Hanul Ancutei de Mihail Sadoveanu

1. Iapa lui Vodă

Comisul Ionita venise la han, calare pe un cal pătat pe trei picioare, care arăta
precum calul din poveste înainte de a mânca tipsia cu jar.
Întâmplarea povestita are legatura cu iapa din care se tragea acest cal si se
petrecuse pe vremea lui Mihai Voda Sturza. Îl are ca protagonist pe comisul
Ionita, atunci când era tânar si când hangita era mama actualei Ancuța. Dupa ce
se odihnise la han, comisul Ionita ureaza sanatate unui boier care tocmai se oprise
la han iar acesta îl întreba de unde este si încotro se duce. Ionita îi răspunde ca
este răzes din Draganesti, de lânga Suceava si vrea sa mearga la Vodă, ca sa-i
rezolve un proces pe care-l avea de multi ani cu un boier, pentru pamântul
mostenit din moși-stramosi. Comisul Ionita ducea cu el toate documentele
doveditoare, iar daca nici Voda nu-i făcea dreptate, atunci acesta poate sa-i pupe
iapa nu departe de coada. Ajuns la Curtea Domneasca, Ionita constata ca boierul
cu care vorbise la han era însusi Voda. Acesta îi face dreptate si-l întreabă ce s-ar
fi întâmplat daca nu i-ar fi rezolvat necazul. Ioniță îi spune râzând că el nu-și i-a
vorba înapoi și că iapa este peste drum.
De aceea, spune el acum, toti trebuie sa se uite la calul sau cel roib, ca la un lucru
rar, pentru ca el se trage din Iapa lui Voda.

2. Haralambie
Călugărul Gherman a poposit în drumul său spre mănăstirea “Haralambie”, din
Iași, la hanul Ancuței. Acolo a întalnit mai mulți drumeți printre care și pe comisul
Ioniță. Comisul Ioniță se pregătea să spună o povestire când, călugărul Gherman
s-a ridicat în picioare și a închinat pentru fiecare dintre drumeți oala cu vin.
Comisul Ionița l-a întrebat pe părinte de ce merge la mănăstirea “Haralambie” și
cine este acesta, iar călugărul a început să povestească despre Haralambie că a
fost un slujitor de-al lui Vodă Ipsilant care a plecat de la curtea domnească în
codru și a devenit haiduc. Haralambie îi jefuia pe cei bogați și îi ajuta pe cei săraci.
Într-o zi, acestia i s-au plâns lui Vodă că Haralambie le fură averile și controla
anumite drumuri și trecători. Domnitorul a trimis atunci potera să-l omoare, însă
aceștia au dat greș. Marele vornic i-a spus lui Vodă că singurul om care l-ar putea
învinge pe Haralambie era fratele său, Gheorghie Leondari. Vodă l-a chemat pe
Gheorghie, iar acesta a acceptat cu greu sarcina și plecat pe urmele fratelui sau. În
a 8-a zi l-a prins la casa călugărului, pe atunci doar un copil. Gheorghie a adus
capul fratelui său la curte, cu lacrimi pe obraz și i-a cerut lui Vodă să îl lase să
meargă acasă. Gheorghie, pentru iertarea păcatului uciderii fratelui său, a
construit la Iași o biserică cu hramul Sfântului Haralambie. De aceea călugărul
trebuia să meargă acolo să se roage pentru tatăl său ucis.

