HANUL ANCUȚ EI

REZUMAT PE CAPITOLE(DETALIAT)

Hanul Ancutei -1 - Iapa lui Voda – Povestire

Intr-o toamna aurie cand "a daruit Dumnezeu rod in podgoriile din
Tara-de-Jos de nu mai aveau vierii unde sa puie mustul", s-au spus
multe povesti la Hanul Ancutei care "nu era han - era cetate"; avea
ziduri groase si porti ferecate, iar in cuprinsul lui se puteau oplosi
oameni, vite si carute si toti erau in siguranta.
Aici se afla in acea toamna si un razes inalt, carunt, cu fata uscata si
adanc brazdata. Acesta era comisul Ionita de la Draganesti care se
lauda cu calul sau, descendent dintr-o iapa la care s-a uitat cu uimire
chiar Voda Mihalache Sturza.
Comisul Ionita le povesteste celor de la han ca, pe vremea aceea cand
el tocmai se pregatea de plecare, soseste la han un boier marunt de
statura, cu barba rosa rotunjita si c-un lantug subtire de aur la gat.
Comisul il intampina cu oala de vin, urandu-i sanatate. Boierul se
bucura ca vede chef si voie-buna in tara Moldovei si-l intreaba pe
razes de unde este si se duce. Razesul ii spune ca-i din tinutul Sucevei,
de la Draganesti si are o mare "pricina" mostenita de la tatal sau si
pentru care nu s-a gasit dreptate, desi au incercat si el si altii din
neamul sau. Iar acum si-a luat din nou documentele doveditoare
asupra dreptului de proprietate si este hotarat sa mearga la Voda sa-i
faca el dreptate.
Boierul se mira de cele auzite si, zambind ironic, il intreaba ce se va
intampla daca nici Voda nu-i va face dreptate.
Atunci comisul isi cobora glasul, dar Ancuta cea tanara auzi ce trebuia
sa se intample: "daca nici Voda nu i-a face dreptate, atunci sa
pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de coada".
Boierul a zambit si l-a intrebat pe razes cand are de gand sa se
infatiseze la Voda. Apoi s-a suit in drosca lui si s-a dus.
A incalecat si razasul si nu s-a oprit decat in targul Iesului, iar a doua
zi catre amiaza, spalat si pieptanat, s-a infatisat la Curtea Domneasca.
Aici este primit de Voda in persoana caruia razesul l-a recunoscut pe
boierul de la han.
Voda a cercetat hartiile si pecetile de ceara si i-a spus razesului ca-i
face dreptate. Apoi l-a intrebat cu umor ce s-ar fi intamplat daca nu i-
ar fi facut dreptate. In acelasi fel i-a raspuns si razasul ca el vorba lui
nu si-o ia inapoi: "Iapa-i peste drum".
Voda a facut haz de raspunsul razasului, apoi a poruncit sa vina
slujbasul care sa mearga cu razasul pentru a face randuiala la
Draganesti.

