Dincolo de nisipuri de Fanus Neagu rezumat Personajul principal este uteru, care se trezise trziu cci sttuse la priveghit

t i observac familia era plecata prin sat dupa mancare. Se trezise stpnit de pofta de a mnca o legtur de lptuci, cci n timpul nopii visase c i-a nverzit grdina.Iei n drum dupce i umplu luleaua cu ieder uscat i l vede pe invatatorul satului stnd ca de obicei pemarginea anului spunand rugaciuni. Se spunea despre el c i-a pierdut minile dincauza foamei.uteru avea ochii crpii de somn, era mic i slab cu cmaa atrnndu-i peste pantaloni.uteru zrete un clre aprut ca din senin i care alergnd n goana mare spre sat anun c a plouat la munte i vine grla. Apoi, fr ca uteru s aib timp s-i revindispare ca o nluc pe sub arcadele podului vopsit n rou, dup ce pn acum peisajulera dominat de culori terse, ast meniune a culorii roii este ca un avertisment asuprastrii de sntate a personajului. Din punctul de vedere a doctorilor rosul este culoareanebuniei. Sosirea apei ii sperie pe oamenii satului. Asa incep oameni sa isi intre in ritm. Clopotelencep s sune strngnd toat suflarea satului pe mal. uteru coboar luntrea din pod, brbaii cur anurile, femeile i ineau copiii lng ele s nu le ia vltoarea apei, unele pregtiser deja nite bolovani pentru splat rufe, un btrn ntindea crligele pentru peti, o fat se pieptena murmurnd un cntec trist. Sperana c apa va veni i face peoameni mai generoi: uteru capt tutun, iar acesta i ddu i dasclului s trag unfum.Se nserase i apa nu apruse. Tot uteru este cel care gsete explicaia: morarii dins u s u l B u z u l u i p r o b a b i l c o p r i s e r a p a n i a z u r i l e l o r . N u e t i m p d e p i e r d u t , a a c imediat se formeaz o ceat de clrei care s porneasc n susul apei. La prima moar nu e nici urm de ap, pornesc spre cea de-a doua, timp n care o partedintre clrei abandoneaz pentru c nici oamenii i nici caii nu mai rezist. La cea de-adoua moar este aceeai situaie, dup care un alt numr de clrei abandoneaz.La un moment dat ajung ntr-un loc de unde se zrea albia uscat a rului o dr de cretce nu se mai isprvea nicieri. In cele din urma Susteru rame singur, ceilalti abandodandunul cate unul.Sfarsitul consta in drumul singuraticului Suster care punand capul pe cal si dandu-i pinteni a ramas doar cu impresia ca in fata lui se simte usuara briza a valurilor.
Intr-o dupa-amiaza din vara secetosului an 1946, un taran dintr-un sat de campie buzoian, pe nume susteru, iese din casa, manat de pofta unei tigari. isi rasuceste o tigara din frunze uscate de iedera si porneste pe ulita prafuita spre Buzau. Se intalneste cu dascalul, care ii cere o tigara imprumut, dar caruia ii raspunde ca nu este buna, ca te ustura la limba. Se uita indelung la santurile goale, uscate, si la albia crapata, plina de mal a raului. Pe o movila, el zareste (sau i se pare ca zareste) un calaret care goneste catre sat si care ii striga (sau i se pare lui) ca vine garla, caci a plouat la munte. susteru o ia la fuga spre sat, impiedicandu-se si ridicandu-se rapid, nerabdator sa dea de stire oamenilor ca albia se va umple de apa. In curand, malul raului se umple de sateni, barbati, femei si copii, tineri si batrani, care isi reiau viata de acolo de unde li se oprise o data cu instalarea secetei: barbatii isi sufleca pantalonii ca sa nu li se ude, femeile ii tin deoparte pe copii, ca sa nu-i ia apa, un batran pescar pune carlige pentru pesti, iar o fata se piaptana pe indelete, rasfirandu-si cosita. Oamenii asteapta pana la apusul soarelui sosirea apei, dupa care ii cer socoteala lui susteru. Acestuia ii vine ideea ca morarii din deal au oprit apa si ca acestia trebuie determinati, eventual cu forta, sa-i dea drumul. Alaturi de vreo douazeci de barbati, el porneste, calare, la deal spre prima moara, unde gasesc iazul gol. La fel se intampla si la morile urmatoare, incat oamenii il parasesc, intorcandu-se in sat pe jos, caci caii murisera unul cate unul. Susteru isi continua urcusul, atras de luna ca un somnambul, simtind in fata racoarea valurilor. Caracteristici: - apartine genului epic: autorul isi exprima indirect sentimentele si gandurile prin intermediul actiunii si al personajelor; - intindere medie (mijlocie) intre schita si roman; unele nuvele sunt structurate in parti, numerotate cu cifre romane precum romanele ("Budulea Taichii" de Ioan Slavici); - predomina naratiunea, dar se impleteste cu descrierea (personajelor, mediului, naturii) si cu dialogul; - actiunea este relativ simpla, chiar daca mai complexa decat a schitei, urmarind un singur fir narativ, - ea surprinde fapte verosimile, dar cu o nota de senzatie, inedite, deci apar si elemente fantastice; - timpul este mai indelungat decat in schita ajungand pana la zeci de ani; - actiunea este declansata de unul sau mai multe conflicte puternice si se deruleaza rapid, fara comentarii din partea naratorului, spre deosebire de povestire, unde naratorul se implica in relatarea evenimentelor; - conflictul central este constituit in jurul unui personaj puternic reliefat, prezentat amanuntit. - personajele sunt mai numeroase decat in schita, alese din diferite categorii sociale, atat principale, cat si secundare sau episodice, atat individuale, cat si colective; - personajele principale sunt, insa, putine si urmarite in evolutie, fiind simbolice; - evolutia personajelor este determinata nu numai de trecerea timpului, ci si de gradarea evenimentelor; - destinul uman se impleteste cu natura; - uneori expozitiunea este ampla, prezentand amanuntit destinul personajelor si alternand timpul trecut cu cel prezent; - partile (capitolele) nu respecta strict cronologia faptelor, fiecare secventa urmarind sa prezinte o ipostaza a personajului, vazut in diferite imprejurari; - implicit, nuvela nu surprinde un singur moment din existenta personajelor, ci intamplari petrecute deseori, in decursul unei vieti; - uneori, autorul se afla in afara naratiunii, relatarea efectuandu-se la persoana a III-a, alteori autorul participa subiectiv;

