Poveştile lacurilor blestemate

Din apele lacului Bezid, judeţul Mureş, răsare turla vechii biserici a satului care a fost inundat

Mii de oameni au pierit de-a lungul timpului înghiţiţi de ape, iar de multe ori rudele pun
tragediile pe seama forţelor oculte. Bărci prinse în vârtejuri de neoprit, peşti uriaşi
care îi sperie de moarte pe înotători sau biserici distruse de comunişti care iau suflete
tribut sunt doar câteva dintre legende.

Despre Lacul Miresei, aflat în apropierea Bisericii Sf. Voievozi, din Câmpina, circulă tot felul
de poveşti. Pe aceste locuri ar fi fost, prin anul 1.200, o mănăstire de călugări în care au avut
loc păcate grele sau o biserică ai cărei enoriaşi erau foarte păcătoşi. Iar Dumnezeu i-a
pedepsit şi le-a scufundat lăcaşul de cult.

Unii locuitori sceptici spun că apa are o adâncime de patru metri şi nu putea să se scufunde
aici o mănăstire, pe când alţii ar putea jura că apa are până la 70-80 de metri. Cert este că
lacul îşi ia în fiecare an tributul. Şi numai bărbaţi. Se mai spune că în zilele însorite poţi zări
în apă turla fostei biserici.

O altă legendă spune că o fată forţată de părinţi să se mărite cu un bărbat bogat, deşi iubea
un alt flăcău, s-a aruncat în apă chiar în ziua nunţii. Dimineaţa, oamenii au zărit voalul alb
plutind, iar de atunci locul este blestemat, cerând în fiecare an „suflet de om tânăr, în special
de bărbat", cum povestesc sătenii.

Ginere ucis în noaptea nunţii

În ultimii 60 de ani, zeci de persoane şi-au găsit sfârşitul într-un mod misterios în Lacul
Fântânele din comuna doljeană Radovan. Sătenii spun că, la începutul aniilor '40, în satul
Radovan s-au mutat mai mulţi moldoveni, printre care şi o tânără frumoasă pe nume Ileana.

„Muică, era frumoasă foc ca toate moldovencele. S-a îndrăgostit de ea un băiat de aici de la
noi din sat şi s-au luat", povesteşte Maria Muşetescu (75 de ani). Dar în noapte nunţii,
ginerele a fost omorât în bătaie de câţiva nuntaşi. „De necaz, mireasa s-a dus în pădurea de
la marginea satului şi s-a spânzurat de ciutura unei fântâni", mai spune tanti Maria.

Potrivit localnicilor, oamenii care-şi găsesc sfârşitul în lacul Fântânele ar fi victimele miresei
spânzurate, pentru că pădurea unde s-a spânzurat înconjoară luciul de apă.
„La câţi oameni au murit aici, e ceva necurat. Cred că mireasa i-a înecat, că nu îmi dau io
seama cum de s-au înecat atâţia bărbaţi în lacul ăsta", afirmă Muşetescu. Ironia sorţii face
ca ultima victimă să fie chiar şeful gărzii de intervenţie al Inspectoratului pentru Situaţii de
Urgenţă Dolj, care a salvat zeci de oameni de la înec. Bărbatul de 36 de ani a murit când
regla presiunea apei în baraj.

Vorbe necurate

La graniţa dintre judeţele Prahova şi Buzău există un alt loc înconjurat de mister şi superstiţii:
lacul de la Ciotul Paltinului. Se spune că, în mijlocul apei, bărcile sunt prinse de un vârtej de
neoprit, care le trage în adâncuri.

Bătrânii povestesc că fenomenul se explică prin blestemele aruncate de oameni asupra

lacului. Format pe craterul unui vechi vulcan, îi obliga pe localnici să ocolească pe un drum
greu, iar aceştia spuneau cu necaz: „Dărâma-s-ar muntele, că greu mai e!". Într-o noapte, în
timpul unei furtuni, s-a produs o alunecare de teren care a lărgit lacul cu aproape un
kilometru şi de atunci a pornit blestemul.

Lacul misterios din Bucegi

Departe de privirile oamenilor, într-o zonă în care doar viperele trăiesc confortabil, se spune
că un lac apare şi dispare după legi bizare. Şi că, potrivit localnicilor din zona Poiana
Ţapului, fiecare apariţie a lacului în munţii Bucegi este însoţită de moartea sau de dispariţia
unor persoane.

