Bormomiz Marius - Săliște 1919

MARIUS BOROMIZ
FAMILIA REGALĂ, AMBASADORI,

GENERALI DE ARMATĂ, UNIVERSITARI,
DASCĂLI ȘI GAZETARI LA SĂLIȘTE
(1919-1920)
1
„Săliştea este satul nostru model,
aş putea zice satul nostru reclamă pentru toţi străinii
care trec pe aici!”
Fragment din scrisoarea lui George Moroianu,

către Alexandru Vaida-Voevod, 28 iunie 1919.
2
MARIUS BOROMIZ
FAMILIA REGALĂ, AMBASADORI,

GENERALI DE ARMATĂ, UNIVERSITARI,
DASCĂLI ȘI GAZETARI LA SĂLIȘTE
(1919-1920)
ARMANIS & MEGA

SIBIU & CLUJ-NAPOCA
2021
3
Volum finanțat de Consiliul Județean Sibiu
prin Programul acţiunilor pentru cultură şi
dezvoltarea comunităţii locale în judeţul Sibiu în anul
2021 care se finanțează din bugetul local al județului
Sibiu - Proiecte culturale tip A2 – public.
PREFAȚATOR: Mircea-Gheorghe ABRUDAN

NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI: Marius BOROMIZ
EDITOR: Marius BOROMIZ
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Să iei viaţa de coarne şi să câştigi / coord.: Marius Boromiz. - Sibiu :
Editura Armanis, 2020
2 vol.
ISBN 978-606-069-011-5
Vol. 2 : Viaţa de lângă front : doine şi poezii de acasă. - 2020. - Conţine
bibliografie. - ISBN 978-606-069-013-9
I. Boromiz, Marius (coord.)

821.135.1
© 2021 Consiliul Județean Sibiu, Biblioteca Județeană

ASTRA Sibiu și autorii.
Toate drepturile aparţin Consiliului Județean Sibiu,
Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și autorilor. Reproducerea
integrală sau parţială a conţinutului acestei lucrări este posibilă cu
acordul prealabil scris al autorului.
4
COORDONATOR: Marius BOROMIZ
PROFESORI ÎNDRUMĂTORI:
Radu BÂJA și Elena Julieta NICORESCU
AUTORI:
Ștefan NICORESCU
Ruxandra NICORESCU
Paula Alexandra HANZU
George CUNȚAN
Anda GROOT KOERKAMP
Răzvan Ilie ILIEȘ DĂDÂRLAT
Milena Maria RADU
Alexandru COARFĂ
Andrei Ioan BOROMIZ
Paula Ioana GÂȚĂ
Gabriel Cătălin LUCOI
Livia Elena FLOREA
Viviana Camelia FETELEA
Denisa Iuliana OPRIȘOR
Denisa Maria BĂILĂ
COLABORATOR: Gheorghe RANCU BODROG
DTP:
Marius BOROMIZ
COPERTA 1: Soldatul Simion Mihai, cu porecla de sat

„Izvod" împreună cu soţia Iuţa, sora lui Pavel Jurchescu din
Petnic, Caraș Severin (Colecția Gheorghe Rancu Bodrog)
COPERTA 4: Amintire din marele resbel al lumei (Colecția

particulară a Doamnei Profesor Lucia Irimie din Săliște)
SCANARE: Malvina SABĂU
5
Familie de sălișteni în timpul Marelui Război.
(Muzeul Culturii Săliștene)
6
Cuvânt înainte
Centenarul Primului Război Mondial a prilejuit la nivel

european și mondial o revenire a evenimentului în atenția
istoriografiei și a marelui public. Începând cu anul 2012 au apărut
sute și mii de cărți, studii, articole și volume colective care au
relansat tema primei conflagrații mondiale discutându-o din
perspective multiple.
Nici istoricii, literații și oamenii de cultură români nu s-au
lăsat mai prejos, producția bibliografică din ultimii ani dovedind
cu prisosință că spațiul cultural și istoriografic românesc este bine
conectat la cel european și mondial. Desigur, în cazul nostru
Marele Război continuă să fie perceput, mai ales la nivelul
publicului larg, prin perspectiva sfârșitului lui, care pentru noi
românii a însemnat întregirea neamului și fondarea României
Mari, reprezentând înfăptuirea acelui „vis neîmplinit, copil al
suferinței, de-a cărui dor au adormit și moșii și părinții”, cum
sugestiv a scris poetul pătimirii noastre din Rășinari.
Spre deosebire de lucrările apărute în deceniile precedente,
istoriografia noastră contemporană a părăsit zona de discuție
focalizată cu precădere asupra istoriei evenimențiale, politice,
diplomatice și militare a conflagrației, concentrându-se cu
deosebire asupra istoriei culturale a războiului, a impactului
acestuia asupra vieții umane, a demografiei, a religiozității, a
frontului intern, a memorialisticii războiului ș.a.m.d. Toate aceste
abordări ne ajută pe noi cei de astăzi să înțelegem mai bine, mai
profund, mai adânc ce au însemnat acei teribili patru ani pentru
strămoșii noștri, cum au trecut ei de la stări de entuziasm la stări de
spaimă, frică și angoasă, ce au făcut pentru a le depăși și a merge
mai departe, cum și ce sentimente i-au încercat atât pe front, cât și
în spatele acestuia, ce i-a determinat să lupte și să se jertfească
pentru împărat, pentru neam și pentru patrie. În acest sens, se poate
observa că mai ales memorialistica, cu toate scrierile - jurnale,
7
memorii, amintiri - încadrabile genului, s-a bucurat de atenția
sporită a cercetătorilor, editurilor și cititorilor.
Identificarea, adunarea și publicarea unui corpus
memorialistic românesc al Marelui Război, provenind din pana
păturilor largi ale populației, rămâne un deziderat al istoriografiei
noastre, cu toate că pași importanți au fost făcuți în acest sens de
diverși cercetători, lucrarea cea mai amplă fiind realizată de
răposații istorici ai modernității românești, Valeriu Leu și Nicolae
Bocșan, care au publicat trei volume consistente în care restituie
memorialistica bănățeană a Marelui Război.
Fără să-și fi propus, harnicul profesor Marius Boromiz,
directorul Liceului Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște, prin
proiectul demarat alături de colegii și elevii săi din Mărginimea
Sibiului și materializat în aceste două volume consistente, se
înscrie foarte bine în trendul istoriografic actual al istoriei culturale
a Marelui Război, pășind curajos pe urmele unor istorici
consacrați.
Culegerea, transcrierea și editarea creațiilor populare ale
țăranului român din Transilvania și Banat în forma unui corpus
unitar, care cuprinde în două volume sute de cântece, poezii și
doine cătănești, reprezentând mii de versuri uitate din timpul
Marelui Război, este fără-ndoială un proiect istoriografic, cultural
și de suflet al coordonatorului și al colaboratorilor săi prin care
este restituită o filă importantă din zbuciumul vieții trecute a
străbunicilor noștri. Dincolo de marea istorie evenimențială, pe
care majoritatea dintre noi o cunoaștem, aceste volume ne oferă
acum posibilitatea de a pătrunde în mica și intima istorie a celor
mulți și anonimi, versurile lor simple, dar adânci și pătrunzătoare
dându-ne șansa de a asculta sunetele duioase și patetice generate
de sufletele miilor de soldați ardeleni și bănățeni care au luptat
„ziua și noaptea/ tot alătura cu moartea/ Pentru neam, pentru
’mparat,/ Pentru neamul nost de-acasă,/ Și pentru a-i noștri copii”,
pe fronturile Marelui Război din Galiția, Italia și Serbia, unde
unora dintre ei le-au și rămas oasele pentru totdeauna. Această
8
partitură folclorică, plămădită în acordurile muzicale ale doinei
tradiționale românești, este întregită de creațiile populare ale
familiilor lor de acasă, ale părinților și soțiilor, dar și ale copiilor
lor care le-au dus dorul și i-au dat glas prin vers, jale și rugăciune,
cum a fost și cazul unui băiat, în vârstă de 11 ani, dintr-o localitate
bănățeană care se ruga așa: „Doamne pune pace ’n ţară/ Ca să vină
tata iară,/ Să-şi lucre lucru acasă/ Copilaşii să-şi grijască”.
Fără-ndoială meritul principal al lucrării de față este de a fi
strâns între coperțile ei diversele mărturii versificate ale
combatanților și familiilor acestora din vremea Marelui Război,
scoțându-le la lumină din arhive, periodice de epocă, broșuri și
volume peste care se așternuse de mult timp colbul și uitarea.
Numeroasele fotografii din epocă care ilustrează textele îi oferă
cititorului o și mai bună imagine a Primului Război Mondial,
familiarizându-l cu actorii unei epoci care a schimbat harta politică
a Europei și a lumii întregi. Editorii vin în întâmpinarea marelui
public pasionat de istorie și folclor, dar fac un serviciu important și
specialiștilor, istorici și etnologi, cărora le pun la dispoziție, în
două volume ample, aceste izvoare populare din vremea Marelui
Război.
În al doilea rând, trebuie apreciată pasiunea și munca care se
ascund în spatele acestui demers editorial, inițiat de profesorul de
istorie Marius Boromiz și dus la bun sfârșit printr-o frumoasă și
fructuoasă colaborare între profesorii și elevii Liceului „Ioan
Lupaș” din Săliște. Rezultatul muncii lor ne dovedește încă o dată
că școala românească nu este într-o eternă derivă, cum țin mereu
unii să ne reamintească, ci prin asemenea cadre didactice capabile
să mobilizeze elevii silitori, liceul săliștean face cinste mediului
școlar preuniversitar din județul Sibiu, onorându-și istoria și
cultivând tradiția cărturărească moștenită de la înaintași.
Apărut într-un an dificil, bântuit de o pandemie care a
declanșat multe spaime și a determinat o diminuare vizibilă a
activităților didactice și academice, volumul sugestiv intitulat „Să
iei viața de coarne și să câștigi” devine o dovadă limpede că a
9
existat viață culturală și muncă de cercetare și în timpul epidemiei
de covid 19, conținutul volumului arătându-ne tuturor că omenirea
a trecut și prin vremuri mai grele, pe care a reușit să le depășească,
ceea ce trebuie să ne insufle tuturor speranță în viitor.
Cluj-Napoca
CS III Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan
2 septembrie 2020
10
Notă asupra ediției
După un an și jumătate de muncă, am încercat și sper că voi

reuși să aduc la cunoștința cititorilor, pasionaților și a specialiștilor
din domeniul istoriei, evenimente mai puțin sau chiar deloc
cunoscute, care au avut loc în „Salonul Ardealului” în perioada
imediat următoare încheierii Marelui Război.
Pe data de 30 august 1919, cu ocazia Sinodului protopopesc
al tractului Săliște, „primul sinod liber în care sufletele românești
s-au putut mișca și avânta în înălțimile cele mai senine, mai
sincere și mai drepte, ale libertății cuvântului” 3, au fost
consemnate următoarele rânduri sugestive pentru ilustrarea
atmosferei din comunitățile românești ale Transilvaniei, proaspăt
unită cu România.
„Anul 1918 a fost astfel, din milostivirea cea fără de sfârşit a
Dumnezeului părinţilor noştri, anul succesului celui mai bogat şi
mai binecuvântat, de când vieţueşte poporul nostru pe aceste
plaiuri ale Daciei-Traiane: la 24 Ianuarie 1918 s-a declarat
Basarabia independentă, iar la 27 Martie s՚a alipit patriei mame; la
15 [/28] Noemvrie s-a alipit Bucovina iar la 18 Noemvrie [1
Decembrie] 1918 prin hotărârile de la Alba-Iulia s-a desăvârşit
unirea noastră naţională.
Binecuvântat să fie în veci numele Domnului, care surpă pe
cei îngâmfaţi şi înalţă pe cei smeriţi! Laudăți mărire Tatălui ceresc,
care ne-a învrednicit să ajungem, după veacuri de întunerec şi
umilinţă, aceste zile de lumină, de răsplată dreaptă şi de izbăvire!
De atunci încoace centrul protopopiatului nostru a devenit un
loc de pelerinaj pentru cei mai iluştri conducători ai neamului şi
3
Sinodul protopopesc al tractului Săliște, în „Telegraful Român”, Sibiu, Anul LXVII, nr. 91,
20 septembrie 1919, p. 1.
11
pentru o mulţime de reprezentanţi ai naţiunilor luminate din lume,
cari în dorinţa de-a cunoaşte, cum se manifestă viaţa poporului
nostru român din Transilvania în toată curăţenia, evlavia sa într-un
loc, unde a fost ferit de influenţe străine păgubitoare, n-au pregetat
a cerceta în repetiţie rânduri comuna Sălişte.
...................................................................................................
Cu prilejul acestor îmbucurătoare vizite au alergat
credincioşii din toate comunele cu mic cu mare la Sălişte, corul
reuniunii de cântări sub conducerea înv[ățătorul] G[heorghe] Miha
a desfătat auzul tuturor cu cântecile noastre, cu imnul naţional în
câteva rânduri chiar şi cu Marzeilleza franceză, cântată în
traducere românească. Iar prin cuvântările, cari s՚au rostit a
străbătut totdeauna în glas dulce de simpatie şi soliditate
românească şi purlatină, precum şi represiunea admiraţiei faţă de
acest popor, care prin viforul tuturor primejdiilor, a reuşit a-şi
păstra cu atâta statornicie credinţa, limba, datinele şi toate
însuşirile frumoase ale sufletului traco-român.” 4
În realizarea acestor reconstituiri din trecutul Săliștei, al
Mărginimii Sibiului, ce au importanță deosebită pentru întreg
nemul nostru românesc, m-au strunit adevărtele comori existente
în colecțiile și în arhivele celor două muzee din Săliște, Muzeul
Culturii Săliștene și Muzeul Parohial Săliște, mai ales fotografiile
realizate de fotograful săliștean Ioan Dădârlat și bineînțeles
„Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor sfintei biserci
române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”.
De foarte mare ajutor mi-au fost relatările evenimentelor
petrecute la Săliște, descoperite în presa vremii, apărute în
publicațiile românești, contemporane evenimentelor care au făcut
obiectul cercetării mele: „Telegraful Român”, „Foaia Poporului”,
„Gazeta Poporului”, din Sibiu, „Patria” și „Renașterea Română”
4
Raportul general al oficiului protopopesc ortodox-român cătră Sinodul protopopesc ordinar
convocatpe ziua de 30 august 1919, p. 3-4: Daniela, Deteșan, Mircea-Gheorghe Abrudan,
Activitatea lui Ioan Lupaș ca protopop de Săliște (1909-1919), în lumina unor izvoare inedite,
în „Patrimoniul istorico-juridic românesc din Mărginimea Sibiului (Rășinari, Săliște) [Ela
Cosma coordonator], p. 627-628.
12
apărute inițial la Sibiu, apoi mutate la Cluj, „Românul” din Arad
„Gazeta Transilvaniei, „Glasul Ardealului” din Brașov, „Unirea”,
„Unirea Poporului” din Blaj, „Luceafărul” din București și nu în
ultimul rând „Cuvântul Poporului” din Săliște al cărui prim număr
a apărut pe data de 24 august 1919.
O surpriză în cercetările mele a fost regăsirea unor informații
despre vizitele la Săliște din anul 1919, uneori însoțite de fotografii
în anumite pubicații apărute în capitala Franței cum atr fi „Le
Miroir”, „Le Temps” și „Le Figaro”.
Pentru o corectitudinea științifică a lucrării și pentru
acuratețea detaliilor am folosit monografiile dedicate localității
Săliște, Școlilor din Săliște, personalității lui Ioan Lupaș,
memoriile anumitor personalități sau ale participanților la
evenimente și de studii și articole de specialitate.
Informațiile descoperite în presa vremii sau în documentele
de arhivă au fost transcrise fidel, repectându-se ortografia și
limbajul perioadei în care au fost create.
Misiunea de cercetare mi-a fost facilitată de faptul că am
beneficiat de digitalizarea periodicelor de către Biblioteca
Județeană ASTRA Sibiu, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian
Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Universității „Lucian Blaga”
Sibiu, Biblioteca Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” Sibiu,
Biblioteca Județeană Arad și a fotografiilor, de către sau cu
sprijinul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu
Menționăm că o parte a fotografiilor ce însoțesc versurile au
fost preluate, cu menționarea sursei, din mediul online.
Realizarea celor două volume de versuri din timpul Primului
Război Mondial au putut fi publicate datorită finanțării Proiectului
„CultId” de către Consiliul Județean Sibiu prin Programul
acţiunilor pentru cultură şi dezvoltarea comunităţii locale în
judeţul Sibiu în anul 2020 care se finanțează din bugetul local al
județului Sibiu - Proiecte culturale tip A2 - public.
Doresc să adresez mulțumiri tuturor celor care m-au sprijinit
în realizarea și tipărirea acestui volum, mai ales că munca la acesta
13
a început înainte de pandemia de Covid-19 și pe care, cu voia
Bunului Dumnezeu, am reușit să îl finalizez după peste un an și
jumătate de muncă, întreruptă pentru câteva de luni de munca
alături de colegii Radu Bâja și Elena Julieta Nicorescu și de cei 15
minunați elevi ai Școlii din Săliște la cele două volume de
„Versuri uitate din Marele Război”: Primăria Orașului Săliște,
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Muzeul Culturii
Săliștene, Muzeul Parohial Săliște, Serviciul Județean al Arhivelor
Naționale Sibiu, colegului Radu Bâja, care m-a sprijinit în
adunarea materialelor, colegelor Gabriela Tărtăreanu și Anca
Maria Resiga care au realizat cea mai mare parte a transcrierilor
din presa anilor 1919 și 1920 și de asemenea doamnelor Ana
Lupaș, Malvina Sabău, Maria și Tatiana Munteanu, domnilor
Horațiu Dumitru Răcuciu, Silviu Borș, Carol Lucian Szatmary,
Alexiu Tatu, Tudor Arhire, Mircea Gheorghe Abrudan, Gligor
Ciortea, preoților Ioan Ciocan, Nicolae Bădilă, Ioan-Claudiu Teșa,
Florin-George Radu, părintelui protopop Petru-Toader Damian.
Muțumesc întregii mele familii care mi-a fost alături în
realizarea acestui proiect.
Am încercat si sper că am reușit să scot la la lumină perioada
în care Săliștea și Mărgininenii Sibiului, imediat după Marea Unire
au fost gazde primitoare pentru elita politică a statului român:
Majestata Sa Regele Ferdinand, Majestatea Sa Regina Maria,
Alteța Sa Regală Prințul Moștenitor Carol, Alteța Sa Regală
Principesa Ileana, Iuliu Maiu, Alexandru Vaida Voevod, Ștefan
Cicio-Pop, Vasile Goldiș, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Iosif Jumanca,
Mihail Pherekyde, Barbu Știrbey, pentru conducătorii armatei
române ai epocii: Generalul Constantin Prezan, Generalul Ioan
Boeriu, Generalul Traian Moșoiu, Generalul Ștefan Panaitescu,
Generalul Teodor Rîmniceanu și pentru personalități ale culturii
române: Nicolae Iorga, Andrei Bârseanu, Octavian Goga.
Pe lângă aceste vizite trebuie amintite vizitele unor delegații
din străinătate, fie militare: Generalul Henri-Matihas Berthelot,
Genralul Henri-Hippolyte Patey, Colonelul Eugéne-Gervais
14
Trousson, fie diplomatice: August Félix Charles de Beaupoil
Contele de Saint-Aulaire - Ambasadorul Franței la București,
Edward Madge - Consilier economic în delegația britanică la
Conferința de Pace de la Paris, William Frank Arthur Rattigan -
Însărcinatul de afaceri al Imperiului Britanic la București, fie cea a
misiuni universitare franceze conduse de Lucien Poincaré,
Rector al Academiei din Paris și frate al președintelui de atunci al
Republicii Franceze, Raymon Poincaré și nu în ultimul rând, cea a
la care au luat parte ziariștii francezi, italieni, britanici și
americani, cu ecouri în presa internațională.
Cu certitudine vizitele delegațiilor din străinătate în Săliște,
unde au luat contact cu populația românească a Transilvaniei din
zona Mărginimii Sibiului, au avut un impact pozitiv asupra
oaspeților. Consider că aceste manifestări populare , extaordinar
de bine organizate, au generat efecte pozitive și benefice pentru
imaginea României în străinătate și au reprezentat un atu pentru
România în hotărârile ce au fost luate în stabilirea liniilor
demarcaționale din timpul confruntărilor militare româno-
maghiare din anul 1919 și poate chiar în stabilirea granițelor
României care se trasaui atunci în cadrul Conferinței de Pace de la
Paris.
În rândurile acestei cărți, am încercat să ilustrez atmosfera de
sărbătoare ce a cuprins aceste meleaguri, euforia românilor
ardeleni după Marea Unire din 1918, o adevărată „Înviere” după
„Patimile” prin care au trecut în anii de început ai secolului XX,
sub stăpânirea străină și „Răstignirea” din timpul Marelui Război,
mai ales în perioada 1916-1918.
Am dorit să prezint modul în care o comunitate cu puternică
credință în Dumnezeu, a putut să producă o impresie atăt de
plăcută oaspeților pe care i-au primit.
Doresc, de asemenea, să evidențez rolul elitelor de atunci din
Săliște [Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș - Membru titular al
Academiei Române, Secretar General în cadrul Resorului Cultelor
și Instrucțiunii Publice, Dr. Nicolae Comșa - primul Prefect al
15
Județului Sibiu după Marea Unire, Nicolae Jurca - Primarul
Săliștei, Dr. Onisifor Ghibu - Secretar General în cadrul Resorului
Cultelor și Instrucțiunii Publice), Profesorul Dumitru Lăpădat -
Directorul Școlii din Săliște, ulterior membru cooptat al Marelui
Sfat Național Român, Părintele Dr. Dumitru Borcea - succesorul
lui Ioan Lupaș pe funcția de Protopop al Săliștei, Părintele Ioan
Popa, Profesorul Axente Banciu - Profesor secundar la Liceul
românesc din Brașov] în organizarea festivităților, discursurile
acestora la întâmpinarea oaspeților, multe din ele adevărate
capodopere ale oratoriei.
Nu în ultimul rând, am dorit să evidențiez modalitatea în care
populația românească din satele Mărginimii Sibiului a știut să se
mobilizeze exemplar la chemarea elitelor și să deplaseze la Săliște
sau la Sibiu pentru a face o impresie deosebită ilustrilor oaspeți din
străinătate sau din țară.
Săliște,
20 iulie 2021
Profesor Marius Boromiz
16
Vizita Generalului Henri-Matihas Berthelot
(20 decembrie 1918 / 2 ianuarie 1919)
17
(20 decembrie 1918 / 2 ianuarie 1919)
„Pe 2 ianuarie, facem o plimbare cu mașina până într-un sat de

munte, Săliște, renumit pentru frumusețea localnicelor.
... prin aceste părți ni se face o primire princiară,
care va rămâne adânc marcată în amintirile mele.”
Henri-Matias Berthelot, Memorii și Corespondență: 1916-1919
La sfârşitul anului 1918 şi începutul anului 1919, generalul

Henri-Mathias Berthelot, Comandantul Misiunii Militare
Franceze din România 5 a întreprins o vizită triumfală în Banat,
Crişana şi Transilvania.
Contextul intern şi internaţional în care s-a desfăşurat vizita
era deosebit de tulbure. O parte a Banatului era încă sub ocupaţia
sârbească, autorităţile noului Regat al sârbilor, croaţilor şi
slovenilor emiţând pretenţii teritoriale asupra acestor teritorii,
graniţele între noile state născute pe ruinele fostului Imperiu
Austro-Ungar urmând să fie trasate prin viitoarele tratate de pace.
Până la reglementările prin tratate a graniţelor, între foştii
beligeranţi se trasase o linie de demarcaţie cu totul arbitrară,
asigurată cu greutate de trupele aliate de la Dunăre. La vestul ţării,
autorităţile tinerei republici maghiare căutau cu ostentaţie să
ascundă realităţile etnice din teritoriile Crişanei şi Banatului, în
5
Aceasta a fost cea de a doua misiune franceză de acest fel în România (1 octombrie 1918 - 4
mai 1919) , după misiunea din perioada Primului Război Mondial (15 octombrie 1916 - 10
martie 1918). Ca și precedenta, misiunea a fost condusă de generalul de divizie Henri-Mathias
Berthelot.
18
speranţa menţinerii lor în cadrele statului maghiar. Armata română
nu primise încă permisiunea trecerii din Transilvania înspre Banat
şi Crişana. Ameninţările la adresa României Mari veneau din toate
părţile. Îndelungata stăpânire străină asupra poporului român din
Transilvania şi Ungaria, ce forma marea majoritate a populaţiei
din teritoriile unite cu România, a generat realităţi socio-
economice şi demografice care trebuiau relevate străinătăţii în
contextul pregătirilor pentru Conferinţa de pace de la Paris care
urma să hotărască soarta Europei postbelice.
Scopul vizitei Generalului Berthelot a fost acela de
informare asupra realităţilor din teritoriile unite cu ţara prin
hotărârea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1
Decembrie 1918 şi de reafirmare a sprijinului Franţei pentru
aliatul său de la răsărit.
Generalul pleacă din Bucureşti prin Craiova şi Turnu Severin
cu un tren special, însoţit de colonelul Rosetti din partea Marelui
Stat Major al armatei române. A urmat un traseu lung, cu opriri
îndeosebi în oraşe mai mari: Orşova, Timişoara, Arad, Oradea,
Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Alba Iulia Sibiu, Braşov. A făcut
dese popasuri prin gările presărate de-a lungul traseului. A fost
întâmpinat peste tot de noile autorităţi şi de popor cu entuziasmul
celor ce vedeau în el un mare prieten şi luptător pentru înfăptuirea
idealului naţional. 6
Din Clujul rezistenţei antiromâneşti, Generalul Berthelot se
îndreaptă prin Alba Iulia unirii spre Sibiu. Aici era sediul
Consiliului Dirigent şi al Marelui Sfat Naţional, organisme ale
autonomiei româneşti alese la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia să
reprezinte voinţa naţiunii până la unirea definitivă cu ţara.
Tensiunile acumulate în decursul periplului prin ruinele încă
fumegânde ale fostului Imperiu Austro-Ungar se risipesc în zilele
sejurului sibian al vizitei în faţa valului de entuziasm românesc
6
Eugenia Crişan, Generalul francez Berthelot şi România, Sibiu, în „Conferinţele Bibliotecii
ASTRA” Sibiu, nr. 88, 2010, p. 100-101.
19
revărsat pe străzile Sibiului şi apoi ale Săliştei pe care generalul a
consimţit să o înscrie pe traseul său. 7
Includerea localităţii Sălişte pe agenda oficială a vizitei sale
în Transilvania nu a fost întâmplătoare.
Din Resortul de Culte şi Instrucţiune publică, condus de
Vasile Goldiş, făceau parte şi săliştenii Onisifor Ghibu, în calitate
de Secretar General la Instrucţia publică şi Ioan Lupaş, ca Secretar
General la Biserica ortodoxă iar în cadrul Resortului de
Agricultură și Comerț, condus de Victor Bontescu, un alt
săliștean, Ionel Comșa îndeplinea funcția de Secretar General
pentru Comerț.
În plus în acel moment prefectul comitatului Sibiu era
sălișteanul Dr. Nicolae Comşa.
Regăsim relatări ale vizitei generalului Henri-Mathias
Berthelot în presa vremii în publicaţii precum „Telegraful Român”
și „ Foaia Poporului” din Sibiu, „Românul” din Arad, „Glasul
Ardealului”, din Braşov sau „Luceafărul” din Bucureşti precum și
în memoriile și corespondența generalului.
Sub titlul „Marele general francez Berthelot la Sălişte -
Raport special” în nnumărul 152 din 30 decembrie / 12 ianuarie
1919 al ziarului „Telegraful Român” din Sibiu, descoperim
umătoarea relatare cu privire la contextul vizitei generalului la
Sălişte: Cea mai măreaţă şi mai înălţătoare zi ce-a avut-o fruntaşa
comună Sălişte în viaţa ei de până acum, e ziua de 20 decembrie
1918 (sitl vechi) /2 ianuarie 1919 (stil nou). Se împărtăşeşte de-o
rară şi neaşteptată cinste! Ilustrul general al armatei franceze,
Berthelot, vine s-o vadă.
Deşi numai cu o zi înainte a fost încunoştiinţată, s-a făcut tot
ce s-a putut într-un răstimp atât de scurt, ca să fie întâmpinat cu
cinstea şi mărirea ce I se cuvine. Prin telefon se vestesc comunele
din jur, spre a lua şi ele parte, cu tot ce au mai frumos la această
mare sărbătoare.
7
Ibidem, p. 104.
20
Deşi în miez de iarnă, vremea e senină şi călduroasă de
primăvară. Razele soarelui se scăldau vesele în mândrul şi
pitorescul port naţional, în care, ca în ziua cea mare a Paştilor, era
îmbrăcată şi împodobită toată suflarea.
În spre seară, când pregătirile urmau cu zor şi sârguinţă, într-
un convoi impunător, cu fanfare şi călăraşi în frunte, cu falnice
steaguri naţionale, urmaţi de un şir întreg de căruţe, sosesc
sdravenii şi mândrii poienari, în străvechiul lor port în căciuli mari
cu fundul lat şi în tohoarce simple fără cusătură pe ele. Ca un
preludiu al zilei de mâne, se întinde o horă şi o seamă de jocuri
naţionale, care înflăcăreză pe toţi.
Sosirea înaltului oaspete se aşteaptă pe ora 9 dimineaţa. Abia
se luminase bine de ziuă, şi o mişcare neobişnuită pe toate străzile.
Frumoasa Sălişte străluceşte în podoaba steagurilor franceze şi
române. Fiecare casă e arborată. Îndeosebi piaţa e un decor.
Balcoanele caselor, ferestrile, toate împodobite cu covoare şi
ţesături naţionale. Peste toate se ridică poarta de triumf şi tribunele
împodobite în fel măestrit cu ramuri de brad şi o mulţime de
steaguri. Copilaşi de şcoală şi tineretul toţi cu steguleţe în mâini.
În faţa tribunei ce aşteaptă sosirea, pe o altă tribună sta gata
de primire impozantul cor al Săliştei.
Frumoasele şi drăgălaşele coriste, îmbrăcate toate în costume
curat sălişteneşti, cu pahioale, pieptare şi cojoace de vidră, coriştii
cu laibere şi căciuli, purtând toţi şi toate cocarde naţionale, în felul
cum erau chitite şi aşezate înfăţişeau un tablou fermecător.
Dintr-o fotografie realizată de forograful săliștean Ioan
Dădârlat cu ocazia evenimentului, asociată pe verso cu impesiile
scrise în 28 mai 1973, la la 54 de ani de la eveiment, de către Ioana
Roșca am identificat numele majorității membrilor corului ce l-au
întâmpinat atunci pe general: Nuțica [Ana] Cristiu (Hașegan),
Vet[t]y Comșa, Nicu [Nicolae] Borcia [pălărier] [membru al
Comitetului Reuniunii Române de Cântări din Săliște], Marioara
Herța (Roșca), Nuțica [Ana] Domnar Bucur, Măriuță Lupaș Iosof,
Marina [Marinuța] Iacob, înv[ățătorul] [Ioan] Iacob, Elena Borcia,
21
[învățătorul Gheorghe] Miha [dirijorul corului], d[oamna] Aurelia
Pop [Florian] [poetă], met Borcia, Maria Borcia [strada] Stează,
pr[eotul] [paroh] I[oan] Popa [Romanescu] [membru al comitetului
Reuniunii Române de Cântări din Săliște], Stănuță Pătruțiu,
d[omnu] [Victor] Pop, Maria Iridon, Maria Dădârlat [soția]
fot[ografului] [Ioan Dădârlat], Vetuța [Tuți] Moisin, Ioan Cărată,
Paraschiva Soră [Răcuciu], Constantin Cristiu, Minerva Cristiu,
Ioan Schitea [notar], Reli [Aurelia] Banciu, Eli[ca] Bloțiu, Măriuța
Bârsan, Dr. I[oan] Cupu [casierul Reuniunii Române de Cântări
din Săliște], d[oamna] [Maria] Giura și d[omnul] [Petru] Giura,
Marioara Stănișor (căsătorită Negrea), Marioara Băroi[u], adv
Soră, Marioara [V] Dobrescu, Marioara Cergău, Aurel Sârbu,
Marioara Comșa (Soră), fata popii Ioan, Constanța Chipară și
D[umitru] Floaș[iu], Maria Peligrad (Fani), Marioara Nan,
Leontina Cernea, Traian Chipară, Vetuca Vâlc[u], Nuța [Ana]
Peligrad (soră cu învățătorul Peligrad), Sorin Banciu, Chivuța,
Marinuța Floașiu, Ghenie, căsătorită Rod [soția protului Vasilie
Ghenie], fata lui Nic[olae] Băroi[u], Stănuță Comșa, Sora Roșca,
Nelu [Ioan] Moga prof[esor] univ[ersitar], Țintea de pe [strada]
Stează, Nic[olae] Neamțu (diaconițu), Marioara D. Bârsan, Nuțica
[Ana] Perian., Isidor Duma, Maria Domnar[iu] Soră, Elena Pavel,
Țața [dintre garduri], Anuță Bârsan (soră cu an), Dumitru Comșa
Feșteru, Paraschiva Bucșan (mama lui Nicu), Petru Trailoviciu,
(soră lui an), Ionel Bucur Popa, Elisaveta [Gozda] Noviciu,
prof[esorul] [Ioan] Vulcuț[iu] [atunci învățțător] (Aciliu), Liviu
Roșca [notarul satului Aciliu], soția [notaru]lui Ioan Schitea,
băiatul lui Nic[olae] Soră Băroi[u], Mitruț [Dumitru] Bârsan,
Măriuță Răcuciu, Aurel Sârbu, Ion Soră, fata lui Nuța [Ana ] Iuga
și Oprea Soră Măcelar. Am decoperit, cu suprindere și bucurie,
faptul că la eveniment a fost prezent și viitorul istoric și cadrul
universitar Ioan Moga care nu împlinise încă 17 ani.
Nu se lasă mai pe jos nici comunele învecinate. Îmbrăcaţi
frumos, cu steaguri, table cu inscripţia comunei şi „Vive la
France!”, „Vive le grand general Berthelot!”, şi ceteraşi în frunte
22
vin cu sutele din toate părţile. Din sus coboară Galeşul şi Tilişca cu
un drăguţ mănunchi de domnişoare în frunte, gătit frumos, Rodul
şi Jina. Din jos Valea, Sibielul, Cacova, Orlatul şi Gura Râului. Iar
din mijloc, de peste drum Săcelul, Magul şi Aciliul. Nu ştiai în ce
parte să priveşti. Emulau comunele, având fiecare ceva deosebit,
caracteristic locului. 8
Cu toate că furăm avizaţi numai cu o zi în despre sosirea
generalului, au participat comunele din cercul Săliştei (Săcel,
Sibiel, Cacova, Magul, Aciliul, Orlatul, Gura Rului, Galeşul,
Tilişca şi Săliştea), afară de acestea Poiana, Rodul şi Gina (Jina),
toate cu steaguri iar poenarii cu fanfara și cu tăbliţe purtând
numele comunei. 9
Joi în 2 Ianuarie, programa festivităţilor ne oferea o piesă de-
o deosebită forţă: escursiunea la Sălişte, această fruntaşă comună
românească, de care putem fi totdeauna mândri.
La orele 8 dimineata, şapte 10 sau opt 11 automobile plecară
spre Sălişte. În cel dintâiu ocupase loc generalul [Traian] Moşoiu
cu statul său major, în al doilea generalul [Ioan] Boeriu, colonelul
Dănilă Pap, majorul Vlad şi secretarii r. Dragomir şi dr. Oanea. În
al treilea automobil venea generalul Berthelot cu suita sa. În
distinsa societate mai luau parte domnii dr. [Iuliu] Maniu, [Vasile]
Goldiş, dr. [Alexandru] Vaida[-Voevod], Șt[efan] C[icio] Pop, dr.
[Romul] Boilă, căp. Barbu, apoi d[oam]nele Goldiş şi C[icio] Pop
cu familia. Din partea ziariştilor am observat pe d[omnul] Rusu
Ardeleanul corespondentul Universul din Bucureşti.
8
Marele general francez Berthelot la Sălişte - Raport special, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVI, nr. 152, 30 decembrie 1918 /12 ianuarie 1919, p. 2.
9
Berthelot în Selişte, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1919, p. 5.
10
Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte, în „Românul”, Arad, anul VII, nr. 49 din 30
decembrie 1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
11
Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa. Măreaţa întâmpinare a generalului francez
Berthelot – Recepţii - Excursia la Sălişte - Revelarea sufletului românesc, conductul etnografic,
în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 148-150, 25 decembrie 1918 / 7 ianuarie 1919, p.
2.
23
Timpul ne favoriza extraordinar. Se părea, că un soare de
primăvară strălucea deasupra automobilelor, cari alergau cu o
celeritate indescriptibilă. Trecem, mai întâiu, prin satul săsesc
Cristian. Casele şi ferestrile sunt închise, abia întâlnim un suflet de
om, în această puternică comună săsească. În schimb generalul
francez are ocazie să vadă, cât de strâmtorate sunt gospodăriile
româneşti, deoarece compatriotii saşi nu le-au îngăduit nici spatiu
şi nici aer suficient. O surpriză neaşteptată întimpinăm în Orlat,
bogata comună grănitărească. 12
Automobilele lasă fuga nebună și înaintează încetinel până la
poarta de trimumf de la podul Cibinului. Aici îi așteapă copii de
școala cu stegulețele în mâini. De la poarta de brad până în piață,
Gurăni și Orlățani cu mic și mare, de pe amândouă porțile
drumului, primesc cu urale însuflețite pe marele prieten al învierii
noastre. 13
O poartă triumfală împodobită cu gust şi măestrie ne salută la
intrarea în sat. Înnaintea portii cam 50 de călăreti mândri ne închid
calea pentru ca să ia în primire automobilul generalului Berthelot.
În mijlocul comunei aşteaptă toţi sosirea noastră: În frunte cu
preoţii şi învătătorii, ţărani şi ţărance, flăcăi şi fete, toţi îmbrăcaţi
în haine de sărbătoare urează bun sosit generalului nostru,
aclamându-l, în chipul cel mai însufleţit. 14
Generalul Moșoiu salută în dereapta și în stânga vechi
cunoscuți din toamna anului 1916, Bătrâna cetate, botezată în
august 1916 „Cetatea Câinilor”, se înalță ca un uriaș pe podiumul
ei de piatră de var, pe cel ce comandase asltul de noapte din
Sepemvrie 1916. Stauia neisprăvită, care avea să vestească lumii
învingerea și îngenunchiarea românilor, sta sgulită și rușinată de
pripeala u care s-a ivit pe plaiul nostru. Iar morții strânși în groapa
12
Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte, în „Românul”, Arad, anul VII, nr. 49, 30 decembrie
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
13
Din Orlat, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1919, p. 3.
14
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
24
comună, Români, Unguri, Nemți, își dormeau somnul lor, plânși
de murmurul Cernavodei, care dacă ar putea vorbi, ne-ar spune
cum au învins românii „Cetatea Câinilor. 15
Tot aşa trecem şi prin Săcel, îşntre strigăte de bucurie şi cele
mai grandioase manifestaţiuni de bucurie pentru Berthelot.
Înainte de ce am intra în Sălişte mai întâlnim pe drum un sat
care îşi dă zor să ajungă la festivităţi. Mi se pare, că erau ţăranii
din Comuna Mag. În Sălişte intram pe la 9 ore.
Piaţa destul de spaţioasă a comunei gemea de mulţimea ce se
adunase acolo. Îndată ce se coborî generalul, fu condus pe un
podiu ridicat de unde putea să vadă peste marea de capete. Dar de
pe podiul acesta i se se deschidea o perspectivă încântătoare: În
fată apăru corul Săliştenilor (cam 70 de fete îmbrăcate în portul
elegant de la Sălişte, având lângă ele tot atâţia flăcăi chipeşi şi
frumoşi), sub conducerea neobositului dirigent învăţătorul Miha
care cântară mai multe cântece nationale: „Bine aţi venit!” şi
„Trompetele răsună!” oferind o privelişte fără păreche. 16
Conform unei relatări primite de la venerabilul domn Mircea
Țața, în anul 2019, am fost informați că cea aleasă pentru a oferi
pâine și sare distinților oaspeți a fost învățătoarea Parschiva
[Chivuța] Aldea.
Vorbitorii locali au fost domnii Dr. Nicolae Comşa şi Dr.
Ioan Lupaş.
Dr. Nicolae Comşa, prefectul comitatului Sibiu, a adresat
câteva cuvinte în limba română, traduse de simpaticul căpitan
Rosetti. În numele Săliştei şi al comunelor din Margine îi
mulţumeşte pentru cinstea ce ne-a făcut, ostenind în mijlocul
nostru, dragostea şi stima poporului român pentru Franţa,
recunoştinţa liberării, ce primul rând are s-o mulţămească vitejiei
franceze.
15
Din Orlat, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 1, 1/14 ianuarie 1919, p. 3.
16
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
25
Învăţatul protopop, părintele Ioan Lupaş cunoscut istoric, una
din figurile cele mai distinse ale vieții, intelectuale și culturale din
Transilvania a avut fericita inspirație de a întâmpina pe generalul
francez cu o cuvântare redactată într-o latinească elegantă și
impecabilă. Era simbolul de întâlnire al unor frați înstrăinați şi
regăsiți. 17
Arată legătura şi înfrăţirea popoarelor latine, iubirea
poporului francez, faţă de poporul român, pe care l-a sprijinit în
totdeauna în aspiraţiunile sale, şi care, şi de astădată îşi pune toată
nădejdea, că va stărui, ca România mare să fie pe vecie una şi
nedespărţită. 18
Sub titlul Cuvânt latinesc de bineventare rostită de
protopopul Dr. I. Lupaş, din „Telegraful Român”, nr. 149-150 din
data de 25 decembrie1918 / 7 ianuarie 1919 la paginile 2-3
regăsim integral textul discursului în limba latină cât şi traducerea
în română a acestuia.
Textul discursului, cu traducerea în limba latină îl regăsim
sub tillul Însemnări. Generalul Berthlelot în Ardeal în
„Luceafărul”, nr. 3-4, apărută la Bucureștî pe data de la 1 și 15
februarie 1919 la paginile 78-79:
„Illustrissime Vir et Nobis Collendissime Domine

Bellidux!
Rarissima hac occasione permittat nobis Dominatio Vestra

sermone latino inextinguibili gaudio,quod animam nationis
nostrae adimplet, cum Dominationem Vestram in hoc pago nostro
Sălişte nuncupato videre et cordialiter salutare possit,
sincerrimam expressionem dare.
Penetravit ad aures nostras nuncium Dominationem Vestram
ultimis duobus annis praeterias optimum auxilium praebuisse
17
Generalul Berthelot în Transilvania, în „Luceafărul”, Bucureşti, anul XIV, nr. 2, 15 ianuarie
1919, p. 44.
18
anul LXVI, nr. 152, 30 decembrie 1918/12 ianuarie 1919, p. 2.
26
militibus reluctantibus et liberatoribus nostris in sancto bello pro
latinitate et libertate universae nostrae nationis gesto. Quam ob
rem nomen Dominationis Vestrae semper maxima cum
veneratione pronunciabimus. Et quia populus romanus
beneficirum memor esse solet jugiter rogamus Dominationem
Vestram, ut expressionem profundissimae nostrae gratitudinis
etenim hunc panem in sanctuario templi nostri consecratum, haec
duo lignea vasa vini, vulgo plosca vocata, quasi pocula
beneventationis, hunc caseum plexum a pastoribus ovium
confectum et haec texta instrumenta manibus uxorum et filiarum
nostrarum laborata et adornata beneptacita cum voluntate
acceptare velit.
Gratia omnipotentis Dei et gloria sempiternalis fiat cum
Dominatione Vestra, cum generosissima natione Gallica et cum
univarsis heroicis et illustrissimis eius filiis! In aeternum.”
Această cuvântare, în traducere românească sună astfel:
„Prea Ilustre Bărbat şi Nouă Mult Preţuite Domnule

General!
Cu această ocaziune foarte rară să ne permită D-Voastră a

da în limba latină espresiunea cea mai sinceră bucuriei nestinse,
care umple inima naţiunei noastre, fiindcă Vă poate vedea şi Vă
poate saluta cordial în satul nostru numit Sălişte.
A pătruns până la urechile noastre vestea, că D-Voastră aţi
dat în cei din urmă doi ani trecuţi un foarte bun ajutor soldaţilor
luptători şi liberatorilor noştri în războil cel sfânt purtat pentru
latinitatea şi libertatea naţiunei noastre întregi. Drept care
numele D-Voasre totdeauna îl vom pronunţa cu cea mai mare
veneraţiune. Şi fiindcă <poporului român obicinueşte a ţinea
minte binefacerile primite > cu tot dinadinsul Vă rugăm pe D-
Voastră, să primiţi cu bunăvoinţă espresiunea mulţămitei noastre
celei mai adânci şi adecă această prescură (pâne sfinţită în altarul
27
bisericii noastre), aceste două vase de lemn, numite în deobşte
ploscă ca nişte pahare de închinare, această brânză pregătită de
ciobanii noştri şi aceste ţesături lucrate şi înfrumuseţate de mânile
soţiilor şi fiicelor noastre.
Mila Atotputernicului Dumnezeu şi gloria veşnică să fie cu
Dumneavoastră, cu preageneroasa naţiune franceză şi cu toţi
eroicii şi preaiubiţii ei fii în etern.” 19
După emoţionantul discurs, Ioan Lupaş îi oferă distinsului
oaspete un săculeţ, o perinuţă cusută tot în motive româneşti, o
ţolică frumoasă, mai multe şervete ţesute 20, însoţite de o prescure,
o ploscă de vin, o ploscă de rachiu şi un caş în burduf. 21
Le-a răspuns vădit emoţionat generalul accentuând, că idealul
Românilor, România-Mare de acum s-a împlinit. 22
Cu ochii lucind în lacrimi şi de mângăiere, frapat de atâta
dragoste, generalul Berthelot mulţumeşte părintelui protopop
pentru cuvintele frumoase, femeilor române pentru lucrurile alese
cu atâte pricepere. Mulţumeşte dirigentului de cor, frumoaselor
coriste, cari ştiu să cânte atât de fermecător. 23 Acest defileu l-a
încântat mult pe d-l general esprimându-şi satisfacţia: „Cest un
défilée”. Mai târziu am aflat că s-ar fi esprimat că nici soldaţii lui
nu i-au defilat aşa frumos. Comunicativ şi plin de atenţie, ştiind să
spună la toţi, câte un cuvânt potrivit, cavaler, ca toţi francezii faţă
de sexul frumos, a lăudat drăguţele coriste. 24 Mărturisi că nu ştie
ce se admire mai mult frumseţea fetelor, eleganţa costumului ori
19
Cuvânt latinesc de bineventare rostită de protopopul Dr. I. Lupaş, în „Telegraful Român”,
Sibiu, anul LXVI, nr. 149-150, 25 decembrie / 7 ianuarie 1919, p. 2-3; Însemnări. Generalul
Berthelot în Sălişte, în: „Luceafărul”, București, anul I, nr. 3-4, 1 și 15 februarie 1919, p. 78-70.
20
21
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
22
Berthelot în Selişte, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 1/14 din 14 ianuarie 1919, p. 6.
23
24
28
ireproşabilele prestaţiuni ale corului. „Nici nu mă mir, că din guri
atât de dulci ies tonuri aşa de fermecăţoare”, zise generalul
Berthelot. „Văzându-vă aici atât de seducătoare îmi vine să
întemeiez şi eu, la bătrânete, o gospodărie”. Un ropot de aplauze
drăgălaşe însoţi această galantă declaratie a generalului. 25
Corul mai cântă Astăzi fraţilor români şi Se-ntorc vitejii din
război.
E rândul jocurilor. Fiecare comună îşi joacă jocurile locale. E
admirată învârtita săliştenilor, căluşerul şi bătuta, jucate de flăcăii
de pe sate. Mai pe urmă, prin o horă mare se unesc toate jocurile
într-unu. Tineri şi bătrâni se prind cu toţii-n joc.
Joacă şi generalul Moşoiu dimpreună cu ceilalţi ofiţeri 26,
miniştri, domni, cu un cuvânt toată lumea. 27
Se pogoară şi mândrul general Berthelot să admire pe voinicii
poienari, cărora le întinde mâna şi stă de vorbă cu ei, spunându-le
că şi el e fiu de ţăran.
Tuturora le surâde şi prin mişcatul călduros al mânii le arată
dragostea şi simpatia, până ce frumoasa domişoară Victoria Bratu
din Tilişca îl răpeşte în horă şi pe falnicul general francez, care în
mii de aplauze şi urale învârte pe isteaţa domnişoară. 28.
Ioan Păltineanu, autorul monografiei satului Tilișca, apărută
în anul 2003 la Sibiu, face următoarea precizare, pe care o
consider interesantă din punct de vedere istoric: „... pe frumosa
domnișoară din Tilișca nu o chema Victoria ci Maria Bratu. Era
sora mai mică a preotului Pantelimon Bratu (casa lor părintească
era la numărul 81 de astăzi. Maioara era într-adevăr de o frumusețe
răpitoare cum nu mai era alta pe multe sate.
25
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
26
27
1918 / 12 ianuarie 1919, p. 6.
28
29
Invitarea la horă a generalului francez a fost, desigur, puțin
regizată, cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri, iar alegerea
Marioarei n-a fost deloc întâmplîtoare; fata noastră [din Tilișca]
era recunoscută ca cea mai frumoasă tânără din satele mărginene.
Relatarea acestui eveniment o avem de la tilișcana Marie,
partcipantă și ea la acea întâlnire, confirmată și din alte surse. 29
De încheere, în cântec de fanfară, în rânduri de câte patru,
defilează rând pe rând toate comunele în frunte cu preoţii lor. Cei
ce au fost în apropierea generalului spun că s-a esprimat: „Aceasta
a fost o defilare, ce rar se poate vedea!”
Defilanţii despărţindu-se în două, compun un lung cordon,
prin mijlocul căruia, după o petrecere de o oră şi jumătate, în mii
de urale, stand în picioare, cu chipiu în mână mulţumind tuturor,
trece în despărţire, cu pas încetinel automobilul, ce purta pe marele
oaspete dimpreună cu ceilalţi . În acordurile ultime ale Marsiliezei,
cântată de corul Săliştei, ce era postat în fruntea cordonului, tot
mai mult şi mai mult se îndepărtează ilustrul general.
Măreaţa sărbare, cu mulţimea nenumărată, cu cântecile şi
jocurile desprinse în fâlfăitul drapelului şi în prezenţa mândrilor
generali si-a celor mai ales fruntaşi ai neamului, ne-a lăsat
impresia, că a fost ceva de vis, o poveste ţesută din Feţi-frumoşi şi
mândre Cosânziene. 30
La sfârşit s-a urcat in automobil si printre şirele de ţărani şi
ţărance in haine de sărbătoare, intre sute şi sute de urale s-a
îndepărtat în tonurile Marseillezei pe sub poarta de triumf. A
plecat ducând însă cu sine o frântură din inima noastră, un cald
salut şi ... sperăm - o bună amintire, drept chezăşie a unei eterne
recunoştinţe
şi iubiri, ce ne leagă de generoasa Franţă. 31
29
Ion Păltineanu, Tilişca. Monografie, vol. II, p. 235-236.
30
31
30
Vasile Crişan apreciază ca la ceremonie au defilat, jucat şi
adresat ovaţiile lor româmi din cinsprezece sate aparţinătoare
protopopiatului Sălişte. 32
La orele 10 ⅟2 viu satisfăcut, cu sufletul încărcat cu măreţe
icoane a părăsit Săliştea 33 şi a sosit la Sibiu la orele 11 şi câteva
minute, a coborât din automobil în Piaţa Mare. unde a fost primit,
în suntetele Marseillezei şi ale aclamaţiunilor puternice de „Vive la
France!”, „Trăiască Franţa!”, „Vive Berthelot!”, „Trăiască
Berthelot!”.
Trupele de vânători de munte prezintă arma. După aceasta în
pavilionul clădit sub ingrijirea inginerului Niga în faţa biserici din
Piaţă, Berthelot este salutat de arhimandritul Justinian şi de
venerabilul vicar episcopal Ilarion Puşcariu. Corul mixt al
domnului Timotei Popovici intonează marşul „La arme!”
La bazele pavilionului primeşte defilarea conductului
ţărănimii române ... din următoarele comune: Sibiu, Guşteriţa,
Nucet, Draşov, Vingard, Topârcea, Ocna, Şura Mare, Apoldu de
Jos, şi de Sus, Slimnic, Poplaca, Mohu, Miercurea, Bungard,
Cărpiniş, Roşia, Cristian, Veştem, Tălmaciu Mare, Tălmăcel,
Ludoşu Mare, Sângătin, Hosman, Cârşişoara, Sadu, Ţichindeal,
Colun, Bradu, Lancrăm, Cornăţăl, Gârbova, Şelimbăr, Boiţa,
Racoviţa, Noul Român, Porceşti, Răşinari, Sebeşul Inf. şi Sup.,
Fofeldea, Sărata, Arpaș, Porumbac, Ruşi, Ilimbav, Chirpăr,
Marpod, Măgărel, Ighişdorf, Alţâna, Vurpăr, Nocrich, Bendorf,
Şura Mică, Turnişor, Ruşciori, Orăştie şi Cugir. 34
În memoriile sale Henri-Mathias Berthelot face referire

directă la cele prezentate mai sus, scrind următoarele:
32
Vasile Crişan, Ioan Lupaş (1880-1967). Studiu monografic, p. 43.
33
Generalul Berthelot în Sălişte, în „Glasul Ardealului”, Braşov, anul I, nr. 45, 22 decembrie
1918 / 4 ianuarie 1919, p. 3.
34
Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa. Măreaţa întâmpinare a generalului francez
Berthelot – Recepţii - Excursia la Sălişte - Revelarea sufletului românesc, conductul etnografic,
în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 148-150, 25 decembrie 1918 / 7 ianuarie 1919, p.
2.
31
„2 ianuarie. Plecare la ora 8,30 către Săliște, sat renumit
pentru fetele sale frumoase; și de aici din nou, primire entuziastă
și defilare de grupuri de săteni. La întoarcerea în Sibiu, mare
defilare a delegațiilor din sate și din Oraș. Cântece și dansuri.
Discutat cu Maniu, Pop și Vaida Voevod.” 35
În data de 3 ianuarie 1919 generalul Henri-Mathias Berthleot
îî scrie cumnatei sale Louise, prezentând călătoria din Transilvania
în zilele de 31 decembrie (Bistrița, Dej, Gherla și Cluj) 1918, 1
ianuarie 1919 (Aiud, Alba Iulia, Teiuș, Sebeș și Sibiu), 2 ianuarie
1919 (Săliște, Sibiu, Copaci, Mediaș, Dumbrăveni și Sighișoara) și
3 ianuarie 1919 (Brașov, Predeal, Sinaia și plecrea spre București).
Ziua de 2 ianuarie 1919 este astfel redată:
„Pe 2 ianuarie, facem o plimbare cu mașina până într-un sat
de munte, Săliște, renumit pentru frumusețea localnicelor. Apoi
revenim la Sibi u... În concluzie, prin aceste părți ni se face o
primire princiară, care va rămâne adânc marcată în amintirile
mele. Aclamații nesfârșite pentru Franța și reprezentanții ei.” 36
La scurt timp după vizita efectuată în Banat, Crișana și
Transilvania, generalul Henri-Mathias Berthelot îi scrie lui Iuliu
Maniu, președintele Consiliului Dirigent, următoarele rânduri:
„Domnule Președinte!
Adânc mișcat de semnele de dragoste, al căror obiect am fost
în timpul călătoriei mele în Bănat, Crișana și Transilvania, mă
gândisem să mulțumesc la fiecare dintre domnii președinți ai
comitetelor locale românești, cari au venit să mă salute în toate
gările prin care am trecut.
Trebuie să mă las de aceasta, atât de mare au fost numărul
lor. Și această imposibilitate este cel mai frumos dar, pe care-l pot
aduce vitalității neamului românesc care trăiește în limitele
nenturale ale vechei Ungarii.
În timpul celor optsprezece luni petrecute în România și în
legătură strânsă cu armatele sale, am putut să studiez și să înțeleg
35
Henri-Mathias Berthelot, Memorii și Corespondență: 1916-1919, p. 392.
36
Ibidem, p. 393.
32
bine caracteristica sufketului românesc, căruia cu plăcere viu să-i
dau o nouă mărturie.
Șederea mea printtre românii de peste munți, m-a convins că
sufletul lor este acelaș ca și al românilor dela București și Iași.
Am fost de-asemenea foarte mișcat de manifestările unanime
de stimă și iubire pentru Franța, cari au avut loc pretutindeni la
trecerea mea, de sinceritatea și delicatețea exprimării lor.
De aceea, din adâncul inimii vă rog, Domnule Președinte,
să primiți și să transmiteți tuturor, bărbați ți femei, fete și copii,
săteni și orășeni, tuturor membrilor Consiliului Dirigent și
comitetelor locale, expresiunea celei mai vii recunoțtiințe și a
urărilor mele deosebite pentru realizarea nădejdilor voastre
naționale.
Binevoiți a primi, Domnule Președinte, expresiunea înaltei
mele considerații și îngăduiți-mi a striga împreună cu
dumneavoastră: Trăiască România Mare!” 37
Impresionat de primirea săliştenilor, generalul a ţinut să le
mulţumească în mod direct printr-o telegramă, care a sosit în luna
mai la oficiul poştal din localitate pe care o reproducem în
întregime:
„Către Consiliul Comunal Sălişte
Mulţumim din inimă pentru binevoitoarea dumneavoastră

atenţie. Vă asigur că voi purta totdeauna un deosebit interes
cauzei române, care îmi este aşa scumpă. Nu părăsesc România
Mare decât lăsând aici o parte din inima mea.
Berthelot
Henri-Mathias” 38
37
Generalului Berthelot mulțumește Consiliului Dirigent din Transilvania, în „Gazeta
Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 4, 13/26 ianuarie 1919, p. 7; Scrisoarea Generalului Berthelot
către români, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 7, 17/30 ianuarie 1919, p. 2.
38
Eugenia Crişan, op.cit, p. 106.
33
Reuniunea femeilor române din Săliște
în așteptarea generalului Berthelot.
(Colecția particularară Ana Lupaș)
34
(Încercare de colorizare)
35
Corul din Săliște în șpalier; Săliștenii în șpaler așteptând pe generalul Berthelot.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Colecții Speciale)
36
Corul din Săliște în șpalier; Săliștenii în șpaler așteptând pe generalul Berthelot.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Colecții Speciale)
Încercare de colorizare .
37
Corul din Săliște înaintea vizitei Generalului Berthelot la Săliște.
38
Corul din Săliște înaintea vizitei Generalului Berthelot la Săliște.
39
Reuniunea [Română] de Cântări [din Săliște]

