescut n petera lor de la marginea
pmntului. Numele de solomonar i-l capt abia n evul mediu sub influena culturii
iudeo-cretine datorit unei asemnri fonetice cu termenul local salman. Cele mai multe
relatri se refer la oameni nali, rocovani, cu mantii albe, avnd la bru unelte magice, fie
cerind prin sate fie clare pe balaurii grindinei singuri sau alturi de moroi. Pentru a se feri
de mnia solomonarilor, oamenii puteau apela la un Meter Pietrar, un solomonar revenit
printre oameni, dar care le tie magia.

Tradiia romneasc nu pune la ndoial existena lor, ba chiar ar exista i mrturii din Ardeal
i din Bucovina, cu privirea la existena unor ultimi solomonari. Exist ns numeroase
interpretri a provenienei mitului, cele mai multe legate de preoii geto-
dacilor Kapnobatai sau Ktistai, peste care s-au adugat i numeroase influene cretine i nu
numai, rezultnd un produs sincretic de mituri i credine.

n ara Moilor sunt cunoscui ca olomonari sau Zgriminie Mitologia popular spune c
olomonarii au o anumit carte, in care se cuprinde toat tiinta i puterea lor. Cartea aceasta o
inva olomonarii in coala din cetatea Babariului, i nu fiecare iese olomonar, ci numai din
7 unul (Descntecele Romnilor 1930 conform Literatura popular, Bucureti, 1985, p.
53).

Traian Herseni crede c tagma solomonarilor ar proveni din ordinul monastic al dacilor
ktistai, deoarece locuiau n locuri solitare, n pduri sau aproape de lacurile montane (Le
dragon dace, in Ethnologic, nr. 1, 1979, p. 13-22) Eugen Agrigoroaiei, i compar cu
Kadmos, si definind casta lor ca fiind motenire dacic, spune c solomonarul din traditia
folcloric este rezultatul unui proces de zeificare a sacerdotului. Pentru acest cercettor,
olomonarii sunt preoi initiai (ara neuitatelor constelaii, Iai, 1981).

Wikipedia.org
**

Ordinul Solomonarilor

Ordinul se spune ar fi aparut in 1450 i.e.n. si ar fi fost introdus de Zamolxe (marele preot dac-
trac).

Romulus Vucanescu in minunata sa lucrare Mitologia Romana ne spune de ordine

calugaresti dacice ale ctistilor, capnobantilor, etc care duceau o viata de pustnici, n creierul
muntilor, de unde coborau, din cnd n cnd, pentru a propovadui n spiritul doctrinei lui
Zalmoxis. O reminiscenta a ordinului ctistilor n mitologia romna sunt, dupa Traian Herseni,
solomonarii .
Marii pontifi si capeteniile militare, n frunte cu regele, faceau anual, la solstitii si echinoxuri,
procesiuni n masa pe culmile domoale ale muntilor. Erau ceea ce s-a numit mai apoi urcarile
pe munte , care aveau loc ntre rasaritul si apusul soarelui. Reminiscentele acestor urcari
pentru rugaciune pe munte, ct mai aproape de cer, n liniste si reculegere, au supravietuit la
romni pna n epoca moderna, fiind preluate de crestinism nca din perioada migratiilor
euroasiatice ale erei noastre si transsimbolizate magico-religios.

SOLOMONARII. Erau inzestrati, de catre traditia populara, cu puteri magice, putand sa

intoarca ploaia sau norii. Se spune despre ei ca traiau pe un alt taram, iar in lumea noastra
veneau din cand in cand pentru a cersi. Daca cineva nu-i omenea cum se cuvine, abateau
asupra lor grindina. Solomonarii erau oameni inalti, cu parul roscat si cu mantii albe.
Calatoreau printre nori pe spinarea balaurilor si posedau o serie de unelte magice: o toporisca
de fier care putea sa intoarca gheata si un frau din scoarta de mesteacan fara de care balaurul
nu ar fi putut fi stapanit. La gat purtau o toaca, iar zgomotul facut de aceasta (tunetele)
prevestea sosirea unei furtuni. Nu pana demult, atunci cand pe cerul satului apareau nori,
multi oameni se speriau ca a venit solomonarul si trebuie sa se fereasca de puterea lui. Uneori,
apelau la oamenii mesteri, fosti solomonari care traiau printre oameni.

Care este legatura dintre solomonari si credintele dacice?

Ei bine, multi cercetatori ii considera pe solomonari descendentii vechilor preoti daci. Ei se
bazeaza foarte mult pe marturiile istoricilor Strabon si Iordanes. Acestia amintesc de preotii
asceti kapnobatai (calatori prin nori sau umblatori prin nori), care opreau furtunile
sagetand norii (ei credeau ca in nori se ascundeau balaurii care aduceau urgia). Un alt rol al
acestor preoti era, in conceptia lui Mircea Eliade, practicarea unor ritualuri samanice, unde un
rol esential il avea extazul provocat in urma inhalarii fumului de canepa.

Desi de natura demonica, aceste semidivinitati meteorologice provin, cum am spus, din
oameni. Devin solomonari copiii nascuti cu caita pe cap. Acesti copii predestinati din nastere
sunt furati de mici de solomonarii batrni si dusi la scoala de solomonie, care se afla n
crugul pamntului, pe Celalalt tarm. Acolo li se preda stiinta magica a solomoniei pna la
vrsta de 20 de ani de arhedemonul Uniila. Traian Gherman descrie cu lux de amanunte
scoala de solomonie. Din relatarile lui reiese ca initierea copiilor predestinati a deveni
solomonari era foarte grea. Copiii sunt supusi la cele mai aspre chinuri si acte de curaj
nchipuite de vreo minte omeneasca. Numarul celor ce trebuie sa devina solomonari e limitat,
cnd la 7, cnd la 9. Asa ca trierea lor este extrem de riguroasa. Scoala de solomonie este
instalata ntr-o vagauna sau pestera inaccesibila oamenilor de rnd. Aici copiii alesi erau
initiati stnd pe o piatra de moara, legata de un fir de ata de tavanul pesterii. Piatra se nvrtea
vertiginos la lumina unui opait.
n intervalul acestor 9 ani de solomonit ntre oameni, solomonarii detineau puteri semidivine,
pe care prin statornicie le ntareau si definitivau. Cnd erau nesocotiti de oamenii de rnd,
pedepseau satul ntreg. Atunci si deschideau susaelele (hambare pentru bucate) si porneau
la descntatul unui balaur. Urcau culmile muntilor, ajungnd la unul din iezerele tainuite sau
la un lac dintr-o gura de vulcan, la marginea caruia citeau din pravila pna asudau si nghetau
apa. Apoi paseau spre crucile ghetii, cu toporisca de fier o spargeau, ajutati de moroi chemati
de ei anume. Gheata marunta o azvrleau cu frul de mesteacan n capul balaurului care iesea
prin copca si ncalecau pe balaur dndu-i pinteni. Balaurul se smucea din copca. Solomonarul,
cu opincile lui de otel, continua sa marunteasca gheata si cu ajutorul moroilor o ncarca n
spinarea balaurului. Da pinteni si tine bine de frul de mesteacan, ridica toiagul spre cer, se
umple vazduhul de nori negri. Trage de capastru balaurul ce scotea fulgere pe nari. Moroii
sareau pe balaur alaturi de solomonar. Solomonarul smucea frul si ca un bolid intra n nori,
mnndu-l ncotro dorea stapnul lui. Cnd ajungeau deasupra satului socotit sa fie pedepsit,
la porunca solomonarului moroii zvrleau grindina. Daca satenii, vaznd furtuna cu nori
negri, prindeau de veste de cumpana ce-i asteapta si trageau clopotele bisericilor, solomonarul
cotea balaurul spre padure si munte, unde descarca nciudat grindina. Daca satenii nu prindeau
de veste, bucatele lor intrau n susaelele (hambarele) solomonarilor. Dupa ce abateau grindina
peste sat, moroii dispareau, iar solomonarii duceau balaurul ntr-o tara calda ndepartata, unde
l omorau, l jupuiau si i vindeau pielea si oasele, bune ca talismane refrigerente.
Romulus Vucanescu

Solomonarul este unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare
romnesti. Mai mult dect niste simpli vrjitori, solomonarii, numiti grindinari, hultani,
ghetari, izgonitori de nori sau zgrabuntati erau ori poate mai sunt nc initiati la scolile de
solomonrie n stiintele astrologiei, ale prezicerii viitorului, dar mai ales n stpnirea tuturor
fenomenelor meteorologice. Desi se pare c termenul solomonar a ptruns n lexicul
romnesc abia prin secolele XVII-XVIII, originea primilor izgonitori de nori se pierde n
adncimile istoriei. Unii i altur vechilor preoi ascei traco-geti kapnobatai (cltori
prin nori sau umbltori prin fum), cei care sgetau norii spre a opri balaurii furtunilor.
Alii spun c-ar fi urmasi ai Sfntului Ilie, des ntlnit n legendele populare, taumaturgul
care-i fulgera pe draci si oamenii pctosi. Mai este o variant: asa cum se spune ntr-un
basm bucovinean, cules n 1932, puterea, Solomonarii o au de la mpratul cel ntelept
Solomon, care a stpnit toate tainele de pe lumea asta. Solomon, faimosul rege iudeu biblic,
putea s nchid si s deschid cerurile, iar la porunca lui vnturile l ridicau chiar pn la
Dumnezeu.

Intrebarea care se iveste : au existat? oare mai exista ???

