Sunteți pe pagina 1din 2

Dincolo de nisipuri

Fanus Neagu
In vara anului 1946, într-un sat de câmpie mistuit de secetă de doi
ani.Şuşteru se trezeşte după o noapte de priveghi a doua zi după-
amiază.Pentru că nu mai văzuse tutun de patru zile, şi-a pus câteva frunze de
iederă în lulea.
A ieşit în drum.Avea poftă de lăptuci,după ce visase că grădina lui de
zarzavat înverzise sub efectul ploii.Dascălul satului despre care toată lumea
credea că-şi pierduse minţile din cauza foamei, i-a cerut de fumat.Stătea
toată ziua pe marginea şanţului,mestecând măcriş,dacă avea, şi îngâna
uitându-se la cerul gol de nori, un rând dintr-o carte de rugăciune:
,,Dumnezeule care dormi în pădurea de dafini.”
Atras ca un magnet de albia secată,Şuşteru a coborât la râu. Şanţurile
prin care altădată venea apa de la râu spre grădină erau goale.Mâlul se uscase
şi crăpase.Albia secată a râului se întindea ca o omidă cenuşie.Totul era
uscat.În depărtare, pe vârful unei movile se vedea un călăreţ.Şuşteru a
zgâriat cu vârful piciorului o cruce în nisip şi a râs.Acest gest care era magic
în copilărie însemna că dedesupt gâlgâia un izvor.
Văzând călăreţul apropiindu-se în goană,personajul i-a făcut semn cu
mâinile,gândindu-se la pericolul ce pândea calul de a cădea răpus de atâta
efort.Călăreţul s-a apropiat şi i-a strigat,arătând spre munte că vine
gârla,pentru că a plouat acolo. Uimit,Şuşteru nu a înţeles în prima clipă ce i s-
a spus, iar când s-a dezmeticit,călăreţul era departe.
Aici realitatea se îmbină cu ficţiunea şi călăreţul vestitor pare să fie o
nălucire a apei morţilor,a mirajului pe care il trăiesc cei aflaţi în deşert.
Cu privirile înfrigurate ,căutând în susul albiei, i se pare că simte
răcoarea apelor pornite de la munte.Suşteru îşi schimbă total
comportamentul, este de nerecunoscut, ca sub efectul unei maladii. Anunţând
vestea dascălului, el se grăbeşte să dea luntrea la apă, târând-o cu greu prin
praful uliţei până dincolo de râu.
Au început să bată clopotele,iar sătenii sunt copleşiţi de acea stare
febrilă în aşteptarea apei binefăcătoare.Bărbaţii s-au apucat să desfunde
şanţurile,un bătrân îşi întindea undiţele,o fată se pieptăna murmurând un
cântec trist ca de bocet,bărbaţii îşi suflecaseră pantalonii ca să nu-i ude
gârla.
Se înnopta.Sătenii nu se mişcau, dar deveniseră nerăbdători. Ei nu
vedeau venind gârla.Şuşteru le-a povestit cum a auzit-o venind. Ideea că
morarii le-au furat apa i-a unit pe oameni în hotărârea de a urca la
moară.Lăsându-şi uneltele,ei s-au repezit să încalece şi să pornească la
drum.Nu aveau decât un ţelTrebuiau să aducă gârla astfel piereau.
Sătenii au pornit pe un drum al calvarului, în care au pierit doi cai ucişi
de efort înainte de jumătatea lui.Au ajuns cu greu la prima moară,dar iazul
era gol.Au plecat mai departe, cu convingerea că apa a fost tăiată mai
sus.Şapte dintre ei au coborât şi au luat-o pe lângă cai,rămânând mult în
urmă.Din ceată rămăsese numai jumătate.Cu puţin înainte de miezul nopţii au
ajuns la moara a doua,ascunsă între sălcii bătrâne.Văzând un cârd de raţe
gâgâind,Şuşteru a crezut că vin de la iaz.
Sătenii s-au năpustit călare spre stăvilar, dar iazul era gol şi
jgheaburile pline până la jumătate de ţărână.Sătenii au rămas buimaci,iar
morarul i-a luat drept hoţi.
Şuşteru şi-a păstrat convingerea obsesivă că apa fusese oprită mai sus,la
celelalte mori.Patru săteni s-au întors, iar ceilalţi l-au mai urmat o
bucată,apoi l-au părăsit şi ei. Albia râului se vedea întinzându-se înainte, o
dâră de cretă ce nu se mai isprăvea nicăieri.
Finalul are o valoare simbolică.Urmărindu-şi himera cu
încăpăţânare,Şuşteru porneşte mai departe atras de răcoarea valurilor pe
care o simţea mereu în faţă,sub lumina halucinantă a lunii ce se ofilea pe
muchia aceluiaşi deal.

Powered by http://www.e-referate.ro/
Adevaratul tau prieten