De la stânga la dreapta
Rândul 1 jos: Nuțica [Ana] Cristiu (Hașegan), Vet[t]y Comșa, Nicu [Nicolae] Borcia
[pălărier] [membru al Comitetului Reuniunii Române de Cântări din Săliște], Marioara Herța
(Roșca), Nuțica [Ana] Domnar Bucur
40
Rândul 2: Măriuță Lupaș Iosof, Marina [Marinuța] Iacob, înv[ățătorul] [Ioan] Iacob,
Elena Borcia, [învățătorul Gheorghe] Miha [dirijorul corului], d[oamna] Aurelia Pop [Florian]
[poetă], met Borcia, Maria Borcia [strada] Stează, pr[eotul] [paroh] I[oan] Popa [Romanescu]
[membru al Comitetului Reuniunii Române de Cântări din Săliște], Stănuță Pătruțiu, d[omnu]
[Victor] Pop, Maria Iridon, Maria Dădârlat [soția] fot[ografului] [Ioan Dădârlat]
Rândul 3: Vetuța [Tuți] Moisin, Ioan Cărată, Paraschiva Soră [Răcuciu], Constantin
Cristiu, Minerva Cristiu, Ioan Schitea [notar], Reli [Aurelia] Banciu, Eli[ca] Bloțiu, Măriuța
Bârsan, Dr. I[oan] Cupu [casierul Reuniunii Române de Cântări din Săliște], d[oamna] [Maria]
Giura și d[omnul] [Petru] Giura, x, Marioara Stănișor (căsătorită Negrea), x Marioara Băroi[u],
adv Soră,
x Marioara [V] Dobrescu, Marioara Cergău, ..., Aurel Sârbu, Marioara Comșa (Soră), fata
popii Ioan, Constanța Chipară și D[umitru] Floaș[iu]
Rândul 4: Maria Peligrad (Fani), Marioara Nan, Leontina Cernea, x, ..., Traian Chipară,
Vetuca Vâlc[u], x, …, x, …, Nuța [Ana] Peligrad (soră cu învățătorul Peligrad), Sorin Banciu, x
Chivuța, x Marinuța Floașiu,
1 Ghenie, căsătorită Rod [soția protului Vasilie Ghenie], 2…., 3 fata lui Nic[olae]
Băroi[u], 4. Stănuță Comșa, 5. Sora Roșca, Nelu [Ioan] Moga prof[esor] univ[ersitar], 6. Țintea
de pe [strada] Stează, 7. ..., Neamțu Nic[olae] (diaconițu), 8. Marioara D. Bârsan, 9. Nuțica
[Ana] Perian. 10. …, 11. …, Isidor Duma, 12. Maria Domnar[iu] Soră, 13. Elena pavel, 14.
Țața dintre garduri, 15. ..., Anuță Bârsan (soră cu an)
Rândul 5: ..., Dumitru Comșa Feșteru, Paraschiva Bucșan (mama lui Nicu), Petru
Trailoviciu, (soră lui an), Ionel Bucur Popa, Elisaveta [Gozda] Noviciu, prof[esorul] [Ioan]
Vulcuț[iu] [atunci învățțător] (Aciliu), Liviu Roșca [notarul satului Aciliu], soția [notaru]lui
Ioan Schitea, băiatul lui Nic[olae] Soră Băroi[u], Mitruț [Dumitru] Bârsan, Măriuță Răcuciu,
Aurel Sârbu, Ion Soră, fata lui Nuța [Ana ]Iuga, Oprea Soră Măcelar
28 mai 1973, după impresiile date de i Sava Ioana Roșca
Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș după ce l-a salutat pe Domnul General Berthelot cu
frumoasa vorbire în limba latină,
dă mâna cu generalul, având în spate fruntașii din comună
41
Generalul Henri Mathias Berthelot întâmpinat la Săliște în 1919,

cu discursul în limba latină al protopopului Dr. Ioan Lupaș.
(Victor V. Grecu (coord.), Săliştea Sibiului - străveche vatră românească)
42
43
Vizita Generalului Henri Mathias Berthelot la Săliște în 1919.
44
Aspecte din timpul vizitei generalului Henri Mahias Berthelot la Săliște.
(Alexiu Tatu, Silviu Borș, Bogdan Andriescu,
Franța. O inimă care a batut pentru Marea Unire.
(Colecția particulară a familiei Banciu)
45
Delegația din Gura Râului in frunte cu primarul Ilie Hanzu (în mijloc)
care a fost la Saliște pentru primirea generalului Berthelot.
(Colecția Familiei Cîmpean din Gura Râului)
46
Generalul Berthelot în Sălişte
„Glasul Ardealului”, Braşov, anul I, nr. 45,
22 decembrie 1918 / 4 ianuarie 1919, p. 3.
47
(bjbv.ro)
Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa.

Măreaţa întâmpinare a generalului francez Berthelot - Recepţii - Excursia la Sălişte -
Revelarea sufletului românesc, conductul etnografic.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 149-150,
48
(dspace.bjastrasibiu.ro)

49

50
51
Marele general francez Berthelot la Sălişte - Raport special
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 152,
(digital-library.ulbsibiu.ro)
Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte
52
„Românul”, Arad, anul VII, nr. 49,
(digital.bibliotecaarad.ro)
53
Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte
„Românul”, Arad, anul VII, nr. 49,
(digital.bibliotecaarad.ro)
Vizita Colonelului Eugéne-Gervais Trousson

(14/27 februarie 1919)
54
(14/27 februarie 1919)
„Românii ardeleni mai bine preferă deschiderea

unui lung şi larg mormânt, care să ne înghită pe toţi,
decât să mai ştie fraţi de-ai lor sub stăpânire şi jug străin.”
Dr. Ioan Lupaș
Colonelul francez Eugéne-Gervais Trousson (1872-1938)

deținea, în momentul vizitei sale la Săliște, demnitățile de Adjunct
în Statul Major al Comandamentului Armatelor Aliate din Orient -
condus de generalului francez Louis Franchet d’Espérey, pe aceea
de Membru al Comisiei de Armistițiu a Antantei, cu misiune de
informare în Transilvania și pe aceea de Trimis al Comandantul-
Șef al Armatelor Aliate - generalul francez Ferdinand Foch.
Regăsim relatări ale vizitei colonelului Trousson în presă, în
publicații sibiene precum „Foaia Poporului”, „Patria”, „Renașterea
Română” și „Telegraful Român” din Sibiu, precum și în
săptămânalul ilustrat francez „Le Miroir”.
Fotografii ale evenimentului sunt păstrate astăzi la Muzeul
Culturii Săliștene și la Muzeul Parohial Săliște.
Contextul în care are loc vizita este foarte bine surprins în
ediția din 17 februarie / 2 martie 1919 a ziarului Patria din Sibiu:
„Marea noastră soră din Apus, nobila Franță s-a grăbit să ne ajute
în mijlocul dificultăților ce se mai opun azi realizării în întregime
a dreptelor noastre aspirații. Comandantul trupelor aliate din
Orient, a trimis pe d-l colonel Trousson să se convingă la fața
locului despre atrocitățiile săvârșite de bandele ungurești, dicolo
de linia de demarcație [a treia] [situată pe aliniamentul Vest de
Sighetu Marmației - Cicârlău - Ardusat - Băsești - Chilioara -
55
Crișeni - Panic - Aghireș - Șeredei - Pria - Ciucea - Ciuci - Zam]
și în consecință și despre necesitatea suprimării acestor stări
insuportabile. Suferințele fraților noștii au mișcat inima nobilă a
Franței, și, ea mai întâi întrea aliați, s-a grăbit să ne ajute.” 39
Sosirea și activitatea sa în Sibiu, pe atunci capitala
Transilvaniei, și localitatea în care își aveau sediul Consiliului
Dirigent și a Marele Sfat Național Român este relatată în ediția din
17 februarie / 2 martie 1919 a ziarului sibian „Foaia
Poporului”.
Miercuri noapte [13/26 februarie 1919] spere joi [14/27
februarie 1919], la orele 2, a sosit colonelul a sosit colonelul
francez Trousson în Sibiu, cu tren special dinspre Copşa mică. La
gară a fost întâmpinat de colonelul Maxim, maiorul Boerescu şi
locotenentul Popescu din armata română. O grupă de învăţători în
număr de aproape o sută l-au primit cu urale de Vivre la France şi
Trăiască Franţa. Când colonelul s-a urcat în automobilul,
învăţătorii au cântat „Deşteaptă-te Române”. Aflând colonelul
francez cine sunt întâmpinătorii, şi-a arătat iubirea şi stima prin
salutări simţitoare. 40
În timpul vizitei sale din Sibiu are loc cea de-a doua
adunarare populară din Sibiu [prima a avut loc în ziua precedentă],
în Piața Mare, la care au luat parte mii de români din Sibiu și
comunele din jur (printre care Ocna Sibiului, Rășinari, Veștem,
Turnișor, Gușterița, Mohu, Orlat, Poplaca, Bungard), organizătă
împtriva „fărădelegilor și barbariilor săvârșite de unguri prin satele
românești din ținuturile neocupate încă de armata română”. 41
Adunarea se deschide prin fanfara militară care a cântat
„Deșteaptă-te române”, fiind urmată de cuvântarea asesorului
consistorial Nicolae Ivan care aduce omagiile sale Franței și evocă
39
Ajutorul Franței, în: „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 14, 17 februarie / 2 martie, 1919, p. 1.
40
Două mari adunări poporale de protestare la Sibiu - La arme! Sosirea în Sibiiu a
colonelului Trousson, trimisul generalului francez Foch, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul
XXVII, nr. 8, 17 februarie / 2 martie 1919, p. 3.
41
Ibidem, p.1.
56
sălbăticiile sârbilor de la Jurcuța și bandele bolșevicilor unguri de
la Ciucea, Șiria, Lăpuș și „din alte localități de unde străbate glas
de de durere și strigăt după ajutor.” 42
Nicolae Ivan continuă cu citirea Hotărârii cetățenilor
județului Sibiu, adresată colonelului Trousson, numit ,,acest
distins fiu al Franței” 43:
„Hotărâre:
Noi cetățenii județului Sibiu, întruniți azi, credem în marea

noastră soră Franța, ca în cea mai nobilă și mai putenică
ocrotitoare a poporului nostru, acum în timpurile de grea
cumpănă.
Aici, în acest colț latin de pământ latin din Orientul Europei,
hărțuiți mereu de vitregia vremii am slujit si slujim întotdeauna cu
munca, cu viața și sângele nostru civilizația, în fruntea căreia stă
cu atâta strălucire, de veacuri, poporul francez.
Noi vrem să slujim și mai departe această civilizație. Pentru
acest scop trebuie însă, ca cea mai mică frântură a neamului
nostru să fie alipită la România.
Suntem în speranță și convinși, că Franța nu va mai suferi,
ca jumătate dintre Românii subjugați până astăzi să mai
rămâ+ână sun jug străin, fie sârbesc, fie unguresc. De aceea ne
va sprijini în cererea noastră de-a primi dreptul, ca armata să
poată trece linia demarcațională.” 44
După citirea rezoluției o delegație formată din 12 bărbați
printre care Prefectul Dr. Nicolae Comșa, Nicolae Ivan, Andrei
Bârseanu și Eugen Goga a fost desemnată să prezinte și să-i
tălmăcească colonelului Trousson dorințele adunării. 45 În sunetul
42
Ibidem, p.3.
43
Ibidem, p.3.
44
Ibidem, p.3.
45
Ibidem, p.3.
57
muzicii mulțimea a pornit apoi spre locuința colonelului francez
aftată la vila metropolitană. Aici au ieșit afară și domnii Dr. Iuliu
Maniu, generalii Moșoiu și Panaitescu alături de trimisul Franței
colonelul Trousson. Era o priveliște foarte fumoasă: muzica cînta
imnul francei Marsilieza, iar mulțimea aplaudă cu capetele
descoperite.
Delegația condusă de d[omnu]l Andrei Bârseanu împreună cu
reprezentanții presei, a fost primită de d[omnu]l colonel Trousson,
care era însoțit de d[om]nii generali Moșoiu și Panaitescu,
d[omnu]l
Iuliu Maniu și mai mulți membrii ai Consiliului dirigent. 46
A vorbit d[omnu]l Andrei Bârsenu, foarte fumos ca
întotdeauna, rugând pe d[omnu]l Colonel, ca el să sprijinească la
generalul Foch cererea Românilor. 47
Andreiu Bârseanu, în numele adunării poporale salută pe
reprezentantul glorioasei armate franceze, al poporului francez,
salvatorul și înainte mergătorul civilizației europene.
Dar nu putem ascunde durerea noastră față de evenimentele
ce se petrec în Vest, rămase subt călcâiul unguresc. Atacată de
armate regulată în disoluție, sub comanda ofițerilor maghiari, cu
tunuri și mitraliere, populație torturată și ucisă mișelește, averea
prădată și jefuită. Refugiații povestesc lucruri teribile, nedemne de
popoare europene.
Românii din Bănat deasemenea sunt expuși teroarei și
persecuțiunilor sârbești.
Dar până și răbdarea proverbială a Românului are un
sfârșit: o picătură mai lipsește și uraganul să desfășoare grozav și
furios, încât nu va cunoaște granițe nici obstacole. E nevoe să se
ia imediat măsuri de prevenire și asta nu se poate decât mutând
linia de demarcațiune dincolo de ținuturile locuite de români și
46
Marea adunare poporală din Piaţa Sibiului. Peste 6000 români cer dreptate în „Renașterea
Română”, Sibiu, anul I, nr. 33, 15/28 februarie 1919, p. 3.
47
Două mari adunări poporale de protestare la Sibiu - La arme! Sosirea în Sibiiu
a colonelului Trousson, trimisul generalului francez Foch, în „Foaia Poporului”, Sibiu,
anul XXVII, nr. 8, 17 februarie / 2 martie 1919, p. 3.
58
permițându-se armatei Regelui Ferdinand să ocupe toate acele
ținuturi.
Vă rugăm pe dumneavoastră să fiți interpretul acestora pe
lângă Mareșalul Foch și pe lângă guvernele Antantei.
Trăiască Franța! Trăiască reprezentatnul ei! 48
Răspunsul colonelului Trousson a fost următorul:
Sunt mişcat de cuvintele furtunoase ce le-aţi spus la adresa
patriei mele şi a armatei franceze. Ştim că sunteţi amărâţi de cele
ce făptuesc ungurii. Guvernele Antantei nu erau însă informate
asupra acestora şi de aceea am fost trimis eu de comandantul
armatei din Orient generalul Franchet d՚Esperay, ca făcând
cercetări la faţa locului să propun măsurile necesare pentru
restabilirea calmului pretutindeni. Cât priveşte Bănatul, conform
unei înţelegeri cu guvernul sârbesc, trupele sârbeşti se retrag
afară de colţul de Vest, şi bănatul va fi ocupat de trupele franceze.
Eu îmi voi da toată silinţa să propun generalului Franchet
d՚Esperay măsurile cele mai potrivite şi rămâne să vedem cari
mijloace se vor crede de mai potrivite pentru aplanarea
diferenţelor. Eu nu sunt chemat să iau singur vreo hotărâre, eu nu
pot decât să fac propuneri; şi voi propune ca trupele maghiare să
se retragă într-o măsură oarecare, să se stabilească o zonă între
cele două armate şi ca generalii unguri să fie făcuţi răspunzători
pentru crimele ce s-au mai întâmpla.
I-oi propune de asemenea consiliului suprem de război al
aliaţilor fixarea unei noi linii demarcaţionale, care şi dacă nu va
concade cu linia etnografică se va apropia de ea. Întâi însă
trebuie să mă duc săi ascult şi pe Unguri. În orice caz însă pot să
vă asigur că toată simpatia mea e de partea Dumneavoastră, a
românilor. 49
48
Marea adunare poporală din Piaţa Sibiului. Peste 6000 români cer dreptate, în „Renașterea
Română”, Sibiu, anul I, nr. 33, 15/28 februarie 1919, p. 3.
49
Ibidem, p.3.
59
Domnul Andrei Bârseanu a tălmăcit apoi poporului spusele
d[omnu]lui colonel Trousson, cari au fost primite cu lungi
aclamaţiuni; învăţătorii au intonat apoi Marsilieza. 50
D[omnu]l colonel Trousson a mai primit o delegaţie a
învăţătorilor, condusă de d[omnu]l Iuliu Vuia şi una a refugiaţilor
din diversele ţinuturi unde ungurii s-au dedat la masacre. 51
După ameazi colonelul francez a vizitat Săliştea. 52
Vizita la Săliște a colonelului este prezentată în ediția din
data de 23 februarie / 8 martie 1919 a ziarului „Telegraful Român”
cu tillul „Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din
împrejurime - Sosirea Oaspeților - Vorbitorii - Plecarea -
Prefectul cătră popor”, astfel:
„Iluştri oaspeţi, înalţii ofiţeri, generali şi coloneli, francezi şi
români, câţi au venit cu misiuni la Sibiu, - toţi aceştia, conduşi de
comandantul suprem al armatei române din Ardeal, generalul
Moşoiu, şi însoţiţi de bărbaţii conducători ai neamului nostru
eliberat, au ţinut să vadă ţinutul curat românesc al unui colţ din
margine, al Săliştei.
După putinţă, Săliştenii încunoştiinţaţi numai cu puţine
ceasuri înainte, au căutat să li se dee tuturor cinstea cuvenită. Când
era răgaz, de pildă cu prilejul venirii generalului Pathey, au fost
invitate şi comunele din apropiere, Galeşul şi Tilişca, care n-au
pregetat a îndeplini o datorinţă faţă de neam, sosind în frunte cu
vrednicii lor conducători: preoţi, învăţători şi chipeşi ţărani,
fruntaşi ai satelor. Neobosiţii fii ai comunei Sălişte, părintele
protopop Dr. Ioan Lupaş şi Dr. Nicolae Comşa, au fost de-atâtea
ori tălmăcitorii simţemintelor de dragoste, jertfă şi de mulţămită a
poporului săliştean şi din margine, la adresa înalţilor cercetători…
50
Ibidem, p.3.
51
Ibidem, p.3.
52
Ibidem, p.3.
60
Partea leului, la toate primirile, a avut-o impunătorul cor al
săliştenilor, neobositele coriste şi corişti. Acest cor prin silinţele
mari ale dirigentului, învăţătorul Gheorghe Miha, a ajuns la un
repertor de cântece dintre cele mai alese şi a stors admiraţia
oaspeţilor. Trebuie să amintesc şi numele învăţătorului Petru
Giura, care a alergat şi a aranjat cât se putea mai bine festivităţile
noastre.
Sărbările de primire şi de protest, ce s-au ţinut în 27
Februarie în prezenţa colonelului Trousson, se pot pune alături cu
cele ale lui Berthelot.
Poporul din Sălişte şi din margine, de la Gurarâului şi până
la Jina, şi din satele de peste drum de la Săcel până la Apold,
îmbracă din nou haine de Paşti.
Cu preoţi şi învăţători în frunte, purtând toţi şi toate mândrul
nostru treicolor, vin în marşul cântecelor vitejeşti din toate părţile.
S-aud sunete de dobă şi fanfară ...
Vin poienarii, îşi zic cei aflători în piaţă. Şi vin într-un
cortegiu nesfârşit, cu mândre steaguri şi brad la pălărie, întovărăşiţi
de Jinari şi Rodeni, bărbaţi ca brazii, cu părul lung şi cojoace
simple, femei cu învălitoare şi cu opinci, în străvechiul port al
satelor de munte.
Ca o gazdă bună Săliştea, cu toate societăţile, cu întreg
poporul, cu corul ei în frunte, postat pe o tribună cu o mulţime de
steaguri şi steguleţe române, franceze, engleze şi americane şi cu o
inscripţie „Vive L՚Entente”, primeşte cu dragoste pe fraţii şi
surorile din jur. Pe la 2 ore, piaţa ei, primenită de praznic mare, era
plină de o mişcare vie.
Întovărăşit de generalii Moşoiu şi Panaitescu, domnii Andrei
Bârseanu, ministrul Lazar şi de ofiţeri înalţi şi bărbaţi ai neamului,
nu după multă aşteptare soseşte trimisul Franţei, colonelul
Trousson, să se încredinţeze la faţa locului despre starea noastră.
În sunetele de fanfară ale imnului naţional Deşteaptă-te
române şi miile de strigăte „Trăiască Franţa” îşi ocupă locul pe
61
tribuna aşezată în mijlocul mulţimii. Corul cântă Marsilieza şi
Trăiască regele.
Părintele I[oan] Lupaş îl salută respectuos în numele celor
întruniţi. Spune, că acest popor a îmbrăcat haine de sărbătoare, ca
să-şi arete dragostea şi recunoştinţa faţă de Franţa, protectoare a
celor oprimaţi şi izbăvitoare din lanţurile robiei, şi ca să primească
cu toată vrednicia pe trimisul generalului Foch, pe colonelul
Trousson. Arătând asupririle trecutului cu mulţimea anilor de
temniţă, adaoge că am greşi mult, dacă nu am spune, că şi de
prezent, sub hainele frumoase ale poporului nostru, sângerează
răni şi dureri adânci, ale fraţilor noştri dincolo de aşa zisa linie
demarcaţională. Cu toată puterea sufletului protestează energic în
numele poporului din acest colţ de margine, împotriva sălbăticiilor
maghiare, nemaipomenite în istoria lumii. Roagă pe colonelul să
spună, celor ce l-au trimis, adevărul constatat. Să mijlocească
mutarea liniei demarcaţionale până la graniţele, unde nu mai există
suflare românească. Să spună, că românii ardeleni mai bine preferă
deschiderea unui lung şi larg mormânt, care să ne înghită pe toţi,
decât să mai ştie fraţi de-ai lor sub stăpânire şi jug străin.
Toată zicerea a fost viu aclamată de mulţime.
Mai vorbeşde Dr. Vlad din Poiană, în limba franceză. Arată
cruzimile săvârşite în zilele prezente la Şiria şi satele vecine.
Protestează contra ungurilor. 53
Colonelul Trousson roagă pe d[omnu]l A[ndrei] Bârseanu, să
spună publicului că mulţumeşte pentru simpatiile ce le găseşte la
românii din acest ţinut, precum şi pentru primirea măreaţă ce i s-a
făcut. Dorinţa francezilor este, ca românii să-şi primească toate
revendicările. Promite,că va stărui şi până la pace, pentru mutarea
liniei demarcaţionale şi încetarea atrocităţilor ungureşti. 54
53
Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime - Sosirea Oaspeților -
Vorbitorii - Plecarea - Prefectul cătră popor, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 22, 23 februarie / 8 martie 1919, p. 3.
54
Ibidem, p. 3-4.
62
Corul cântă frumos şi înălţător cântările: „Eroi au fost eroi”,
„Lugojana”, „Grânele vara se coc”şi „Răsunet de la Crişana”.
Dr. Vlad prezintă trei ţărani din Poiană, ca „trei brazi dintr-o
tulpină”, care potrivit ocupaţiunii de economi de oi, îmbie ca dar o
traistă frumoasă cu un folcel de brânză. Societatea femeilor din
Sălişte, ofere ca daruri o periniţă de divan cusută în motive
româneşti, un pachiol şi ţăsături locale.
Adânc mişcat, colonelul mulţumeşte pentru daruri.
Se joacă dansuri naţionale. În horă se prind şi colonelul
Trousson, generalii Moşoiu şi Panaitescu.
Până ce au fost serviţi cu sanviciuri şi un pahar de vin,
comunele au format un impunător cortegiu, pentru a defila în faţa
colonelului.
Un astfel de tablou fermecător nu se poate descrie, ci numai
vedea, zicea Berthelot.
Prin două şiruri ale mulţimii, în cântece de fanfară şi
furtunoase ovaţiuni, trec în pas domol automobilele cu înalţii
oaspeţi …55
Strânşi iarăşi la un loc, prefectul comitatului, Dr. Nicolae
Comşa, din balconul Hotelului Central, vorbeşte poporului. Îşi
exprimă mângăierea că a ajuns să fie primul prefectromân al
comitatului. În cuvinte înflăcărate, reîmprospătează asupririle şi
nedreptăţile trecutului. Protestează împotriva sălbăticiilor
ungureşti. Scoate la iveală ţinuta românească a locuitorilor din
margine. Mulţămeşte celor prezenţi, că s-au prezentat peste
aşteptare de bine; - roagă ca și în viitor, cu aceeaș râvnă să-și
îndeplinească datorințele față de neam. Atunci biruința va fi a
noastră.” 56
Vizita colonelului Eugène-Gervais Trousson la Sibiu și
Săliște este redată și în presa franceză.
55
Ibidem, p. 4.
56
Ibidem, p. 4.
63
Săptămânalul ilustrat „Le Miroir” acordă două pagini situației
din Transilvania, materialele fiind trimise redacției de către un
corespondent special al publicației. Textul este însoțit de șapte
fotografii cu o valoare istorică excepțională, care prezintă
instantanee din viața metropolei ardelene (trei imagini) și din
Mărginimea Sibiului (patru poze). Toate ilustrațiile beneficiază de
explicații ample, cu scopul de a prezenta cititorilor starea de spirit
care domnea în regiune. 57
Fotografiile luate în Mărginime imortalizează o delegație a
țăranilor români din Poiana Sibiului, chipul unei tinere din Săliște
și două crâmpeie dintr-o horă jucată tot la Săliște, în care s-au
prins cu voioșie localnici, militari români (Generalul Traian
Moșoiu) și francezi (Colonelul Eugène-Gervais Trousson). 58
Apar detalii care prezintă atmosfera de sărbătoare care a
cuprins în acele zile capitala Mărginimii.
Articolul „La Transilvanye Libérée,” apărut în „Le Miroir”
din Paris, pe data de 8 iunie 1919 va fi redat integral în limba
franceză si tradus în limba română integral într-un capitol următor
dedicat vizitei la Săliște a jurnalștilor aliați.
Raport colonelului Trosoun a ajuns la generalul d’Espérey,
Seful Stajului Major al Comandamentului Armatelor Aliate din
Orient, ale cărui solicitări au fost trimise ulterior Consiliului
Militar Suprem de la Versailles.
În timpul deliberărilor din 19 februarie 1919, șeful Statului
Major General francez - generalul Alby, a sugerat, în urma analizei
situației militare a zonei, să se renunțe la Convenția militară de
Belgrad, pentru a fi trasată o nouă linie de demarcație între
Ungaria și România. Mai mult, a susținut chiar ca trupele române
să poată controla centrele de comunicații Satu Mare, Oradea și
Arad, dat fiind că trupele lui Berthelot ar fi urmat să fie trimise în
57
Dragoș Lucian Țigău, Informații despre orașul Sibiu în presa franceză (1918-1919), în
„Anuarul Societății de Științe Istorice din România, Filiala Sibiu”, Nr. 2, 2019, p. 108.
58
Ibidem, p. 109
64
Rusia. Problema unei zonei neutre din Ungaria a intrat pe ordinea
de zi a Consiliului la data de 21 februarie 1919.
Argumentele specialiștilor militari de la Versailles au fost
acceptate de reprezentanții aliați și, astfel, au putut fi stabilite
detaliile finale ale planului militar.
În consecință, s-a luat decizia stanilirii unei noi linii
demarcaționale [a patra], trupele ungare situate la est de linia Satu-
Mare - Arad urmau să se replieze 100 km, până aproape de râul
Tisa, între Armata Română [care urma să avanseze și să preia
districtele Satu Mare, Carei, Oradea și Arad] și cea maghiară
urmând să se interpună o fâșie demilitarizată aflată la vest de linia
de demarcație, fâșie care ar fi cuprins localitățile Vásárosnamány,
Debrețin, Gyoma, Hódmezővásárhely și Szeged.
Administrația ungară din aceste zone ar fi urmat să fie sub
supraveghere franceză. Prin ultima măsură, planificatorii militari
francezi ar fi urmat să asigure spatele armatei regale române,
destinată să participe la operațiuni împotriva Rusiei Sovietice și,
de asemenea, să rezerve calea ferată dintre Timișoara - Satu Mare
- Ciop pentru transporturi militare destinate Poloniei, aflaî în
război cu Rusia Bolșevică
Linia de demarcație [a patra] până la care ar fi urmat să
înainteze românii ar fi trebuit, așadar, să aibă traseul prin
localitățile Arad - Salonta - Oradea - Carei - Satu-Mare, cele 3
centre feroviare principale fiind excluse de la ocupația militară
română, dar „disponibile pentru folosința trupelor române” și
pentru românii care trăiau în zonele controlate de Aliați, în scopuri
economice.
Limita nordică a avansului românesc ar fi urmat să fie râul
Someș.
Din ediția din 11 martie [stil nou] a ziarului „Unirea” din
Blaj aflăm următoarele:
„Din Paris se anunţă, că linia demarcatională fixată din nou
de cătră Foch concade cu şoseaua Arad - Simand - Chisineu [Criș]
-Salonta - Oradea Mare - Székelyhid [azi Săcuieni, județul Bihor] -
65
Careii Mari - Sătmar, dela linia aceasta încolo va fi fixată o zonă
neutră de 40 klm, care va fi ocupată de cătră armata franceză. Tot
de trupe franceze va fi ocupat Aradul, Oradea Mare, Sătmarul,
Careii şi Dobriținul [Debrecen].” 59
Primirea oaspeților.
59
Mai nou. Linia demarcațională, în „Unirea”, Blaj, anul XXIX, nr. 52, 11 martie 1919, p. 4.
66
Delegația Comunei Poiana Sibiului în așteptarea delegației franceze.
67
Aşteptarea delegaţiei franceze la Săliște.
Primirea delegaţiei franceze.

(Muzeul Parohial Sălişte)
68
Oaspeții în mijlocul săliștenilor.
69
Colonelului francez Eugéne-Gervais Trouson Trousson prin în horă la Săliște.
( Muzeul Culturii Săliștene)
70
Generalul Traian Moșoiu în timpul vizitei la Săliște.
(Fotografie de presă)
Bucuria vizitei Colonelului francez Eugéne-Gervais Trouson Trousson la Săliște.

71
Ioan Lupaș alături de Generalul Traian Moșoiu la Săliște.
Oaspeții alături de academicianul și protopopul Dr. Ioan Lupaș.

72
Generalii Traian Moșoiu, Ștefan Panaitescu
și colonelul francez Eugéne-Gervais Trouson la Săliște.
73
Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime -
Sosirea Oaspeților - Vorbitorii - Plecarea - Prefectul cătră popor
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 22, 23 februarie 1919, p. 3.
74
Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime -
Sosirea Oaspeților - Vorbitorii - Plecarea - Prefectul cătră popor
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 22, 23 februarie 1919, p. 3.
75
Conferița susținută de Ioan Lupaș
la Despărțământul Asociațiunii din Săliște
(24 februarie / 9 martie 1919)
76
Conferița susținută de Ioan Lupaș
la Despărțământul Asociațiunii din Săliște
(24 februarie / 9 martie 1919)
„ ... cu încetarea răsboiului, e timpul să se înceapă din nou

instruirea și pregătirea sufletească a poporului nostru.”
Dr. Ioan Lupaș
Activitatea Părintelui Protopop Dr. Ioan Lupaș nu s-a

rezumat în accestă periaodă de început a anului 1919 doar la
organizarea unor acțiunii de primire a unor înalți oaspeți străini,
sosiți în Transilvania, proaspăt unită cu România, ci a continuat și
în domeniul cultural.
În cadrul manifestărilor organizate de Asociațiunea pentru
Literatura și Cultura Poporului Român la Sibiu, în sala teatrului
orășenesc, pe data de 24 ianuarie / 6 februarie 1919, cu ocazia
sărbătoririi a 60 de ani de la Unirea Principatelor Române, este
alături de Andrei Bârseanu, Președintele Asociațiunii și de
generalul Gheorghe Dabija unul din cei trei oratori ai
evenimentului.
„Cuvântarea sa [având titlul Libertate și unitate națională]
înțesută cu minunate crâmpee din din cugetarea celor mai
ănsemnați bărbați ai lumei, precum și cu versuri poporale de-o
mare însemnătate, a fost o probă strălucită a a darulului de
execlent cuvântător, pe care este stăpân protopopul Lupaș.” 60
„Discursul său comorativ, prin care „arătând fazele prin care
trece dezvoltarea societății, accentuează ideea creștinismului care a
contribuit îndeosebi la scuturarea jugului tiraniei. Aduce laude
meritate Franței care ne-a dat în trecut și ne dă astăzi ajutor
viguros întru realizarea dorințelor noastre de libertate ... face o
60
Sărbătoarea Unirii Principatelor în Sibu , în „Gazeta Poporului”, Sibiu, anul II,
nr. 7, 3/16 februarie 1919, p. 3.
77
frumoasă asemănare între unirea scurtă înfăptuită de Mihai
Viteazul și între unurea înfăptuită astăzi. Pe vreme lui Mihai care
făcuse cu spada unirea țătilor, împrejurările nu erau nici de cum
favorabile, pentru a produce unitatea într-o națiune, astăzi însă de
o parte conștiința noastră națională este pe deplin pronunțată, de
altă parte statele aliate și-au pus în programul de muncă și
libertatea popoarelor subjugate.” 61
Activitatea culturală, întreruptă în timpul Marelui Război,
este reluată treptat și la Săliște, la începutul anului 1919 prin
reactivarea actiunilor organizate aici în cadrul Despărțământului
Asocițiunii.
În ediția din data de 5/18 martie 1919 a ziarului „Telegraful
român” sub titlul Dela Săliște - O conferență ținută la
despărțământul Asociațiunii 62 ne este prezentatt un rezumat al
unei conferițe sușinută de Ioan Lupaș.
Consider important acest moment, de aceea am considerat să
transcriu integral articolul menționat mai sus, iar conferința
susținută atunci de Părintele Protopop Ioan Lupaș să facă obictul
unui capitol distinct al acestei cărti.
„Dela Săliște -
O conferență ținută la despărțământul Asociațiunii
Munca de consolidare, organizare și propagandă culturală,

morală și economică la poporul nostru care a trecut și trece și azi
prin puternice sguduiri sufletești, trebue să înceapă cu toată
stăruința atât prin biserică și școală, cât și prin societățile noastre
culturale-economice, între care este în primul rând Asociațiunea.
61
Sărbătorirea începutului de mărire al neamului Românesc, în „Telegraful Român”, Sibiu,
Anul LXVII, nr. 12, 29 ianuarie /11 februarie 1919, p. 2.
62
Dela Săliște - O conferență ținută la despărțământul Asociațiunii, în „Telegraful Român”,
Sibiu, Anul LXVII, nr. 26, 5/18 martie 1919, p. 3.
78
Timpul de răsboi a stânjenit avântul luat de acest așezământ,
care prin un program de muncă sistematică, prin prelegeri și prin
tipărire și răspândire de cărți poporale și-a întins activitatea
binefăcătoare până în depărtate colțuri ale moșiei românești. Cu
încetarea răsboiului, e timpul să se înceapă din nou instruirea și
pregătirea sufletească a poporului nostru, lămurindu-i rolul ce-l
așteaptă în viitor și îndemnându-l să-și păstreze în toate
împrejurările echilibrul sufletesc.
Purtați de aceste motive, conducătorii despărțământului V al
Săliștei au făcut începutul prin organizarea unui ciclu de conferințe
poporale pentru Duminecile din postul păresimilor. Seria a
deschis-o în Dumineca I (24 febr[uarie] [stil] vechi) [9 martie stil
nou] părintele protopop Dr. Ioan Lupaș prin o temă actuală și
instructivă demonstrând prin date istorice înaintea unui public
numeros și înțelegător: Rolul ce l-a avut biserica străbună în
plămădirea unității neamului. Este resumatul acestei conferințe:
Dacă neamul românesc dela plămădirea lui nu a putut
rămânea din pricina năvălirilor dușmane ăn o unitate politică,
unitatea sufletească isvorâtă din credința bisericii străbune se poate
dovedi ca existență atât din documentele de limbă, cât și istorice.
Temelia religioasă a credinței străbune și temelia lumii
isvorâte din cărțile bisericești, aceste două baze puternice au
susținut unitatea culturală și sufletească a poporului nostru. Cu
toate opreliștele din partea stăpânirii nemțești și ungurești, catolice
și reformate, contactul religios al ardelenilor cu cei din Țară nu a
putut fi împedecat.
Diplomele regilor Ludovic cel Mare (1366) și Sigismund
(1428) au avut puțin resultat, doar numai asupra nobilimei, care și-
a părăsit legea de dragul moșiei nemeșești; poporul a rămas
credincios religiei străbune, dând ascultare păstorilor săi de talia
protopopului Petru din Ostrov (Hunedoara), despre care scrie la
1456 călugărul catolic Ioan Capistran, că prin cuvântările sale
aprige îndeamnă pe toți se rămână statornici în credința lor
79
strămășească, și mai bine se intre în foc,decât se primească
botezul în forma bisericii romano-catolice.
Muntenia și Moldova au fost totdeauna adăpost pentru cei
prigoniți din Ardeal din cauza credinței, precum Ardealul era
adăpost pentru cei surghiuniți din Țările române din motive
politice. Acești din urmă, între cari și unii principi, își continuau
cultul religios ortodox și în surghiun, zidind biserici și mănăstiri
care le investiau cu slujitorii, cu odăjdii și cărți bisericești aduse
din Țara mamă.
Aceste biserici devin adevărate foculare de credință și cultură
pentru năcăjitul popor din Ardeal și părțile ungurene.
Contactul devine tot mai intim între românii de aici și cei de
dincolo; prin sec. XVI și XVII îndeosebi unitatea bisericii era
recunoscută prin contractul dela 1595 încheiat între Mihai Viteazul
și Sigismund Báthori. Contractul cuprindea un punct de mare
însemnătate bisericească: toate bisericile românești din Ardeal vor
fi sub judecata și dispusul mitropolitului din Târgoviște.
Și după nenorocirea dela Turda, Mitropolitul Ungrovlahiei,
ca exarh al Plaiurilor, sfințește Mitropoliții și Episcopii din Ardeal
și îngrijește duhovnicește de eparhioții ortodoxi din Ungaria.
Dintre ardeleni mulți treceau în țară și-și făceau anii de învățătură
bisericească și călugărească la câte o mănăstire vestită, astfel Ilie
Ioreste la Putna, Sava Brancovici la Comana ș. a. În secolul al
XVII principii munteni Șerban Vodă Cantacuzino și Constantin
Brâncoveanul se îngriesc ca românii ardeleni să nu rămână fără
păstori sufletești; cel din urmă a zidit biserica brancovenească din
Făgăraș, iar mitropoliei din Bălgrad i-a dăruit, pe lângă cărți rituale
și odăjdii, 6000 galbeni anual (1698) și moșia Merișani din județul
Argeș (1700).
Cu toate acestea Atanasie a sfârticat unitatea culturală și
bisericească prin trecerea la unire. Această ruptură a fost numai de
formă; sufletul poporului care a rămas credincios datinelor sale și
cu cărțile sale de rit ortodox, nu l-a putut schimba.
80
A dat prilej la luptă între frați; dar a scos la iveală și aprigi
luptători și martiri ai credinței străbune, cu deosebire între poporul
din margine, ca Oprea Miclăuș din Săliște, popa Măcinic din
Sibiel, popa Ioan din Galeș și popa Ioan din Aciliu; ear în părțile
Turzii și ale Oșorheiului a predicat pentru statornicia în credință
vestitul popa Ioan Tunsul (Piuariu sau Molnár) al cărui fiu Dr.
Ioan Molnar, medic vestit, a ajuns sfetnic pe lângă episcopii
Nichitici și Adamovici.
De o deosebită însemnătate pentru unitatea sufletească-
culturală a românilor de pretutindenea sânt cărțile bisericești, și
îndeosebi Biblia dela București (1688), și Testamentul nou dela
Bălgrad (1648), care au contribuit nespus de mult la înfrățirea
neamului nostru românesc.
Biserica deci, precum în trecut, așa și în viitor putându-se
acum desfășura în toată libertatea își va pune forțele sale și
mijloacele spre fericirea neamului nostru întregit prin ajutorul
provedinței divine și a puterilor sale psihice și fizice care nu s'au
alterat, ci s'au întărit și oțelit prin sbuciumările din lungul
veacurilor.
Între aprobările și aclamările publicului își încheie părintele
protopop Lupaș înălțătoarea sa conferență.” 63
63
Dela Săliște - O conferență ținută la despărțământul Asociațiunii, în „Telegraful Român”,
Sibiu, Anul LXVII, nr. 26, 5/18 martie 1919, p. 3.
81
82
Dela Săliște - O conferență ținută la despărțământul Asociațiunii
„Telegraful Român”, Sibiu, Anul LXVII, nr. 26, 5/18 martie 1919, p. 3.
83
Vizita reprezentanților Marii Britanii și
Statelor Unite (24 martie / 6 aprilie 1919)
84
Vizita reprezentanților Marii Britanii și
Statelor Unite (24 martie / 6 aprilie 1919)
„ ... reprezentanţii Angliei şi Americei

să fie în viaţa neamului binevestitori biruinţei naţionale,
ai unirii depline şi desăvârşite a tuturor românilor.”
Dr. Ioan Lupaș
După vizitele efectuate la Săliște, în ianuarie și februarie

1919, de către reprezentanții Franței, Generalul Henri Mathias
Berthelot, respectiv Colonelul Eugéne-Gervais Trousson, au urmat
să viziteze „Salonul Ardealului”, în luna martie a aceluiași an,
reputatul profesor la Univeritatea din Cambridge, Edward Madge,
consilier economic în delegația britanică la Conferința de Pace de
la Paris, însoțit de sublocotenentul american Curtice, atașat militar
al Statelor Unite la Bucureşti.
Regăsim relatări ale aceste importante vizitei în presa vremii
în publicaţii precum „Telegraful Român”, „Foaia Poporului”,
„Patria” și „Renașterea Română” din Sibiu cât și „Unirea
Poporului” din Blaj.
Informații, despre sosirea la Sibiu și vizita la Săliște, apar în
ediția din 10 aprilie 1919 a ziarului „Telegraful Român”: „Un
membru al delegației engleze la congresul păcii și profesor în
Cambridge, d[omnu]l Madge, petrece în Sibiu pentru a studia
raporturile locale. În onoarea ilustrului oaspete englez, s-a dat
Duminecă o masă la d[omnu]l general Moșoiu, comandantul
trupelor din Transilvania. După masă s-a făcut o excursiune la
Săliște.” 64
Detalii ale vizitelor regăsim și în „Foaia Poporului”, ediția
din 13 aprilie 1919: „Profesorul englez Edward Madge, delegat la
64
Profesor englez în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 35, 28 martie /
10 aprilie 1919, p. 3.
85
Conferința de pace, însoțit de sublocotenentul american Curtice, a
fost zilele trecute oaspetele Sbiiului. Profesorul Madge a venit
pentru a ne vedea și cunoaște aici la noi acasă. A fost și în Săliște,
unde s-a interesat de starea culturală a poporului, vizitând biserica
și școala, servindu-l cu date părintele protopop Dr. Lupaș.
Profesorul Madge, a venit trimis de Marea Britanie, care,
contrar veștilor ce s-au răspândit, dă dovadă de o adevărată
dragoste față de noi. Ca semn al acestei prietinii, domnul Madge a
adus un mic dar din partea Angliei și anume, îmbrăcăminte pentru
populația săracă a acestui ținut.” 65
Un gazetar de al nostru l-a întrebat, că ce păreri au Englezii
despre noi Românii. I- a răspuns că Engleiii ne cunosc destul de
bine, pentru că mai mulți gazetari englezi au căutat prilej anume ca
să ne cunoască. Unul a scris o carte- despre „Cauza, dreaptă a
României”, pe care a cetit-o toată iumea şi numai in America s-a
răspândit în nu mai puţin de 300.000 exemplare (bucăţi). Englezii
iubesc dreptatea şi urăsc tirania. Ca să arete cât de mult ne preţuesc
a spus, că în Anglia s-a înfiinţat „Societatea anglo-romănă”. 66
Un tablou al vizitei este redat în ediția din 9 aprilie a ziarului
„Patria”: „Ca și alte dăți, autoritățile noastre n-au lăsat să treacă
nici reprezentantul Angliei, pe aici, fără ca să nu-i arete, până unde
se întinde ospitatlitatea sufletului românesc și ce vede poporul
nostru în Anglia. D[omnu]l General Moșoiu, care a ospătat atât de
distins, Duminecă, la comandament, pe oaspetele englez, a arătat și
de data aceasta, celui mai recente oaspe, după ce a arătat tuturor
acelora care ne-au vizitat, că eroismul militar de pe câmpul de
luptă merge mână-n mână cu eroismul politic de acasă. Cine
recapitulează energia subtilizată până la nuanță politică pe care a
desfășurat-o D[omnu]l General Moșoiu, la toate ocaziile când am
65
Un profesor englez între noi , în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 14, 31
martie / 13 aprilie 1919, p. 5.
66
Englezii ne cunosc bine și ne prețuiesc , în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr.
76, 17 aprilie 1919, p. 4.
86
avut oaspeți străini, nu se poate opri de a acaracteriza această
operă a d-sale, ca o „operă de
cultură”. 67
La banchetul organizat în ziua de duminică, 6 aprilie 1919, la
ora 1, au luat parte, pe lângă ofițerii comandamentului - generali
Panaitescu și Maxim, președintele Consiliului Dirigent, Iuliu
Maniu, ministrii Aurel Lazăr și Iosif Jumanca, prefectul [județului
Satu Mare] Dr. [Alexandru] Racoți, președintele Asociațiunii -
Andrei Bârseanu, Dr. Silviu Dragomir și reprezentanți ai presei.
La șampanie, d[omnu]l general Moșoiu a salutat în
franțuzește în cuvinte calde pe distinsul oaspete și a adus omagii
Marei Britanii, care întotdeauna a fost apărătoarea națiunilor mici
și a libertății...
A sfârșit cu cuvintele: „Trăiască Marea Britanie!”. Cei de
față au răspuns cu "ura"-le însuflețite. 68
D[omnu]l Madge, răspunzând d[omnu]lui general Moșoiu,
spune că Anglia cunoaște destul de bine aceste sacrificii ale
României și că ține socoteală în destul de ele. Anglia dorește cât
mai mare legătură pe viitor între ia și poporul român. Ridică
paharul pentru România Mare.
După cuvântarea dsale, ca o cât mai mare complectare a
însuflețirei ofițerilor, d[omnu]l sublocotenent I. Dubert, a
cântat ,,părți din Verdi și La arme, unde a dovedit din nou, că nu
este un amator viletant în ale muzicei, și un cunoscător al artei,
care știe să o realizeze cu toată mlădierea sufletească pe care o
implică în ea. Arcușul stăpân pe tehnică și călăuzit de un viguros
sentiment al locot N. Poposcu a realizat cu o mlădioasă dibăcie
frumuseța armonică a unui doine în care artistul amator a găsit
accente vioaie pentru riturnelele populare sau vibrații grave și
duioase pentru lamentoul prelungit al melodiei. De aici oaspeții
englezi au fost duși la Săliște. Pe tot drumul au fost aclamați de
67
Buna Vestire a oaspeților englezi, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie, 1919, p. 2.
68
Dl. Madge în Sibiu, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 66, 25 martie / 7 aprilie
1919, p. 1.
87
țărani, care, în hainele de sărbătoare, făcuseră adevărate cordoane,
răspântii, întâmpinându-i cu urări de bine.” 69
Atmosfera din Săliște este foarte bine surprinsă în
„Telegraful Român”, ediția din 12 aprilie, astfel:
„Conducătorii satelor mărginaşe pregătesc poporul, pentru a
întâmpina pe reprezentanţii Angliei şi Americei, pe d[omnu]l.
Edward Madge, consilier economic în delegația engleză la
Conferinţa păcii, şi pe subloc. Curtice, atașat militar al Statelor
Unite la Bucureşti, cari în ziua de 24 Martie v. (6 Aprilie n.) la ora
3 p.m. vin şi-n centrul acestui colţ de margine, la Sălişte, spre a se
încredinţa de puterea numerică şi de viaţă a poporului român.
Ascultători ca-ntotdeauna şi conştienți de datorinţa ce-o are
fiecare suflet românesc de-a contribui cu puterea sa de muncă la
opera înălţătoare a neamului, iată-i că sosesc din toate părţile în
şiruri nesfârşite, îmbrăcaţi de sărbătoare, cu steaguri, preoţi,
învăţători şi alţi fruntaşi în frunte. Se deosebesc de astădată
comunele: Vale, Sibiel şi Săcel, care au venit cum zice românul
„cu satul”, cu mic cu mare.
Săliştea primenită şi împodobită, ca la alte festivităţi de acest
soi, cu numeroasele ei societăţi, e la postul ei. Întâmpină şi
orânduieşte pe toţi la locurile destinate, căci deşi în postul cel
mare, al Paştilor, s-a făcut tot ce s-a putut, ca înalţii oaspeţi să fie
primiţi cu cinstea şi vrednicia binemeritată.” 70
O pânză nesfârșită de capete împresoară tribuna de primire,
colorând aspectul manifestației, bătrâni cu părul alb, lângă
Săliștencele îmbujorate la față de primăvara vieții. E atâta întrecere
între frumusețea lor și frumusețea natură care te resfiră în umbra
munților, încât nu ști ce să crezi: e aici primăvara anului acesta sau
e aici o primăvară permanentă. 71
Însoţit de neobosiţii conducători ai neamului, militari şi civili,
69
70
Din Săliște - Englezii la noi - Prințul nostru Carol - , în „Telegraful Român”, Sibiu, anul
LXVII, nr. 38, 19 aprilie 1919, p. 5.
71
88
generalii: Moşoiu şi Panaitescu, miniştrii Lazar şi Jumanca,
de d[omnu]l A. Bârseanu şi de alţi distinşi fruntaşi, oaspeţii sosesc
fără întârziere.
Isteţul comerciant săliştean Elie Mărtin, ajungând în decursul
anilor cât a stat în America, să cunoască bine limba engleză, îi
bineventează în numele mulţimii. În cuvinte nemeşteşugărite,
fireşti, ale poporului, cari plac mult d[omnu]lui Madge, spune
căldura dragostei, admiraţia şi respectul înalt ale românilor faţă de
luminatul şi puternicul popor englez şi american. Aminteşte
suferinţele noastre şi asupririle maghiarilor, din pricina cărora
românii din Ardeal nu s-au putut dezvolta ca popor liber, - şi astăzi
încă o parte însemnată geme sub jugul ungurilor, şi că încrederea
şi nădejdea ţăranului român e pusă în judecata dreaptă a poporului
englez, american şi francez, cari nu vor mai lăsa suflete româneşti
sub stăpânire străină, ci vor desăvârşi unirea tuturor românilor.
D[omnu]l Madge răspunde şi mulţămeşte pentru primirea
impunătoare şi iubirea curată. Spuse, că simpatiile pentru poporul
român sunt recunoscute. Răsplata dreptăţii trebue să urmeze în
curând. Zice deci: „Trăiască România Mare!”. 72
Dar se face tăcere și învățatul Protopop Ioan Lupaș începe să
vorbescă, de la tribuna unui sat, de religiozitatea poporului englez,
de principiile de stat ale lui Hobbes și de asemănările sufletești
dintre noi și Englezi. Până acum nu am putut din cauza vitregiei
istorice, să avem legături cu Anglia. De aici înainte însă, fiind
stăpân pe destinele noastre, vom făurii aceste legături, pe care ni le
dictează însăși aceste apropieri.
Ca și în Anglia, la noi este o legătură indisolubilă între
conservaturismul religios și aspirațiile democratice ale poporului,
de a cărei voință s-a ținut seama întotdeauna, triumfând ea singură
la Alba Iulia. 73
72
73
89
Exprimă bucuria înălţătoare a legăturii directe, în care, în
urma politicei prevăzătoare a fraţilor din vechiul regat, zdrobindu-
se toate vitregiile trecutului, au ajuns să steie şi românii ardeleni
alături de luminatul popror englez. C-o măiestrie scoate la iveală
două însuşiri comune, la poporul englez şi român. Prima: puterea
credinţei religioase, pe ale cărei temelii s-a înălţat Anglia de astăzi
şi care a susţinut poporul englez într -un conservatism sănătos nu
numai în cele politice, dar şi în cele economice şi industriale.
Credinţa religioasă a susţinut puterea de viaţă şi a poporului
român. Conservatismul, e însuşirea de căpetenie a lui. Prin el s-au
păstrat şi cele mai vechi obiceiuri şi datini. S-a susţinut portul
ţărănesc. A doua: e democraţia desăvârşită, care a condus Marea
Britanie în toate lucrările. Aminteşte principiile de stat ale lui
Hobbes, în temeiul cărora aristocratismul se înmulţeşste numai
prin fiul întâi născut, ceilalţi împopulează stratul ţărănesc.
Asemenea democraţiei o găsim şi la poporul nostru. Între
pătura ţărănească şi între conducătorii şi intelectualii săi nu e nici o
deosebire, fiind aceştia aproape toţi fii de ţărani. Binecuvântă
ceasul, în care s-a ajuns ca neamul românesc să fie tovarăş de arme
cu cele mai mari şi mai înaintate popoare din lume, dela care avem
să învăţăm multe şi de aici încolo.
Doreşte, că precum sărbătoarea „Bunei Vestiri” în cărei
preseară ne aflăm, a fost în viaţa creştinească zi prevestitoare de
biruinţă şi de mântuire, tot asemenea doreşte, ca reprezentanţii
Angliei şi Americei să fie în viaţa neamului binevestitori biruinţei
naţionale, ai unirii depline şi desăvârşite a tuturor românilor.
Vorbirea e tălmăcită în englezeşte prin d[omnu]l prefect [al
județului Satu Mare] Dr. [Alexandru] Racoţi, domnul Madge
răspunde, mulţămind din nou, pentru simpatiile călduroase ce le
găseşte neamul său la poporul român. 74
74
90
Domnul Madge accentuează nevoia acestei legături pe care a
făcut-o în mod strălucit, între poporul englez și cel român, Regina
Maria. 75
Promite întreg sprijinul atât în realizarea tuturor dorinţelor cât
şi în propăşirea culturală, industrială şi economică a românilor. 76
După ce satul defilează prin fața oaspeților, se vizitează
școala și biserica și în aclamațiile săliștenilor oaspeții pleacă la
Sibiu la ora 6. 77
După vizita efectuată la Săliște, se pare că domnul Madge a
fost viu impresionat de orânduiala frumoasă a satului românesc și
de portul select al populației românești. 78
„Vizita acestui bărbat al puternicei împărății, e de o
însemnătate foarte mare. Ungurii chiar să lăudau mai zilele trecute,
că Anglia nu-i va părăsi pe ei niciodată. Ungurii, în strâmtoarea
lor, chiar îmbiase tronul Ungariei unui prinț englez, cu gândul ca
așa se zădărnicească planurile noastre.
Anglia însă, în loc să-i strângă în brațe pe Unguri pentru
cinstea ce se fac, că o au față de Englezi, le întoarce spatele, iar
nouă ne trimite ajutor, adunat chiar de Regina ei.
E mare cinste aceasta și bun semn pentru viitor!” 79
Consider că este oportun a reda, în final, interviul acordat de
Profesorul Edward Madge, ziarului „Patria” din Sibiu, cu ocazia
75
76
77
78
Dl. Madge în Sibiu, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 66, 25 martie / 7 aprilie 1919,
p. 1.
79
Un profesor englez între noi , în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 14, 31
martie / 13 aprilie 1919, p. 5.
91
vizitei sale.
„Anglia și Cauza Română