Hanul Ancutei -2 - Haralambie – Povestire

Intre cei care au ascultat povestea comisului Ionita despre dreptatea
facuta de Voda Mihalache Sturza se afla si calugarul Gherasim care
venea de la munte si, in drumul sau catre biserica marelui mucenic
Haralambie, facuse un popas la han.
Dupa ce a inchinat oala cu vin si a adresat cuvinte de lauda pentru
comisul Ionita, pentru Mos Leonte, un batran prea intelept, cunoscator
al semnelor vremii si ale stelelor, pentru Zaharia fantanarul, pentru
Ienachi coropcarul si pentru cinstita gazda - Ancuta, care, cand rade,
"arata flori de lacramioare" si-i aduce aminte de primavara, calugarul
Gherman si-a inceput povestirea. Le spune ascultatorilor ca slujeste la
Durau si ca-i grea viata-n pustietate. Este originar din satul Bozieni si
a crescut orfan de tata. Inainte de a parasi aceasta lume, maica-sa "l-a
jurat" manastirii Duraului pentru rascumpararea pacatelor trecute si tot
dupa juramant facea si drumul acesta la sfantul Haralambie din Iesi,
mult prea tarziu, dupa treizeci si patru de ani de la trecerea maica-sii
catre lacusurile vesnice.
Auzind acestea, comisul Ionita banuieste ca mama calugarului a avut o
taina pe care acesta n-o cunoaste.
Apoi calugarul povesteste ca in copilarie, l-a cunoscut in imprejurari
tragice pe Haralambie pentru care mergea sa se roage acum.
Pentru a le satisface curiozitatea celor prezenti calugarul le spune ca in
vremea veche a fost unul Haralambie, arnaut domnesc, care s-a facut
haiduc lovind curti boieresti si sate si avand sub stapanire drumuri,
codri si fantani. Pe cei ce se sculau impotriva-i ii palea cu hamgerul
ori ii detuna cu pistolul.
Dupa multe ingroziri si morti, boierii s-au plans lui Voda, iar acesta a
pus poterele sa-l urmareasca.
Vazand ca nimeni nu-l poate prinde, Voda Ipsilanti ii porunceste
fratelui lui Haralambie, capitanului Gheorghie, sa i-l aduca viu ori
mort.
Acesta si-a ales cincizeci de oameni inarmati care l-au urmarit pe
Haralambie zi si noapte fara hodina.
Si-n a opta zi a ajuns la casa lor din Bozieni, cu obrazul supt si ochii
sparieti cerandu-i maica-sii ceva de mancare. A apucat doar sa-i spuna
ca-l haituieste frate-sau, Gheorghie, ca pe un lup. Atunci a inteles el
cine era Haralambie.
Haiducul a fost palit de fratele sau cu hamgerul si doborat.
A doua zi, Gheorghie s-a prezentat la domnie cu capul lui Haralambie.
Dupa aceea a cerut sa se intoarca la pamanturile sale si pentru durerea
si ispasirea sa si pentru iertarea sufletului celui ratacit, a cladit in targ
la Iesi biserica la care se ducea monahul sa se inchine.
Hanul Ancutei - 3 - Balaurul - Povestire
Comisul Ionita "nalt si uscat" se ridica-n picioare, recunoaste ca
istorisirea parintelui Gherasim l-a impresionat si-i anunta pe
ascultatori ca le va spune ceva si mai infricosator. Asigurandu-se ca
cei prezenti au tot ce le trebuie si respecta obiceiurile existente la han
inca de pe vremea celeilalte Ancute, mos Leonte zodierul ii indeamna
sa asculte cu atentie povestirea comisului.
Inainte de asta, isi exprima convingerea ca asemenea han "cu ziduri ca
de cetate, cu vin bun si voie-buna" intretinuta de Ancuta cea tanara si
sprancenata, nu se mai gaseste cat ai umbla drumurile pamantului".
Intrebat de hangita cand a vazut prima data balaurul, mos Leonte
spune ca l-a vazut cand avea cam douazeci de ani si parintele sau,
mare zodier si vraci, il invata mestesugul lui. Apoi incepe sa
povesteasca "ce-a vazut":
Pe vremea aceea, spuse Leonte zodierul, traia la ei, la Tupilati, un
boier mare si fudul pe care-l chema Nastasa Bolomir, "nalt si-ncruntat,
c-o barba mare cat o coada de paun".
Acesta fusese insurat de doua ori - intai c-o fata de boier de la Barlad,
apoi cu vaduva unui grec, Negrupunte.
A treia oara s-a cununat chiar la sfanta Mitropolie din Iasi c-o "copila
ca de saptesprezece ani, balaie si care radea parca era soarele". Dar, in
timp ce "coanei Irinuta" ii "aparura bujori in obraji", boierul deveni
"mai scazut si mai tacut". Intr-o vara, de Santilie, pe cand Leonte se
afla cu tatal sau la stana, se trezira cu boierul Nastasa Bolomir. Acesta
ii spune zodierului celui batran ca in casa "a intrat un domn si nu mai
poate avea liniste". Si mai mult, a aflat de la camarasita lui veste
rusinoasa ca Irinuta se intalneste cu Alexandrel Vuza. Boierul ii cere
zodierului sa-i spuna ce scrie-n zodie despre casnicia sa si afla ca "va
avea mare noroc cu muierea lui, dar acum e tulburat de marturii
mincinoase".Afland de la boier ca cucoana Irinuta urma sa se intoarca
chiar atunci de la Roman, Leonte si tatal sau se duc repede la han.
Impreuna cu Ancuta, pun la cale salvarea celor doi tineri.
Cand acestia s-au apropiat de han, batranul zodier le-a iesit in cale si
le-a spus ca sunt in primejdie mare. Atunci s-au intamplat doua
lucruri: s-a dezlantuit o furtuna mare si-n acelasi timp a aparut si
boierul cu slujitorii sai racnind din rasputeri.
Zodierul si Alexandrel Vuza au fost prinsi, urmand sa fie aspru
pedepsiti. In timp ce batranul ii striga boierului ca o sa-l ajunga mania
lui Dumnezeu, peste Moldova s-a abatut o furtuna cu potop de ploaie
"si-un muget nemaiauzit umplu vaile si toata lumea care se afla de fata
a vazut balaurul venind in vartej sucit, cu mare iuteala".
Toti s-au salvat, in timp ce boierul a fost lepadat aproape mort intr-o
rapa.Apoi, peste intreaga fire s-a asternut linistea.Se spune ca din
aceasta intamplare i s-a tras si moartea lui Bolomir.