3. Balaurul
Acțiunea se petrece demult la han. Un povestitor, pe nume Moș Leonte, relatează
că a văzut balaurul pe când avea douăzeci de ani și îvăța meșteșug/ meserie de la
tatăl să, să devină vraci și zodier.
Naratorul-martor, moș Leonte, povestește că în satul Tupliați a trăit un boier
mare, numit Balomir. Acesta este descris plastic cu ajutorul epitetelor ca fiind
mare, fudul, mâinios, aspru, purta o barbă „cât o coadă de păun”. Se însurase de
mai multe ori, dar din cauza caracterului răutăcios nevestele l-au părăsit sau au
murit. Prima, era fiică de boier și nu l-a putut răbda, întorcîndu-se la părinții ei. A
doua, era văduva unui grec, Negrupunte, și a murit după doi ani. Boierului i se
dusese veste rea prin preajmă și toate femeile fugeau de el. Dar, cu toate acestea,
boierul se căsătorețte și a treia oară, de data asta cu o fată tânără de doar
șaptesprezece ani, pe nume Irinuța, venită de la Iași. Pe zi ce trecea nevasta era
mai veselă și îmbujorată, iar boierul devenea mai lipsit de vlagă și posac. Într-o zi,
boierul veni la tatăl lui Moș Leonte și-i povesti despre comportamentul nevestei,
spunându-i că o bănuiește că îl înșeală cu fiul vornicului Alexăndrel Vuza. Îl rugă
să-i citească în zodii. Moș Leonte, de teamă ca femeia să nu pățească ceva rău,
nu-i spune adevărul, îl lămurește că sunt
lucruri inventate. Pentru a o preveni pe tânăra soție a boierului de primejdie
merge la han, o așteaptă acolo, la întoarcerea de la Roman, fiind însoțită de
Alexăndrel Vuza, și o previne. În acel moment, ca dintr-un nor de pulbere, sosește
boierul cu slujitorii săi, poruncește ca zodierul să fie jupuit de piele pentru
trădare, iar Irinuța și iubitul ei să fie legați de roțile căruței și duși în fugă până la
Iași, pănă la Mitropolie. Dar, conița Irinuța a ripostat la înfruntat pe bărbatul ei,
moment în care natura, cerul s-au schimbat, au mugit văile și un balaur înfiorătoe
a venit și l-a inconjurat pe boier, aruncându-l într-o groapă. De aici i s-a tras
moartea boierului, iar de Irinuța blondă și drăgălașă nu s-a mai
auzit nimic vreodată.

4. Fantana dintre plopi

Intr-o seara, toamna, un calaret batran se opreste la Hanul Ancutei pentru a se
odihni.
Acolo il intalneste pe vechiul lui prieten, Comisul Ionita. Calatorul isi duce calul la
adapost iar Ancuta cea tanara, il intreaba curioasa pe Comisul Ionita daca acea
persoana este cea despre care a tot auzit povesti de la mama ei. Comisul Ionita ii
raspunde, spunandu-i ca el este Niculai Isac si ca urmeaza sa le povesteasca
intamplarea din tineretea lui care l-a facut sa isi piarda un ochi. El stia ca Niculai
era un om curajos si rau, pentru ca au strabatut drumurile impreuna, cand erau
tineri.
Cand Capitanul Niculai s-a intors, Comisul Ionita i-a spus ca toti cei de acolo
doresc sa afle povestile care urmal sa le spuna. Drumetii au baut vin impreuna,
apoi Niculai a spus cu parere de rau ca Tara Moldoveneasca nu mai e ce-a fost.
Cand Ancuta a mai adus vin, Niculai a prins-o de mana iar restul drumetilor
asteptau sa inceapa povestea. A inceput sa poveasteasca, spunand ca aceasta
intamplare a avut loc acum 25 de ani, cand el era tanar, dar ticalos.
Intr-o toamna ca aceasta, dupa ce a dus vin la Suceava, a facut un popas la Hanul
Ancutei, dar a incalecat si s-a plimbat aproape de malul Moldovei, pana ce a auzit
vocile a unor tigani. Unul dintre ei, Hasanache s-a apropiat de Niculai, iar pe langa
el a trecut o tigancusa, pe nume Marga.
Hasanache i-a spus tigancusei sa mearga inapoi, dar ea, chicotind, refuza de
fiecare data. Niculai le-a dat cate un banut, apoi a plecat inapoi spre han,
gandindu-se la Marga. Cand a ajuns la han, a vazut-o pe Marga stand langa o
fantana dintre plopi. Urmatoarea zi Marga venise sa-i multumeasca pentru
banutul primit, arantandui incaltarile cumparate, urmand sa se reintalneasca, tot
la fantana, in acea seara.
Capitanul Niculai i-a promis ca se vor vedea cat de curand, dupa care a plecat cu o
oarecare parere de rau. Pe drum i-a cumparat tigancusei o haina din blana de
vulpe, intorcandu-se, apoi, la fantana dintre plopi. Acolo s-a intalnit cu Marga,
cum i-a promis.
Dupa putin timp petrecut impreuna Marga a inceput sa planga, spunandu-i ca
Hasanache va veni cu inca doi frati si-l vor omori, apoi ii vor fura banii si calul.
Niculai pleca de acolo imediat cum auzi aceste vorbe, dar pe drum a fost atacat de
cei 3 frati.
El a omorat unul dintre ei, iar altul l-a lovit pe el cu un fier ascutit, in ochiul drept.
Capitanul Isac a vazut luminile hanului si a inceput sa tipe, dar pana au venit
tovarasii lui, tiganii plecasera. Nu departe de el, calul icnea de durere, avand
picioarele din fata rupte, dar el a plecat lasandu-l acolo.
Ajuns la fantana, unde toti erau aplecati cu capetele deasupra colacului de piatra
a vazut ca Marga a fost omorata si lasata acolo.
Cand Capitanul Niculai termina Istorisirea, soarele apunea, iar ceilalti gospodari si
carausi au ramas tacuti. El a intrebat daca fantana dintre plopi mai era acolo dar
Mos Leonte i-a spus, dezamagit, ca a fost distrusa, ca toate celelalte.Mai tarziu s-a
aprins iar focul iar Niculai i-a mai cerut Ancutei cea tanara, vin.