Aparuta in 1962, "Dincolo de nisipuri" este o nuvela in care se concentreaza mai multe elemente specifice prozei lui Fanus Neagu: nostalgia puritatii primordiale, lumea "buimaca" antrenata in acte greu de justificat, prezenta mitului, lirismul. Naratiunea se desfasoara cronologic, pe parcursul a cateva ore, fiind alcatuita din secvente narative in centrul carora se afla Susteru personajul principal: plecarea de acasa, intalnirea cu misteriosul calaret, momentele in care oamenii asteapta apa, drumul spre cele doua mori, urcusul lui Susteru spre a treia moara. Subiectul este aparent simplu si ar putea fi povestit astfel: intr-o dupa amiaza din vara lui 1946 ("an de seceta cumplita"),Susteru - un taran dintr-un sat de pe valea Buzaului - iese din casa, manat de pofta unei tigari. Decorul este al satului de campie, al carui tablou se constituie din acumulari de detalii: ulita, femeia care aduna baliga, cainele care se scutura de pureci, coltul unui gard - toate alcatuiesc imaginea unei lumi bine cunoscute. in acest cadru, cel dintai om pe care-l intalneste Susteru este dascalul satului (despre care " toata lumea zicea ca si-a pierdut mintile din pricina foamei"). Aparitia acestui personaj ciudat prefigureaza scenele de psihoza colectiva care vor urma. Coborand spre malul Buzaului, Susteru, gaseste acelasi tablou dezolant: santurile (prin care altadata venea apa) erau goale, albia raului "se intindea in sus ca o omida cenusie", iar "aliorul se incolacea de caldura".

In departare, pe o movila, se zarea un calaret care se apropia in goAna de sat; trecand pe langa Susteru, acesta i-a strigat ca a plouat la munte si vin apele: " Observandu-l, calaretul carmi spre el si striga, aratand cu bratul indarat, ca vine garla. A plouat la munte si vine garla. Vine Buzaul".