Hanul Ancutei - 4 - Fantana dintre plopi - Povestire

Este a patra povestire din volum si are ca tema iubirea tragica si ca
personaj narator pe capitanul de mazali, Neculai Isac.
Intr-o toamna cand "Moldova curgea lin in soarele auriu, intr-o
singuratate si-ntr-o liniste ca din veacuri", soseste la han un calaret
care, desi ajuns la carunteala, se tinea drept si sprinten pe cal.
Comisul Ionita il recunoscu desi avea ochiul drept "stans si inchis".
Era prietenul sau din tinerete, Neculai Isac - capitan de mazali - cu
care-si petrecuse tineretile.
Comisul observa ca, de cand s-au despartit, capitanul isi pierduse o
lumina, iar acesta-i povesti intamplarea naprasnica petrecuta cu multi
ani in urma.
Plecat sa duca vinuri in tinutul Sucevei intr-o toamna, Neculai Isac
face popas la Hanul Ancutei.
Plimbandu-se calare pe malul raului Moldova, intalneste un grup de
tigani care se scaldau. E intampinat de Hasanache, un batran cersetor,
care o alunga fara succes din calea boierului pe Marga, o tigancusa de
optsprezece ani.
Frumusetea fetei il tulbura si le da celor doi cate un ban de argint.
Fata il cauta la han a doua zi pentru a-i arata ciubotelele cumparate cu
banul primit. Apoi tinerii petrec o noapte la fantana dintre plopi si isi
promit o noua intalnire de dragoste la intoarcerea lui de la Pascani,
unde trebuia sa-si vanda marfa.
A doua intalnire la fantana are insa un final tragic. Indragostita, fata ii
marturiseste ca Hasanache o trimisese la han ca sa-l seduca, iar planul
era ca tiganii sa-l omoare si sa-i ia banii pe marfa vanduta.
Desi era constienta ca o vor omora pentru ca i-a tradat, fata il
avertizeaza asupra pericolului.
Tanarul fuge calare, scapa cu viata, dar o prajina aruncata de
urmaritori ii scoate un ochi.
Insotit de flacaii de carausi de la han care auzisera strigatele sale,
revine la fantana dintre plopi, unde sangele proaspat de pe colacul de
piatra era semnul ca fata fusese ucisa cu cruzime si aruncata in
fantana.

