Intr-o zi din vara anului 1946, care a fost un an foarte secetos,

Şuşteru un taran dintr-un sat de pe malul râului Buzău , iese din casa,
manat de pofta unei tigari. Pofta ii venise dupa ce visase ca au venit
ploile si mancase salata verde din gradina. Isi rasuceste o tigare din
frunze uscate de iedera si porneste pe ulita prafuita, spre Buzau.
Se intalneste cu dascalul, care ii cere o tigare imprumut, dar caruia
ii raspunde ca nu este buna, ca te ustura la limba. Se spunea despre el că
şi-a pierdut minţile din cauza foamei. Şuşteru avea ochii cârpiţi de somn,
era mic şi slab cu cămaşa atârnându-i peste pantaloni. Se uita indelung la
santurile goale, uscate, si la albia crapata, plina de mal a raului.
Pe o movila, el zareste (sau i se pare ca zareste) un calaret care
goneste catre sat si care ii striga (sau i se pare lui) ca vine garla, caci a
plouat la munte.Apoi, fără ca Şuşteru să aibă timp să-şi revină dispare ca
o nălucă pe sub arcadele podului vopsit în roşu. Acesta o ia la fuga spre
sat, impiedicandu-se si ridicandu-se rapid, nerabdator sa dea de stire
oamenilor ca albia se va umple de apa.
Sosirea apei ii sperie pe oamenii satului. Asa incep oameni sa isi
intre in ritm. Clopotele încep să sune strângând toată suflarea satului pe
mal.Şuşteru coboară luntrea din pod, bărbaţii curăţă şanţurile, femeile îşi
ţineau copiii lângă ele să nu le ia vâltoarea apei, unele pregătiseră deja
nişte bolovani pentru spălat rufe, un bătrân întindea cârligele pentru
peşti, o fată se pieptena murmurând un cântec trist.
Oamenii asteapta pana la apusul soarelui sosirea apei, dupa care ii
cer socoteala lui Şuşteru.Tot Şuşteru este cel care găseşte explicaţia:
morarii din susul Buzăului probabil că opriseră apa în iazurile lor. Nu e
timp de pierdut, aşa că imediat se formează o ceată de călăreţi care să
pornească în susul apei.La prima moară nu e nici urmă de apă, pornesc
spre cea de-a doua, timp în care o parte dintre călăreţi abandonează
pentru că nici oamenii şi nici caii nu mai rezistă. La cea de-a doua moară
este aceeaşi situaţie, după care un alt număr de călăreţi abandonează.La
un moment dat ajung într-un loc de unde se zărea albia uscată a râului .
In cele din urma Susteru rame singur, ceilalti abandonand unul cate unul.
Susteru isi continua urcusul, atras de luna ca un somnambul,
simtind in fata racoarea valurilor.