Hanul Ancutei - Partea 01 - Iapa lui Voda Povestire

Intr-o toamna aurie cand "a daruit Dumnezeu rod in podgoriile din Tara-de-Jos de nu mai aveau
vierii unde sa puie mustul", s-au spus multe povesti la Hanul Ancutei care "nu era han - era
cetate"; avea ziduri groase si porti ferecate, iar in cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si
carute si toti erau in siguranta.
Aici se afla in acea toamna si un razes inalt, carunt, cu fata uscata si adanc brazdata. Acesta
era comisul Ionita de la Draganesti care se lauda cu calul sau, descendent dintr-o iapa la care
s-a uitat cu uimire chiar Voda Mihalache Sturza.
Comisul Ionita le povesteste celor de la han ca, pe vremea aceea cand el tocmai se pregatea
de plecare, soseste la han un boier marunt de statura, cu barba rosa rotunjita si c-un lantug
subtire de aur la gat.
Comisul il intampina cu oala de vin, urandu-i sanatate. Boierul se bucura ca vede chef si voiebuna in tara Moldovei si-l intreaba pe razes de unde este si se duce. Razesul ii spune ca-i din
tinutul Sucevei, de la Draganesti si are o mare "pricina" mostenita de la tatal sau si pentru
care nu s-a gasit dreptate, desi au incercat si el si altii din neamul sau. Iar acum si-a luat din
nou documentele doveditoare asupra dreptului de proprietate si este hotarat sa mearga la
Voda sa-i faca el dreptate.
Boierul se mira de cele auzite si, zambind ironic, il intreaba ce se va intampla daca nici Voda
nu-i va face dreptate.
Atunci comisul isi cobora glasul, dar Ancuta cea tanara auzi ce trebuia sa se intample: "daca
nici Voda nu i-a face dreptate, atunci sa pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de
coada".
Boierul a zambit si l-a intrebat pe razes cand are de gand sa se infatiseze la Voda. Apoi s-a suit
in drosca lui si s-a dus.
A incalecat si razasul si nu s-a oprit decat in targul Iesului, iar a doua zi catre amiaza, spalat si
pieptanat, s-a infatisat la Curtea Domneasca. Aici este primit de Voda in persoana caruia
razesul l-a recunoscut pe boierul de la han.
Voda a cercetat hartiile si pecetile de ceara si i-a spus razesului ca-i face dreptate. Apoi l-a
intrebat cu umor ce s-ar fi intamplat daca nu i-ar fi facut dreptate. In acelasi fel i-a raspuns si
razasul ca el vorba lui nu si-o ia inapoi: "Iapa-i peste drum".
Voda a facut haz de raspunsul razasului, apoi a poruncit sa vina slujbasul care sa mearga cu
razasul pentru a face randuiala la Draganesti.