Hanul Ancutei - 5 - Cealalta Ancuta - Povestire

In prima parte a povestirii, Ienache coropcarul face cateva referiri la
vremea veche cand s-au intamplat lucruri care astazi nu se mai vad, la
oamenii care au fost, la anotimpurile schimbate si ele, precum si la
credinta in Dumnezeu, alta si ea pe atunci.
Apoi incepe sa povesteasca o intamplare la care a fost martor.
In timp ce se tocmea pentru marfa cu niste negustori, a vazut un grup
de arnauti, avand in mijloc pe un om legat. Cel prins era "un om inalt
si voinic, subtire in mijloc si lat in spate". Imbracamintea il arata a fi
un razas instarit. Intre arnauti era si Costea Caruntu, slujitor la agie
care-l lovea pe cel prins cu pumnul peste falci. Coropcarul a aflat de la
Costea Caruntu ca omul acela era Todorita Catana, "un razas nebun si
nemernic din tinutul Vasluiului". Fusese prins si batut, urmand sa fie
si mai aspru pedepsit pentru ca avusese neobrazarea sa fuga cu duduca
Varvara, sora vornicului Bobeica. Cu greu l-au prins oamenii
vornicului, deoarece razasul era un om puternic si "racnea ca el pentru
duduca Varvara, poate sa-si deie si viata". Pe duduca Varvara boierul
urma s-o trimita la manastirea Agapia "sa-si planga acolo gresala
tineretii, iar pe razas l-au inchis in turnul Goliei din Iasi". Pana
dimineata, acesta a reusit sa evadeze si sa-si piarda urma, dand mare
bataie de cap urmaritorilor.
Dupa ce a fost martor la toate acestea, coropcarul a plecat cu o caruta
de ocazie pana la Targu Frumos. Aici a fost nevoit sa coboare
deoarece carutasul a luat-o in alta parte.
Dupa ce s-a odihnit langa o fantana, "i-a trimis Dumnezeu de pe alt
drum, alta caruta". In caruta, coropcarul l-a recunoscut pe Todirita
Catana, dar si acesta pe el.
De la coropcar, razasul afla ca au fost trimisi oameni pe urmele lui, iar
Costea Caruntu o va duce singur pe duduca Varvara la manastirea
Agapia. Todirita Catana ii spune coropcarului ca se duce la Hanul
Ancutei unde avea sa-l astepte pe Costea Caruntu.
Ajuns la han, razasul impreuna cu hangita si cu coropcarul pun la cale
prinderea lui Costea Caruntu si rapirea duducai Varvara.
Planul le-a reusit, Costea abia a scapat cu viata, iar de la Ancuta,
Ienache coropcarul a inteles mai tarziu ca "acel misel ar fi scapat cu
duduca Varvara in tara ungureasca".
"Si atunci, zise coropcarul, iar am banuit-o c-ar fi fost cu stiinta ei".
Hanul Ancutei - 6 - Judet al sarmanilor - Povestire

