Rezumat Hanul Ancutei

1) Iapa lui Voda :

Într-o toamnă aurie, la Hanul Ancuței, am auzit multe povești. Evenimentele au avut
loc într-o vreme îndepărtată, când au căzut ploi puternice în ziua Sfântului Ilie, iar
oamenii spuneau că au văzut un balaur negru în nori deasupra Moldovei. Pasărea
călătoare s-a agitat în vântul furtunii, și moș Leonte a interpretat semnele din cărțile
lui de astrologie, sugerând o legătură între aceste semne și evenimentele care urmau.

În acest timp, buna dispoziție și petrecerea au domnit la Hanul Ancuței. Cărăușii

aduceau vinuri și veselele tabere nu se sfârșeau. Lăutarii cântau neîncetat, iar Ancuța,
asemenea mamei sale, se îngrijea de ospăț, împărțind mâncare și băutură cu
zâmbetul pe buze.

Hanul Ancuței nu era un simplu han, ci o cetate cu ziduri solide și porți închise cu
grijă. În acea perioadă, pacea domnea în țară, iar porțile hanului erau deschise.
Vederea din han se întindea până la Ceahlău și Halăuca, iar noaptea focurile luminau
întreaga așezare.

Un străin înalt, numit Ioniță comisul, a sosit la han. Acesta avea un cal deosebit, ,
cunoscut pentru pinteni săi și pentru purtarea sa impecabilă. Ioniță povestește
despre acest cal și îi amintește de o întâmplare cu iapa lui Vodă.

El povesteste despre un boier care vine la han și se interesează de ochii Ancuței, o

tradiție a locului. După o discuție amicală, boierul pleacă și Ioniță rămâne cu
gândurile sale.

Comisul Ioniță relateaza cum a venit la curtea lui Vodă pentru a cere dreptate într-un
conflict vechi, si cum afla ca boierul cu care vorbise cu o zi inainte era chiar Voda
insusi. Vodă îi acordă audiență și promite să-l ajute să obțină dreptate la Drăgănești.
În timpul conversației, Ioniță amintește cu umor de gluma făcută anterior cu privire la
iapa lui Vodă.

Vodă acceptă cererea lui Ioniță și emite o poruncă pentru a rezolva problema la
Drăgănești. În semn de mulțumire, Ioniță îi aduce Ancuței un dar și o propune să bea
must roșu împreună. Ancuța se uită spre calul lui Ioniță și povestea se încheie cu
umor și prietenie.

2)Haralmbie

Cu ulcica în stânga, comisul Ioniţă îşi mângâia mustăţile ruşinate. Pregătindu-şi vocea,
s-a hotărât să povestească ceva şi mai captivant decât ceea ce auziserăm până atunci.
Într-un colţ, călugărul Gherman, venit de la munte, părea nerăbdător să-şi spună şi el
povestea. Şi-a luat oala şi a început cuvântul. Până atunci tăcuse şi se străduise să nu
i se vadă faţa, acoperită de barbă. Cuvintele călugărului au curprins atenţia noastră şi
ne-am întors cu mirare către el.

Calugarul isi cere scuze pentru ca a tacut pana atunci si incepe a povestit cum el şi-a
legat calul de belciug şi a primit o oală nouă de la gazda Ancuţa.

Calugarul se inchina pentru iapa Comisului si ii spune cat de mult la fascinat povestea
lui.Comisul i-a mulţumit şi l-a sărutat. Apoi, călugărul s-a adresat moşului Leonte şi a
continuat să închine pentru mulţi alţii din preajma noastră.

Călugărul s-a închinat şi la cinstita faţă a gazdei, precum şi la toţi ceilalţi prezenţi. A
încheiat închinăciunea cu un sentiment de bucurie. Comisul a fost mai mult decât
bucuros. El l-a întrebat pe călugăr despre scopul călătoriei sale şi a aflat că acesta
călătorea spre târgul Ieşilor.