Inlocuirea dialogului prin vorbire indirecta, iuteala derularii acestei intalniri si stergerea imaginii calaretului (care"disparea ca o naluca in fulgerarile apei mortilor"), plaseaza intamplarea la limita dintre real si iluzoriu, o invecineaza cu mirajul. Susteru anunta satul si, in curand, pe malul raului secat se aduna o multime de oameni. Satenii sunt prezentati intr-un tablou panoramic in care atitudinile si vorbele ating absurdul: barbatii isi sufleca pantalonii (ca sa nu se ude atunci cand vor veni valurile), femeile isi tin copiii pe langa ele (ca sa nu-i ia apa), un batran pune carlige cu momeala pentru pesti. Convingerea ca apa va veni este atat de vie, incat oamenii stau, pana la apusul soarelui, intr-o asteptare incordata. Atunci cand Susteru presupune ca morarii din deal au oprit apa, vreo douazeci-" de calareti, in frunte chiar cu personajul principal, pornesc spre prima moara, dar gasesc iazul gol. Descurajati, cativa calareti renunta, dar cei ramasi, condusi de Susteru, isi continua cavalcada nocturna spre a doua moara; cu putin inainte de miezul noptii, mirajul apei se destrama, iazul acesteia fiind tot gol si dezolant. In final, singur Susteru porneste spre a treia moara, simtind "mereu in fata racoarea valurilor".

Dincolo de naratiunea propriu-zisa, textul releva o seama desemnificatii: Cel dintai element care ar putea sa aiba si alt sens decat cel propriu este apa.. Unele mituri privitoare la nasterea lumii vorbesc despre existenta unei mari uriase, din care s-ar fi nascut prima planeta (si, apoi, Cosmosul); aceasta putere germinativa a apei primordiale s-ar fi datorat puritatii, calitate care ar fi existat numai atunci, la inceputul lumii. Pentru Susteru, apa simbolizeaza acea puritate pierduta, pe care in copilarie o invecina cu sacrul: "Cand era copil si facea o cruce pe pamant, zicea ca dedesupt galgaie un izvor".

In acesti termeni, seceta cu peisajul dezolant al naturii ar putea semnifica degradarea materiei, ca urmare a lipsei pomenitei puritati. Atat pentru sateni cat si pentru Susteru, apa reprezinta un ideal dorit cu infrigurare; nici drumul anevoios nu-i opreste pe cautatori, dar, de fiecare data, cand par a se apropia de iluzia lor, aceasta se indeparteaza (popasul la cele doua mori). Dascalul nebun sintetizeaza lumea aflata in deriva, iar aparitia lui prefateaza scena de nebunie colectiva de pe malul raului. Cuvintele pe care dascalul le ingAna mereu ("Dumnezeule care dormi in padurea de dafin ") amintesc de un alt mit potrivit caruia, obosit dupa Creatie, Dumnezeu s-ar fi culcat, lasandu-i pe oameni sa faca ce vor; de aici, impresia unei lumi care si-a pierdut directia. Susteru este, aparent, un taran oarecare ("mic si slab, cu camasa atarnandu-i peste pantaloni"). Vulnerabil din pricina foamei si a noptii pierdute la priveghi, el vede (sau i se pare ca vede) un calaret (ca un Vestitor din mit) si-i aude (sau i se pare ca-i aude) cuvintele. Disparitia nalucii "in fulgerarile apei mortilor" ar putea converti intalnirea intr-o prelungire a visului pe care il avusese taranul putin mai devreme: "dormind, visase c-a plouat si ca i-a inverzit gradina de zarzavat ca in anii buni". Privit mai atent, Susteru este indragostitul de puritate, apa datatoare de viata pe care o cauta fiind, poate, o picatura din apa

primordiala. Nostalgia dupa timpul inocentei, amintirea branduselor albe "ca stropii de lapte cazuti din sistar", pofta de a manca laptuci sunt tot atatea semne ale dorintei de a se intoarce la curatia inceputurilor. Dintre toti satenii, Susteru este singurul care simte, de doua ori, racoarea apei pornite de la munte, singurul care spera intr-o reintoarcere la puritatea si la armonia lumii; din aceasta cauza, lui i se vesteste sosirea garlei si tot el o aude bubuind sub pamant, In final, s-ar putea crede ca, la a treia incercare (ca si in basme), Susteru a gasit apa; in acelasi timp, imaginea drumului care "se ispravea in luna" (adica, in absolut) ar putea sugera inutilitatea demersului sau. "Dincolo de nisipuri" este deopotriva o nuvela inspirata din mituri, psihologica si invecinata cu fantasticul.