Sursa : hanuancutei.com

**

Tara Solomonarilor

- Stpni ai vnturilor i cltori prin nori, solomonarii triesc jumtate n poveste, jumtate
prin pdurile Bucovinei. Nu exist sat prin care trecerea lor s nu fi lsat n urm minuni.
Aductori de ploi i risipitori de furtuni, ei poart oameni prin ceruri i fac s curg laptele din
copaci. Cltorie pe urmele unor mistere strvechi -

Solomonarul este unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare
romneti. Mai mult dect nite simpli vrjitori, solomonarii, numii i grindinari, hultani,
gheari, izgonitori de nori sau zgrabuntai erau ori poate mai sunt nc iniiai la colile
de solomonrie n tiinele astrologiei, ale prezicerii viitorului, dar mai ales n stpnirea
tuturor fenomenelor meteorologice. Dei se pare c termenul solomonar a ptruns n lexicul
romnesc abia prin secolele XVII-XVIII, originea primilor izgonitori de nori se pierde n
adncimile istoriei. Unii i altur vechilor preoi ascei traco-gei kapnobatai (cltori prin
nori sau umbltori prin fum), cei care sgetau norii spre a opri balaurii furtunilor. Alii
spun c-ar fi urmai ai Sfntului Ilie, des ntlnit n legendele populare, taumaturgul care-i
fulgera pe draci i oamenii pctoi. Mai este o variant: aa cum se spune ntr-un basm
bucovinean, cules n 1932, puterea, Solomonarii o au de la mpratul cel nelept Solomon,
care a stpnit toate tainele de pe lumea asta. Solomon, faimosul rege iudeu biblic, putea s
nchid i s deschid cerurile, iar la porunca lui vnturile l ridicau chiar pn la Dumnezeu.
Dar urmele Solomonarilor nu se afl doar n poveste. Nu demult, am auzit c prin vile
slbatice ale Bucovinei oamenii nc i mai vd pe magii ceretori, urmai ai strvechilor
solomonari. Cele ce urmeaz se adun, de fapt, n istoria unei cutri. Voi relata o cltorie
vratec prin Bucovina, ctre trmul aductorilor de ploi, fcut de mine n luna lui cirear a
anului 2000, cel mai secetos din ultima jumtate de veac. Povestea s-ar putea numi simplu:
n cutarea rii solomonarilor.

Hultanii

Basmul se apropia de sfrit. l ascultasem cu foame de amnunte pe povestitorul din faa

mea, despre care se zicea c-i dintr-un neam foarte vechi de hutuli. Auzisem o ntreag
legend cu solomonari, mblnzitori ai balaurilor furtunii, stpnitori de vnturi i ploi,
istorisiri despre hultnie, o tehnic strveche de teleportare ntre spaii i vremi, sau despre
vechile coale de solomonrie din Bucovina, care-i nva pe magii stihiilor prevestirea
viitorului, cititul n stele, legarea i dezlegarea de ploi. i totui, interlocutorul meu nu reuise
s strng pulberea acestor mprtiate legende, pe care le ntlnise prin cri, gazete sau
poveti relatate de babe i de btrni, nu-mi putea explica ce sunt misterioii solomonari, nici
dac ei au existat vreodat. l interesaser toate aceste superstiii doar fiindc trise n
copilrie o ntmplare neobinuit, ce avea legturi cu misterioasele solomonii. Atunci nu-i
dduse atenie, dar cu trecerea anilor a neles c secvena aceea are tlcuri mult mai adnci i
secrete. i amintea muli rani cu straie albe i pielea ars de soare, risipii pe un cmp
nesfrit. Ateptau ceva parc, privind n cer. Seceta pustiitoare, totul era roiatic, ogorul fript
de blestemul ariei, iar ctre amiaz, glia devenea precum jarul i aerul se curba. ranii
auzeau un zgomot nspimnttor, nfundat, de joas frecven, i imediat ncetau lucrul,
btnd speriai mii de cruci: Doamne, ajut-ne!. Dac ridicau ochii spre soare, ei spuneau c
le fulgera privirea ceva ca un ghem de crp alb, nconjurat de cea, trecnd prin vzduh, o
nlucire spintecnd cerul sau propriile lor mini, cine tie. Oamenii scuipau n sn cu obid,
ipnd: ptii, hultanu!. Hultanul, adic uliul, vulturul, era de fapt solomonarul care fie
mergea prin nori, fie aducea pe sus pe cineva din locuri i timpuri ndeprtate Btrnii ne
ziceau atunci c-n sat umbla oameni anume creai pentru a fi vrjitori, nscui cu cmaa
descntat i ci pe cap, pe care-i recunoti prin aceea c se in ca nite ceretori. Dar pe
ceretorul acesta nu vezi s-l huiduiasc cineva, ci lumea se uit la el cu sfial, ca la un om
sfnt. Pita pe care o iau aceti milogi nu o mnnc, ci o arunc pe ape, pentru sufletul
morilor sau pentru dezlegarea ploilor. Ei, copilria a trecut Apoi, cnd am citit undeva c
hultnia este asemntoare chiar practicilor samanice, toate aceste secrete ale prunciei mele au
nceput s m preocupe iari, i foarte intens, i amintete tovarul meu de drum.
i totui, omul meu nu vzuse vreodat vreun solomonar, nu tia nici dac n locurile
copilriei sale mai exist cineva care s poat povesti despre descnttorii ploilor. Mai mult,
ca un semn ru, el pur i simplu nu reuea s-i aminteasc nici mcar satul bucovinean unde
au avut loc aceste apariii, avea ns credina c trebuie s fie undeva n triunghiul Moldovia-
Brodina-Arbore. Drept care acum, la sfrit de poveste, s-a legat s porneasc mpreun cu
mine prin Obcinile Bucovinei, n cutarea adncilor sale obsesii.

O cltorie iniiatic

Ei bine, trebuie s mrturisesc c n-a fost uor, cci zile n ir am hlduit zadarnic prin
ctunele munilor, cteodat btnd din cas n cas, iscodindu-i pe btrnii mai nelepi ai
satelor, care de obicei triesc sihstrii, dar slobozi n pdurile de pe culmi, ncercndu-i
mereu cu aceeai i aceeai ntrebare: Ai auzit vreodat de oameni care, prin descntece,
aduc, ntorc sau opresc ploaia?.
Lng hotarul de nord al rii, la Nisipitu, un moneag de 84 de ani ncepuse s ne dea
speran. Ioan Cobelita spune c i acum sunt nite haiduci care tiu a ntoarce vnturile i
furtunile: Au o lumnare ce-o sfinit-o de Pati i tie zice nite descntece. S zicem c-aicea
fceam fn i, dac bate piatra, ei descnt i-o d pe pdure, o mut la Lupcina. Dar pentru
asta, trebuie s posteti doupe vineri peste an. Vinerile mari, n post negru, sunt rugciuni
tare puternice. Uite ce puteau face: dac ei mergeau aa, pe-o poian i vrea s bea lapte, el
tia aa de tare s descnte, c nfipta cuitul ntr-un brad i curgea lapte. I-am cunoscut n
persoan, zicea c tie s mulg copacul. Da de solomonari nu, n-am auzit Numai cu
rugciune la Dumnezeu i credin, aia-i!.
Un alt rspuns am primit de la btrna Sutac Maria. Nu prea aude, aproape a asurzit din cauza
unui frig mare care a fost altdat aici, n Nisipitu. Gurile rele zic c, n tain, i ea s-ar
ndeletnici cu vrji ori descntece. Dei grbovit pn aproape de pmnt, abia putnd
merge, oamenii o respect cumva, ca pe o strmoa a locului. i n pofida aparentei urenii a
trupului ei sprijinit n crje, chipul prelung, brzdat de vremi, ascunde trsturi delicate,
nobile chiar, i o neleapt cumptare i armonizeaz vorbele. Adnci i pline de tlc i erau
povetile, ns de solomonari sau hultani nici pomeneal, nu auzise sau poate doar se fcea c
nu auzise. De la btrna asta am aflat ns c altdat, pentru adusul ploilor, fecioare
mpodobite ca de nunt erau duse cu sila la un iezer sau la Prul Ascuns, unde erau mbiate
tocmai n perioada aceea de boal, cnd n-aveau voie s ntre n biseric. i c prin aceast
scald, fata mblnzea duhul apei.
n sfrit, gsisem ceva. Citisem despre fecioarele curate, trimise n pustie, crora solomonarii
le druiau cpstrul cel fermecat i puterea de a nfrna stihiile firii, fcndu-le astfel
solomonrie. O veche legend amintea cum la o fntn, balaurul mnnc n fiecare zi
un chip de fat mare dup ce o iubete, o alta c fecioara sorocea din gur sau cu nite
beioare de alun; n pielea goal se ducea cu beele lng iaz i aducea sau oprea ploaia.
Din nou n main, spre Moldovia.

Pzitorii de grindine

Mulumii c totui cltoria n inuturile Brodinei n-a fost zadarnic, ne-am ndreptat spre
Moldovia, cea mai sudic patrie a hutulilor. Mult am colindat i obcinele acestea legendare,
din Argel pn n Demacusa, cutnd cu ncpnare pe vracii ploilor, dar cluza mea tot
nu-i amintea pe unde vzuse hultanii. Dar un alt zvon ne trimite ctre regiunile mai joase ale
Bucovinei. Cineva ne zice c nu aici, ci-n satele din apropierea Rduiului se angaja cte un
om, doar ca s bat clopotele sau toaca atunci cnd se apropie o grindin mare, oameni tari cu
duhul, numii pzitori de grindine sau grindinari. Ei n-aveau altceva de fcut dect s
vegheze n hotarul satului, uitndu-se n nori. i iari, babele zvoneau: pe la Marginea,
Casvana, Solca i Arbore se pltea altdat cate un vrjitor care citea stelele i gonea norii,
care prezicea oamenilor zodiile i vremea, sttea pe dealuri, mereu cu ochii pe cer, pzind
cmpii, trind din bucatele cu care l miluiau gospodarii. La Arbore, da! La Arbore a fost!,
i un fulger de amintire a strbtut ochii tovarului meu hutul, c avea acolo un unche pe
care nu-l mai vzuse de muli ani, Grigore Manoil pe nume. Pe dat, asemeni parc unor
fntnari nsetai de basm, am pornit-o ntr-acolo, mutndu-ne i noi cutrile ctre zonele
mai blnde ale Bucovinei. n locuri unde ploua mai puin.

