Sunteți pe pagina 1din 6

Concurena perfect este un model al teoriei economice.

Acest model descrie o form ipotetic a pieei n care nici un productor sau consumator nu are puterea de a
influena preurile de pe pia. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, innd cont de definiia standard a economiei (Pareto-eficiena). Analiza pieelor perfect competitive asigur
fundamentul teoriei cererii i ofertei.
Supoziii n cazul concurenei perfecte
Concurena perfect trebuie s ndeplineasc ase parametri:
Atomicitate -- pe o pia oarecare, exist un numr mare de mici productori i consumatori, fiecare fiind ns att de nensemnat, nct ac iunile unuia nu au impact asupra

cantitilor produse sau preurilor de vnzare ale celorlalti, firmele considernd preul dat.

Omogenitate -- bunurile si serviciile sunt substitute perfecte.

Informaii perfecte i informaii complete -- firmele i consumatorii cunosc preurile fixate de toate firmele.

Acces egal la tehnologie -- toate firmele au acces la tehnologiile de producie.

Mobilitate -- resursele (incluznd informaia) sunt mobile, firmele productoare putnd prsi pieele n care nregistreaz pierderi, orientndu-se spre cele profitabile.

Intrare liber -- orice firm poate intra sau iei de pe pia dup bunul plac.

Rezultatele unei piee perfect concureniale


Acest model este, n cele mai multe cazuri o aproximaie distant a pieelor reale, cu o posibil excep ie a anumitor pie e largi. n general exist pu ine pie e perfect concuren iale, dac
oricare dintre condiiile de mai sus se aplic pieelor reale. de exemplu, firmele nu vor avea niciodat informa ii complete unele despre celelalte i vor exista ntotdeauna anumite
costuri de tranzacie. ntr-o pia perfect concurenial va exista o eficien alocativ i o eficien productiv.
Eficiena productiv apare atunci cnd firma produce n punctul cel mai de jos de pe curba costurilor medii totale, aceasta nsemnnd c bunurile nu se pot produce n nici un fel mai
ieftin.
Eficiena alocativ apare atunci cnd preul este egal cu costurile marginale, iar bunul este pus la dispozi ia consumatorului, la cel mai mic pre posibil. Acest lucru este posibil numai
atunci cnd exist concuren perfect.
Spre deosebire de monopol sau oligopol, unei firme i este imposibil s obin un profit anormal n condiiile concurenei perfecte, pe termen lung, mai precis, o firm nu poate c tiga
mai muli bani dect este necesar pentru a-i acoperi pierderile. Dac o firm nregistreaz profituri anormale pe termen scurt, aceasta se va comporta ca un trgaci pentru ca alte
firme s nu intre pe pia. Ei se vor ntrece cu prima firm, reducnd preul pieei pn cnd toate firmele vor obine profituri normale.
Exemplu de concuren perfect
Se spune c agricultura, cu un numr mare de ofertani, o cerere relativ inelastic i produse aproape perfect substituibile, este o aproximare a modelului concuren ei perfecte. Acest
lucru poate fi adevrat n anumite locuri i perioade istorice, dar nu este adevrat n cazul economiilor moderne. De exemplu, pe pia a global a agriculturii, agricultorilor europeni sau
americani li se ofer subvenii, iar acetia i export produsele la preuri de dumping, preuri sub costurile de producie. Orice form de intervenie guvernamental, cum ar fi
subveniile, deformeaz piaa, ceea ce duce la dispariia concurenei perfecte.

Concurena perfect este o teorie absolut, deoarece nu exist exemple de pia perfect competitiv.
Piata concurentei perfecte reprezinta o situatie teoretica, virtuala, ce presupune existenta citorva conditii:

Atomicitatea agentilor economici: vanzatorii si cumparatorii trebuie sa fie suficient de numerosi, fiecare reprezentand o mica fractiune in ansamblul ofertei, respectiv al cererii pietei,
astfel incat sa nu poata influenta pretul prin comportamentul lor individual. In conditiile unei cereri perfect elastice, orice firma vinde intreaga productie la pretul pietei si deci nu este
interesata sa reduca pretul. Decizia producatorului de a obtine un profit total mai mare prin scaderea pretului si cresterea vanzarilor nu are rost; firma poate vinde orice cantitate de
produse la pretul pietei.