Hanul Ancutei - Partea 02 - Haralambie - Povestire

Intre cei care au ascultat povestea comisului Ionita despre dreptatea facuta de Voda Mihalache
Sturza se afla si calugarul Gherasim care venea de la munte si, in drumul sau catre biserica
marelui mucenic Haralambie, facuse un popas la han.
Dupa ce a inchinat oala cu vin si a adresat cuvinte de lauda pentru comisul Ionita, pentru Mos
Leonte, un batran prea intelept, cunoscator al semnelor vremii si ale stelelor, pentru Zaharia
fantanarul, pentru Ienachi coropcarul si pentru cinstita gazda - Ancuta, care, cand rade, "arata
flori de lacramioare" si-i aduce aminte de primavara, calugarul Gherman si-a inceput
povestirea. Le spune ascultatorilor ca slujeste la Durau si ca-i grea viata-n pustietate. Este
originar din satul Bozieni si a crescut orfan de tata. Inainte de a parasi aceasta lume, maica-sa
"l-a jurat" manastirii Duraului pentru rascumpararea pacatelor trecute si tot dupa juramant
facea si drumul acesta la sfantul Haralambie din Iesi, mult prea tarziu, dupa treizeci si patru de
ani de la trecerea maica-sii catre lacusurile vesnice.
Auzind acestea, comisul Ionita banuieste ca mama calugarului a avut o taina pe care acesta no cunoaste.
Apoi calugarul povesteste ca in copilarie, l-a cunoscut in imprejurari tragice pe Haralambie
pentru care mergea sa se roage acum.
Pentru a le satisface curiozitatea celor prezenti calugarul le spune ca in vremea veche a fost
unul Haralambie, arnaut domnesc, care s-a facut haiduc lovind curti boieresti si sate si avand
sub stapanire drumuri, codri si fantani. Pe cei ce se sculau impotriva-i ii palea cu hamgerul ori
ii detuna cu pistolul.
Dupa multe ingroziri si morti, boierii s-au plans lui Voda, iar acesta a pus poterele sa-l
urmareasca.
Vazand ca nimeni nu-l poate prinde, Voda Ipsilanti ii porunceste fratelui lui Haralambie,
capitanului Gheorghie, sa i-l aduca viu ori mort.
Acesta si-a ales cincizeci de oameni inarmati care l-au urmarit pe Haralambie zi si noapte fara
hodina.
Si-n a opta zi a ajuns la casa lor din Bozieni, cu obrazul supt si ochii sparieti cerandu-i maica-sii
ceva de mancare. A apucat doar sa-i spuna ca-l haituieste frate-sau, Gheorghie, ca pe un lup.
Atunci a inteles el cine era Haralambie.
Haiducul a fost palit de fratele sau cu hamgerul si doborat.
A doua zi, Gheorghie s-a prezentat la domnie cu capul lui Haralambie.
Dupa aceea a cerut sa se intoarca la pamanturile sale si pentru durerea si ispasirea sa si
pentru iertarea sufletului celui ratacit, a cladit in targ la Iesi biserica la care se ducea monahul
sa se inchine.

Hanul Ancutei - Partea 03 - Balaurul Povestire

Comisul Ionita "nalt si uscat" se ridica-n picioare, recunoaste ca istorisirea parintelui Gherasim
l-a impresionat si-i anunta pe ascultatori ca le va spune ceva si mai infricosator. Asigurandu-se
ca cei prezenti au tot ce le trebuie si respecta obiceiurile existente la han inca de pe vremea
celeilalte Ancute, mos Leonte zodierul ii indeamna sa asculte cu atentie povestirea comisului.
Inainte de asta, isi exprima convingerea ca asemenea han "cu ziduri ca de cetate, cu vin bun
si voie-buna" intretinuta de Ancuta cea tanara si sprancenata, nu se mai gaseste cat ai umbla
drumurile pamantului". Intrebat de hangita cand a vazut prima data balaurul, mos Leonte
spune ca l-a vazut cand avea cam douazeci de ani si parintele sau, mare zodier si vraci, il
invata mestesugul lui. Apoi incepe sa povesteasca "ce-a vazut":
Pe vremea aceea, spuse Leonte zodierul, traia la ei, la Tupilati, un boier mare si fudul pe care-l
chema Nastasa Bolomir, "nalt si-ncruntat, c-o barba mare cat o coada de paun".
Acesta fusese insurat de doua ori - intai c-o fata de boier de la Barlad, apoi cu vaduva unui
grec, Negrupunte.
A treia oara s-a cununat chiar la sfanta Mitropolie din Iasi c-o "copila ca de saptesprezece ani,
balaie si care radea parca era soarele". Dar, in timp ce "coanei Irinuta" ii "aparura bujori in
obraji", boierul deveni "mai scazut si mai tacut". Intr-o vara, de Santilie, pe cand Leonte se afla
cu tatal sau la stana, se trezira cu boierul Nastasa Bolomir. Acesta ii spune zodierului celui
batran ca in casa "a intrat un domn si nu mai poate avea liniste". Si mai mult, a aflat de la
camarasita lui veste rusinoasa ca Irinuta se intalneste cu Alexandrel Vuza. Boierul ii cere
zodierului sa-i spuna ce scrie-n zodie despre casnicia sa si afla ca "va avea mare noroc cu
muierea lui, dar acum e tulburat de marturii mincinoase".
Afland de la boier ca cucoana Irinuta urma sa se intoarca chiar atunci de la Roman, Leonte si
tatal sau se duc repede la han. Impreuna cu Ancuta, pun la cale salvarea celor doi tineri.
Cand acestia s-au apropiat de han, batranul zodier le-a iesit in cale si le-a spus ca sunt in
primejdie mare. Atunci s-au intamplat doua lucruri: s-a dezlantuit o furtuna mare si-n acelasi
timp a aparut si boierul cu slujitorii sai racnind din rasputeri.
Zodierul si Alexandrel Vuza au fost prinsi, urmand sa fie aspru pedepsiti. In timp ce batranul ii
striga boierului ca o sa-l ajunga mania lui Dumnezeu, peste Moldova s-a abatut o furtuna cu
potop de ploaie "si-un muget nemaiauzit umplu vaile si toata lumea care se afla de fata a
vazut balaurul venind in vartej sucit, cu mare iuteala".
Toti s-au salvat, in timp ce boierul a fost lepadat aproape mort intr-o rapa.