Arbore. Povestea noastr ar fi putut ncepe de-aici

Dac se poate zice c i satele au firea lor, n Arbore, la fiecare brazd de pmnt, plugul
zgrie cioburile unor btrne civilizaii. Dealurile Portarului, Blndului, Lupului sau apului,
luncile Clitului i Solcii sunt locuri magice, pline de ciudenii, ce-au nbuit comorile unor
sate dacice. ranii se minuneaz c, n fiecare an, din molozuri ori din prie rsar ulcioare,
crmizi sau bnui de aur. Fraii se bnuiesc ntre ei pentru averi nemuncite, fiindc aici
pizma nu-l stric pe om, ci-l face mai puternic. Observ la arboreni o suspect uniformitate a
felului n care i-au cldit casele, toate avnd la strad garduri nalte de lemn, nlate exact la
acelai nivel, i nimeni nu braveaz cu monumentalitatea n faa vecinilor, de parc fiecare ar
ascunde cte o tain a casei i n-ar prea vrea s dea de bnuit. De-a lungul brului de
garduri, cam din zece n zece metri, gospodarii i-au fcut pori la fel de asemntoare,
ridicate pe doi stlpi nali, n vrf cu cte un mo de igl.
Te ntmpin prietenoi, ns numai de peste gard. La trecerea noastr, capete mbrobodite
apar din loc n loc, zmbind fr dini. Pe stlpii telegrafului, n pmtufuri de cuib, berze
apocaliptice se arcuiesc ctre cer. Remarc o alt bizarerie a arborenilor: n faa absolut tuturor
caselor este cte o bncu scund din lemn. n zilele de lucru, pe ele nu ade nimeni. Abia la
srbtori toate familiile ies pe laiele astea, spre a vorbi cu vecinii: ulie ntregi se
mpestrieaz de oameni, dar care nu se mic de la pori, nu se adun n locuri publice, ci stau
aa, ore n ir pe bnci, comunicnd doar cu cei apropiai, ca la o eztoare ntins pe civa
kilometri. i astfel, nu e de mirare c muli consteni nici nu se cunosc ntre ei, c nu au de
unde s tie c la fiecare trei case ar locui cte un fermector din vechime.
Important este n Arbore strigarea numelor. Fr economie de vorbe, cineva i cheam
vecinul i-i zice Ion Iliese a lui Gheorghe a lui Toader a lui Gheorghe a lui Duminte, iar
pronunarea acestei scurte genealogii nu este flecreal ieftin, ci arat c omul chemat are
strmoi de seam. Cnd nu-l strigi aa, omului trebuie s-i zici porecla. Absolut tot brbaii
au porecl, ba se spune c dac vezi numai cuma flcului peste poart tii cine-i acolo.
i obiceiul sta are o noim: sunt neamuri numeroase i astfel muli steni ajung s aib
acelai nume. Porecla magic rostit ntr-un fel anume, cu accentul arborean, devine un fel de
cod, de cheie spre inim i buntatea omeneasc, i doar aa i gseti casa mai repede. n
acest fel aflm c-n sat sunt doi cu porecla Hultanu i unul cu porecla Solomonariu. Eram
pe drumul cel bun.

Cei care aduc oameni pe sus

Buliga e neamul cel mai mare din Arbore. Buliga Ion triesc astzi douzeci i apte, iar satul
ne ndrum ctre cel mai btrn dintre ei, zis Hent, peste care trecuser 93 de ani de adnc
zbucium. Locuiete n Cotu de Jos al Arborelui, doar el, mpreun cu nevasta, avnd csu,
acareturile i ograda pictate n verde. Un moneag ciolnos, cu fruntea nalt, spat de
necazuri i faa spnatec. Btrnul ne vorbete repezit, parca l-am fi trezit din cine tie ce
treburi importante ori, poate, din cine tie ce basm. Ne zice c i el, c mai toi casvanenii i
arborenii au stat mult prezonieri n lagre la rui, astfel c-n vremea asta, femeile i mumele
lor cutau descnttori puternici, ngeri ai vnturilor. stora le spunea cei care aduc oamenii
pe sus, vrjitori care mai triesc i astzi. Din ceri se auzea ca un strigat: APAA!. Urla cei
dui pe sus: apa!. Vrjtoriu i chema, i ducea i i trntea unde vra el. S-auzea aici, apoi
iari, la civa kilometri, mergea peste noi prin nouri, sracii oameni
Ne-a scpat un strigt de uimire. Da!, asta era hultania, teleportarea cltorilor prin vzduh.
Citisem despre apa sau laptele cald i proaspt pe care trebuie s-l bea chematul spre a i se
restabili echilibrul energetic, tiam c dac umbltorul prin nori nu primete apa imediat ce
ajunge poate muri, cci zborul l ostenete de moarte.
La intervale rare, ne ntrerupe i btrna Buliga, vorbind despre brbatul ei ca i cum n-ar fi
de fa, ca i cum ar fi un lucru nensufleit. Iat o istorie veche, de cnd ea ncercase s-i
aduc soul pe sus, pe care preferam s o redm cu exactitate: N-o fost sta acas trei ani din
lagr. Eu n-am vrut s-l ieu acas i vrjitoarea m-o hulit. Mi-o zs: Las, c-i mai veni!.
Zc: Nu te teme, n-oi veni. Dac-l aduc tiu c-i mort, da aa, m mai gndesc i eu c n-o fi
mort. Na, ne-am luat dou femei i ne-am dus la vrjitoarea ceea, eu i o vecina cumtr.
ntreb: Tu, Dora, am auzit c tii a desface, c scoi oamenii btui din lagr?. Da, zice ea.
Mi-a cerut cinci sute de lei s-i dau i de-ale mncrii. Amu, eu eram mai darnic, da
cumtra asta, aa zgrcit era n-ar fi dat nemica Dar cnd am vzut-o c i ea se-ntinde
s deie, api eu nici atta nu m-am oprit. Api vin eu acas, i pun un punglu de frin de
gru i bani i-i dau. Amu, trece vreo dou zle, m duc iari i-ntreb: Ce faci, tu, Dora? Ai
nceput ceva, faci?. Zice: Stai, stai o r, nu m grbi! Vrei s-l aduc pe sus, sau aa?.
Nu-l aduce pe sus zic c mi l-oi omori. Iaste, triete, dac vrei s ti-l aduc pe sus,
mine diminea-i acas, dac nu, mai dureaz Zic: Nu-l aduce amu, m tem!. Vecina
asta zice: Pe-a meu s-l aduci pe sus!. Eu zic: l aduce pe-al ei pe sus, pi s-l aduc de-
acolo i pe-al meu om pe sus. Mai trece vreo dou zile, iar m duc: Tu, Dora, ori d-mi
banii ori f ce f, c-ti cnt tot bordeiu!. Stai o r, zce ea. L-am scos dintr-un lagr i o
mar, dar n-o tiut pe un s marg i l-o prins i l-o bgat n alt lagr. Amu, cnd l-oi scoate
de acolo. Ei, omul femeii itiia vine. Vrjitoarea zice: Na, ai vzut c-o venit a lu cumtra-
ta?. Mai trece vreo sptmn, vine i a meu acas. Ae m-am bucurat, c-am lsat i bani i
tot, i nu mi-o mai psat de nemica.