Oamenii spun că sunt şi semne prevestitoare: înainte ca lacul să-şi facă simţită prezenţa,
vremea se strică brusc, iar vântul bate foarte puternic două zile. A doua zi, undele lacului
scaldă munţii pentru una sau mai multe zile, până când îşi primeşte ofranda vie.

Oamenii spun că în acele locuri trăia, în mijlocul unui lac, o vrăjitoare. Copiii chinuiţi de ea s-
au revoltat şi, ajutaţi de zâna lacului, au scufundat vrăjitoarea, cu casă cu tot. Numai că
puterea acesteia era atât de mare încât lacul revine câteodată, ia un suflet de om şi dispare
iarăşi în neant. În ultimii ani au murit aproape numai turişti.

Biserica din ape

Poate cel mai sinistru lac din judeţul Mureş este lacul Bezid. Acesta s-a format prin
construirea unui baraj pe valea pârâului Cuşmed. Lucrările au început în 1975, dar umplerea
definitivă a lacului s-a încheiat în 1992. Lacul a fost făcut pentru prevenirea inundaţiilor care
ar pune în pericol patru sate şi s-a format pe suprafaţa satului Bezidul Nou. Din ape răsare şi
acum, ca o fantomă, turla vechii biserici.

Scafandrii de la Serviciul Salvamont Mureş se antrenează în lacul Bezid. „Am intrat prima
dată în lacul Bezid în urmă cu trei ani. Atunci am fost solicitaţi pentru a recupera cadavrul
unui tânăr înecat acolo. Este sinistru.

Vizibilitatea este zero şi doar în zilele foarte însorite poţi vedea ceva la doi metri. Din ce am
văzut eu, se pot distige rămăşiţele caselor şi chiar vechiul drum din sat", a povestit Robert
Kovacs, şef la Serviciul Salvamont Mureş. Cea mai mare adâncime a lacului este de 14
metri.

Iazul care a înghiţit nuntaşii

De istoria blestemată a iazului Nimirceni, situat la cinci kilometri de localităţile sucevene

Bosanci şi Fălticeni, se leagă mai multe poveşti. Cea mai veche se referă la un alai de
nuntaşi care ar fi fost înghiţit de apele Nimirceniului cu sute de ani în urmă.
„Era iarnă. Nuntaşii se duceau spre o biserică din apropiere. Ca să nu înconjoare iazul, au
trecut de-a latul său. La mijloc însă gheaţa a cedat, iar toţi nuntaşii s-au înecat", povesteşte
Lucreţia Plămădeală, pensionară.

Unii localnici spun că, uneori, în miezul nopţii, nuntaşii revin la viaţă şi continuă nunta, pe iaz
auzindu-se acorduri de fanfară, deşi nu este nimeni în zonă.

„Într-o seară, am ieşit să văd de ce urlă câinii. Nu a trecut mult şi am auzit fanfara cântând pe
iaz. Am fugit de acolo fără să mă mai uit în urmă. Locul ăsta e necurat mai mult ca sigur",
povesteşte ciobanul Ştefan Dima.

Localnicii spun că iazul cere suflete tinere. „Acum vreo doi ani s-a înecat un tânăr. Era doar
până la genunchi în apă, dar el şi-a pierdut viaţa. Unii spun că atunci o voce din adâncuri a
spus: «Ora a sosit, omul a venit»", povesteşte Daniel Ciobanu.

"La câţi oameni au murit aici, e ceva necurat. Cred că mireasa i-a înecat, că nu îmi dau io
seama cum de s-au înecat atâţia bărbaţi în lacul ăsta."
Maria Muşetescu
localnică din Radovan

Monştrii din adâncuri

Legendele Balastierei de la Apa, judeţul Satu Mare, referitoare la existenţa unor peşti
gigantici care trăiesc la o adâncime de 40 de metri, sunt povestite de oameni care cunosc
bine balta. Balastiera, a doua ca mărime din ţară, se întinde pe o suprafaţă de 100 de
hectare. În 1970, când râul Someş a inundat judeţul, o mare cantitate de apă s-a revărsat în
baltă. Acesta este punctul de pornire al legendelor.