Apoi, peste intreaga fire s-a asternut linistea.

Se spune ca din aceasta intamplare i s-a tras si moartea lui Bolomir.

Hanul Ancutei - Partea 04 - Fantana dintre plopi Povestire

Este a patra povestire din volum si are ca tema iubirea tragica si ca personaj narator pe
capitanul de mazali, Neculai Isac.
Intr-o toamna cand "Moldova curgea lin in soarele auriu, intr-o singuratate si-ntr-o liniste ca din
veacuri", soseste la han un calaret care, desi ajuns la carunteala, se tinea drept si sprinten pe
cal.
Comisul Ionita il recunoscu desi avea ochiul drept "stans si inchis". Era prietenul sau din
tinerete, Neculai Isac - capitan de mazali - cu care-si petrecuse tineretile.
Comisul observa ca, de cand s-au despartit, capitanul isi pierduse o lumina, iar acesta-i
povesti intamplarea naprasnica petrecuta cu multi ani in urma.
Plecat sa duca vinuri in tinutul Sucevei intr-o toamna, Neculai Isac face popas la Hanul
Ancutei.
Plimbandu-se calare pe malul raului Moldova, intalneste un grup de tigani care se scaldau. E
intampinat de Hasanache, un batran cersetor, care o alunga fara succes din calea boierului pe
Marga, o tigancusa de optsprezece ani.
Frumusetea fetei il tulbura si le da celor doi cate un ban de argint.
Fata il cauta la han a doua zi pentru a-i arata ciubotelele cumparate cu banul primit. Apoi
tinerii petrec o noapte la fantana dintre plopi si isi promit o noua intalnire de dragoste la
intoarcerea lui de la Pascani, unde trebuia sa-si vanda marfa.
A doua intalnire la fantana are insa un final tragic. Indragostita, fata ii marturiseste ca
Hasanache o trimisese la han ca sa-l seduca, iar planul era ca tiganii sa-l omoare si sa-i ia
banii pe marfa vanduta.
Desi era constienta ca o vor omora pentru ca i-a tradat, fata il avertizeaza asupra pericolului.
Tanarul fuge calare, scapa cu viata, dar o prajina aruncata de urmaritori ii scoate un ochi.
Insotit de flacaii de carausi de la han care auzisera strigatele sale, revine la fantana dintre
plopi, unde sangele proaspat de pe colacul de piatra era semnul ca fata fusese ucisa cu
cruzime si aruncata in fantana.