Călugărul a explicat că provine din satul Bozieni şi a vorbit despre jurământul său
către schitul Durău. A povestit despre sărăcia şi asprimea vieţii de acolo. I-a
înmănuncheat pe toţi cu povestea tristă a fraţilor lui Haralambie şi a ispăşirilor lor.
Călugărul a evocat părţi ale trecutului, amintind de o perioadă dificilă în viaţa lui
Haralambie şi a încheiat prin a spune că el se îndreaptă spre biserica Sfântului
Haralambie în Ieşi.

3)Balaurul
Seara târziu la Han, în timp ce ceilalți îl ascultau pe Comisul Ionita cum urma să
înceapă să relateze o nouă povestire cu care să îi încânte pe cei din acea seară,
începând să povestească despre Ancuța de demult. Cum începuse să vorbească
Ancuța, le spune tuturor că ar trebui să asculte povestea lui Mos Leonte. Toți se
puseră de acord, chiar și Comisul Ionita, și se așezară să îl asculte pe Mos Leonte.

El începea prin a spune că povestea era destul de scurtă și o să le spună cum el înșusi
vedea un balaur cu ochii lui. Totul se întâmplase pe când era fecior mic și tatăl său era
zidar, ca și el acum. Pe atunci exista un boier bărbos și mânios, care bagase deja pe
fostele lui soții în pământ, un păcătos cum nu l-a mai văzut Dumnezeu.

După moartea celei de-a doua soții a lui, toți credeau că o să moară văduv. Într-o zi,
boierul anunță că se căsătorește din nou la curtea mitropolitului cu o fată care părea
de 16 ani, o frumusețe, la care toată lumea se rugă să boierul să nu facă cu ea ce
făcuse cu precedentele lui soții. Cu timpul, boierul începea să fie mânios și să aibă
impresia că fata aceea era ca un drăcușor mic care nu îi lăsa liniște deloc. Gândindu-
se ce să facă, a venit odată pe un deal de lângă Moldova să îl caute pe tată. După o
discuție cu el, tatăl îi spuse să încerce să lase mânia și faptul că ea a plecat și să
aștepte să se întoarcă ea.
Tatăl știa ce se va întâmpla dacă ea se va întoarce sau dacă boierul o va găsi și cum
boierul plecase, tata și cu mine am sărit în căruță pentru a vorbi cu Ancuța de
demult, pentru a o avertiza pe sărmana fată de mânia boierului, care a aflat că o
înșela cu Alixandrel Vuza. Mergând după un timp, eu și tata am reușit să îi găsim pe
Alixandrel și Jupaneasa, dar în zadar, deoarece boierul și oamenii lui erau deja acolo.
Sărind și legându-l pe tată, iar boierul plin de furie poruncind slujitorilor săi să-l
omoare pe tată, numai căt și din pielea lui să îi facă o pereche de papuci. Iar cât
slujitorii boierului îl târau pe tată departe de dansul, el se îndrepta cu biciul spre
Jupaneasca, când ea tipă la el și îi porunci să nu se atingă de ea. Și cum parcă
începeau coarnele să i se vadă și ghearele negre ale crestei, din ceruri apare un
balaur care îi sperie pe oameni, boierului și pe dansul înfășcându-l și aruncându-l
mortal câteva dealuri mai încolo. Astfel, tată scăpând cu viață și Jupaneasa dispărând.
Mai departe, toată lumea care auzise povestea credea că tată a poruncit balaurului
să apară, dar nu a contestat acest lucru și a lăsat oamenii să vorbească, deoarece el
știa adevărul.

4)Fantana dintre plopi

În timp ce toată lumea stătea liniștită după povestea lui Moș Leonte de la han, apare
un bărbat la han. Acesta este căpitanul Neculai Isac de la Bălăbănești, care era un
vechi prieten al comisului Ioniță. Comisul este foarte încântat să-l vadă și îl pofteste
să ia loc. Ionita le spune tuturor despre Neculai că era un om în cărunțime, cu o
istorie misterioasă și aventuroasă pe care ar trebui să o audă toată lumea.