„Nu este exclus ca în acel moment să fi ajuns somni în baltă. În 40-50 de ani, ei pot ajunge şi
până la 100 de kilograme. Mediul natural este propice pentru a supravieţui aşa de mult,
durata lor de viaţă fiind mare", spune Mihai Rusu, unul dintre foştii administratori ai
balastierei.

Directorul Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi Satu Mare, Gheorghe Giran, spune că
rudele sale au văzut cu ochii lor peştii uriaşi. „Înainte de '89 se exploata puternic în zonă. La
un moment dat, o cupă a rămas în adâncuri. Pentru recuperarea ei au fost chemaţi
scafandrii.

Din câte am auzit, aceştia

s-au speriat de monştrii uriaşi din adâncuri. Fratele meu spune că a văzut un peşte cât o
traversă de cale ferată", povesteşte Giran.
Geza Varga (78 de ani), localnic, susţine că a văzut peşti mari cât un om. „Am lucrat şi eu
acolo, am văzut cu ochii mei acei peşti uriaşi. Au o gură cât capul meu, cred că m-ar putea
înghiţi pe loc", spune Geza Varga.

Scafandrii s-au speriat de somnii uriaşi din lacul Fântânele, judeţul Cluj Foto: Caius Raţiu
Mâncat de peşti

Situat în partea de nord-est a municipiului Iaşi, în apropiere de localităţile Dancu şi Valea

Lungă, lacul de baraj artificial Chiriţa serveşte de prin anii '68 drept rezervă de apă potabilă
pentru capitala Moldovei. Constantin Leonte (78 de ani), din localitatea Valea Lungă,
povesteşte de doi paraşutişti care au aterizat din greşeală în apă.

„Unul a scăpat, dar altul a fost înghiţit de ape. Au chemat scafandrii ca să-l caute. Băieţii au
intrat în apă, dar după câteva minute au ieşit speriaţi la mal. Ne-au spus că au văzut nişte
somni uriaşi, şi că ei nu mai intră în apă", spune moş Leonte.

Trupul paraşutistului a ieşit la suprafaţă după trei săptămâni. „Avea o parte a feţei mâncată
de peşti. Vă spun eu: sunt mari de tot somnii ăia din lac, că şi scafandrii spuneau că te pot
mânca", zice localnicul.

Şi lacul de la Fântânele, judeţul Cluj, a băgat spaima în scafandri şi în localnici. Iosif Marc,
un bătrân din Beliş, îşi aminteşte că în urmă cu şapte-opt ani un cioban a căzut din barcă în
apele lacului. Scafandrii care l-au căutat s-au îngrozit. „Ne-au spus că dacă am şti ce monştri
sunt în aceste ape, nu ne-am mai apropia de lac", îşi aminteşte Iosif Marc.

O situaţie asemănătoare este în cazul barajului Paltinu, de pe Valea Doftanei. A fost

construit în 1971 şi a dat naştere unor poveşti teribile despre peştii de dimensiuni incredibile
care ar trăi în apă sau despre tributul de suflete cerut de lac. Dovadă stau şi zecile de cruci
înşirate pe mal.

Razelmul, viaţa şi moartea pescarilor

Pescarii îşi riscă viaţa pe lacul Razelm, judeţul Tulcea Foto: Cristian Dogaru
Cel mai mare lac din România, de 415 kilometri pătraţi, poate fi considerat şi cel mai
periculos. Tulcenii spun că lacul Razelm este malefic. Te adoarme cu liniştea luciului de apă,
pentru ca imediat să se transforme în iad. Femeile se uită lung după soţii care pleacă la
pescuit, pentru că mulţi nu s-au mai întors.

„Singura şansă este să ajungi cât mai repede la mal, altfel adio. Valurile se ridică la doi metri,
brusc începe vijelia de nu mai vezi ţărmul. Din cauză că lacul e foarte mare, se fac valuri
uriaşe de te răstoarnă imediat. Am scăpat dintr-o asemenea furtună doar pentru că văzusem
malul", povesteşte Ovidiu Ghionu, pescar tulcean.

Cea mai mare tragedie s-a produs în 1997, când apele lacului au îndoliat şapte familii
deodată. „Băieţii au plecat pe lac. Era iarnă şi lacul era îngheţat. S-au dat jos din lotcă şi
podul de gheaţă a cedat. Au intrat dedesubt, n-a scăpat niciunul. I-au găsit când s-au topit
gheţurile. Razelmul este infinit mai primejdios decât Marea Neagră", spune primarul din
Jurilovca, Virgil Vlaciu.