Hanul Ancutei - Partea 05 - Cealalta Ancuta Povestire

In prima parte a povestirii, Ienache coropcarul face cateva referiri la vremea veche cand s-au
intamplat lucruri care astazi nu se mai vad, la oamenii care au fost, la anotimpurile schimbate
si ele, precum si la credinta in Dumnezeu, alta si ea pe atunci.
Apoi incepe sa povesteasca o intamplare la care a fost martor.
In timp ce se tocmea pentru marfa cu niste negustori, a vazut un grup de arnauti, avand in
mijloc pe un om legat. Cel prins era "un om inalt si voinic, subtire in mijloc si lat in spate".
Imbracamintea il arata a fi un razas instarit. Intre arnauti era si Costea Caruntu, slujitor la agie
care-l lovea pe cel prins cu pumnul peste falci. Coropcarul a aflat de la Costea Caruntu ca
omul acela era Todorita Catana, "un razas nebun si nemernic din tinutul Vasluiului". Fusese
prins si batut, urmand sa fie si mai aspru pedepsit pentru ca avusese neobrazarea sa fuga cu
duduca Varvara, sora vornicului Bobeica. Cu greu l-au prins oamenii vornicului, deoarece
razasul era un om puternic si "racnea ca el pentru duduca Varvara, poate sa-si deie si viata".
Pe duduca Varvara boierul urma s-o trimita la manastirea Agapia "sa-si planga acolo gresala
tineretii, iar pe razas l-au inchis in turnul Goliei din Iasi". Pana dimineata, acesta a reusit sa
evadeze si sa-si piarda urma, dand mare bataie de cap urmaritorilor.
Dupa ce a fost martor la toate acestea, coropcarul a plecat cu o caruta de ocazie pana la Targu
Frumos. Aici a fost nevoit sa coboare deoarece carutasul a luat-o in alta parte.
Dupa ce s-a odihnit langa o fantana, "i-a trimis Dumnezeu de pe alt drum, alta caruta". In
caruta, coropcarul l-a recunoscut pe Todirita Catana, dar si acesta pe el.
De la coropcar, razasul afla ca au fost trimisi oameni pe urmele lui, iar Costea Caruntu o va
duce singur pe duduca Varvara la manastirea Agapia. Todirita Catana ii spune coropcarului ca
se duce la Hanul Ancutei unde avea sa-l astepte pe Costea Caruntu.
Ajuns la han, razasul impreuna cu hangita si cu coropcarul pun la cale prinderea lui Costea
Caruntu si rapirea duducai Varvara.
Planul le-a reusit, Costea abia a scapat cu viata, iar de la Ancuta, Ienache coropcarul a inteles
mai tarziu ca "acel misel ar fi scapat cu duduca Varvara in tara ungureasca".
"Si atunci, zise coropcarul, iar am banuit-o c-ar fi fost cu stiinta ei".

Hanul Ancutei - Partea 06 - Judet al sarmanilor Povestire

Printre cei de la han se afla si un om "mahalos" care, dupa caciula dintr-un berbece, dupa
chimirul lat si, mai ales, dupa camesa scortoasa de spalaturi in zer, se cunostea ca-i cioban. Il
chema Constandin Motoc.
Acesta le spune o poveste despre o intamplare traita de un prieten de-al lui din satul Fierbinti
de pe Siret, aflat pe mosia boierului Raducan Chioru, vaduv, si care, din cand in cand, avea
placere pentru cate-o femeie de-a oamenilor.
Prietenul pateste si el pozna, afland de la femei binevoitoare, ca pe Linca lui a poftit-o boierul
la curte.
Suparat peste masura, omul a racnit la nevasta-sa, a amenintat-o c-o taie-n bucati cu securea,
dar n-a scos nimic de la dansa si sustinea ca nu-i vinovata cu nimica. Se jura pe lumina ochilor
si pe mormantul maica-sii ca nu stie nici cu spatele despre ce poate fi vorba, il domoleste pe
barbat si-l trimite sa-si caute de treaba. Iar dupa ce se duce el la boi si la sanie, ea iese prin
fundul gradinii si se duce la curtea boiereasca.
Barbatul se duce si el la curte "sa-l scrie pe catastif gramaticul", dar boierul il cheama si-l
intreaba ce are cu femeia. Nedumerit, omul ii spune boierului "sa nu se amestece intre roman
si femeia lui". N-apuca a sfarsit vorba si boierul Raducan Chioru il si fulgera cu palma peste
gura. Omul inchide ochii fara sa-ntelegea si, cand ii deschide, vede la o fereastra pe Ilinca lui
si-ntelge. Boierul si slujitorii sai l-au batut crunt.
Dupa ce a bolit trei zile, omul a sarit intr-o noapte gardul in curtea boierului sa-si gaseasca
femeia.
Boierul vazand atata indrazneala, a poruncit slugilor sale sa-l pedepseasca aspru. A fost legat
cu mainile la spate si cu calus in gura, tinut cu capul varat intr-un gard si inca alte chinuri
inimaginabile. Dar Dumnezeu a vrut sa nu piara: "a ramas schilod, dar n-a pus fruntea-n
tarana". S-a urcat la munte si s-a facut cioban. Aici l-a cunoscut pe Vasile cel Mare, "fugar din
lume si pribeag in pustie". Omul i-a povestit intamplarea cu muierea si boierul.
Vasile cel Mare l-a sfatuit sa nu lase nepedepsita fapta boierului. Impreuna au ajuns in sat sintr-o joi, fiind sarbatoare, s-au indreptat spre biserica cand iesea lumea de la liturghie.
Vazandu-l pe boier, Vasile cel Mare s-a inaltat in scari si s-a adresat oamenilor, spunandu-le ca