Isac de la Bălăbănești își amintea de prietenia lui strânsă cu comisul Ioniță în tinerețe.
Isac era un călător pasionat și aventurier, având multiple experiențe. Cu permisiunea
celorlalți, Isac începea să le povestească despre prietenia sa cu Comisul Ionita:

La început le mărturisea tuturor că trecea prin multe întâmplări și cunoștea multe

femei, dar acum se afla într-o stare de melancolie și regret pentru trecut. În timp ce-
și povestea neliniștea, își amintea de o întâmplare care chiar merita auzită, o
întâmplare de acum douăzeci și cinci de ani. Într-o toamnă, ajunsese la malul
Moldovei și asistase la o scenă între un bătrân țigan și o fată tânără și frumoasă
numită Marga. El și Marga avuseseră o scurtă întâlnire în timp ce el se afla în drum
spre un alt oraș. Povestea despre cum Marga îl vizitase la hanul Ancuței. Isac o
așteptase cu nerăbdare și vorbiseră în particular. Isac îi dezvăluise lui Marga că dorea
să o întâlnească din nou într-un loc numit "fântâna dintre plopi" după ce își încheia
treburile cu vinurile. Marga se simțea atrasă de propunerea lui, dar îi reamintea să se
întoarcă pe același drum la locul promis.

După ce se întâlnise cu Marga la fântână, Marga îi mărturisise că ea era căutată de

niște oameni răi care voiau să o atace și să o jefuiască. Însă nu apuca să mai spună
ceva, că oamenii despre care vorbea deja apăruseră, și avea loc o luptă în întuneric
 care se încheiase cu unul dintre agresori ucis și altul grav rănit. Isac reușise să scape
cu viață, fără vreo rană, la fel și Marga.

5) Cealaltă Ancuţă
După atâtea povești interesante și pline de suspans, se gândește că ar putea și el, Ienache
meșterul, să povestească o întâmplare de când îl cunoaște el pentru prima oră pe Ancuța.

Pe atunci, când el se afla pe uliță la Caravanserai unde se tocmise pentru marfă cu doi
negustori armeni, când dinspre Beilic apărea o roată de arnăuți având la mijloc un om legat
și o grămadă de lume după ei.

Acolo, printre arnăuți, era unul pe nume Costea Căruntul, slujitor la agie, și omul legat era
Todirița Cătăna, un nelegiuit care fugise cu sora luminăției sale, Varvara, de care se
îndrăgostise. Luminăția sa, auzind, poruncise să fie căutat și omorât, dar fusese nevoie de o
grămadă de oameni, căci până când nu-l înconjuraseră arnăuții, oricine stătea în calea lor și-
și vedea moartea.

Costea Căruntul urma să-l închidă pe Todirița în turnul Goliei, unde avea să aștepte până să
primească ordine de la luminăția sa și pe sora lui să o ducă la mănăstirea din Agapia, după
cum spunea legea, pentru a-și plânge acolo greșala tinereții. Ienache îi ura succes lui Costea
Căruntul și pleca în treaba sa, aflat că a doua zi nemernicul reușise să scape din turnul Goliei
și omorâse oamenii care-l păzeau, luându-le armele și furând un cal cu care fugise departe.

Meșterul Ienache plecase spre casă, căci târgul de la Iași se terminase. Plecase așa cum știe
el, cu ajutorul unui creștin, dar după ce primul creștin de care dăduse la dânsul cu căruța,
doar până la jumătatea drumului, a fost nevoie să mai caute unul. A și găsit, doar că acesta
era de fapt Todirița Cătăna, care, când a auzit că vine de la târgul din Iași, și-a amintit de el
de când l-a văzut vorbind cu Costea Căruntul și l-a păcălit să se urce în căruță.

Când Ienache a aflat cu cine este în căruță, a trebuit să asculte poruncile lui Todirița, care l-a
dus până la Han la Ancuța, locul unde ne aflăm acum, cunoscând-o pentru prima oară pe
Ancuța, care l-a ajutat pe Todirița, împreună cu el, să-l păcălească pe Costea să meargă spre
un pod unde Todirița l-a așteptat și l-a învins, luând-o pe sora luminăției sale, Varvara, cu el și
lăsându-l pe Costea Căruntul legat, aproape mort, pe podul umblător.