(Interview cu dl Edward Madge)
Simpatia engleză pentru cauza română
Cu toate că am fost de multe ori în România, e acum prima

mea vizită în Transilvania și e o mare bucurie și un privilegiu
pentru un Englez de a putea vedea și împărtăși bucuria poporului
de curând Unit. Că noi în Marea Britanie am avut o adâncă
simpatie pentru Românii de sub jugul maghiar s-a putut vedea
din sforțările continuie ale scriitorilor noștri ca d[omnu]l Seton
Watson (Soetus Viator), d[omnu]l Wiekhem Steed, redactor al
ziarului Times, și alții mai puțin cunoscuți dar tot așa de serioși și
convinși prieteni ai cauzei române. Între aceștia, d[omnu]l. A. V.
Leoper a cărui carte despre "Cauza dreaptă a României" a fost
mult cetită nu numai în Britania Mare ci a fost trimisă în 300 000
exemplare în America.
Rasa britanică iubește dreptatea și arată un sentiment
caracteristic împotriva tiraniilor și încercărilor sistematice de a
oprima și distruge o națiune. Condițiunile părții acesteia din
Europa au fost la începutul răsboiului așa de puțin cunoscute și
isbucnirea răsboiului a găsit poporul Vostru abia începând să și
dee seama ce chestiune vitală și importantă a fost cea austro-
ungară cu cauzele și efectele ei. Prin munca celor cari au studiat
chestiunea atât pentru binele țării lor cât și pentru binele
națiunilor prietine, s'a convins opinia publică engleză de realitate.
92
Explicațiile adevăratelor relațiuni austro-germane și
maghiare cu rasele pe cari le dominau a creat un val de simpatie
care este foarte mult reflectat de Ceho-slovacii și Iugoslavii.
Societatea anglo-română
Cauza națiunei româneși dorința de a o ajuta într'un mod cât

se poate de practic a fost origine «Societății Anglo-Române» între
ai cărei membrii sunt unele dintre cele mai distinse personalități
pe cari le are Britania Mare, și ale cărei scopuri sunt:
1. De a crea legături cât mai strânse între Imperiul Britanic
și România studiind de-o parte și de alta, viața, literatura și
condițiile economice ale ambelor țări.
2. De a susține și de a răspândi în genere revendicările și
aspirațiunile legitime ale României.
3. De a pune în relief situația politică și geografică a
României în orientul european, și de a dovedi importanța ei atât
pentru Imperiul Britanic cât și pentru menținerea păcii în Europa.
Românii din Transilvania vor înțelege cu siguranță dorul și
bucuria cu care salutăm noi în Anglia împlinirea aspirațiunilor
române și că suntem și cu mai multă simpatie și prietenie față de
un popor și față de o cauză pe care o cunoaștem și pentru care am
luptat în timpurile grele. Acum a sosit timpul potrivit și societatea
Anglo Română la înfăptuirea căreia am luat parte ca fondator are
ca scop a întări și a eterniza și legăturile între armata română și
cea engleză născute în timpul primejdiilor și suferințelor comune.
Acum e de înființat un comitet în vechiul regat român și în
Transilvania, și vă pot asigura că din partea noastră vă așteptăm
cu drag în toate mișcările prin cari ambele popoare vor fi legate
mai strâns în viitor.
93
Rostul vizitei dlui Madge: daruri săracilor
Mai târziu, când voi avea plăcerea de a mă reîntoarce în

România, cred că voi putea spune câteva lucruri practice
amănunțite. De data aceasta am venit în Transilvania pentru a
aranja împărțirea unui dar de veștminte și încălțăminte destinat
celor mai săraci din părțile acestea. E un dar făcut din partea
prietenilor dumnevoastră din Britania, pentru Regina și poporul
român cu colaborarea Reginei Angliei care iubește pe toți
Românii.
Am rugat societatea Doamnelor din Transilvania să
primească sarcina de a împărții acest dar. Cred că ajutorul acesta
va fi foarte potrivit, dar rog să notați că e numai un modest semn
de prietenie pe care o simțim în Britania Mare.
Impresii de plecare: viitorul României
Am avut onoarea și plăcerea de a face cunoștință cu dnul

președinte al Consiliului Dirigent și alți distinși transilvăneni, și
de-a fi găzduit cu adevărată prietenie și simț larg al ospitalității.
Acum duc cu mine impresiunile pe cari ni-le-a lăsat un popor
voinic, hotărît și democrat condus de oameni adevărat vrednici de
un atare popor, cât și convingerea unui viitor asigurat după
suferințe de o mie de ani.
94
Rolul pe care Britania-Mare îl va juca în viitorul acesta știu
că va satisface dorințele prietenilor Românilor din țară și va creia
relațiunile cele mai strânse între România și Britania-Mare.” 80
80
Anglia și Cauza Română (Interviu cu dl Edward Madge), în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45,
9 aprilie 1919, p. 1.
95
Aspecte din timpul vizitei delegației britanice și americane,
conduse de domnii Madge și Curtice la Săliște.
( Muzeul Culturii Săliștene)
96
Buna Vestire a oaspeților englezi
„Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie 1919, p. 2.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu)
97
Buna Vestire a oaspeților englezi
Vizita Alteței Sale Regale,
98
Prințul Moștenitor Carol (11 aprilie
1919)
99
Vizita Alteței Sale Regale,
Prințul Moștenitor Carol (11 aprilie
1919)
”Să trăiască dinastia

şi să înflorească în veci iubita noastră Patrie română
în deplinătatea şi întregimea ei firească!”
Dr. Ioan Lupaș
La începutul lunii aprilie 1919, la 4 luni de la Marea

Adunare Națională de la Alba Iulia, Familia Regală a
României efectua prima vizită vizită oficială în
Transilvania, prin Moștenitorul tronului - Alteța Sa
Regală Principele Carol.
A fost un moment deosebit de important pentru
românii ardeleni care i-au organizat primiri triumfale în
toate localitățile cuprinse pe agenda vizitei .
„De mai multe zile Principele Moștenitor A[lteța]
S[a] R[egală] Prințul Moștenitor Carol se afșă în Ardeal,
unde întâmpină o primire din cele mai călduroase și pline
de entuziasm din partea fraților noștri. Prin această
călătorie așa de mult dorită de ardeleni li care ase poate
numi triumfală. Prințul Carol a afirmat, după cum afirma
N[icolae| Iorga că „acolo suntem și că acolo râmânem,
chiar dacă numai singurele energii ale neamului
românesc ar sta în sprijinul unui drept sfânt” 81
Vizita a avut loc concomitent cu vizita Reginei
Maria din Franţa şi Marea Britanie, vizită ce a avut scopul
81
Vasile Bianu, Însemnări din Răsboiul României Mari. Tomul 2 - Dela Pacea din București,
24 April / 7 Maiu 1918, până la Încoronarea Regelui Tuturor Românilor din Alba Iulia, 15
Oct. 1922, p. 234.
100
susținerii cauze ţării noastre la Conferinţa de Pace de la
Paris.
Cu puțin timp înainte, pe data de 21 martie 1919, a
fost proclamată Republică Ungară a Sfaturilor, primul stat
comunist din Europa, constituit după Revoluția din
Octombrie 1917 din Rusia. Liderul socialist Sándor
Garbai deținea, în același timp, funcția de președinte și pe
cea de prim-ministru. Orientarea externă a noului regim
maghiar era clară, având în vedere că în funcție de
comisar al afacerilor externe a fost numit Béla Kun. Deși
a ocupat numai postul de comisar al afacerilor externe pe
toată perioada existenței statului comunist maghiar (21
martie - 1 august 1919), Béla Kun a fost liderul de facto
al regimului.
Am putut reconstitui atmosfera, traseul, primirile,
cuvântările, anumite detalii și chiar amănunte ale vizitei
în presa vremii, în publicații precum „Telegraful Român”,
„Patria”, „Foaia Poporului”, Gazeta Poporului” și
„Renașterea Română” din Sibiu, „Unirea Poporului” din
Blaj, în Raportul general al oficiului protopopesc
ortodox-român cătră Sinodul protopopesc ordinar
convocat pe ziua de 30 august 1919 cât și în lucrarea lui
Vasile Bianu, „Însemnări din Răsboiul României Mari.
Tomul 2 - Dela Pacea din București, 24 April / 7 Maiu
1918, până la Încoronarea Regelui Tuturor Românilor
din Alba Iulia, 15 Oct. 1922, apărută în 1926 la Cluj.
Pentru a putea reda entuziasmul cu care a fost primit
Prințul Moștenitor în Ardeal, voi reda două pasaje
semnificative din presa vremii, regăsite în „Patria”, cu
ocazia primirii din Sibiu și în „Unirea Poporului” cu
ocazia primirii din Blaj.
„Bine-ai venit, Alteță!
101
Pe pământul Țării Tale ai pus piciorul, în mijlocul poporului
Tău ai venit. E aceeași glie udată cu sângele și lacrimile neamului
nostru ca și cea de dincolo de Carpați, e același popor pe care l-
au cunoscut în copiii lui, în soldații lui, în cărturarii lui, în blânda
și dreapta lui țărănime, pe care ai îndrăgit-o atât de mult, simțind
înalta nobleță a sufletului său.
Cerul către care s-au ridicat rugăciunile și nădejdile
noastre, și sub care treci acum, e acelaș cer către care Ți-ai
înălțat luminile albastre de atâtea ori în lungul și gloriosul calvar
al fraților de peste Carpați. Pentru aceea nu numai poporul îți
spune Bine ai venit...
Noi, cu pământul și cu cerul nostru, Te-am așteptat de mult.
De veacuri lungi așteptăm un fecior de Craiu, o odraslă de Domn
român, să calce pe pământul nostru pentruca să-i putem închina
inimile noastre, și întreaga noastră virtute, pentru a-l slugi și a-l
apăra, pentru a nu lega destinul pentru totdeauna de El.
Soarta Ți-a hărăzit, Alteță Regală, să fi Tu acest Făt frumos
al basmelor noastre, întâiul Moștenitor al României întregite între
vechile-i hotare traco-romane.
În adâncă umilință mulțumim Proniei cerești, că ne-a
învrednicit să ajungem acest ceas binecuvântat al Istoriei noastre,
după atâtea veacuri grele de robie.
Cu nesfârșită și duioasă dragoste Îți spunem: Bine-ai venit!
În venirea Ta la noi vedem atenția înaltă de care ne învrednicește
M[ajestatea] S[a] Regele Ferdinand, gloriosul, bunul și dreptul
Stăpân al Neamului românesc ; vedem dovadă nouă de gingașa
purtare de grije a măritei noastre Împărătese ; vedem legătura
dragostei ce Te-a făcut una cu poporul nostru.
Ai venit cu siguranța celui ce intră în mijlocul fraților săi. Și
pentru nimic nu-Ți suntem mai mulțumitori decât pentru acest
simțământ de siguranță.
Credem să fim vrednici de el. Ardealul e o cetate de stânci,
iar sufletul ardelenesc va fi totdeauna o cetate a Dinastiei, care a
102
stat în fruntea luptelor pentru desrobirea noastră, iubindu-ne
înainte de a ne cunoaște, jertfind totul pentru mântuirea noastră.
Ai presimțit adânca venerație de care e înconjurată la noi
Dinastia română, și dorința arzătoare de-a ne putea apropia de
Ea.
Și, când M[ajestatea] Sa Regele veghează neadurmit la
așezarea definitivă a valurilor războiului ce nu s-au potolit încă
deplin; când M[ajestatea] Sa Regina cu mâna fină oprește din
balansare cumpăna prezentului, Tu care reprezinți viitorul, ai
venit între aceia cari, liberi prin hotărârea lor și prin glorioasa
armată română, se străduesc să pună bază organizării din care va
porni viitorul nostru.
Ai venit să-Ți vezi oștile cele vii, strașnica armată română,
care stă mereu de veghe și gata la poruncă, și armata cea nouă
ardelenească, mândră, fericită că-Ți va putea da onorurile
militare.
Dar, de bună seamă Te-au chemat și oștile Țării românești
îngropate în pământul nostru.
Moștenitorul României știe bine, că cei cari i-au deschis mai
întâi drumul Lui de azi, sunt eroii căzuți în luptele pentru
desrobire. Ei știau, că nu așteaptă în zadar în mormintele lor.
Și, alăturea de ei, vor simți și frații noștri încă subjugați, că
România e aproape, și că desrobirea lor nu va mai putea întârzia.
Azi un singur glas răsună dincolo de Carpați.
Trăiască M[ajestatea] Sa Regele nostru Ferdinand !
Trăiască M[ajestatea] Sa Regina Maria !
Trăiască A[teța]nSa Regală Principele Carol, moștenitorul
tronului.” 82
„Ca un Făt frumos din poveste, prinţul Carol al
României a trecut Carpaţii şi a sosit pe pământul
Ardealului dezrobit. Vine de la răsărit de soare, în haina
de fală a eroilor dela Mărăşti şi Mărăşeşti, ca să ne vadă
82
Bine-ai venit, Alteță!, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie 1919, p. 1.
103
şi să ne îmbrăţişeze la pieptul său clocotitor de celea mai
aprinse simţeminte româneşti. Feciorul de crai al
inimilornoastre, Alteţa Sa regală a ţinut să se avânte cel
dintâi peste culmile plecate ale munţilor de veche
graniţă, ca din bogăţia sufletului său mare să reverse
strălucire peste plaiurile scăpate din jugul de asuprire
ungurească. E Făt frumosul neamului nostru, icoana
care ne umple de cea mai caldă şi mai fericitoare
mândrie naţională.E fiul brav al Regelui românesc; chip
visat cu atâta duioşie de moşii şi părinţii noştri, cari au
murit obidiţi de dorul după asemenea chip de stăpânire
românească.
Bine-ai venit mărit Fecior de Crai, Ura!
Trăiască Alteţa Sa Prinţul iubit al naţiei Noastre!
Trăiască România Mare! ” 83
Vizita oficială a Prințului Moștenitor Carol a cuprins
sau traversat, oficial, următoarele localități: Brașov (7
aprilie), Făgaraș (8 aprilie), Sibiu (8 și 9 aprile 1919),
Orlat, Miercurea Sibiului, Rahău, Sebeș, Lancrăm, Oarda,
Podul Mureșului, Alba Iulia, Sântimbru, Mihalț, Cristei,
Crăciunel (10 aprilie), Blaj (10 și 11 aprilie), Vințu de
Jos, Orăștie, Săliște, Sibiu (11 aprilie), apoi plecarea din
Sibiu prin Brașov spre București (12 aprilie).
În data de 11 aprilie pe agenda oficială a vizitei era
cuprinsă, după Săliște, localitarea Rășinari, a
mormântului Mitropolitului Andrei Șaguna, însă datorită
unei defecțiuni de automobil, vizitarea localității nu s-a
mai putut realiza. 84
83
Prințul Carol la noi , în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 75, 10 aprilie 1919,
p. 2.
84
Sosirea Principelui Carol la Sibiu, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie 1919, p. 3;
Prințul Carol la noi, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 75, 10 aprilie 1919, p. 2,
Principele Carol în Ardeal, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 36, 12 aprilie 1919
p. 2; Prințul moștenitor român în Ardeal. Drumul de triumf - Primirile - Plecarea, în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 37, 15 aprilie 1919, p. 2.
104
Ca și detalii tehnice s-a călătorit cu trenul pe ruta
București - Brasov - Făgăraș - Sibiu, cu automobilul pe
Traseul Sibiu - Orlat - Miercurea Sibiului - Răhău - Sebeș
- Lancrăm - Oarda - Podul Mureșului - Alba Iulia -
Sântimbru - Mihalț - Cristei - Crăciunel - Blaj - Vințu de
Jos - Orăștie - Săliște - Sibiu și din nou cu trenul, pe ruta
Sibiu - Brașov - București.
În ziua de 11 aprilie, la ora 2 ⅟ 2, Alteța Sa Regală
Principele Carol părăsit Orăștia. Din cauza unei defecțiuni
la automobil, sosirea la Săliște s-a putut face numai la ora
6. Primirea săliștenilor a fost una din cele mai călduroase.
85
„S[e]ara la ora 6 a sosit la Sășiște, unde primirea a

fost tort așa de entuziastă și înălțătoare. A vorbit primarul,
apoi ptotopopul Dr. Lupaș, care a arătat importanța
cultural a acestei comune curat românești. Prințul a
mulțumit emoționat și după aceea a vizitat biserica și
școala, fiind întâmpinat pretudindeni cu ovațiuni
entuziaste.” 86
Detalii din vizitei Alteței Sale Regale Principele
Moștenitor Carol la Săliște sunt redate în ediția din 19
aprilie 1919 a ziarului
„Telegraful Român”, astfel:

„Poate nici odată nu ni s-a dat nouă, săliştenilor şi
mărginenilor, o mai înaltă cinste şi atenţie ca acum cu venirea
A[lteței] S[ale] Ragele a Principelui Carol în mijlocul nostru.
Deşi încunoştinţaţi numai în presară târzie, s-a făcut totul ca
primirea să fie cu adevărat princială.
Străzile, casele, porţile triumfale erau numai verdeaţă şi flori,
steaguri, covoare şi ţesături, bătute în pitoreşti motive româneşti.
85
Prințul moștenitor român în Ardeal. Drumul de triumf - Primirile - Plecarea, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 37, 15 aprilie 1919, p. 2.
86
Vasile Bianu, op. cit., p. 237.
105
Popor din întreg jurul. Emoţiunea şi însufleţirea de neatins.
La intrare în piaţă, făcându-se drum prin mijlocul unui cordon
format din tineretul şcolar, a fost acoperit de o ploaie de bucheţele,
ce se desprindeau, pe lângă strigăte de „ura” şi „să trăiască”, din
mânuţele nevinovate ale copilaşilor.
Automobilul mergea pe flori. Această ploaie de flori se
înteţeşte, când urcă tribuna triumfală.
Primarul Săliştei, Nicolae Jurca, ţăran curajos şi luminat, îl
bineventează în cuvinte scurte şi pline de flacăra iubirii curate şi-a
credinţei adevărate. Mulţumeşte în numele poporului din adâncul
sufletului, pentru cinstea înaltă de care s-a împărtăşit acest ţinut şi
care îi zice din toata inima: Bine ai venit!
A[lteța] S[a] R[egală] dând mână vorbitorului mulțumește
pentru ovațiile călduroase de care se vede împărtășit. Adaogă, că
nu putea să treacă pe lângă această comună curat românească,
despre care i s-a spus atâtea lucruri frumoase, ca să nu o vadă.
Corul cântă: Imnul și „Eroi au fost eroi”.
Frumos, ca totdeauna, vorbește părintele protopop Dr. I.
Lupaș. Reîmprospătează sărbătorile comemorative de la Putna, ale
anului 1904 aranjate în memoria binecuvântată a marelui Voevod
Ştefan cel Mare. Cum atunci, la mormântul Lui, s-a aprins ca de-
atâteaori candela credinţei şi a nădejdii, a unui mare izbăviror, ce
mai curând sau mai târziu va trebui să vină, să ne desrobească şi
să ne mântuiască de jugul străin. În legătură aminteşte versurile din
minunata poezie de O. Goga, întitulată „De la noi”, care ca o
rugăciune se îndreaptă cătră „arhanghelul bătrân”, ce-şi doarme
somnul în „marmora rece” a mormântului dela Putna:
„Acolo dormi şi tu, Arhanghel bătrân,
Tu Ştefane, sfânt Voevoade,
Ce-ai scris strălucirea norodului tău
Cu sânge duşman de noroade…
Potopul să treacă şi plaiuri şi munte
Să spele oţelele tale
Atunci, când în soare din nou străluci-vor
106
De sus din a ta՚mpărăţie:
Crai tânăr, crai mândru, crai nou să le՚ncingă,
Trimite, rugămu-ne ţie!”
Continuă spunând, că nădejdile de veacuri, ruga poetului, s-a
împlinit. În persoana Alteţei Tale, s-a trimis neamului românesc
Crai tânăr, crai mândru,crai nou, care încingând sabia în
decursul răsboiului european, deşi raportul Ţării româneşti faţă de
duşmanii săi, a fost al lui David faţă de Goliat, te-ai arătat vrednic
urmaş al lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul.
Stăruie apoi asupra importanţei culturale şi industriale, cu
care au contribuit locuitorii Săliştei şi ai satelor mărginaşe în
dezvoltarea şi propăşirea culturală-comercială şi industrială a
României. Că nu e oraş în care să nu fie aşezate mai multe familii
din această margine. Promite, că dacă ardelenii, au stăruit în trecut,
cu atât mai mult se vor năzui astăzi să aşeze desvoltarea şi
propăşirea României-Mari pe temeliile cele mai puternice, cari nu
vor putea fi altele, decât: Religia şi Patria, Altarul şi Tronul.-
Cuvintele, de „să trăiască”, sânt întărite de mii de glasuri, la
adresa Regelui şi Reginei, a Prinţului Carol şi a României Mari.
Strângând mâinile părintelui Lupaş, prinţul îi mulţumeşte cu
căldură. 87 Principele a răspuns mișcat, că nu putea să treacă peste
vestita comună, fără s-o vadă ca pe una unde se păstrează cu
sfințenie obiceiurile din vechime. 88
În acoardele puternice ale cântării „Trompetele răsună”,
viziteazăbiserica şi şcoala.
Elevii clasei a V şi-a VI, cântă şi „recitează câteva poezii
potrivite.
A[lteța] S[a] R[egală] a fost însoţit de preşedintele
Consiliului Dirigent, d[omnu] [Iuliu] Maniu, de miniştrii [Aurel]
87
88
Prințul moștenitor român în Ardeal. Drumul de triumf - Primirile - Plecarea, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 37, 15 aprilie 1919, p. 2.
107
Vlad şi [Victor] Bontescu, de generalul [Ioan] Boeriu şi de alte
înalte persoane, militare şi civile.
Bătrânii cu lacrămi în ochi mulţămeau lui Dumnezeu, că au
ajuns să vadă ceeace nu le mai venea a crede, o singură ţară
românească mare, pe principele şi viitorul rege de mâne …” 89
Consider că este oportun să redau, integral, cuvântul de
întampinare a Prințului Moștenitor Carol, rostit la Săliște de
Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș.
„Crai tânăr, Crai mândru, Crai nou

Cuvânt rostit în Sălişte, la 11 Aprilie 1919
Alteţa Voastră Regală !
La 1904, când în sufletul tuturor românilor s-a

aprins candela glorioaselor amintiri din timpul lui Ştefan
cel Mare şi Sfânt, rugăciunea Ardealului nostru s-a
îndreptat spre mormântul şi altarul mănăstirii Putna.
Această rugăciune a fost tălmăcită prin cuvintele lui
Octavian Goga „cântăreţul pătimirii”, care scria atunci
în poezia „De la noi” :
„Acolo dormi şi tu, arhanghel bătrân,

Tu Ştefan, Sfânt Voevoade
Ce-ai scris strălucirea norodului tău,
Cu sânge duşman de noroade,
De sfânta ta dreaptă, de spada ta sfântă
Spun toate poveştile slovei,
Să nu se ՚nfioare de numele tău
Nu-i frunză în codrii Moldovei…
....................................................................
Am vrea să purcedem cu jertfele laudei
89
108
Dar n՚avem nimic la casă
Măria Ta ! – Toate străinii le duc
Şi numai cu lacrimi ne lasă.
Dar spunem cu toţii nevestelor noastre

Să plângă cu lacrimi de jale
Potopul să treacă şi plaiuri şi munte
Să spele oţelele tale.
Atunci, când în soare din nou străluci-vor,
De sus din a ta ՚mpărăţie:
Crai tânăr, crai mândru, crai nou să le ՚ncingă,
Trimite, rugămu-ne ţie!”
Rugăciunea aceasta rostită în numele şi din inima

tuturor Românilor, chinuiţi în jugul robiei de veacuri, a
fost ascultată şi împlinită de milostivul Dumnezeu în
zilele noastre. Viforul răsboiului, potopul de sânge şi de
lacrimi, a trecut în adevăr şi plaiuri şi munte, făcând să
strălucească din nou slăvitele oţele încinse de tânărul,
mândrul şi noul Crai, care păşi ca un desrobitor în
fruntea glorioasei armatei române într՚o luptă
asemănătoare cu cea purtată de David împotriva lui
Goliat.
Înainte cu câţiva ani a pătruns până la noi vestea,
că Alteţa Ta ai îngenuncheat şi Te-ai rugat cucernic
înaintea mormântului de la Putna. De sigur rugăciunea
Alteţei Tale a exprimat ca şi cea cuprinsă în versurile de
la 1904, oftarea milioanelor de Români, cari aşteptau de
veacuri ziua dreptăţii, ziua desrobirei şi alibertăţii
naţionale.
Atotputernicul Dumnezeu a împlinit rugăciunea
Alteţei Tale şi rugăciunea noastră a tuturor. Dovadă că
ea isvorîse din inimi curate şi smerite, din credinţă
dreaptă, neşovăitoare.
109
Mulţămita noastră pentru această bunătate şi
milostivire a Tatălui Ceresc este nespus de mare în ziua
aceasta, când poporul nostru dreptcredincios vede în
persoana Alteţei Tale Regale pe craiul cel tânăr, atât de
mult dorit în taina gândurilor şi aspiraţiunilor sale sfinte.
Cu acest prilej îngăduiţi Alteţă, să vă împărtăşească
prin rostul meu, că în trecutul de urgie s-a silit să-şi
apere cu neclintită statornicie comorile vieţii sufleteşti:
credinţa, limba, cultura şi datinele.
Lupta aceasta de apărare i-a cerut adeseori grele
jertfe muceniceşti. Le-a dat în credinţa şi nădejdea
neclintită, care nu se sperie de nici un sacrificiu, fiindcă
ştia că dreptatea, oricât de mult ar întârzia uneori, este
totuşi sigură, precum sigură este existenţa lui Dumnezeu
cel veşnic. Dar a ştiut în trecut poporul acesta să-şi
îndeplinească şi o datorie naţională faţă de fraţii din
Vechiul Regat şi chiar faţă de cei din Basarabia.
Pentru episcopia Buzăului a dat poporul nostru din
această comună, în persoana lui Dionisie Romano, pe
unul dintre cei mai harnici şi mai luminaţi ierarhi ai
bisericii române de dincolo de munţi. Iar în cuprinsul
Vechiului Regat vor fi puţine târguri şi oraşe, în cari să
nu se fi aşezat numeroşi credincioşi de ai noştri din satul
acesta şi din satele învecinate, contribuind pretutindeni
la naţionalizarea industriei şi comerţului, ducând cu ei şi
răspândind în cercuri largi spiritual de tradiţională
bunăcuviinţă, de ordine şi chiverniseală înţeleaptă întru
toate.
Iar ciobanii din „Marginea” aceasta, trecând cu
turmele lor în Basarabia, duceau cu ei dăsagi plini de
calendare şi cărţi de rugăciuni. Am simţit adâncă
mângăiere aflând că un deputat basarabean din “Sfatul
Ţării” a scris cu recunoştinţă despre meritul ciobanilor
ardeleni de-a fi răspândit în Basarabia cărţi româneşti,
110
şi în timpurile cele mai grele. Spre această lucrare de
progres cultural i-a îndemnat biserica noastră şi fica ei,
şcoala care funcţionează aici în Sălişte de la anul 1616
sub aripile ocrotitoare ale sfintei noastre biserici
ortodoxe române.
Pe ceice ne-a învrednicit milostivul Dumnezeu a sta
acum în serviciul bisericei şi şcoalei noastre de aici,
având o însemnată parte de răspundere pentru
conducerea acestui popor curat orthodox, ne calcă
datoria nu numai să urmăm bunele tradiţii de cultură ale
ortodoxiei şi naţionalităţii noastre, dar să şi căutăm
mijloacele potrivite cu cerinţele vremii şi cu necesităţile
naţionale ale Patriei române întregite, spre a spori
potenţa culturală a acestor instituţii sfinte, ca ele să
poată trezi la viaţă nouă şi glorioasă toate comorile
sufleteşti ale neamului nostru.
Vă rog, Alteţă Regală, să binevoiţi a împărtăşi
M[ajestății] Sale, Preaînălţatului nostru Rege Ferdinand
şi M[ajestății] Sale Regina Maria, că din toate puterile
sufletului nostru vom năzui, în orice împrejurări, ca
Biserica şi Patria, Altarul şi Tronul să fie temeliile sfinte
pentru educaţia naţională a poporului nostru
dreptcredincios. Şi să la spuneţi, că poporul acesta
dorind doreşte să-şi poată desfăta cât mai curând
privirea de prealuminatele feţe ale MM. Lor, după cum
îşi desfătează astăzi sufletul de înalta prezenţă a Alteţii
Tale Regale, întâmpinându-Te cu stâlpările înverzite ale
acestei minunate primăveri, pe cari Te rugăm să le
consideri ca pe nişte adevărate stâlpări ale credinţii, ale
iubirii şi ale devotamentului nostru neţărmurit atât faţă
de Alteţa Ta Regală, cât şi faţă de întreagă dinastia
română.
Să trăiască M[ajestatea] Sa Regele Ferdinand!
Să trăiască M[ajestatea] Sa Regina Maria!
111
Să trăiască tânărul şi mândrul nostru Crai, A[lteța]
Sa Principele Carol!
Să trăiască dinastia şi să înflorească în veci iubita
noastră Patrie română în deplinătatea şi întregimea ei
firească!” 90
La scurt timp după încheierea vizitei Prințului
Moștenitor Carol în Transilvania Regele Ferdinand îî
scria, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, lui Iuliu
Maniu, Președintele Consiliului Dirigent, următoarea
telegramă, ca răspuns la felicitările adresate Mațestății
Sale Regelui și Familiei Regale:
„Din adâncul sufletului vă zic Adevărat a Înviat!
mulțumindu-vă pentru urările de Sfintele Sărbători, ce-mi
aduceți cu atâta căldură.
Sunt fericit că trupele mele au putut aduce prin
înaintarea lor cel mai frumos dar de Paști: liniște și
ordine în multe sate, atât de greu încercate.
Fiul meu s-a întors din Ardeal cu amintiri neuitate.
Din partea Mea mulțumesc din inimă tuturor pentru
frumoasa și călduroasa primire ce I s-a făcut. A fost
foarte mulțumit de frumoasa ținută a regimentelor noi
formate, care prin conlucrarea cu vechile regimente din
Regat vor făuri un inel din oțel în lanțul Unirei.
Vă urez la toți Sărbători fericite! Ferdinand” 91
90
Ioan Lupaș, Crai tânăr, Crai mândru, Crai nou. Cuvânt rostit în Sălişte, la 11 Aprilie
1919”, în Paralelism Istoric, p. 115-119.
91
În urma călătoriei A. S. Principelui Carol. O telegramă a M.S. Regele, în „Renașterea
Română”, Sibiu, anul I, nr. 80, 26 aprilie 1919, p. 1.
112
Alteța Sa Regală Principele Carol.
113
Prințul moștenitor român în Ardeal. Drumul de triumf - Primirile – Plecarea
114
Din Săliște - Englezii la noi - Prințul nostru Carol
115
Vizita ziariștilor francezi, italieni,
englezi și americani (27 aprilie 1919)
116
Vizita ziariștilor francezi, italieni,
britanici și americani (27 aprilie 1919)
„Am dansat în piață într-un chioșc amenajat în acest scop [...]

am fost iniţiati în dificultățile fermecătoarelor dansuri
naționale
ale acestui mic colț de munte”
La Transylvanie Libérée, în „Le Miroir”, Paris, anul IX, nr. 289, 8 iunie
1919
La scurt timp după vizita Alteței Sale Regale -

Prințul Moștenitor Carol, Săliștea a găzduit o nouă vizită
importantă pentru Transilvania cât și pentru imaginea
României peste hotare, aceea a ziariștilor aliați francezi,
britanici, italieni și americani, o vizită care va genera
ecouri în stăinătate, în Europa civilizată și în Statele
Unite, putând fi redate, de la fața locului, realitățile din
Transilvania proaspătunită cu Regatul României.
Vizita jurnaliștilor din Țările Antamtei a avut loc pe fondul
confruntărilor militare dar și diplomatice între Regatul României și
Republica Sovietică Ungară (Republica Ungară a Sfaturilor).
Informații despre vizita acestora regăsim în ziarele sibiene
„Foaia Poporului”, „Telegraful Român”, „Renașterea Român” și în
„Unirea Poporului” din Blaj.
Aflăm din „Foaia Poporului”, ediția din 4 mai 1919 că
delegația jurnaliștilor a sosit la Sibiu pe data 25 aprilie 1919 și
faptul că „a ajuns aici să cunoască starea economică, financiară și
politică a poporului român din Transilvania” 92
Ediția din data de 1 mai 1919 a ziarului „Unirea Poporului”
din Blaj, aduce, de asemenea, informații despre vizita și scopul
92
Delegația ziariștilor aliați la Sibiu, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 17, 4 mai
1919, p. 3.
117
vizitei ziariștilor aliați [francezi, englezi, italieni și americani în
Transilvania.
„În săptămâna trecută au sosit la Sibiu mai mulţi gazetari din
Franţa, Anglia, Italia şi America, veniţi să vadă cu ochii stările
dela noi şi să poată scrie adevărul curat faţă cu multele minciuni pe
cari le-au răspândit ungurii prin lume.” 93
Din delegație au făcut parte următoarele persoane: Dr.
Antoine Magnan, director la Ecole des Hautes Etudes din Paris,
pentru ziarul francez „Le Petit Parisien”; Emile Henriot, redactor
la „Le Temps”; Dr. Ernesto Vercesi, corespondent pentru
„Secolo”, „Giornale dʼItalia”, „Corriere dʼItalia” și pentru „La
Nation Belge”; Lloyd Allen de la Sindicatul de Presă „Union” din
Statele Unite și Becot, redactor la Agenția „Rado”. 94
În seara sosirii la Sibiu, Biroul Presei, condus de Dr. Silviu
Dragomir, a organizat „o masă strălucită în onoarea ditinșilor
oaspeți”, la care au luat parte, printre alții, Dr. Aurel Vlad,
Responsbil al Resortului de Finanțe al Consiliulu Dirigent, care i-a
ținut locul lui Iuliu Maniu, plecat din localitate], Președintele
Asociațiunii Andrei Bârseanu, Dr. Nicolae Bălan, Secretarii
Generali ai Consiliului Dirigent Ioan Lapedatu, Constantin
Missici, Ionel Comșa, Dr. Ioan Lupaș, Dr. Onisifor Ghibu.
Remarcăm faptul că ultimele trei personalități erau sălișteni.
„Gazetarii au fost conduşi de d[omnul] George Moroianu
[secretar general al afacerilor externe pe lângă Preşedinţia
Consiliului Dirigent], însuşi un gazetar al nostru la Paris
[reprezentant al ziarului „LʼEcho de Paris” și al Agenției „United
Press”]. În cinstea gazetarilor s-a dat o cină în [H]otelul Unicum,
la care au luat parte trimişii gazetelor române din Sibiiu şi alţi
fruntaşi ai noştri.
A vorbit d[omnul] Dr. Silviu Dragomir la care a răspuns
francezul Magnon, care a zis: Închin în numele Franţei pentru
93
Oaspeți aleși, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 89, 1 mai 1919, p. 6.
94
Delegația ziariștilor aliați la Sibiu, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 17, 4 mai
1919, p. 3.
118
România, de vreme ce Ardealul el însuşi este astăzi Românix şi
Păr[intele] Protopop Dr. Ioan Lupaş din Sălişte.” 95
Consider important a reda cuvântarea, în limba latină și
traducerea acesteia, ținută de Părintele Protopop Ioan Lupaș, cu
ocazia mesei festive, cuvântare regăsită în ediția din 19 mai 1919 a
ziarului „Telegraful Român”:
„ Illustrissimi Domini et Dilectissimi Fratres nostri!

Acerbus est dolor animarum nostrarum nulam preteritis
temporibus occasionem habuisse ad pulcherrimam linguam
gallicam discendam. Plurimi enim nostrae iuventutis anni in
discendo linguae hungaricae, germanicae, partim etiam graecae
et latinae peracti sunt. Et circumstantia humillimae vitae
provincialis et inviationes publicae nostrae educationis intra et
extra muros scholarum tales fuerunt et adhuc sunt, ut paucissimis
iuvenibus et viris nationis nostrae rumenicae Transilvaniam
incolentis longiora per terram Gallorum, vel Italorum, vel
Britannorum itinera haud permittere possint. Quam ob rem
rogamus vos, dilectissimi nostri frates et repraesentantes
celeberrimarum nationum, ut novis indulgere velitis latino
sermone, - itaque lingua communium nostrorum avorum
expressionem dare summo gaudio, quod animas nostras hac
occasione, cum vos illustrimos maiores fratres nostros hic Cibinii,
in hac Consilii nostri dirigentis capitali quasi urbe, cordialiter
salutare possimus, adimplet.
Dilectissimus amicus meus Silvius Dr. Dragomir, qui ante
me locutus, magnum ephemeridum esse potestatem dixit. Cui
assertioni addere permissum erit hanc potestatem ephemeridum
multo maiorem esse potestate armorum, quod etiam hoc nondum
praeteritum bellum omnibus intelligentibus hominibus plenariter
demonstraverit.
95
119
Fiat haec occasio diutissime exspectatum et desideratum
initium unius frequentioris contactus inter scriptores ephemeridum
nostrarum, Rumenorum Transilvaniam incolentium, et inter
scriptores scriptores ephemeridum gallicarum, italicarum nec non
britannicarum.
Vivant maiores nationis nostrae sorores etenim:
generosissima natio gallica et celeberrima natio italica! Vivat
etiam illustrissima natio britannica! Vivant omnes illarum filii, qui
pro gloria latinitatis et humanitatis non tantum cum occidente
ferro armorum, quantum cum flamma vivificante scientiarum,
artium et litterarum reluctantur.
Vivant, crescant, floreant in aeternum!
Traducerea românească este aceasta:
Preacinstiților Domni și Mult Iubiților Frați!

Este acerbă durerea inimilor noastre de a nu fi avut în
timpurile trecute ocasiune să învățăm prea frumoasa limbă
franceză. Căci cei mai mulți ani ai tinerețelor noastre s-au scurs
întru învățarea limbii ungurești și nemțești și în parte a celei
grecești și latinești. Atât împrejurările smeritei noastre vieți
provinciale, cât și îndrumările educațiunii noastre publice între și
în afară de pereții școalelor au fost și mai sânt încă și în timpul de
față de așa, încât și în timpul de față de așa, încât la prea puțini
tineri și bărbați ai națiunii noastre române din Transilvania abia
pot permite călătorii mai îndelungate prin Franța, Italia sau
Anglia. De aceea vă rugăm, ca pe niște mult iubiți frați ai noștri și
representanți ai atât de vestitelor națiuni, să ne îngăduiți a
exprima în graiu latinesc, deci în limba străbunilor noștri comuni
bucuria, pe care o simt inimile noastre cu această ocasiune,
putându-vă saluta aici în Sibiu, în cetatea aceasta, care e oarecum
capitala Consiliului nostru dirigent.
120
Preaiubitul meu amic Dr. Silviu Dragomir, vorbind înainte
de mine, a spus, că este mare puterea ziarelor. La această
aserțiune va fi permis să adaug că această putere a ziarelor este
cu mult mai mare decât puterea armelor, ceea ce a dovedit deplin
pentru toți oamenii înțelegători și actualul răsboi.
Fie ocasiunea aceasta începutul de foarte mult timp așteptat
și dorit al unui contact mai viu între ziariștii noștri, ai românilor
din Transilvania, și între ziariștii francezi, italieni și englezi!
Să trăiască surorile mai mari ale națiunii noastre și adecă:
prea generoasa națiune franceză și preavestita națiune italiană.
Trăiască și ilustra națiune britanică! Trăiască toți fiii lor, cari
pentru gloria latinității și umanității luptă nu atât cu ferul
ucigător al armelor, ci mai mult cu flacăra dătătoare de viață a
științelor, artelor și literelor.
Să trăiască, să crească, să înflorească în veci!” 96
După domnul Dr. Ioan Lupaș a vorbit ca răspuns în frumoasa
limbă a lui Dante, Doctor Vercesi. Discursul acesta a fost acoperit
de aplauzele tuturor fiind deplin înțeles de toți românii, cari l-au
ascultat.
Începem a trăi și noi zile mai bune, încep a ne cerceta frații
noștri din occidentul luminat. 97
Gazetarii Antantei urmau a cerceta, mai multe oraşe şi sate
din România Mare, mai cu osebire Bănatul 98
Printre localitățile vizitate de către ziariștii aliați s-a numărat
și Săliștea, locaitate pe care au vizitat-o pe data de 27 aprilie 1919.
În urma cercetărilor am descoperit, în presa franceză, două
articole realizate cu ocazia vizitei la Săliște a jurnaliștilor aliați.
Este vorba de articolele „Lettre de Transylvanie. Excursion
dans la campagne roumaine” [Scrisoare din Transilvania.
Excursie prin satele româneşti], autor Emile Henriot din „Le
96
Oaspeți iubiți, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 42, 1 mai 1919, p. 2.
97
Ibidem, p. 2.
98
121
Temps” ediția din 20 mai 1919 și „La Transilvanye Libérée,”
[Transilvania eliberată] apărut în „Le Miroir”, Paris, pe data de 8
iunie 1919.
Ambele aricole redau fidel atmosfera de sărbătoare care a
cuprins, din nou, capitala Mărginimii Sibiului.
Sunt redate detalii ale portului tradițional românesc din
Mărginimea Sibiulu. „Bărbații, bătrâni și tineri, poartă un fel de
tricot negru cu o margine în mare parte evazată, o vestă mică fără
mâneci neagră, foarte scurtă, deschisă pe o cămașă albă brodată cu
lână sau mătase în culori strălucitoare și un chimir din piele
policromată; cămașa cu mâneci mari şi bufante iese din chimir ca
un tutu scurtat; pantalonii strânși sunt făcuți din păr de capră, albi,
cu dungă neagră. Unii bătrâni înlocuiesc vesta cu o bundă din piele
întoarsă de oaie; pielea este împodobită cu împletituri și plase
negre pentru un efect mai atractiv. De obicei numele proprietarului
este brodat pe buzunarul drept al bundei. Pe buzunarul stâng este
brodată data la care a fost făcută. Cele mai vechi sunt cele mai
frumoase.
Femeile poartă o eșarfă de mătase neagră, a cărei margine stă
fixată pe spate; un corset mic de catifea neagră, o cămașă brodată,
fustă albă si mare, cu o mie de pliuri drepte, și șorț dublu din
mătase sau lână neagră în față și în spate, și împodobit cu
broderii.” 99
„Grația și costumul femeilor sunt farmecul aparte din Săliște.
Ele au trăsături uniforme și ochi catifelați, poarta o esarfă neagră
de mătase, care este precum voalul unei fecioare, și care cade peste
umerii lor; o vestă neagră de catifea lasă vederii un corsaj alb cu
broderii care continua cu doua mâneci mari și care ajung pana la
coate. O fusta plisata alba care coboară pana la gleznă este
acoperita în față și în spate de un fel de șorț negru de mătase și
împodobită cu broderii.
99
Lettre de Transylvanie. Excursion dans la campagne roumaine, în „Le Temps”, Paris, anul
LIX, nr. 21135, 20 mai 1919, p. 2.
122
Bărbații poarta o pălărioară melon plată cu o panglică largă și
colorată și o vestă mică, neagră și scurtă și fără mâneci, care
acoperă parțial un fel de bluză strânsă pe talie cu un brâu mare,
evazată la poale precum un tutu, iar mânecile sunt până la
încheietura mâinii și au forma unei labe de elefant. Dimpotrivă,
pantalonii sunt albi și strânși pe corp.” 100
Sunt prezentate, dansurile tradiționale românești specifice
acestei zone Hora, Învârtita, Hațegana și chair au dans de
societate, Romana.
Aflăm de asemenea faptul că ziariștii aliați au fost invitați să
participe la în mod activ la manifestările organizate: „Am dansat
în piață într-un chioșc amenajat în acest scop. Ni s-a cerut să
participăm la aceste sărbători care amestecă toată tinerețea
ambelor sexe din aceste ţinuturi binevoitoare. În timp ce mica
orchestră, alcătuită dintr-o vioară, un flaut și un instrument bizar
numit tzambulum [țambal], se străduia cu o frenezie care depășește
cu mult jaz-band-ul nostru cel mai neobișnuit, am fost iniţiati în
dificultățile fermecătoarelor dansuri naționale ale acestui mic colț
de munte.” 101
Ziarul „Renașterea Română” își informează cititorii faptul că
„Duminică [27 aprilie 1919], ziariștii aliați au vizitat frumoasa
Săliște, unde au rămas încântați de portul și de gospodăriile
românești de acolo.
La școala s-a aranjat cu acest prilej o frumoasă petrecere, care
a ținut din zori și până în zi.” 102
Același ziar anunță, în ediția din 8 mai 1919, faptul că s-a
primit pentru „Fondul jertfelor liniei demarcaționale” suma de 100
100
La Transylvanie Libérée, în „Le Miroir”, Paris, anul IX, nr. 289, 8 iunie 1919, p. 5-6.
101
LIX, nr. 21135, 20 mai 1919, p. 2.
102
Informațiuni (prima știre), în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 83, 29 aprilie 1919, p.
2.
123
cor[oane] din venitul petrecerii aranjată la Săliște în onoarea
ziariștilor aliați,” 103
Consider că este interesant a reda, în finalul prezentării vizitei
gazetarilor Antantei să redau, integral, textul celor două articole
„Lettre de Transylvanie. Excursion dans la campagne roumaine”,
autor Emile Henriot din „Le Temps” ediția din 20 mai 1919,
respectiv „La Transilvanye Libérée,” apărut în „Le Miroir”, Paris,
pe data de 8 iunie 1919, în limba franceză cât și transcrierea
acestuia, în limba română.
„LETTRE DE LA TRANSYLVANIE.
EXCURSION DANS LA CAMPAGNE ROUMAINE
En attendant que nous arrivent de Bucarest les autorisations

nécessaires pour nous rendre dans le Banat, où nous désirons aller
voir les troupes françaises qui occupent cette région contestée, sur
le sort de laquelle l’accord ne semble pas encore fait, quelques
amis transylvains nous offrent d’aller visiter, à quelques trente
kilomètres de Sibiu, le vieux village roumain de Silistia. C’est une
promenade que l’on fait volontiers aux étrangers, pour leur donner
une idée des mœurs antiques du pays et du caractère simple et
patriarcal de ses habitants. Nous quittions donc Sibiu, y laissant
errer, au hasard de ses rues bien propres, bordées de maisons
peintes de jaune et de rose, la foule badaude des petites villes
allemandes, ça et là parsemée d’officiers tout neufs, de soldats
usagés et de paysans en costume national. Aussi bien, un après-
midi à Sibiu en a vite fait connaître tous les charmes: à part que
c’est ici le siège du conseil dirigeant de Transylvanie, quand on a
fait le tour de la ville et admiré sa propreté et ses promenades, il ne
reste plus qu’à aller manger des pâtisseries, en buvant du café au
lait dans les conditorei. Nous quittons donc la petite ville (au
103
Informațiuni, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 89, 8 mai 1919, p. 2.
124
demeurant célèbre par ses vins, aussi bons que les plus réputés
crus de la Moselle et du Rhin), et, gagnant la campagne voisine,
nous nous dirigeons vers l’extrémité des derniers contreforts des
Carpathes, aux pieds desquels se trouve Silistia.
Un petit détail amusant, du point de vue historique, et qui a
l’air de réjouir beaucoup nos amis roumains, c’est que nous
voyageons dans la propre automobile du feld-maréchal von
Mackensen – une Fiat rapide et bien suspendue, - abandonnée par
ce héros dans sa fuite précipitée de novembre dernier. Nous avons
le regret de dire que, pour avoir appartenu à un si haut personnage,
notre voiture n’en a pas moins crevé deux fois, ce qui nous a
permis de prendre à loisir une vue plus détaillée du pays et du
paysage.
La plaine que s’étend aux environs de Sibiu est large et
richement cultivée. Elle étend ses vastes champs déjà pleins de
promesses jusqu’aux pieds lointains des Carpathes, dont la chaîne
immense, couverte de neige jusqu’au milieu de leur pentes,
déroule ses anneaux tourmentés jusqu’au delà de l’horizon. Les
amateurs d’impressions exotiques se tromperaient fort s’ils
s’avisaient d’en vouloir venir chercher ici. A part ces belles
montagnes imposantes, ce paysage balkanique ressemble à s’y
méprendre à un paysage d’Italie ou de France.
Seulement la faune en diffère légèrement: nous y avons vu de
redoutables buffles paître en liberté, et de la façon la plus paisible,
l’herbe abondante des prairies; des petits cochons, plus voisins du
sanglier que les nôtres, et tout recouverts d’une épaisse toison de
soie frisottée, retourner les champs de leur groin, et galoper de fort
jolis chevaux hongrois dans les pâturages qui bordaient la route.
Les quelques villages que nous traversâmes étaient propres et
vastes. Les maisons, peinturlurées de couleurs crues, de vert, de
rose, ou de la nuance exacte de ce bleu dont se servent nos
ménagères pour blanchir leur linge, n’ont qu’un étage, recouvert
d’un toit tombant très bas. Les paysans fumaient sur les pas des
portes, et nous tiraient poliment leur chapeau au passage; de
125
même, les commères, assemblées en rond, sur la chaussée même,
se levaient, et nous saluaient avec un joli geste de la main portée à
la hauteur du visage. Des petites filles nous jetèrent des branches
de lilas. Et comme c’était encore la semaine de Pâques, selon
l’ancien usage, les plus vieux paysans nous accueillaient avec la
vieille formule de politesse: „Christ est ressuscité!”, à laquelle, si
l’on est soi-même un homme bien élevé, on doit répondre par
celle-ci: „Certainement, il est resuscité!” Nous ne rapportons ces
menus détails que parce qu’ils nous semblent montrer plus
exactement que ne feraient de longues considérations ethniques le
véritable caractère du paysan roumain, si fortement attaché à ses
traditions. Naturellement, cette tradition est aussi vestimentaire.
Les hommes, vieux et jeunes, portent une espèce de tricorne noir
au bord largement évasé, une petite veste noire sans manches, très
courte, ouverte sur une chemise blanche brodée de laines ou de
soies de couleurs chatoyantes, et une ceinture de cuir polychrome;
la chemise aux larges manches bouffantes sort de la ceinture et
flotte autour des reins, à la façon d’un tutu écourté; le pantalon fort
collant est fait de poil de chèvre, tout blanc, avec un passepoil noir.
Quelques vieillards remplacent la petite veste par une touloupe en
peau de mouton, dont la laine est tournée à l’intérieur; la peau
étant décorée de ganses et de filets noirs de plus joli effet. On lit
habituellement le nom du propriétaire brodé sur la poche droite de
la touloupe. Sur la poche gauche, également brodée la date à
laquelle elle a été faite. Ce sont les plus vieilles qui sont les plus
belles. Pour les femmes, elles se coiffent d’une écharpe de soie
noire, dont la frange leur flotte sur le dos; petit corset de velours
noir, chemise brodée, large jupe blanche à mille plis bien droits, et
double tablier de soie ou de laine noire encore, retombant devant et
derrière, et surchargé de broderies...
Comme nous arrivions près de Silistia, nous trouvâmes la
route encombrée par une étrange caravane. C’etait une troupe de
bohémiens tziganes descendus des montagnes voisines, en
partance pour l’une des ces interminables randonnées où les
126
pousse leur ancestral besoin d’être ailleurs: une trentaine
d’hommes et de femmes de tout âge, déguenillés, pieds nus,
chargés de fardeaux bizarres, enfants à la mamelle, ballots de
linge, paniers artistement tressés d’osiers ou de joncs, instruments
de musique, yeux flévreux, faces hâvres, maigres poitrines à demi
nues, mais le rire et la chanson à la bouche, et l’on ne sait quel feu
joyeux dans le regard... Un Callot soudain animé et vivant, et qui
se mettrait en marche devant nous.
Silistia était encore décorée des arcs de triomphes élevés
il y a quelques jours à peine pour fêter la venue du jeune prince
Carol. Mais si populaire et si aimé que soit l’héritier présomptif de
la couronne roumaine, nous doutons qu’il ait reçu à Silistia un
accueil plus pittoresque que celui qui nous y attendait: car il y vint
en semaine, et nous eûmes par contre la bonne fortune d’y arriver
le dimanche, de tout temps jour de repos et de loisir pour l’honnête
paysan silistien. On dansait, sur la place, dans un kiosque aménagé
à cet effet. Nous fûmes priés d’assister à ces réjouissances qui
mêlent toute la jeunesse des deux sexes de ces bienveillantes
contrées. Tandis que le petit orchestre, composé d’un violon, d’une
flûte et d’un instrument bizarre appelé tzambulum, s’évertuait avec
une frénésie qui dépasse de beaucoup nos jaz-band les plus
tapageurs, nous fûmes initiés aux difficultés des charmantes danses
nationales de ce petit coin de montagnes: la hora, que l’on danse à
deux, l’hategana, qui est la valse à deux temps, l’invertita, que
l’on danse à quatre, trois femmes et un homme étroitement enlacés
en cercle, la romana, sorte de quadrille à figures beaucoup plus
nombreuses et plus divertissantes que le nôtre. Le paysan roumain
danse avec une noblesse et une dignité remarquables, la tête droite,
le regard assuré, s’accompagnant lui-même en chantant, d’une
voix un peu gutturale, mais bien timbrée; les jeunes filles, avec une
modestie et une réserve charmantes. Nous dûmes nous mêler à
leurs danses, où nous fûmes priés de prendre part d’une façon très
hospitalière. Il est vrai que nous sommes Français; et c’est là une
qualité qui entraîne bien des sympathies. Au reste, il fallut danser,
127
pour notre plaisir. C’est de tradition: Silistia se souviendra
longtemps de la hora désormais à jamais que le général Berthelot y
dansa un jour qu’il était venu rendre visite à la petite bourgade
montagnarde. Nous ne pouvions mieux faire que d’imiter un si
glorieux exemple.
Emile Henriot” 104
„SCRISOARE DIN TRANSILVANIA.