n-are cu ei nimic, dar a venit sa faca un judet, adica o judecata dupa obiceiul vechi. Apoi, el sa adresat boierului Raducan Chioru spunandu-i ca pentru muiere il iarta, dar au tremurat cu
capu-n gard, cu gleznele in gheata morii, cu picioarele-n butuc si le-a fost viata umpluta de
otrava: "si pentru acestea ne-am infatisat sa-ti platim".
Cei doi l-au luat in piepturile cailor si l-au daramat si l-au lovit cu cutitele. Cand s-au
incredintat ca a murit, au incalicat, au iesit din sat si au plecat iarasi sub codru verde.

Hanul Ancutei - Partea 07 - Negustor Lipscan Povestire

Tocmai cand se pregateau sa asculte istorisirea cinstitului comis Ionita, se auzira strigate si
zarva pe drumul Sucevei. Toti s-au intrebat cu mirare ce-ar putea sa fie, capitanul Isac banuind
c-ar fi carausi. Intr-adevar, carausi erau!
Intre ei, hangita Ancuta il recunoscu pe jupan Damian, un vechi musteriu.
In timp ce negustorul pleca sa-si puna marfa in randuiala, comisul Ionita si mos Leonte
zodierul incercau sa ghiceasca zodia si anul nasterii noului venit. Presupunerile lor au fost
confirmate spre marea bucurie a zodierului care se lauda ca numai Dumnezeu si carte pe care
o are il lumineaza intru tot ce spune.
Negustorul le spuse ca il cheama Damian Cristisor si are dugheana la Iesi. Simtind oarece
simpatie fata de capitanul Isac, negustorul a inceput sa-i povesteasca cum a ajuns la o stare
multumitoare si la putina avere in cinstita breasla in care l-a randuit Dumnezeu.
Prezentarea celor vazute pe unde a umblat, "la Liov, la Neamt si la Frantuz", starneste
neincrederea, dar si curiozitatea ascultatorilor. Faptul ca in aceste locuri oamenii calatoresc cu
trenul, descrierea "acestei masinarii ciudate" care umbla singura "fara cai" ii uimeste pe
ascultatori carora nu le vine sa creada. Obiceiul nemtilor de a se plimba pe marginea acelor
uliti dintr-o singura bucata de piatra, boierii purtand ceasornic si cucoanele palarii ii intriga si
mai tare, mos Leonte spunand raspicat ca lui: " femeile cu palarii nu-i plac".
Toate cele vazute de negustori ii uimesc pe ascultatori, faptul ca prin tara nemteasca
"targurile-s toate alcatuite din case cu cate patru si cinci randuri, adica din case una peste
alta" se mira ciobanul si nu avea sa creada.
Secventa in care negustorul este intrebat despre ce-a mancat si afla ca pe-acolo "pui la tigla n-