Printre cei de la han se afla si un om "mahalos" care, dupa caciula

dintr-un berbece, dupa chimirul lat si, mai ales, dupa camesa scortoasa
de spalaturi in zer, se cunostea ca-i cioban. Il chema Constandin
Motoc.
Acesta le spune o poveste despre o intamplare traita de un prieten de-
al lui din satul Fierbinti de pe Siret, aflat pe mosia boierului Raducan
Chioru, vaduv, si care, din cand in cand, avea placere pentru cate-o
femeie de-a oamenilor.
Prietenul pateste si el pozna, afland de la femei binevoitoare, ca pe
Linca lui a poftit-o boierul la curte.
Suparat peste masura, omul a racnit la nevasta-sa, a amenintat-o c-o
taie-n bucati cu securea, dar n-a scos nimic de la dansa si sustinea ca
nu-i vinovata cu nimica. Se jura pe lumina ochilor si pe mormantul
maica-sii ca nu stie nici cu spatele despre ce poate fi vorba, il
domoleste pe barbat si-l trimite sa-si caute de treaba. Iar dupa ce se
duce el la boi si la sanie, ea iese prin fundul gradinii si se duce la
curtea boiereasca.
Barbatul se duce si el la curte "sa-l scrie pe catastif gramaticul", dar
boierul il cheama si-l intreaba ce are cu femeia. Nedumerit, omul ii
spune boierului "sa nu se amestece intre roman si femeia lui". N-apuca
a sfarsit vorba si boierul Raducan Chioru il si fulgera cu palma peste
gura. Omul inchide ochii fara sa-ntelegea si, cand ii deschide, vede la
o fereastra pe Ilinca lui si-ntelge. Boierul si slujitorii sai l-au batut
crunt
Dupa ce a bolit trei zile, omul a sarit intr-o noapte gardul in curtea
boierului sa-si gaseasca femeia.
Boierul vazand atata indrazneala, a poruncit slugilor sale sa-l
pedepseasca aspru. A fost legat cu mainile la spate si cu calus in gura,
tinut cu capul varat intr-un gard si inca alte chinuri inimaginabile. Dar
Dumnezeu a vrut sa nu piara: "a ramas schilod, dar n-a pus fruntea-n
tarana". S-a urcat la munte si s-a facut cioban. Aici l-a cunoscut pe
Vasile cel Mare, "fugar din lume si pribeag in pustie". Omul i-a
povestit intamplarea cu muierea si boierul.
Vasile cel Mare l-a sfatuit sa nu lase nepedepsita fapta boierului.
Impreuna au ajuns in sat si-ntr-o joi, fiind sarbatoare, s-au indreptat
spre biserica cand iesea lumea de la liturghie. Vazandu-l pe boier,
Vasile cel Mare s-a inaltat in scari si s-a adresat oamenilor, spunandu-
le ca n-are cu ei nimic, dar a venit sa faca un judet, adica o judecata
dupa obiceiul vechi. Apoi, el s-a adresat boierului Raducan Chioru
spunandu-i ca pentru muiere il iarta, dar au tremurat cu capu-n gard,
cu gleznele in gheata morii, cu picioarele-n butuc si le-a fost viata
umpluta de otrava: "si pentru acestea ne-am infatisat sa-ti platim".
Cei doi l-au luat in piepturile cailor si l-au daramat si l-au lovit cu
cutitele. Cand s-au incredintat ca a murit, au incalicat, au iesit din sat
si au plecat iarasi sub codru verde.

Hanul Ancutei - 7 - Negustor Lipscan - Povestire

Tocmai cand se pregateau sa asculte istorisirea cinstitului comis

Ionita, se auzira strigate si zarva pe drumul Sucevei. Toti s-au intrebat
cu mirare ce-ar putea sa fie, capitanul Isac banuind c-ar fi carausi.
Intr-adevar, carausi erau!
Intre ei, hangita Ancuta il recunoscu pe jupan Damian, un vechi
musteriu.
In timp ce negustorul pleca sa-si puna marfa in randuiala, comisul
Ionita si mos Leonte zodierul incercau sa ghiceasca zodia si anul
nasterii noului venit. Presupunerile lor au fost confirmate spre marea
bucurie a zodierului care se lauda ca numai Dumnezeu si carte pe care
o are il lumineaza intru tot ce spune.
Negustorul le spuse ca il cheama Damian Cristisor si are dugheana la
Iesi. Simtind oarece simpatie fata de capitanul Isac, negustorul a
inceput sa-i povesteasca cum a ajuns la o stare multumitoare si la
putina avere in cinstita breasla in care l-a randuit Dumnezeu.