EXCURSIE PRIN SATELE ROMÂNEȘTI
Așteptând să ne sosească de la București autorizațiile

necesare pentru a ajunge în Banat, unde dorim să mergem spre a
vedea trupele franceze care ocupă această regiune disputată, pe
destinul căreia acordul nu pare încă făcut, câţiva prieteni
transilvăneni ne oferă să mergem și să vizităm vechiul sat
românesc Silistia, la vreo treizeci de kilometri de Sibiu. Este o
plimbare care li se face străinilor, pentru a le reda o idee despre
obiceiurile străvechi ale țării și despre caracterul simplu și
patriarhal al locuitorilor săi. Așa că plecăm din Sibiu, lăsând să
rătăcească, la întâmplare, pe străzile sale foarte curate, mărginite
cu case zugravite în galben și roz, mulțimea de gură-cască a
orășelelor germane, ici și colo presărată de ofițeri noi, soldați
ponosiţi și țărani în costume naționale. De asemenea, o după-
amiază la Sibiu și-a făcut rapid cunoscute toate farmecele: în afară
de faptul că acesta este sediul consiliului dirigent al Transilvaniei,
după ce ne-am plimbat prin oraș și i-am admirat curățenia, rămâne
104
LIX, nr. 21135, 20 mai 1919, p. 2.
128
doar să mergi să mănânci produse de patiserie, să bei cafea cu
lapte în conditorei. Părăsim așadar orașelul (mai mult renumit
pentru vinurile sale, la fel de bine precum cele mai cunoscute
vinuri de la Moselle sau de Rin) și, ajungând în satul vecin, ne
îndreptăm spre extremitatea ultimelor contraforturi ale Carpaților,
la poalele cărora se află Săliște.
Un mic detaliu amuzant, din punct de vedere istoric și care
pare să-i încânte mult pe prietenii noștri români, este că noi
călătorim în propriul automobil al feld-mareşalului von Mackensen
- un Fiat rapid și cu suspensii bune - abandonat de acest erou în
fuga lui pripită în noiembrie trecut. Regretăm să spunem că, pentru
că a aparținut unui personaj atât de important, mașina noastră nu a
avut pană nici măcar de două ori, ceea ce ne-a permis să avem
timp liber pentru o vedere mai detaliată a țării și a peisajului.
Câmpia care se întinde în jurul Sibiului este largă și bogat
cultivată. Își extinde câmpurile sale, deja pline de promisiuni, până
la poalele îndepărtate ale Carpaților, al căror imens lanț, acoperit
de zăpadă până la mijlocul versanților lor, își desfășoară inelele
bântuite până dincolo de orizont. Amatorii de impresii exotice ar fi
greșit foarte mult dacă ar fi știut că vor să vină să le caute aici. În
afară de aceşti munți frumoşi şi impunători, acest peisaj balcanic
pare că poate fi confundat cu un peisaj din Italia sau Franța.
Doar fauna diferă ușor: am văzut bivoli formidabili păscând
în libertate, în cel mai pașnic mod, iarba abundentă a pajiștilor;
purceluşi, mai apropiaţi ca de mistreț decât ai noștri și toți
acoperiți cu un par gros ca de mătase în zulufi, întorcând
câmpurile cu botul lor și galopând cai ungureşti foarte frumoşi pe
pășunile care mărginesc drumul. Puținele sate prin care am trecut
erau curate și întinse. Casele, zugrăvite în culori crude, verde, roz
sau o nuanța asemănătoare cu albastrul pe care gospodinele noastre
le folosesc pentru a spăla rufele, nu au decât un etaj, cu acoperiş
înclinat si jos. Țăranii fumau la tocul ușii și își ridicau politicos
pălăriile în timp ce noi treceam; La fel, femeile vorbăreţe, adunate
într-un cerc, chiar pe drum, se ridicau și ne întâmpinau cu un gest
129
frumos al mâinii ridicate la nivelul feței. Fetele ne aruncau ramuri
de liliac. Și cum era încă săptămâna Paștilor, după vechea
obișnuință, cei mai bătrâni țărani ne primeau cu vechea lor formulă
politicoasă: „Hristos a înviat!”, La care, dacă cineva este bine
crescut, trebuie să răspundă: "Adevărat a înviat!"
Noi nu raportăm aceste mici detalii numai pentru că ni se
pare că arată mai exact decât considerentele etnice îndelungate
care ar face adevăratul caracter al țăranului român, atât de puternic
atașat de tradițiile sale. Desigur, această tradiție este și
vestimentară. Bărbații, bătrâni și tineri, poartă un fel de tricot
negru cu o margine în mare parte evazată, o vestă mică fără
mâneci neagră, foarte scurtă, deschisă pe o cămașă albă brodată cu
lână sau mătase în culori strălucitoare și un chimir din piele
policromată; cămașa cu mâneci mari şi bufante iese din chimir ca
un tutu scurtat; pantalonii strânși sunt făcuți din păr de capră, albi,
cu dungă neagră. Unii bătrâni înlocuiesc vesta cu o bundă din piele
întoarsă de oaie; pielea este împodobită cu împletituri și plase
negre pentru un efect mai atractiv. De obicei numele proprietarului
este brodat pe buzunarul drept al bundei. Pe buzunarul stâng este
brodată data la care a fost făcută. Cele mai vechi sunt cele mai
frumoase. Femeile poartă o eșarfă de mătase neagră, a cărei
margine stă fixată pe spate; un corset mic de catifea neagră, o
cămașă brodată, fustă albă si mare, cu o mie de pliuri drepte, și
șorț dublu din mătase sau lână neagră în față și în spate, și
împodobit cu broderii ...
Ajunsi în apropiere de Săliște, am găsit drumul congestionat
de o caravană ciudată. Era o şatră de țigani coborâți din munții
vecini, plecând spre una dintre acele drumeții nesfârșite în care
îndemnurile lor strămoșești îi împing să fie plecaţi: în jur de
treizeci de bărbați și femei de toate vârstele, zdrențuiți, desculți ,
încărcaţi cu poveri bizare, copii la sân, saci cu haine, coșuri
împletite artistic din răchită sau stuf, instrumente muzicale, ochi
febrili, fețe ticăloase, piepturi slabe pe jumătate dezbrăcate, dar cu
râsete și cântece și un nu ştiu ce foc vesel în priviri ... Un Callot
130
neaşteptat și plin de viață, care începea să se miște înaintea
noastră.
Săliștea era încă împodobită cu arcade triumfale ridicate în
urmă cu doar câteva zile pentru a sărbători venirea tânărului prinț
Carol. Dar oricât de popular și iubit este moștenitorul prezumtiv al
coroanei românești, ne îndoim că a avut parte de o primire mai
pitorească la Săliște decât cea care ne aștepta acolo: căci s-a
întamplat în timpul săptămânii, iar dimpotrivă noi am avut marele
noroc de a ajunge acolo duminică, zi de odihnă și timp liber pentru
cinstitul țăran săliştean. Am dansat în piață într-un chioșc amenajat
în acest scop. Ni s-a cerut să participăm la aceste sărbători care
amestecă toată tinerețea ambelor sexe din aceste ţinuturi
binevoitoare. În timp ce mica orchestră, alcătuită dintr-o vioară, un
flaut și un instrument bizar numit tzambulum [țambal], se străduia
cu o frenezie care depășește cu mult jaz-band-ul nostru cel mai
neobișnuit, am fost iniţiati în dificultățile fermecătoarelor dansuri
naționale ale acestui mic colț de munte: Hora, care este dansată în
doi, Hațegana, care este valsul in doi timpi, Învârtita, care este
dansata în patru, trei femei și un bărbat înlănţuiţi în cerc, Romana,
un fel de cvadrilă cu figuri mult mai numeroase și mai distractive
decât ale noastre. Țăranul român dansează cu o nobleţe și o
demnitate remarcabile, cu capul ridicat, cu privirea somptuoasă,
cântând el însuşi, cu o voce cam guturală, dar bine timbrată; fetele
tinere, cu o modestie și o rezervă fermecătoare. A trebuit să ne
prindem în dansurile lor, la care ni s-a cerut să participăm într-un
mod foarte ospitalier. Este adevărat că suntem francezi; și aceasta
este o calitate care atrage multă simpatie. În plus, a trebuit să
dansăm, pentru plăcerea noastră. Este o tradiție: Săliște își va
aminti Hora pentru totdeauna, când generalul Berthelot a dansat
acolo într-o zi când a venit să viziteze micul târg de munte. Nu am
putut face mai bine decât să imităm un exemplu atât de glorios.
Emile Henriot”
131
„LA TRANSYLVANIE LIBÉRÉE
Un envoyé special du „Miroir” a parcouru, avec nos vaillants

alliés, les territoires de la Transylvanie arrachés au despotisme des
Magyars et peuplés de populations nettement roumaines.
Sibiiu est le siège actuel du Conseil dirigeant de la
Transylvanie. Les manifestants représentés ici demandaient que la
ligne de démarcation, tracée lors de l’armistice, fût poussée plus à
l’ouest afin de libérer des territoires nettement roumains et encore
soumis au joug des Magyars. La foule agite les différents drapeaux
des puissances de l’Entente.
Ces paysans de la campagne roumaine des environs de Sibiiu,
vêtus du costume national : bonnet de peau noir, veste et gilet
blancs en peau ornés de broderies, ont été envoyés en délégation
par leurs concitoyens pour réclamer la reconstitution de la Grande
Roumanie. Sur leur écriteau on lit: „Traiaska Romnia Mare”
ou „Vive la Grande Roumanie”.
132
Ayant revêtu leurs plus beaux costumes nationaux, les
paysans viennent d’organiser une ronde pittoresque sur la place
publique et dansent de tout leur cœur en l’honneur de la
réssurection de la Roumanie aggrandie de tout le territoire de la
Transylvanie.
Quand les Roumains dansent la „Hora”, tous les personnages
présents doivent prendre leur part de ce plaisir. C’est ainsi qu’on
voit sur ces photos, entrainés par les jeunes gens du pays, des
officiers de marque: le général Mosoiu qui commande
actuellement le groupement nord de l’armée roumaine, en
Hongrie, et le colonel Trousson, de l’armée française, envoyé en
Transylvanie pour enquêter au sujet de la ligne de démarcation des
nouvelles frontières. Les officiers prennent gaiement leur parti de
l’aventure.
C’est, cette fois, une „Invirtita” que répresente notre
photographie. Elle est dansée par des personnages officiels et des
paysans à l’occasion d’une imposante manifestation patriotique en
l’honneur de la libération du territoire roumain.
Si les voyages, avant la guerre, étaient réputés comme
susceptibles de former la jeunesse, les voyages, actuellement, sont,
sans aucun doute, utiles à tous, car ils renseignent sur des
événements que l’époque troublée présente empêche d’être connus
de l’univers dans le laps de temps normal.
Lorsque nous arrivons à Sibiiu, anciennement dénommée
Hermannstadt, la nouvelle capitale de la Transylvanie dont le sort
est maintenant lié à celui de la Roumanie, nous sommes étonné de
trouver dans les rues, vers six heures du soir, une animation
inaccoutumée. Mélés aux civils très nombreux qui se promènent
dans la principale avenue de la ville, ce ne sont que des groupes
importants de soldats ; il semble a priori, que Sibiiu soit devenue
une vaste caserne.
Sur les murs se montrent de grands placards: ce sont des
ordres de mobilisation. Sur la vitrine de certaines boutiques, des
affiches apposées au moment où nous passons, attirent
133
particulièrement l’attention du public. Toute cette affluence
militaire qui paraît bizarre à la veille de la signature de la paix,
alors que chaque nation ne pense qu’à la démobilisation, excite
notre curiosité et sur une de nos questions, posée à une des
personnes occupées à lire une sorte de bulletin, nous sommes
grandement surpris d’apprendre que la Roumanie est en guerre
avec la Hongrie communiste et qu’au moment où nous quittions
Paris, il y avait déjà une semaine que les batailles avaient
commencé.
Les soldats qui se pressent si nombreux dans les rues de
Sibiiu sont des citoyens transylvains appelés sous les drapeaux par
l’ordre de mobilisation affiché sur les murs. Neuf classes ont été
mobilisées ; les hommes, à peine revenus dans leurs foyers après
une guerre de quatre ans qu’ils avaient faite contre leur gré, à peine
libérés de l’oppression des gouvernants de Budapest, ont tous
répondu à l’appel aussi bien ceux qui étaient d’origine roumaine
que les Saxons qui sont d’origine allemande. Entraînés dans les
casernes, dans les camps, par d’anciens officiers autrichiens, ayant
fait campagne au nom de la double monarchie, malgré leurs
sentiments intimes, ils attendent le moment de partir au front pour
relever les unités actuellement engagées et officiers et soldats
n’ont pas de désir plus grand que de se battre pour leur nouvelle
patrie, la Roumanie, pour cette patrie que les appétits magyars
avaient morcelée autrefois et que la victoire de l’Entente vient de
reconstituer à la grande joie de tous les Transylvains. Comme nous
dit un jeune officier, ancien sous-lieutennant d’artillerie dans
l’armée autrichienne sur le front italien: ‘’Nous nous sommes bien
battus, contraints et forcés, il est vrai, pour nos bourreaux, nous
pouvons bien accepter de souffrir encore une année pour la
grandeur de notre mère-patrie retrouvée.’’
La lecture des affiches collées sur les vitres des magasins
et qui ne sont autres que les communiqués officiels, nous apprend
que l’armée roumaine, secondée par deux divisions transylvaines
134
et les légions transylvaines venues de France et d’Italie a bousculé
l’armée rouge de Béla Kun.
Les Transylvains, dans de grandioses manifestations,
avaient réclamé la libération des villes et villages roumains que la
ligne de démarcation fixée par l’armistice laissait entre les mains
des Magyars et qui, depuis l’avènement de Béla Kun souffraient
des exactions incessantes des bandes rouges.
Mais la diplomatie n’avait pas eu le temps de trancher la
question. Par suite des attaques incessantes de l’armée des Soviets
de Budapest, le général Mardarescu, en exécution des ordres reçus,
avait pris une offensive soudaine et refoulé les soldats de Béla Kun
au-delà de la Theiss.
Tous les Roumains de Transylvanie montrent un
enthousiasme indescriptible chaque fois qu’un communiqué
annonce une nouvelle avance des troupes roumaines ; maintenant
que nos amis sont débarrasés des Magyars, ils ont repris leurs
anciennes coutumes et si, dans des villes comme Sibiiu, les danses
nationales ne se voient sur les places publiques qu’à l’occasion de
visites souveraines ou de faits très importants, par contre, dans les
villages de la montagne ou de la plaine devenus libres, ont
recommencé le dimanche, les chœurs et les danses qui se font
seulement de façon plus grandiose lorsque des événements
imprévus se produisent pour fêter une grande victoire par exemple,
comme c’est le cas, au moment de notre passage. Aussi, lorsqu’on
nous propose de nous emmener visiter Seliste, un vieux village
roumain, situé au pied des Carpathes, à une trentaine de kilomètres
de Sibiiu pour y voir les jeunes gens et les jeunes filles du bourg
fêter par leurs danses, les succès de leurs frères, nous acceptons
avec plaisir d’effectuer cette promenade que l’on reserve toujours
aux étrangers de marque pour leur faire connaître des Roumains de
Transylvanie ayant gardé les mœurs antiques et patriarcales du
pays.
Après avoir écouté des chants nationaux des chœurs dans
lesquels se font remarquer, à l’occasion de soli, les voix prenantes
135
et pittoresques du prêtre orthodoxe et d’une jeune fille du village,
nous assistons sur une place à des danses auxquelles officiers et
des soldats en congé. C’est un défilé devant nous de danses
nationales de toutes sortes, entre autres, la fameuse hora.
La grâce et le costume des femmes sont le charme spécial
de Seliste. Elles ont des traits réguliers et des yeux de velours,
elles portent comme coiffure une écharpe de soie noire qui leur fait
comme un voile à la vièrge et qui retombe sur leurs épaules ; une
veste de velours noir laisse voir un corsage blanc avec des
broderies et laisse échapper deux vastes manches qui s’arrêtent aux
coudes. Une jupe blanche plissée qui va jusqu’à la cheville est
recouverte en avant et en arrière par une sorte de tablier de soie
noire surchargée de broderies.
Les hommes portent un petit chapeau melon plat avec un
large ruban de couleur et une petite veste noire courte et sans
manches ne cachant qu’une petite partie d’une sorte de blouse
serrée à la taille par une large ceinture et s’évasant en dessous à la
façon d’un tutu tandis que les manches allant jusqu’aux poignets,
ont la forme de patte d’éléphant. Par contre, le pantalon est tout
blanc et fort collant.
Et dans ces vêtements des temps anciens, garçons et filles
dansent lentement, droits et nobles, en cadence avec la musique
bizarre qui les conduit et nous-mêmes, bientôt, suivant la coutume
nous sommes priés de nous mêler aux danses et d’en apprécier la
difficulté. C’est, en effet, une tradition à Seliste, que les visiteurs
de marque et depuis la guerre, que les Français, qui ont là-bas
toutes les sympathies, dansent, en particulier la Hora, avec les
jeunes filles du village. C’est ainsi que le général Berthelot,
lorsqu’il vint visiter Seliste, que le général roumain Mosoiu, et le
colonel Trousson, dansèrent eux aussi.” 105
105
La Transilvanye Libérée, în „Le Miroir”, Paris, anul IX, nr. 289, 8 iunie 1919, p. 5-6.
136
„TRANSILVANIA ELIBERATĂ
Un trimis special de la „Le Miroir” a parcurs, cu vitejii noștri

aliați, teritoriile Transilvaniei smulse din despotismul maghiarilor
și populate doar cu români.
Sibiu este sediul actual al Consiliului Dirigent al
Transilvaniei. Manifestațiile reprezentate aici cereau ca linia de
demarcație, trasată prin armistițiu, să fie împinsă mai mult spre
vest, pentru a elibera teritoriile românești aflate încă sub jugul
maghiar. Mulțimea agita diferite drapele ale puterilor Antantei.
137
Acești țărani din satele românești din împrejurimile Sibiului,
îmbrăcați în portul național: căciulă neagră din piele și vestă albă
din piele, împodobite cu broderii, au fost trimiși în delegație de
către concetățenii lor spre a proclama reconstituirea României
Mari. Pe pancarta lor citim: „Trăiască România Mare’” sau „Vive
la Grande Roumanie”.
Îmbrăcându-se din nou în costumele lor naționale cele mai
frumoase, țăranii vin să organizeze o horă pitoreasca în piața
publică și dansează din toată inima în cinstea reînvierii României
reîntregite cu tot teritoriul Transilvaniei.
Când românii dansează „Hora”, toate personajele prezente
trebuie să ia parte la acest dans. Astfel vedem în aceste fotografii,
invitați de către tinerii din ținut, ofițeri de marcă: generalul Moșoiu
care comandă actualmente gruparea de nord a armatei române, în
Ungaria, și colonelul Trousson, din armata franceză, trimis în
Transilvania spre a face o anchetă în legătură cu linia de
demarcație a noilor frontiere. Ofițerii iau parte cu bucurie la aceste
dansuri.
De data aceasta, o „Învârtita” apare în fotografia noastră.
Este dansată de către personaje oficiale și țărani cu ocazia unei
impozante manifestații patriotice în cinstea eliberării teritoriului
românesc.
Dacă înainte de război, călătoriile aveau reputația de a forma
tineretul, actualmente călătoriile sunt fără nicio îndoiala, utile
tuturor, căci ele ne informează asupra evenimentelor pe care
perioada actualmente tulburata le împiedică de a fi cunoscute la
timp în lume.
Ajunși la Sibiu, odinioară denumit Hermannstadt, noua
capitala a Transilvaniei a cărei soartă este acum legată de cea a
României, noi suntem mirați să găsim pe străzi, în jurul orei șase
seara, o animație neobișnuită. Amestecați printre civilii foarte
numeroși din oraș, sunt grupuri importante de soldați: pare a
priori, ca Sibiul a devenit o vasta cazarmă.
138
Pe pereți apar placarde mari, acestea sunt ordinele de
mobilizare. În momentul trecerii noastre, pe vitrinele unor buticuri,
câteva placarde fixate atrag în mod special atenția publicului.
Toata aceasta afluența militara care părea bizara în ajunul
semnării păcii, de vreme ce fiecare națiune nu se gândește decât la
demobilizare, stârnește curiozitatea noastră și pe a uneia dintre
întrebările noastre, pusa unei persoane ocupate să citească un fel
de buletin, noi suntem pe deplin surprinși să aflam că România
este în război cu Ungaria comunistă și că în momentul în care noi
plecam din Paris se împlinea deja o săptămână de când începuse
bătălia.
Soldați atât de numeroși se înghesuie pe străzile Sibiului și
sunt cetățeni transilvăneni chemați sub drapel prin ordinul de
mobilizare afișat pe pereți. Nouă clase au fost mobilizate: bărbații,
abia întorși la vatra după un război de patru ani pe care l-au făcut
împotriva voinței lor, abia eliberați de opresiunea guvernanților de
la Budapesta, au răspuns cu toții la apel la fel de bine cum au făcut
cei de origine română, cât și sașii care sunt de origine germană.
Antrenați în cazarme, în tabere, de către foști ofițeri austrieci, care
au făcut campanie în numele dublei monarhii, în pofida
sentimentelor lor intime, iși așteaptă momentul plecării pe front,
pentru a prelua unitățile angajate în prezent, iar ofițerii și soldații
nu au dorința mai mare decât de a lupta pentru noua lor patrie,
România, pentru aceasta patrie pe care hapșanii maghiari o
fărâmițaseră odinioară și pe care victoria Antantei tocmai a redat-o
marii bucurii a tuturor transilvănenilor. Cum ne spune un tânăr
subofițer de artilerie din armata austriacă pe frontul italian : „Noi
am luptat bine, constrânși și fortați, este adevărat, pentru călăii
noștri, putem accepta să mai suferim un an pentru măreția patriei-
mama regăsite.”
Lectura afișelor lipite pe ferestrele magazinelor și care nu
sunt altele decât comunicate oficiale, ne informează că armata
română, asistată de doua divizii transilvănene și legiunile
139
transilvănene venite din Franța și Italia, a înfrânt armata roșie a lui
Béla Kun.
Transilvănenii, prin manifestații grandioase, proclamaseră
eliberarea orașelor și a satelor românești pe care linia de
demarcație fixata prin armistițiu o lasă în mâinile maghiarilor și
care, de la venirea lui Béla Kun sufereau de pe urma abuzurilor
neîncetate ale bandelor roșii.
Dar diplomația nu avusese timpul pentru a hotarî problema.
Ca urmare a atacurilor neîncetate ale armatei sovietice de la
Budapesta, generalul Mărdărescu, prin executarea ordinelor
primite, luase o ofensivă bruscă și i-a înfrânt pe soldații lui Béla
Kun dincolo de Tisa.
Toți Românii din Transilvania își exprima un entuziasm
indescriptibil de fiecare data când un comunicat le anunță o noua
înaintare a trupelor românești; acum ca prietenii noștri au scăpat de
maghiari, ei și-au reluat vechile obiceiuri și dacă, în orașe precum
Sibiu, dansurile naționale nu se văd în piețele publice decât cu
ocazia vizitelor suverane sau a faptelor foarte importante,
dimpotrivă, în satele de la munte sau de la câmpie devenite libere,
au reînceput duminica, corurile și dansurile care se fac doar în cel
mai grandios mod când se produc evenimente neprevăzute spre a
sărbători o mare victorie de exemplu, cum este cazul, în momentul
trecerii noastre. Prin urmare, când ni se propune sa fim duși să
vizităm Săliște, un vechi sat românesc, situat la poalele Carpaților,
la vreo treizeci de kilometri de Sibiu ca să-i vedem pe tinerii și
tinerele din orășel sărbătorind prin dansuri, succesele fraților lor,
noi acceptăm cu plăcere să efectuăm aceasta plimbare care este
rezervată întotdeauna străinilor de marcă spre a le arata Românii
din Transilvania care și-au păstrat obiceiurile antice și patriarhale
ale țării.
După ce am ascultat cântecele naționale ale corurilor în care
se fac remarcate vocile plăcute și pitorești ale preotului ortodox și
a unei tinere din sat, noi asistam într-o piața la câteva dansuri la
care participa tinerii din Săliște și printre care se amesteca ofițeri și
140
soldați aflați în permisie. Vedem și o defilare de dansuri naționale
diferite și renumita Hora.
Grația și costumul femeilor sunt farmecul aparte din Săliște.
Ele au trăsături uniforme și ochi catifelați, poarta o esarfă neagră
de mătase, care este precum voalul unei fecioare, și care cade peste
umerii lor; o vestă neagră de catifea lasă vederii un corsaj alb cu
broderii care continua cu doua mâneci mari și care ajung pana la
coate. O fusta plisata alba care coboară pana la gleznă este
acoperita în față și în spate de un fel de șorț negru de mătase și
împodobită cu broderii.
Bărbații poarta o pălărioară melon plată cu o panglică largă și
colorată și o vestă mică, neagră și scurtă și fără mâneci, care
acoperă parțial un fel de bluză strânsă pe talie cu un brâu mare,
evazată la poale precum un tutu, iar mânecile sunt până la
încheietura mâinii și au forma unei labe de elefant. Dimpotrivă,
pantalonii sunt albi și strânși pe corp.
Și în aceste haine din vremuri străvechi, băieții și fetele
dansează lent, drepți și nobili, în cadență cu muzica ciudata care îi
conduce și în curând, noi înșine, urmând obiceiul suntem rugați să
luam parte la dansuri și să le apreciem dificultatea. Într-adevăr,
este o tradiție la Săliște, ca vizitatorii de marcă și de la război, care
își au aici toată simpatia, dansează, în mod special Hora, cu
tinerele din sat. La fel și generalul Berthelot, când a venit sa
viziteze Săliștea, generalul român Moșoiu și colonelul Trousson,
au dansat și ei.”
141
Lettre de Transylvanie. Excursion dans la campagne roumaine
„Le Temps”, Paris, anul LIX, nr. 21135, 20 mai 1919, p. 2.
(galica.bnf.fr)
142
La Transilvanie Libérée
„Le Miroir”, Anul IX, nr. 289, 8 iunie 1919, p. 5.
(galica.bnf.fr)
143
La Transilvanie Libérée
„Le Miroir”, Anul IX, nr. 289, 8 iunie 1919, p. 6.
(galica.bnf.fr)
144
Vizita Regelui Ferdinand, a Reginei Maria
şi a Principesei Ileana (1 iunie 1919)
145
şi a Principesei Ileana (1 iunie 1919)
„ ... am plecat cu Nando și cu Ileana de la Sibiu

spre o comună îndepărtată, Săliștea, în munți,
un sat bogat, renumit pentru femeile sale frumoase.”
Maria, Regina României,
Însemnări zilnice (decembrie 1918 - decembrie 1919)
În perioada 22 mai - 2 iunie 1919 Regele Ferdinand și Regina

Maria, alături de Principesa Ileana [din 30 mai], au efectuat o
călătorie în Ardealul dezrobit, având gestul simbolic al unei
realităţi existente, vizitând mai multe orașe precum: Oradea (23
mai), Carei (25 mai), Baia Mare, Jibou, Dej, Bistrița (26 mai),
Gherla, Cluj (27 mai), Turda, Câmpia Turzii, Câmpeni, Vidra (28
mai), Roşia Montană[Mina Gura Barzei], Brad, Ţebea, Abrud (29
mai), Alba Iulia, Blaj (30 mai), Copşa Mică, Sibiu (31 mai),
Sălişte, Făgăraș, Braşov (1 iunie) cu întoarcere la Bucureşti în ziua
de 2 iunie.
Înepând cu data de 30 mai, la Aba Iulia perechii regale i se
alătură și Pricipesa Ileana, înger picat din cer, abia sosisă cu trenul
de la București. 106
În toate aceste localităţi, suveranii au fost întâmpinați cu un
mare entuziasm de către populația al cărei vis de a se uni cu patria
mamă se împlinise.
După ce cu o zi înainte suveranii vizitaseră Sibiul, sediul
Consiliului Dirigent şi al Marelui Sfat Naţional, pe 1 iunie 1919,
familia regală a inclus, deși inițial nu era prevăzut, Săliştea pe
agenda oficială a vizitei.
În urma cercetărilor, am regăsim relatări ale vizitei
suveranilor români la Săliște în presa vremii în publicaţii precum
„Telegraful Român” și „Foaia Poporului” din Sibiu, „Românul”
din Arad, „Unirea”, din Blaj în memoriile Reginei Maria, în
106
Radu Cosmin, Prin Ardeal, p. 415.
146
amintirile Prărintelui Protopop Dr. Ioan Lupaș, din Însemnările lui
Vasile Bianu, din din cartea cu valoare documentară Prin Ardeal,
scrisă de poetul și jurnalistul Radu Cosmin și din două surse
locale, Raportul general al oficiului protopopesc ortodox-român
cătră Sinodul protopopesc ordinar convocat pe ziua de 30 august
1919, decoperit în Arhivele Protopopiatului Ortodox Săliște și în
„Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor sfintei biserci
române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial
Săliște.
După vizita și ceremoniile fastuase organizate în Sibiu pe
data de 31 mai 1919 „în ziua urmatoare, dumineca, 1 Iunie,
Maiestățile Lor au vizitat locul luptelor din toamna anului 1916 și
mormintele eroilor căzuți pentru întregirea neamului. În drumul lor
Augustii Suverani au trecut prin satele Turnișor, Cristian și Orlat.
Populația i-a primit cu urale nesfârșite. Regina a depus un superb
buchet de flori pe rnorlinntele eroilor. Florile Reginei ard ca
sângele sus pe culmea cetații deasupra Orlatului, pe țărâna neagra
a mormintelor, în sanul căreia eroii își dorm de acuma împacați
somnul lor de veci. După plecarea Maiestăților Lor s-aslujit la
mormintele eroilor un requiem de către părintele Ion
Agârrbiceanu, în fața unei numeroase asistențe. Apoi Suveranii au
vizitat marele sat Săliște, vestit prin bogăția sa și prin frumusețea
femeilor sale, și care a fost de asta, dată, la înalțimea reputației
sale.” 107
Evenimentul este prezentat în ediţia din ziua de 17 iunie 1919
a ziarului „Telegraful Român” sub tilul Din călătoria
Suveranilor - La Sălişte - astfel:
„Nu vine regina la Sălişte, Nu include programul
festivităilor din Sibiu” erau răspunsurile ce se auzem în
frământările săliştenilor, în preajma venirii Suveranilor la Sibiu.
107
Vasile Bianu, Însemnări din Răsboiul României Mari. Tomul 2 - Dela Pacea din București,
24 April / 7 Maiu 1918, până la Încoronarea Regelui Tuturor Românilor din Alba Iulia, 15
Oct. 1922, p. 234.
147
În număr de mai multe sute au mănecat des de dimineată
cu tot ce a avut mai frumos, mai românesc şi mai drăgălaş la
Sibiu, lăsând pe cei rămaşi acasă în mâhnire că ei nu pot
vedea pe regele şi regina...
Fie credinţa mântuitoare şi dorinta vie a celor
nemângăiati, fie prezentarea măreață a celor duşi să reprezinte
Săliştea, pe la ora 10 din noapte, se aduce vestea îmbucurătoare,
că dimineaţa la oara 10 familia regală vine şi la Sălişte ...
Toate comunele din margine: Galeşul, Tilişca, Valea,
Sibielul, Cacova, Gura Râului, Săcelul, Magul şi Aciliul cu
preoții, învățătorii, cu toţi intelectualii fruntaşi, cu copii de
şcoală și frumoasă drapele. În frunte au plecat spre Sălişte.
Încăpătoarea piată să umple de lume.
Bravii tilişcani, în frunte cu zelosul notar Bratu şi alţi
intelectuali, pe cai iuţi de munte, cu cozile până-n pământ,
împodobiţi cu ţolici frumoase şi închingaţi cu chingi naţionale,
cărora li s-au alăturat şi junii din Sălişte, formează un banderiu
de peste 200 de călăreţi. Ies până la marginea hotarului întru
întâmpinarea Suveranilor.
Ca primirea să fie cât mai românească se întinde o horă
mare. Şi în acordul şi pasul horei lui Alecsandri Hai să dăm mână
cu mână! şi între mii de strigăte de Ura şi Să trăiască se primesc
în mijlocul horei părintii sufleteşti ai României Mari, MM. LL.
Regele şi Regina, dimpreună cu principesa Ileana. Suveranii
privesc jocul cu multă plăcere, dimpreună cu miniştrii însoţitori:
Ferechide, Duca, Generalul Văitoianu, Ştefan C. Pop, prezidentul
Maniu, şefii de resort: Lazar, Bontescu şi alți mulţi înaiți oaspeti.
Corul postat într-un colț ai horei la un semn dat intonează Imnul
Regal.
Părintele protopop Dr. I[oan] Lupaş într-o aleasă vorbire
bineventează în numele locuitorilor din acest colţ de margine pe
Maiestăţile Lor Regele şi Regina. Acentuiază dragostea,
148
mângăierea până la lacrimi a poporului, că i-a văzut în mijlocui
său.” 108
„Inima Regelui este în mâna lui Dumnezeu

Cuvânt rostit în Piața mare a Săliștei la 1 iunie 1919” 109
„ Sire,
Mărită Doamnă!
Ziua aceasta măreaţă, când poporul nostru din
Sălişte şi satele învecinate are prilejul nespus de fericit şi unic
de a se putea inchina cu smerenie şi credință în fața
Maiestăților Voastre, în care vede întruchiparea dorinţelor sale
seculare după unitatea şi libertatea națională, este clipa cea
mai minunată în viaţa poporului nostru de pe aceste plaluri:
clipa răsplătirii şi a izbăvirii din întunerecul suferinţelor
milenare.
Poporul nostru ar dori să rămână veşnică această clipă
sfântă, şi dacă ar fi cu putinţă, să se oprească acum
curgerea timpului, după cum s-a oprit odinioară curgerea
Iordanului, ca să treacă preoţii cei ce purtau sicriul legii...
Atât de mult a aşteptat să vadă luminatele feţe ale Maiestătitor
Voastre şi să se poată încălzi de razele iubirii părinteşti, pe
care o revărsaţi cu dărnicie asupra tuturor fiilor naţiunii
române. Simţim cu toţii ce realitate frumoasă cuprinde
mărturisirea Maiestătii Voastre că aţi venit la noi să
cunoaşteţi pulsul vieţii sufleteşti a poporului nostru şi să vă
bucuraţi împreună cu poporul. Cuvintele pline de iubire pe
cari ni le-aţi spus Maiestăţile Voastre ieri în Sibiu, vor
rămânea ca nişte săminţe de aur adânc întipărite în lespedea
inimii noastre.
108
Din călătoria Suveranilor - La Sălişte -, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 55, 17 iunie 1919, p. 2.
109
Ioan Lupaș, Inima Regelui este în mâna lui Dumnezeu. Cuvânt rostit în Piața mare a
Săliștei la 1 iunie 1919, în Paralelism Istoric, p. 127-132.
149
Ca preoţi, datoria ne sileşte a fi totdeauna în strânsă
contopire cu viaţa sufletească a poporului Şi a cunoaşte pulsul
acestei vieţi în orice imprejurări. Vă putem deci asigura că între
milioanele de cetăţeni credincioşi peste cari v-a invrednicit
bunul Durrnezeu a întinde stăpânirea ocrotitoare a Coroanei
Române, fiii poporului nostru din Transilvania vor fi
totdeauna cei mai devotaţi, cei mai loiali, cei mai strădalnici
şi mai jertfitori. Fiindcă îşi dau perfect sama câtă deosebire
este între binecuvântata slăpânire românească a Maiestăţii
Voastre şi între intoleranta cârmuire străină, ale cărei
lovituri păgâneşti le-au răbdat timp atât de îndelungat cu
răbdare de mucenici.
Înteleptul Solomon ne spune că «precum pornirea apei, aşa
inima Regelui este în mâna lui Dumnezeu: ori încotro va vrea
să o plece, o pleacă». Suntem datori a rosti şi cu acest prilej, cum
vom rosti deapururi, mulţămita cea mai fierbinte cătră
Dumnezeul părinţilor noştri, cătră Părintele luminilor, căci s-
a milostivit a pleca inima Maiestăţii Voastre spre desrobirea
neamului nostru şi spre înfăptuirea unităţii noastre
naţionale.
Tot astfel vom rosti fără încetare şi cuvântul de
mulţămită nestânsă cătră in ţeleptul nostru Rege şi cătră
mărita noastră Regină, căci n'au pregetat a îmbrăţişa cu
adevărată dragoste şi cu un eroism ce nu se înspăimântă de
nici o jertfă cauza sfântă a neamului nostru atât de mult
încercat. Şi n-au lipsit a pune în lucrare toate însuşirile şi
darurile minunate, cu care i-a binecuvântat Dumnezeu, numai
şi numai în serviciul scopului măret de a asigura desvoltarea
paşnică, ordinea şi fericirea pe sama tuturor cetăţenilor cre-
dincioşi, cari luptă cu vitejie şi se jertfesc pentru apărarea
Tronului şi a patriei în aceste timpuri înviforate.
O pornire de nobilă emulaţiune se iveşte acum între
cetăţenii cei vechi şi cei noi ai patriei române. Toti
împreună se vor sili a contribui prin ce au mai bun la
150
consolidarea patriei şi nu vor lipsi a aduce jertfă curată pe
altarul iubirii de Rege, de neam şi de ţară. În acest întreit
sentiment se vor contopi milioane de suflete credincioase,
clădind împreună o nebiruită cetăţuie de apărare împrejurul
iubitului nostru monarh.
Sire,
Frații noştri din Basarabia v-au numit Regele ţăranilor,
fiindcă în cunoştinţa deplină a frumoaselor insuşiri, cu care a
înzestrat bunul Dumnezeu țărănimea română, Maiestatea
Voastră aţi luat în cursul celor mai grele încercări din timpul
răsboiului, părinteasca hotărâre de a-i face pe toţi de o
potrivă părtaşi tuturor drepturilor şi libertăţilor, pe care un
stat condus cu înţelepciune le poate acorda cetăţenilor săi
devotaţi. Această hotărâre regală a servit şi serveşte ca
un nou îndemn şi pentru alte jertfe, câte ni se vor mai cere
de acum înnainte, până când Dumnezeul oştilor, care pune
capăt răsboaielor, ,,rupe arcul şi sfărâmă lancea” (Ps. 46, v.
10) se va milostivi să ducă la îndeplinire dorinţa sfântă a
Maiestăţilor Voastre şi a poporului întreg, aceea de a fi
Regele păcii, al dreptătii şi al iubirii.
Căci pacea este adevărata binecuvântare cerească.
Dreptatea este puterea prin care se consolidează tronurile şi se
înalţă popoarele. Iar iubirea este legătura cea mai sfântă şi
mai biruitoare. După cuvântul apostolului Pavel, ea este
insăşi legătura desăvârşirii.
Sire,
Mărită Doamnă!
În această legătură a desăvârşirii vor rămânea inimile noastre
contopite pentru totdeauna cu inima părintească, atât de
milostivă, a M. M. Voastre. Cu ajutorul ceresc al acestei
151
puternice legături, întemeiate şi pe credinţa tradiţională a
poporului nostru, nădăjduim a ne putea învrednici şi în viitor
de darul de sus, care se revarsă acum cu atâta îmbelşugare din
minunata seninătate a acestei zile, şi a face să se
îndeplinească cuvântul Scripturii: ,,Dumnezeu este iubire şi
cei ce petrec în iubire, petrec în Dumnezeu şi Dumnezeu întru
dânşii.”
Prin iubirea şi legătura sufletească dintre diferitele pâlcuri
răsleţe ale neamului nostru am reuşit a înfrunta toate greutăţile
şi primejdiile trecutului, care nu ne-a îngăduit să fim toti
laolaltă sub flamura ocrotitoare a mândrului nostru tricolor.
Dar Atotputernicul Dumnezeu a fost atât de milostiv faţă
de neamul românesc: a scris tricolorul nostru în curcubeul cu
care împodobeşte norii cerului despre care ni spune că
est e semn de legătura veşnică între noi şi El. Aici trebuie
să căutăm cheia pentru deslegarea tainei: cum au putut rămânea
zădarnice toate încercările duşmanilor seculari de a smulge
tricolorul nostru din cosiţa fetelor de la brâul flăcăilor?
Fiindcă aceste încercări erau îndreptate, nu numai contra
poporului nostru, ci şi contra milostivului Dumnezeu, care ni-a
dat acest semn de veşnică legătură cu toţi fraţii români: tricolorul
nostru!
Sub adumbrirea cerească a sfântului nostru tricolor şi
supt părinteasca oblăduire a M. M. Voastre nu vom
conteni toţi împreună, preoţi şi popor, a înnălţa, din straja
dimineţii până în noapte, rugăciunea noastră izvorâtă din
credinţă şi iubire, ca Dumnezeul milostivirii, Domnul cel tare
în răsboaie - precurn îndreaptă pornirea apelor spre mare,
precurn adapă pământul şi face să rodească glia, - tot
astfel şi părinteasca iubire, de care ştim că este plină
inima M. M. Voastre, să o reverse ca o ploaie binecuvântată
asupra poporului nostru întreg, ca toţi împreună într-un gând
şi intr-o simţire, să putem fi părtaşi de mila păcii şi jertfa
laudei, strigând din adâncul inimilor:
152
Să trăiască M[ajestatea] Sa, iubitorul nostru Rege
Ferdinand I-iu!
Să trăiască M[ajestatea] Sa încântătoarea noastră
Regină Maria!
Să trăiască scumpa odraslă, Principesa Ileana!
Să trăiască augusta noastră Dinastie şi să înflorească
în veei de toţi iubita patrie română! ” 110
„Înduioşetoare a fost scena, când copiii de şcoală, cari erau
postati pe o tribună de alături s-au pornit într-un strigăt de
Trăiască principesa! Tânăra şi drăgălaşa principesă le mulţămea
grațios, zâmbindu-le dulce.
Săliştencele dăruesc mult iubitei regine un întreg
costum săliştenesc; Tilişcancele o frumoasă ţolică şi tesături
frumoase; Căcovenii aduc în dar principesei Ileana corfe frumos
împodobite cu mere şi pere gustoase. Maiestatea Sa Regina
mulţămeşte graţios.
În acordurile melodioase ale cântării Să întorc vitejii din
răsboi cercetează pavilonul industrial, ridicat în apropiere.
Părintele protopop Dr. Lupaş le dă lămuririle trebuincioase. Mama
adevărată, Regina, intră în cercul femeilor, stă de vorbă cu ele,
interesându-se şi întrebându-le asupra diferitelor cusături.
Cercetează biserica, unde servindu-se o scurtă rugăciune, înge-
nunche la altarul Domnului, şcoala şi muzeul local de diferite
cusături şi cusături vechi.
În acest restimp, mulţimea nenumărată formează cordon de la
biserică până în capul satului. În cele mai călduroase ovaţiuni
de Ura şi Să trăiască, trece cu pas domol automobilul regal, al
miniştrilor şi oaspeţilor însoţitori, lăsând în ochii bătrânilor
şiroaie de lacrămi de bucurie şi mângăiere, în ai tinerilor
110
Întâmpinarea Regelui şi Reginei l a Sălişte (Ardeal). Cuvântare rostită la 1 Iunie
1919 în Sălişte de dr. I. Lupaş, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57, 21 iunie
1919, p. 1-2 ; Ioan Lupaș, Inima Regelui este în mâna lui Dumnezeu. Cuvânt rostit în Piața
mare a Săliștei la 1 iunie 1919, în Paralelism Istoric, p. 127-132.
153
întărire şi înăltare sufletească, de credinţă vie în viitorul de aur
al României Mari.” 111
Părintele Protopop Dr. Ioan Lupaș era atunci membru al
Marelui Sfat Național Român și în același timp secretar al
Resortului pentru Culte şi Instrucţiune Publică din cadrul
Consiliului Dirigent a avut un mare merit în organizarea vizitei
familiei regale la Săliște din 1 iunie 1919. Acesta rememorează în
anul 1927 evenimentele petrecute cu 8 ani înainte, într-un articol
omagial dedicat Regelui Ferdinand, imediat după decesul
acestuia:
„Consiliu Dirigent aranjase, cu prilejul călătoriei regale prin
Ardeal, o recepție la sfârşitul lui Maiu 1919, în localul
prezidenţiei, strada Schervis, actualmente Carmen Sylva. Era
întrunită acolo mulţime mare de intelectuali ardeleni, membri ai
Consiliului Dirigent, prefecţi, ş.a. Printre ei şi câţiva ţărani chpeşi
din comunele fruntaşe ale judeţului Sibiu. În sala de recepţie
stăteam de vorbă cu aceşti ţărani vrednici, când iată Regele
Ferdinand se apropie, îmi strânge mâna şi-mi spune: mi-a plăcut
foarte mult eri, când te-am văzut defilând în fruntea poporului. Aşa
de frumos tablou, cu preoţii în frunte.
- Aşa e obiceiul poporului nostru, Maiestate: preoţii cu crucea
în frunte la toate actele importante!
- Foarte bine, foarte bine, reflectă Regele.
Iar un ţăran de lângă mine, Dumitru Stan Herţia, rosti cu
îndrăsneală: ne-am bucurat foarte mult că v-am putut vedea pe
Maiestatea Voastră şi pe Regina aici în Sibiu, dar ne-am bucura şi
mai mult, dacă ne-aţi face cinstea să osteniţi şi până la noi, la
Sălişte, că nu-i departe.
Regele a râs cu poftă şi a răspuns imediat: viu, să ştiţi că viu
chiar mâne. A dat apoi ordin să se schimbe itinerarul şi a doua zi,
la 1 Iunie 1919, a pornit cu întreagă suita Sa la Sălişte. A fost o zi,
care va rămânea neştearsă din analele Săliştei. Cât e de mare piaţa
111
Din călătoria Suveranilor - La Sălişte -, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 55, 17 iunie 1919, p. 2.
154
din centru comunei, era plină de țărani şi ţărance, în curatul lor
costum, aşa de impresionant prin seriositate şi simplicitate. Regele
stătea de vorbă cu ţăranii, iar Regina Maria cu ţărancele, de la cari
primeau răspunsuri precise şi cuviincioase la fiecare întrebare.
Din piaţă am trecut la biserică şi la şcoală. Intrând în biserica cea
mare, tocmai în momentul când se citea, din uşa altarului,
rugăciunea de mulţumită şi de cerere pentru îndelungata stăpânire
a Regelui nostru, eu am îngenunchiat, Regele Ferdinand a stat un
moment în strana cea mare din dreapta, apoi s-a pogorât şi a
îngenunchiat alături de mine, exemplul Lui fiind urmat numai
decât de întreagă suita regală şi de toată suflarea, ceea ce a
impresionat mulţimea poporului. Din biserică am trecut la școală,
unde Regele, Regina și însoțitorii au iscălit Cartea de aur, pe care
o introdusesem la 1911 cu intenția de a servi o cronică locală,
menită a cuprinde în paginile sale toate momentele mai importante
din viața satului.
Într-o sală a școalei au fost așezate și obiectele cari formează
proprietatea începutului de muzeu etnografic local și de cari s-a
interesat îndeosebi Regina; societatea femeilor i-a dărui un costum
național săliștenesc.
Regele Ferdinand a rămas cu amintiri plăcute și durabile
despre vizita de la Săliște. Am avut prilej să constat aceasta în
repetate rânduri. În Maiu 1920, având din partea Universității din
Cluj însărcinarea să ne prezentăm în audiență, împreună cu colegii
Alexandru Lapedatu și Sextil Pușcariu, spre a-i multumi de darul
de 400.000 Lei, ce făcuse institutului nostru de istorie națională
din Cluj, Regelele ne-a primit la Cotroceni și imediat - după ce i s-
a comunicat scopul audienței – mi s-a adresat mie cu întrebarea:
Ce mai fac Săliștenii, ai mai fost pe la Săliște?” 112
Majestatea Sa, Regina Maria, surprinde ziua de 1 iunie 1919
și vizita la Săliște, în însemnările sale, astfel: „Aceasta este ultima
noastră zi. M-am sculat nu prea obosită, am luat micul dejun
112
Ioan Lupaș, Câteva amintiri despre Regele Ferdinad, în „Transilvania”, anul LIX, nr. 7,
1927, p. 269-271.
155
devreme, apoi am plecat cu Nando și cu Ileana de la Sibiu spre o
comună îndepărtată, Săliștea, în munți, un sat bogat, renumit
pentru femeile sale frumoase. Desigur, erau unele figuri tinere
încântătoare și toate femeile purtau costume naționale, cu pitorești
marame prinse cu ace în cap. Era o dimineață frumoasă și caldă.
Satul ne-a primit cu un entuziasm nebun. Mi s-au oferit daruri, s-
au ținut discursuri loiale. Am vizitat biserica, școala, un mic
muzeu de artă populară, ne-am plimbat printre țărani, care au
ovaționat frenetic tot timpul. Apoi, mult mai târziu decât se
aștepta, desigur, din partea noastră, am plecat la gară.” 113
Dascălul, scriitorul și jurnalistul craiovean Radu Cosmin 114
[pseudonimul literar purtat de Radu Tănăsescu], se afla, începând
cu data de 25 aprilie 1919 și până în 27 mai 1919, în turneu în
Ardeal alături de actorii Teatrului Național din București
participând la spectacolele, sezătorile si dineurile festive de la
Brașov, Sighișoara, Mediaș, Sibiu, Blaj, Turda, Cluj, Dej, Bistrița,
Alba Iulia, Orăștie și Deva. În data de 28 mai 1919 se desparte de
aceștia, îndreptându-se spre Brad [unde înnoptează] în vederea
participării la momentul solemn al vizitei Familiei Regale în
Ardeal.
Participă apoi la vizitele efectuate la Roșia Montană [Mina
Gura Barzei], Brad, Ţebea, Abrud, Alba Iulia, Blaj, Copşa Mică,
Sibiu și Sălişte.
Amintirile sale legate de participarea la turneul din Ardeal al
Teatrului Național din București și la vizita Familiei Regale au
fost publicate în lucrarea memorialistică „Prin Ardeal” apărută
chiar în anul 1919.
Am considerat importante aceste precizări, deoarece, lucrarea
113
Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918 – decembrie 1919), Volumul I,
Caietul XVII, p. 203.
114
Autorul Poemului „Vrem Ardealul“, scris în 1914, în contextul declanșăriiPrimului Război
Mondial.
156
cuprinde un capitol special dedicat vizitei suveranilor români la
Săliște în data de 1 iunie 1919 care completează ceea ce am
prezentat anterior.
Pentru acuratețea detaliilor surprinse, voi insera integral
textul capitolului, cu completările necesare:
,,LA SELIȘTE
1 Iunie 1919
Orașul Sibiu se scoală în dimineața asta, sub aceași podoabă