i, n sfrit, o aprut solomonariu, clare pe balaur

Punctul terminus al iniierii noastre. Gsim n sfrit omul care ne poate vorbi cu exactitate
despre gonitorii de nori. E prima dat cnd auzim cuvntul solomonar rostit rspicat i
firesc, de gura unui alt btrn din neamul Buligilor. Omul din faa mea era el nsui o legend:
tie ct n stele, degetele noduroase nc i umbl ca vrjite pe fluiera sau arcuul cobzei,
ba arborenii spun c moneagul sta mai bate nc lunca, rndunica sau alte jocuri vechi,
dar aa de voinicete, c i feciorii tineri se nciudeaz cnd l vd. Pe peretele din fund al
odii atrn zeci de distincii i medalii ctigate la mari festivaluri de folclor din lume. Spre
deosebire de celalalt Buliga, btrnul acesta era n putere, vnos i puternic, carnea nu i se
boise de fel, iar pieptul i era nc bombat i tare. n ochii si mereu umezi i lucitori, de o
inteligen nspimnttoare, s-au adunat nelepciunea celor 91 de ani i legendele unui sat
ntreg. Aa l-am gsit: n cerdacul lui sculptat cu migal, privind deprtrile, sau veghind
parc ceva anume. Astfel i ncepe povestea, cu francheea de temut a bucovineanului
puternic: Uitai-v la mine, 90 de ani cum m vedei, amu o s zicei, omu asta nu-i cuminte,
dar eu atta m smt de detept, parc nu mai am pereche, la vrsta asta ajungi la aa o
cuminenie i linite, c toate din lumea asta le vezi limpede.
Despre solomonari i-a vorbit odat, la nceput de veac, prin 1929-1930, un vecin, Vasile
Crcu, care a murit n 1940 de tnr, la vrsta de 60 de ani. Iar acest Vasile Crcu a vzut
solomonarul n carne i oase. Iat cum a fost: Era lng un iezer un balaur care scotea ploile.
Vasile sta a luat puca i-o zis c el o s mpute balaurul, fiindc purta dumnie oamenilor.
n vremea asta, solomonariu sta-n balcon cu boieriu moiei, amndoi. Api, Vasile sta o vrut
s-l mpute i-atunci vai, s-o strnit o vntoas i toat iarba dealului o-nceput s se mite i
s se nfoaie, dealu tot o prins via i-atuncea, n sfrit, o aprut solomonariu. Mare, cu
apte pieptare, cu traista, cartea de vrji n mn, avea un toiag cu care a fost omort un arpe,
topor descntat i fru din coaj de mesteacn. Cu frul asta el o mblnzit balaurul.
Solomonariu i spunea: Nu-l mpuca, c dup aceea i mai ru, i mai ru, las-l, c-aista-i de
mult aicea, i btrn, el conduce vntoasele. Cnd solomonariu i nclecat pe balaur prin cer,
balaurul ntreab de solomonar dac-s n arin ori pe pdure. Solomonariu l pclete, zice
c-s n arin cnd s pe pdure, aa mut ploile pe pduri i cru satele. Da, asta era istoria
secret a mentalitii populare, de care tiam: balaurul, principiu al haosului i stihiilor,
mblnzit i nvins de solomonarul demiurg, urmaul zeului dac Gebeleizis, zeul furtunilor
fertile, ce strunea cu fulgere fiara norilor de furtun. Spusele btrnului tinuiau pilde
ancestrale, povetile sale veneau din veac. i solomonariu era om sau ce era? Locuia la
boierul acela?, ntreb, iar moneagul se repede s-mi rspund: Daa, om era, cu mustea.
Mergea pe ht i pzea cerul. Boieriu l ospta, dar el nu mnca de dulce, mnca numai ou,
lapte, mlai i faguri de miere, aa mnnc solomonarii. De dormit nu doarme n ci, cat de
ger ar fi, ci pe malul taurilor, n peteri, scorburi sau n pmnt. Triesc fr femei, zic c
femeia i stoarce de puteri i dac o singur dat o iubit o femeie, se prefac n oameni ca toi
oamenii. i Vasile sta zicea c-o vzut cum venea balaurul naintea ploii printre nouri, cu
solomonariu pe dnsul. Solomonariu l prindea de gt i btea grindina. Cnd vroia s-o
porneasc prin cer, se ducea pe malul heleteului i citea din carte, c era dsclit. Dup ce
gata de citit, arunca baltagul n mijlocul blii i cnd ieea balauru i arunca cpstrul pe gt
i pornea ca o nluc prin cer, clare pe balaur, i-l conducea pe unde vroia el, pe la boieri ce
nu ineau srbtorile, ce nu-i ddeau de poman i le btea moia cu piatra. i btrnul
continua, istoria e att de coerent, nimic extrasenzorial sau fantastic, totul are o concretee
crud, solomonarul exist i este un om, balaurul e un arpe sau pete mare, ca 5 metri lung,
mare, cu doua capete i avea patru labe, avea cam 2000 de chile, se lasa n balta ceea, n
papura ceea i mnc acolo peste. Asta, dac nu-i arunca boieriu n mocirl cte un bou sau o
oaie de poman. Vai, i cnd s ridicau amndoi, solomonariu smucind din fru balaurul cela
blos, vecinu meu o pus puca la ochi da solomonariu i-o zis, cu mil, nu-l mpuca, c
dup aceea o s fie mai ru, mai ru, i btrn aicea, btrn.
Repetnd acelai basm i aceleai cuvinte, btrnul parc mi descnta simurile. Prelungirea
vocalelor producea un ritm halucinant, ca un uier molipsitor, vorbea despre potopuri, nouri
repezi i vnturi, ii legna ntreg sufletul ca ntr-o dormitare plin de suspinri i sursuri.
Aproape c nu-l mai auzeam, aproape c nu simisem cnd n ograd au intrat i nu tiu s-i
fi poftit cineva rani casvaneni, n frunte cu htrul satului Arbore, Grigore Manoil,
aezndu-se pe unde-au apucat, ascultnd i ei, fr un cuvnt, aceast poveste de demult.
La urma, ieind cu toii din muenie, casvanenii se pornir s vorbeasc, dar toi deodat i
despre cu totul altceva. Curios este c imediat au nceput cu toii s rd i eu nu pricepeam n
ruptul capului de ce rdeau, cci nimeni nu spusese vreo glum. Un rset nspimnttor,
hohot de cast, profund i sntos, cu mine n mijlocul lor, privindu-i nedumerit. i toat
carnea fetelor i pntecelor li se mica i, pentru o clip, observndu-i un licr n coada
ochiului lui nea Grigore, am avut impresia c de fapt de mine rdeau, dar asta nu mai avea
nici un fel de importan. Gsisem ara Solomonarilor.

8 Runele magice.
Enigmele ingropate in litere

13.000 de placute funerare au fost descoperite in Toscana. Savantii stiu sa le citeasca

fonetic, insa nu reusesc deloc sa le inteleaga sensul. In consecinta, etrusca ramane o
limba necunoscuta, iar despre stapanii Romei de dinaintea romanilor lipsesc, pe mai
departe, o serie de informatii esentiale.
10.000 de inscriptii din Sudan. Scrierea meroitica rezista si ea incercarilor de
descifrare.
Discul de argila cretan de la Phaistos. 241 de semne imposibil de echivalat.
Acest scenariu al neputintei se repeta cam peste tot in lume, din Mexic Valea Oaxaca
(inscriptiile zapotece, sec. X i.Hr.), Cascajal (inscriptia olmeca perpetuand, vreme de 3.000 de
ani, misterul a 62 de semne) sau frontiera cu Honduras (300 de documente impenetrabile
redactate in limba nahuatl) in Insula Pastelui (circa 20 de placute de lemn gravate cu 595 de
semne de baza si peste 1.400 de glife) sau in Iran (21 de inscriptii in piatra ori pe placute de
argila gasite la Susa si atribuite protoelamitei), in Valea Indului (400 de semne identificate pe
sigiliile harapeene) si, mult mai aproape de inima civilizatiei europene antice, in insulele
grecesti (hieroglifele din Creta, datand de acum patru milenii, sau scrierea minoica din Cipru,
cu peste 2.500 de semne, din aceeasi perioada).

Urmasii lui Champollion nu au toti la dispozitie o comoara precum stela de la Rosetta, care
continea acelasi text in trei scrieri diferite: greaca veche, demotica si egipteana. In
schimb, au computere ultraperformante, care pot compara, in cateva secunde, mii de versiuni
posibile ale uneia si aceleiasi unitati semantice.

Cu toate acestea, limba aztecilor, inca vorbita pe scara larga de catre indigenii mexicani,
nu a putut fi descifrata complet la nivel pictografic, nivel la care prezinta o combinatie
naucitoare de litere, glife (reprezentari figurative stilizate) si diferite desene antropomorfe sau
zoomorfe.
S-au conceput deja trei programe de ordinator, insa progresele nu sunt realmente
semnificative, desi au fost analizate circa 12.000 de glife si 6.000 de personaje.

Epigrafistii nu reusesc sa stapaneasca pe deplin nici cuneiformele sumeriene identificate in

alfabetele limbilor houritte (folosita in Mesopotamia de nord) si ourarteana (vorbita in
Anatolia orientala), ce dateaza din primele doua milenii de dinaintea erei noastre. Unii
specialisti le considera chiar cele mai vechi alfabete cunoscute, bazandu-se pe o serie de
descoperiri facute la Uruk, in sudul Mesopotamiei (azi, zona localizata in Irak).

Pe tablitele de argila de aici, s-au gasit mesaje ale regelui Enmerkar, prin care acesta le facea
o comanda de metale pretioase negutatorilor din orasul Aratta (in Iranul din vremea noastra).
Dificultatile incep sa apara atunci cand se compara texte de proveniente diferite, caci
cuneiformele au servit unui numar de 15 limbi si dialecte, vorbite intr-un areal imens, ce se
intindea de la Mediterana pana in Persia, incluzand Anatolia si intreaga Peninsula
Arabica. Un echivalent al pietrei magice de la Rosetta a fost descoperit la Persepolis, dar,
initial, acesta mai mult i-a incurcat pe cercetatori, intrucat pe artefact se afla inscriptii
pentru care s-au folosit trei randuri de cuneiforme distincte!
Dupa ce, in 1842-1843, consulul francez de la Mossul, Paul-Emile Botta, a identificat, in jurul
Babilonului, mai multe inscrisuri revelatoare, alfabetul unei limbi asiriene protopersane a fost
descifrat la jumatatea secolului XIX, in urma descoperirii unui document fabulos. Este vorba
despre biografia oficiala a marelui rege Darius, asa cum a fost ea daltuita in piatra, la
Behistoun, in muntii Iranului. O copie a textului a fost dusa in Anglia de catre tanarul militar
englez Henry Rawlinson (foto, jos), iar in 1857, sub supravegherea Royal Asiatic Society din
Londra, Rawlinson, alaturi de Willian Henry Fox Talbot, francezul Jules Oppert si pastorul
irlandez Edward Hincks, a oferit una dintre cele patru versiuni paralele de traducere a textului
original, unul care combina caracterele ideografice cu cele fonetice. In consecinta, Rawlinson,
care, in final, a primit titlul de Sir din partea reginei Victoria, este considerat, de multi,
echivalentul britanic al lui Champollion.

O preocupare speciala o reprezinta, azi, o alta limba disparuta, folosita, cu cateva secole
inainte de Hristos, in Nubia egipteana (nordul Sudanului de azi). Meroitica este limba
protonubiana din care s-au format majoritatea dialectelor nilo-sahariene moderne,
vorbite pe o suprafata vasta, din Ciad pana in Eritreea. Inca de la inceputul secolului
XIX, Frederic Cailliaud a publicat copii ale unor inscriptii meroitice, insa abia in 1911
egiptologul Francis Griffith a reusit sa echivaleze partial doua dintre variantele lor idiomatice.
Apoi, cercetarea a stagnat, iar in 1964, pe urmele lui Joseph H. Greenberg, Bruce Trigger a
reincadrat ramificatia de dialecte in arborele limbilor sudanice orientale. Pentru a se intelege
dificultatea acestei cercetari comparatiste, e de notat ca, pana in 2007, s-a reusit reconstituirea
a doar 300 de cuvinte
Protocronisme autohtone misterioasele tablite din Romania

Limba sau limbile vorbite in vechime pe teritoriul Romaniei au lasat putine probe epigrafice,
dar au nascut controverse enorme.

In 1961, in satul Tartaria de langa Alba Iulia, mai exact in santierul Gura Luncii de pe malul
Muresului, membri ai echipei arheologului clujean Nicolae Vlassa au descoperit (in
absenta lui Vlassa, seara, putin inaintea terminarii programului de lucru), alaturi de alte
artefacte care insoteau in timp ramasitele unui barbat din vechime (probabil, un saman), trei
tablete de lut nears, care ar putea schimba intreaga conceptie actuala despre originea
scrisului. Datate cu carbon radioactiv, tablitele despre care se credea initial ca au fost
realizate in jurul anului 2700 i.Hr. s-au dovedit a fi mult mai vechi, cam din anul 5.500
i.Hr., inaintea primelor inscriptii sumeriene sau, pe plan european, a celor minoice din
Creta.
Obiecte similare au fost descoperite si la Lepenski Vir, in Serbia, sau la Karanovo si
Gracianita, in Bulgaria, ceea ce elimina ipoteza unor contrafaceri extrem de abile. In
plus, tablite aemanatoare, dar din fier, au fost excavate de langa Portile de Fier, fapt ce
indica un continuum balcanic (asa-numita Cultura Vinca, de la numele unei suburbii a
Belgradului, unde, in 1908, au fost identificate tablite asemanatoare celor de la Tartaria) bazat
pe o posibila forma de scriitura care precede cu un mileniu cuneiformele din Mesopotamia.