a vazut, nici miel fript si tavalit prin mujdei, nici sarmale, nici bors, nici crap la protap" ii intriga
pe ascultatori iar capitanul Isac exclama: "apoi atunce, daca nu au toate astea, nici nu-mi
pasa! sa ramaie cu trenul lor si noi cu fata Moldovei!".
La fel de curiosi au ramas si cand au auzit ca " la nemti, mai intai si mai intai invatatura-i la
mare cinste. Peste tot sunt scoli si profesori. Si toata lumea invata carte". Auzind acestea,
ciobanul, intreaba mirat: "atunci oile cine le pazeste?"
Negustorul insista si asupra faptului ca in targ la Lipsca si peste tot la nemti nu i-a facut
nimeni niciun rau, in timp ce, ajuns in tara Moldovei, a dat vama catre domnie, daruri
vamesilor, unui hot de la Boroaia, priveghetorului de la Draguseni.
Dupa toate aceste si cele pe care le mai are de dat la Iesi, se va hodini la casa si la dugheana
sa asteptand rezultatul trudelor sale si anul cand ii va fi dat sa-si ia sotie - caci era inca holtei.

Hanul Ancutei - Partea 08 - Orb sarac - Povestire

De sub carul negustorului lipscan iesira o baba s-un mosneag, femeia mergand inainte si omul
putin mai indarat, atrasi de mirosul fripturii si de glasurile de la han.
Femeia avea o broboada de stergar alba, catrinta si sumaies, iar orbul era imbracat ca muntenii
si sub bratul stang avea un cimpoi. Nu era greu de observat ca era orb. Intrebata de negustor,
matusa Salomie recunoscu ca de la plecarea din Radauti, omul se tinea dupa ea sa-l duca la
targul Iesilor.
Femeia le spuse ca si ea s-a aninat de carutele negustorului pentru a ajunge la cucoana
Paraschiva sa puna pe racla un banut si sa-i marturiseasca ce durere are.
Orbul, iubitor de tovarasii vesele, n-a vrut sa ramana sub caruta; a venit la han, dornic sa
asculte istorisiri si sa spuna si el cate stie din trecute vremuri. Fiind orb din voia lui Dumnezeu, a
inteles ca nu trebuie sa se planga, ci "sa primeasca randuiala".
Intrebat de comisul Ionita, recunoaste ca-i place friptura de pui in tigla, ii place vinul nou si stie
sa spuna si el diverse istorisiri, ca orice om, ba mai mult, stie si a canta din cimpoi.
Apoi le canta celor prezenti tulburatoarea balada a pastorilor si a mioarei. Cand cimpoiul
dezumflat cazu la pamant, ciobanul de la Rarau si monahul ce se ducea la Sfantu Haralambie
plangeau. Comisul insusi "a lepadat lacrimi pentru niste inchipuiri".