Și astfel, a cunoscut Meșterul Ienache pe Ancuța pentru prima oară.

6)Judet al Sarmanilor
Imediat după ce meșterul Ienache a terminat de povestit cele ce avea de povestit, s-a ridicat
din tohoarcă a lui, un om matahalos, un cioban care toată seara a stat și a ascultat, beând
vin, ce au avut ceilalți de povestit și care nu a scos niciun cuvânt până acum.

Ciobalul se autoprezintă spunând că îl cheamă Constandin Motoc și că vine de la Rarău,

unde stătea la o stână cu un prieten de-al lui și a venit să-și caute familia să vadă dacă mai
este vreunul în viață, iar cum prietenul lui, care era mai mult ca un frate, îi spusese să treacă
pe aici pe la Hanul Ancuței ca să bea niște vin și să asculte poveștile celorlalți măcar o seară,
dar să nu le povestească despre povestea lui de viață.

Auzind acestea, Comisul Ionita a devenit curios și îl roagă pe Cioban să facă o excepție și să le
povestească și lor, el acceptăse, dar cu condiția că dacă nu le-o place povestea să nu le spună
pe nume.

Zis și făcut, începe povestirea rugând lăutarilor să repede după el un cântec drag lui, iar apoi
începe cu adevărat să povestească cele trăite de prietenul lui. Povestea începe în satul natal
al prietenului său, Fierbinți, pe Siret, unde pe atunci stăpân pe moșie era un boier pe nume
Raducan Chioru, era om statut și văduvoi, dar câteodată mai avea plăcere pentru soțiile altor
oameni, lucru pentru care prietenul acesta și alții făceau haz și râdeau într-o privință.

Dar totul încetează când acesta pățește și el poznă și nui mai vine să râdă, află de la alte
femei că pe Ilinca lui a poftit-o boierul până la curte, în acel moment îl cuprinde o furie
cumplită pe femeia lui și o lasă pe drum, să nia navale peste soția sa amenințând-o cu
moarte dacă nu-i va spune unde a fost. Aceasta se prefăce să nu știe despre cele întâmplate
și că sunt numai minciuni, iar acesta o crede și își cere scuze și pleacă să-și caute sania, dar
când a ajuns acasă îl găsește în curte pe boier care îl cheamă la el pentru o discuție, moment
în care Raducan îl ia la bătaie pe prietenul lui Motoc și împreună cu oamenii lui îl bat până îl
lasă pe jos aproape fără suflare.

După ce a bălit trei zile, prietenul acesta al nostru sare într-o noapte gardul la curtea
boierului, ca să-și găsească femeia, loc în care și-a găsit aproape sfârșitul, deoarece nici nu a
apucat să se apropie de femeie și dânsa a țipat și boierul a intrat în cameră cu buzduganul
după el.

După îndrăzneală, acesta boierul îl supune pe prietenul acesta al nostru la o grămadă de

nenorociri, cum ar fi tușind și scuipând sânge, lăsat legat de picior într-o casă lângă foc peste
care să presare ardei pisat, dar au fost și mai rele până când boierul îl lasă în pace, mai mult
mort decât viu.
După toate acestea, acesta pleacă departe de satul în care a avut parte de cea mai urâtă
chestie care i s-ar fi putut întâmpla și se duce ce să duce până la Rarău. Timpul trecuse, el se
pusese pe picioare, dar se tot gândea în fiecare zi la ce a pățit și gândurile parcă nu-l mai
lăsau să trăiască, până într-o seară de primăvară când aude vocea lui Vasile cel Mare cântând
sub streșină, exact cântecul pe care ni-l cânta și ciobanul care spunea această poveste.
Prietenul acesta, despre care ne-a povestit ciobanul, când l-a auzit pe Vasile cel Mare
cântând și văzându-l așa mai fără ajutor, îl primește la casa lui și bucuros este când află că îl
cheamă Vasile, deoarece pe atunci toată partea aceea a țării cunoștea unul pe nume de care
și dealurile se temeau.