Locuri misterioase din Romania

Foto (8)
Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe
teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal
si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile. O
parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut
intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de
comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul
romanesc.
Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe
teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal
si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile. O
parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut
intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de
comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul
romanesc.

Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis?

Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei
pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita
printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea
carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu
dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei
campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa
vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta
in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in
poemul “Memento mori”.
Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare, fiind capabil sa-si
schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al
geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand
speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere
urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.

Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si

aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a
tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau
marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari
care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si
mancarea - lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.
Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia".
O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor
Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O
iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi
fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire
pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.
Sinca Veche & enigmele bisericii din stanca
Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat
romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent
pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita
pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime
uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica
a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia
asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru
Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a
fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de
comori.
Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere
de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a
unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece
aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta
cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost
frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau
sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba
romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui
Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu
Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l
avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in
1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu
aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa
porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de
filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se
inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul
bisericii…

Blestemul comorilor din Baragan

Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde
iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita
de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un
taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in
pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte.
Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru
frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se
afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc
care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.
Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un
satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul
i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a
aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.

Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean
care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii
vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara
turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta
lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele
sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se
spanzure de aceeasi fantana.
La fel de sinistru este - spun legendele - si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care
a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat
urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca
o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii.
Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in
familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa
si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a
visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri
si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si
astazi.

Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate
ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea
sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima
curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu
suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut
destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii.
Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde -
conform povestilor - oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in
satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si
lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica
de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si
tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca
soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor
cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a
sufletelor si o sfintire a locului.

Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre

Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani in toiul dezbaterilor
specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori
oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie
1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre
de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o
spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa prima
seara “paranormala”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in
noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat
consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul
fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara
faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana
pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai
violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti
care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele
Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a
incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea…
Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi,
mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste
carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea
Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici.
Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni
sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist.
Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu
familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre
in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11
august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii
familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe
lumea cealalta…

Poeni, satul blestemat de lupi…

Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste
oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale
lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata
si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei,
lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin
probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care
se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si
mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste
o suta de ani.
Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca
animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se
spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume
arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau
prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea
disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o
rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni.
Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste
doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura
o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi
aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.

Balta Vrajitoarelor
Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de
padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de
localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal
ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda
aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si
este loc de manifestari inexplicabile.
Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea
intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei,
atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este
un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice
vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea
Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea
vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene
ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al
baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa
bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta.
Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se
micsoreaza niciodata - indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea,
conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un
bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani…

Misterioasele drumuri de sub Bucegi

In fiecare zi, indiferent ca e vara, toamna, pramavara sau iarna, sute de persoane vin sa
traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur si simplu pentru munte, altii vin atrasi de legendele ce
cuprind intreg tinutul Bucegilor. Iar altii vin in cautarea comorilor ramase prin pesteri, din
cele mai vechi timpuri, asa cum spun legendele locale. Pentru ca in zona Bucegilor trece un
lant de drumuri subterane, cunoscute doar de cateva persoane, la ora actuala. In vremuri de
restriste, inca din vremea dacilor, obstile tramiteau femeile si copiii aici, tramiteau comorile
ce le aveau si porneau la lupta impotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o
parte in alta a muntilor.

Legendele locale vorbesc despre o serie de comori in zona: o comoara ascunsa sub Sfinx, o
comoara ascunsa in apropierea varfului Omul, alte comori ascunse in diverse pesteri din zona.
Dar, pana ce aceste comori vor fi scoase la iveala, cea mai mare comoara ramane cea
spirituala si frumusetea muntilor din zona, trecutul istoric al acelor locuri. Oare cati stiu ca
initierea preotilor daci se facea aici, unde exista celebrul Kogaionon, identificat cu Omul, din
insasi traducerea numelui sau, Capul lui Ion, acel Ion al carui nume l-au preluat voievozii
nostri in “Io… voievod?”.

