Sunteți pe pagina 1din 12

Fişă de lectură

Am început lectura(data) : 30.12.2010


Am teminat lectura(data):30.12.2010
Titlul operei literare: „Dincolo de Nisipuri”
Autorul: Fănuş Neagu
Opera face parte din volumul: „Dincolo de Nisipuri”
Editura: Porto-Franco Anul apariţiei: 1962
Date importante din viaţa şi activiatea scriitorului: Fănuş Neagu scriitor
contemporan - nuvelist şi romancier —, se distinge оn proza
românească printr-un limbaj pitoresc şi rafinat şi prin atmosfera
fabuloasă pe care o creează.
Data si locul nasterii
5 Aprilie 1932 - Gradistea de Sus, jud. Braila Fanus Neagu este
academician, director de teatru, dramaturg, povestitor,
memorialist, nuvelist, romancier, scriitor roman.
Biografie si studii
Nascut la 5 aprilie 1932, Gradistea-de-Sus, judetul Braila, intr-o
familie de tarani
1939 - 1944 - Scoala primara in satul natal
1944 - 1948 - Liceul Militar din Iasi (trei ani ii urmeaza la Liceul
Militar din Campulung-Muscel)
1949 - 1951 - Scoala Pedagogica nr.2 din Bucuresti
1952 - 1953 - Cursant al Scolii de literatura "Mihai Eminescu",
coleg de generatie cu Nicolae Labis, Radu Cosasu etc.
1954 - 1957 - Facultatea de Filologie din Bucuresti. Nu isi incheie
studiile.
Premii si distinctii
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Cantonul parasit
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Acei nebuni ai marilor
orase
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa Echipa de zgomote
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa Casa de la Miezul Noptii
sau Paiata soseste la timp
Activitatea profesionala
Decembrie 1993 - este numit director al Teatrului National din
Bucuresti
Noiembrie 1993 - devine membru corespondent al Academiei
Romane
21 decembrie 2001 - devine membru titular al Academiei Romane
Textul este disponibil sub licenta

Alte opere ale autorului:


1954 - debuteaza cu povestirea "Dusman cu lumea", in revista "Tanarul scriitor"
1959 - debut editorial cu volumul de povestiri "Ningea in Baragan"; volum
retiparit in 1964 sub titlul "Cantonul parasit"
1960 - "Somnul de la amiaza"
1962 - "Dincolo de nisipuri"
1967 - "Vara buimaca"
1968 - "Ingerul a strigat", primul sau roman, considerat evenimentul editorial
al anului
1972 - "In vapaia lunii" (nuvele)
1972 - "Cronici de carnaval", volum de publicistica
1977 - "Frumosii nebuni ai marilor orase", roman
1977 - "Cronici afurisite", volum de memorialistica reunind tabletele semnate
in rubricile de sport din "Scinteia Tineretului" si "Luceafarul"
1977 - I se joaca piesa "Scoica de lemn" la Teatrul Nottara, Bucuresti
1979 - "Cartea cu prieteni"
1981 - "Insomnii de matase"
1985 - "A doua carte cu prieteni"
1985 - I se joaca piesa "Echipa de zgomote", la Teatrul Majestic si "Olelie",
la Teatrul National, Bucuresti
1987 - "Intamplari aiurea si calatorii oranj", volum de publicistica
1988 - "Scaunul singuratatii", roman
1993 - I se joaca la Teatrul National din Bucuresti si la Teatrul National din
Timisoara piesa "Casa de la Miezul Noptii" sau "Paiata soseste la timp"
1994 - "Dincolo de nisipuri", nuvele, la Editura Porto-Franco, Galati

Genul literar: epic

Specia literară: nuvelă

Opera e structurată în: aliniate

Opera este scrisă în: proză

Locul desfăşurării acţiunii: Pe malul Buzăului

Timpul dsesfăşurării acţiunii: Vara anului 1946

Naratorul:
Personaje: Există personaje individuale si colective; cele individuale
sunt principale(Şuşteru), secundare(dascălul), episodice (călăreţul şi
moşul), iar cele colective sunt reprezentate de săteni şi de călăreţii care
pleacă să descopere apa. Dintre aceste două sunt şi personaje simbolice –
călăreţul însingurat şi călăreţii satului.