Stând la foc, omul îi povestește povestea lui, cum a auzit această poveste Vasile cel Mare
imediat a rămas șocat și îi spune că el ca să scape de gândurile rele trebuie să o ierte pe
femeie și să nu-l ierte pe cel care i-a făcut aceste nenorociri, iar dis-de-dimineață, la vorba lui
Vasile, omul nostru își lasă averea lui soției și să ia un cal și câțiva bani de care o să aibă
nevoie și pornește cu el către satul lui natal, Fierbinți.

Unde ajunși la o biserică din sat, tocmai când ieșea norodul de la liturghie, prietenul acesta
al nostru îl zărește pe boierul cu pricina și îl arată lui Vasile cel Mare. Imediat Vasile se înalță
pe scări și vorbește peste to

ată lumea, spunându-le că este aici pentru a face o judecată și că nu are nimic cu ei,
deoarece a venit pentru boierul Raducan Chioru, boierul auzind cele spuse a ordonat
oamenilor să îi atace pe cei doi, dar prea târziu, deoarece cei doi s-au aruncat deja cu
cuțitele asupra boierului, omorându-l odată pentru totdeauna.

7)Negustor Lipscan
Seara târziu, când toată lumea credea că în sfârșit o să asculte cu mare plăcere o poveste
spusă de Comisul Ionita, se auzeau strigăte și zarvă din fața Hanului, atunci apăruse și Ancuța
cu fanarul cel mare și luându-l pe Comisul Ionita, au plecat să vadă cine era afară. Afară s-a
dovedit că este un negustor, prieten de demult cu Ancuța, pe nume Dămian Cristişor.

Negustorul își pune în rânduială marfa și dă de mâncare la vite și apoi se alătură celorlalți
lângă foc, unde era surprins de îndemânarea și cunoașterea lui Mos Leonte, zodierul care
știa fără să-l cunoască că este zodia Leu și vine de la Leipzig cu marfa. Dămian Cristişor fiind
uimit, începe să le povestească celorlalți ce a văzut el la Leipzig, pe la nemți, și de bune și de
rele.
Le-a povestit despre cum pentru a transporta marfa a folosit trenul, un fel de căruță care
merge cu foc, după spusele Ciobanului care auzise pentru prima oară în viața lui despre tren,
apoi le povestește despre case una peste cealaltă, referindu-se la blocuri, le povestește
despre cât de folositoare sunt legile, deoarece un morar s-a judecat cu însuși Împăratul și i s-
a făcut dreptate chiar și în fața lui. Uimiți de cele auzite, toți îl întreabă despre mâncarea de
acolo, dar bucuroși au fost auzind că mâncarea din țara lor este mult mai bună, deoarece
acolo nu au sarmale, miel fript sau alte bunătăți.

După asta, Dămian Cristişor le-a povestit despre cum a transportat el marfa de acolo, de la
Leipzig, și cum a plătit toate plățile, vămile și altele, cu câte un baider roșu de lână de la
India, și uite așa, scăpând cu marfa intactă acasă. Iar imediat ce a terminat această poveste
care i-a fascinat pe toți cei prezenți, s-a ridicat și i-a înmânat Hangiței Ancuța o zgardă de
mărgele, cum nu se mai văzuse prin împrejurimile acelea.