Omogenitatea produselor: bunurile economice destinate satisfacerii unei anumite trebuinte trebuie sa fie identice calitativ, astfel incat cumparatorii sa nu dispuna de nici un criteriu de
selectie real sau imaginar (artificial introdus prin publicitate sau politica de marca). Astfel, decizia unui producator de a maximiza profitul prin cresterea pretului nu are sens deoarece
ramane fara cumparatori.

Mobilitatea perfecta a factorilor de productie si a bunurilor de consum: aceasta impune inexistenta unor obstacole de ordin tehnic si financiar, resapectiv libera circulatie pe piata a
resurselor naturale, muncii, capitalului, firmelor, deplasarea fara dificultati de pe piata unui produs pe piata altuia. Aceasta presupune inexistenta restrictiilor la intrarea intr-un domeniu
de activitate si a subventiilor de stat care sa mentina pe piata firmele ineficiente. Asemenea imprejurari, corelate cu atomicitatea, permit procurarea fara dificultati a capitalului necesar
pentru a construi o intreprindere intr-o ramura profitabila, precum si transferarea unei parti a capitalului in functiune dintr-o sfera in alta. Intrarea in ramura in calitate de producator, ca
si intrarea in piata ca simplu furnizor de marfuri nu reprezinta o problema.

Transparenta perfecta a pietei: producatorii si consumatorii dispun de informatii complete, certe privind conditiile pietei, preturile factorilor de productie, al bunurilor economice si
evolutia lor. In aceste conditii, toate tranzactiile se fac la acelasi pret pe piata unui anumit produs, iar fiecare agent economic manifesta un comportament rational, eficient, care-i
asigura maximizarea profitului, respectiv a satisfactiei. Firmele aflate in concurenta perfecta sunt egale in privinta dimensiunilor, calitatii produselor, capacitatii de adaptare, volumului
de informatii, implicit in privinta nivelului de eficienta.

Piata cu concurenta imperfecta

este un ansamblu de piete care au unele trasaturi comune, dar se si deosebesc intre ele. Din acest ansamblu fac parte:
piata monopolista, piata duopolista, piata oligopolista, piata monopolistica, piata tip monopson si piata reglementata de stat. In fiecare din aceste piete, vanzatorii sau cumparatorii pot
sa hotarasca sau sa influenteze, in grade diferite, nivelul pretului.
Piata monopolista este situata, in privinta formarii preturilor si a interrelatiei cerere-oferta, la distanta cea mai mare de piata cu concurenta perfecta, fiind opusul categoric al
acesteia. Ea include urmatoarele situatii posibile:

Monopolul ca producator unic pe ramura: in aceasta situatie o singura intreprindere fabrica si vinde intreaga cantitate de bunuri de un anume gen. Pentru a avea pozitie de monopol
intreprinderea unica trebuie sa produca un bun neinlocuibil si in acelasi timp produsul ei sa nu fie concurat pe piata interna de un bun identic creat de o firma straina. Daca aceste
conditii nu sunt indeplinite, intreprinderea unica este doar monopol aparent. Monopolul ca firma unica are posibilitatea de a hotari singura si volumul productiei pe care-l fabrica si
pretul de vanzare al bunului respectiv. El poate astfel sa evite intr-o anumita masura perturbarile pe care piata libera le introduce in activitatea economica cu efecte negative pentru
profit. Astfel monopolul isi asigura o continuitate a profitului; de obicei pretul stabilit este mai mare decat cel care s-ar forma intr-o piata libera asigurand producatorului unic un plus
de profit in fiecare moment. Fixarea ofertei si pretului de catre monopol trebuie sa tina seama de o serie de factori si anume: capacitatea de plata a cumparatorilor, valoarea
echipamentelor din dotare, conjunctura economica generala, care pot determina modificari periodice ale ofertei si pretului.