Prezentarea celor vazute pe unde a umblat, "la Liov, la Neamt si la

Frantuz", starneste neincrederea, dar si curiozitatea ascultatorilor.
Faptul ca in aceste locuri oamenii calatoresc cu trenul, descrierea
"acestei masinarii ciudate" care umbla singura "fara cai" ii uimeste pe
ascultatori carora nu le vine sa creada. Obiceiul nemtilor de a se
plimba pe marginea acelor uliti dintr-o singura bucata de piatra, boierii
purtand ceasornic si cucoanele palarii ii intriga si mai tare, mos Leonte
spunand raspicat ca lui: " femeile cu palarii nu-i plac".
Toate cele vazute de negustori ii uimesc pe ascultatori, faptul ca prin
tara nemteasca "targurile-s toate alcatuite din case cu cate patru si
cinci randuri, adica din case una peste alta" se mira ciobanul si nu
avea sa creada.
Secventa in care negustorul este intrebat despre ce-a mancat si afla ca
pe-acolo "pui la tigla n-a vazut, nici miel fript si tavalit prin mujdei,
nici sarmale, nici bors, nici crap la protap" ii intriga pe ascultatori iar
capitanul Isac exclama: "apoi atunce, daca nu au toate astea, nici nu-
mi pasa! sa ramaie cu trenul lor si noi cu fata Moldovei!".
La fel de curiosi au ramas si cand au auzit ca " la nemti, mai intai si
mai intai invatatura-i la mare cinste. Peste tot sunt scoli si profesori. Si
toata lumea invata carte". Auzind acestea, ciobanul, intreaba mirat:
"atunci oile cine le pazeste?"
Negustorul insista si asupra faptului ca in targ la Lipsca si peste tot la
nemti nu i-a facut nimeni niciun rau, in timp ce, ajuns in tara
Moldovei, a dat vama catre domnie, daruri vamesilor, unui hot de la
Boroaia, priveghetorului de la Draguseni.
Dupa toate aceste si cele pe care le mai are de dat la Iesi, se va hodini
la casa si la dugheana sa asteptand rezultatul trudelor sale si anul cand
ii va fi dat sa-si ia sotie - caci era inca holtei.
Hanul Ancutei - 8 - Orb sarac - Povestire
De sub carul negustorului lipscan iesira o baba s-un mosneag, femeia
mergand inainte si omul putin mai indarat, atrasi de mirosul fripturii si
de glasurile de la han.
Femeia avea o broboada de stergar alba, catrinta si sumaies, iar orbul
era imbracat ca muntenii si sub bratul stang avea un cimpoi. Nu era
greu de observat ca era orb. Intrebata de negustor, matusa Salomie
recunoscu ca de la plecarea din Radauti, omul se tinea dupa ea sa-l
duca la targul Iesilor.
Femeia le spuse ca si ea s-a aninat de carutele negustorului pentru a
ajunge la cucoana Paraschiva sa puna pe racla un banut si sa-i
marturiseasca ce durere are.
Orbul, iubitor de tovarasii vesele, n-a vrut sa ramana sub caruta; a
venit la han, dornic sa asculte istorisiri si sa spuna si el cate stie din
trecute vremuri. Fiind orb din voia lui Dumnezeu, a inteles ca nu
trebuie sa se planga, ci "sa primeasca randuiala".
Intrebat de comisul Ionita, recunoaste ca-i place friptura de pui in
tigla, ii place vinul nou si stie sa spuna si el diverse istorisiri, ca orice
om, ba mai mult, stie si a canta din cimpoi.
Apoi le canta celor prezenti tulburatoarea balada a pastorilor si a
mioarei. Cand cimpoiul dezumflat cazu la pamant, ciobanul de la
Rarau si monahul ce se ducea la Sfantu Haralambie plangeau. Comisul
insusi "a lepadat lacrimi pentru niste inchipuiri".
Orbul ii spune comisului de ce a cantat la inceput acest cantec trist.
Fiindca a ramas fara vedere de cand era copil, si-a parasit satul si a
plecat in lume. A stat o perioada pe langa niste ciobani batrani care l-
au invatat acest cantec, dar "l-au si legat cu blastam sa nu-l uite
niciodata si, de cate ori a suna din cimpoi, sa-l zica mai intai pe
acesta". Apoi, a trecut dincolo de Prut si a intrat intr-un grup de
cersetori, sub mana unui calic batran. Au umblat asa pe unde au vrut si
crestinii ii miluiau din belsug. Dupa moartea lui Ierofei, a umblat cu
alti tovarasi prin lume pana au ajuns la tatari. A trait bine si-n tagma
necredinciosilor, dar intr-o primavara, i-a venit dor sa miroasa rasina
de brad si-a venit in tara Moldovei. Pe unde a umblat, a cantat din
cimpoi si n-a uitat blestemul ciobanilor de la Prut. Si-a cautat satul si
neamurile si nu le-a mai gasit. Si-a amintti si de un han din vremea
copilariei. Acel han nu era altul decat Hanul Ancutei. Si vrand el s-
ajunga la Iesi si sa se-nchine la moastele sfintei Paraschiva a facut
popas la hanul Ancutei.
Orbul le spune apoi celor de la han despre o minune a Sfintei
Paraschiva, auzita de la un bunic al mamei sale. Este vorba despre
domnitorul Moldovei - Duca Voda, care punea biruri grele pe care
norodul nu le mai putea suporta. Niste sarmani nacajiti au ajuns, intr-o
toamna, la moastele sfintei si l-au parat pe Duca-Voda, scaldand racla
cu lacrimi. Atunci s-a clatinat racla sfintei; vremea s-a schimbat brusc
si de pe vant a cazut demonul la curtea domneasca. Duca-Voda a fost
alungat de la domnie si neputandu-se salva a ajuns c-o sanie stricata
aici la han. Din toata averea nu-i mai ramasese niciun ban. Si i-a cerut
batranei de la han sa-i dea o ulcica de lapte de pomana. Batrana se
tanguia ca n-are nimic pentru ca toate le-au fost luate de Duca-Voda si
necunoscandu-l l-a blestemat: "sa-l manance temnita pamantului si
viermii iadului cei neadormiti". El a tacut si-a plecat. A intrat cu iapa-
n singuratatile codrilor, a poticnit intr-o rapa si-a trecut pe taramul
celalalt, in locul blastamurilor.
Dupa ce a terminat de povestit, Ancuta i-a spus ca aceasta intamplare
a auzit-o si ea de la mama ei si l-a recunoscut in persoana lui pe
Constandin, despre care a auzit-o pe maica-sa spunand ca s-ar fi
ratacit prin lume.