Orbul ii spune comisului de ce a cantat la inceput acest cantec trist. Fiindca a ramas fara vedere
de cand era copil, si-a parasit satul si a plecat in lume. A stat o perioada pe langa niste ciobani
batrani care l-au invatat acest cantec, dar "l-au si legat cu blastam sa nu-l uite niciodata si, de
cate ori a suna din cimpoi, sa-l zica mai intai pe acesta". Apoi, a trecut dincolo de Prut si a intrat
intr-un grup de cersetori, sub mana unui calic batran. Au umblat asa pe unde au vrut si crestinii
ii miluiau din belsug. Dupa moartea lui Ierofei, a umblat cu alti tovarasi prin lume pana au ajuns
la tatari. A trait bine si-n tagma necredinciosilor, dar intr-o primavara, i-a venit dor sa miroasa
rasina de brad si-a venit in tara Moldovei. Pe unde a umblat, a cantat din cimpoi si n-a uitat
blestemul ciobanilor de la Prut. Si-a cautat satul si neamurile si nu le-a mai gasit. Si-a amintti si
de un han din vremea copilariei. Acel han nu era altul decat Hanul Ancutei. Si vrand el s-ajunga
la Iesi si sa se-nchine la moastele sfintei Paraschiva a facut popas la hanul Ancutei.
Orbul le spune apoi celor de la han despre o minune a Sfintei Paraschiva, auzita de la un bunic
al mamei sale. Este vorba despre domnitorul Moldovei - Duca Voda, care punea biruri grele pe
care norodul nu le mai putea suporta. Niste sarmani nacajiti au ajuns, intr-o toamna, la moastele
sfintei si l-au parat pe Duca-Voda, scaldand racla cu lacrimi. Atunci s-a clatinat racla sfintei;
vremea s-a schimbat brusc si de pe vant a cazut demonul la curtea domneasca. Duca-Voda a
fost alungat de la domnie si neputandu-se salva a ajuns c-o sanie stricata aici la han. Din toata
averea nu-i mai ramasese niciun ban. Si i-a cerut batranei de la han sa-i dea o ulcica de lapte de
pomana. Batrana se tanguia ca n-are nimic pentru ca toate le-au fost luate de Duca-Voda si
necunoscandu-l l-a blestemat: "sa-l manance temnita pamantului si viermii iadului cei
neadormiti". El a tacut si-a plecat. A intrat cu iapa-n singuratatile codrilor, a poticnit intr-o rapa
si-a trecut pe taramul celalalt, in locul blastamurilor.
Dupa ce a terminat de povestit, Ancuta i-a spus ca aceasta intamplare a auzit-o si ea de la
mama ei si l-a recunoscut in persoana lui pe Constandin, despre care a auzit-o pe maica-sa
spunand ca s-ar fi ratacit prin lume.

Hanul Ancutei - Partea 09 - Istorisirea Zahariei Fantanarul Povestire

Matusa Salomia, suparata ca orbului i se acorda mai multa atentie decat ei si este apreciat,
pentru ceea ce a istorisit, spune ca este intre oamenii de aici unul care a vazut niste mari
pozne in viata lui si propune sa-l asculte pe acesta.
Omul la care face referire matusa este Zaharia fantanarul, cunoscut de cei de la han ca un
mare taciturn. Salomia il indeamna sa spuna ce i s-a intamplat cand era flacau in padurea de
peste apa, la Pastraveni, in poiana lui Vladica Sas.
Zaharia a fost chemat de boierul care i-a poruncit sa-i faca o fantana in poiana deoarece in
toamna avea sa aiba loc o vanatoare domneasca si trebuia apa.
Indemnat de Salomia, fantanarul povesteste amanuntit cum a testat pamantul din poiana si a
gasit, cu ajutorul unei cumpene, locul unde se gasea apa. Dupa ce a stabilit locul, boierul i-a
trimis robi cu harlete de au sapat fantana. "Iar cand s-a scuturat frunza in poiana" a venit
boierul cu pahar de clestar din care a baut el "lacrima pamantului". Apoi, a venit de la Domnie
un calaret, anuntand vanatoarea lui Voda.
Boierul impreuna cu fantanarul au randuit toate pentru primirea Mariei-Sale, Calimah-Voda.
Acesta a fost intampinat de cuconu Dimache Marza cu cucoana dumisale si cu Aglaita, fiica
acestora. Fata plangea si suspina dupa dragostea ei din tinerete, pentru un fecior de mazali

din Razboieni. Dar fiindca Ilies Ursachi era mazal, boierul i-a interzis sa se intalneasca cu fata
lui, iar aceasta nu mai avea nicio speranta.
A doua zi, Voda si boierul cu toata suita au plecat la vanatoare.
Zaharia a intalnit-o pe fata boierului care plangea si care i-a spus ca ea nu poate trai fara Ilies
si de aceea vrea sa se dea in fantana.
Impreuna cu Zaharia, fata si Ilies pun la cale o intalnire cu Voda chiar in coliba unde acesta
urma sa se odihneasca dupa vanatoare.
Voda s-a veselit la vederea celor doi tineri si, mai mult, ia si cununat in targ la Iesi.
Si impacandu-se toti s-au veselit si, din alai de vanatoare au dat-o pe nunta.