Rezumat / Idei principale:


Intr-o după-amiază din vara secetosului an 1946, un ţăran dintr-un sat de cîmpie buzoian,
pe nume Şuşteru, iese din casă, mînat de pofta unei ţigări. Îşi răsuceste o ţigară din frunze uscate
de iederă şi porneşte pe uliţa prăfuită spre Buzău. Se întalneşte cu dascălul, care îi cere o ţigară
împrumut, dar căruia îi raspunde că nu este bună, că te ustură la limbă.Se uită îndelung la
şanţurile goale, uscate, şi la albia crăpată, plină de mal a rîului. Pe o movilă, el zăreşte (sau i se
pare ca zăreşte) un călăreţ care goneşte către sat şi care îi strigă (sau i se pare lui) că vine gîrla,
căci a plouat la munte.Şuşteru o ia la fugă spre sat, împiedicandu-se şi ridicîndu-se rapid,
nerăbdător să dea de ştire oamenilor că albia se va umple de apă.În curînd, malul rîului se umple
de săteni, barbaţi, femei şi copii, tineri si batrani, care isi reiau viata de acolo de unde li se oprise
o data cu instalarea secetei: barbatii isi sufleca pantalonii ca sa nu li se ude, femeile ii tin
deoparte pe copii, ca sa nu-i ia apa, un batran pescar pune carlige pentru pesti, iar o fata se
piaptana pe indelete, rasfirandu-si cosita.Oamenii asteapta pana la apusul soarelui sosirea apei,
dupa care ii cer socoteala lui Susteru. Acestuia ii vine ideea ca morarii din deal au oprit apa si ca
acestia trebuie determinati, eventual cu forta, sa-i dea drumul.Alaturi de vreo douazeci de
barbati, el porneste, calare, la deal spre prima moara, unde gasesc iazul gol.La fel se intampla si
la morile urmatoare, incat oamenii il parasesc, intorcandu-se in sat pe jos, caci caii murisera unul
cate unul.Susteru isi continua urcusul, atras de luna ca un somnambul, simtind in fata racoarea
valurilor.

Momentele subiectului:

Expoziţiunea: Expoziţiunea nuvelei cоncepută astfel este amplă şi autorul ni-l


prezintă apoi pe Şuşteru, personajul principal, care, trezindu-se din somn, constată
că toţi ai lui lipseau de acasă, fiind plecaţi după mîncare prin sat. Seceta ţinea de
două veri şi în tot acest timp el visa la anii buni cînd avea ce să mănînce.
Îngîndurat, trăgînd din ţigara făcută din frunze de iederă, iese în drum unde îl
întîlneşte pe dascălul satului despre care oamenii spuneau că şi-a pierdut minţile
din pricina foamei; el mestecă măcriş şi îngînă întruna un rînd dintr-o carte de
rugăciuni.
Este înfăţişată apoi imaginea dezolantă a satului bîntuit de secetă şi de sărăcie. O
femeie adună baligă ca să-şi lipească prispa casei, salcîmul de lîngă podiş pare dat
cu var, iar de la fierărie se răspîndeşte mirosul de copită arsă. Şanţurile prin care
altădată venea apa sunt goale, malul de pe fundul lor este uscat şi crăpat, iar nisipul
şi petele galbene de lut pietrificat lucesc pustii оn soare.
Intriga: Deodată, departe, pe vîrful unei movile îşi face apariţia un călăreţ, care
se apropie оn goana mare de sat şi anunţă că a plouat la munte şi că Buzăul vine
învolburat.
Acest fapt constituie intriga nuvelei, deoarece declanşează acţiunea; este momentul
în care Şuşteru оşi aduce luntrea la apă, începe să cureţe şanţurile şi, deodată,
clopotele bisericii prind să bată.
Desfăşurarea acţiunii:
Desfăşurarea acţiunii înfăţişează ieşirea oamenilor din starea de apatie de pînă
atunci. Ei încep pregătirile pentru întîmpinarea apei. Energiile lor latente se
descătuşează şi tot satul se mută pe malul gîrlei. Bărbaţii desfundă şanţurile,
femeile îşi apără copiii de viitură (de posibila viitură) sau pregătesc locul unde оşi
vor spăla rufele, iar un bătrвn оşi aduce deja uneltele de pescuit. Bărbaţii, оn toiul
lucrului, оşi suflecau pantalonii, ca şi cвnd gвrla ar fi venit, iar oamenii nu
părăsesc malul nici la căderea serii. Ei devin оnsă nerăbdători, deoarece gвrla nu
se vede.
La spusele lui Şuşteru că gвrla se aude, cîţiva dintre ei se culcă, punînd urechea
pe pămînt, dar nu aud nimic.
De aceea hotărăsc să meargă să descopere apa şi să-i dea drumul, fiind convinşi că
hoţii de morari din satele din susul apei au oprit-o оn iazurile lor. O ceată de vreo
douăzeci de călăreţi, оn frunte cu Şuşteru, pornesc оn căutarea apei.
Drumul este anevoios, căci satele se află departe şi răzleţe, iar în încercarea lor
temerară, oamenii şi caii cedează. Ceata se micşorează, încît la prima moară ajung
cu trei mai puţin. Aici, ei constată că iazul era gol şi pornesc mai în sus, către o altă
moară, unde ceata, înjumătăţită, ajunge aproape de miezul nopţii. Şi aici iazul era
gol, iar jgheaburile pline cu ţărînă.