de vrajă. În fața palatului, așteaptă mașinile cu suita Suveranilor în
vizita lor la Seliște.
Sunt cu generalul [Constantin] Prezan în automobil, cu
[locotenet]-col[onel] [Ion] Antonescu, și cu maior [Dumitru]
Rădulescu, aghiotanți.
Drumul, în dimineața asta de primăvară, afar din Sibiu,
printre nesfârșite holde verzi de grâu, înflorit cu flori de maci, îl
facem petrecuți de sute flăcăi călări gătiți mândru, ce se iau la
întrecere cu mașinile noastre sburătoare.
Stau înșirate satele pe marginea șoselii și mulțimea aclamă
fierbinte si sguduitor pe Craiul și Crăiasa nostră cea frumoasă.
La picioarele munților se înșiră ghirlanda satelor Rășinari,
Orlat, Seliște.
Toată mândrețea marei commune Seliște, a acestui brilliant al
Ardealului, stă rânduită afar sub cerul liber în minunatul port al
locului care dă atâta farmec și distincție Seliștencelor, și cărora li
s-a dus faima de frumoase!
Și iată în piața comunei, și aici, o tribună, un fel de estradă. Și
comori de fete și copile, mai mici primind pe suveran cu Trăiască
Regele! Și preoți și învățători, și primar, și gospodarii cei mai de
samă, prezentați Măriilor Lor.
Un preot, ține o cuvântare Regelui de parcă e săpată pe
lespede. O munune de adâncimi filosofice și de imagini colorate
…
157
„Și cuvintele Tale Regale Doamne, au căzut ca niște semințe
de aur pe ogorul sufletelor noastre”.
Aud că pe preot îl chiamă dr. [Ioan] Lupaș și e membru al
Academiei.
Străluciți preoți mai are Ardealul!
Și vizităm apoi interiorul Bisericii, Niște morminte de eroi
căzuți în luptele din 1916, peste care Regele și Regina aruncă cu
flori cu amândouă brațele.
Apoi urcăm o scară spre a vizita un mic muzeu al
asociațiunei. O doamnă atrage atenția M. S. Reginei asupra unui
pat mic de lemn sculptat, foarte vechiu de peste 300 de ani. Arată
felurite obiecte casnice, îndeosebi de cele lucrate în lemn și
dăruiește suveranei orice obiect după pofta inimei. Regina nu ia
decât niște niște minunate linguri sculptate în lemn.
Timpul e scurt, căci ar fi de vizitat și faimoasa poiană din
pădurea de brazi a Seliștei, în care s-au încins și s-or mai încinge
atâtea hore dumnezeiești între zânele Siliștence și feții frumoși
călători veniți din depărtareși felurite meleaguri. Ba până și
generalul Berthelot aud c-a jucat hora cu frumoasele silistence în
poiana aceasta! La plecare populația Seliștei aclamă pe Regele, pe
regina și pe generalul Prezan. Mașinele ne întorc la Sibiu, la ora
trenului ducându-ne direct la gară.
La orele 12 fix, trenul regal se pune în mișcare.
Suveranii se înapoiază la București.” 115
Tabloul vizitei este completat cu informațiile descoperite în
Arhiva Protopopiatului Ortdodox din Săliște, în Raportul general
al oficiului protopopesc ortodox-român cătră Sinodul protopopesc
ordinar convocatpe ziua de 30 august 1919, informații care
întăresc cele prezentate anterior:
„Dar mai pre sus de toate aceste înalte vizite, a fost vizita
Alteţei Sale Regale, a Principelui Moştenitor Carol în preajma
Floriilor (vineri în 11 aprilie 1919) şi vizita Regală a suveranilor
115
Radu Cosmin, Prin Ardeal, p. 469-471.
158
noştri a M.M. Lor. Regele Ferdinand şi Regina Maria, duminică în
1 iunie 1919, cu care prilej au cercetat biserica şi şcoala din Sălişte
exprimându-şi via mulţumire pentru cele văzute aci. Regele însuşi
a îngenuncheat cu întreagă suita sa în sf[ânta] noastră biserică la
cetirea molitvei pentru Domnitor, iar regina a rostit o scurtă
rugăciune la mormântul de curând decedatei fecioare Ana Jițian,
una dintre marele binefăcătoare a protopopiatului nostru.” 116
Regăsim, de asemenea, mărturia vizitei Familiei Regale din 1
iunie 1919, la Săliște în „Cartea de aur a ctitorilor şi
binefăcătorilor sfintei biserci române gr[eco] or[ientale] din
Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial Săliște unde se sunt păstrate cu
sfințenie semnăturile persoanelor care au participat la cea mai
importantă vizită care a avut vreodată loc în Capitala Mărginimii
Sibiului.
Pe baza lecturii acesteia și a cercetărilor efectuate am reușit
să decifrez marea majoritate a semnăturilor iscălite atunci:
Majestarea Sa, Regele Ferdinand
Majestatea Sa, regina Maria
Alteța Regală, Principesa Ileana
Mihail Pherekyde. În momentul vizitei era Prim-ministru
interimar al României ca urmare timpul absenței din țară a
premierului Ion I. C. Brătianu aflat la Conferința de Pace de la
Paris [decembrie 1918-iulie 1919].
Iuliu Maniu, Președintele Consiliului Dirigent. [Prim-
ministru al României trei rânduri].
Generalul Arthur Văitoianu, Ministru de război în funcție.
[Prim-ministru al României în perioada 1 octombrie - 9 decembrie
1919].
116
Raportul general al oficiului protopopesc ortodox-român cătră Sinodul protopopesc
ordinar convocatpe ziua de 30 august 1919, p. 3: Daniela, Deteșan, Mircea-Gheorghe Abrudan,
Activitatea lui Ioan Lupaș ca protopop de Săliște (1909-1919), în lumina unor izvoare inedite,
în „Patrimoniul istorico-juridic românesc din Mărginimea Sibiului (Rășinari, Săliște) [Ela
Cosma coordonator], p. 628.
159
Generalul Constantin Prezan, Șef al Marelui Cartier
General al Armatei 117 [cea mai înaltă structură militară destinată
conducerii operațiunilor militare ale Armatei Române, pe timp de
război], Membru al Regenței 1929-1930, Mareșal al României din
1930.
Generalul Ioan Boeriu, Comandantul tuturor forțelor
militare aflate în subordinea Consiliului Dirigent începând cu luna
ianuarie 1919, Șeful Secției Organizare din cadrul Resortului
Armatei din Consiliul Dirigent.
General Teodor Rîmniceanu, Șeful Statului Major Regal
118
, Adjutant Regal.
Principele Barbu Știrbey, Administratorul Domeniilor
Coroanei din anul 1913. [Prim-ministru al României în perioada
4-20 iunie 1927], Locotenet- colonel (r), Adjutant Regal. 119
Constantin Diamnady, diplomat. [După terminarea Primului
Război Mondial, a fost numit ca al doilea delegat al României la
Conferinţa de Pace de la Paris, în 1919].
Onisifor Ghibu, Secretar General al Resortului Cultelor și
Instrucțiunei Publice (Instrucțiune Publică) din Consiliul Dirigent,
deputat în Marele Sfat Național Român.
Dr. Laurențiu Oancea, avocat, deputat în Marele Sfat
Național Român.
Colonelul Traian Stârcea Șef al Biroului decorații în cadrul
Marelui Cartier General al Armatei 120, Adjutant Regal.
Locotenet-colonel Florea Țenescu, Adjuant Regal. 121
Locotenet-colonel Ion Antonescu, Șef al Biroului I Operații
din cadrul Marelui Cartier General al Armatei. 122 [Prim-ministru al
117
Avram, Valeriu; Drăghici, Lucian; Pătrașcu, Gabriel George; Rîșnoveanu, Ion. Războiul de
Întregire (1916-1919). Comandanți militari români, p. 295.
118
Ibidem, p. 294.
119
Ibidem, p. 295.
120
Ibidem, p. 294.
121
Ibidem, p. 294.
122
Ibidem, p. 295.
160
României în perioada 4 septembrie 1940 - 23 august 1944. Mareșal
al României din 1941].
Colonelul Teodor Altenliu, participant la marea bătălia de la
Mărășești unde a avut calitatea de Comandant al Regimentului
26/1 Obuziere. 123
Locotenent-colonel Opran E. Nicolae, Divizia Artilerie
Antiaeriană. 124
Maiorul Dumitru Rădulescu, Trupele speciale, Trupele de
Pionieri, Batalionul 3. 125
Aureliu Birtolon, fost ofițer în armata austro-ungară,
încadrat în armata română, [viitor ginere al lui Ștefan Cicio-Pop,
fiind căsătorit cu fiica cea mică a acestuia Ana].
Vasile Domșa, Protopop Ortodox de Orăștie.
Radu Cosmin, Scriitor, jurnalist.
Ștefan Ciuceanu, istoric, corespondent al ziarului „Neamul
Românesc”.
123
Ibidem, p. 273.
124
Ibidem, p. 312.
125
Ibidem, p. 313.
161
Regele Ferdinand Întregitorul.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Colecții speciale. Iconografie.)
162
Regina Maria.
(Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Colecții speciale. Iconografie.)
163
Regina Maria și Principesa Ileana
pe Dunăre în timpul întoarcerii de la Paris și Londra [Aprilie 1919].
„Le Miroir”, Anul IX, nr. 285, 11 mai 1919, p. 1.
(galica.bnf.fr)
164
„Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor sfintei biserci române gr. or. din Sălişte”
165
Mărturia vizitei Suveranilor României la Sălişte din data de 1 iunie 1919,
în „Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor sfintei biserci române gr. or. din Sălişte”
166
Din călătoria Suveranilor - La Sălişte -
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 55 , 17 iunie 1919, p. 2.
167
Întâmpinarea Regelui şi Reginei l a Sălişte (Ardeal).
Cuvântare rostită la 1 Iunie 1919 în Sălişt de dr. I. Lupaş
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57, 21 iunie 1919, p. 1.
168
Întâmpinarea Regelui şi Reginei l a Sălişte (Ardeal).
Cuvântare rostită la 1 Iunie 1919 în Sălişte de dr. I. Lupaş
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57, 21 iunie 1919, p. 2.
169
Vizita Misiunii Universitare Franceze
(18 iunie 1919)
170
(18 iunie 1919)
„Ardealul este și va fi pe vecie al românilor, iar țara sa Franța,

va căuta să aprere toate dreptele aspirațiuni ale unui popor
vrednic de iubirea și îngrijirea neîntreruptă a fraților din apus.”
Lucien Poincaré
În vara anului 1919 are loc vizita unei misiuni universitare

franceze în România. Această vizită a avut loc în contextul în care
autoritățile statului român doreau modernizarea, reformarea și
creșterea calității sistemului de învățământ și în același timp
adaptarea la noile realități politice și teritoriale
După Marea Unire din anul 1918 era necesară o uniformizare
a sistemelor didactice și pedagogice care se aplicau în fiecare
dintre regiunile istorice românești, care funcționau pînă atunci
după modele de organizare sau aveau influențe diferite, cel francez
în vechiul regat, maghiar în Transilvania, rus în Transilvania și
austriac în Bucovina.
Alegerea țărilor din care au fost aduși savanții străini nu a
fost făcută întâmplător, ci s-a bazat dopotrivă pe considerente
politice și diplomatice, cât și pe anumite afinități culturale. Cum
Franța era la sfârșitul Primului Război Mondial marea câștigătoare
a conflictului dintre Antantă și Trilpa Alianță, dar deținea și o
influență considerabilă în plan științific, intelectual și tehnic,
guvernul român a privilegiat legăturile cu Parisul în domeniul
învățământului.
La 9 iunie 1919 sosea la București o delegație a profesorilor
universitari francezi condusă de [fizicianul] Lucien Poincaré,
Rector al Academiei din Paris și frate al președintelui de atunci al
Republicii Franceze, Raymon Poincaré. Alături de el se aflau mai
multe personalități de prim rang ale vieții academice din Franța.
171
Venirea misiunii universitare franceze intervenea după o
perioadă destul de lungă de contacte între guvernele român și
francez, care purtaseră negocieri pentru stabilirea principiilor după
care urma să se desfășoare cooperarea bilaterală în domeniul
intelectual, academic și didactic. 126
Numele presonalităților care au făcut parte din misiunea
profesorilor universitari francezi le-am regăsit în presa vremii dar
și în studii și articole de specialitate, realizate ulterior. 127
Am identificat, pe baza cercetărilor efectuate, următoarele
personalități care au luat parte la Misiunea Universitară Franceză:
Lucien Poincaré (1862-1920) - fizician. A avut o activitate
științifică de renume și a îndeplinit funcții de conducere în
învățământul francez: Inspector General al Instrucțiuni publice,
Director al Direcției de Învățământ superior, Vicerector al
Universității Sorbona din Paris. A fost cel care a condus Misiunea
universitară franceză.
Charles Diehl (1859-1944) - istoric, bizantinolog de renume
mondial, profesor la Sorbona. Membru de onoare al Academiei
Române (1919).
Joseph Bédier (1864-1938), filolog, specialist în limba și
literatura franceză a Evului Mediu. Profesor la College de France
și membru al Academiei Franceze.
Gustave Adolphe François Fougères (1863-1927)
argheolog, profesor de arheologie, de limba și literatura greacă la
Sorbona. A fost membru (1885 – 1889) și apoi director al Școlii
Franceze din Atena.
Emmanuel de Martonne (1873-1955) - geograf de talie
mondială, professor la Universitatea din Lyon și apoi la Sorbonna
(din 1909). Începând din 1897 a întreprins vaste cercetări în
126
Ana-Maria Stan, Vizita misiunii universitare franceze în România, în „Biserică, Societate,
Identitate. IN HONOREM NICOLAE BOCȘAN”, p. 692.
127
Profesori universitari francezi în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57,
21 iunie 1919, p. 6; Misiune de oameni învățați la noi, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul
XXVII, nr. 25, 29 iunie 1919, p.4; Ana-Maria Stan, Vizita misiunii universitare franceze în
România, în „Biserică, Societate, Identitate. IN HONOREM NICOLAE BOCȘAN”, p. 692.
172
România, acordând o atenție special dezvoltării școlii geografice
românești. A descoperit prezența formelor glaciare în munții
Parâng și a publicat numeroase lucrări de sinteză privind evoluția
geologică, tectonică și geomorfică a Carpaților. În 1918, este
desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferința de
Pace de la Paris (1919-1920) în cadrul tratativelor de încheiere a
păcii după Primul Război Mondial, fiind principalul autor al
recomandărilor făcute, cu obiectivitate, guvernului francez, privind
teritoriile ce urmau să fie recunoscute România și Poloniei prin
tratatele de pace. El a călătorit pe teren și conform principiului
viabilității frontierelor, a obținut extinderea frontierei Poloniei spre
est și a României spre vest cu câțiva kilometri, pentru ca
importante căi ferate (de exemplu Timișoara - Arad - Oradea -
Satu Mare) să nu se întretaie de mai multe ori cu granița. El a
conceput principiul viabilității conform căruia stabilirea granițelor
trebuie să depindă nu numai de grupările etnice, ci și de motive
geografice (relief, ape, accesibilitate) și de infrastructurile
teritoriului. Opunându-se astfel delegaților americani și britanici,
el a contribuit, în mod semnificativ, la desenarea granițelor
din 1918-1921 (dintre care cele trasate
între România, Serbia și Ungaria, mai sunt valabile și astăzi).
Membru de onoare al Academiei Române (1919).
Paul Janet (1863-1937) - fizician, Director al Școlii
Superioare de Electricitate, Profesor la Facultatea de Științe din
Paris.
Victor Balthazard (1872-1950) - Profesor la Facultatea de
Medicină din Paris, specialist în medicină legală și în
criminalistică.
Edmond Meynial (1861-1942) - Profesor la Facultatea de
Drept din Paris.
Maurice Guyot - Subșef al Biroului Ministerului de
Instrucțiune Publică din Republica Franceză.
Ceremonia oficială de primire a profesorilor francezi la
Universitatea din București, desfășurată la 10 iunie 1919, a scos în
173
evidență faptul că vizita Misiunii Universitare Franceze în
România
reprezenta pentru români deopotrivă un eveniment academic și
unul
politico-diplomatic. 128
Activitățile derulate de profesorii francezi în România de au
avut și ele dublo conitație, academică și politică, acceentul căzând
însă pe latura acaemică. 129
Dincolo de aceste acțiuni eminamente academice,
reprezentanții Franței au îndeplinit și rolul unor observatori avizați
ai realităților sociale și politice ale statului român nou constituit. Ei
și-au petrecut ulima parte a vizitei lor în România efectuând un
turneu ăn Transilvania și Banat, provinciile care se uniseră cu
puțin timp înainte regatului dunărean, dornici să cunoască situația
de pe teren, pentru a o putea apoi raporta cu obiectivitate către
autoritățile franceze și către Conferința Păcii, aflată încă în
derulare la Paris. 130
Traseul Misiunii Universitarilor Francezi în Transilvania și
Banat a avut următorul traseu: Brașov - Sibiu - Săliște - Ocna
Sibiului - Sibiu - Balinț - Lugoj - Băile Herculane - Timișoara -
Arad.
„Misiunea Universitară Franceză însoţită de dr. C[onstantin]
Angelescu, Ministrul Cultelor şi Instrucţiunei Publice şi de patru
profesori de la universitatea din Bucureşti, a vizitat marţi [17 iunie
1919] Sinaia.
Continuându-şi drumul, s-a oprit în Braşov unde i s-a făcut o
foarte frumoasă recepţie iar Mercuri dimineaţa la orele 9 a sosit în
Sibiu.
În gara Sibiu, distinşii oaspeţi au fost întâmpinaţi de către
d[omnul] Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului dirigent, d[omnul]
dr. Valeriu Branişte, şeful resortului de culte şi instrucţie publică,
128
Ana-Maria Stan, op. cit., p. 694.
129
Ibidem, p. 695.
130
Ibidem, p. 696.
174
generalul [Ștefan] Panaitescu, reprezentanţi oficiali şi publicul
sibian, care venise în număr mare.” 131
„Dl V[aleriu] Braniște Șeful Resortului de Culte și Instrucție
Publică a salutat în limba franceză, în numele Consiliului Dirigent,
Publică a salutat în limba franceză, în numele Consiliului Dirigent,
pe înalții reprezentanți ai culturei și științei franceze, pe cari
Ardealul îl primește ca pe mesagerii Franței surori, Franței
generoase gata totdeauna să ne ajute.
D[omnul]l Lucien Poincaré conducătorul misiunei a răspuns
într-o scurtă dar caldă alocuțiune, mulțumind pentru primirea
făcută, afirmând că în adevăr reprezentanții Franței vin ca într-o
țară soră a cărei inimă iubitoare suntem fericiți s-o simțim bătând
cu aceleași sentimente cu cari sunt ei însuflețiți, călcând pământul
Ardealului desrobit.
În cursul celor câteva ore iluștrii oaspeți au vizitat muzeul
Asociațiunei, Catedrala și Biserica luterană.” 132
În urma cercetărilor, am regăsim relatări și mărturii ale vizitei
Misiunii Universitarilor Francezi la Săliște în presa vremii în
publicaţii precum „Foaia Poporului”, ,,Patria”, „Renașterea
Română” și „Telegraful Român” din Sibiu, „Românul” din Arad,
„Unirea” din Blaj cât și în „Cartea de aur a ctitorilor şi
Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial Săliște, iar la Muzeul Culturii
Săliștene am descoperit o fotografie care a imortalizat pentru
eternitate acest moment.
O să încerc să redau o imagină cât mai apropiată de cele
petrecute atunci la Săliște, folosindu-mă de pasajele regăsite in
ziarele românești din Sibiu.
„După amiaza au vizitat comuna Sălişte unde li s-a făcut o
frumoasă primire de către întreaga comună„ [care „aștepta la
131
Primirea prof. francezi la Sibiu. Vizita la Săliște. Banchetul oferit de Consiliul Dirigent.
Discursurile., în: „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 42, 20 iunie 1919, p. 1.
132
Profesori universitari francezi în Sibiu. Vizitarea Săliștei - Banchetul Consiliului Dirigent -
Cuvântările rostite, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 122, 21 iunie 1919, p. 2.
175
școală sosirea profesorilor” 133], în frunte cu d[omnul] dr. I[oan]
Lupaş protopop în Sălişte şi membru al Academiei Române.” 134
„Dr. Ioan Lupaș găsește la sonoritatea graiului latin cuvintele
de vibrător salut adresat iluștrilor învățați francezi cărora le aduce
omagiul binemeritat de solicitudinea, cu care s-au grăbit să se
intereseze de nevoile culturale ale României. D[omnu]l [Ioan]
Lupaș face o repede expunere a rolului Franței în sbuciumul
ultimilor ani, accentuează frumusețea spiritului galic și înalță un
imn de glorificare a culturei latine, care leagă strâns cele două
națiuni surori: Franța și România.” 135
Preşedintele misiunei, d[omnul] L[ucien] Poincaré, Rectorul
Universităţii din Sorbona a răspuns, aducând elogii românilor cate
au ştiut păstrat spiritul latinităţii.” 136
„Viu emoționat răspunde domnul L[ucien] Poincaré. Laudă
virtuțiile conservative ale poporului român.”137
„D[omul]l Lucien Poincaré pe care primirea Săliștenilor și
vorbirea d-lui Lupaș l-au mișcat adânc răspunde într-o vorbire
strălucitoare regretând că nu poate răspunde nici în dulcele grai
românesc, nici în sonora limbă latină, recunoscând că dacă în
unele lucruri Franța e sora mai mare a României, apoi România
poate fi socotită la rândul ei ca sora mai mare a Franței prin
latinismul ei riguros și prin păstrarea unor tradiții de rând cari fac
din poporul român adevăratul moștenitor al poporului roman.
D[omnu]l Poincaré arătă apoi emoția pe care o simte găsindu-se în
133
Misiunea profesorilor francezi la noi. Profesorii francezi la Săliște - Masa dată de
Consiliul Dirigent - Vorbirile dlor V. Braniște, O. Goga și L. Poincaré, în „Patria”, Sibiu, anul
I, nr. 101, 21 iunie 1919, p. 2.
134
135
136
137
I, nr. 101, 21 iunie 1919, p. 2
176
mediul de negrăit farmec al ochilor pe care îl oferă Săliștea și
aduce un cald omagiu poporului român, și în mijlocul
furtunoaselor ovațiuni declară că Ardealul este și va fi pe vecie al
românilor, iar țara sa Franța, va căuta să aprere toate dreptele
aspirațiuni ale unui popor vrednic de iubirea și îngrijirea
neîntreruptă a fraților din apus.” 138
„Vorbind de Ardeal și de revendicările române oratorul
adaugă cu o energie care a provocat neîntrerupte aplauze și
ovațiuni că Transilvania e deacum românească pentru vecie, că
orice s-ar întâmpla nu mai poate altfel și că Franța va fi aceea
dintâi care va apăra până la urmă dreptele revendicări și
aspirațiuni ale poporului român.” 139
Primirea Misiunii Universitate Franceze la Săliște, este redată
de George Moroianu [secretar general al afacerilor externe pe
lângă Preşedinţia Consiliului Dirigent], într-o scrisoare, datată 28
iunie 1919, către Alexandru Vaida-Voevod 140 „i-am condus pe la
instituțiunile noastre culturale și bisericești, pe urmă le-am arătat
împrejurimile Sibiului - Băile Ocna - care le-a[u] plăcut mult și
le-am aranjat o mică serbare la Săliște unde într-un cias am putut
aduna lumea de la câmp grație energiei prietenului nostru Dr.
[Nicolae] Comșa, prefectul județului [Sibiu]. Serbarea de la Săliște
a reușit admirabil. Corul frumoaselor săliștence și voinicilor
sălișteni a intonat cu o preciziune remarcabilă Marseilleza și
câteva doine și cântece românești. Apoi învățatul protopop al
Săliștei, Dr. [Ioan] Lupaș, le-a ținut un splendid discurs pe
latinește, salutând călduros pe frații Gali, pe aceste meleaguri ale
descendenților lui Traian.” 141
138
Profesorii francezi în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 58, 24 iunie
1919, p. 3.
139
140
Ruxandra Moașă Nazare, Ruxandra, Corespondența lui George Moroianu - între
personalitate și societate, în „Acta Musei Tutovensi”, anul V, 2010, p. 223.
141
Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, Colecţii Speciale, fond Corespondenţă
Alexandru Vaida-Voevod, nr. 3628, 28 iunie 1919, Sibiu.
177
La Muzeul Culturii Săliștene am există expusă o fotografie
originală, păstrată într-o stare foarte bună realizată de fotograful
Ioan Dădârlat în curtea școlii cu ocazia distinsei vizite a Misiunii
Universitare Franceze la Săliște din data de 18 iunie 1919.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în vederea realizării acesti
cărți am reușit să stabilesc data în care a fost realizată aceasta,
contextul și locația. Regăsim, de asemenea, mărturia vizitei
Misiunii Universitare Franceze la Săliște în „Cartea de aur a
ctitorilor şi binefăcătorilor sfintei biserci române gr[eco]
or[ientale] din Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial Săliște.
să identific următoarele personalități care au iscălit cu ocazia
onorantei vizite: Lucien Poincaré, Paul Janet, Charles Diehl,
Edmond Meynial, Joseph Bédier, Victor Balthazard și Octavian
Goga.
„Din Săliște distinșii oaspeți s-au abătut la Ocna pentru a
vizita stabilimentele balneare.
La orele 8 seara Consiliul Dirigent a dat o masă în onoarea
lor la care pe lângă membrii Consiliului Dirigent au luat parte și
reprezentanți ai profesorimei din localitate.” 142
Consider oportun, a reda și momentele solemne care au avut
loc cu prilejul cinei festive desfășurate la Sibiu, decoperite de
asemenea în ziarele românilor ardeleni ale anului 1919.
„D[omnul] dr. V[aleriu] Branişte a mulţumit misiunei pentru
onoarea onoarea ce le-a făcut de a vizita Sibiul, care ne vizitează,
se
vor stringe tot mai mult relaţiile între cele două ţări surori. 143
„Toastul d[omnu]lui V[aleriu] Braniște
142
I, nr. 101, 21 iunie 1919, p. 2.
143
178
D[omnul]l V[aleriu] Braniște ia cel dintâi cuvântul spre a
arăta că e rar prilejul de a se adresa unui auditor mai ilustru ca cel
de față. Relevă apoi solicitudinea pe care ne-a arătat-o
[în]totdeauna marea noastră protectoare Franța, făcând o expunere
a influenței exercitată de Franța asupra tuturor marilor evenimente
ale istoriei românilor din ultimii 100 ani. Arată că România a
rămas totdeauna credincioasă Franței și în zilele grele așa cum
Franța a fost credincioasă României în toată istoria ei. România n-
a intrat în răsboiu numai pentru interesele ei pentru că avea vechi
datorii de recunoștință față de Franța și pentrucă socotea că Franța
e în primejdie.
D[omnul]l [Valeriu] Braniște încheie exprimând toată
gratitudinea pe care Românii o simt pentru tot ceeace Franța
nobilă, generoasă și glorioasă a făcut pentru toată lumea și mai
ales pentru noi, nădăjduind că ea va continua și în viitor să
răspundă cu dragoste la dragostea noastră.” 144
„Poetul Octavian Goga, șef de resort fără portofoliu, într-o
frumoasă cuvântare a arătat superioritatea civilizaţiei latine,
scoţând în relief meritele ei.” 145
Toastul d[omnu]lui O[ctavian] Goga

„D[omnu]l Octavian Goga, ia apoi cuvântul spre a exprima
fericirea pe care o simt transilvănienii azi uniți cu România după
grele jertfe, de a vedea în mijlocul lor pe iluștrii reprezentanți ai
culturei și științei franceze. D-sa arată sforțările supreme făcute de
țăranul român din Banat, Transilvania și Maramureșspre a-și păstra
naționalitatea. D-sa arată apoi că Franța a fost făclia care a luminat
toate nădejdile noastre. Iată de ce vizita ambasadorilor spiritului
francez a umplut de bucurie pe ardeleni. Oratorul încheie
144
I, nr. 101, 21 iunie 1919, p. 2.
145
179
exprimând în numele oamenilor de bine din Transilvania
gratitudinea pentru vizita aceasta și pentru binefacerile ai căror
mesageri sunt misionarii univarsitari francezi.” 146
„D[omnul] L[ucien] Poincaré a mulţumit pentru frumoasa
primire ce li s-a tăcut, spunând că în frumoasa Românie pe care
acum a cunoscut-o, a găsit sora mai mică a Franţei. Plecând de
aici, a continuat d[omnia] sa, membrii misiunei duc cu ei cele mai
frumoase amintiri şi din inima Franţei, vor căuta să-i dea tot
ajutorul
ajutorul ce li stă în putinţă. ” 147
Răspunsul d[omu]lui Poincaré
Dl. Lucien Poincaré ia cel din urmă cuvântul spre a arăta că
nu știe cum să mulțumească celor cari au vorbit. Vedem, zice
distinsul oaspe, statele mari vă fac oarecari dificultăți ; dar
nădăjduim, că totul se va sfârși cu bine pentru d-voastră. În ziua
aceasta pe care am petrecut-o în mijlocul d-voastră, am văzut, că
dacă vorbiți limba franceză în schimb o cunoașteți cu spiritul, și cu
inima. O de când suntem aici cât de mult simțim că sunteți oameni
cari ați suferit! Cât de mult înțelegem că dacă ați fost în închisori e
fiindcă ați fost Buni Români! Guvernul d-voastră are de îndeplinit
o însărcinare mare a cărei greutate o cunoaștem. Acum trebuie ca
toată Transilvania să reintre în granițele României-Mari. Uniunea
de acum va deveni definitiv prin generațiile viitoare ; lor li-e
hărăzită desăvârșirea marei opere.
Cât despre ținta călătoriei noastre, cea de a vă oferi cu
modestie serviciile noastre. Sunt aici câteva obiceiuri germane,
cari trebuiesc să dispară. Spiritul latinității trebuie să vină peste
spiritul germanic. De asemenea el trebuie să fie introdus
pretutindenea în lume prin moștenitorii lui firești: Românii și
146
I, nr. 101, 21 iunie 1919, p. 2.
147
180
Francezii. Veți găsi la noi mijloacele necesare și procedeele
eficace pentru această luptă morală; vi le oferim cu dragă inimă.
Vă oferim profesori universitari francezi, precum și atâți
învățători, colaboratori dezinteresați, însuflețiți de spiritul de
dreptate și de fraternitate.
Aveți dreptate să ziceți, d-le ministru, că universitarii francezi
și-au îndeplinit vitejește în timpul răsboiului datoria lor. Unii au
luptat cu cuvântul și cu condeiul. Văd printre aceștia pe dl Bedier
care n'a cruțat nicăiri cuvântul luptei împotriva Germanilor...
Iar acum, îngăduiți-mi să beau în sănătatea guvernului
transilvănean, în ceea a ofițerilor de aici, cari au trebuit uneori să
lupte împotriva inimei lor și cari își fac așa de frumos datoria. Dar
vreau să închin și pentru poezia română reprezentată aici de către
ilustrul poet al rasei; nu cunoaștem d[omnul]e Goga opera
d[umea]voastră admirabilă, dar știm în câtă stimă vă țin
concetățenii d[umnea]voastră.
Închin în fine pentru unirea veșnică a Transilvaniei cu
România și pentru latinitatea noastră comună.” 148
La orele 12, în cea mai mare însufleţire banchetul a luat
sfârşit.” 149
148
I, nr. 101, 21 iunie 1919, p. 2.
149
181
Vizita Misiunii Universitare Franceze la Săliște.
(Muzeul Culturii Săliştene)
182
Lucien Poincaré (1862-1920)
Fizician, vicerector al Universității Sorbonne din Paris.
A fost cel care a condus Misiunea universitară franceză
183
Charles Diehl (1859-1944)
Istoric, bizantinolog de renume mondial, profesor la Sorbona.
Membru de onoare al Academiei Române (1919).
(galica.bnf.fr)
184
Joseph Bédier (1864-1938)
Filolog, specialist în limba și literatura franceză a Evului Mediu.
Proefesor la College de France. Membru al Academiei Franceze.
(galica.bnf.fr)
185
Paul Janet (1863-1937)
Fizician, director al Școlii Superioare de Electricitate,
profesor la Facultatea de Științe din Paris.
186
Victor Balthazard (1872-1950)
Profesor la Facultatea de Medicină din Paris,
specialist îm medicină legală și în criminalistică.
(galica.bnf.fr)
187
Edmond Meynial (1861-1942)
Profesor la Facultatea de Drept din Paris.
188
Mărturia vizitei Misiunii Universitare Franceze la Sălişte din data de 18 iunie 1919,
189
Misiunea profesorilor francezi la noi. Profesorii francezi la Săliște -
Masa dată de Consiliul Dirigent - Vorbirile dlor V. Braniște, O. Goga și L. Poincaré
„Patria”, Sibiu, anul I, nr. 101, 21 iunie 1919, p. 2.
190
Prelegerea susținută de
Pedagogul Ion Nisipeanu (20 iulie 1919)
191
Prelegerea susținută de
Pedagogul Ion Nisipeanu (20 iulie 1919)
„Întruparea visului național, nu s-a realizat decât pe tăria de

granit a credinței și a nădejdei poporului nostru în Dumnezeu.”
Ion Nipeanu
La o lună de la vizita profesorilor universitari francezi,

Săliștea îl primește în rândul ei pe Ioan Nisipenu (1885-1942),
„Profesor și Director al Școlii Normale din Râmnicu Vâlcea”, așa
cum apare, cu semnătură, în „Cartea de aur a ctitorilor şi
Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial Săliște.
Este considerat de specialiștii în pedagogie, ca fiind una

dintre cei mai importane importante personalități ale domeniului.
Este alături de Florian Ștefănescu-Goangă [Rector al
Universității din Cluj în perioada interbelică și fondator al
„Revistei de psihologie”, apărută la Cluj între anii 1938-1949) și
Dimitrie Todoran promotorul unui curent reformator, acela al
Pedagogiei științifice (psihologice). 150
Ion Nisipeanu a militat pentru o reformă modernă a școlii.
Ridicându-se împotriva „școlii tradiționale”, centrată pe
receptare și imitație, „școala activă” trebuie să fie nu numai
utilitaristă, ci și spirituală, ceea ce, în plan psihologic dar și etico-
150
Cristea, Gabriela. Reforme școlare în România (1864 - 1944), în „Revista de Pedagogie”,
București, nr. 1-6, 2007, p. 76.
192
pedagogic, înseamnă că „munca e numai mijloc, iar cultura
intensă a spiritului, scop”. 151
Regăsim amănunte ale vizitei sale la Săliște în ediția din data
de 7 august 1919 a ziarului „Telegraful Român”din Sibiu, sub
titlul „O prelegere în Saliște”.
„D[omnu]l Nisipeanu din Iași, a ținut în Săliște, în 20 Iulie
a[nul] c[urent] o bună și interesantă prelegere.
„Profesorul de pedagogie din vechiul regat a venit în scumpul
nostru Ardeal, la Cluj, să propună diferite studii, la cursurile
pregătitoare de profesori. Faptul, că nesocotește truda și oboseala
săptămânei, și în zilele de odihnă, Dumineca, cu toată greutatea
călătoriei aleargă în diferite centre pentru a revărsa razele de
lumină și de căldură asupre poporului nostru, ne descopere în
persoana d[omnuei] sale un suflet iubitor de progres, un bărbat și
profesor, care înțelege chemarea zilelor mari, pe care ne-a
învrednicit a le ajunge Crucea Domnului și Spada Dorobanțului
român.
Cu o scurtă reprivire asupra vitregului trecut anunță subiectul
prelegerii, care e unul dintre cele mai de seamă în viața
popoarelor: Credința creștină.
Prin pilde și asemănări concrete, scoase din învățămintele
răsboiului actual, arată pe înțelesul mulțimei însemnătatea cea
mare a moralei creștine, alimentată de puterea credinței. Căci
numai unde e credință, acolo poate fi și biruință, în toate lucrările
de orce fel. Întruparea visului național, spune prelegătorul, nu s-a
realizat decât pe tăria de granit a credinței și a nădejdei poporului
nostru în Dumnezeu: că totuși odată va trebui să vină ziua
dreptății, când luptele și frământările necurmate, suferințele cele
multe, trebuiau să fie răsplătite.
Această credință a fost nervul de viață al neamului, pe care în
cele din urmă nu l-a putut scoate din sufletul poporului nostru, nu
l-a putut cotropi nici militarismul german. Prin date din zilele
151
Ibidem, p. 76.
193
noastre și din trecut, dovedește că popoarele, care și-au pierdut
credința, au decăzut, s-au demoralizat. Aduce de pildă poporul rus.
Că în Rusia e astăzi un haos nemai pomenit, o răutate și-o
răzbunare de nedescris, că toată sălbăticia, toată partea animalică a
ieșit din om la iveală, că bolșevismul cel mai tiranic conduce
lucrările țării e numai pricina, că o parte însemnată a poporului rus
și-a perdut credința în Dumnezeu, în învățăturile religioase,
lăsându-se purtată de principiile răsbunării și-ale distrugerii.
Poporul german care se susținea de un popor credincios, de
asemeni în decursul războiului a dovedit lumii, că credința lui n-a
fost curată. Soldații germani, deși avea fiecare înscris pe cataramba
baionetului „Gott mit uns” [Dumnezeu cu noi], credința era lor
falsă și egoistă. Au mers așa departe, încât și pe Dumnezeu l-au
naționalizat. Numai astfel putem înțelege barbaria germană,
distrugerea a tot ce le-a stat în cale...
Spre a lămuri problema învățăturilor sfinte, întările prin
puterea credinței, spune, că omenimea în viața aceasta
pământească tinde spre fericire. Fiecare umblă și dorește să fie
fericit. Se-ntreabă: Unde o vom găsi, cine ne-o va putea da?
Bogățiile cele mari, onorurile înalte, plăcerile diferite, petrecerile
vesele și nesfârșite...? Nu! Poate să fie numai răspunsul. Din ce se
împărtășește omul cu mai multe din ele, din aceea devine tot mai
nemulțămit, mai nefericit, râvnind și dorindu-se tot la altele și mai
mari, și mai înalte...
Ca documentare dezvoltă într-o limbă atrăgătoare cele mai de
seamă porunci ale legii creștine: Iubirea de Dumnezeu, de
aproapele, de vrășmași. Fericiți cei ce suferă, fericiți cei săraci cu
duhul. Din rugăciunea Tatălui nostru: Și ne iartă nouă greșalele
noastre... Și nu ne duce pe noi în ispită... Stăruie asupra acestor
porunci, arătându-le adevăratul înțeles din punct de vedere religios
și științific. Armonia dintre ele. La câtă fericire n-ar putea ajunge
omenirea, dacă ar ținea cu mai mare tărie la învățăturile lui Hristos
și le-ar urma prin fapte în toate împrejurările vieții.
194
Prin prelegerea sa profesorul de pedagogie Nisipeanu ne-a
dat o îndrumare, care urmată de alți intelectuali mireni, pe lângă
preoți luminați și harnici, va aduce instituțiunilor noastre culturale,
bisericești și naționale cele mai neprețuite foloase.” 152
152
O prelegere în Saliște, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 75, 7 august 1919,
p. 2.
195
O prelegere în Săliște
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 75, 7 august 1919, p. 2.
196
Vizita Însărcinatului de afaceri al
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei
William Frank Arthur Rattigan (26 iulie 1919)
197
Vizita Însărcinatului de afaceri al
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei
William Frank Arthur Rattigan (26 iulie 1919)
„Scopul nostru a Ardelenilor este

de a ne apropia cât mai strâns de Marele Imperiu.”
Dr. Ioan Lupaș
O vizită mai puțin cunoscută, care a avut loc la Săliște a fost

aceea a Însărcinatului de afaceri al Regatului Unit al Marii Britanii
și Irlandei William Frank Arthur Rattigan, vizită ce a avut loc pe
data de 26 iulie 1919.
Pe parcursul carierei sale diplomatice a fost, printre altele,
atașat de ambasadă la Viena (aprilie 1904), la Haga (iulie 1904),
la Cairo (1912) și la Berlin (1913).
La începutul Primului Război Mondial, între 13august și 6
noiembrie 1914, a fost atașat pe lângă armata a VI-a franceză și a
celei belgiene, fiind rănit ușor de o explozie.
Este ulterior trimis la București în februarie 1915, fiind
promovat pe funcția secretar al legației britanice din luna mai a
anului1916.
După ce România a semat pacea separată cu Puterile Centrale
s-a îmbolnăvit și a trebuit să plece înapoi în Anglia prin Rusia,
unde a cunoscut perioada revoluției ce a dus la înlăturarea țarului
Nicolae al II-lea pe data de 15 martie 1917.
În momentul vizitei la Săliște ocupa, din 22 aprilie 1919,
funcția de Însărcinat de afaceri al Regatului Unit al Marii Britanii
Și Irlandei la București, (Chargé dàffaires - British legation in
Bucharest) funcție pe care a deținut-o până în 15 octombrie 1920.
Însărcinatul cu afaceri este un diplomat ce servește drept șef
de misiune al ambasadei sau al legației în absența ambasadorului.
198
La sfârșitul lunii iulie a anului 1919 William Frank Arthur
Rattigan întreprinde, în plin război româno-maghiar, alături de
soția sa și de alți reprezentanți ai legației britanice la București,
precum Edwin George Boxshall sau Noel Buxton, un turneu în
Transilvania.
Turneul de zece zile al delegației britanice, a cuprins
„localitățile Sibiu, Săliște, Ocna Sibiului, Alba Iulia, Cluj, Abrud
și Brad, reîntorcându-se apoi prin Sibiu iarăși la București.” 153
Mențiuni ale vizitei se regăsesc în ziarele românești din
Ardeal, precum „Patria”, „Telegraful Român” și „Gazeta
Poporului” din Sibiu sau „Românul” din Arad.
„Însărcinatul de afaceri al Anglei la București, d[omnu]l
Rattigan și d[oamna], însoțit de d[om]nii [Edwin George] Boxshall
și [Noel] Buxton, au vizitat Sibiul, Săliștea, Ocna Sibiului Clujul și
alte orașe. li s-a făcut în tot locul o entuziastă primire.” 154
„D[omul] Rattigan, reprezentantul Angliei la Bucureşti, în
trecerea d[omniei] sale spre Capitală, s-a oprit câteva ore la Sibiu,
unde a avut o întrevedere cu d[omnul] I[uliu] Maniu.
D[omnul] Rattigan a spuscu acest prilej, că are de gând să
viziteze principalele oraşe ale Ardealului.
D[omul] Rattigan a vizitat Lunca Sibiului şi Săliştea, unde
protopopul dr. Lupaş a ţinut o cuvântare arătând raporturile de
prietenie dintre Anglia şi România.
D[omnul] Rattigan, a răspuns exprimându-şi mulţumirea ce
simte de a fi avut prilejul să viziteze România.” 155
Cea mai completă relatre a vizitei la Săliște a diplomatului
britanic am regăsit-o în ediția din 29 iulie 1919 a ziarului„Patria”
în articolul Oaspeți engleți în Ardeal și în ediția din 3 august 1919
153
Interviu cu dl. Rattighan - Însărcinatul afacerilor Anglei la București. Impresiile dsale dinn
Transilvania, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 134, 1 august 1919, p. 1.
154
Oaspeți englezi în Ardeal, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 73, 31 iulie 1919,
p. 4.
155
Informațiuni, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 74, 30 iulie 1919, p. 2.
199
a ziarului „Gazeta Poporului” din Sibiu în articolul Oaspe enghez
în Transilvania.
„Sâmbăta trecută [26 iulie 1919] iarăși am avut fericirea de a
saluta în mijlocul nostru niște oaspeți aliați. D[omnu]l Rattigan
ministrul Angliei la București cu soția [Vera] și cu domnii [Noel]
Buxton și [Edwin George] Boxshall au vizitat orașul nostru având
scopul de a vizita toate centrele Ardealului. Sâmbătă după amiazi
au cercetat frumoasa comună Săliște unde li s-a făcut o primire
însuflețită din partea populației.
Părintele protopop Dr. Ioan Lupaș, ca fiu al acestei comune
i-a bineventat pe oaspeții aleși.
În cuvintele frumoase a arătat strânsele legături dintre noi și
Statul Britanic, de la care noi așteptăm mult. Scopul nostru a
Ardelenilor este de a ne apropia cât mai strâns de Marele Imperiu.
Îi răspunde d[omnu]l Rattigan arătându-și bucuria că a putut
cunoaște un popor cu obiceiuri și port atât de frumoase.
Se bucură mai ales că poate cunoaște pe acest popor liberat
de sub jugul strein acum, când armata română scrie o nouă pagină
de
glorie în istoria neamului românesc.
Făgăduiește apoi că va raporta adevărul țării sale despre
simțămintele ce însuflețesc poporul din Ardeal și se va nizui din
răsputeri la întărirea cât mai strânsă a legăturilor acestui popor cu
Britania.
După aceea oaspeții s-au întors la Ocna-Sibiului.
Duminică dimineață [27 iulie] oaspeții au plecat la Cluj.” 156
Ediția din data de 6 august 1919 a ziarului „Românul” din
Arad aduce precizări legate de urmările umanitare ale vizitei.
„Resortul Ocrotirilor Sociale a primit prin doamna Rattigan,
1211 lăzi și baloturi cu diferite pânzeturi, îmbrăcăminte și efecte
sanitare.
156
Oaspeți englezi în Ardeal, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 131, 29 iulie 1919, p. 2;Oaspe
enghez în Transilvania, în „Gazeta Poporului”, Sibiu, anul LXVII, nr. 31, 3 august 1919, p. 4.
200
Acest dar[uri] sunt o parte mai mică din lucrurile pe care
România le-a primit de la Cucea Roșie americană și britanică, în
mod gratuit.
Toate aceste lucruri, care sunt în drum spre Sibiu, vor fi
distribuite populațiunei mai sărace.” 157
Mărturia vizitei diplomatului britanic William Frank Arthur
Rattigan, din data de 26 iulie 1919 se regăsește în „Cartea de aur
a ctitorilor şi binefăcătorilor sfintei biserci române gr[eco]
or[ientale] din Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial Săliște.
onorantei vizite:
[William] Frank [Arthur] Rattigan
Vera Rattigan - soția lui William Frank Arthur Rattigan
E[dwin] G[eorge] Boxshall - pe atunci reprezentant al
Vickers and Nobel Industries, calitate în care a facilitat vânzarea
de echipamente pentru submarine forțelor navele românești, viitor
soț al celei de-a treia fiice a prințului Barbu Știrbei - Eliza „Madie”
158
N[oel] Buxton
George Moroianu - secretar general al afacerilor externe pe
lângă Preşedinţia Consiliului Dirigent.
Zina G. Moroianu - soția lui George Moroianu.
Dr. A[lexandru] Racoți - prefectul [județului Satu Mare]
Consider că este oportun a reda, în final, interviul acordat de
William Frank Arthur Rattigan, ziarului „Patria” din Sibiu, cu
ocazia vizitei sale.
157
Un dar american pentru Ardeal, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 79, 6 august 1919, p. 3.
158
Denins Deletant, Activități britanice clandestine în România, în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, p. 11.
201
„Interview cu d[omnull Rattigan,
Însărcinatul afacerilor Angliei la București.
Impresiile d[omniei] sale din Transilvania
D[om]nul Rattigan însărcinatul de afaceri al Angliei la

București a fost dimpreună cu doamna Rattigan timp de vreo zece
zile la noi în Ardeal vizitând localitățile Sibiu, Săliște, Ocna
Sibiului, Alba Iulia, Cluj, Abrud și Brad reîntorcându-se apoi prin
Sibiu iarăși la București.
D[omnu]l Rattigan, un mare prietin al nostru, a avut
amabilitatea să primească pe unul din redactorii noștri care
întrebându-l despre impresiile sale din Ardeal, d[omnia] sa a
răspuns următoarele:
Impresiile mele din Transilvania se pot rezuma astfel:
Țară de o bogăție extraordinară, popor simplu, harnic și plin
de vieață și de o ospitalitate fără margini. Cu o astfel de armonie
între țară și popor poți avea încredere deplină într'un viitor
strălucit mai ales, dacă diferitele elemente ale populației se
înțeleg bine între ele și conlucrează în mod loial la consolidarea și
prosperarea țării.
De prezent este foarte de înțeles că sentimentele anumitor
elemente sunt puțin cam deprimate: rănile sunt încă prea recente
și poate este cam greu pentru cei cari mai ieri erau stăpâni ca azi
să se împace cu gândul că nu mai sunt.
Dar cu timpul și sub regimul înțelept de libertate și egalitate
pentru toți și de o vieață publică nepătată, astfel cum arată a fi
regimul d[omnu]lui Maniu, eu am încredere că toate elementele
202
diferite ale populației se vor reconcilia devenind cetățeni loiali ai
României-Mari.
România va avea importantul rol în interesul civilizației, pe
care îl dă și situația ei geografică de a servi ca zid de apărare
împotriva bolșevismului. În ceeace privește pericolul
bolșevismului în Ardeal, eu cred, că Transilvania va fi ultima țară
în care va izbucni această boală. Cu toate suferințele din acest
răsboiu, Românii au rămas intacți de infecția bolșevismului. Este
de necrezut cu ce putere de rezignație au îndurat ei aceste
suferințe.
- Cum vă explicați acest fapt?
Mie îmi pare că explicația lipsei oricărei urme de bolșevism
și de anarchie se găsim în civilizația tradițională a Românului.
El are în sânge instinctul ordinei și civilizației moștenit dela
strămoșii săi din Roma.
Toate aceste lucruri mă fac să cred, că România-Mare va fi
demnă de rolul important, care o așteaptă și care va fi mult mai
mare în viitor decât a fost în trecut.
Rugat fiind apoi ca să dea unele lămuriri despre sentimentele,
pe cari le numește Anglia față de noi, d[omnia] sa a răspuns
următoarele:
- „România în împlinirea chemării sale înalte poate conta cu
toată siguranța la sprijinul Marei-Britanii, care e gata de a
conlucra la desvoltarea acestei țări. O misiune compusă dintr-un
membru al parlamentului englez și din doi experți celebri a fost
trimisă de către guvernul englez, ca răspuns la invitația
autorităților transilvănene, pentru a examina condițiile locale și a
studia chestia formelor sub care conlucrarea tehnică și financiară
a Marei Britanii în Transilvania va fi mai acceptabilă. Această
misiune va sosi în curând în Ardeal”.
- „Ce părere aveți despre deciziunile Conferenței din Paris?”
- „Bineînțeles că deciziunile ei au cauzat uneori decepțiuni.
S-ar putea spune, că nici o țară, nici cele mari nici cele mici nu
este mulțumită pe deplin cu satisfacerea dorințelor sale
203
îndreptățite la Conferența de pace. Dar trebuie să ne gândim, că
până când toate partidele sunt nemulțămite, arbitrajul totuși este
un principiu just. Este un fenomen psihologic cunoscut, că durerea
lasă mai multe impresii, decât bucuria. Astfel omul se gândește
mult mai mult la ceeace a pierdut decât la ceeace a câștigat. Eu
îmi permit de a vă sfătui sistemul contrar. În cazul României Mari,
acest sistem nu poate fi greu având în vedere că România Mare și-
a realizat cea mai mare parte din aspirațiunile sale”.
- „Când vom mai avea fericirea de a vă vedea la noi?”
- „Drept rămas bun vă declar că atât eu cât și soția mea n-
am părăsit nici odată o țară cu mai mult regret în suflet, dar ne
consolăm cu gândul, că noi ne vom reîntoarce în curând în
această țară atât de frumoasă, de încântătoare și de o ospitalitate
atât de fabuloasă.” 159
159
Interviu cu dl. Rattighan - Însărcinatul afacerilor Anglei la București. Impresiile dsale dinn
Transilvania, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 134, 1 august 1919, p. 1.
204
205
William Frank Arthur Rattigan
206
Mărturia vizitei diplomatului britanic William Frank Arthur Rattigan din 26 iulie 1919,
207
Vizita învățătorilor și învățătoarelor
din Basarabia (17 august 1919)
Vizita învățătorilor și învățătoarelor

208
din Basarabia (17 august 1919)
„Sufletul nostru azi e un cireș în floare de pe care cântă trecutul.