Monopol prin alianta: acest monopol poate sa apara atunci cand oferta unui bun este realizata de cateva intreprinderi mari ce incheie conventii privind productia pe care au obligatia
sa o creeze fiecare in parte, pretul de vanzare unic si pietele pe care intreprinderile respective au dreptul sa furnizeze marfa. Se constituie astfel un cartel, ce actioneaza ca o singura
unitate, ca in situatia unei intreprinderi unice. Monopolul prin alianta poate sa apara atat pe plan intern, cat si pe plan international (OPEC). Cand monopolul este realizat prin alianta,

masa si rata profitului sunt diferite de la o unitate la alta, functie de volumul productiei create si vandute si de costul mediu, considerand pretul de vanzare egal pentru toate unitatile.
Dominarea ofertei si a pretului de catre monopol, privit ca intreg, asigura tuturor intreprinderilor un profit mai mare decat in cazul functionarii lor separate.

Monopol intemeiat pe calitatea unui produs industrial: apare in situatia cand intr-o ramura functioneaza mai multe intreprinderi avand marimi diferite si nu exista sansa incheierii de
conventii intre ele privind productia si pretul. Daca una din intreprinderi produce un produs de calitate deosebita, pe care celelalte nu-l pot crea in perioada respectiva, aceasta
intreprindere are posibilitatea sa stabileasca atat cantitatea de produse, cat si pretul de vanzare; astfel intreprinderea respectiva isi asigura in aceste conditii pozitie de monopol si obtine
in perioada respectiva un profit ridicat, avand ca sursa activitatea de cercetare si inovare a intreprinderii.
Alte forme sau situatii de monopol:
-

monopol izvorat din calitatea deosebita a unui bun agricol, ce se poate cultiva numai pe zone restranse, determinand o cerere net superioara ofertei si stabilirea unui
pret de vanzare ridicat;

monopol rezultat din relatia privilegiata a unor intreprinderi cu statul

monopolul unor intreprinderi proprietate de stat care au dreptul sa comercializeze singure unele produse la preturi mai mari decat cele formate in libera concurenta.

Piata duopolista se caracterizeaza prin prezenta intr-o ramura a doua intreprinderi mari; ele pot fi de aceeasi talie sau inegale si pot produce bunuri omogene ori neomogene.
Aceste intreprinderi furnizeaza intreaga productie a ramurii, iar numarul cumparatorilor este foarte mare.
Intreprinderile duopoliste iau decizii referitoare atat la cantitatea de bunuri produsa, cat si la pret. Concomitent, fiecare intreprindere reactioneaza la deciziile celeilalte, pentru ca
incercarea uneia de a modifica pretul si volumul productiei, afecteaza inevitabil interesele celeilalte unitati, respectiv segmentul de piata pe care aceasta il detine, cifra de afaceri si
profitul.
Exista trei cazuri ale reactiilor sau comportamentului firmelor: ambele firme sunt agresive; una din firme este agresiva, iar cealalta pacifista; ambele firme sunt pacifiste.
Atunci cand ambele firme sunt agresive, considerand ca ele produc bunuri de calitate egala, fiecare vrea sa castige un supliment de piata in dauna celeilalte. Pentru aceasta poate
uza de doua arme: reducerea pretului si cresterea ofertei. Intrucat reducerea pretului este deosebit de distructiva si pagubitoare se apeleaza la cresterea ofertei in vederea largirii pietei.
Aceasta crestere practicata repetat de cei doi agenti economici, conduce la suprasaturarea pietei cu marfuri, la scaderea pretului si la pierderi cel putin pentru una din intreprinderi.
Perspectiva falimentului, a absorbtiei sau a unirii de buna voie a rivalilor nu este exclusa.
Indiferent daca se procedeaza la reducerea pretului sau la cresterea ofertei, in ipoteza agresivitatii ambelor intreprinderi, piata si producatorii se afla in dezechilibru.
Una din firme este agresiva si cealalta pacifista: in aceasta ipoteza apare relatia specifica dintre un dominant si un dominat. Daca se renunta la razboiul preturilor, cand unitatea
agresiva mareste productia, cea pacifista accepta de buna voie sa o reduca. Presupunand cererea constanta, pentru un anume interval de timp piata va fi in echilibru, caci oferta nu se
modifica, iar cererea castigata de unul din parteneri egaleaza cererea pierduta de celalalt. Concomitent apare insa o distribuire inegala a masei profitului realizat la scara ramurii.
Intreprinderea agresiva isi maximizeaza profitul inregistrand sporuri, in timp ce intreprinderea pacifista obtine un profit sub cel obisnuit. Uneori inaintarea agresivului si retragerea
pacifistului poate provoca intr-un moment anume reducerea productiei firmei pacifiste sub nivelul care asigura profit. Absorbtia sau falimentul nu sunt excluse.
Ambele firme sunt pacifiste: in aceasta situatie tendinta de a domina nu se manifesta la nici un partener, astfel incat fiecare intreprindere isi stabileste productia la un nivel care-i
asigura maximum de profit, fara a tine seama de ce face cealalta intreprindere. In acest caz piata evidentiaza daca s-au produs mai putine sau mai multe marfuri decat se cereau. Daca
s-au produs mai putine, intreprinderile isi vor mari treptat productia pana cand piata se echilibreaza, oferta devenind egala cu cererea; daca s-au produs mai multe marfuri decat se
cereau, intreprinderile vor scadea treptat productia, pana la aparitia echilibrului pietei. Echilibrul pietei nu este permanent, dar exista tendinta de miscare catre realizarea lui, prin