O teza aparent fantezista, dar care a primit sustinere din partea mai multor savanti romani si
straini, precum rusul N. Jirov in 1971, urmat de polonezul Ludwig Zailer sau de ungurul
Janos Harmatty, afirma ca scrierea de tip Tartaria este protosumeriana, momentul
realizarii ei fiind urmat de o migratie de populatie din zona Traciei spre cea a
Orientului Apropiat.

Din cauza putinatatii dovezilor existente si a unor neconcordante din articolele lui Vlassa
consacrate subiectului, specialistii nu au cazut de acord daca este vorba de un mesaj realizat
cu un sistem grafic echivalabil unui alfabet sau de reprezentari mai degraba picturale, cu
caracter totemic, unde apar, pe langa simboluri abstracte, si glife usor recognoscibile (un
animal cornut, un chip de om, o ramura de copac).

Arhaicele pictograme au primit, pe langa multele contestari care le integrau mai degraba in
randul amuletelor, statutul de protoscriitura din partea unui savant de talia Marijei Gimbutas,
chiar daca din neglijenta? arheologul roman implicat nu a putut lamuri mai multe semne
de intrebare procedurale (situatia stratigrafica a tablitelor, reproducerea in situ a complexului
arheologic in care s-a efectuat descoperirea, absenta fotografiilor de la locul excavatiilor,
posibila ardere a obiectelor in laboratorul de restaurare din Cluj, nementionarea in raportul
preliminar de sapatura a tratamentului suportat de piese etc.).

O controversa similara, dar fara impact international, o ridica si chestiunea ipoteticelor

tablite dacice din aur de la Sinaia. Se pare ca, in secolul al XIX-lea, in jurul anului 1873, au
fost descoperite, fie in cadrul unor lucrari efectuate la temelia Manastirii Sinaia (pe locul unui
fost altar al cultului zalmoxian?), fie la saparea fundatiei Castelului Peles, un numar
neprecizat de tablite de aur cu inscriptii dacice.
Dupa ce au fost copiate pe alte tablite, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I (caruia
ii fusesera daruite de premierul Lascar Catargiu) pentru a finanta constructia resedintei sale
montane, in timp ce alta parte ar fi fost depozitate in tezaurul Bancii Nationale si ar fi luat
drumul Moscovei, impreuna cu Closca cu puii de aur si alte valori, in timpul momentelor
critice de la finalul primului Razboi Mondial.

Conform marturiei extrem de discutabile a unui fost ofiter din trupele speciale sovietice
(Vitalie Usturoi, convertit, dupa 1989, in om de afaceri si implicat in mai multe scandaluri,
inclusiv de contrabanda cu materiale radioactive), unele tablite s-ar afla in continuare in
Rusia, in timp ce altele circa 35-40 ar fi reintrat, in secret, in tezaurul Bancii Nationale de
la Bucuresti. De asemenea, s-au facut conexiuni intre pictogramele de la Sinaia si scrierea pe
mandibule de cai de la Chitila (concurand scrierea pe carapace de broasca testoasa din China
neolitica), fapt ce ridica intreaga afacere la un nivel greu de probat stiintific.

In 2003, o carte a lui Dan Romalo, Cronica apocrifa pe placi de plumb?, starnea agitatie in
presa si, pe alocuri, in lumea academica romaneasca. Autorul, inginer pensionar, povestea ca,
in tinerete, prin anii 40, fusese chemat sa fotografieze niste misterioase placute de plumb
depozitate in subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Laolalta, tablitele
constituiau o epopee fastuoasa a regilor daci, cu imagini parca desprinse (sau copiate?) de pe
Columna lui Traian si ample fragmente de scriitura in alfabet grecesc, dar si intr-o limba
necunoscuta, posibil in limba daca.

Istoricii s-au temut mai multe decenii ca ele ar fi reprezentat niste falsuri, asa ca nu s-au
inghesuit sa le cerceteze. O prietena a familei Romalo, Marioara Golescu, s-ar fi incumetat,
insa, sa inceapa redactarea unei carti consacrate acestui fenomen si, cu acordul directorului
muzeului, profesorul Ion Nestor, l-ar fi chemat pe tanarul Dan Romalo sa le fotografieze. Se
pare ca, la acel moment, nu se cunostea nici macar provenienta aproximativa a obiectelor,
existand doar presupunerea ca ele ar fi fost aduse la muzeu pe la inceputul secolului XX, de
catre academicianul Grigore Tocilescu, cunoscut epigrafist.
In anii 80, la Muzeul (redenumit) de Arheologie, ar mai fi ramas doar patru asemenea tablite
(altele doua regasindu-se in colectia Manastirii Sinaia), insa, printr-un miracol, dupa
cutremurul din 1977, mama lui Dan Romalo a reusit sa salveze o mare parte dintre cliseele
realizate in 1943-1944. In prezent, oficiali ai Muzeului de Arheologie sustin ca detin pana la
35 de artefacte (din aproape 100 existente candva), estimand numarul lor total pe teritoriul
Romaniei, in colectii particulare sau institutionalizate, la circa 50.

S-au emis mai multe ipoteze legate de subiect. Originea obiectelor este, in continuare,
extrem de disputata: placi de aur, copiate ulterior in plumb, sau de plumb (dintr-un aliaj
aproape identic cu cel folosit la Sarmisegetuza) dar acoperite initial cu folie de aur si realizate
de marii preoti daci (teza reluata de Dumitru Manolache in cartea sa din 2006 Tezaurul dacic
de la Sinaia legenda sau adevar ocultat?), ori falsuri exceptionale atribuite fie invatatilor
din Scoala Ardeleana, fie lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (recidivist dovedit Diploma
barladeana, Hrisovul lui Iurg Koriatovici in materie de falsuri patriotice, in opinia lui
P.P. Panaitescu) sau Nicolae Densusianu (autorul cartii Dacia preistorica), fie unor anonimi
geniali (inclusiv un savant de talia lui Vasile Parvan mergand pe aceasta interpretare)?

Un lucru este clar: asemenea materiale, extrem de coerente, nu puteau fi opera unui diletant,
ci a unor martori ai evenimentelor narate sau a unor cunoscatori ulteriori ai lor, care
aprofundasera subiectul.

Facts. DICTIONAR A-Z

A. Akkadiana. Limba semitica vorbita in Mesopotamia de catre babilonieni si asirieni, cu trei
milenii inainte de Hristos, a carei scriere era bazata pe cuneiforme sumeriene ce reprezentau
silabe cu vocale bine definite.

B. Bolter, Jay David (n. 1951). Teoretician al fenomenului comunicational contemporan,

conform caruia omenirea a intrat in stadiul final al culturii de tip print.

C. Champollion, Jean-Francois (1790-1832). Savant francez care, comparand elina cu

demotica si cu hieroglifele egiptene, a reusit sa le descifreze pe acestea din urma in 1822,
folosind inscriptia trilingva existenta pe stela de la Rosetta.

D. Densusianu, Nicolae (1846-1911). Istoric roman, academician, autor al tomului Dacia

preistorica (aparut postum, in 1913), unul dintre cei suspectati ca ar fi fost falsificator al
tablitelor dacice de aur de la Sinaia.

E. Epigrafie. Stiinta care se ocupa cu descifrarea inscriptiilor in piatra, metal sau alte
materiale dure.

F. Fenicieni. Au dezvoltat, in jurul anului 1050 i.Hr., un alfabet propriu, bazat strict pe
consoane, asemenea egiptenilor.

G. Grotenfeld, Georg. Cercetator german care a reusit sa descifreze, in 1802, inscriptiile in

trei limbi sumeriene de la Persepolis, identificand 42 de cuneiforme principale si intuind
structura silabica a idiomurilor folosite.

H. Hieroglife. Caractere figurative cu care a fost realizata scrierea vechilor egipteni, folosita
din Antichitate pana in anul 394.

I. Ind, Valea. Zona in care, in anii 2600-1900 i.Hr., s-a practicat in special pe sigilii o
scriere inca nedescifrata, bazata pe limba harapeeana.

J. Japonia. Sistemul japonez de scriere folosit azi este o combinatie unica a trei sisteme
diferite: unul logografic, de inspiratie chineza (kanji) si doua silabice, locale (hiragana si
katakana). In aceeasi propozitie, pot fi intalnite caractere din toate cele trei sisteme.

K. Koriatovici, Iurg. Personaj inventat de Hasdeu intr-un fals document medieval, datat
1374, prin care se facea o donatie ce includea satul Zabrauti.

L. Lee, Tim Berners, Sir (1955). Savant de origine engleza, cercetator la Massachusetts
Institute of Technology (MIT), inventatorul HTML (HyperText Markup Language), codul apt
sa creeze layout-urile ingloband grafica si text care au stat la baza crearii paginilor de web.

M. Marek, Kurt Wilhelm (1915-1972). Savant german, autor sub pseudonimul-anagrama

Ceram al volumului Zei, morminte, carturari, subintitulat Romanul arheologiei, in care
este prezentata si odiseea stiintifica a lui Champollion.

N. Niebuhr, Carsten (1733-1815). Arheolog danez care a descoperit si studiat inscriptiile

trilingve, realizate cu cuneiforme, de la Persepolis (Iran).
O. Olmec. Cel mai vechi sistem de scriere precolumbian (900 i.Hr.), precedand scrierea
zapoteca. Inscriptia descoperita in 2006 la Cascajal si inca nedescifrata foloseste 62 de
simboluri, dintre care 28 unice.