8)Orb Sarac
Imediat dupa povestea lui Dămian Cristişor se fac aparuti la Han o baba si un mosneag
orb si cersetor . baba era Matusa Salomie iar mosneagul era Constandin un om pe care
mama Ancutei la cunoscut candva acum multi ani cand a facut popas tot la acest Han.
Cersetorul cere de mancare si vin iar in schimp ofera a le canta cantece a le asculta povestile
si a spune si el chiar cateva povesti , comisul Ionita curios ii ofera orbului o tava cu pui si o
halba de vin nou si il roaga sa ii cante un cantec,orbul canta un cantec al pastorilor dar unul
trist cerandusi scuze spunand ca poate a le canta altele mai vesele dar primul cantec care
trebuie sa il cante cand pune mana pe cimpoi este acesta deoarece este un fel de blestem ,
de la stapani lui niste baci vechi tot orbi si ei care l-au invatat acest cantec de mic.
Dupa cantec mosneagul le-a povestit cum un imparat, hot mare care fura de la toti si de la
toate a fost oprit de o minune a Sfintei Paraschiva la care mergea el din cand in cand la Iasi
pentru a se ruga . Acelui inparat i se spunea Duca-Voda care isi punea slujitori sa fure tot de
la toti si sa nu le lase aprope nimic, dar intr-o zi cand niste sarmani necajiti l-au parat la
moasele sfinte pe Duca-Voda , iar in urmatoarea seara demonul de la curtea regala a batut
cu gheara in geam la Duca-Voda si ia spus sa fuga cu toate bogatiile in lume deoarece
urmeaza sa isi dea socotelile si sa plateasca ce a facut.
Zis si facut in zori Duca-Voda a parasit curtea regala cu toata averea lui dupa el , dar nu a
ajuns departe decat intr-un sat aporpiat unde l-au prins niste joirmiri si i-au luat toata averea
pe care o avea , iar umbland el singur cand sa dus sa ceara niste lapte asa de pomana i sa
spus ca vite nau si lapte nau deoarece le-a luat pe toate Duca-Vota si intelegand atunci cata
durere a adus oamenilor lui , iar de atunci nu sa mai auzit nimic de el plecand il lume cu o
iapa alba pe care a luat-o de la un taran cu 3 galbeni pe care ii mai avea ascunsi in buzunare.

9) Istorisirea Zahamei Fântânarul

 Încă înainte de a-și fi sfârșit povestea, orbul Lita Salomia începuse a nu mai avea
astâmpăr, după ce văzuse când Ancuța îi sărutase acelui pribeag mâna, punându-i lui fripturi
și plăcinte, și cum ea stă pe din afară și el, fiind orb, primește de toate.

Negustorul îi spunea Mătușii Salomie că nu îl cinstesc pe mos pentru că este orb și pentru
talentul lui de a cânta și a spune povești, primit de la Dumnezeu, atunci Mătușa Salomie le
spunea că dacă vor ei să audă povești spuse cum trebuie, să-l întrebe pe omul dintre călugăr
și cioban, singurul care nu a scos o vorbă până acum, acela este mos Zaharia, fântânarul.

Mătușa Salomie îl ruga pe Zaharia să le povestească acestor oameni ce a pățit el când era
flăcău în pădurea de peste apă la Pastraveni. Atunci el se trezise așa ca dintr-un somn de
beție și începu a povesti cum a primit poruncă de la boierul din Pastravei să găsească apă și
să sape o fântână în poiana lui Vladica Sas. El, fiind fântânar priceput, a făcut fântâna numai
decât, dar ce este minunat la povestea lui este că fiica boierului, Aglaita, boierul care îi
poruncise să facă fântâna, era acolo, așteptându-l pe vodă și pe ceilalți să se întoarcă de la
vânătoare. Când plângea, pentru că ea era îndrăgostită de un fecior de măzălar din
Războieni, pe care tatăl ei l-a alungat și nu l-a lăsat să se apropie de ea, și dansa plângea
acolo, spunându-i fântânarului că urmează să se arunce în fântână, deoarece ea nu poate
trăi fără acel fecior. Atunci, fântânarului îi vine o idee și îi spune să îl cheme pe fecior și
amândoi să îl aștepte pe Vodă în genunchi, cu capul aplecat, în cabana în care va urma să
intre după ce va bea din apa din fântâna lui Zaharia. Și atunci voda îi va ierta și îl va obliga pe
boier să accepte, deoarece sunt îndrăgostiți.

Așa a și fost, cum a planuit Fântânarul, urmând că chiar mări și cu doamana au fost nași în
târg la Iași, acei tineri împăcându-se cu toții, iar după această povestire cu final fericit, spusă
de Zaharia Fântânarul, și fiind trecut de miezul nopții, toată lumea adoarme, chiar și Comisul
Ionita, uitând să mai spună povestea lui, cum nu mai auzise nimeni.