comportamentul ambelor unitati. Acest comportament pacifist si cooperant este, de regula, mai eficace economic si social decat comportamentul firmelor in situatia in care ambele sunt
agresive sau numai una. Nu este exclus ca intreprinderile pacifiste sa dezvolte un schimb reciproc de informatii novatoare, in ideea unei inaintari comune, care le aseaza la adapost de
noi concurenti dinamici.
Piata oligopolista implica prezenta intr-o ramura a unui numar relativ mare de intreprinderi (cel putin trei) care livreaza intreaga cantitate de marfuri. Cumparatorii sunt
numerosi. Talia intreprinderilor nu este egala, dar fiecare intreprindere produce cantitati insemnate de bunuri. Acestea pot fi omogene sau neomogene. Prin excelenta, sunt oligopoliste
pietele produselor cu valoare de intrebuintare mare si care necesita tehnologii de valoare mare. Astfel sunt oligopoliste pietele productiei siderurgice, ale automobilelor, ale masinilor si
echipamentelor destinate energeticii, etc. Intalnim piete oligopoliste si in alte sfere precum industria alimentara, in care eficacitatea se asigura si la praguri relativ mici ale productiei.
In asemenea situatii, alaturi de marii producatori, functioneaza si intreprinderi mici si mijlocii.
Si in pietele oligopoliste ca si in pietele duopoliste, problema nevralgica este impartirea pietei intre producatori, incercarea firmelor de a-si apropia o parte cat mai insemnata din
clientela, in vederea cresterii cifrei de afaceri si a profitului. Ca urmare in piata oligopolista se regaseste reactia fiecarei firme la decizia celorlalte, interdependenta stransa a actiunilor
diverselor intreprinderi.
Unitatile oligopoliste au posibilitatea de a stabili si volumul productiei si preturile de vanzare, ultimele reflectand atat costul de fabricatie, cat si calitatea produselor.
Diferentierea calitativa a produselor, insotita de preturi inegale, duce la distribuirea intre firme a clientelei totale si o divide in grupuri mai mari sau mai mici, care prefera si cer un
anume bun creat de o anumita intreprindere.
Piata oligopolista de bunuri diferentiate calitativ are posibilitati de extindere mai bune o data cu cresterea generala a veniturilor, care diversifica preferintele consumatorilor,
gusturile lor, etc. Aceasta crestere generala a veniturilor tinde sa reorienteze clientela, sa o regrupeze spre bunurile superioare calitativ, sa aduca un plus pe piata intreprinderilor mai
dinamice in dauna celorlalte. Acest fenomen de inaintare ori retragere a cererii, pentru produsele diverselor firme, dovedeste ca diferentierea produselor nu elimina concurenta si
selectia intreprinderilor viabile, ci doar o limiteaza.
Piata monopolistica este piata cu concurenta cvasi perfecta. Ea se caracterizeaza prin existenta intr-o ramura a unui mare numar de producatori de talie relativ mica si apropiata
si prin diferentierea produselor. Ultima caracteristica permite intreprinderilor sa fixeze cuplul calitate-pret, ca si in cazul oligopolului.
Multitudinea producatorilor atrage dupa sine o concurenta mai ampla in pietele monopolistice si permite cumparatorilor sa aleaga dintre produsele livrate de diversele unitati.
Pentru o perioada de timp, diferentierea produselor grupeaza clientela intre furnizori, asigurand in acelasi timp o stabilitate a cererii pentru fiecare vanzator, ceea ce echivaleaza cu
limitarea concurentei. Intrucat mobilul profitului determina frecvent innoirea produselor, clientela se regrupeaza periodic, in favoarea unor intreprinderi mai dinamice si in defavoarea
celorlalte.
In pietele monopolistice si a concurentei care le caracterizeaza trebuie sa se tina seama de urmatoarele doua situatii:
-