Cântecul însă nu mai e doină înlăcrămată de jale,
e cântec de veselie, cântec de biruință.”
Axente Banciu
După Marea Unire din 1918, era necesară o integrare a

provinciilor istorice, afalate pănă atunci sub stăpânire străină, în
cadrul noului stat român, atât din punct de vedere legislativ, dar și
administrativ, monetar, judiciar și mai ales cultural.
Printre primele măsuri luate în anul 1919 a fost aceea prin
care s-a relizat unificarea calendarelor, dat fiind că în vechiul regat
şi Basarabia funcţiona stilul vechi, iar în Transilvania şi Bucovina
funcționa stilul nou. S-aluat decizia adoptatării stilului nou, data de
1 aprilie devenind 14 aprilie în 1919.
Tot în aprilie 1919 limba română a fost declarată limbă
oficială pe întreg cuprinsul României
A fost conștientizat faptul că învățământul ar trebui să fie cu
adevărat o prioritate națională și au fost luate măsuri eficiente
pentru uniformizarea acestuia pe tot teritoriul Regatului României
Mari, condițiile în care acesta funcționase după modele și chiar în
limbi de predare diferite [rusă în Basarabia, maghiară în
Transilvania și gemană în Bucovina].
Spre deosebire de Transilvania şi de Bucovina, unde exista o
intelectualitate românească numeroasă, chiar și școli [marea lor
majoritate confesionale, ortodoxe sau greco catolice]cu predare în
limba română, Basarabia dispunea de un relativ mic număr de
intelectuali, întrucât limba română fusese interzisă în biserică, în
şcoală şi în administraţia publică, iar relaţiile cu România au fost
obstrucţionate de regimul ţarist. În plus populația din această
provincie era aproape analfabetă.
209
S-a luat decizia inspirată de inființare a școlilor, cu pecădere
a școlilor primare, cu predare în limba română. În acest scop era
necesară o instruire a cadrelor didactice.
Astfel în vara anului 1919 au fost organizate la București
cursuri de vară pentru învățătorii și învățătoarele ce urmau să
predea în limba română în școlile primare de pe cuprinsul
Basarabiei, cu precădere în mediul rural, dat fiind faptul că
majoritatea populației provinciei locuia la sate.
După încheierea cursurilor de vară, organizate la București,
învățătorilor și învățătoarelor din Basarabia li s-a organizat o
exursie care a avut următorul itinerariu: București - Ploiești -
Câmpina - Sinaia - Predeal - Brașov - Făgăraș - Sibiu - Ocna
Sibiului - Blaj – Alba Iulia - Săliște - Orlat - Sibiu - București.
Conform presei vremii numărul acetora a fost de 200,
conform ziarelor „Unirea Poporului” și „Patra” [în edițiile din 17
și 19 august 1919] 160, sau chiar 250, conform ziarelor [în ediția din
16 august 1919] și „Telegraful Român”. 161
Presa epocii surprinde emoționantul moment al vizitei
dacălilor basarabeni astfel:
„....au sosit 250 de învățători basarabeni. Vin dintr-un pământ
românesc desrobit să cunoască celălalt pământ românesc scăpat de
cătușele robiei. Acei cari au cunoscut cnutul și Siberia, vin să
cunoască pe frații lor cari au cunoscut sulița jandarmului unguresc
și temnițele. Vin să-și cunoască Țara și frații.
Vor trece prin toate centrele românești de dincoace de
Carpați.
Învățătorii Basarabiei fie bineveniți la noi!” 162
160
Oaspeți basarabeni , în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 170, 14 august 1919,
p. 4.; Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 148, 19 august
1919, p. 2.
161
Oaspeți din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 146, 16 august 1919, p. 2; Frați
basarabeni în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 80, 21 august 1919, p. 3.
162
Oaspeți din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 146, 16 august 1919, p. 2:
210
„De lângă Nistru, din țara lui Ștefan cel Mare au sosit la noi
200 de învățători basarabeni ca să cunoască pe frații lor din
Ardeal, pământul unde zac osemintele lui Mihaiu Viteazul.
Ei ne aduc un graiu dulce românesc, o inimă plină de
însuflețire pentru tot ce e român, din țara, unde într'o sută de ani de
robie era pe cale de a se stinge cu totul graiul și sentimentul
românesc. A fost grea robia, care ne despărțea pe noi frații
îndepărtați cu forța dela țara-mamă. În Basarabia lui Ștefan s-au
născut și s-au perindat generații cari nici nu știau de existența
Ardealului, căci acolo numai plugarul dela țară mai vorbea limba
moldovenească. Școalele toate streine crescuseră o clasă
intelectuală cu totul streină de Moldoveanul curat dela țară.
Învățătorul basarabean în urma împrejurărilor acestora era cu totul
strein de idealul sfânt al Românilor.
A fost destul însă, numai suflarea unui vânt de libertate în
primăvara anului 1917, ca acești dascăli să se deștepte la viața
nouă. Cu miile au năpădit cursurile de limba românească și au
sorbit cu atâta sete învățătura și graiul dulce românesc încât azi
după 2 ani de vieață românească ei atât în graiu cât și în sentimente
sunt cei mai curați Români.
A fost măreață fapta lor atunci, după pacea dela București
când se părea că a apus soarele Românilor, ei fără șovăire au
luminat poporul dela Nistru și deșteptându-l la vieața românească,
poporul întreg s'a declarat pentru unirea cu Țara-mamă, aducând
întâia rază de speranță a desrobirii. La această unire au avut cel
mai mare rol acești învățători pe cari îi avem azi în mijlocul nostru.
Era și natural, ca acești oameni însuflețiți să se gândească și
la noi frații cei mai îndepărtați ai lor, despre cari ei nu știau decât
doar din istorisirile unor ciobani pribegi veniți la ei din această
țară.
Acești frați ne aduc, ceva din paginile de glorie ale istoriei
noastre. În graiul lor ne pare că recunoaștem pe plăieșii lui Ștefan
din Orheiu, Tighina, Hotin și Cetatea Albă din trecut. Ne aduc
ceva din vremurile când strămoșii noștri conduși de Ștefan au
211
cucerit cetăți mari în răsărit, azi când strănepoții acelora cuceresc
cea mai puternică cetate a dumșanului nostru secular din apus.
Dela desrobirea noastră au fost mulți oaspeți pe la noi, frați
din Regat și Aliați dar cred că nimeni n-a venit cu atâta dor sfânt și
pe nimeni nu l-am putut strânge la piept cu atâta dragoste ca pe
acești frați cari deaceea ne sunt mai dragi pentrucă erau mai
departe și pentrucă îi credeam odată pierduți.” 163
Un rezumat al al acestei vizite îl regăsim, sub titlul
Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în ediția din 19 august
1919 a ziarului Patria din Sibiu:
„200 de învățători și învățătoare din Basarabia după ce au
luat parte la cursurile de vară aranjate la București au făcut o
excursiune prin vechiul Regat și Ardeal.
La 11 august au plecat de la București oprindu-se la Ploiești
unde au depus o coroană pe Monumentul vânătorilor căzuți în
războiul pentru neatârnare. La Câmpina au vizitat sondele și
rafinăria, seara s-a dat în onoarea lor un banchet oferit din partea
primăriei.
S-au mai oprit la Sinaia unde au vizitat Castelul Peleș și la
Predeal, până unde au fost însoțiți de domnul Niculescu, prefectul
județului Prahova. În mai multe gări au fost întâmpinați de elevii
școalelor primare cu coruri și ovații.
Miercuri la 13 august au sosit la Brașov fiind primiți la gară
de domnul prefect Baiulescu. Aici au vizitat orașul și
împrejurimile frumoase.
Joi [14 august] au sosit la Făgăraș unde au fost primiți în mod
călduros din partea intelectualilor.
Vineri [15 august] au sosit la Sibiu unde au fost primiți la
Asociațiunea din partea dlui A[ndrei] Bârseanu. Au vizitat apoi
Catedrala 164, unde au cântat, în frumos și puternic cor „Imnul
regal”.
163
Oaspeți dragi, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 147, 17 august 1919, p. 1.
164
Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 148, 19 august 1919,
p. 2.
212
A fost un moment pătrunzător: robii de ieri ai Țarului să
cânte pe pământul străjuit mai ieri de suliță, „Imnul regal” al
tuturor Românilor.
Au vizitat Seminarul Andreian și Muzeul Asociațiunei.
D[omnul] A[ndrei] Bârseanu, prezidentul acestui așezământ de
cultură, i-a bineventat cu cuvinte adânc simțite. Învățătorii au
cântat „Pe-al nostru steag”, al cărui autor se știe că e d[omnu]l
A[ndrei] Bârseanu. 165
Resortul de culte a aranjat .... la amiază s-a dat în onoarea lor
un banchet166 [un prânz comun la școala de cadeți, în cinstea
luminătorilor Basarabiei] 167 la care au rostit discursuri domnii șefi
de resort V[aleriu] Braniște și A[urel] Vlad, răspunzând călduros
domnul învățător basarabean Popazu și alții.
După amiazi au vizitat Ocna Sibiului unde au petrecut câteva
ore plăcute în mijlocul intelectualilor români. Basarabenii au
cântat câteva cântece naționale între cari imnul Regal în mijlocul
însuflețirii publicului de la băi.
Sâmbătă [16 august] au fost la Blaj vizitând pe S. P. S.
Mitropolit Dr. V[asile] Suciu, catedrala și toate instituțiunile
culturale.
Au fost pe Câmpul Libertății, unde d[omnu]l Dr. [Ioan]
Sâmpăleanu [profesor de teologie] a ținut o frumoasă vorbire.
Gazeta „Unirea” a apărut în număr de sărbătoare în onoarea
acestor oaspeți iubiți. În aceeaș zi seara au fost la Alba Iulia unde
li s-a făcut o primire entuziastă din partea intelectualilor din loc.
La masa comună, dată în onoarea lor în parcul orașului i-a
salutat călduros pe domnul protopop Teculescu. A doua zi
duminică au vizitat Cetatea fiind conduși de domnul Rusan.
Duminecă [17 august] d[upă] a[miaza] au vizitat frumoasa
comună Săliște fiind primiți de corul elevilor de la cursurile de
165
166
Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 148, 19 august 1919,
p. 2.
167
213
învățători și de domnul D[umitru] Lăpădat. Seara au sosit la Orlat
primiți de tot poporul cu însuflețire.
De-aici s-au reîntors prin Sibiu la București. Excursioniștii au
dus cu ei cele mai frumoase impresii din Ardeal și au rămas
încântați de primirea care li s-a făcut pretutindeni. Ei au fost
călăuziți de d[mnul]l profesor Nedelcu secretar ministerial.” 168
cadrelor didactice din Basarabia la Săliște în presa vremii în
publicaţii precum „Cuvântul Poporului” din Săliște, ,,Patria”,
„Renașterea Română” și „Telegraful Român” din Sibiu, „Unirea”
din Blaj cât și în „Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor
sfintei biserci române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”, aflată la
Muzeul Parohial Săliște.
Este de menționat faptul că în perioada Primului Război
Mondial, doi dintre cei mai mari intelectuali născuți în Săliște,
Onisifor Ghibu și Axente Banciu, au trăit refugiul în Basarabia.
Detalii despre modul în care frații și „sorioarele” din
Basarabia au fost primiți în capitala Mărginimii Sibiului, regăsim
în articolul Cuvântarea cu care au fost întâmpinați, în sala festivă
a Școalei din Săliște, învățătorii și învățătoarele din Basarabia,
din partea d-lui prof. Axente Banciu, din numărul din data de 7
septembrie 19193 al proaspetei gazete „Cuvântul Poporului” din
Săliște.
Pentru acurațea informațiilor cât și pentru a decoperi ce era în
sufletul românilor imediat după Marea Unire voi transcrie integral
emoționantul discurs:
168
Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 148, 19 august
1919, p. 2.
214
„Doamnelor și domnilor !
Dragi sorioare și iubiți frați basarabeni.
Dac-aș fi un meșter al cântecului, cum nu sunt, în loc să vă

vorbesc v-aș cânta de astă-dată. V-aș cânta, deoarece cântecul
tălmăcește mai ușor, mai credincios, mai cald, mai nemijlocit
sentimentele de care e stăpânit sufletul omului. V-aș cânta, fiindcă
e atât de greu să prind cuvântul care se-nveșmânte în deplinătatea
lor sentimentele care-mi fericesc azi sufletul.
Sufletul nostru azi e un cireș în floare de pe care cântă
trecutul. Cântecul însă nu mai e doină înlăcrămată de jale, e
cântec de veselie, cântec de biruință. Căci sufletul nostru azi
prăznuiește.
Și cum să nu prăznuiască când steagul pe care l-am
dezmierdat în atâtea visuri, steagul pe care l-am scăldat în atâtea
lacrimi, azi flutură mândru de pe zidurile, trufașe odinioară, care
ocrotiră făurirea celor mai încânite legi pentru îngenuncherea și
încătușarea sufletului românesc dornic de libertate, de înălțare. Și
cum să nu prăznuească acest suflet când cel care a înfipt drapelul
românesc în inima mândriei maghiare, în vârful parlamentului din
Budapesta, ca și cel care a rostogolit peste Nistru valurile
anarhiei muscălești, care amenința s-aducă pustiul peste
frumoasele și de Dumnezeu binecuvântatele cuprinsuri ale
Basarabiei, - e sânge din sângele nostru.
Și, ca să umpleți până la revărsare paharul fericirii noastre
azi veniți și Dumneavoastă.
Aș găsi, poate, mai ușor cuvântul în care să se reverse prea-
plinul sufletului, dac-aș fi mai străin de Dunneavoastră dacă
prezența Dunneavoastră nu mi-ar scoate în unda amintirii atâtea
momente duioase, atâtea scene neuitate: viață petrecută
împreună.
215
V-am cunoscut în momente de restriște, în împrejurări grele
de viață, când lumina conștiinții naționale, afară de 3 - 4 visători,
abia mai licăria la Dunneavoastră în bătaia crivățului dela mează
- noapte și răsărit, care îngheța în germene încă înfiriparea
oricărui vis izbăvitor. V-am văzut apoi răsuflând mai ușor pe
urma prăbușirii puterii țariste și m-a norocit Dumnezeu să văd și
izbucnirile flăcării ce Vă încinsese sufletul, a flăcării dragostii de
neam, în acte istorice vor rămânea pururea pagini de glorie în
istoria Moldovenilor din Basarabia.
Nu voiu uita niciodată zilele de sărbătoare în care V-ați
declarat autonomi, apoi Republică Democratică, pe urmă
Republică Democratică Neatârnătoare, ca, în sfârșit, la 27
Martie, anul trecut, să Vă alipiți iarăși acolo de unde ați fost
rupți, la sânul celei care V-a legănat copilăria părinților, - la
sânul Mamei.
Și nu voiu uita niciodată nici căldura cu care ați primit
primele batalioane de voluntari ardeleni, care veniau dinspre
Klewca umăr la umăr cu frații lor din vechiul Regat să
desrobească cu un ceas mai de vreme pământul pe care-l călcați
azi.
Sufletul chinuit al sărmanului și în veci regretatului Simion
Murafa, martirul național al Basarabiei, acum s-a liniștit. Steagul
pe care l-a dăruit în gara din Chișinău, în numele Moldovenilor,
flăcăilor din Ardeal, ca să-l ducă la Alba-Iulia, azi flutură biruitor
pe zidurile cetății lui Mihaiu Viteazul.
V-am văzut, zic, de când abia mijiau încă în Basarabia din
umbrele nopții zorile conștiinței naționale până la biruința acestei
conștiințe, pecetluită în actul Unirii, și mi-am zis: Frumos viitor
trebuie să aibă poporul care, în timp atât de scurt, a fost în stare
să facă acest drum atât de lung și atât de greu pentru alte
neamuri.
Azi sunteți în Ardeal. Știam că veți veni. Ați cetit și vi s-au
spus atâtea lucruri frumoase despre acest leagăn al Românismului
și la cursurile de istorie națională și la cele de geografie și de
216
istorie a literaturii române încât nu se putea să nu veniți. Trebuia
să veniți, ca să controlați adevărul celor auzite și cetite. Știu că ați
venit cu iluzii mari. Nu știu însă, dacă cele ce ați văzut până acum
corespund acestor iluzii, sau ați avut și dezamăgiri. În cazul din
urmă Vă rugăm să nu uitați, că și la noi a ploat mult la munte, și
la noi au fost ape mari care ici-colea au ridicat la suprafață și
gunoaie, ca și la Dunneavoastră. Și Ardealul a trecut printr-o
revoluție, care a răscolit patimi ascunse sau adormite, revoluție
care a tulburat și a umflat și apele noastre. Se vor limpezi și se vor
retrage însă iarăși în matca lor de mai nainte, ca să ajungă curate
acolo unde se împreună cu Prutul și cu Nistrul Dunneavoastră.
Simt că între cele controlate azi de Dumneavoastră sunt și
spusele mele. Mi-aduc aminte că, în ora de despărțire de grupul
învățătorilor și învățătoarelor cărora am avut plăcerea să le
predau eu limba română, ca să le pot învedera binefacerile unei
școale bune, le-am înfățișat schimbările prin care a trect, supt
înrâurirea școalei, în 2-3 decenii, o comună din Ardeal. Mă bucur
nespus că pot să salut azi în această sală mai mulți inși din acel
grup și sânt fericit că pot să le spun că, comuna și școala de care
le vorbim sunt comuna și școala în care se află acum. Țin să Vă
amintesc din nou, iubiți colegi și colege, că tot ceea ce vedeți în
această comună e isprava acestei școale. Aici s-au încălzit inimile,
aici s-au luminat mințile celor care au făcut Săliștea de azi. Aici s-
a cultivat ogorul care a dat rodul pe care-l vedeți. Fără
conlucrarea, fără munca acestei școale toate gândurile bune,
frumoase, folositoare ale conducătorilor ar fi rămas sămânța
aruncată pe pietri. Aici a învățat moș Dumitru Ghibu care furișa
odinioară prin vămile grele ale Prutului, în desagii săi ciobănești
mai câte-n carte de rugăciuni, mai câte-un calendar, mai câte-o
carte cu povestiri sau cântece pentru hrana sufletească a
Moldovanului, acel moș Ghibu despre care bunul român, starețul
mănăstirii din Suruceni, azi episcop al Ismailului, P. S. Sa
Dionisie Erhan, vorbia cu atâta recunoștință, spunând că lui are
să-i mulțumească începuturile științei sale de carte românească.
217
Tot aici a învățat și fratele [Onisifor] Ghibu pe care-l cunoașteți
și Dunneavoastră atât de bine din activitatea neobosită, la început
împreună cu atâtea primejdii, pe care a desfășurat-o în anii din
urmă pentru renașterea națională a Basarabiei. Aici au învățat
toți câți au avut norocul să se nască în această comună, în care nu
veți găsi nici analfabeți, nici firme străine. Zic norocul, fiindcă nu
toate școalele se pot mândrii cu ceeace a răsărit pe urma acestei
școale, nu toate școalele au avut astfel de înțelegători ai rosturilor
ei, cum i-a avut școala aceasta pe locuitorii acestei comune.
Locuitorii acestei comune și-au dat întotdeauna seama că școala
și biserica le-au fost mântuirea în trecut și că tot acestea le vor fi
și călăuzele în viitor, de aceea n-au cruțat nici o jertfă când a fost
vorba de ele. Multe învățăminte, multe îndemnuri se vor desface
pentru Dunneavoastră din asemenea celor ce ați văzut prin Ardeal
cu cele ce ați văzut prin Ardeal cu cele ce ați lăsat acasă, -
îndemnuri din care nu mă îndoesc că va răsări un spor de bine nu
mumai pentru Basarabia, ci pentru neamul nostru întreg. O
învățătură se va desprinde însă mai puternic decât toate,
învățătura că: Mai curând se sfărâmă pumnul dușmanului decât
sufletul unui neam, oricât de greu ar fi și oricât de îndelungat ar
lovi acel pumn, dacă preotul și învățătorul își fac datoria.
Iubiți frați și dragi sorioare. În numele mulțimii pe care o
vedeți de față, ca și în numele celor pe care nu i-a putut încăpea
această sală, sau n-au putut să vină să vă strângă mâna, cu
căldura, pe care nu ți-o dă decât sinceritatea și iubirea inimii de
frate dulce, vă zic: Fiți bineveniți în mijlocul nostru, în Ardealul
nostru, care de acum înainte e și al Dunneavoastră, după cum
Basarabia Dunneavoastră e și a noastră.
Să trăiască, să crească și să înflorească Basarabia, de acum
în veci românească!” 169
169
Cuvântarea cu care au fost întâmpinați, în sala festivă a Școalei din Săliște, învățătorii și
învățătoarele din Basarabia, din partea d-lui prof. Axente Banciu, în „Cuvântul Poporului”,
Săliște, anul I, nr. 3, 7 septembrie 1919, p. 2-3.
218
Cuvântare cuu care au fost întîmpinați, în Sala festivă a Școalei din Săliște, învățătorii și
învățătoarele din Basarabia, din partea d-lui prof. Axente Banciu.
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 3, 7 septembrie 1919, p. 2-3.
219
Vizita Ambasadorului Franței
August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire (28 septembrie 1919)
220
August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire (28 septembrie 1919)
„Am venit între frații mai tineri să mă bucur împreună cu ei

de zorile libertății cari s-au revărsat și peste ei.”
Contele de Saint-Aulare
Pe data de 28 septembrie 1919, într-o zi de duminică, zi în

care avea loc și maialul pompierilor, Săliștea este gazda
Ambasadorului Franței August Félix Charles de Beaupoil, Contele
de Saint Aulaire.
În îndelungata sa carieră a îndeplinit diferite funcții
diplomatice, reprezentând interesele Franței pe mai multe
continente: mai întâi în Chile, apoi atașat la Tunis (din 1894),
ulterior însărcinat cu afaceri la Tanger (din 1902), pentru trei ani
ministru-consilier la Viena (1909-1912), iar apoi pentru patru ani,
colaborator al generalului Lyautey în Maroc (1912-1916).
221
În vara anului 1916 a fost trimis în România, cu scopul de a
urgenta intrarea Regatului României în război alături de Antantă,
fiind numit Ministru plenipotenţiar al Franţei pe lângă Regele
Ferdinand al României.
În acestă calitate participat la negocierile privind Trataul de
alianță al României cu Antanta, semnat la București pe data de
4/17 august 1916.
În perioada refugiului de la Iași (1916 - 1918), a însoţit
familia regală și a fost a fost printre cei care au solicitat acordarea
unui ajutor militar francez țării noastre, ajurtor concretizat prin
trimiterea Primei Misiuni Militare Franceze, condusă de generalul
henri Mathias Berthelot (15 octombrie - 15 martie 1918), misiune
ce a avut rolul de a asigura consilierea, sprijinirea și instruirea
unităților și autorităților militare române.
După încheierea primului război modial, Contele de Saint-
Aulaire, a fost un susținător înfocat al cauzei României în timpul
lucrărilor Conferiței de Pace de la Paris (1919-1920) arătându-se
deranjat de nedreptățile îndreptate împotriva României care era
tratată ca stat „cu interese limitate” (chiar dacă altele erau
prevederile Tratatului de alianță al Româniai cu antanta, semat în
august 1916), prezentând participanților la lucrările confrinței, din
postura de martor autentic, suferințele ostașilor români și viteția
acestora pe front.
Contextul vizitei diplomatului francez, în vara anului 1919
este prezentat în presa vremii astfel:
Ziarul „Unirea Poporului” din Blaj, în ediția sa din data de 2
octombrie 1919, îi face Contelui de Saint Aulaire o extrordinară
caracterizare:
„Avem duşmani, dar avem şi prieteni. Că avem duşmani să
nu ne mire de loc. Cine însemnează ceva pe lumea, asta are şi
mulţi pizmuitori. Furtuna se izbeşte mai ales de stejarii de pe
culme. Avem însă şi prietini, ceea ce e un noroc pentru noi şi o
dovadă mai mult că dreptatea noastră nu poate să-o întunece pizma
şi hămeseala celor nesătuli.
222
Prietini buni ne sunt Francezii. Iar dintre aceşti bravi fraţi ai
noştri unii ne-au arătat şi ne-au dovedit atâta dragoste, încât nici
dela un părinte sau frate de-o mamă, n-am fi putut aştepta mai
multă.
Un mare prietin al nostru este [omu]l Saint-Aulaire (cetit
Santoler), trimisul Franţei la Bucureşti, cu putere de ministru.
Acest bărbat vestit, care trăind la Bucureşti ne cunoaşte foarte
bine, a fost totdeauna ca un înger păzitor al neamului nostru. În
celea mai grele clipe, când Ruşii vânduseră România şi au lăsat-o
în ghiarele Nemţilor, cel care a turnat mai mult curaj în bejenarii
(fugarii) de la Iaşi a fost Contele de Saint Aulaire. Iar cel care
poate să toarne o rază de nădejde în clipele de îndoială şi de
nenorocire face cât un mântuitor.
Acum Saint Aulaire a venit să ne vadă. A venit, după ce
cunoaşte pe fraţii de peste Carpaţi, să ne cunoască şi pe noi.” 170
În ediția din aceeși zi de 2 octombrie 1919 a ziarului
„Tegraful Român” din Sibiu, regăsim următoarele afirmații, cu
privire la Contele de Saint Aulaire, afirmații care întregesc tabloul
prezentat anterior:
„Acest bărbat mare al Franței glorioase este cel mai mare
„Acest bărbat mare al Franței glorioase este cel mai mare
binevoitor al românilor, și unul dintre cei mai mari părtinitori ai
cauzei românești.
Înainte de a pleca de la postul său de ministru al Franței în
București, a ținut să cunoască mai de aproape.” 171
Vizita ambasadorului francez a cuprins următorul itinerariu:
Budapesta [aflată sub ocupație militară românească] - Oradea -
Cluj - Turda - Câmpeni - Abrud - Alba Iulia - Sibiu - Săliște -
Sibiu - Brașov - București.
Programul oficial al Contelui de Saint-Aulaire cuprindea,
după Săliște, vizitarea localității Ocna Sibiului. Vizita la Ocna
170
Un mare prietin al Românilor - Oaspele Ardealului , în „Unirea Poporului”, Blaj,
anul XXIX, nr. 208, 2 octombrie 1919, p. 1.
171
Oaspe iubit, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 95, 2 octombrie 1919, p. 2.
223
Sibiului a fost anulată, datorită faptului că Ambasadorul Franței s-
a simțit foarte bine la petrecerea organizată în capitala Mărginimii
În ziua de 28 septembrie Contele de Saint-Aulaire ajunge la
Sibiu, sediul Consiliului Dirigent.
Primirea de care a avut parte este redată în ediția din data de
30 septembrie 1919 a ziarului „Renașterea Română” din Sibiu:
„Populația județului Sibiu a făcut ieri o entuziastă primire
distinsului reprezentant al Franței, contele de Saint-Aulaire. Deși
în timpul scurt care a stat la îndemână autorităților, vestea sosirii
d[omnu]lui de Saint-Aulaire nu s-a putut lăți pretutindeni, un
numeros public a ținut să iasă la gară, întru întâmpinarea marelui
oaspe și prietin al cauzei românești.
Pe peronul gării se aflau astfel, în așteptarea trenului special
cu care călătorește d. de Saint-Aulaire, d[om]nii Romul Boilă și
Tiberiu Brediceanu, membrii în Consiliul Dirigent, Onisifor
Ghibu, dr. L. Russ, Silviu Dragomir, Albert Dorr, prefectul
orașului, General dr. Moga, G. Precup, Eugen Goga, Colonel
[Virgil] Bădulescu, L[ocotenen]t. Colonel Alexandru, etc, etc.
Mai au loc pe panou câteva deputațiuni ale satelor din jurul
Sibiului, cu drapele tricolore.
Trenul d[omnu]lui Saint Aulaire sosește în gara Sibiu la orele
11 și jumătate, în aclamațiunile mulțimei de față. Ministrul Franței
e însoțit de d[omnul] G[eorge] Moroianu, secretar general al
prezidenției Consiliului Dirigent și de un căpitan din armata
franceză. O companie a Regimentului 4 grănicerii de sub comanda
d[omnu]lui [Virgil] Bădulescu, dă onorurile militare, în sunetele
solemne și calde ale „Marsiliezei”.
D[omnu]l de Saint-Aulaire, coboară sprinten din vagon, în
uralele publicului care nu contenește cu strigătele de „Trăiască
Saint Aulaire!” și „Trăiască Franța!”.
D[omnu]l Romul Boilă șeful resortului de comunicație salută
pe contele de Saint-Aulaire în limba română, urând distinsului
oaspete un „Bine ai venit!”
224
Reprezentantul Consiliului Dirigent arată că e interpretul
întregului Ardeal și a celorlalte ținuturi românești alipite la
România, pentru a arăta Franței și reprezentantului ei în România,
toată gratitudinea pentru ceeace și Franța și d[omnu]l de Saint-
Aulaire au făcut pentru România.
D[omnu]l de Saint-Aulaire mulțumește în cuvinte
emoționante pentru primirea ce i s-a făcut.
Vin de la Budapesta, zice ministrul Franței, și am străbătut
câmpiile Ungariei și Transilvaniei. Niciodată n-am avut o
conștiință mai limpede despre forța României.
În călătoria mea am avut două impresiuni căci m-au bucurat
adânc. Cea dintâi provine din constatarea pe care am făcut-o că
între dvoastră și asupritorii d[umnea]voastră de ieri rolurile s-au
schimbat. Acest fel de a vorbi nu este exact. Nu este o intervenire
de roluri, căci în vreme ce ungurii au fost pentru români niște
asupritori, românii au fost pentru unguri liberatori.
A doua impresiune a fost aceea a dragostei pe care Ardealul
o poartă Franței. Legătura aceasta sufletească e mai tare ca
cerneala diplomaților. Și, deși punctul de onoare al carierei mele
este de a fi semnat tratatul de alianță cu România, trebuie să
recunosc că această alianță este izvorâtă din comunitatea noastră
de rasă și unitatea idealurilor noastre. Soldații Franței luptând
alături de acei ai României, au pecetluit cu sânge această alianță
indestructibilă.
D[omnu]l de Saint-Aulaire aduce omagiile sale Consiliului
Dirigent, Asociației pentru cultura poporului român, învățătorilor,
preoților și tuturor celor cari au luptat pentru ideea unităței
naționale.
Termină cu strigătul de „Trăiască România Mare!”
D[omnul] Romul Boilă a făcut apoi prezentările celor de față,
după care d[omnu]l de Saint-Aulaire s-a îndreptat spre oraș fiind
aclamat pe tot parcursul făcut.
225
După amiazi, d[omnu]l de Saint-Aulaire a făcut o excursie la
Săliște.” 172
Ambasadorului Franței August Félix Charles de Beaupoil, Contele
de Saint Aulaire la Săliște în presa vremii în publicaţii precum
„Cuvântul Poporului” din Săliște”, „Renașterea Română” și
„Telegraful Român” din Sibiu, „Unirea Poporului” din Blaj, în
amintirile lui Octavian Goga, legate de ilustrul diplomat francez,
publicate sub titlul Ambasadorul latinității: Contele de Saint-
Aulaire în anul 1930 în „Țara Noastră” cât și în „Cartea de aur a
ctitorilor şi binefăcătorilor sfintei biserci române gr[eco]
or[ientale] din Sălişte”, aflată la Muzeul Parohial Săliște. Ca și în
cazul vizitei efectuate la Săliște de membrii Misiunii Universitare
Franceze, am decoperit, la Muzeul Culturii Săliștene, o fotografie
care a imortalizat pentru eternitate acest moment.
Un amplu articol dedicat vizitei și primirii Contelui de Saint
Aulaire la Săliște, regăsim în articolul Adevărata iubire de frați!
din numărul 7, din 6 octombrie 1919 al ziarului „Cuvântul
Poporului” din Săliște. Acest articol, alături de cel din ziarul
„Renașterea Română”, ediția din 20 septembrie, cu titlul Călătoria
dlui Saint-Aulaire în Ardeal, m-au ajutat să refac tabloul vizitei.
„Marele și ilustrul nostru prieten contele Saint Aulaire,
ministrul Franței din București a fost oaspele Săliștii Dumineca
trecută [28 septembrie 1919]. A venit să ne vadă și să ne cunoască
cu aceeaș sfântă dragoste cu care a urmat și încurajat poporul
nostru în vremea când armata română, trădată fiind de perfidia
rusească, formase ,,triunghiul morții”.
Dragostea ce ne-o poartă acest nobil fiu al Franței e o
dragoste curată și sfântă de frate. E, cum s'ar zice, dragostea
sângelui, care nu se face apa ...” 173
172
Călătoria dlui Saint-Aulaire în Ardeal, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 202, 30
septembrie 1919, p. 1.
226
„După amiazi la ora 3, d[omnu]l de Saint-Aulaire, însoțit de
părintele Vasile Lucaciu, de d[om]nii Octavian Goga, Romul
Băilă, Tiberiu Brediceanu, generalul [Nicolae] Petala și alții, a
plecat să viziteze Săliștea.
În fața Casei Naționale din Săliște se strânseseră țăranii din
Săliște și jur ...” 174
Primirea
Bătrâni și tineri, fete și copii cu toți în haine de sărbătoare
aștepta sosirea înaltului oaspe iar din așteptarea lor se desprindia
parcă măreția zilelor de pe vremea lui Napoleon al III-lea, de când
cu Unirea Munteniei cu Moldova. Pompierii, cari tocmai aveau
maialul, erau postați în uniformele lor bătătoare la ochi și așteptau
într-o ordine lăudabilă. Corul Săliștii a cărui faimă de mult a trecut
Carpații stătea pregătit ...
Deodată se aude sgomot grăbit de automobile și din pulberea
drumului se văd automobilele cari ne aduceau pe înaltul oaspe,
care era însoțit de iubitul nostru poet O[ctavian] Goga, de Dr.
Onisifor
Ghibu, de părintele Dr. Vasile Lucaci[u], martirul nostru de pe
vremea Ungurilor, și de alții.” 175
„Părintele [Dr. Dumitru] Borcea a fost purtătorul de cuvânt al
poporului nostru din aceste părți, mulțumind cu căldură
d[omnu]lui de Saint- Aulaire pentru tot sprijinul, pe care l-a
acordat în cursul acestui război Transilvaniei” 176 .... salută pe
reprezentantul Franței cu următoarea vorbire:
173
Adevărata iubire de frați!, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 7, 6 octombrie 1919,
p. 1.
174
175
p. 1.
176
227
„Vorbirea d[omnu]lui Dr. [Dumitru] Borcia.
Înalt oaspe, D[omnu]le ministru, iubit popor!
De câte ori avem fericirea să salutăm în mijlocul nostru un

înalt și prețios oaspe dintre iubiții noștri aliați, și cu deosebire din
sînul gloriosului popor francez, - prietinul devotat și neclintit al
poporului român - totdeauna ni se umple inima de bucurie și
totodată de o mândrie îndreptățită. - Știm că și desbaterile
greoaie ale conferinței de pace unde revendicările noastre
îndreptățite află atât de anevoioasă ascultare, știm zic, că
reprezentanții Franciei iubite ne sunt părtinitori, ne sunt
binevoitori; de sigur că ne cunosc mai bine desigur că sunt
convinși că suntem un popor cu o misiune mare și nobilă aici în
orientul Europei între massele aceste de popoară cu tendințe atât
de divergente și cu porniri aplicate spre anarhie. Ne pare bine că
ați venit în mijlocul poporului să cunoașteți calitățile lui.
Comunicați vă rog acelora cari au azi destinele popoarelor în
mână că aici locuiește un popor dornic de lumină, de progres, și
de liniște și dacă n-a ajuns până acuma la aceeaș treaptă
culturală cu popoarele apusului, cauza este că a fost lipsit de
libertatea recerută, că nu i-sa dat teren de a-și putea desvolta
însușirile cu cari l-a înzestrat Dumnezeu și cari le-a moștenit dela
strămoșii săi latini. Ați venit - ilustre oaspe - la frații mai mici
spre a le insufla mângăere și curaj în lupta ce-i așteaptă pentru
organizarea și înflorirea acestei moșii câștigată cu atâta sânge,
doresc ca să Vă simțiți ca un frate în mijlocul nostru. Poporul
acesta dornic de libertate, curat în sentimentele sale, care și-a
oțelit puterile în luptă și și-a păstrat comorile sale sufletești prin
biserică și școală, singurul razim ce l-a avut, acest popor. Vă este
plin de recunoștință pentru tot binele ce l-ați revărsat în numele
glorioasei noastre surori - Franța - patria Dvoastre iubită.
Transmiteti-i cele mai calde cuvinte de mulțămire pentru
sprijinul dat la realizarea aspirațiunelor noastre. Iar
228
Dumneavoastră luminatul ei representant fiți bineveniți în
mijlocul nostru!
Trăiască glorioasa Franță !
Trăiască scumpul și nobilul ei reprezentant!” 177
„D[omul]l de Saint-Aulaire a răspuns printr-o strălucită
cuvântare.
D[omnia] sa a spus, că a venit să ne aducă, nu o salutare
convențională, ci sărutarea Franței. A pomenit apoi cu admirație de
rezistența noastră în această țară oprimată, unde cu toate
vicisitudinile vremurilor ne-am păstrat caracterul latin al rasei
noastre. D[omnia] sa s-a plecat cu respect în fața bătrânilor, cari au
suferit mai mult și a salutat cu bucurie pe copii, în ochii cărora
vede strălucind aurora României Mari.” 178
„La cuvântul de bineventare al părintelui [Dumitru] Borcia
răspunde nobilul oaspe atât de pătruns și atât de sincer, încât
cuvintele sale a electrizat numeroasa asistență storcând lacrimi de
emoție și de bucurie din ochii tuturor. Mai rar ni s-a dat se auzim
un astfel de orator desăvârșit și mai rar s-a vărsat din inima unui
reprezentant al unui popor aliat un mai bogat mănunchiu de
cuvinte pline de dragoste, de întărire de mângăere pentru poporul
nostru.
Vorbirea ministrului Franței
Am venit între frații mai tineri să mă bucur împreună cu ei

de zorile libertății cari s-au revărsat și peste ei. Fețele voastre
grave dovedesc suferințele prin cari ați trecut dar din strălucirea
vie a ochilor se cetește bucuria izbânzii de azi.
Nici când ați fost în cele mai grele ceasuri ale durerilor nu
ne-am perdut nădejdea în realizarea idealului vostru.
177
p. 1-2.
178
229
Am conlucrat împreună la marea operă! Vă gândiți cu
recunoștință la sprijinul ce vi l-am dat. Am fost datori să vi-l dăm.
Căci nu vom uita nici odată ce a făcut România pentru noi în
acest războiu. Cu sprijinul ce vi l-am dat am plătit numai o mică
datorie, încă ne mai rămâne mult de făcut pentru ca să ne achităm
de aceia ce de fapt vă datorăm dar,două surori bune vor avea
vecinice obligamente una față de alta.
Deci să fim mai familiari. Îmbrățișez cu toată dragostea pe
bătrâni, căci au suferit mai mult, îmbrățișez pre cei tineri, cari vor
gusta din rodurile libertății atât de scump câștigate. Salutul meu
femeilor române cari la vatra familiară au păstrat nestins focul
dragostei pentru neam. Și în fine să ne gândim cu adâncă pietate
la eroii morți pentru patrie a căror scumpă amintire să o păstrăm
și să o venerăm cu recunoștință. Fie salutat și cu drag îmbrățișat
tot poporul român din partea Franței prin sărutul ce-l împărtășesc
poetului său național Octavian Goga.
Și ministrul francez în numele Franței sărutând pe D[omnu]l
O[ctavian] Goga a consfințit în fața tuturor încă odată nețărmurita
dragoste franceză.” 179
La aproape 11 ani distanță de la eveniment, în 1930,
Octavian Goga, publică în „Ţara Noastră” un articol omagia având
titlul Ambasadorul latinității: Contele de Saint-Aulaire, dedicat
marelui prieten al românilor.
Ulima parte a articolului face referire chiar la vizita la Săliște.
„Ne-am revăzut peste câteva luni la Sălişle lângă Sibiu, unde
admirabilii noştri ţărani se adunaseră cu miile la praznicul libertăţii
să-l vadă pe omul în care a vibrat durerea lor. Era atât de mişcat în
faţa acestei mulţimi, că neşliind ce să le spună m-a îmbrăţişai şi m-
a sărutat ...
Ţăranii îşi scoseseră pălăriile şi era tăcere de biserică
împrejurul nostru.
Nu le-am putut rosti decât trei cuvinle:
179
p. 1-2.
230
- E fratele nostru ...” 180
Corul din Săliște a cântat „Marsileza” și câteva cântece
naționale, cari au stârnit admirația înaltului oaspe. 181
După ce au vizitat școlile, biserica, înaltul oaspe 182,
înconjurat de mulțime, a mers afară din sat 183, a vizitat dumbrava
„Neted” unde se ținea serbarea de vară a pompierilor 184 și unde a
luat parte la o petrecere populară, dansând chiar și d[omnia] sa cu
frumoasele săliștence. 185
Sub adumbrirea crengilor plecate lăutarii puneau inimă în
cântec iar tinerii și inimă și foc în aprinsul joc românesc. Ilustrul
oaspe privea încântat și mulțumit la puterea de viață ce zace în
poporul acesta daco-romanic.
Pe înserat a plecat în uralele tuturor ducând și din acest
colțișor
de adevărați români amintiri neșterse.” 186
Atât de bine s-a simțit d[omnu]l de Saint-Aulaire la Săliște,
încât întârziind nu a mai putut să meargă și la Ocna Sibiului, unde
bravii noștri români de acolo i-au făcut o frumoasă primire cu flori
și arcuri de triumf. D[omnia] sa a regretat foarte mult că nu a putut
să vadă și acest înfloritor sat românesc. 187
180
Goga, Octavian Goga Ambasadorul latinității: Contele de Saint-Aulaire, în „Ţara Noastră”,
București, anul X, nr. 22, 25 mai 1930, p. 784.
181
182
p. 1-2.
183
184
p. 1-2.
185
186
p. 1-2.
187
231
„Seara la 8 Consiliul Dirigent a dat banchet, în onoarea
iubitului oaspe în sala de la Unicum.” 188
„Au luat parte la banchet părintele Lucaciu, d[om]nii
Octavian Goga, R[omul] Boilă și Tib[eriu] Brediceanu, din partea
Consiliului Dirigent, d[om]nii general Patala, general Florian,
general, dr. Moga, colonel Bădulescu, l[ocotenen]t-colonel
Alexandru, părintele Nic[olae] Ivan, dr. I[lie] Beu, G[eorge]
Moroianu, G Precup, I. Montani și un mare număr de notabilități
ale orașului.
La șampanie a luat cel dintâi cuvântul părintele Lucaci[u]
care își arată bucuria ce simte fiindu-i dat să vorbească din nou, la
Sibiu, pentru primaoară în Ardealul eliberat, după o atât de lungă
pribegie.
Salută pe distinsul oaspete urându-i bun venit pe pământul
României. D[omnu]l de Saint-Aulaire este un vechi și sincer amic
al cauzei românești, care de mult ne-a cucerit simpatia inimilor
noastre.
În d[omnu]l de Saint-Aulaire vedem însă și altceva. El
reprezintă aici Franța glorioasă, și în clipa aceasta vedem cum se
deschide cartea amintirilor și cum răsar înaintea noastră luptele
mari purtate de această națiune pentru libertate. Precum Franța este
însă santinela civilizației în occident, și după cum acolo s-a putut
și se poate spune „gesta Dei per Francos”, tot astfel România ține
sus făclia aceleaș civilizațiuni în orient, unde aceeaș vorbă se poate
traduce: „gesta Dei per Romanos”.
Părintele Lucaciu adresează apoi d[omnu]lui de Saint-
Aulaire câteva cuvinte în franțuzește, rugândui să tălmăcească
opiniei publice din Franța iubirea și recunoștința României pentru
tot ceeace marea noastră soră latină a făcut pentru dreptate,
libertate și civilizație.
D[omnu]l general [Nicolae] Petala salută în limba franceză,
pe d[omnu]l de Saint-Aulaire, arătându-l în numele armatei,
188
Oaspe iubit, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 95, 2 octombrie 1919, p. 2.
232
mulțumirea pentru sprijinul pe care reprezentantul Franței ni l-a
dat pe toate căile.
Ați fost cu noi, se adresează d[omnu]l general [Nicolae]
Petala ministrului Franței, și în vremuri de speranță ca și în zilele
de suferință. Nu ne-ați părăsit niciodată și a-ți avut totdeauna
încredere în izbânda noastră.
Dar nu numai atât. Ne-ați ajutat și cu fapta nu numai cu
cuvântul. Dovada este opera d-voastră și a misiunei militare
franceze în refacerea armatei noastre. Pentru amintirea vremurilor
de atunci, și pentru tot ce ne leagă de marea noastră soră, ridic
paharul meu strigând: „Trăiască Franța!”, „Trăiască d[omnul]
Saint Aulaire!”
D[omnu]l de Saint-Aulaire a răspuns salutului ce i s-a
adresat, arătându-și bucuria că nu este un necunoscut pentru
Ardeal. Și Ardealul, spune ministrul Franței, îmi este cunoscut.
Prima oară când am putut să mă găsesc în fața voinței
Ardealului a fost la Iași, în piața Cuza Vodă când M[ajestatea] S[a]
Regele [Ferdinad] a primit defilarea voluntarilor ardeleni. Era pe
vremea când Muntenia ca și Ardealul erau supuse aceleiaș
ocupații, cași cum, suferind aceleaș dureri, românii puteau să arate
cât de mult sunt legați unii de alții. Am spus atunci că viitorul
aparține acestui neam.
A doua oară când am făcut cunoștință cu Ardealul era la
București, în zilele vesele când armatele aliate eliberau teritoriul
invadat de dușman. Niciodată n-am avut o mai mare bucurie
sufletească decât atunci când am văzut soldații francezi pășind
alături de soldații români.
D[umnea]voastră, ardelenii, ați înțeles care este drumul pe
care trebuie să mergeți, și l-ați înțeles cu inima. Ați respins
autonomia iluzorie pe care v-o oferea Ungaria, pentru că știați că
minciuna este una din armele politice ale foștilor dvoastră
asupritori. Ați fondat libertatea dvoastră astfel prin unitatea cu
patria română, creind un stat de a cărei vitalitate se minunează
toată lumea.
233
Acum când pacea e aproape să fie încheiată, soldatul român
stă ca o stâncă pentru a apăra țara sa împotriva anarhiei lui Bela
Kun și Lenin. Dar nu numai ca o stâncă. Stânca se apără numai pe
ea, pe când România apără astăzi cauza civilizației lumei.
A spune că în asemenea împrejurări inima Franței e alături
de inima României și că niciodată n-a fost mai aproape, nu e o
frază convențională. Exprimând dorințele cele mai arzătoare
pentru progresul României, știu că sunt în sentimentul unanim al
țarei mele.
Îmi aduc aminte de cuvintele cu cari d[omnu]l Iuliu Maniu,
președintele Consiliului Dirigent, salută aici, acum câtva timp pe
M[ajestatea] S[a] Regele [Ferdinand].
- Nu veți găsi la noi sire, zicea d[omnu]l. Maniu, nici
palate, nici semnele exterioare ale unei false civilizații. Veți găsi
însă inimi devotate gata de a se jertfi pentru patrie.
Felul cum v-ați purtat cu asupritorii de ieri arată că cei
nobili nu erau acei cari își clădeau și palatele, și școalele și
închisorile din avutul celor asupriți. Căci acesta nu era decât gestul
celui ce despoaie de haine pe cineva, pentru a apărea mai bine
îmbrăcat decât el. Franța și România își pot permite luxul de a fi
două democrații pentrucă ele înșile, ca popoare, sunt două
aristocrații. Iar, pentru noblețea poporului român e de ajuns dacă
pe cerul de azur al României strălucește coroana lui Traian.
D[omnu]l de Saint-Aulaire ridică paharul, în aclamațiile
celor de față, pentru M[ajetate] S[a] Regele și pentru poporul
român.
Banchetul a luat sfârșit la ora 10 jumătate urmând ca la ora
11 seara, d[omnu]l de Saint-Aulaire să-și continue drumul la
Brașov și de acolo la București.” 189
Consider oportun, a reda și momentele solemne care au avut
loc cu prilejul cinei festive desfășurate la Sibiu.
189
234
La Muzeul Culturii Săliștene există o fotografie, originală,
realizată în fața Casei Naționale [actuala clădire a Primăriei], cu
ocazia vizitei Ambasadorului Franței August Félix Charles de
Beaupoil, Contele de Saint-Aulaire la Săliște din data de 28
septembrie 1919.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în vederea realizării acesti
cărți am reușit să stabilesc data în care a fost realizată aceasta,
contextul și locația.
Regăsim, de asemenea, mărturia vizitei Contelui de Saint-
Aulaire la Săliște în „Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor
sfintei biserci române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”, aflată la
Muzeul Parohial Săliște.
onorantei vizite:
August Félix Charles de Beaupoil, Contele de Saint-
Aulaire,
Henri de Bastard
Octavian Goga
Generalul de Divizie Nicolae Petala, Comandant al
Corpului de Armata VI Cluj
Vasile Lucaciu
Romul Boilă
Colonelul Virgil Bădulescu
La începutul anului 1920 August Félix Charles de Beaupoil,

Contele de Saint-Aulaire își încheie misiunea de Ambasador al
Franței în România, continuând cariera diplomatică în Europa de
Vest, fiind numit, mai întâi, Ambasador în Spania (1920-1921),
ulterior fiind promovat Ambasador al Franței în Marea Britanie
(1921-1924)
În contextul părăsirii României, ziarul „Patria”, mutat între
timp la Cluj, îi dedică în ediția din 30 ianuarie 1919, un articol
235
omagial, sub titlul Marchizul de Saint-Aulaire, articol pe acre am
considerat oportun să îl reproduc în intregime:
„Marchizul de Saint-Aulaire
Ne părăsește unul din cei mai buni prieteni, pe care i-a avut
țara noastră și în vremuri bune și în vremuri rele și mai ales în
aceste din urmă.
N-a fost un suflet mai ales, care să îmbrățișeze cu atâta
căldură cauza noastră, decât acest francez, care a fost francez din
toată convingerea lui, și care a fost român cu aceeași căldură cu
care a îmbrățișat cauza patriei sale.
D[omnu]l de Saint Aulaire a sosit la București câtva timp
înainte de intrarea noastră în acțiune. Cu spiritul său clar, cu
vederile sale largi asupra viitorului, d[omnu]l de Saint-Aulaire a
știut să țină în cumpănă adevăratele sentimente românești, cari ar
fi putut fi precupețite de diplomația interesată în favorul ei.
Ce e drept, că pe lângă multe suflete mici, am avut și oameni
mari, ale căror vederi au fost întotdeauna pentru cauza noastră
națională, însă s-ar fi putut foarte lesne întâmpla, ca în anumite
momente de slăbiciune să șovăim într-o direcție, care ar fi
compromis întreg viitorul nostru.
D[omnu]l de Saint-Aulaire însă ne-a stat pavăză. Cu
îndrumările sale senine, cu asigurările temeinice, cari ni le da,
dânsul a fost întotdeauna alături de sentimentele noastre,
îndeosebi în refugiul Moldovei, când lumea românească nu putea
să vadă mai departe decât realitatea, destul de covârșitoare.
Îndeosebi noi ardelenii pripășiți prin țară nu putem îndestul
mulțumi acestui suflet nobil, pentru accentele sale de încurajare.
Se iveau, după cum știți, în atâtea rânduri ecouri de descurajare și
din partea colportorilor interesați de știri dușmănoase și creau de
multe ori și oameni de-ai noștri, cari în anumite momente își
236
perdeau cumpătul. Cu toate acestea, am avut conducători cari
niciodată n'au șovăit în așteptarea sfârșitului.
Dintre aceștia cel dintâi a fost marchizul de Saint-Aulaire.
Alăturea cu dânsul marele general Berthelot a încurajat opera
măreață de salvare a neamului românesc, fratele mai mic și cel
mai fidel de la Dunărea de Jos, al Franței triumfătoare.
Noi Ardelenii suntem chemați să prezentăm în primul rând
omagiile noastre marelui francez, care a iubit România, iubindu-
ne și pe noi, cari atunci abia puteam întinde brațele noastre pline
de nădejde, cu aceeași căldură.” 190
190
Marchizul de Saint-Aulaire, în „Patria”, Cluj, anul II, nr. 19, 30 ianuarie 1920, p. 1.
237
Vizita Ambasadorului Franței August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire la Săliște.
(Muzeul Culturii Săliştene)
238
Ambasadorului Franței August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire
239
Mărturia vizitei Ambasadorului Franței August Félix Charles de Beaupoil,
Contele de Saint-Aulaire la Săliște la Sălişte din data de 28 seprembrie 1919,
240
Adevărata iubire de frați!
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 7, 6 octombrie 1919, p. 1.
241
Adevărata iubire de frați!
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 7, 6 octombrie 1919, p. 2.
242
Vizita Președintelui Adunării Deputaților,
Profesorul Universitar Nicolae Iorga
(10 ianuarie 1920)
243
Profesorul Universitar Nicolae Iorga
(10 ianuarie 1920)
„De mult, tare de mult

Te-am așteptat iubitul nostru apostol.”
„Cuvântul Poporului”, Săliște, 17 ianuarie 1920
Ultima dintre marile vizite ce au avut loc la Săliște, înainte de

plecarea oficială a Părintelui Protopop Dr. Ioan Lupaș, ca profesor
la Universitatea din Cluj, a fost aceea a savantului Nicolae Iorga.
Distinsul istoric ocupa pe atunci funcția de Președinte al
Adunării Deputaților în Primul Parlament al României Mari,
rezultat în urma alegerilor parlamentare din 2-8 noiembrie 1919,
primele alegeri organizate în România pe baza votului universal.
În urma cercetărilor, am regăsit relatări ale vizitei din data de
10 ianuarie 1920 la Săliște în presa vremii în publicaţii precum
„Cuvântul Poporului” din Săliște, „Renașterea Română” și
„Patria” din Cluj, „Unirea Poporului” din Blaj, precum și în
Volumul II al „memoriilor” lui Nicolae Iorga apărute sub titlul
„Memorii (Însemnări zilnice Maiu 1917-Mart 1920). Războiul
Național. Lupta pentru o noua viata politică” apărute în 1922 la
București la Editura „Naționala” S. Ciornei.
În periaoda 9-15 ianuarie 1920 Nicolae Iorga, Președinte al
Adunării Deputaților cât și al „Ligii pentru Unitatea Culturală a
tuturor Românilor” („Liga Culturală”), efectuează o vizită în
Ardeal, programul său cuprinzând pe agendă următoarele
244
localități: Sibiu (9-11 ianuarie), Blaj (12-14 ianuarie) și Brașov (15
ianuarie).
La Sibiu a participat la Adunarea Generală a ASTREI, fiind
prezent la cele două ședințe, ținute în zilele de 10 și 11 ianuarie și
la toate festivitățile organizate cu ocazia acestui eveniment.
Aceste manifestări au avut loc la 7 ani după ultima Adunare
Generală a ASTREI, ținută în Orăștie în 1913 „îmbrăcată în doliu
pentru vestea dureroasă despre căderea mortală, lângă Câmpina, a
aviatorului Aurel Vlaicu, care voia să treacă Carpaţii spre a veni
în sbor la serbările Asociaţiunii” .191
Acestă perioadă îndelungată a fost generată de declanșarea și
desfăsurarea Marelui Război.
Prezența lui Nicolae Iorga la aceste manifestări a avut un rol
cultural, fiind prezent, în calitate de Președinte al „Ligii Culturale”
fiind însoțit de comitetul central al organizației.
În cadrul manifestărilor culturale, în seara zilei de 10 ianuarie
la Teatrul orășenesc a fost gazda peprezentației piesei „Un domn
pribeag”, dramă istorică în cinci acte, în versuri, al cărei autor este
Nicolae Iorga, pusă în scenă de trupa teatrală a Ligii culturale sub
conducerea [Luciei] Calomeri Armășeșcu. 192
Ca semn de respect pentru întreaga sa activitate, Adunarea
Genenarală a ASTREI i-a oferit marelui istoric calitatea membru
de onoare al Asociațiunii și a luat hotărârea înființării unui fond
cultural intitulat „Nicolae Iorga” 193 la propunerea părintelui Ioan
Dăncilă. 194
La Blaj, momentul central al vizitei l-a constituit participarea
în data de 13 ianuarie, alături de Alteța Sa Regală, Prințul
191
Raportul general al comitetului central al „Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura
poporului român" despre lucrările îndeplinite şi despre situaţia „Asociaţiunii" în anul 1918, şi
o privire asupra lucrărilor comitetului în anii 1913-1917, în Transilvania”, Sibiu, anul L,
nr. 1-12, 1 decembrie 1919, p. 3.
192
Adunarea generală a Asociațiunii, în „Patria”, Cluj, anul II, nr. 9, 15 ianuarie 1920, p. 2.
193
Preda, Gheorghe. Activitatea ASTREI în 25 de ani de la Marea Unire, p. 78.
194
Dela Asociațiune, în Transilvania”, Sibiu, anul LI, mai 1920, p. 123-124.
245
Moștenitor Carol, și de alte personalități la „slujba de patru ceasuri
pentru hirotonirea instalarea Mitropolitului Vasile Suciu”. 195
La Brasov, a participat, conform memoriilor sale, la o serie
de activități culturale: ,,Conferință la Gimnaziu .... Concert de orgă
la Biserica Neagră” 196
Din cercetările efectuate se poate afirma că în ziua de 10
ianuarie 1920, înainte de a participa la prima ședință a Adunării
Generale a Asociațiunii face o vizită la Săliște.
Atmosfera vizitei savantului, patriotului și omului politic
Nicolae Iorga la Săliște, la începutul anului 1920 și detalii ale a
putut fi reconstituită cu ajutorul edițiilor din 17 și din 25 ianuarie
1920 ale ziarului „Cuvântul Poporului” din Săliște.
Mai intâi, sub titlul „Bine-ai venit!”, așezat în partea de sus a
primei pagini a ediției din 17 ianuarie 1920 este prezentată, cu
respectul cuvenit, importanța pentru acestei vizite sălișteni:
„Bine-ai venit!
De mult, tare de mult Te-am așteptat iubitul nostru apostol.