Sau cati stiu ca ostile de elita ale Tarii Romanesti se antrenau pe platoul Bucegilor? Acei
“rosii” care se numeau asa din cauza hainelor pe care le purtau si care erau folosite in lupta
doar in cazuri extreme, ele constituind cavaleria de elita a domnitorului. Sau cati stiu de
Izvorul Tamaduitor al lui Zamolxis care se gaseste la capatul unei poteci care, de cele mai
multe ori scapa ochiului acelui turist venit acolo doar ca sa faca gratare si sa bea votca sau
bere racata la apa de izvor? Si de multe ale locuri aflate la vedere, dar care ascund atatea
secrete ale poporului nostru.

Popor crescut sub protectia Dragonului si a Lupului, simboluri ale libertatii, popor plamadit
din durere si vegheat de Pasarea Phoenix, pasarea renasterii. Uitati-va in jurul vostru. Ce mai
vedeti acum? Unde sunt Lupii si Dragonii de demult? Ce a mai ramas din poporul asta? Ce
ne-a mai ramas in afara de speranta, singura care renaste de la an la an si ne ajuta sa trecem
peste timp mosteniri spirituale pe care nu le are nici un alt popor din lume.

Dar astazi nu vom vorbi despre nimic din toate astea. In numarul acesta vom discuta despre
tunelele de sub munti… In anul 105 armatele romane conduse chiar de imparat, patrundeau
in teritoriul dacilor, ocupind cetate dupa cetate. Era al doilea razboi si Traian era decis ca de
data asta sa supuna definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grabea, preferind sa
construiasca de fiecare data pe unde trecea cetati si castre care sa asigure spatele armatei sale.

La un moment dat, intre romani si Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, in
munti, pe loc deschis, la intilnirea a doua piriuri, s-a dat o lupta pe viata si pe moarte intre cele
doua osti. Era sfarsitul toamnei. Dacii erau condusi personal de Decebal, iar romanii de unul
dintre generalii lui Traian, cel care, dupa cucerirea Daciei, urma sa devina pramul guvernator
al noii provincii romane. Lupta a fost ingrozitoare si a durat toata ziua. Spre seara, balanta
incepuse sa inclise spre romani, din cauza numarului mare de luptatori de profesie pe care ii
aveau.

La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost vazut cazind in lupta. Atunci dacii au
inceput sa sovaie, vazind in asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu
piarda de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere si… armatele dacilor au disparut in
cateva minute ca inghitite de pamant. degeba au trimis romanii trupe in urmarirea fugarilor.
Acestea se intorceau toate cu acelasi raspuns: in fata lor nu exista nici un fel de dusman…

A urmat o pauza de cateza zile, pauza care a fost cat pe ce sa salveze soarta regatului dac.
Pentru ca, profitind de ea, Decebal a realizat o lovitura care a ramas in analele razboaielor: a
incercat sa mute centrul operatiunilor la sud de Dunare, pe teritoriu roman. La vremea
respectiva nimeni nu a putut intelege cum, in conditiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din
105, Decebal a ajuns, intr-un interval de timp extrem de scurt – mai putin de 2 zile – sa
strabata muntii Daciei, ajungind la locul de intalnire cu aliatii sai si trecand Dunarea ca sa
atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din pacate, in urma unor tradari din
rindul nobililor daci, Traian a aflat secretul miscarilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de
tunelurile subterane care traversau muntii dintr-o parte in cealalta.

Dupa batalia de la Adamclisi cand fiecare dintre aliatii infranti ai dacilor se retrageau spre
locurile lor de bastina, dacii condusi de Decebal au cazut in cateva ambuscade organizate de
romanii care ii asteptau in tunelurile de trecere. Neasteptindu-se la asa ceva, mare parte din
trupele repliate au fost nimicate, putini fiind dacii care au ajuns din nou la Sarmizegetusa.
Dupa acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea,
multe au ramas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai tirziu de domnitorii
romani. Asa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor.

Cei mai populari munti ai Romaniei sunt strabatuti de la un capat la altul de treceri subterane,
putini fiind cei care cunosc existenta acestora. Despre existenta tunelurilor aveau cunostinta
numai sacerdotii daci si unii nobili, acestia din urma cunoscand doar anumite treceri
strategige si nu pe toate. Ducand mai departe mostenirea spirituala a inaintasilor lor, preotii
daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pamant, secrete preluate de preotii
crestini, paznici ai comorilor spirituale si nu numai, ale acestui popor si retransmise mai
departe doar calugarilor virtuosi. Pentru ca aici, in interiorul Bucegilor, exista o parte din
secretul existential al nostru, al romanilor, ca popor.

Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor si a celor de dupa ei, platoul Bucegilor era
interzis oamenilor de rand. Acolo se antrenau ostile de elita ale domnitorului. Oare de ce, din
toate locurile posibile din tara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul
Bucegilor? De ce nu un loc la cimpie, unde antrenamentul calare se putea desfasura in conditii
mai bune? Simplu. Pentru ca, in vremuri de restriste, tezaurul roman era adapostit in tunelele
din zona, iar “rosii” aveau ca sarcina prioritara, paza comorilor.

Mai mult, legendele locale vorbesc si despre existenta unui tezaur deosebit. Un tezaur
acumulat si pastrat in zona de-a lungul a zeci de generatii de conducatori. Se spune ca fiecare
din acestia trebuia sa sporeasca tezaurul pe durata domniei lui si nu avea voie sa foloseasca
niciodata odoarele de pret din tezaurul sfant. Cei care nu au tinut cont de asta au fost loviti de
un blestem cumplit, ei si familiile lor fiind risipite in vint. Se spune ca acest blestem a lovit
cele doua ramuri conducatoare din familia Basarabilor, respectiv ramura Draculestilor si cea a
Danestilor, multi domnitori din aceste familii murind asasinati, ei si familiile lor, pentru
incercarea de a folosi tezaurul tarii in scop personal.

In ultimii ani, in zona Bucegilor s-au efectuat masurari energetice care au constatat existenta
unor campuri de forta extraordinara si a unor treceri subterane care traverseaza muntii dintr-o
parte in cealalta. Mai mult, aceleasi masuratori au aratat existenta a doua treceri subterane
care merg din zona Bucegilor pana in apropiere de Pestera Ursilor din Carpatii Occidentali,
acestea fiind intretaiate din cand in cand de diverse tunele mai mici sau mai lungi.

Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu strabat muntii haotic ci
sub forma unor linii care configureaza imaginea unui lup imens, avand gura deschisa, ca
atunci cand se arunca asupra prazii. Capul lupului este in Muntii Apuseni iar coada coboara
pana in apropiere de Pietrosita, judetul Dambovita. Intrebarea logica este daca aceste treceri
subterane au fost facute de mina omului sau daca au fost doar descoperite si folosite de
oameni? Este o intrebare la care, deocamdata nu are cine sa raspunda. Poate doar misticii,
care au avut curajul sa afirme ca totul a fost construit de Zamolxis atunci cand Marele Zeu a
decis sa apere acest pamant sfant si pe cei ce-l locuiesc.

“Apa nemuririi” din Judetul Dambovita – 7 izvoare

Pe versantul estic al muntilor Bucegi in zona Cheile Scropoasa, la 1300 m altitudine, se
gaseste una din cele mai mari surse naturale de apa minerala naturala necarbogazoasa
din lume. Sursa este cunoscuta de peste 2000 de ani sub denumirea de “7 Izvoare”.
Legenda spune ca de aici au baut apa Zalmoxe si dacii cei puternici.

Maximul Energetic al Întregului Pământ, prin care trece Axa Lumii e localizat de istorici,
cercetători, arheologi, oameni de ştiinţă, etc, de pe întreg cuprinsul lumii şi care s-au aplecat
de-a lungul anilor şi istoriei, numeroaselor studii în materie, ca existând pe teritoriul nostru.
Fie în Munţii Bucegi pe Vf Omu, fie în Masivul Godeanu, Mehedinţi, în Munţii Buzăului sau
în Vf Gugu din Masivul Ţarcu ( Banat ).