decizia unei intreprinderi privite izolat nu afecteaza sensibil situatia celorlalte unitati din cauza potentialului productiv relativ redus al fiecareia

intrarea a noi concurenti in ramura nu este dificila datorita aceleiasi cauze

Se poate concluziona prin urmare ca piata monopolistica se apropie cel mai mult de piata cu concurenta perfecta, fara a se identifica cu ea. Firmele din piata monopolistica , in
tendinta de a-si maximiza profitul, urmaresc, in paralel cu imbunatatirea calitatii produselor si minimalizarea costurilor, prin determinarea nivelului optim al productiei, pe termen scurt
si alegerea variantei optime de combinare a muncii si capitalului, pe termen lung.
Piata tip monopson este opusul celei monopoliste. In timp ce in piata monopolista exista unul sau cativa vanzatori si un numar mare de cumparatori, piata tip monopson se
caracterizeaza prin existenta unui singur cumparator, intr-o zona economica, si a unor numerosi vanzatori ai bunului fabricat la scara tarii.

Intreprinderea cu pozitie de monopson poate sa se aprovizioneze la preturi avantajoase; in acelasi timp poate folosi forta de munca ieftina daca in zona ei de activitate lipsesc
alte ramuri industriale care sa ofere locuri de munca. Profiturile obtinute devin astfel mai mari prin reducerea costului mediu de fabricatie.
Cand intr-o zona oarecare functioneaza doua unitati cumparatoare, intr-o ramura data exista duopson, iar daca functioneaza trei sau mai multe exista oligopson. In astfel de
situatii, in afara concurentei pe piata de vanzare a produsului fabricat (de mai multe unitati) apare si o concurenta limitata pe pietele de aprovizionare cu factori de productie.
Piata reglementata de stat este piata in care statul fixeaza preturi la unele bunuri materiale si servicii furnizate de agenti economici, publici sau privati, cu scopul de a proteja
unele categorii de producatori sau populatia in totalitatea sa. Statul ia apoi masuri de control al unor preturi, al dobanzii si salariilor, in perioade de inflatie ori recesiune economica,
urmarind insanatosirea vietii economice, relansarea mai rapida a acesteia, reducerea somajului si utilizarea capacitatilor de productie existente. In multe situatii statul intervine pe
diverse piete, ca de exemplu:
-

Fixarea de preturi maxime, in perioade critice vizeaza marfurile care se adreseaza necesitatilor fundamentale ale populatiei. Aceste preturi sunt inferioare pretului
de echilibru, ce s-ar forma in piata de concurenta libera si au menirea sa asigure un minim de bunuri indispensabile paturilor sociale cu venituri mici. Acest lucru are
efecte pozitive asupra procesului de refacere a potentialului productiv uman. Preturile fixate de stat limiteaza sau suprima in acelasi timp conflictele sociale grave,
care pot genera dezechilibre economice suplimentare

Garantarea preturilor la unor produse agricole sau a veniturilor agricultorilor, determinate de instabilitatea productiei agricole de la an la an datorita conditiilor
climatice variabile. Instabilitatea productiei agricole, desi limitata o data cu progresul, este prezenta chiar si in tarile in care agricultura a atins randamente foarte
inalte. Aceasta instabilitate modifica veniturile anuale ale agricultorilor si deci capacitatea lor de finantare a productiei, influentand nefavorabil cursul activitatii
agricole si industriale viitoare, precum si consumul populatiei. Deoarece productia agricola este oscilanta, pretul garantat poate sa se soldeze in ani diferiti cu venituri
totale inegale. De aceea s-a incercat practica garantarii veniturilor anuale. Desi politica pretului garantat in agricultura a avut si unele urmari secundare nedorite,
amestecul statului in piata produselor agricole, ca si alte masuri de sprijinire directa a agriculturii au avut o influenta evident favorabila asupra acestei ramuri si a
economiei intregi.