Rostul sfânt al învățăturilor Tale au prins rădăcini adânci în
sufletele noastre, iar puterea cuvântului Tău de profet ne-a dat
tăria credinții în liberarea noastră de sub jugul dușman. Cu
adâncă recunoștință și cu căldura sufletelor noastre de adevărați
Români îți ieșim înainte cu fierbintea rugăminte: să nu ne dai
uitării. Din învățăturile Tale ne-am făcut un Credeu iar cuvintele
Tale sunt pentru noi frânturi de Evanghelie. Cu inima însetată și
cu sufletul dornic așteptăm și de aci înainte înțeleptele Tale
sfaturi.
Prin rostul nostru toată suflarea de pe aceste meleaguri
strigă într-un glas de bucurie:
195
Nicolae Iorga, Memorii (Însemnări zilnice Maiu 1917-Mart 1920). Războiul Național.
Lupta pentru o noua viata politică, p. 318.
196
Ibidem, p. 320.
246
Trăiască Nicolae Iorga înaintepropovăduitorul unității
neamului românesc. 197
În pagina a patra, a aceleași ediții din 17 ianuarie 1920 a
ziarului „Cuvântul Poporului” din Săliște, sub titlul „Apostolul
neamului Nicolae Iorga între noi” se face o descriere detaliată a
principalelor monente ale vizitei:
„De pe vară încă ne pregătisem să-l așteptăm. Împrejurările
cari l-au oprit să vină atunci nu le cunoaștem. Destul că până acum
fiecare locuitor, fiecare țăran, cu un cuvânt toți fără deosebire
așteptam nerăbdători ziua când vom avea fericirea să-l vedem și să
ascultăm măestrul glas al ilustrului oaspe. Și a venit!
Reprezentanții comunelor din jur precum și mulțimea de
Sălișteni au putut ajunge și fericirea aceasta.
În sala festivă a școalei corul l-a primit cu o frumoasă
compoziție națională după care părintele Dr. [Ioan] Lupaș prin
vorbirea d[omniei] sale în numele mulțimei a bineventat înaltul
oaspe scoțându-i la iveală marile și neperitoarele merite ce le-a
câștigat prin uriașa muncă depusă pentru binele neamului.
Frumoasei vorbiri a părintelui Lupaș a răspuns învățatul
neamului d[omnul]l Nicolae Iorga. Modest ca o fecioară spune că
tot ce a făcut până acuma a fost ceva natural. Un îndemn lăuntric îl
mâna mereu spre muncă, deoare-ce e o datorie a fiecăruia a munci
pentru binele neamului care l-a dat. Într-o vorbire plină de sfinte
învățături presărată cu jocuri de cuvinte înțelepte, ici-colo
pișcătoare, ne-a deschis ochii spre alte orizonturi mai largi și mai
frumoase. Ne-a învățat cum putem să ne facem vrednici de cel mai
scump dar ce l-a putut câștiga vr[e]un popor: de România Mare.
Îndemnuri frumoase ne-a dat prin cetirea cât mai deasă de
cărți folositoare menite a ne scoate din întunerecul neștiinței. Ne-a
dat îndemnuri ca „Tipografia Săteanului” din Săliște să o sprijinim
și să o ridicăm cât mai mult oferind chiar d[ommnia] sa tot
sprijinul material și moral. A spus că această tipografie e chemată
197
Bine-ai venit!, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2, 17 ianuarie 1920, p. 1.
247
să tipărească cărți poporale folositoare, calendare bune și altă
merindă sufletească pentru poporul nostru dornic de frumoase
învățături.
Înțeleptele sfaturi ale marelui nostru învățat s-au întipărit
adânc în inimile ascultătorilor cari sorbiau cu nesaț frumoasele
vorbe din gura nobilului oaspe.
A urmat corul de sub conducerea dirigentului G[heorghe]
Miha cu mai multe bucăți frumoase executate cu pricepere și simț.
Dirigentul corului a fost călduros felicitat de d[omnu]l N[icolae]
Iorga pentru munca depusă în instruirea corului.
La despărțire scumpul nostru oaspe a fost petrecut de public
în nesfârșite urale. De pe fețele tuturor se putea vedea părerea de
rău că așa de curând ne părăsește.
Ne mângăiem cu gândul că ne mai fiind granița între noi și
frații din vechiul regat vom putea mai des asculta înțeleptele
învățături ale celui mai învățat profesor al neamului nostru.” 198
Emoționantul discurs al Părintelui Proptopop Dr. Ioan Lupaș,
rostit în Sala Festivă a Școlii, cu ocazia vizitei lui Nicolae Iorga
sub titlul „Învățătorii vor străluci ca stelele cerului” a fost redat în
întregime în ediția din data de 25 ianuarie 1920 a aceluași ziar,
„Cuvântul Poporului” din Săliște.
A fost ultimul său discurs, rostit la Săliște, în calitate de
Protopop, cu prilejul vizitei unei personalități.
Pe lângă acest fapt, discursul mai avea și o semnificație
personală pentru Ioan Lupaș, aceea că, în anul 1916, la
recomandarea Nicolae Iorga, a devenit menbru titular al
Academiei Române.
„Învățătorii vor străluci ca stelele cerului
De un an de zile, de când ne-a învrednicit bunul Dumnezeu a

vedea săvârșindu-se, sub ochii noștri, minunea întregirii neamului
198
Apostolul nemului Nicolae Iorga între noi, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2,
17 ianuarie 1920, p. 4.
248
românesc și căzând sfărmate granițele viclene din creștetul
Carpaților ne-au cercetat adeseori frații din vechiul Regat,
precum și o mulțime de oaspeți din țări mai îndepărtate: Francezi,
Italieni, Englezi, Americani.
Poporul nostru din aceste sate curate, de sub poalele
Carpaților, a avut în ziua de 1 Iunie 1919 rara fericire de a se
putea închina, aici în Săliște, cu toată evlavia sufletului său
creștinesc în fața M[ajestății] Sale Regelui nostru desrobitor
Ferdinand I, pe care l-a văzut îngenunchind, la rugăciunea de
mulțămită, înaintea șf[ântuui] nostru altar din Biserica cea Mare.
De asemenea a putut saluta cu multă însuflețire pe M[ajestatea]
Sa, slăvita noastră Regina Maria, pe Alteța Sa Principele Carol,
pe Principesa Ileana și mai mulți generali comandanți ai
glorioasei armate române.
Cu prilejul tuturor acestor înalte vizite s-a putut auzi
rostindu-se din partea credincioșilor noștri întrebarea: Când vine
și Domnul Iorga?
Repețirea statornică a acestei întrebări, cu fiecare prilej,
este ea însăș o dovadă sigură despre dorința vie și nestrămutată a
poporului nostru de a putea saluta în acest sat de munte pe acela,
care timp de un sfert de veac a muncit cu cea mai desăvârșită
abnegațiune și a luptat cu însuflețire nepilduită, ca să
pregătească, în toate părțile locuite de Români, calea unității
noastre naționale, pe care avem negrăita fericire de a o vedea
acum înfăptuită.
Cercând să tălmăcesc recunoștința poporului întreg față de
uriașa muncă desfășurată de D[umnea]voastră pentru luminarea
și înălțarea neamului nostru, îmi vin în minte cuvintele Scripturii,
păstrate la prorocul Daniil: Învățătorii vor străluci ca stelele
cerului.
Ca o stea luminoasă, ca una dintre cele mai luminoase stele
va străluci dea pururi numele D[umnea]voastră, mult prețuite
Domnule Iorga, pe cerul vieții sufletești, culturale, științifice și
politice a neamului nostru la această răspântie a vremilor istorice,
249
fiind cel mai mare învățător al poporului românesc. Nu numai
catedra universității din București, căreia ați știut să-i dați atâta
strălucire, nu numai literatura noastră istorică, pe care o ați
îmbogățit cu atâtea lucrări de valoare și o ați înălțat la treapta
cea mai de cinste a desvoltării sale, au putut să împrumute lumina
multă și podoabă aleasă din roadele binecuvântate ale muncii
D[umnea]voastră de un sfert de secol.
D[omnia] Voastră ați înțeles deplin cerința cea mare, cerința
democratică a zilelor noastre de a coborî cuvântul științei pe
înțelesul tuturor. Cărțile cele grele de știință rămân prea adeseori
ca niște fântâni zăvorâte. În loc de a răspândi raza științei și a
luminei, ele o închid în foile lor, de a căror bogăție și frumusețe se
poate bucura numai un număr foarte restrâns de cetitori. Dar
D[omnia] Voastră n-ați pregetat a pune toată stăruința și toată
jertfa, ca pe lângă numeroasele lucrări de știință, să răspândiți
lumina cea bună și dătătoare de viață a învățăturilor românești în
straturile cele mai largi ale poporului nostru de pretutindeni.
Ați simțit, că la catedră este un loc prea strâmt pentru atâta
belșug de știință și de energie, câtă aveați de jertfit pentru
luminarea neamului. De aceea ați urcat amvonul cel mai înalt, de
unde se poate vorbi tuturor Românilor înțelegători, amvonul
ziaristicei poporale și de aci ați împărtășit cuvântul minunat al
științei, ați împrăștiat cu o dărnicie fără păreche tot aurul simțirii
și cugetării D[omniei] Voastre, zi de zi, pe toate cărările neamului
nostru, luminându-i trecutul, îndrumându-i prezentul și
pregătindu-i viitorul.
Din lumina științei, pe care ați propovăduit cu nesfârșită
dragoste, s'au strecurat și peste vechile granițe ale vameșilor
câteva raze, cari au înseninat viața încătușată și tristă robie a
Românilor subjugați. Aceste raze ne-au mângâiat pe toți, ne-au
sporit încrederea în viitorul națiunii noastre și ne-au ținut trează
nădejdea că va răsări în curând și pentru noi soarele tinereții și
al izbăvirii.
250
Dintre pereții acestei școale, oricât de severă și
amenințătoare era inspecția străină din trecut, nici în cei mai grei
ani n'a dispărut cu totul duhul învățăturilor, pe cari le-ați
propovăduit. Slujitorii și susținătorii acestei școale și-au dat
seama, că interesele de viață ale poporului nostru cer ca tinerele
generațiuni să fie crescute în acest duh creștinesc, luminat și
puternic.
Dacă modestia nu ne-ar împiedeca, am putea destăinui, că și
dela amvoanele sfintelor noastre biserici au răsunat adeseori
predici străbătute de acelaș duh al naționalismului organic, care
poate și trebuie să fie îmbrăcat în mireasma cea dulce a
puternicelor cuvinte din Sf. Scriptură. Poporul nostru
dreptcredincios a ascultat cu sete și a primit cu bucurie în sufletul
său înviorat asemenea picături și semințe sfinte, pe urma cărora
au răsărit, nu odată, frumoase fapte de jertfe pe altarul credinței
și al culturei naționale.
*
D[omnia] Voastră ne cercetați acum nu numai ca marele
învățător al neamului nostru, ci și în calitate de îndrumător
politic, ca președintele celui dintâi Parlament al tuturor
Românilor. Privim cu cele mai frumoase nădejdi spre munca, ce
veți depune în această calitate stăruind pentru o grabnică
îndreptare spre bine a politicei naționale. Un filosof din vechime,
Platon spunea, că numai atunci se pot îndrepta spre bine trebile
publice ale unui stat, când politica și știința vor merge pe aceleași
cărări... În persoana și în activitatea D[omniei] Voastre vedem
întrupată această cerință de căpetenie a politicei naționale.
De aceea îngăduiți-mi să exprim dorința poporului nostru
rugând pe Dumnezeu, să vă dea lungime de zile și sănătate
statornică, spre a putea aduce României întregite tot binele, pe
care sunteți în stare a-l săvârși prin înalta chemare politică, ce
aveți, prin știința cea multă și prin dragostea și mai multă, de care
știm că e plină inima D[omniei] Voastre pentru tot ce este curat și
cinstit românesc.
251
Să trăiți, Domnule Iorga!” 199
199
Ioan Lupaș, Învățătorii vor strălucii ca stelele cerului. Cuvânt rostit în sala festivă a
școalei din Săliște la 10 ianuarie 1920 întru întâmpinarea Dlui profesor universitar N. Iorga,
președintele parlamentului român, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 3, 25 ianuarie
1920, p. 1-2.
252
Bine-ai venit!
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2, 17 ianuarie 1920, p. 1.
253
Apostolul nemului Nicolae Iorga între noi.
254
„Învățătorii vor străluci ca stelele cerului”.
Cuvânt rostit în sala festivă a școalei din Săliște la 10 ianuarie 1920 întru întâmpinarea Dlui
profesor universitar N. Iorga, președintele parlamentului român.
255
„Învățătorii vor străluci ca stelele cerului”.
Cuvânt rostit în sala festivă a școalei din Săliște la 10 ianuarie 1920 întru întâmpinarea Dlui
profesor universitar N. Iorga, președintele parlamentului român.
256
Rămas bun meleaguri natale.
Despărțirea lui Ioan Lupaș de Săliște.
Plecarea la Universitatea din Cluj
(19-22 ianuarie 1920)
257
Rămas bun meleaguri natale.
Manifestările organizate la Săliște cu ocazia
plecării lui Ioan Lupaș ca profesor
la Universitatea Daciei Superioare din Cluj
(19-22 ianuarie 1920)
„Bine ar fi să rămână al nostru, dar,

nu cred că un sat să poată ținea pentru el bogăția unui neam”
După 10 ani care a fost Protopop al Săliștei (1909-1919),

periaodă în care „a dinamizat la maxim funcția sa, pe care a
fructificat-o din plin generând o adevărată revoluție pe tărâm
pastoral, școlar, cultural, istoriografic și social .... s-a implicat în
toate sferele și domeniile vieții românilor din Săliște și
Mărginimea Sibiului, ceea ce a dus la revitalizarea vieții eclesiale
și sociale a Ortodoxiei din zonă, .... afirmându-se ca un bun
predicator și ardent susținător al dezvoltării vieții românești prin
școală, biserică, corporații comerciale, economice și asociații cu
profiluri variate ... a fost ales membru corespondent (14 mai 1914)
și titular (17 mai 1916) al Academiei Române pentru contribuțiile
sale științifice din domeniul istoriei” 200 Ioan Lupaș „părăsi altarul
și amvonul din Săliște și urcă la catedra Universități din Cluj.” 201
Trebuie neapărat menționat faptul că o altă personalitate
născută în Săliște, Onisifor Ghibu, a avut un mare merit în
preluarea Universității din Cluj de la profesorii maghiari care
200
Mircea-Gheorghe. Istoria, organizarea, muzeul și arhiva protopopiatului ortodox Săliște
(1628-1989), în „Anuarul Institutului de Istorie „George Baritiu” - Supliment „Actele
conferințelor Institutului de istorie „George Barițiu” din 2018 și 2019, Cluj, Napoca, anul LIX,
nr. 1, 2020, p. 227.
201
Onisifor Ghibu, Amintiri despre Ioan Lupaș, în „Societatea de mâine”, Cluj, anul III, nr 13,
1926, p. 6;.Onisifor Ghibu, Amintiri despre Ioan Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la
împlinirea Vârsei de 60 de ani, București, 1943, p. 284.
258
refuzazesă să depună jurământul de fidelitate față de Regele
Ferdinad și să se supună legilor statului român: „în ziua de 12
maiu 1919, colegul nostru Onisifor Ghibu, pe atunci Secretar
general la Resortul Instrucţiunei publice, după ce, la somaţia
Consiliului Dirigent, foştii profesori unguri ai Universităţii
refuzaserăsă depuie jurământul de fidelitate față de Statul român şi
să ia peste tot act de existența acestuia şi de dreptul lui de control
asupra tuturor instituţiilor şcolare din cuprinsul lui, a luat
Universitatea în stăpânirea Statului român, instituind imeditat o
comisiune constatatoare” 202
Pentru selectarea cadrelor didactice ce urmau să ocupe
catedrele vacante ale Universității din Cluj s-a constituit o
„Comisiune universitară” compusă imițial din 12 personalități,
câte 3 la fiecare facultate 203 (Facultatea de Litere și Filosofie,
Facultatea de Științe, Facultatea de Drept și Facultatea de
Medicină), personalități ce proveneau de la Universitățile din
București și din Iași.
Ulterior componența comisiei a fost lărgită la dorinţa
Consiliului Dirigent cu 8 profesorii recrutaţi din Ardeal, care au
putut astfel participa şi ei la lucrările din August ale Comisiunei :
Nicolae Drăganu, Ioan Lupaş şi Onisifor Ghibu, de la Facultatea
de Litere și folosofie, Alexandru Borza de la Facultatea de Ştiinţe,
Emil Haţieganu, de la Facultatea de Drept şi Dr. Iuliu Haţieganu şi
Dr Iuliu Moldovan de la Facultatea de Medicină. 204
La 1 septembrie 1919, Consiliul Dirigent al Transilvaniei l-a
numit pe părintele Ioan Lupaș profesor titular la catedra de Istorie
Modernă a românilor și istoria Transilvaniei la Universitatea din
Cluj. 205
202
Raportul Rectorului Sextil Puşcariu despre activitatea Universităţii din Cluj dela
înfiinţarea ei, cetit cu ocazia şedinţei inaugurale din 10 octombrie 1920 , în „Anuarul
Universităţii din Cluj, Anul I, 1919-1920”, Cluj, 1921, p. 2.
203
Ibidem, p. 5.
204
Ibidem, p. 6.
205
Mircea-Gheorghe Abrudan, Istoria, organizarea, muzeul și arhiva protopopiatului ortodox
Săliște (1628-1989), în „Anuarul Institutului de Istorie „George Baritiu” - Supliment „Actele
259
În România Întregită a putut să-și dezvolte în libertate
calitățile intelectuale și naționale. Luând ființă la Cluj
Universitatea Românească a Daciei Superioare, a fost invitat la o
catedră de Istorie.
A făcut deci parte din prima echipă, vestitori ai drepturilor
noastre imprescriptibile asupra Transilvaniei în granițele ei firești.
Titlul catedrei încredințate: Istoria modernă a românilor și Istoria
Transilvaniei. 206
A fost chemat acolo să-și continue înalta-i misiune de
propovăduitor al istoriei dezvoltării poporului român. A fost
chemat acolo, în această instituție de înaltă învățătură românească,
să facă să răsune, de acum înainte, graiul românesc în această parte
a țării, atât de zbuciumată în trecut, împărtățind tuturor cugetarea
și simțirea națională, ca un semn al trîiniciei neamului nostru și ca
un drept sfânt, pe care poporul românesc il are asupra acestor
ținuturi despărțite atâta timp prin vitregia vremurilor și unite astăzi
pe vecie cu patria mamă. 207
Discursul său la lecția de deschidere în calitate de profesor
titular al Universității din Cluj, Factorii istorici ai vieții naționale
românești, susținut în data în data de 11 noiembrie 1919, este
reprodus în întregime în anul 1922 în primul număr al Anuarului
Institutului de Istorie Națională din Cluj. 208
Acest discurs este prezentat în ediția din 23 noiembrie 1919 a
ziarului „Cuvântul Poporului” din Săliște sub titlul „Protopopul
Săliștei la catedra universității din Cluj, astfel:
conferințelor Institutului de istorie „George Barițiu” din 2018 și 2019, Cluj, Napoca, anul LIX,
nr. 1, 2020, p. 227.
206
Ioan Căciun, Note biografice despre Ioan Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea
Vârsei de 60 de ani, București, 1943, p. XIX-X.
207
Constantin. Angelescu, Profesorul Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea Vârsei
de 60 de ani, București, 1943, p. 12.
208
Ioan Lupaș, Factorii istorici ai vieții naționale românești, în Anuarul Institutului de Istorie
Națională, anul I, 1921–1922, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1922, p. 19-45.
260
„Marți în 11 Noemvrie dela 4-5 ore p[ost] m[eridian] și-a
rostit protopopul Săliștei, părintele Dr. Ioan Lupaș lecția de
deschidere la universitatea din Cluj.
O mulțime mare de studenți de la toate facultățile și un număr
însemnat de cărturari români din Cluj și împrejurimi au ascultat cu
cea mai încordată atențiune lecția aceasta, în care protopopul
Săliștei le-a vorbit mai întâiu despre însemnătatea și puterea cea
mare a principiului național, care a pus crucea pe mormântul fostei
universități ungurești și a făcut să răsară în locul ei universitatea
noastră românească. A arătat apoi, că de acum înainte de la
catredele acestei școli înalte nu se va mai propovedui ura și
disprețul pentru tot ce a fost sau este românesc, ci se va da
fiecăruia dreptatea care i se cuvine, deci și istoria Românilor va fi
înfățișată cu înțelegere dreaptă și cu evlavie pentru orice amintire a
trecutului astfel, ca studenții să poată câștiga nu numai
cunoștințele folositoare din această istorie națională, ci și o bună
îndrumare spre a-și înțelege și îndeplini cu scumpătate datoriile, pe
cari le au față de națiunea și de patria română.
Vremile de acum ale democrației nu mai pot îngădui, ca
știința să rămână rece și nepăsătoare, când mulțimea se sbuciumă
și pătimește în adâncimile întunerecului. De aceia i-a rugat pe toți
cu deosebită stăruință, să fie mijlocitorii razelor de știință între
universitate și între mulțimea satelor, din cari au plecat ei spre
acest izvor de știință și lumină curată de acum înainte. Cu
recunoștință a pomenit și numele tuturor istoricilor români din
Ardeal. Șincai, Micu, Maior, Popea, Țincu, Velia, Pușcariu,
Șaguna, Cipariu, Marienescu, Moldovănuț și Bunea. Bunia.
A înfățișat apoi elementele (stihiile) istorice, din a căror
lucrare felurită s-a țesut în cursul veacurilor pânza istoriei noastre
naționale, pământul românesc, rasa românească, credința, limba,
datinile și obiceiurile, legile și așezămintele, deasupra cărora stă în
zilele noastre ca o flacără vie: conștiința națională. Amintind și
pe cei ce au dat năvală asupra pământului românesc cu gândul de a
ni-l lua, cum a fost odinioară Ahab moșia părintească a
261
credinciosului Nabot arată că pe toți i-a ajuns osânda lui Ahab și
încheie cu cuvintele Sf[intei] Scripturi: inima nouă și duh nou
voiu sădi întru voi: voi îndepărta din trupul vostru inima
împietrită și voiu face să stăpâniți pământul pe care l-am dat
părinților voștri!” 209
În condițiile numirii sale ca profesor la Universitatea Daciei
Superioare din Cluj renunță la postul de Protopop al Săliștei cât și
acela de Secretar de stat în Resortul Cultelor și al Instrucțiunii
Publice din cadrul Consiliului Dirigent.
Această știre este adusă redată în ediția din 16 ianuarie 2020
a ziarului „Telegraful Român” din Sibiu, astfel:
„Secretarul de stat de la Resortul Cultelor și al Instrucțiunii
Publice, domnul protopop Dr. Ioan Lupaș, numit profesor la
Universitatea din Cluj, a renunțat la acest post, rămânând la
universitate. Asemenea a renunțat și la postul de protopop și prim-
paroh în Săliște.
Consistorul arhidiecezan în ședința plenară de la 13 ianuarie
a[nul] c[urent] a luat cu plăcere act de chemarea onorifică a
domnului protopop Dr. Ioan Lupaș la catedra de profesor
universitar, și cu durere la renunțarea de Secretar de stat în
Resortul Cultelor și al Instrucțiunii Publice, unde a făcut atât de
bune servicii bisericii și neamului nostru.
Interesul bisericii cerea, ca un om cu erudiția domnului Dr.
Ioan Lupaș, cu iubirea de biserică și de neam, să rămână încă mâna
dreaptă a actualului șef de resort, chemat a da directiva lucrurilor
în acest important resort.
Luând la acest loc act de schimbarea făcută, trimitem salutul
bisericii noului profesor de universitate.” 210
Nu putea pleca la Cluj, fără să își ia rămas bun de la enoriașii
cărora le-a fost păstor timp de zece ani în momente de grele
încercări, poate cele mai grele din întreaga sa istorie.
209
Protopopul Săliștei la catedra universității din Cluj, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul
I, nr. 14, 23 noiembrie 1919, p. 2-3.
210
Personale, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 5, 16 ianuarie 1920, p. 2.
262
Voi încerca, în paginile următoare, să recreez aceste
momente emoționante petrecute la Săliște. Mă voi folosi atât de
articole din presa vremii, din lucrări de specialitate dedicate
personalității marelui istoric dar și de de documente aflate în
arhiva Muzeului Parohial Săliște, pentru a reda cât mai fidel cele
întâmplate fie la domiciliul Dr. Ioan Lupaș, fie la Biserica Mare
sau în Sala Festivă a Școlii din Săliște.
„La începutul anului 1920. Săliștenii își luau rămas-bun de la
păstorul lor sufletesc. Regretele erau amestecate cu cu mândrie și
admirație pentru un fiu al satului care devenise profesor
universitar, academician și, recent, deputat al lor în parlamentul de
la București.” 211
Sub titlul „Sărbările date de sălișteni și jur în cinstea dlui
Dr. I. Lupaș din prilejul depărtării D-Sale din mijlocul nostru”,
Elie Măgeanu prezintă modul de desfășurare al celor întâmplate în
ediția din 25 ianuarie 1920 a ziarului „Cuvântul Poporului” din
Săliște, astfel:
„Acum, când sărbătorim o uriașe muncă a unui geniu, îmi vin
în minte vorbele unui bătrân, la ieșirea din biserică, care sub
impresia adâncă a înțeleptelor cuvinte rostite într-o predică de
părintele Lupaș a zis: „Bine ar fi să rămână al nostru, dar, nu cred
că un sat să poată ținea pentru el bogăția unui neam ...”
Lumina creierului genial cu care l-a înzestrat bunul
Dumnezeu era pentru noi prea puternică și nici când n-am fi putut
să-i dăm câmpul întins de activitate asupra căruia să-și reverse
puternicile raze ale științei atât de binefăcătoare și de dorite de
întregul neam românesc.
Pronia cerească ni l-a dat ca noi să-l dăm în plină strălucire
neamului. Și e mare cinste pentru noi că am putut da celui mai
înalt Templu de cultură pe cel mai înțelept preot.
Ne doare clipa care ne despărțește de cel mai înțelept
sfătuitor al nostru dar lacrimile durerii momentane le înlocuim cu
211
Vasile Crişan, Ioan Lupaş (1880-1967). Studiu monografic, p. 43.
263
lacrimile bucuriei netrecătoare în nădejdea că tot al nostru va
rămânea chiar în cele mai înalte însărcinări în cari recunoștința și
interesele neamului îl va pune.
*
Atât săliștenii cât și întreg protopopiatul a ținut să-și arete
recunoștința față de înțeleptul păstor din prilejul depărtării
D[omniei] Sale dintre noi.
Reuniunea de muzică din Săliște a ținut ca în preseara
Sf[ântului] Ioan Botezătorul [6/19 ianuarie 1920] să-i facă o
manifestare acasă la D[omnia] Sa prin executarea mai multor
bucăți alese din muzica bisericească, patriotică și națională.
Părintele Dr. D[umitru] Borcea într-o duioasă cuvântare a vorbit în
numele Reuniunii de muzică. Emoționat de gingașa atenție a
acestei reuniuni părintele Lupaș a răspuns mulțămind părintelui
Dr. [Dumitru] Borcea și reuniunei al cărei prezident a fost.
În ziua de Sf[ântul] Ion (ziua onomastică a d[omnu]lui
Dr. Lupaș) [7/20 ianuarie 1920] toate reuniunile au venit în
corpore la biserică în frunte cu drapelele lor. Reuniunea
pompierilor, a meseriașilor, a economilor, Societatea studenților,
Reuniunea de înfrumsețare, corpul didactic ș.a. dădeau o
impunătoare înfățișare sfintei biserici care era tixită de poporul
drept credincios venit să-și ia rămas bun de la înțeleptul păstor.
După serviciul divin și după Sf[ântul] Botez săvârșit de
părintele Dr. [Ioan] Lupaș asistat de părintele I[oan] Popa, corul
reuniunii de muzică execută o compoziție bisericească de
A[ugustin] Bena. Urmează fostul primar N[icolae] Jurca cu o
pătrunzătoare, vorbire de recunoștință spusă în numele tuturor
parohienilor și peste tot în numele poporului. Bătrânul nostru om
de fapte bune Dr. N[icolae] Calefariu într-o vorbire aleasă a scos la
iveală neperitoarele merite ale iubitului nostru păstor. După ce
corul mai execută o cântare duioasă urmează d[oamn]a El[ena]
264
Măgeanu care a recitat unele strofe ocazionale închinate părintelui
Lupaș.” 212
Am regăsisit acete „Strofe ocazionale” reproduse în aceeași
ediție din 25 ianuarie 1920 a ziarului „Cuvântul Poporului” din
Săliște.
„Închinare
Iubitului nostru părinte sufletesc Dr. I. Lupaș
Strofe ocazionale recitatate de doamna Elena Măgeanu
în Ziua de Sfântul Ion [7/20 ianuarie 1920]
în Biserica cea Mare din Săliște din prilejul plecării
domnului Dr. Ioan Lupaș ca profesor la Universitatea din Cluj
Pe vremuri, când durerea ne străjuia cărarea,

Când doina doar în codru putea să-și plângă jalea,
Când, chiar la cele sfinte, călăul ne sta-n prag,
Ai înțeles chiemarea și ai venit cu drag.
Noi Ți-am ieșit 'nainte cu toții, mic și mare,

La cele trei biserici suna a sărbătoare
Arama vestitoare, în ritm frumos, sonor
Și lăuda pe Domnul că ni te-a dat păstor.
Cu mintea luminată de-atâtea lucruri mari

Și cu credința tare, stejar între stejari,
Dușmanilor ce legea voiau să ni-o sugrume
Le-ai pus zăgaz puternic de ai uimit o lume.
Când din amvon mulțimei vorbiai în predici sfinte

Sorbiam cucernic tâlcul adâncilor cuvinte,
Bătrânii mâna hainei la ochi încet duceau,
De atâta fericire cu toții lăcrămau.
Atâtor instituții și sfinte-așezăminte

212
Serbările date de sălișteni și jur în cinstea domnului Dr. Ioan Lupaș cu prilejul depărtării
D-sale din mijlocul nostru, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p.
3.
265
Le-am dat viață numai la sfatul Tău cuminte,
Căci lege a fost sfatul ce nouă ni l-ai dat
Și rod a dat sămânța ce Tu o-ai sămănat.
Acum, când neamul nostru, mărit, în țara mare

Te cere la catedra culturii-universale
Și-amvonu-n strălucire rămâne văduvit
Ne doare depărtarea păstorului iubit.
Să nu ne dai uitării iubitul nost părinte,

Și-acum, ca-ntotdeauna, frumoasele-Ți cuvinte
Cucernici, cu sfială să le-ascultăm am vrea
Al nostru ești, și vecinic al nost vei rămânea.” 213
„În numele studenților a vorbit studentul Borcia.

Pătruns până la lacrimi părintele Lupaș a mulțămit tuturor
pentru călduroasa manifestare promițând și de aici înainte sprijinul
D[omniei] Sale, în tot ce este pentru binele bisericii, școalei și al
comunei. Invoacă cu pietate memoria răposaților dascăli cari au
stârnit pentru D[omnia] Sa. Mai ales când a mulțămit mamei
D[omniei] Sale pentru jertfa cea mare adusă din puținul ce l-a
avut, ochii ascultătorilor înotau în lacrimi privind la cea mai
fericită mamă. Dumnezeu i-a dat fericirea ca bătrânețele să-i fie
încununate cu recunoștința noastră a tuturor.”
*
Joi în 22 ianuarie [stil] n[ou] după săvârșirea serviciului divin
a avut loc în sala școalei serbarea de rămas bun a întregului
protopopiat. În numele preoțimei a vorbit părintele Dr. [Dumitru]
Borcea, în numele administrației d[omu]l primpretor V[aleriu]
Pop, în numele corpului didactic dl director D[umitru] Lăpădat. Au
mai vorbit d[omul] Dr. [Nicolae] Calefariu și d[omi]ș[oa]ra
V[aleria] Lăpădat. Mai ales d[omi]ș[oa]ra Lăpădat a stors
admirația tuturor prin gingașele cuvinte atât de alese rostite la
213
Închinare iubitului nostru părinte sufletesc Dr. Ioan Lupaș, în „Cuvântul Poporului”,
Săliște, anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p. 2.
266
această adunare. D[omi]ș[oa]ra [Maria] Puschilă a recitat de
asemenea o frumoasă poezie iar corul a cântat bucăți alese în
cinstea sărbătoritului.
La despărțire acum cu toții plecăm genunchiul rugăm
Atotputernicul să ni-l ție, mulți ani spre a putea mai departe
înpărtăși viitoarele generații din comorile sufletești cu cari l-a
înzestrat Dumnezeu. 214
Doamna profesor și director Maria Hanzu, în lucrarea sa
„Monografia școlilor din Săliște”, dedică un capitol special
manifestărilor organizate la Săliște cu ocazia plecării lui Ioan
Lupaș ca profesor la Universiatea din Cluj, având ca titlu
„Omagierea Dr. Ioan Lupaș prilejuită de plecarea lui ca profesor
universitar la Cluj” pe baza informațiilor descoperite în
„Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale ale
tractului Săliște”.
Folosindu-mă de cele descoperite de către distinsa doamnă
profesor și director al școlii noastre voi completa informațiile
prezentate anterior.
„În anul 1920, când Dr. I[oan] Lupaș părăsește protopopiatul,
comitetul parohial arată ținutademnă și luminată, lupta și
directiva curat românească, ce a dat-o salvării școalei noastre în
ceasurile cele mai grele, de a susținea școala și pe mai departe în
curățeenia veche [...]; lucr[rile sale de cea mai mare valoare pe
terenul bisericesc, școlar cât îndeosebi pe cel istoric, cultural și
național.
Comitetul parohial „ia cu durere la cunoștință depărtarea
vrednicului nostruprotopop din mijlocul nostru. Cerând însă
interesul neamului că puterea sa de muncă precum și caitățile sale
sufletești să le pună în serviciul unui cerc mai largde activitate de
unde poate izvorî o și mai îmbelșugată și mai binefăcătoare
214
Serbările date de sălișteni și jur în cinstea domnului Dr. Ioan Lupaș cu prilejul depărtării
D-sale din mijlocul nostru, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p.
3.
267
rodire, comitetul îi mulțumește din inimăpentru stăruințele sale
depuse îb decurs de 10 ani, întru ridicarea culturală și morală a
acestui tract, precum și a comunei sale natale.
... Sinodul protopopesc a ținut o ședință festivă cu prilejul
despățirii de Ioan Lupaș. Au vorbit Dr. Dumitru Borcea,
administrator protopopesc, Ioan Chirca, prim pretor în Săliște,
Valeriu Pop, prim pretor al plasei Săliște, Dumitru Lăpădat,
directorul școlii din Săliște, Valerica Lăpădat, din partea tinerimii
școlare, din partea eevilor și apoi sărbătoritul Dr. Ioan Lupaș.
Reuniunea de cântări a interpretat între alocuțiuni: Psalm, de
Beethoven, Canna Galileii, colinde.
Directorul școalei din Săliște, d[omnu] Dumitru Lăpădat
vorbind în numele învățătorilor din tract, arată legătura
sufletească ce a fost în acești 10 ani între d[omnu]l protopop Dr.
Ioan Lupaș și școală. Aeată că domnia sa a venit în fruntea
școalelor ca inspector confesional de școale, în vremurile cele mai
critice, curând după întroducererea legii Apponyi, care avea ca
scop nimicirea sufletului românesc din viața școlară; constată că
la toate cercetările de școale, la conferințele tractuale și cercuale
a știut să țină viu interesul învățătorilor pentru învățământul
național și confesional, a știut să pareze influența strină venită din
partea inspectorilor maghiari de stat. În anii din urmă, când se
proiecta zona culturală și-a dat toate silințele pentru a-i
îmbărbăta pe învățători să nu treacă în serviciul statului maghiar,
ci să rămână credincioși misiunii lor de de învățători confesionali
români. Le-a inspirat aceasta cu toată bărbăția, deși era
amenințat că va fi iarăși internat și întemnițat. Pentru toate
sfaturile și conduceea înțeleaptă și bărbătească îi mulțumește în
numele ănvățătorilor și-i promite ca răsplată că vor lucra în
caierele lor amăsurat îndrumărilor primite, că astfel, când se va
mai abate pe la școalele din acest tract, să fie aruncată sămânța
aruncată răsărită și cu roade îmbelșugate, spre folosul neamului
și al bisericii, căci numai astfel crede că își vor putea arăta
268
recunoștița față de sfaturile și înțeleapta conducere cu carea a
condus și servit școala în timp de 10 ani.
În răspunsul său Dr. Ioan Lupaș își încheie înțeleptul discurs
de mulțumire cu cuvintele: precum în trecut a avut o datorie a
munci pentru prootopopiatul Săliștei, în viitor îi va fi o plăcere,
căci de locul acesta nu se poate despărși cu totul nicioadată, nici
viu, nici mort. Iar când Bunul Dumnezeu îl va chema la sine,
voiește să fie așezat lână Biserica cea Mare din Săliște, alături de
neuitatul său părinte și smeriții săi străbuni, căci alt loc mai sfânt
pentru Domnia sa nu există.” 215
Cu sprijinul preoților din pararohiile Săliștei, al părintelui
protopop și al secretarului Protopopiatului Săliște am reușit să
cercetez „Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei
presbiterale ale tractului Săliște” iar apoi să transcriu integral
textul Protocolului luat în ședința extra-ordinară a sinodului
protopopesc tractului Săliște ținută în 2/15 Ianuarie 1920 pentru
aranjarea festivității din prilegiul abzicerii P. V. D. Dr. Ioan
Lupaș, ca protopop al tractului Săliște.
„Protocol
luat în ședința extra-ordinară a sinodului protopopesc
al tractului Săliște ținută în 2/15 Ianuarie 1920
pentru aranjarea festivității din prilegiul abzicerii
P. V. D. Dr. Ioan Lupaș,
ca protopop al tractului Săliște
După serviciul divin săvârșit în biserica cea mare din Săliște