Hanul Ancutei - 9 - Istorisirea Zahariei Fantanarul - Povestire

Matusa Salomia, suparata ca orbului i se acorda mai multa atentie
decat ei si este apreciat, pentru ceea ce a istorisit, spune ca este intre
oamenii de aici unul care a vazut niste mari pozne in viata lui si
propune sa-l asculte pe acesta.
Omul la care face referire matusa este Zaharia fantanarul, cunoscut de
cei de la han ca un mare taciturn. Salomia il indeamna sa spuna ce i s-
a intamplat cand era flacau in padurea de peste apa, la Pastraveni, in
poiana lui Vladica Sas.
Zaharia a fost chemat de boierul care i-a poruncit sa-i faca o fantana in
poiana deoarece in toamna avea sa aiba loc o vanatoare domneasca si
trebuia apa.
Indemnat de Salomia, fantanarul povesteste amanuntit cum a testat
pamantul din poiana si a gasit, cu ajutorul unei cumpene, locul unde se
gasea apa. Dupa ce a stabilit locul, boierul i-a trimis robi cu harlete de
au sapat fantana. "Iar cand s-a scuturat frunza in poiana" a venit
boierul cu pahar de clestar din care a baut el "lacrima pamantului".
Apoi, a venit de la Domnie un calaret, anuntand vanatoarea lui Voda.
Boierul impreuna cu fantanarul au randuit toate pentru primirea
Mariei-Sale, Calimah-Voda. Acesta a fost intampinat de cuconu
Dimache Marza cu cucoana dumisale si cu Aglaita, fiica acestora. Fata
plangea si suspina dupa dragostea ei din tinerete, pentru un fecior de
mazali din Razboieni. Dar fiindca Ilies Ursachi era mazal, boierul i-a
interzis sa se intalneasca cu fata lui, iar aceasta nu mai avea nicio
speranta.
A doua zi, Voda si boierul cu toata suita au plecat la vanatoare.
Zaharia a intalnit-o pe fata boierului care plangea si care i-a spus ca ea
nu poate trai fara Ilies si de aceea vrea sa se dea in fantana.
Impreuna cu Zaharia, fata si Ilies pun la cale o intalnire cu Voda chiar
in coliba unde acesta urma sa se odihneasca dupa vanatoare.
Voda s-a veselit la vederea celor doi tineri si, mai mult, ia si cununat
in targ la Iesi.
Si impacandu-se toti s-au veselit si, din alai de vanatoare au dat-o pe
nunta.