Punctul culminant:
Acum acţiunea atinge оncordarea maximă, ajungвnd la punctul culminant, fiindcă
oamenii hotărăsc iniţial să meargă mai sus, la morile celelalte. Inevitabilul se va
produce оnsă imediat, căci obosiţi şi dezamăgiţi, cu speranţele оnşelate, rînd pe
rвnd, călăreţii îl părăsesc pe Şuşteru.

Deznodămîntul:

Deznodamîntul operei ni-l prezintă pe Şuşteru singur .Eroul refuză


înfrîngerea şi continuă cursa stapînit de obsesia idealului de a trece
"dincolo de nisipuri".

Moduri de expunere:

Naraţiune: Naraţiunea începe brusc, sub semnul unei realităţi dramatice,


plasînd cu exactitate acţiunea în timp: „Era în 1946, an de secetă cumplită”.

Dialog:
Dialogul sporeşte, la rîndul său, dramatismul întîmplărilor, tensionîndu-se treptat
de la replici de convenienţă („- Şuştere, dă, mă, şi mie să trag un fum.” „- Nu-i
tutun, mă [...] e buruiană, pute şi te ustură pe gît” ), la reproşuri şi acuze („Ei, gata,
am înţeles [...] le iau. Dar urli degeaba” ) sau la concluzii sau hotărîri definitive
(„Staţi. Să ştiţi că morarii din satele de sus ne-au tăiat apa.” ). Alteori, dialogul
evidenţiază încrîncenarea în atingerea scopului unui personaj, în ciuda faptului că
realitatea este alta („- N-au ţinut apa aici [...] Mai sus, la morile celelalte să
mergem.” ).

Descriere:
Descrierea este folosită mai întîi pentru crearea cadrului adecvat naraţiunii,
creionat оntr-o atmosferă apăsătoare, sufocată de secetă, оn care totul sugerează
degradarea: apa dispăruse, malul se uscase şi crăpase, nisipul şi lutul se
pietrificaseră, iar plantele se оncolăceau de căldură.
Alteori, descrierea vine să creeze o atmosferă neobişnuită, de mister, de fantastic,
modificвnd unghiul de realizare şi de percepere a acţiunii, aşa cum se întîmplă în
descrierea ieşirii satului să întîmpine sosirea apei. În episodul drumului către satele
din susul apei, descrierea punctează dramatic deosebirea dintre dorinţa călăreţilor
şi realitatea dură pe care, vrînd-nevrînd, trebuie s-o accepte: „Cerul albastru, înalt,
avînd în faţă, culcat pe muchea unui deal golaş, obrazul lunii. în dreapta şi în stînga
- nici o lumină. După dogoarea zilei, cîîmpul răsufla fierbinte”; „iazul, ca şi cel
dinainte era gol, iar jgheaburile - pline pînă la jumătate cu ţărînă. Nici un fir de apă
nicăieri. Oamenilor nu le venea să creadă”.
Prin descriere este înfăţişată, în această nuvelă, o realitate concretă, dar şi una
absolut subiectivă, cînd se descrie un vis: „dormind, visase c-a plouat şi că i-a
înverzit grădina de zarzavat ca în anii buni”.
Pasajele descriptive cuprind imagini vizuale sau auditive, realizate prin diferite
procedee artistice: „nisipul şi petele galbene de lut pietrificat luceau pustii în
soare” (epitete), „alături de o tufă neagră ţistuia un hîrciog” (epitet şi
personificare),
„Nisipul scînteia. Dunga lui albicioasă ca de sidef se isprăvea în lună” (epitet,
comparaţie, hiperbolă), „Un cîrd de raţe trecu pe deasupra lor gîfîind…”
(personificare)
Indiferent de natura şi de locul lor în operă, descrierile sporesc lirismul textului,
căci, „Naraţiunea lui Fănuş Neagu vădeşte o încărcătură lirică ori de cîte ori
motivul apei apare - într-un fel sau altul - în ţesătura vreunei povestiri!” (Nicolae
Balotă).