P. Parvan, Vasile (1882-1927). Cel mai mare arheolog roman, a considerat ca presupusele
tablite dacice de la Sinaia reprezinta simple falsuri.

Q. Qin. Dinastie chineza venita la putere in anul 221 i.Hr., care a ramas in istorie pentru
construirea Marelui Zid Chinezesc si pentru prima standardizare a limbii si scrierii celui mai
numeros popor al lumii.

R. Rawlinson, Henry C., Sir. Militar britanic caruia, in 1846, ii parvine o copie a biografiei
regelui persan Darius, descoperita la Behistoun, in muntii Iranului. Supranumit tatal
cuneiformelor.

S. Silabic. Sistem de scriere, folosit inca din Antichitate in diferite zone ale lumii, in care
caracterele reprezinta silabe, nu sunete individuale.

T. Trigger, Bruce C. (1937-2006). Arheolog si lingvist canadian, remarcat pentru studiile sale
de egiptologie, a contribuit la descifrarea partiala a alfabetului nubian meroitic.

U. Uruk. Oras in Mesopotamia in care au fost descoperite unele dintre primele dovezi ale
scrisului sub forma unor placute din argila pe care, cu sase milenii in urma, erau inregistrate
recoltele si efectivele turmelor de vite.

V. Vlassa, Nicolae. Arheolog clujean care, in 1961, a descoperit la Tartaria trei tablite de lut
din Neolitic, pe care se afla elemente ale unui posibil sistem de protoscriere.

W. Wadi el-Hol. Zona din Valea Nilului in care au fost descoperite inscriptii realizate cu cel
mai vechi alfabet egiptean, datand din anul 2000 i.Hr.

X. Xanadu. Primul proiect din categoria hypertext, initiat in 1960 de Ted Nelson. Este
considerat punctul de cotitura in trecerea de la scrierea pe hartie la scrierea pe computer.

Z. Zhuang. Numeros grup etnic din China (peste 18 milioane de persoane), care foloseste
alfabetul logografic Sawndip atestat inca din anul 689 si derivat din cel chinezesc Han, dar
transliterat, din 1957, cu caractere romane.

9 Tablitele cerate de la Rosia Montana

Rosia Montana este o comoara de aur nu doar pentru spatiul romanesc, dar si pentru istoria
Europei. Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile minelor
reprezinta o pagina de istorie care rastoarna teoriile ilogice ale celor care sustin ca dacii nu
exploatau aurul, ca nu stiau sa il prelucreze, deci nici un tezaur scos la lumina de-a lungul
timpului, nici macar faimoasele bratari de aur, nu pot fi dacice. Teoria originii latine a
romanilor sta, si ea, cu greu in picioare, pentru cine cerceteaza tablitele de la Rosia. Ele
demonstreaza, de pilda, ca minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor,
ca si autohtonii, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii, in limba latina vulgara. In
tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni quia se litteras scire negavit nu stia a
scrie literele -, partile se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta, in anul 131
(dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand
anume invatase neamul trac limba latina vulgara? Cat despre vechimea exploatarii in
subteran, datarile cu C14 au adus dovezi indubitabile ca dacii extrageau aurul cu 300 de ani
inainte de a fi partial cuceriti de romani si ca acestia nu au facut altceva decat sa intre in
galeriile sapate de daci. Rosia Montana, dupa explorari care dureaza din 1999, este inca o
sursa inepuizabila de istorie adevarata, nefalsificata, care supara pe multi academicieni. Si
inca rezerva surprize, cum a fost cea de la Neagra, unde, intr-o neinsemnata valcea si intr-un
mic paraias, s-a descoperit aurul cel mai fin, poate din toata lumea cunoscuta, aur de 24
carate. Istoria tripticelor (carti cu trei foi de lemn cerat, legate intre ele) de la Rosia Montana a
fost povestita in detalii, in cartea Romanica, de G. Popa-Lisseanu, editata in 1926, la
tipografia Ion C. Vacarescu.
Contracte in limba latina vulgara
La Rosia s-au gasit 50 de piese (tablite), dintre care jumatate au fost distruse integral sau
partial, din nepricepere, ignoranta, sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25.
Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin.
Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre proprietari de mine
romani si arendasi- baiesi priceputi -, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar (cel mai
important document despre colegiile funerare din antichitate), o lista de bucate pentru un
ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare-cumparare de sclavi si asocieri in
vederea exploatarii unor gauri de mina. Am pus in ghilimele proprietari, pentru ca in
tablite, formularea este deosebit de interesanta. Dam un exemplu: Ulpius Valerius, nestiutor
de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de
asemenea nestiutor de carte. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar
categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! Atunci care era proprietarul
adevarat? Nu cumva un localnic dac?
In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral, cu comentarii si ilustratie grafica, de
catre eruditul german Theodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul
ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o
dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d.Hr., despre scrierea in aceasta
limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana, cu totul necunoscuta in lume. Iar
faptul ca aceste triptice au fost descoperite accidental, existand posibilitatea sa existe multe
altele, ascunse in galeriile dacice, ar trebui sa constituie un argument fundamental pentru
oprirea proiectelor de exploatare care ar distruge orice vestigiu de o asemenea importanta
culturala. Scrisul pe tablite cerate este socotit o inventie greceasca. Aristofan pomenea ca
atenienii isi scriau contractele pe ceara, la fel ca in tablitele cerate de la Rosia Montana.
Ascunse in subterane
Tripticele au fost semnalate prima oara in anul 1835, la Munchen, ca fiind gasite in minele de
aur de la Rosia.
Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii, in minele numite Larnic, unde,
pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care
astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti; in minele din Letea, unde
langa triptice a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de
ani; intr-o mina din Carnicul Mare, intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai
multe scaune, avand si o vatra (11 triptice); langa Rosia Abrudului, in mina numita Sf.
Ecaterina, la o adancime de 277 metri, unde au fost gasite cele mai multe, impreuna cu
obiecte casnice.
Povestea tablitelor descoperite in minele Letea s-a pastrat in detaliu. In anul 1788, un baies
caruia nu i s-a pastrat numele a gasit trei triptice intr-una din minele de aur restaurate de catre
Societatea Sf. Iosif, al carei conducator (magister) era Paul Laurentiu Kovacs din Abrud. Unul
din triptice a ajuns la Kovacs, iar despre celelalte doua nu se mai stie nimic. Kovacs a daruit
tripticul cumnatului sau, Stefan Lazar, superintendentul Unitarienilor din Cluj, scriindu-i ca s-
a gasit impreuna cu o multiume de alte obiecte casnice. Stefan Lazar, cunoscand valoarea
tripticului, l-a daruit la randul sau Colegiului Unitarienilor din Cluj, unde s-a pastrat ca o
curiozitate pana la 181l, cand Stefan Lazar a murit. Fiul sau, Samuel, colectionar de
antichitati, l-a cerut inapoi si i-a fost returnat, apoi fiul lui l-a vandut, in anul 1834, librarului
anticar Samuel Nemes. Se pare ca la acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe
care a incercat sa le falsifice. Una dintre acestea a ajuns la Muzeul National din Pesta, care a
achizitionat exemplarul cu pretul de 1000 florini.
Falsificarea grosolana
G. Popa-Lisseanu scrie in Romanica despre incercarea grosolana de falsificare a unor
tablite: Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele
vorbe barbare, fara de nici un inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti rau
formate, au aparut numele mai multor eroi din migratiunea huno-ungarica, asa-zisi sclavi
adusi de romani pentru a munci in mine. Timotheiu Cipariu, membru al Comisiei pentru
Conservarea Monumentelor Vechi ale Transilvaniei, a avut doua exemplare de astfel de
tablite falsificate, unul in original, altul in copie, amandoua comunicate de un profesor de la
Craiova. Din cauza acestor falsuri care au circulat in mediile europene de profil, doi
paleografi francezi, Natalis de Wailly si Letronne au publicat, pe buna dreptate, in Journal
des Savants, niste disertatii total nefavorabile despre tablitele cerate, pronuntandu-se in
contra autenticitatii lor. Partea buna este ca cei doi au devenit curiosi cu privire la modelele ce
au stat la baza falsurilor studiate de ei. Mai ales dupa ce, in 1875, tablite asemanatoare au mai
fost descoperite intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus din Pompei, toate fiind
chitante scrise cu acelasi fel de litere, cursive, in latina vulgara. Acestea sunt anterioare
tablitelor de la Rosia Montana cu aproape un secol, dar impreuna constituie singura dovada a
vechimii scrierii cursive in latina vulgara. Cele de la Rosia Montana sunt insa mult mai
valoroase, pentru ca ele nu sunt simple chitante, ci documente care ofera indicii nepretuite
despre relatiile sociale dintre oamenii de rand, care constituiau o clasa aparte fata de
conducatorii vorbitori de limba latina culta.
Ciudateniile lingvistice
Textul documentului incrustat in astfel de table cerate se scria de doua ori, iar numarul
sigiliilor martorilor (cu exceptia unui singur contract) era, obligatoriu, de sapte.
Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului, fara a se desface sigiliile, iar
scopul contractului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea
verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana, de la cap la coada, inclusiv semnaturile
celor sapte martori obligatorii, deoarece este specificat in contract ca nici cei care sustineau ca
sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii quia se litteras scire negavit (nu stiau sa
scrie literele). O ciudatenie a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie
folosirea oltenismelor, pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, la un
contract de vanzare al unei femei, un martor se subscrie cu formula segnai, in loc de signavi,
adica perfectul simplu romanesc sau oltenismul semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma
autohtona, siesi, scrisa sies sau sues. Aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe
Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina vulgara SVI MI PIE, al meu,
patriarhul! Datarea acestui topor este uimitoare: 1500-1375 i.Hr. Si atunci, cine pe cine a
latinizat? Printre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela inchinata
zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor (vezi foto). Acesta este
incadrat de cuvintele IM si PIO, patriarhul imortales, nemuritor. Acest zeu misterios cu
doua capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o
divinitate al carei simbol era soarele. El apare si pe monedele dacice, sub denumirea de Ianus.
Isidor, in lucrarea sa Origini, ne spune ca limba prisca (vulgara), adica limba batrana, a
fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, in timpul lui Ianus. Iar limba
latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina: Ispraviti cu atatea
grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!. Iata de ce tablitele cerate
descoperite pana in prezent, si poate multe altele ramase prin galeriile din Rosia Montana sunt
dovezi nepretuite ca latina vulgara se vorbea cursiv de catre neamul trac, probabil cu diferente
mici de pronuntie, dupa cum demonstreaza greselile gramaticale din texte.
Protagonistii contractelor
Dintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana, aceia care
pretindeau ca gaurile de mina pe care le inchiriau erau ale lor. Cei mai multi dintre
arendasi erau baiesi din tribul dalmat al Pirustilor, asezat in Rosia Montana in vicus
Pirustarum. Dintr-un contract aflam ca o sclava, Passima, a fost cumparata de Dasius
Verzonis, care pirusta e. In Muntii Apuseni traia un alt trib, al pirustilor daci. Se poate
presupune ca cele doua neamuri se aflau in bune relatii. Alti baiesi, vreo cinsprezece, au
nume grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-au avut
intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt barbare, originare Daciei , dar
si altor neamuri de traci, iliri indeosebi. Este important sa aflam cine erau arendasii si cei care
scriau contractele pentru romanii nestiutori de carte, pentru a intelege de ce documentele n-au
fost tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se tineau
socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!
Afaceri dubioase
Istoricii sustin ca minele romane erau exploatate direct de catre imparat, prin procuratori
aurari. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doar niste liberti, dar de conditie
mai buna. In afara de acestia, exista o multime de particulari romani, tot liberti, care
pretindeau ca stapanesc gropi de aur. Intregul personal al minelor era format din liberti, in
functiile superioare, din sclavi in cele inferioare si din baiesi priceputi, colonizati in tinutul
aurifer, in numar relativ mic. Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei
care le incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratorii romani, iar cei care
le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani, pentru ca acestia foloseau latina
oficiala, culta. Si de ce au fost ingropate tablitele in galeriile miniere greu accesibile? S-a
spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate,
fratii dacilor, si ale dacilor liberi. Cu atat mai mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la
centru, pentru ca erau niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate
presupune fie ca erau furtisaguri, facute pe la spatele comenduirii romane, nefiind vorba de
minele mari, ci doar de gropi aurifere, fie ca scribii erau in bune relatii cu dacii si nu au
vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte de proprietate.
Monumente unice
Din cele 25 de tablite cerate, noua dintre documente au fost redactate la Alburnus Maior, doua
in cazarmile Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum, iar restul in localitatile neidentificate pe
teren deocamdata: vicus Deusara, Immenosum Maius, Anssium, Resculum, Baridustarum,
toate, in afara de Immenosum, purtand denumiri autohtone. Incepand cu 1999, la Rosia
Montana cerceteaza o echipa de arheologi si specialisti francezi de la Centre National de la
Recherche Scientifique, de la Unite Toulousaine dArcheologie et d Histoire (UTAH) si
de la Universitatea Le Mirail, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din
Cluj si de la Universitatea Tehnica din Mnchen. La UTAH exista un departament de
arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. La inceput, misiunea stiintifica a
fost sponsorizata de statul francez, apoi 40% din cheltuieli au fost preluate de S. C. Rosia
Montana Gold Corporation. Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele
Alburnus Maior I si II. Conform acestor specialisti, Alburnus Maior era o structura de sine
statatoare, cu un statut juridic incert, deocamdata, in cadrul municipalitatii romane, iar
toponimele amintite ori reprezinta cartiere, ori asezari pe criterii etnice, de tip vicus si
castella. Aceste asezari, locuite de liberti romani si de mineri peregrini iliro-dalmati, au fost
parasite simultan, undeva in sec. III. Stilul monumentelor epigrafice este unic, specific
pentru Rosia Montana: banda superioara decorata la colturi cu doua spirale si un fronton
triunghiular la mijloc. Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din
cele mai vechi timpuri, pe ceramica, si inca pastrate ca motiv decorativ pe costumele
populare. Un opait catalogat ca ceramica romana atipica este decorat central cu un frumos
simbol solar, la fel de vechi pe aceste meleaguri ca si spirala si triunghiul.
Dacii, initiatorii exploatarii in subteran
Citam in continuare din concluziile francezilor, pentru ca suna altfel cand o spun ei: In
opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar
din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi
in subteran. In campania din 2000, a fost descoperita o sustinere miniera din lemn in situ in
reteaua de galerii Tarina, datata cu C14 la mijlocul sec.I i.Hr. sfarsitul sec. I d.Hr. Nimic nu
ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. Campania din 2002 a
furnizat noi datari dacice.
In capitolul Retelele miniere antice din volumul I Alburnus Maior se propune in repetate
randuri deschiderea unor galerii foarte vechi, zidite nu se stie de catre cine, pe care
cercetatorii francezi le banuiau si mai interesante decat cele cercetate. Sectorul Habad este
renumit ca gazduieste lucrari foarte vechi. Mai multe intrari apar relativ usor de redeschis
manual sau cu excavatorul. Daca sectorul este amenintat de extinderea exploatarii de
suprafata, s-ar impune demararea acestor investigatii. Aveau si de ce sa recomande acest
lucru. Pe santierul Carnic I datarea dacica obtinuta cu C14 are o cronologie intre 265 si 90
i.Hr. De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia lucrarilor acestei
retele, nu este posibil sa se distinga importante schimbari in tehnica miniera. Singura noutate
pe care o aduce romanizarea se pare ca rezida in introducerea opaitului, pentru care sunt
sapate nise in pereti. Inainte se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la
ideea ca activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana, atat la
Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea romana. Apoi, dupa
cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat lucrarile deja sapate in epoca preromana
si vor fi fost date in utilizarea probabila a acelorasi familii de mineri indigeni. Acesti ultimi
pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschida santierele lor, in aceeasi
maniera de abataj, atat de caracteristica, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice,
probabil o tehnica miniera dacica. Recomandam aceste volume si academicienilor care
sustin ca dacii nu extrageau aurul din subteran si nu il prelucrau!