5. Cealalta Ancuta
Plecând de la Iași, după ce trece de Târgu-Frumos, Ienache este obosit de drum și
împovărat de marfa din spinare. Un om care mâna iute o căruță ușoară, oprește
și-l poftește să meargă cu el. Omul era Todiriță Catană, care îl recunoa ște pe
boierul ce râsese de el în târg, când el era legat și dus de jandarmi spre Golia.
Înfricoșat, Ienache îi spune tânărului că jupânul Costache pusese pe urma lui
"oștire multă", că pe duduca Varvara urmează s-o ducă la mănăstirea Agapia și că
jandarmii bănuiesc faptul că și el va fi pe drumul respectiv. Todiriță îi spune că nu
se teme, îl amenință și-1 învață ce să-i declare lui Costea. Se vor opri la hanul
Ancuței și vor aștepta împreună sosirea arnăuților, iar Ienache să spună că îl
văzuse și-1 cunoscuse pe Catană, că acesta plecase, înspăimântat de poteră, spre
Timise ști. Ajunși la han, Ancuța îi întâmpină și-i spune tânărului că este nebun să
se pună cu stăpânirea și că patima lui pentru "o copilă de boier" este "dragoste cu
primejdie". Todiriță îi răspunde că pentru dragostea lui este în stare să- și dea
viața și că va îndrăzni să o răpească pe duduca Varvara din mâinile lor. Ancuța,
împreună cu tânărul, pune la cale un plan pentru răpirea duducăi Varvara.
Todiriță a plecat în goană cu căruța și, nu după mult timp, sosește la han Costea
Căruntu având cu ei pe duduca Varvara, istovită de atâta plâns. Ienache îi spune
lui Costea că îl cunoscuse pe Todiriță Catană și că acesta o apucase spre Timișești.
Ancuța declară că omul intenționa să o răpească pe duduca Varvara, că se însoțise
cu alți răufăcători bezmetici care voiau să-1 ajute. Atunci, Costea plănuiește ca
arnăuții să plece prin Tupilați și să-1 încolțească pe fugar la Timișești, iar el cu
duduca să treacă pe podul plutitor râul Moldova spre Agapia. După ce au băut
cofe cu vin, slujitorii au prins curaj și au plecat fiecare la treburile lui, a șa cum
stabilise

jupânul. Ancuța îl ținea mereu lângă ea pe Ienache și, împreună, îi conduc pe

Costea și pe arnăuți la podul umblător. Acolo, moș Bara, le spune că podul nu
suportă atâta greutate, deoarece apele Moldovei se umflaseră peste măsură. La
sugestia Ancuței, Costea hotărăște să treacă primul cu podul plutitor, împreună cu
duduca Varvara, iar ceilalți, cu transportul următor. Podul "a rămas acolo neclintit
și tăcut", nu se simtea nici o mișcare, nu se auzea nici un zgomot. Neliniștiti,
oamenii au început să strige, dar "nimenea n-a înteles ce-a fost și ce s-a
întâmplat". În zori, gospodarii din Tupilați au găsit pe moșneag legat, iar pe Costea
Căruntu "strâns în funii până la sânge, cu căluș de fășină-n gură". Când l-au
eliberat, jupânul era turbat de furie și "atât de prăpădit, încât a trebuit să-1 culce
oamenii lui în cărută, ca să-1 poată duce înapoi la agie". Ienache bănuiește că
Ancuta făcuse farmece, deoarece în liniștea nopții și la lumina lunii, ea părea că
aude ce se întâmplă pe malul celălalt. Nimeni n-a putut să afle ce fusese în
noaptea aceea, jupânul Costea n-a povestit nimănui, dar Ancuța spunea că mișelul
reușise să scape cu duduca Varvara în Țara ungurească.