Piata concurentiala determina utilizarea eficienta a resurselor limitate pentru statisfacerea multiplelor trebuinte individuale si sociale, regleaza si stimuleaza productia astfel
incat comportamentul producatorilor, orientat catre maximizarea profitului, devine mijloc de realizare a scopului sistemului economic, respectiv optimizarea consumului, maximizarea
satisfacerii trebuintei consumatorilor. Relatiile concurentiale impun producatorilor promovarea progresului tehnic, scaderea costurilor si a preturilor, cresterea cantitatii, calitatii si
diversitatii bunurilor economice, imbunatatirea distributiei si utilizarii acestora.
Concurenta poate fi distorsionata si deturnata de la scopul sau prin mijloace neloiale, anticoncurentiale: practicile monopolistice, subventionarea de catre stat a unor domenii de
activitate economica ineficiente, recurgerea la mijloace extraeconomice (falsificarea produselor de marca, furturi de documentatii sau conceptie, spionaj, etc).
Pentru promovarea intereselor consumatorilor si producatorilor este necesara mentinerea si stimularea concurentei loiale prin adoptarea unor legi si constituirea de organizatii
guvernamentale sau neguvernamentale, care sa arbitreze respectarea principiilor concurentei. Astfel, inca din 1890, Congresul SUA a votat "Sherman Act", care interzice tentativele de
monopolizare, iar in 1914 s-a constituit Comisia Federala pentru Comert, insarcinata cu supravegherea respectarii legislatiei anti-trust. In Franta s-a creat in 1936 un Consiliu al
Concurentei insarcinat cu controlul practicilor anticoncurentiale. In Uniunea Europeana, art.85 al Tratatului de la Roma interzice toate practicile "ce au drept obiectiv sau drept efect
restrangerea sau falsificarea jocului concurentei". Legile anti-monopol din Uniunea Europeana sunt incluse intr-o ampla "legislatie de protectie a concurentei", vizand in ultima
instanta protectia consumatorului.
In Romania, un obiectiv al tranzitiei la economia de piata il constituie restrangerea monopolului proprietatii publice si realizarea pluralismului formelor de proprietate specific
economiei concurentiale, de piata. Pentru protejarea concurentei, in 1996 a fost adoptata legea concurentei si s-a infiintat Consiliul Concurentei. Proprietatea publica s-a restrans treptat
la sectoarele considerate strategice, care au fost reorganizate ca regii autonome, dar adaptarea acestora la mecanismele pietei s-a dovedit dificila. Astfel, mentinerea monopolului de
stat in domeniul energiei primare si secundare, fara control din partea organelor administrative, genereaza risipa, ineficienta, tarife exagerate si inflatie, cu tot cortegiul lor de efecte
negative asupra economiei si asupra nivelului de trai al oamenilor.

CONCLUZII

Criteriul esential de diferentiere a pietelor este gradul de concentrare a productiei, care determina gradul de influentare a pietei, a pretului, precum si gradul de satisfacere al
consumului.

Gradul de concentrare este aproape nul pe piata concurentei perfecte, creste pe piata monopolistica, respectiv oligopolista si este maxim in cazul monopolului.

Deciziile intreprinzatorilor pe piata concurentiala vizeaza stabilirea dimensiunii optime a ofertei pentru obtinerea unui profit maxim.

Maximizarea profitului de catre producatori, in conditiile pietei concurentiale, duce in ultima instanta la maximizarea satisfacerii consumatorilor; gradul de satisfacere al consumului
este maxim in conditiile concurentei perfecte (situatie ideala) si minim in conditiile pietei de monopol.
Extinderea practicilor neloiale a impus extinderea legislatiei de protectie a concurentei.