Rosia Montana este o comoara de aur nu doar pentru spatiul romanesc, dar si pentru istoria
Europei. Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile minelor
reprezinta o pagina de istorie care rastoarna teoriile ilogice ale celor care sustin ca dacii nu
exploatau aurul, ca nu stiau sa il prelucreze, deci nici un tezaur scos la lumina de-a lungul
timpului, nici macar faimoasele bratari de aur, nu pot fi dacice. Teoria originii latine a
romanilor sta, si ea, cu greu in picioare, pentru cine cerceteaza tablitele de la Rosia. Ele
demonstreaza, de pilda, ca minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor,

ca si autohtonii, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii, in limba latina vulgara. In
tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni quia se litteras scire negavit nu stia a
scrie literele -, partile se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta, in anul 131
(dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand
anume invatase neamul trac limba latina vulgara? Cat despre vechimea exploatarii in
subteran, datarile cu C14 au adus dovezi indubitabile ca dacii extrageau aurul cu 300 de ani
inainte de a fi partial cuceriti de romani si ca acestia nu au facut altceva decat sa intre in
galeriile sapate de daci. Rosia Montana, dupa explorari care dureaza din 1999, este inca o
sursa inepuizabila de istorie adevarata, nefalsificata, care supara pe multi academicieni. Si
inca rezerva surprize, cum a fost cea de la Neagra, unde, intr-o neinsemnata valcea si intr-un
mic paraias, s-a descoperit aurul cel mai fin, poate din toata lumea cunoscuta, aur de 24
carate. Istoria tripticelor (carti cu trei foi de lemn cerat, legate intre ele) de la Rosia Montana a
fost povestita in detalii, in cartea Romanica, de G. Popa-Lisseanu, editata in 1926, la
tipografia Ion C. Vacarescu.

Contracte in limba latina vulgara

La Rosia s-au gasit 50 de piese (tablite), dintre care jumatate au fost distruse integral sau
partial, din nepricepere, ignoranta, sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25.
Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin.

Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre proprietari de mine
romani si arendasi- baiesi priceputi -, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar (cel mai
important document despre colegiile funerare din antichitate), o lista de bucate pentru un
ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare-cumparare de sclavi si asocieri in
vederea exploatarii unor gauri de mina. Am pus in ghilimele proprietari, pentru ca in
tablite, formularea este deosebit de interesanta. Dam un exemplu: Ulpius Valerius, nestiutor
de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de
asemenea nestiutor de carte. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar
categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! Atunci care era proprietarul
adevarat? Nu cumva un localnic dac?

In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral, cu comentarii si ilustratie grafica, de
catre eruditul german Theodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul
ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o
dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d.Hr., despre scrierea in aceasta
limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana, cu totul necunoscuta in lume. Iar
faptul ca aceste triptice au fost descoperite accidental, existand posibilitatea sa existe multe
altele, ascunse in galeriile dacice, ar trebui sa constituie un argument fundamental pentru
oprirea proiectelor de exploatare care ar distruge orice vestigiu de o asemenea importanta
culturala. Scrisul pe tablite cerate este socotit o inventie greceasca. Aristofan pomenea ca
atenienii isi scriau contractele pe ceara, la fel ca in tablitele cerate de la Rosia Montana.
Ascunse in subterane

Tripticele au fost semnalate prima oara in anul 1835, la Munchen, ca fiind gasite in minele de aur de la
Rosia.

Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii, in minele numite Larnic, unde,
pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care
astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti; in minele din Letea, unde
langa triptice a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de
ani; intr-o mina din Carnicul Mare, intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai
multe scaune, avand si o vatra (11 triptice); langa Rosia Abrudului, in mina numita Sf.
Ecaterina, la o adancime de 277 metri, unde au fost gasite cele mai multe, impreuna cu
obiecte casnice.