Monolog:
Monologul interior este, de asemenea, prezent în această nuvelă avînd menirea de
a întări o convingere intimă a personajului, pornind de la o anumită realitate, sau
de a exprima o ipoteză („Al dracului, se gîndi, pierzi o noapte la priveghi şi nu-ţi
mai vii în fire pe urmă două zile ”; „Sunt după mîncare îşi zise, sau împrăştiat în
sat ca făina orbilor ”; „Se vede treaba [...] că visele se nasc оn stomac şi urcă să
moară оn gură. Bine-ar fi, zău,
să nu le aibă omul deloc. ” „E nebun [...] omoară calul dac-o ţine tot aşa pînă la
pod. ”).
Caracterizarea personajului principal / a unui personaj preferat:
Prezent în toate momentele acţiunii şi în relaţie cu toate celelalte personaje ale
operei literare, Şuşteru este personajul principal al nuvelei şi se individualizează
atвt prin manifestările sale exterioare, cît şi printr-un zbucium interior.
Sub aspect fizic este „mic şi slab, cu cămaşa atîrnîndu-i peste pantaloni”.
Somnoros, abia sculat din pat şi cu „ochii cîrpiţi de somn”, constată nemulţumit,
absenţa celorlalţi membri ai familiei, căci, fire curioasă, observă la timp şi exact
ceea ce se оntвmplă оn jurul său şi nu întîrzie să-şi exprime punctul de vedere:
„Sunt după mвncare, оşi zise, s-au оmprăştiat prin sat ca făina orbilor.”
Nemulţumirea lui Şuşteru se accentuează оnsă şi prin faptul că seceta cumplită
devenise o obsesie prin generarea foametei şi a sărăciei: „Avea poftă să mănвnce o
legătură de lăptuci: dormind, visase c-a plouat şi că i-a оnverzit grădina de zarzavat
ca оn anii buni. De două veri, de cвnd ţinea seceta, nu se deştepta o dată fără să
poftească de mвncare un lucru de care nu putea să facă rost”.
La fel de neiertător este şi cu propria persoana, cвnd rememorează scene din
copilărie, stăpвnit fiind de aceeaşi obsesie a apei: „Cвnd era copil şi făcea o cruce
pe pămвnt, zicea că dedesubt gвlgвie un izvor. Prost mai era оn tinereţe.”
Preocuparea lui, obsesia, este aşa de mare, оncвt are halucinaţii pe care le ia drept
realitate şi de aceea оşi exprimă direct nemulţumirea faţă de comportarea
presupusului călăreţ: „E nebun, zise Şuşteru vвnturвnd mвinile, omoară calul dac-
o ţine tot aşa pвnă la pod”. Revenit din buimăceală, rămвne totuşi marcat de
propria viziune, are senzaţia „că-l loveşte оn faţă răcoarea apelor”, a căror
dezlănţuire o anunţase călăreţul şi intră оn acţiune sub imperiul aceleiaşi obsesii,
sare şanţul, urcă оn fugă şi peste o jumătate de ceas reuşeşte să scoată luntrea din
şopron şi s-o aducă la rвu.
Din acest moment devine om de acţiune: curăţă şanţurile, este alături de ceilalţi
consăteni sau este preocupat ca nimic să nu оmpiedice venirea apei. De aceea se
оnfurie şi pe moşul care оntindea cвrlige, ca nu cumva să sperie peştele din prima
zi.
Cînd se vede înşelat оn aşteptările sale, ia iniţiativa şi оi convinge şi pe ceilalţi să
plece оn căutarea apei. Dвrz, tenace, hotărвt, urmează drumul anevoios, dar nu
cedează оn ciuda primelor nereuşite. Pe măsură ce оncercările grupului de călăreţi
se dovedesc zadarnice, puterea sa de convingere scade, fiind părăsit de toţi ceilalţi.
El singur rămвne consecvent credinţei sale, dar este trist, оngвndurat şi solitar. Оşi
dă seama că este un оnfrвnt, dar nu cedează, urmărindu-şi singur himera.
De aceea, personajul trăieşte şi o profunda dramă sufletească, manifestată printr-un
puternic zbucium interior.
Fire interiorizată, monologhează la оnceput meditвnd la condiţia sa umană,
circumscrisă cumplitelor fenomene naturale, la anii copilăriei şi ai tinereţii. Viitura
anunţată de enigmaticul călăreţ оl smulge din gвndurile sale şi оl оndeamnă la
acţiune, dar cavalcada nocturnă din final dezvăluie cititorului acelaşi personaj care
se zbate neputincios оntre dorinţa şi imposibilitatea оndeplinirii ei.
Mărturie stau replicile sale rostite mai mult pentru sine şi foarte puţin convingător.
„Vin de pe iaz [...] s-au scăldat pвnă acum”: „ - N-au ţinut apa aici [...]. Mai sus, la
morile celelalte, acolo să mergem”. De fapt, dialogul, felul de a vorbi al
personajului şi monologul interior sunt procedeele prin care, indirect, autorul
relevă o parte din trăsăturile acestuia.