Apa Vie, Apa Nemuritoare a Dacilor, Apa Vieţii, Apă Pură, este existentă pe teritoriul ţării
noastre ( Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Fântâna din Runc-Alba, Munţii Bucegi-Kogaion- între
Lacul Bolboci şi Scropoasa, Bârlad, 7Izvoare Herculane, Comarnic-Prahova, etc ) prezintă un
interes ridicat pentru întreaga lume, dovadă îmbutelierea secretizată a Celei mai Pure Ape din
Europa în Valea Prahovei, de către o companie din Câmpina şi experţi NATO din Berlin,
dovadă proprietăţile terapeutice demonstrate în timp ale acestei Ape.
Axa Cerului, Crucea Cerului – Vf Dumbrava-Bucura, lângă Vf Omu, în jurul Sfinxului există
un halou de Lumină uneori vizibil, şi în întreaga zonă s-au semnalat fenomene inexplicabile
aparent, precum încărcarea energetică cu efecte absolut şi incontestabil benefice
organismului, aici fiind localizat Muntele Sacru Kogaionul, Poarta Kogaionului făcând
legătura cu Universul.
Despre Axa Cerului, Crucea Cerului, Axa Lumii, s-au scris şi s-au făcut numeroase studii şi
cercetări. Deşi fiecare studiu, cercetare-n parte, prin vocea celor ce argumentează şi vin cu
dovezi de tot felul, inclusiv descoperiri ce întăresc afirmaţiile în sine, susţin ipoteze, locaţii şi
teze fascinante la prima vedere, toate au ca numitor comun acelaşi subiect, teorie : existenţa
Axei Lumii în spaţiul carpato-danubiano- pontic, pe plaiuri mioritice, aici, la noi, în România,
Dacia Nemuritoare. Grădina Edenului e ” semnalată ” ca existând în sud-vestul Daciei, iar
descoperirile arheologilor vin în sprijinul acestei ipoteze : brăţări de aur în chip de capete de
viperă din specia Amodites, pescari şi vânători Peştera Hoţilor ( vechime de 10 000 de ani ),
Adamclisi ( Adam Clisi – pământul lui Adam, Pământul Omului, Adam=om, tradus din
ebraică ), peşteri locuite cu zeci de mii de ani î.e.n ( 100 000 – 40 000 ani î.e.n. ), teoria ce
susţtine existenţa Evei-Havva pe Vale şi la nord de Pison ( râu Sfânt ) identificat ca fiind
Dunărea, deci în regiunea Havila-Valhia, respectiv, Dacia Nemuritoare, Dackha-strămoşul
oamenilor ş.a.m.d.

” Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm
ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. ”
Parintele Gherontie Puiu si Manastirea Caraiman
La Busteni, in marginea padurilor de sub Caraiman se afla Manastirea Caraiamn,
ctitorie recenta a Parintelui Gherontie Puiu, in urma unor viziuni. La poalele varfului
Caraiman, strajuit de Monumentul Eroilor, Manastirea Caraiman devine un loc de
pelerinaj favorit pentru credinciosi.

Citez din brosura de prezentare a Manastirii Caraiman:

“Din prima zi a venirii sale pe lume, parintele Gherontie s-a aflat necontenit sub protectia
Maicii Domnului, care l-a ales, spune el, pentru indeplinirea unei sfinte misiuni: inaltarea
unei manastiri departe de tumultul desertaciunilor omenesti.

Intregul sau destin seamana cu un martiriu crestin. Credinta nestramutata si rugaciunea l-au
ajutat, insa, sa implineasca faceri de bine de-a dreptul miraculoase, ca un mijlocitor intre
crestinii aflati la nevoie si Preacurata Fecioara Maria. Dar mai presus de toate, parintele
Gherontie Puiu a reusit in cele din urma sa-si vada visul pe cale de a se implini.

Manastirea cu un singur calugar

Dincolo de “Jepi” – un parau repede curgator pe sub coasta Bucegilor – se afla un plai
domol numit Palanca, inconjurat de brazi seculari. Cateva lespezi vechi de piatra brazdeaza
poteca ingusta ce serpuieste prin padure, pana la o poiana invelita in iarba, de un verde
stralucitor.
Pelerinii descopera o gura de rai, in mijlocul careia se afla
un brad retezat de furtuna ce are forma neobisnuita a unui policandru urias. In varful sau
este asezata o cruce alba, ce se aprinde la lasarea serii, o data cu iluminatul public din
Busteni. Pe ramura din partea de rasarit a arborelui sunt prinse, in cateva copci, clopotul si
toaca aceste manastiri in aer liber.

Deasupra, pe varful Caraimanului, la o inaltime ametitoare, vegheaza crucea inaltata pe

munte, la care se inchina toti pelerinii inainte de a pasi in cuprinsul asezamantului.”