Povestea tablitelor descoperite in minele Letea s-a pastrat in detaliu. In anul 1788, un baies
caruia nu i s-a pastrat numele a gasit trei triptice intr-una din minele de aur restaurate de catre
Societatea Sf. Iosif, al carei conducator (magister) era Paul Laurentiu Kovacs din Abrud. Unul
din triptice a ajuns la Kovacs, iar despre celelalte doua nu se mai stie nimic. Kovacs a daruit
tripticul cumnatului sau, Stefan Lazar, superintendentul Unitarienilor din Cluj, scriindu-i ca s-
a gasit impreuna cu o multiume de alte obiecte casnice. Stefan Lazar, cunoscand valoarea
tripticului, l-a daruit la randul sau Colegiului Unitarienilor din Cluj, unde s-a pastrat ca o
curiozitate pana la 181l, cand Stefan Lazar a murit. Fiul sau, Samuel, colectionar de
antichitati, l-a cerut inapoi si i-a fost returnat, apoi fiul lui l-a vandut, in anul 1834, librarului
anticar Samuel Nemes. Se pare ca la acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe
care a incercat sa le falsifice. Una dintre acestea a ajuns la Muzeul National din Pesta, care a
achizitionat exemplarul cu pretul de 1000 florini.

Falsificarea grosolana

G. Popa-Lisseanu scrie in Romanica despre incercarea grosolana de falsificare a unor

tablite: Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele
vorbe barbare, fara de nici un inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti rau
formate, au aparut numele mai multor eroi din migratiunea huno-ungarica, asa-zisi sclavi
adusi de romani pentru a munci in mine. Timotheiu Cipariu, membru al Comisiei pentru
Conservarea Monumentelor Vechi ale Transilvaniei, a avut doua exemplare de astfel de
tablite falsificate, unul in original, altul in copie, amandoua comunicate de un profesor de la
Craiova. Din cauza acestor falsuri care au circulat in mediile europene de profil, doi
paleografi francezi, Natalis de Wailly si Letronne au publicat, pe buna dreptate, in Journal
des Savants, niste disertatii total nefavorabile despre tablitele cerate, pronuntandu-se in
contra autenticitatii lor. Partea buna este ca cei doi au devenit curiosi cu privire la modelele ce
au stat la baza falsurilor studiate de ei. Mai ales dupa ce, in 1875, tablite asemanatoare au mai
fost descoperite intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus din Pompei, toate fiind
chitante scrise cu acelasi fel de litere, cursive, in latina vulgara. Acestea sunt anterioare
tablitelor de la Rosia Montana cu aproape un secol, dar impreuna constituie singura dovada a
vechimii scrierii cursive in latina vulgara. Cele de la Rosia Montana sunt insa mult mai
valoroase, pentru ca ele nu sunt simple chitante, ci documente care ofera indicii nepretuite
despre relatiile sociale dintre oamenii de rand, care constituiau o clasa aparte fata de
conducatorii vorbitori de limba latina culta.

Ciudateniile lingvistice

Textul documentului incrustat in astfel de table cerate se scria de doua ori, iar numarul
sigiliilor martorilor (cu exceptia unui singur contract) era, obligatoriu, de sapte.

Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului, fara a se desface sigiliile, iar
scopul contractului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea
verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana, de la cap la coada, inclusiv semnaturile
celor sapte martori obligatorii, deoarece este specificat in contract ca nici cei care sustineau ca
sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii quia se litteras scire negavit (nu stiau sa
scrie literele). O ciudatenie a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie
folosirea oltenismelor, pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, la un
contract de vanzare al unei femei, un martor se subscrie cu formula segnai, in loc de signavi,
adica perfectul simplu romanesc sau oltenismul semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma
autohtona, siesi, scrisa sies sau sues. Aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe
Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina vulgara SVI MI PIE, al meu,
patriarhul! Datarea acestui topor este uimitoare: 1500-1375 i.Hr. Si atunci, cine pe cine a
latinizat? Printre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela inchinata
zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor (vezi foto). Acesta este
incadrat de cuvintele IM si PIO, patriarhul imortales, nemuritor. Acest zeu misterios cu
doua capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o
divinitate al carei simbol era soarele. El apare si pe monedele dacice, sub denumirea de Ianus.
Isidor, in lucrarea sa Origini, ne spune ca limba prisca (vulgara), adica limba batrana, a
fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, in timpul lui Ianus. Iar limba
latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina: Ispraviti cu atatea
grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!. Iata de ce tablitele cerate
descoperite pana in prezent, si poate multe altele ramase prin galeriile din Rosia Montana sunt
dovezi nepretuite ca latina vulgara se vorbea cursiv de catre neamul trac, probabil cu diferente
mici de pronuntie, dupa cum demonstreaza greselile gramaticale din texte.

Protagonistii contractelor

Dintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana, aceia care
pretindeau ca gaurile de mina pe care le inchiriau erau ale lor. Cei mai multi dintre
arendasi erau baiesi din tribul dalmat al Pirustilor, asezat in Rosia Montana in vicus
Pirustarum. Dintr-un contract aflam ca o sclava, Passima, a fost cumparata de Dasius
Verzonis, care pirusta e. In Muntii Apuseni traia un alt trib, al pirustilor daci. Se poate
presupune ca cele doua neamuri se aflau in bune relatii. Alti baiesi, vreo cinsprezece, au
nume grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-au avut
intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt barbare, originare Daciei , dar
si altor neamuri de traci, iliri indeosebi. Este important sa aflam cine erau arendasii si cei care
scriau contractele pentru romanii nestiutori de carte, pentru a intelege de ce documentele n-au
fost tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se tineau
socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!

Afaceri dubioase

Istoricii sustin ca minele romane erau exploatate direct de catre imparat, prin procuratori
aurari. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doar niste liberti, dar de conditie
mai buna. In afara de acestia, exista o multime de particulari romani, tot liberti, care
pretindeau ca stapanesc gropi de aur. Intregul personal al minelor era format din liberti, in
functiile superioare, din sclavi in cele inferioare si din baiesi priceputi, colonizati in tinutul
aurifer, in numar relativ mic. Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei
care le incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratorii romani, iar cei care
le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani, pentru ca acestia foloseau latina
oficiala, culta. Si de ce au fost ingropate tablitele in galeriile miniere greu accesibile? S-a
spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate,
fratii dacilor, si ale dacilor liberi. Cu atat mai mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la
centru, pentru ca erau niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate
presupune fie ca erau furtisaguri, facute pe la spatele comenduirii romane, nefiind vorba de
minele mari, ci doar de gropi aurifere, fie ca scribii erau in bune relatii cu dacii si nu au
vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte de proprietate.

Monumente unice

Din cele 25 de tablite cerate, noua dintre documente au fost redactate la Alburnus Maior, doua
in cazarmile Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum, iar restul in localitatile neidentificate pe
teren deocamdata: vicus Deusara, Immenosum Maius, Anssium, Resculum, Baridustarum,
toate, in afara de Immenosum, purtand denumiri autohtone. Incepand cu 1999, la Rosia
Montana cerceteaza o echipa de arheologi si specialisti francezi de la Centre National de la
Recherche Scientifique, de la Unite Toulousaine dArcheologie et d Histoire (UTAH) si
de la Universitatea Le Mirail, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din
Cluj si de la Universitatea Tehnica din Mnchen. La UTAH exista un departament de
arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. La inceput, misiunea stiintifica a
fost sponsorizata de statul francez, apoi 40% din cheltuieli au fost preluate de S. C. Rosia
Montana Gold Corporation. Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele
Alburnus Maior I si II. Conform acestor specialisti, Alburnus Maior era o structura de sine
statatoare, cu un statut juridic incert, deocamdata, in cadrul municipalitatii romane, iar
toponimele amintite ori reprezinta cartiere, ori asezari pe criterii etnice, de tip vicus si
castella. Aceste asezari, locuite de liberti romani si de mineri peregrini iliro-dalmati, au fost
parasite simultan, undeva in sec. III. Stilul monumentelor epigrafice este unic, specific
pentru Rosia Montana: banda superioara decorata la colturi cu doua spirale si un fronton
triunghiular la mijloc. Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din
cele mai vechi timpuri, pe ceramica, si inca pastrate ca motiv decorativ pe costumele
populare. Un opait catalogat ca ceramica romana atipica este decorat central cu un frumos
simbol solar, la fel de vechi pe aceste meleaguri ca si spirala si triunghiul.

Dacii, initiatorii exploatarii in subteran

Citam in continuare din concluziile francezilor, pentru ca suna altfel cand o spun ei: In
opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar
din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi
in subteran. In campania din 2000, a fost descoperita o sustinere miniera din lemn in situ in
reteaua de galerii Tarina, datata cu C14 la mijlocul sec.I i.Hr. sfarsitul sec. I d.Hr. Nimic nu
ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. Campania din 2002 a
furnizat noi datari dacice.

In capitolul Retelele miniere antice din volumul I Alburnus Maior se propune in repetate
randuri deschiderea unor galerii foarte vechi, zidite nu se stie de catre cine, pe care
cercetatorii francezi le banuiau si mai interesante decat cele cercetate. Sectorul Habad este
renumit ca gazduieste lucrari foarte vechi. Mai multe intrari apar relativ usor de redeschis
manual sau cu excavatorul. Daca sectorul este amenintat de extinderea exploatarii de
suprafata, s-ar impune demararea acestor investigatii. Aveau si de ce sa recomande acest
lucru. Pe santierul Carnic I datarea dacica obtinuta cu C14 are o cronologie intre 265 si 90
i.Hr. De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia lucrarilor acestei
retele, nu este posibil sa se distinga importante schimbari in tehnica miniera. Singura noutate
pe care o aduce romanizarea se pare ca rezida in introducerea opaitului, pentru care sunt
sapate nise in pereti. Inainte se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la
ideea ca activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana, atat la
Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea romana. Apoi, dupa
cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat lucrarile deja sapate in epoca preromana
si vor fi fost date in utilizarea probabila a acelorasi familii de mineri indigeni. Acesti ultimi
pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschida santierele lor, in aceeasi
maniera de abataj, atat de caracteristica, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice,
probabil o tehnica miniera dacica. Recomandam aceste volume si academicienilor care
sustin ca dacii nu extrageau aurul din subteran si nu il prelucrau!