Titlul oprei: Titlul nuvelei constituit din substantivul comun nearticulat


„nisipuri” precedat de locuţiunea prepoziţională „dincolo de” sugerează spaţiul
acţiunii, un spaţiu depărtat, nedefinit strict, deoarece coordonatele spaţiale sunt
vagi, lipsite de precizie.
Autorul realizează astfel şi acea deschidere spre fantastic, nuvela fiind, de fapt,
povestea unui miraj. (= Iluzie optică, datorată refracţiei luminii, оn care imaginea
unor lucruri depărtate apare apropiată şi răsturnată. fig. Aparenţă seducătoare şi
оnşelătoare; iluzie deşartă. ) .

Vocabular:
cîrpit, -ă adj. 1 (despre haine, încălţăminte etc.) Reparat prin coasere sau
peticire. 2 (despre obiecte) Reparat. 3 Fig. (fam.; despre oameni) Pălmuit. 4
Fig. (fam.; despre oameni) Beat.

LĂPTÚCĂ, lăptuci, s. f. Plantă erbacee legumicolă ale cărei frunze


(dispuse în formă de rozetă, alcătuind la unele varietăți o căpățână) sunt
comestibile; salată, marulă

ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt, ascuțit la un capăt, care se înfige în


pământ și care servește pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a
stabili un hotar, o linie de demarcație .

ȘIȘTÁR, șiștare, s. n. Vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai


largă decât baza, folosit mai ales pentru muls laptele.

GÂRLĂ, gârle, s. f. 1. Apă curgătoare (mai mică); braț al unei ape


curgătoare. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe gârlă = a se pierde, a se risipi. A
da pe gârlă = a arunca, a risipi. ♦ (Adverbial) în mare cantitate, din
belșug. 2. Depresiune alungită (și sinuoasă) aflată în lunca unei ape
curgătoare și care, acoperită de apă, leagă de obicei un râu de lacurile
sau de bălțile din jurul acestuia.

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic


cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului
religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext.
sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca)
= foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe
atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-
ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a
da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei,
după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau
vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. –

UNDÍ1, undesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A pescui cu undița. ♦ Fig. A


sonda, a iscodi.

STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune.

SPURCÁ vb. v. batjocori, compromite, dedulci, defeca, dezonora, drăcui,


ieși, înjura, necinsti, ocărî, ridiculiza, silui, terfeli, viola, zeflemisi.

CAZMÁ ~le f. 1) Unealtă pentru săpat pământul formată dintr-o lamă


metalică ascuțită, fixată într-o coadă de lemn; hârleț. 2) reg. Unealtă
pentru desfundarea pământurilor tari sau pentru spargerea rocilor
constând dintr-o bară de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt,
prinsă într-o coadă de lemn; târnăcop. ◊ ~ pneumatică ciocan pneumatic
folosit la tăierea cărbunilor; ciocan de abataj.

GRIND, grinduri, s. n. Mică ridicătură de teren de formă alungită, care


rezultă din depunerile aluvionare ale unei ape curgătoare sau ale mării.

DÂRLÓG1, dârlogi, s. m. Cureaua frâului la calul de călărie, cu care se


conduce animalul; ștreang legat de căpăstru, pe care îl ține de mână cel
care duce calul de aproape, mergând alături de el.

GHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Conductă sau canal deschis în partea


superioară, făcut în piatră, într-un trunchi de copac etc., permițând (prin
înclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. ♦
Canal de scurgere pentru apă sau adăpătoare pentru vite. ♦ Streașină. 2.
Crestătură, scobitură, adâncitură. 3. Făgaș, râpă făcută la munte de
șuvoiul ploilor; p. ext. vale. 4. Șănțuleț, canal mic care servește la udatul
semănăturilor (în grădinile de zarzavat); rigolă. 5. Scocul mori

Citate preferate:
Impresii personale: Această nuvelă este povestea unui miraj, a
unei lumi înebunite de secetă care traieste cu nostalgia
ploii.
Note de lectură:
Opera mi-a trezit sentimente de dorinţa de a salva acei oameni
Ceea ce impresionează este încercarea oamenilor de a putea
trece peste această secetă
Surprinzător este momentul cănd sătenii au crezut caci apa au
furat-o boierii, însă aeasta nu era aşa.
Demn de admirat este fragmentul în care sătenii au pornit ăn
drum spre căutarea hoţului
Am admirat curajul lor
Am fost curios cînd va sosi apa...dacă va sosi într-adevăr
Aş vrea să trăiesc în lumea personajului pentru că este o lume
a fantasticului
Opinii critice:
Je ne rêve plus
Je ne fume plus
Je n'ai même plus d'histoire
Je suis seule sans toi
Je suis laide sans toi
Comme une orpheline dans un dortoir
Je n'ai plus envie
De vivre ma vie
Ma vie cesse quand tu pars
Je n'ai plus de vie
Et même mon lit
Se transforme en quai de gare
Quand tu t'en vas...
Je suis malade
Complètement malade
Comme quand ma mère sortait le soir
Et qu'elle me laissant seul avec mon désespoir
Je suis malade
Parfaitement malade
T'arrive on ne sait jamais quand
Tu repars on ne sait jamais où
Et ça va faire bientôt deux ans
Que tu t'en fous...
Comme à un rocher
Comme à un péché
Je suis accroché à toi
Je suis fatiguée, je suis épuisée
De faire semblant d'être heureuse
Quand ils sont là
Je bois toutes les nuits
même tous les whiskys
Pour moi ont le même goût
Et tous les bateaux
Portent ton drapeau
Je ne sais plus où aller tu es partout...
Je suis malade
Complètement malade
Je verse mon sang dans ton corps
Et je suis comme un oiseau mort
Quand toi tu dors
Je suis malade
Parfaitement malade
Tu m'as privée de tous mes chants
Tu m'as vidée de tous mes mots
Pourtant moi j'avais du talent
Avant ta peau...
Cet amour me tue
Si ça continue
Je crèverai seule avec moi
Près de ma radio
Comme un gosse idiot
Écoutant ma propre voix qui chantera
Je suis malade
Complètement malade
Comme quand ma mère sortait le soir
Et qu'elle me laissait seule avec mon désespoir
Je suis malade
c'est ça je suis malade
Tu m'as privée de tous mes chants
Tu m'as vidée de tous mes mots
Et j'ai le coeur complètement malade
Cerné de barricades
T'entends... Je suïs malade...

Io come un albero nudo senza te


Senza foglie e radici ormai
Abbandonata così
Per rinascere mi servi qui
Non c'è una cosa che non ricordi noi
In questa casa perduta ormai
Mentre la neve va giù
È quasi Natale e tu non ci sei più

E mi manchi amore mio


Tu mi manchi come quando cerco Dio
E in assenza di te
Io ti vorrei per dirti che
Tu mi manchi amore mio
Il dolore è forte come un lungo addio
E l'assenza di te
È un vuoto dentro me

Perché di noi
È rimasta l'anima
Ogni piega, ogni pagina
Se chiudo gli occhi sei qui
Che mi abbracci di nuovo così
E vedo noi stretti dentro noi
Legati per non slegarsi mai
In ogni lacrima tu sarai per non dimenticarti mai

E mi manchi amore mio


Così tanto che ogni giorno muoio anchi'io
Ho bisogno di te
Di averti qui per dirti che
Tu mi manchi amore mio
Il dolore è freddo come un lungo addio
E in assenza di te
Il vuoto è dentro me
Tu mi manchi amore mio
E mi manchi come quando cerdo Dio
Ho bisogno di te
Il vuoto è dentro me

Grido il bisogno di te
Perché non c'è più vita in me
Vivo in assenza in assenza di te