6. Judet al sarmanilor

Printre cei de la han se afla si un om "mahalos" care, dupa caciula dintr-un

berbece, dupa chimirul lat si, mai ales, dupa camesa scortoasa de spalaturi in zer,
se cunostea ca-i cioban. Il chema Constandin Motoc.
Acesta le spune o poveste despre o intamplare traita de un prieten de-al lui din
satul Fierbinti de pe Siret, aflat pe mosia boierului Raducan Chioru, vaduv, si care,
din cand in cand, avea placere pentru cate-o femeie de-a oamenilor.
Prietenul pateste si el pozna, afland de la femei binevoitoare, ca pe Linca lui a
poftit-o boierul la curte.
Suparat peste masura, omul a racnit la nevasta-sa, a amenintat-o c-o taie-n bucati
cu securea, dar n-a scos nimic de la dansa si sustinea ca nu-i vinovata cu nimica.
Se jura pe lumina ochilor si pe mormantul maica-sii ca nu stie nici cu spatele
despre ce poate fi vorba, il domoleste pe barbat si-l trimite sa-si caute de treaba.
Iar dupa ce se duce el la boi si la sanie, ea iese prin fundul gradinii si se duce la
curtea boiereasca.

7. Negustor Lipscan

Tocmai cand se pregateau sa asculte istorisirea cinstitului comis Ionita, se auzira

strigate si zarva pe drumul Sucevei. Toti s-au intrebat cu mirare ce-ar putea sa fie,
capitanul Isac banuind c-ar fi carausi. Intr-adevar, carausi erau!
Intre ei, hangita Ancuta il recunoscu pe jupan Damian, un vechi musteriu.
In timp ce negustorul pleca sa-si puna marfa in randuiala, comisul Ionita si mos
Leonte zodierul incercau sa ghiceasca zodia si anul nasterii noului venit.
Presupunerile lor au fost confirmate spre marea bucurie a zodierului care se lauda
ca numai Dumnezeu si carte pe care o are il lumineaza intru tot ce spune.
Negustorul le spuse ca il cheama Damian Cristisor si are dugheana la Iesi. Simtind
oarece simpatie fata de capitanul Isac, negustorul a inceput sa-i povesteasca cum
a ajuns la o stare multumitoare si la putina avere in cinstita breasla in care l-a
randuit Dumnezeu.
Prezentarea celor vazute pe unde a umblat, "la Liov, la Neamt si la Frantuz",
starneste neincrederea, dar si curiozitatea ascultatorilor. Faptul ca in aceste locuri
oamenii calatoresc cu trenul, descrierea "acestei masinarii ciudate" care umbla
singura "fara cai" ii uimeste pe ascultatori carora nu le vine sa creada. Obiceiul
nemtilor de a se plimba pe marginea acelor uliti dintr-o singura bucata de piatra,
boierii purtand ceasornic si cucoanele palarii ii intriga si mai tare, mos Leonte
spunand raspicat ca lui: " femeile cu palarii nu-i plac".
Toate cele vazute de negustori ii uimesc pe ascultatori, faptul ca prin tara
nemteasca "targurile-s toate alcatuite din case cu cate patru si cinci randuri, adica
din case una peste alta" se mira ciobanul si nu avea sa creada.
Secventa in care negustorul este intrebat despre ce-a mancat si afla ca pe-acolo
"pui la tigla n-a vazut, nici miel fript si tavalit prin mujdei, nici sarmale, nici bors,
nici crap la protap" ii intriga pe ascultatori iar capitanul Isac exclama: "apoi
atunce, daca nu au toate astea, nici nu-mi pasa! sa ramaie cu trenul lor si noi cu
fata Moldovei!".
La fel de curiosi au ramas si cand au auzit ca " la nemti, mai intai si mai intai
invatatura-i la mare cinste. Peste tot sunt scoli si profesori. Si toata lumea invata
carte". Auzind acestea, ciobanul, intreaba mirat: "atunci oile cine le pazeste?"
Negustorul insista si asupra faptului ca in targ la Lipsca si peste tot la nemti nu i-a
facut nimeni niciun rau, in timp ce, ajuns in tara Moldovei, a dat vama catre
domnie, daruri vamesilor, unui hot de la Boroaia, priveghetorului de la Draguseni.
Dupa toate aceste si cele pe care le mai are de dat la Iesi, se va hodini la casa si la
dugheana sa asteptand rezultatul trudelor sale si anul cand ii va fi dat sa-si ia sotie
- caci era inca holtei.
8. Orb sarac

Comisul Ionita se lauda din nou ca va spune o povestire mai frumoasa decât tot
ce-au auzit, iar orbul se învoieste ca va cânta din cimpoi, ca sa mearga vinul mai
bine. Orbul le cânta din gura si acompaniindu-se cu cimpoiul, balada Miorita,
impresionând pâna la lacrimi întreaga adunare din han. Atunci batrânul le
povesteste de ce a cântat tocmai aceasta balada. Ramanând de mic copil fara
vedere, a plecat din sat si s-a asezat pe lânga niste ciobani care l-au învatat acest
cântec, punându-l sa jure ca nu-l va uita niciodata. Dupa ce s-a despartit de
ciobani, orbul s-a însotit de Ierofei, un calic batrân. Au umblat prin toata lumea si
nimeni nu -i-au întrebat nimic.
Ajunsi în "târgul cel mare al Chiului" cei doi au trait bine, si-au deprins atunci si
alte cântece de jale. Dupa ce a murit Ierofei, orbul s-a înhaitat cu altii cu care a
strabatut lumea întreaga.
Ducându-se în satul natal, afla ca nu mai traia nimeni din familia lui. Atunci el a
auzit de hanul Ancutei, unde venise cu multi ani în urma, iar acum e bucuros sa
poposeasca din nou aici.
Orbul se ducea si el "la moastele sfintei Paraschiva de la Trei- Sfetite" pentru ca
atunci când era copil auzise de la un strabunic despre o minune a sfintei.
Era în vremea lui Duca-Voda, care domnea asupra tarii Moldovei, având o mare
lacomie pentru aur si argint si punând biruri mari asupra moldovenilor. Slujitorii
domnului umblau calare prin sate si luau bani. Într-o zi nemaiputând îndura
oprimarea niste necajiti s-au dus la moastele sfintei si l-au pârât pe Duca-Voda.
Ca urmare, în ziua de 14 octombrie s-a pornit viscol mare si pâna a doua zi s-a
asternut zapada mare. Demonul adus de vânt a batut în geam la curtea
domneasca si i-a spus lui Duca-Voda ca venise vremea socotelilor. Speriat de
moarte, Voda a strâns ce a putut si a fugit dar a fost prins de niste lesi care l-au
pradat de beni.
Cumparând cu ultimii bani o sanie si o iapa, Voda ajunse la acest han, dar a fost
alungat de acolo si pâna la urma Voda si-a gasit sfârsitul în niste locuri pustii.
Ancuta se repede la orb, recunoscând în unchesul pribeag pe "unul Constandin",
despre care îi povestise mama ei, îi saruta mâna si îi da sa manânce.

9. Istorisirea lui Zaharie fantanarul

In vremea tineretiilor acestuia un anume boier,Dinachi Manza,ii daduse sarcina sa
construiasca o fantana in poiana lui Vladica Sas.Unde va avea loc o vanatoare
unde va participa si domnitorul tarii.Dupa ce a ispravit lucrarea Zaharie,fiind la
curte,afla despre necazul ficei boierului,Aglaita,care era indragostita de fiul unui
mazil,Ilies Ursachii si pentru care ar fi facut orice si tatal ei nu il placea pe acest
baiat.

La venirea domnitorului toti se pregatira pentru mare vanatoare.In acea zi Zaharie

se indrepta spre fantana cand o zari pe Aglaita care ii destainuise dorinta de a se
arunca in fantana pentru unica sa iubire adevarata.Atunci Zaharia isi dadu seama
de gravitatea situatiei si ii venise o idee si anume:ca cei doi indragostiti sa astepte
in coliba de langa fantana pana cand va veni domnitorul si cu vanatorii sa bea apa
si atunci Zaharie il va indemna spre coliba unde ii va zari pe cei doi tineri in
genunchi si ei ii vor destainui necazul lor.

Personaje:
Principale: Comisul Ionita
Secundare: Ancuta(cea tanara), Cealalta Ancuta(Mama
Ancutei tinere), Mos Leonte, Iapa lui Voda, boierul(Voda
Sturza), Neculai Isac, Calul lui Comisul Ionita.