pentru invocarea Duhului Sfânt, membrii sinodului, împreună cu
numerosul public, trec în sala școalei, unde președintele sinodului
Dr. Dumitru Borcea deschide sinodul, alegându-se ca bărbați de
215
Maria Hanzu, Monografia școlilor din Săliște, p. 592-593.
269
încredere membrii: Iacob Șteflea și Ioan Chirca, iar ca notar Ioan
Bratu.
După constituirea biroului președintele Dr. Dumitru Borcea
deschide festivitatea prin următoarea vorbire:
Iubite frate, Onorată preoțime și învățătorime tractuală,
Onorat public.
Momentele sărbătorești, cari ne-au întrunit azi, sunt urmate
din sentimentele noastre de recunoștință și de mulțumire, ce le
datorăm noi membrii tractului protopopesc al Săliștei în fața
muncii atât de rodnice desvoltată aici între noi de iubitul și
veneratul nostru protopresbiter Dr. Ioan Lupaș în cursul celor 10
ani, de când i-a fost dat se conducă acest tract. Roadele acestei
munci le vedem și le simțim îndeosebi noi preoțimea tractuală, în
numele căreia mi-am luat voce și vorbesc. Această preoțime îți
datorește foarte mult, iubite frate, căci stăruințelor tale avem de a
mulțumi, că tractul acesta s'a ridicat în privința culturii preoțimei
la unul din cele dintâiu în cuprinsul metropoei noastre.
Conferențele preoțești, pe cari le-ai știut ridica la adevărate
ședințe culturale prin lucrările de valoare, pe cari ni le presentai,
precum și prin îndemnurile, ce le dădeai preoților de a se
preocupa și de chestiuni de ordin științific - cultural - bisericesc,
astfel că am avut surpriza plăcută, că preoți bătrâni, cari mânuiau
mai cu înleznire unelte economice au dovedit că cu serioasă
dibăcie pot manua și condeiul, presentându-nelucrări bine
apreciate. Între cei tineri era însă o adevărată întrecere nobilă, de
a nu lăsa nici un prilej de întrunire, fără a lipsi o manifestare, fie
cât de modestă de ordin cultural - științific. Apoi cu multă
satisfacție amintim sinoadele noastre protopopești, cari dovedeau
spiritul disciplinat și plin de demnitate al preoțimei de sub
conducerea înțeleaptă a Sfinției-Tale. Forurile noastre bisericești
le apreciau cu multă satisfacțiune în cuvinte de laudă la adresa
spiritului regesc, care erai Sf[inția] Ta.
Dar nianbul preoțimei noastre tractuale s'a ridicat în
deosebi prin străduințele noastre de a vesti cuvântul Domnului
270
impregnat de sfaturi pentru viața practică poporului însetat de
învățătura cea mântuitoare. În această privință ți-ai asigurat între
noi o recunoștință neperitoare. Înzăstrat de D-zeu cu acest dar
deosebit, de a ști și tălmăci pe înțelesul mulțimei cunoștințele
istorice și evanghelice, pe cari Ți le-ai însușit cu un zel de
admirat, n'ai pregetat a folosi ori-ce ocaziune de a instrui,
îndruma, de a mângăia și a ridica sufletele crdincioșilor ori de
câte-ori a căzut trebuința și a da îndemnuri și preoțimei de a Te
imita în această nobilă propagandă, ear ca un resultat al acestor
îndemnuri e broșura "Mângâiați poporul", care a aflat o
răspândire dela o margine până la alta a granițelor neamului
românesc, precum și altele, cari vor urma.
Cunoaștem apoi cu toții și ridicarea materială a tractului,
înființarea atâtor fonduri cu menire culturală, dar îndeosebi
„Biblioteca Șaguna” pentru răspândirea de cărți religioase
pentru popor cari au pătruns în timpul răsboiului până și în
tranșee, unde întăriau soldații noștri în suportarea greutăților
răsboiului.
Nizuințele aceste culturale științifice pe lângă opurile de
natură istorică, cari Ți-au asigurat un scaun de cinste în
Academia Română, sunt un mănunchi de fapte, cari îți vor păstra
în totdeauna amintirea între noi. Rugăm pe bunui D[umne]zeu să-
Ți dea tărie și sănătate, ca opera ce ai început-o atât de frumos
aici între noi, să o poți continua în cercul larg de activitate, în
care ești ridicat prin vrednicie proprie, de a fi precum ai fost între
noi un îndrumător și învățător spre tot ce e nobil, bun și plăcut,
contribuind la ridicarea neamului deslănțuit din cătușele robiei
sufletești și trupești și crescând pleiada de luminători ai viitorului
acestui popor însetat după știință. Te rugăm ca și de aici în colo
să ne dai tot sprijinul, de care s'a bucurat această comună și acest
tract, ca și progresul, la care s'a ridicat prin stăruințele Sf[in’iei]
Tale să rămână neștirbit și se înainteze cu pași siguri spre
desăvârșire, întru cât e aceasta omenește posibil.
271
Conduși de principiul, că în stima ce o dă un popor
bărbaților săi de valoare se vede și se cunoaște întru cât
respectivul popor s'a deprins a se stima pe sine însuși, îți aducem
la cunoștință, că tractul și parochia, ce ai păstorit-o a ținut de
bine a-și arăta recunoștința sa și prin semne vizibile. Comitetul
parochial din Săliște a hotărât a argumenta „Fondul Dr. Ioan și
Ana Lupaș”, căruia i-ai pus bază cu 1000 cor[oane]. Cu încă 10
mii de coroane din fondul general al bisericei, ear preoțimea și
învățătorimea tractului î-Ți oferă un album etnografic, care să-Ți
amintească de timpul bogat în muncă, ce l-ai petrecut aici în
mijlocul alor Tăi, cari Te-au iubit și stimat.
Să trăiți!”
Această frumoasă vorbire sinodul și publicul asistent o
primește cu aplause.
După ce corul reuniunei de cântări a esecutat cu deplin succes
„Psalmul” de Bethoven a urmat vorbirea d[omnu]lui primnotar
Ioan Chirca din Săliște, care în numele mirenilor din tract a vorbit
cam următoarele:
Prea On[orat] D[omnu]le Protopop.
Onorat Sinod protopopesc.
Binecuvântatul de D[umne]zeu tract protopopesc al Săliștei
în timpurile mai din urmă pănă în zilele noastre a fost condus de
păstori sufletești destoinici, cu multă și aleasă tragere de inimă,
cu pricepere și bunăvoință, cu dor de propășire pentru biserica,
institutiunile culturale ale tractului și pentru poporul încredințat
păstoriei lor și prin aceștia protopopiatul Săliștei a ajuns a fi unul
dintre cele dintâiu din întreagă Mitropolia noastră.
Dar între toți acești vrednici conducători tractuali, Sfinția Ta
cu dragostea cea mare pentru neamul și biserica din care faci
parte, cu darul agerimii, cu scrisul înțelept și râvnitor, cu vorba
aleasă și adânc înțeleapt, cu duhul viu stăruitor, ai contribuit mai
mult la înaintarea acestui tract și l-ai ridicat la vaza și stima
aleasă, de care se bucură astăzi înaintea tuturor celor cu simț și
înțelegători din întreg cuprinsul Mitropoliei.
272
Rapoartele anuale cătră sinodul protopopesc cu conținutul
lor plin de spirit viu, de duh înțelept și înțelegător al vremurilor,
deosebite de formele seci și șablonate ale administrației, vorbirile
de deschidere ale sinoadelor protopopești cu resultatul
adâncitelor scrutări istorice, adevărate mărgăritare literare și
oratorice, stăruința cu râvnă înfocată pentru propășirea culturală
și materială a tractului vor rămânea neuitate în inimile acelora,
cari au avut fericirea a le auzi sau ale ceti: Ai fost pentru acest
tract un far luminător, unul dintre „rari nantes in gurgito vasto”
[marii supravieșuitori în marea imensă] și din oda lui Horaț[iu],
un adevărat părinte conducător și păstor sufletesc. Scrisu-ți
înțelept și îmbelșugat, cuvântu-ți ales și plin de duh, atât de pe
amvon, cât și din alte locuri la diferite ocazii, munca întețită și
nepregetată pentru progres și alte însușiri alese au făcut de
renumele Sfinției Tale a trecut departe peste granițele înguste ale
acestui tract și ai ajuns se fi în tot cuprinsul locului locuit de
Români, unul dintre cei mai aleși și mai apreciați fii ai neamului
și bisericei noastre.
Strălucirea, care te încungiură în postul înalt de profesor
universitar și ca membru ordinar al celui mai înalt areopag de
cultură al neamului nostru, se răsfrânge și asupra acestui tract și
la strălucirea aureolei, ce-ți încunună fruntea, ne încălzim și noi
membrii sinodului protopopesc și suntem mândri de vrednicia
conducătorului nostru.
Iubite D[omnu]le. Protopop:
Acum la depărtarea Sfinției Tale din fruntea acestui tract
protopopesc chemat fiind la vrednicii mai înalte, potrivite înaltei
înțelepciuni și pregătiri, cu care ești înzestrat, membrii sinodului
protopopesc ai tractului Săliștei prin modestul meu rost îți aduc
adânc simțitele omagii de stimă și iubire mulțumindu-ți pentru
toate binefacerile, de cari prin vrednica activitate culturală și
pastorală ai împărtășit acest tract și rugându-te al învrednici și în
viitor din depărtare de dragostea, ce ca fiu al acestui tract
totdeauna i-ai arătat, păstrându-i o plăcută amintire.
273
E natural, că depărtarea Sf. Tale din fruntea acestui tract
stârnește în inimile noastre un adânc regret, dar credința, că în
noul post vei răspândi mai intenziv lumină și cultură asupra
neamului nostru, ne mângăie încâtva de pierderea ce o suferim.
În această credință, urmărind cu admirație avântul vulturesc
ce ți-ai luat, îți dorim dela bunul D[umne]zeu zile multe și bune,
sănătate și putere spre fericirea familiei Sf[inției] Tale și spre
bucuria noastră a tuturor, cari te cunoaștem și te apreciem!
D[umne]zeu să mi te țină întru mulți ani.
Ovații și aplauze au urmat și după această temeinică și
chibzuită vorbire.
După esecutarea cântărei „Cana Galileii” de reuniunea de
cântări a urmat vorbirea șefului administrativ al plasei Săliște,
primpretorul Valeriu Pop, care în numele administrației a adus
omagii d[omnu]lui Dr. I[oan] Lupaș prin următoarele:
Prea Onorate D[omnu]le Protopresbiter:
Munca rodnică a On[orat] D[omniei] Tale desvoltată pe
terenul cultural a contribuit ca se fii chemat de factorii competenți
din mijlocul nostru la catedra de profesor universitar, unde vei
avea se revezi lumină asupra fiilor întregului neam din România
mare.
Cu cât ne bucurăm de înaintarea la această demnitate, pe
atât regretăm pierderea On. D-Tale și noi cei dela administrație,
pentru că On[orat] D[omnia] Ta n'ai fost numai un propoveduitor
al cuvântului lui D[umne]zeu de pe amvon, n'ai fost numai un
dascăl neîntrecut, dar cât timp am avut de a îndura aprimări din
partea fostei stăpâniri ungurești O[nor] D[omnia] Ta n'ai pierdut
curagiul nici când, ci totdeauna ai știut să ții făclia
naționalismului aprinsă în sufletele noastre ale tuturora, pentru
toți ai avut cuvinte de îmbărbătare și momente de desamăgire, ai
suferit chiar și temniță pentru sentimentele naționale ce le
manifestai de câte ori cereai trebuință în momente de grele
încercări.
274
În rezolvarea problemelor bisericești și culturale știai se
cauți totdeauna mijloacele cele mai ducătoare la scop și în buna
înțelegere cu factorii administrativi, lucrând mână în mână, ai dat
tuturor afacerilor cea mai fericită deslegare. Prin tactul și
naturelul blând ai știut să ne câștigi dragostea noastră a tuturor,
celor ce am avut prilegiul și fericirea să lucrăm împreună.
La înaltele vizite, ce le-a avut Săliștea din partea
reprezentanților țărilor aliate ai știut se spui fiecăruia în numele
nostru al tuturora cuvinte de adevărata dragoste și recunoștintă
pentru serviciile aduse întru înfăptuirea României mari,
depărtându-se de aici cu cele mai bune impresii. Te-a înzestrat
D[umne]zeu pe On[orat] D[omnia] Ta cu un dar deosebit
oratoric și Te-a așezat anume la acest loc, unde a fost mai simțită
lipsa, unde au venit toți reprezentanții țărilor aliate se cunoască
neamul românesc. Și Te-ai achitat perfect de rolul de interpret al
simțămintelor noastre. Te duci din mijlocul nostru cu trupul
numai, căci cu sufletul vei fi pururea între noi. Legăturile
sufletești ne sunt cu mult mai tari să le poți rupe cu noi.
Îți mulțămim pentru dragostea, ce ni-o ai arătat totdeauna.
Te vom ținea totdeauna în bună amintire, precum Te rugăm
se ne ții și On[orat] D[omnia] Ta pe noi.
Îți dorim, ca calea, în care mergi, se fie presărată cu flori.
D-zeu să te țină în mijlocul familiei O. Tale și a familiei mari
românești la mulți, mulți ani. Să trăiești!
Și această vorbire a fost primită de membrii sinodului și de
publicul asistent cu furtunoase aplauze.
Directorul școalei din Săliște d[omnu]l Dumitru Lepădat,
vorbind în numele învățătorilor din tract, arată legătura sufletească,
care a fost în acești 10 ani între d[omnu]l protopop Dr. Ioan Lupaș
și între școală. Arată că D[omnia] Sa a venit în fruntea școalelor
ca inspector confesional de de școale în vremurile cele mai critice,
curând după introducerea legii Appony, carea avea de scop
nimicirea sufletului românesc din viața școrară; constată că la toate
cercetarile de școale, la conferențele tractuale și cercuale a știut se
275
țină viu interesul învățătorilor pentru învățământul național și
confesional, a știut să pareze influența străină venită din partea
inspectorilor maghiari de stat.
În anii din urmă, când se proiecta zona culturală, și-a dat
toate silințele pentru a-i îmbărbăta pe învățători să nu treacă în
serviciul statului maghiar, ci să rămână credincioși misiunei lor de
învățători confesionali Români. Le-a inspirat aceasta cu toată
bărbăția, deși era amenințat, că va fi earăși internat și întemnițat.
Pentru toate sfaturile și conducerea înțeleaptă și bărbătească
îi mulțumește în numele învățătorilor și-i promite ca răsplată, că
vor lucra în carierile lor amăsurat îndrumărilor primite, ca ast fel
când se va mai abate pe la școalele din acest tract, se afle sămânța
aruncată răsărită și cu roade îmbelșugate, spre folosul neamului și
al bisericei, căci numai ast fel credem că ne putem arăta
recunoștința față de sfaturile și înțeleapta conducere, cu cari a
condus și servit școala în timp de 10 ani.
Întocmai ca și vorbirile celorlalți antevorbitori, această
vorbire a fost răsplătită cu aplauze și aprobări generale.
Adâncă și plăcută impresie au făcut gingașele și frumoasele
cuvinte adresate sărbătoritului de d[omni]șoara Valerica Lăpădat,
care într'un ton emoționant și-a esprimat durerea, că iubitul și mult
prețuitul părinte sufletesc și șef tractual Dr. I[oan] Lupaș, ne
părăsește. Se mângăe încă cu aceea, că și acolo unde merge lucră
pentru binele și fericirea neamului și de acolo va înspera și în
viitor mersul bun și regulat al comunei sale natale Săliște. Îi
mulțumește cu lacrămi în ochi pentru toate învățăturile primite și
în numele tinerimei școlare promite a ținea cu sfințenie toate
sfaturile sale înțelepte.
Tot în acest senz a vorbit și eleva M[aria] Pușchilă, urmând
apoi o colindă esecutată de corul reuniunei.
Toate au fost primite cu însuflețire.
Tuturor vorbitorilor le răspunde sărbătoriltul cu următoarele:
Ostăneala de a se prezenta membrii sinodului protopopesc,
precum și alți fruntași ai cercului, putea fi cruțată, de oare-ce nu
276
poate fi vorba de o despărțire, ci cel mult de o îndepărtare
vremelnică. La o despărțire de Săliște și de toți aceia,cu cari a
muncit peste 10 ani, nici nu se poate gândi, deoarece se simte legat
prin ast fel de legături sufletești, pe cari nici un fel de distanță de
loc sau de timp nu le va putea sfărma.
Dacă totuși s'au întrunit fruntașii cercului, făcându-i
surprindere prin laudele, pe cari cuvântătorii ocazionali n'au
pregetat a le rosti în cuvinte atât de frumoase, declină dela sine
partea cea mai mare din aceste laude și le atribue vrednicilor săi
antecesori, ear restul preoților, învățătorilor, intelectualilor și
țăranilor din protopopiat.
La conducerea protopopiatului Săliște încrederea obștească a
așezat totdeauna oameni vrednici.
Amintește de cel dintâi protopop al Săliștei, de protop.
Dumitru, care la a 1616 a fost învățător la școala din Săliște, semn
că și în vechime protopopii trebuiau să-și câștige merite mai întâi
pe teren școlar. Amintește apoi pe protop. Moise Moga pe la a.
1780, care era unul dintre cei mai luminați protopopi ai
Transilvaniei, precum și pe Ioan Moga, care a servit ca preot 24
ani (1830-1854).
Asemenea adm[inistratorului] Prot{opopesc] Dr. Grigorie
Pantazi, care, dacă n'ar fi murit în etate abea de 30 ani, ar fi putut
aduce mari foloase acestui protopopiat. Tractul a fost apoi condus
de vrednicul director seminarial Ioan Hania, de Moise Toma - un
bun autor de cărți didactice, - de Dr. Niculae Maier - om cu înaltă
pregătire și bun român, de Dr. Ioan Stroia, actualmente șeful
tractului Sibiu și revizorul școalelor din județul Sibiu. Un astfel de
protopopiat, care știe să-și aleagă atât de norocos conducătorii,
trebuie să presinte condițiuni prielnice de înaintare culturală.
Asupra acestora rărfrânge oratorul jumătate din laudele aduse.
Scoate la iveală, că de când biserica e condusă sub regimul
Statului organic, n'a putut munci cineva singur, ci inteligența și
popor la olaltă, de aceea în cuvântarea – program rostită în 30
Aug. de pe amvonul bisericei din Săliște, i-a rugat pe toți să-i dea
277
ajutor, se muncească împreună. Mulțumește acum tuturor pentru
munca stăruitoare și desinteresată adusă pe altarul credinței și
culturei naționale. Mulțumește preoțimei, cari n'au luat în deșert
îndemnurile sale spre munca religioasă – culturală, conlucrând cu
toții la ridicarea și înălțarea protopopiatului la treapta cea mai de
cinste din archidiecesă, devenind acest tract o pepinieră de
protopopi.
Mulțumește asemenea harnicilor învățători, cari au știut să
răspândească lumină și căldură, atrăgând tineretul spre școală,
cultivând totodată cele mai bune relațiuni cu preoțimea și cu
poporul, ajungând ast-fel școalele din acest tract a fi cele mai bune
cercetate și cele mai bine conduse între toate școalele poporale din
Transilvania.
Mulțumește apoi vrednicilor reprezentanți ai administrației
civile și ai tuturor societăților și așezămintelor culturale, cari i-a
dat tot sprijinul. Tot asemene se simte dator a mulțămi tuturor
evlavioșilor crștini din tot cuprinsul protopopiatului, cari în
timpurile acestea grele de bunăvoe au oferit spre scopuri culturale
zeci și sute de mii coroane. Numai pentru susținerea școalelor în
timp de 10 ani a jertfit poporul nostru considerabila sumă de
600,000 (șasesute mii coroane), ear pentru biserică și alte
așezăminte earăși aproape aceeași sumă. Dorește ca legătura sfânta
– tradițională dintre biserică și școală se fie păstrată și în viitor.
Credința și virtutea trebuiesc propovăduite în zilele noastre prin
adevărate fapte creștinești de o parte, ear pe de altă prin cuvinte de
flacără, cu graiu viu, cu scrisul și cu tipariul. Propaganda religioasă
și culturală reclamă însă mijloace materiale. Acestea ne-au lipsit în
mare măsură în trecut.
Cu ocazia primei conferințe comune a preoților și
învățătorilor din protopopiatul Săliștei s'a pus bază prin suma
modestă de 100 (unasută) coroane „Fondului Șaguna” pentru
propaganda religioasă. Acest fond a sporit prin vânzarea
broșurilor, apărute până acum în ”Biblioteca Șaguna”, ca făina și
ca untul de lemn al văduvei din Șareta Sidonului. Roagă organele
278
de conducere ale protopopiatului se primească și din partea sa
suma de 1000 – unamie coroane, ca bază a unui fond de
propagandă culturală. Pentru această propagandă religioasă și
culturală, precum și pentru alte lucruri folositoare își oferă cu drag
și în viitor contribuțiunea sa de muncă.
De încheiere declară, că precum în trecut a avut o datorie a
muncii pentru protopopiatul Săliștei, în viitor va fi o plăcere, căci
de locul acesta nu se poate despărți cu totul nici odată, nici viu,
nici mort. Ear când bunul D-zeu îl va chema la sine, voește se fie
așezat lângă biserica cea mare din Săliște alăturea de neuitatul său
părinte și de smeriții săi străbuni, căci alt loc mai sfânt pentru D-Sa
nu există.
Ropote de aplauze au urmat acestei frumoase vorbiri, care a
fermecat întreg publicul asistent.
Estauriat fiind programul, ședința se închide printr'o scurtă,
dar măduvoasă, vorbire, a adm. Protopopesc Dr. D[umitru] Borcea
invitând pe membrii sinodului la banchetul arangiat în cinstea
iubitului și vrednicului nostru protopop Dr. Ioan Lupaș.
Dr. Dumitru Borcia Ioan Bratu

președintele sinodului notarul sinodului”
216
Am descoperit textul integral al emoționantului discursul

ținut de Ioan Lupaș în Sala Festivă a Școlii din Săliște, în ediția din
data de 5 februarie 1920 a ziarului sibian „Telegraful Român și îl
voi reda în paginile următoare.
„Cum vom răsplăti Domnului

pentru toate câte a făcut nouă?
216
Protocol luat în ședința extra-ordinară a sinodului protopopesc al tractului Săliște ținută
în 2/15 Ianuarie 1920 pentru aranjarea festivității din prilegiul abzicerii P. V. D. Dr. Ioan
Lupaș,
ca protopop al tractului Săliște, în „Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale
ale tractului Săliște.”
279
Cuvinte de mulțămită rostite la 9/22 ian[arie] 1920
cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliștei
de Dr. I[oan] Lupaș
Iubiților Frați în Hristos!

Scumpi tovarăși de muncă:
preoți, învățători, intelectuali și țărani!
Prin zăpada, care a căzut atât de cutropitoare, ați făcut

astăzi un drum greu la Săliște, un drum împreunat cu multă
osteneală, care ar fi putut cu ușurință să vă rămână cruțată. Din
parte-mi, dacă aș fi putut afla mai de timpuriu ce plănuiați în
taină, aș fi făcut totul spre a vă ruga, să nu osteniți în drumul
acesta, despre care cred că ar fi putut lipsi acum în miez de iarnă.
Căci între noi nu poate fi deastădată vorba de o despărțire, cel
mult de o îndepărtare vremelnică.
La o despărțire de Săliște și de toți aceia, cu cari am muncit
împreună timp de peste 10 ani, nici nu voesc, nici nu pot să mă
gândesc, fiindcă de satul și de ținutul acesta, cu toate rânduelile
cele bune de aici, mă simt legat prin astfel de legături sufletești, pe
cari nici un fel de distanță de loc sau de timp nu le va putea
sfărma.
Dacă v-ați întrunit totuși făcându-mi această surprindere
prin laudele, pe cari cuvântătorii ocazionali n-au pregetat a le
rosti aici în cuvinteatât de frumoase, permiteți-mi să spun, că nu
mi se cuvin mie aceste laude, ci o parte doresc să fie atribuite
vrednicilor mei antecesori, iar restul frățiilor voastre: preoților,
învățătorilor, intelectualilor și țăranilor din protopopiatul Săliștei,
cu cari am muncit, am suferit și m-am bucurat împreună.
*
280
La conducerea protopopiatului Săliște încrederea obștească
a așezat totdeauna oameni vrednici și cu oarecari merite pentru
cultura poporului nostru.
Astfel cel dintâi protopop al Săliștei, despre care avem
amintire sigură într-o scrisoare a lui din anul 1628: protopopul
Dumitru, cu 22 ani înainte de a fi ajuns protopop al Săliștei, a fost
mai mulți ani învățător al școalei noastre; în această calitate îl
găsim amintit la 1616. Dovadă, că și în vechime poporul nostru
ridica pe un fiu al său la treapta de protopop numai după ce și-a
câștigat merite pe teren școlar. Alt protopop vrednic al Săliștei,
Moise Moga era pela 1780 unul dintre cei mai luminați preoți
români din Transilvania. El scria „versuri de laudă și mulțămire
lui Iosif împărat cu bună fericire” exprimând întreagă
recunoștința sa tuturor celor cari contribuiau, la orice fel, la
înaintarea poporului nostru.
Într-o conferință preoțească din 1915 am arătat mai pe larg,
ce pregătire înaltă avea protopopul Ioan Moga Teologul care a
administrat protopopiatul nostru timp de 24 ani (1830-1854). Tot
asemenea tânărul protosincel Dr. Grigorie Pantazi, pe care
Șaguna la numit la 1854 administrator protopopesc, ar fi adus
mult bine școalei și bisericii noastre, dacă moartea nu l-ar fi răpit
la vârsta de abia 30 de ani. După moartea lui au urmat la
conducerea protopopiatului nostru oameni de vrednicia fostului
director seminarial Ioan Hania, a administratorului Moise Toma -
un bun autor de cărți didactice și priceput conferențiar popular, -
a protopopului Dr. Nicolae Maier, - om cu înaltă pregătire și bune
sentimente românești - a fostului profesor seminarial Dr. Ioan
Stroia, care conduce și în timpul de față protopopiatul Sibiului și
școalele din acest județ. Un protopopiat, care știe să-și aleagă
atât de norocos conducătorii, e lucru firesc că trebuie să prezinte
condițiuni prielnice de înaintare culturală.
De aceea vă rog, să-mi permiteți a transpune jumătate din
laudele rostite aici asupra înaintașilor pomeniți și asupra celor ce
au trăit și muncit împreună cu dânșii. Iar a doua jumătate să
281
binevoiți a o reținea pe seama frățiilor voastre, fără a căror
colaborare și dragoste frățească, de care m'ați învrednicit în
cursul funcțiunii mele ca protopop al Săliștei, ar fi lipsit om parte
din rezultatele religioase, morale și culturale, pe cari ați binevoit
a le releva și a le înfățișa astăzi din atâtea laturi.
*
De o jumătate de veac, de când trăiește poporul nostru în
cele bisericești sub regimul Statutului organic, n-a fost și nu este
cu putință să muncescă cineva singur și să obțină resultate pe
teren bisericesc și cultural. Oricine ar fi atât de încrezut în forțele
proprii, atât de închipuit și lipsit de simțul realității să creadă că
ar fi în stare să muncească singur, fără sprijin din partea
preoțimii, a învățătorimii și a poporului, s-ar convinge în timpul
cel mai scurt că toate încercările lui rămân zadarnice ori se reduc
la oarecari succese protocolare, lipsite de orice valoare ...
Din clipa cea dintâi a pășirii mele la conducerea acestui
protopopiat mi-am dat seama, că în activitatea mea voiu fi avizat
necontenit la sprijinul tuturor factorilor amintiți.
De aceea în Cuvântarea program, pe care o am rostit la 30
August 1909 de pe amvonul bisericii mari, i-am rugat pe toți să-mi
stea în ajutor, ca să putem munci împreună spre înaintarea
religioasă, morală și culturală a poporului nostru.
Am acum deosebita mulțămire sufletească de a putea
exprima tuturor recunoștința mea pentru munca stăruitoare și
desinteresată, pentru toată dragostea, râvna și jertfa adusă pe
altarul credinței și culturei nostre naționale.
*
Mulțămesc fraților preoți cari nu au luat în deșert
îndemnurile mele spre munca religioasă-culturală, nu au pregetat
a da glas amvoanelor, a-și pune în lucrare condeiele, a rosti
numeroase predici poporale și a contribui, prin activitatea lor, să
poată fi înălțat protopopiatul Săliștei la o treaptă de cinste între
toate protopopiatele Mitropoliei noastre.
282
Un cunoscător al împrejurărilor din biserica noastră a spus,
că protopopiatul Săliștei poate fi considerat ca o pepinieră de
protopopi. Este adevărat, că mai multe protopopiate din
Transilvania (Sibiu, Făgăraș, Mediaș) au conducători, cari au
muncit câtva timp aici în protopopiatul Săliștei, de unde au putut
duce cu sine îndemnuri de progres. Iar acum de curând a fost ales
protopop al Cohalmului părintele Emilian Stoica din Aciliu,
despre care nădăjduim, că va fi de mult folos clerului și poporului
care și-a pus nădejdea întrânsul.
În Gazeta Transilvaniei din 1916 un profesor de la liceul
român din Brașov făcea propunerea, să fie obligat oricare
candidat de protopop a sta un timp oarecare în protopopiatul
Săliștei, spre a vedea cum se muncește aici pe teren religios,
școlar, cultural, social și economic, ca orientându-se în chip
practic după felul acesta de muncă, să-l poată introduce și în
protopopiatul, la a cărui conducere va fi chemat. Propunerea a
răsunat ca glasul celui ce strigă în pustie. Dar am ținut să relevez
acest amănunt spre a înlătura nedumeririle, cari s-au rostit aici
cu privire la intensitatea propagandei religioase și culturale din
viitor.
Vă rog pe toți, să fiți încredințați, că această propagandă se
va continua cu stăruință și în viitor, fiindcă în protopopiatul
acesta sunt atâtea elemente pregătite și înțelegătoare a folosului
mare și a trebuinței neapărate de a nu conteni în sânul poporului
nostru, nici un moment, propaganda religioasă și culturală. Se
poate spune, că cei mai mulți dintre preoții de aici ar fi vrednici să
stea în fruntea unui protopopiat, nu numai la cârma unei parohii.
*
De asemenea nu pot să am decât cuvinte de adâncă
mulțămită pentru activitatea zeloasă a harnicilor noștri învățători,
cari au știut să răspândească lumină și căldură, atrăgând
tineretul spre școală și cultivând cele mai bune relațiuni cu
preoțimea și cu poporul. Astfel au ajuns școalele noastre să fie
cele mai bine cercetate și cele mai bine conduse între toate
283
școalele poporale din Transilvania, în puține locuri se va
întâmpla, ceea ce se întâmplă la noi adeseori, că părinții nu sunt
în stare a ținea pe copii lor acasă nici când sunt bolnavi. Atât de
mare e dragostea lor de școală și de carte. Iarăși în puține locuri
va fi sufletul poporului atât de intim contopit cu sufletul școalei și
al bisericei cum este cazul în protopopiatul nostru.
*
Mulțămesc și vrednicilor reprezentanți ai administrației
civile și ai tuturor societăților și așezămintelor culturale, cari mi-
au dat întreg sprijinul lor. Îi rog să continue și în viitor pornirea
cea bună de emulațiune spre a contribui din răsputeri la progresul
cultural și economic al iubitului nostru popor.
Tot astfel mă simt dator să mulțămesc și evlavioșilor creștini
dreptcredincioși din tot cuprinsul protopopiatului nostru și
poporului întreg pentru interesul și dragostea, care i-a îndemnat
ca în timpul celor mai grele încercări să alerge cu darul lor de
bunăvoie în sume de zeci și sute de mii de coroane spre ajutorarea
bisericilor și școalelor noastre. Numai pentru susținerea școalelor
a jertfit poporul nostru de bună voie peste 600000 (șase sute de
mii) coroane în timpul acestor (10 zece) ani reușind astfel a
mântui măcar pe câțiva dintre învățătorii români ardeleni de
umilirea și primejdia ajutorului dela străini.
Iar jertfele pentru biserică și alte așezăminte culturale se
urcă aproape la aceeaș sumă. Toate acestea au isvorât din
dreapta înțelegere a însemnătății și folosului netăgăduit, pe care l-
au putut avea toți credincioții noștri, urmând în cursul vieții lor
poruncile bisericii și sfaturile școalei noastre creștinești.
De aceea doresc din tot sufletul, ca legătura sfântă
tradițională dintre biserică și școală să fie păstrată și în viitor cu
toată dragostea și înșelegerea.
*
La 1909 încheiam cuvântarea de program cu rugăciunea, să
se milostivească Bunul Dumnezeu a curma zilele durerii pentru
poporul nostru. În acești 10 ani din urmă am trecut toți prin cele
284
mai mari primejdii și prin cele mai fericite clipe, cari i-au fost
hărăzite poporului nostru de când viețuiește pe aceste plaiuri. Dar
după zilele robiei și ale durerii iată, că a răsărit și nouă soarele
dreptății și a Domnului mărire peste noi a strălucit.
A ascultat Dumnezeu glasul rugăciunilor noastre. De aceea e
potrivit să ne întrebăm acum cu psalmistul: Cum vom răsplăti
Domnului pentru toate câte a făcut nouă! Unde vom găsi
cuvântul corăspunzător, în stare să cuprindă întreagă mulțumita
și recunoștința noastră pentru toate facerile de bine, cari s-au
revărsat în aceste zile de izbăvire și reânviere, asupra bisericii
noastre dreptmăritoare și asupra neamului nostru românesc din
milostivirea cea fără de sfârșit a Părintelui luminilor?
În toate zilele vieții noastre, din straja dimineții până în
noapte, să aducem cu osârdie mulțămită lui Dumnezeu pentru
muncă fără prihană și prin rugăciune plină de evlavie. Să
păstrăm, în orice înprejurări, cu sfințenie credința și virtutea
străbunilor noștri, căci prin ele s-a mântuit din cursa vrăjmașilor
sufletul neamului nostru mult încercat.
Credința și virtutea trebuiesc propovăduite în zilele noastre
prin adevăratele fapte creștinești de o parte, iar de alta prin
cuvinte de flacără, cu graiul viu, cu scrisul și cu tiparul.
Propaganda religioasă și culturală reclamă însă mijloace
materiale. Acestea ne-au lipsit, în mare măsură, în trecut.
Când am ținut la 1909 cea dintâi conferință comună a
preoților și învățătorilor din protopopiatul Săliștei, prin suma
modestă de 100 (una sută) coroane am pus bază „Fondului
Șaguna pentru propagandă religioasă. Acest fond a sporit prin
vânzarea broșurilor, apărute până acum în „Biblioteca Șaguna”
ca făina și ca untul de lemn al văduvei din Sarepta Sidonului.
Acum dați-mi voie să pun prin suma tot așa de modestă de
1000 (una mie) coroane baza unui fond de propagandă culturală,
pe care rog organele de conducere ale protopopiatului nostru, să
binevoiască a-l administra și spori prin mijloacele, pe cari le vor
afla mai potrivite cu scopul acestui fond.
285
Pentru această propagandă religioasă și culturală, precum
și pentru alte lucruri folositoare, începute aici, vă rog să reflectați
și în viitor la modestele mele contribuțiuni de muncă. În marginea
puterilor și a timpului disponibil voi sta cu drag în ajutorul
factorilor conducători ai acestui protopopiat și voi sprijini orce
pornire spre progres.
Dacă mi-a fost în trecut o datorie a munci pentru
protopopiatul Săliștei, în viitor îmi va fi o plăcere. Căci de locul
acesta nu mă voiu putea despărți cu totul niciodată, nici viu, nici
mort ... Când se va milostivi bunul Dumnezeu a mă chema către
sine, lângă Biserica cea Mare din Săliște doresc să fiu așezat spre
odihna de veci, alături de neuitatul meu părinte și de smeriții mei
străbuni. Nu poate să existe pentru mine alt loc mai sfânt decât
acesta.
Vă rog pe toți, să-l iubiți și să-l cinstiți, ca de iubire și de
cinste să aveți parte totdeauna!” 217
„Prezentându-se actul de dimisiune dela postul de paroh-
primar și protopop al Săliștei din partea părintelui Dr. Ioan Lupaș,
numit profesor universitar la Universitatea din Cluj.
Comitetul – la propunerea membrului Ioan Chirca – ia cu
ducere la cunoștință depărtarea vrednicului nostru protopop din
mijlocul nostru. Cerând însă interesul neamului ca puterea sa de
muncă precum și calitățile sale sufletești se le pună în serviciul
unui cerc mai larg de activitate, de unde poate izvorâ o și mai
îmbelșugată și mai binefăcătoare rodire, comitetul îi mulțămește
din inimă pentru stăruințele sale depuse în decurs de 10 ani întru
ridicarea culturală și spirituală a acestui tract precum și a comunei
sale natale; ia la cunoștință dimisiunea sa și roagă P. V. Consistor
se îndeplinească postul vacant prin denumirea unui administrator
217
Ioan Lupaș, Cum vom răsplăti Domnului pentru toate câte a făcut nouă? Cuvinte de
mulțumită rostite la 9/22 ianuarie 1920 cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliște , în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 7, 5 februarie 1920, p. 2-3.
286
protopopesc până la îndeplinirea postului de protopop al Săliștei în
mod legal.” 218
Postul de protopopop al Săliștei a devenit vacant, fiind scos
la concurs.
Până la organizarea concursului, Părintele Dr. Dumitru
Borcea, a ocupat funția de administrator protopopesc.
Detalii asupra acestui aspect descoperim în „Protocol luat în
ședința comitetului protopopesc ținută la 4/17 Martie 1920” în
cancelaria școalei noastre sub presidiul Mult On. Domn Dr.
Dumitru Borcia adm[inistator] protopopesc figurând ca notar Ioan
Bratu.
Documentului pecizează faptul că:
„Adm[inistratorul] protopopesc presintă circularele cons. de
sub Nr. 176/1920 în cari se ia act de dimisiunea protopopului Dr.
Ioan Lupaș, și instituirea parohului din Săliște Dr. Dumitru
Borcia de administrator protopopesc, care și primește îndrumarea
de a face demersurile necesare pentru completarea postului de
protoprosbiteral tractului Săliștei.
În virtutea ordinelor mai sus amintite, comitetul hotărăște
scriere de concurs pentru postul de protoprosbiter al Săliștei și
anume de următoriul conținut:
Concurs
Pentru ocuparea postului de protopresbiter al cercului

Săliște se publică concurs cu termen de 30 zile dela întâia
publicare în ziarul „Telegraful Român”.
Dotațiunea împreunată cu acest post o formează:
a) Venitele din parohia centrală Săliște, fasionată în coala
B pentru întregirea venitelor preoțești dela stat.
b) Dotațiunea protopresbiterală statorită prin concluzul
sinodului arhidiecezaN din 1900 Nr. 116, întregit prin concluzul
218
Protocol luat în ședința comitetului și epitropieiprotopopești ținută la 2 Ianuarie 1920 în
cancelaria școalei, în „Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale ale tractului
Săliște.”
287
aceluiaș sinod Nr. 74 din 1907.
c) Reluat de cancelarie din fondul protopesbitelul: 500
cor[oane]. Cei ce doresc a ocupa acest post își vor înainta
cererile lor instituite conform regulamentului, în terminul ridicat
la Prea Ven. Cons[iuliu] parohial.
Din ședința comitetului protopesbiteral al cercului Săliște,
ținută la 4 martie 1920.
Comitetul unanim primește concursul și felul cum s-a stilizat.
Adm[inistratorul] protopopesc primește în îngrijire și
folosință grădina protopopească și indemnizare de a-și lichida
din partea epitropiei protopopești suma bugetată în scopul
susținerii în stare corespunzătoare a localului și al grădinei
protopopești.” 219
Pe 26 octombrie 1920, mitropolitul Nicolae Bălan l-a instalat

ca protopresbiter al tractului protopopesc Săliște pe preotul
Dumitru Borcea (1877-1946), doctor în teologie al Universității
din Cernăuți, paroh al parohiei Săliște II din 1 noiembrie 1909 220.
Dr. Dumitru Borcea a fost cel de-al patrulea Protopop al
Săliștei ce a avut titulul de doctor, după Dr. Nicolae Maior
(1884-1898), Dr. Ioan Stroia (1901-1908) și după Dr. Ioan Lupaș
(1909-1919).
Pentru Dr. Ioan Lupaș a urmat a perioadă de carieră didactică

universitară în care a slujit cu onoare și cu abnegație Universitatea
din Cluj timp de peste un sfert de secol, atât la Cluj (1919-1940),
cât și în timpul exilului de la Sibiu (1940-1945), după odiosul
Dictat de la Viena din 30 august 1940.
A fost alături de Alexandru Lapedatu fondator (1920) iar apoi
codirector (1920-1925) al Institutului de Istorie Națională din
Cluj, institut inființat cu sprijinul direct al Majestății Sale Regele
219
Protocol luat în ședința comitetului protopopesc ținută la 4/17 Martie 1920 în cancelaria
școalei, în „Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale ale tractului Săliște.”
220
Mircea-Gheorghe Abrudan, op, cit, p. 227.
288
Fedinand I, care cu ocazia Deschididerii oficiale a Universității
Daciei Superioare din Cluj din data de 1 februarie 1920 a donat
suma de 40.000 de lei pentru Institut, devenind ctitor al acestuia.
221
„Anuarul Institutului de Istorie Națională și Biblioteca

Institutului de Istorie Națională sunt alte ctitorii ale profesorului
Ioan Lupaș. În cadrul acestor colecții s-au tipărit, sub îndrumarea
lui Ioan Lupaș, studii și cercetări de istorie transilvană, contribuții
de interes general pentru istoria românilor, reprezentând puncte de
referință în dezvoltarea istoriografiei românești” 222
Clădirea Universității din Cluj în 1919.
221
Gheorghe Erdoiu, Ioan Lupaș - ctitor și codirecctor al Institutului de Istorie naționașă din
Cluj (1920-1945), în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 / iulie, 2017, p. 21-28; Paul-Ersilian
Roșca, Ioan Lupaș și monarhia, în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 / iulie, 2017, p. 122.
222
Vasile Crişan, op.cit, p. 44-45.
289
Primul nucleu al Universității „Daciei Superioare” din Cluj.
Comisiunea universitară din 1919.
(Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române)
Rândul de sus:
Onisifor Ghibu, Ioan Lupaș, Iuliu Hațieganu, Ludovic Mrazec, Emil Hațieganu,
Dimitrie Gusti, Gheorghe Bogdan-Duică, Nicolae Drăganu Alexandru Borza
Rândul de jos:
Dr. Gheorghe Marinescu, Victor Babeș, Iulian Teodorescu,
Președintele Comisiei - Comisarul general Sextil Pușcariu, Ghorghe Longinescu,
Gheorghe Țițeica, Dr. Mihail Manicatide, Vasile Pârvan
Lipsesc:
Petru Poni, Nicolae Iorga, Toma Stelian, Dr. Ernest Juvara și Dr. Iuliu Moldovan
290
Serbările date de sălișteni și jur în cinstea domnului Dr. Ioan Lupaș
cu prilejul depărtării D-sale din mijlocul nostru
291
Protocol luat în ședința extra-ordinară a sinodului protopopesc al tractului Săliște
ținută în 2/15 Ianuarie 1920 pentru aranjarea festivității din prilegiul abzicerii
P. V. D. Dr. Ioan Lupaș, ca protopop al tractului Săliște.
„Protocoalele sinodului, comitetului și epitropiei presbiterale ale tractului Săliște.”
292
293
294
295
296
297
298
299
300
301
302
303
304
305
Protocol luat în ședința comitetuluii protopopesc ținută în 4/17 Martie 1920.
306
Protocol luat în ședința comitetuluii protopopesc ținută în 4/17 Martie 1920.
307
Ioan Lupaș, Cum vom răsplăti Domnului pentru toate câte a făcut nouă?
Cuvinte de mulțumită rostite la 9/22 ianuarie 1920
cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliște.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 7, 5 februarie 1920, p. 2.
(Biblioteca Facultății de Teologie „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu)
308
Ioan Lupaș, Cum vom răsplăti Domnului pentru toate câte a făcut nouă?
Cuvinte de mulțumită rostite la 9/22 ianuarie 1920
cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliște.
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 7, 5 februarie 1920, p. 3.
(Biblioteca Facultății de Teologie „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu)
309
BIBLIOGRAFIE
I. FONDURI DOCUMENTARE
Arhiva Protopopiatului Ortodox Săliște

Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu.
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Muzeul Culturii Săliştene.
Muzeul Parohial Sălişte.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale ale României Sibiu.
II. SURSE INDEITE
Colecția Doamnei Ana Lupaș din Cluj-Napoca, nepoata lui

Ioan Lupaș.
Colecția Doamnei Carmina Maior din Sibiu, nepoata lui Ionel
Floașiu.
Colecția Doamnei Profesor Lucia Irimie din Săliște.
Colecția Domnului Ioan Miclăuș din Tilișca, stabilit în
București.
Colecția Domnului Toma Lupaș din Săliște
Colecția Domnului Traian Alexandru Vodă-Câmpean din
Săliște.
Colecția Familiei Cîmpean din Gura Râului.
Colecția Gheorghe Rancu Bodrog din Șopotul Vechi.
Șoima, Gheorghe. Monografia corului din Săliște, Manuscris
dactilografiat.
310
III. LUCRĂRI GENERALE
Abrudan, Paul; Racoviţan Mihai. Transilvania - documente

istorice: în lumina adevărului. Sibiu, Editura Ţara Noastră, 1991.
Ciobanu, Vasile; Radu, Sorin. Unirea din 1918. Act
fundamental al istoriei românilor. Sibiu, Editura TechnoMedia,
2008.
Constantiniu, Florin. O istorie sinceră a poporului român,
Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997.
Kirițescu, Constantin. Istoria războiului pentru întregirea
neamului, Iași, Editura Tipo Moldova, 2017.
Lupaș, Ioan. Istoria Unirii românilor, București, Fundația
Culturală Regală ,,Principele Carol”, București, 1937.
Lupaș-Vlasiu, Marina. Aspecte din istoria Transilvaniei,
București, Editura România Press, 2001.
Pop, Ioan-Aurel; Bolovan. Ioan. Istoria Transilvaniei,
Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2016.
IV. LUCRĂRI SPECIALE
Abrudan, Mircea-Gheorghe. Henri Mathias Berthelot și

românii ardeleni: imaginea generalului francez în „Gazeta
Poporului” de la Sibiu, în „Academica”, București, anul XXVIII,
nr. 12, 2018, p. 107-111.
Abrudan, Mircea-Gheorghe. Ioan Lupaș în viziunea unor
contemporani iluștrii, în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 /
iulie, 2017, p. 104-116
Abrudan, Mircea-Gheorghe. Istoria, organizarea, muzeul și
arhiva protopopiatului ortodox Săliște (1628-1989), în „Anuarul
Institutului de Istorie „George Baritiu” - Supliment „Actele
conferințelor Institutului de istorie „George Barițiu” din 2018 și
2019, Cluj, Napoca, anul LIX, nr. 1, 2020, p. 213-240.
311
Abrudan, Mircea-Gheorghe. Părintele Academician Ioan
Lupaș - făuritor și istoric al Marii Uniri din 1918, în „Arhivele
Bistriței”, anul IV, Fascicula 1 (13), Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clujeană, 2019, p. 67-122.
Abrudan, Paul. Contribuţia săliştenilor la înfăptuirea Unirii
Transilvaniei cu România. în ,,Transilvania”, Sibiu, anul VII
(LXXXIV), nr. 7, 1978, p. 12-13.
Abrudan, Paul. Contribuţia sibienilor la Unirea
Transilvaniei cu România, ,,Repere sibiene (studii și referate)” vol.
III, Sibiu, 1982, p. 12-13.
Abrudan, Paul. Vizita generalului Bethelot la Sălişte,
în ,,Tribuna”, Sibiu, anul XXXV, nr. 8215, 25 decembrie 1983, p.
2.
Agrigoroaiei, Ion; Cristian, Vasile; Toderaşcu, Ion.
Prelegeri universitare inaugurale. Un secol de gândire
istoriografică românească (1843 – 1943), Iași, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 1993.
Angelescu, Constantin. Profesorul Lupaș, în Omagiu lui Ioan
Lupaș la împlinirea Vârsei de 60 de ani, București, 1943, p. 10-14.
Arsenie, Dumitru Ioan. Gura Râului - Sat din Mărginime,
Sibiu, Editura Universității ,,Lucian Blaga”, 2000.
Avram, Valeriu; Drăghici, Lucian; Pătrașcu, Gabriel George;
Rîșnoveanu, Ion. Războiul de Întregire (1916-1919). Comandanți
militari români, București, Editura Centrului Tehnic-Editorial al
Armatei, 2016.
Berthelot, Henri-Mathias. Memorii și Corespondență: 1916-
1919, București, Editura Militară, 2012.
Bianu, Vasile. Însemnări din Răsboiul României Mari.
Tomul 2 - Dela Pacea din București, 24 April / 7 Maiu 1918, până
la Încoronarea Regelui Tuturor Românilor din Alba Iulia,
15 Oct. 1922, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1926.
Boitoș, Ovidiu. Ioan Lupaș - schiță biografică, în „Societatea
de mâine”, Cluj, anul III, nr 13, 1926, p. 7-6.
312
Cartea de aur a ctitorilor şi binefăcătorilor sfintei biserci
române gr[eco] or[ientale] din Sălişte”
Cartea Unirii. 1918-1928. București, Editura Luceafărul,
1929.
Călugărițoiu, Sora. Memorii și Istoria Școlii congesionale
greco-ortodoxe din Cacova Sibiului, Sibiu, Editura Salgo, 2020.
Chirilă, Ioan. Ioan Lupaș - lectio historia daco-romanae in
Alma Nater Napocensis, în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI,
nr. 7 / iulie, 2017, p. 41-43.
Contele de Saint-Aulaire. Confesiunile unui bătrîn diplomat,
București, Editura Humanitas, 2002.
Contele de Saint-Aulaire. Cuvinte franco-române. Cuvântări
și articole adunate și publicate de un comitet, București, Ateliere
grafice SOCEC & Co. S.A., 1930.
Contele de Saint-Aulaire. Însemnărileile unui diplomat de
altădată în România, 1916-1920, București, Editura Humanitas,
2016.
Cosmin, Radu. Prin Ardeal, Cluj, Editura Alcalay & Co,
1919.
Costăchescu, Tiberiu; Ciocan, Ioana. Săliștea din inima unui
săliștean. Sibiu, Editura Techno Media, 2015.
Căciun, Ioan. Note biografice despre Ioan Lupaș, în Omagiu
lui Ioan Lupaș la împlinirea Vârsei de 60 de ani, București, 1943,
p. XVII-XXXII.
Căciun, Ioan. Lista periodicelor la care a colaborat Ioan
Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea Vârsei de 60 de
ani, București, 1943, p. XXXII-XXVI
Crețu, Daniel. Familia regală la Sibiu în primii ani după
Unire, în „Transilvania”, Sibiu, nr. 2, 2019, p. 64-70.
Cristea, Gabriela. Reforme școlare în România (1864 - 1944),
în „Revista de Pedagogie”, București, nr. 1-6, 2007, p. 69-78.
Crişan, Eugenia. Generalul francez Berthelot şi România,
Sibiu, în „Conferinţele Bibliotecii ASTRA”, Sibiu, nr. 88, 2010,
p. 87-115.
313
Crişan, Vasile. Ioan Lupaş (1880-1967). Studiu monografic,
Sibiu, Editura Armanis, 2013.
Crişan, Vasile. Reuniunea meseriaşilor români din Sălişte,
Sibiu, Editura Etape, 2009.
Crişan, Vasile. Reuniunea română de cântări din Sălişte,
Sibiu, Casa de Presă și Editura „Tribuna”, 2003.
Dădârlat, Nicolae. Prezențe regale în Mărginimea Sibiului, în
„Magazin Istoric”, București, anul XLVI, nr. 8 (845), 2012, p. 37.
Deletant, Dennis. Activități britanice calndestine în România,
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, București, Editura
Humanitas, 2019.
Deteșan, Daniela; Abrudan, Mircea-Gheorghe. Activitatea lui
Ioan Lupaș ca protopop de Săliște (1909-1919), în lumina unor
izvoare inedite, în „Patrimoniul istorico-juridic românesc din
Mărginimea Sibiului (Rășinari, Săliște) [Ela Cosma coordonator],
Cluj Napoca - România / Gatineau - Canada, Editura Argonaut
Publishung & Simphologic Publising, 2020.
Erdoiu, Gheorghe. Ioan Lupaș - ctitor și codirecctor al
Institutului de Istorie naționașă din Cluj (1920-1945), în „Tabor”,
Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 / iulie, 2017, p. 21-28.
Ghibu, Onisifor. Amintiri despre Ioan Lupaș, în Omagiu lui
Ioan Lupaș la împlinirea Vârsei de 60 de ani, București, 1943,
p. 277-284.
Ghibu, Onisifor. Amintiri despre Ioan Lupaș, în „Societatea
de mâine”, Cluj, anul III, nr 13, 1926, p. 4-6.
Ghibu, Onisifor. Amintiri despre oameni pe care i-am
cunoscut, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1974.
Goga, Octavian. Ambasadorul latinității: Contele de Saint-
Aulaire, în „Ţara noastră”, București, anul X, nr. 22, 25 mai 1930,
p. 777-784.
Grecu, Victor V. (coordonator). Săliştea Sibiului - străveche
vatră românească, Sibiu, Editura ASTRA, 1990.
Hanzu, Ilie. 1916-1920: Războuiul unirii neamului românesc,
Sibiu, Editura Salgo, 2018.
314
Hanzu, Ilie. Generalul de corp de armată Alexandru Hanzu,
genial conducător de oşti, distins fiu al satului Cacova din
Mărginimea Sibiului, Sibiu, Editura Salgo, 2017.
Hanzu, Ilie. Monografia satului Fântânele (Cacova) din
județul Sibiu, Sibiu, Editura Salgo, 2013.
Hanzu, Maria. Monografia școlilor din Săliște, Sibiu, Editura
Honterus, 2009.
Haşeganu, Ilie. Figuri din Mărginime, Braşov, Editura
Revistei România Tânără, 1943.
Haşeganu, Ilie. Figuri din Mărginime, București, Editura
Litera, 1976.
Iancu, Gheorghe. Contribuția Consiliului Dirigent la
consolidarea statului național unitar-român (1918-1920),
Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1985.
Ignat, Adrian. Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1
Decembrie 1918, Bucureşti, Editura Universitară, 2011.
Iorga, Nicolae. Memorii (Însemnări zilnice Maiu 1917-Mart
1920) Războiul Național. Lupta pentru o noua viata politică,
București, Editura „Naționala” S. Ciornei, 1922.
Iorga, Nicolae. Neamul românesc în Ardeal și Țara
Ungurească, București, Editura Minerva, 1906.
Iosof, Alexandru. Amintiri din activitatea Profesorului Dr.
Ioan Lupaș, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea Vârsei de 60
de ani, București, 1943, p. 386-395.
Lăpădat, Dumitru. Amintiri dintr-o viață dedicată binelui
obștesc, în Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea Vârsei de 60 de
ani, București, 1943, p. 463-476.
Lupaș, Ioan. Adunarea Naţională de la Alba Iulia, românilor,
în: „Luceafărul”, Bucureşti, anul XIV, nr. 1, 1 ianuarie 1919,
p. 3-8.
Lupaș, Ioan. Câteva amintiri despre Regele Ferdinand, în
„Transilvania”, Sibiu, anul LIX, nr. 7, 1927, p. 267-276.
Lupaș, Ioan. Învățătorii vor strălucii ca stelele cerului.
Cuvânt rostit în sala festivă a școalei din Săliște la 10 ianuarie
315
1920 întru întâmpinarea Dlui profesor universitar N. Iorga,
președintele parlamentului român, în „Cuvântul Poporului”,
Săliște, anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p. 1-2.
Lupaș, Ioan. Cum vom răsplăti Domnului pentru toate câte a
făcut nouă? Cuvinte de mulțumită rostite la 9/22 ianuarie 1920
cătră clerul și poporul din protopopiatul Săliște, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 7, 5 februarie 1920, p. 2-3.
Lupaș, Ioan. Factorii istorici ai vieții naționale românești, în
Anuarul Institutului de Istorie Națională, anul I, 1921–1922, Cluj,
Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1922, p. 19-45.
Lupaș, Ioan. Paralelism istoric, București, Tipografia
Ziarului Universul, 1937.
Lupaș, Ioan. Prăbuşirea Monarhiei Austro-Ungare şi
importanţa istorică a zilei de 1 Decembrie 1918, Ediţie, studiu
introductiv, note şi indice de Mircea Gheorghe Abrudan, Cluj
Napoca, Editura Academia Română, 2018.
Lupaș, Toma (coordonator). Să ne cunoaștem Mărginimea -
repere monografice, Sibiu, Editura Salgo, 2012.
Maria, Regina României. Însemnări zilnice (decembrie 1918
– decembrie 1919), Volumul I, București. Editura Albatros,
București, 1996.
Mișinger, Cornel. Monografia satului Fântânele (Cacova)
din Mărginimea Sibiului, Sibiu, Casa de presă și Editura Tribuna,
2006.
Moașă Nazare, Ruxandra, Corespondența lui George
Moroianu - între personalitate și societate, în „Acta Musei
Tutovensi”, anul V, Bârlad, Casa Editorială Demiurg, 2010,
p. 221-224.
Moroianu, George. Luptele de emancipare ale Românilor din
Ardeal în lumină europeană, în „Transilvania, Banatul, Crișana,
Maramureșul. 1918-1928”, Volumul III, București, Editura
Cultura Națională, 1929, p. 1397-1482.
Neamțu, Gelu; Vaida-Voevod, Mircea. 1 decembrie 1918.
Mărturii ale participanților. Ioachim Crăciun: Documente la un
316
sfert de veac de la Marea Unire, vol. I, București, Editura
Academiei Române, 2005.
Neamțu, Gelu; Vaida-Voevod, Mircea. 1 decembrie 1918.
Mărturii ale participanților. Ioachim Crăciun: Documente la un
sfert de veac de la Marea Unire, vol. II, București, Editura
Academiei Române, 2008.
Octavian Goga în corespondență, Vol. I, ediție de Daniela
Poenaru, București, Editura Minerva, 1975.
Olariu, Ana. Sibiel, istorie și fapte, Sibiu, Editura Salgo,
2015.
Oltean, Vasile; Oltean, Pavel; Bogdănel, Dorin: File de
cronică ale parohiei şi localităţii Jina, Sibiu, Editura Andreiana,
2014.
Pascu, Ştefan. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972.
Păcurariu, Mircea. Cărturari sibieni de altădată, Sibiu,
Editura Andreiana, 2015.
Păltineanu, Ioan. Tilişca. Monografie, vol. II, Sibiu, Editura
Etape, 2003.
Părean, Ioan. Orlat file de istorie, Sibiu, Editura Constant,
1999.
Pop, Ioan-Aurel. Ioan Lupaș și Transilvania, în „Tabor”,
Popa, Constantin. Răşinari, Istoria şi civilizaţia unui sat din
Mărginimea Sibiului, Sibiu, Editura Etape, 2007.
Popescu, Grigore, N. Preoţimea română şi întregirea
neamului: temniţe şi lagăre, București, Editura
Tipografia ,,Vremea”, 1940.
Popescu-Spineni, Marin. Instituţii de înaltă cultură.
Învăţământul superior: Muntenia 1679-1930, Moldova 1562-1930,
Ardeal 1581-1930, Bucovina 1849-1930, Vălenii de Munte, Datina
Românească, 1932.
Preda, Gheorghe. Activitatea ASTREI în 25 de ani de la
Marea Unire, Sibiu, Editura ASTREI, 1944.
317
Predescu, Lucian. Enciclopedia Cugetarea. Material
românesc. Oameni şi înfăpturi, Bucureşti, 1940.
Puşcariu, Sextil. Raportul Rectorului Sextil Puşcariu
despre activitatea Universităţii din Cluj dela înfiinţarea ei, cetit
cu ocazia şedinţei inaugurale din 10 octombrie 1920, în
„Anuarul Universităţii din Cluj, Anul I, 1919-1920”, Institutul
de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1921
Pușcaș, Vasile. Marea Unire 1918. România Mare - Acte și
documente, Cluj Napoca, 2018.
Racoviţan, Mihai; Străuţiu, Eugen., Sibiul în anii plămădirii
Marii Uniri, în ,,Tribuna”, Sibiu, anul CXIII, nr. 2006, serie nouă,
2 februarie 1997, p. 11.
Racovițan, Mihai; Matei, Pamfil; Racovițan, Radu. Sibiul și
Marea Unire, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre ,,Nicolae
Bălcescu”, 2018.
Racovițan, Mihai; Racovițan, Radu. Alexandru Vaida Vevod
între Memorand și Trianon, Sibiu, Editura Techno Media, 2018.
Roșca, Paul-Ersilian. Ioan Lupaș și monarhia. Momente
regale în viața unui Săliștean, în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI,
nr. 7, 2017, p. 117-126.
Sandu, Z., Măreața Adunare de la Alba Iulia unde s-a
hotărât unirea Ardealului, Banatului, Crișanei și Maramureșului
cu România Mamă, Săliște, Editura Librăria Săteanului, 1919.
Sigimirean, Cornel. Elita românilor din Transilvania la
1918: educaţie, proiecte şi opţiuni politice, în Anuarul Institutului
de Istorie „George Baritiu", anul LV, Cluj-Napoca, 2016, p. 181-
205.
Sofronie, Mihai, Ioan Lupaș protopop la Săliște (1909-
1919), în „Mitropolia Ardealului”, Sibiu, vol. XXV, 1980, nr. 7-9, p. 703-709.
Stan, Ana-Maria, Ioan Lupaș și memoria vieții universitare

clujene. Însemnări despre profesorul Grigore Silasi, în „Tabor”,
318
Stan, Ana-Maria, Vizita misiunii universitare franceze în
România, în „Biserică, Societate, Identitate. INF HONOREM
NICOLAE BOCȘAN”, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană,
2007, p. 691-697.
Stancă, Sebastian. Contribuţia preoţimii române din Ardeal
la războiul pentru întregirea neamului (1916-1919), Cluj-Napoca,
Editura Argonaut, 2015.
Stoian, Emil; Mălușelu Sebastian. Întâia vizită în Transilania
a regelui Ferdinand și a Reginei Maria, Baia Mare, Editura
Marist, 2019.
Stoica, Emilian. La o aniversare, în Omagiu lui Ioan Lupaș
la împlinirea Vârsei de 60 de ani, București, 1943, p. 834-840.
Şerb, Constantin. Poiana Sibiului, Piatra Neamţ, Editura
Capriccio, 2012.
Șerban, Ioan, I; Giurgiu, Dorin; Mircea, Ionela;
Josan, Nicolae. Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii
românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba
Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, Editura Altip, 2003.
Șontică, Daniela, Contele de Saint-Aulaire, un apărător al
cauzei românești, în „Ziarul Lumina”, București, anul XII,
19 octombrie 2018, p.
Tatu, Alexiu, Borș, Silviu; Andriescu, Bogdan. Participanți
din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia
din 1 Decembrie 1918, vol. I, Sibiu & Cluj Napoca, Editua
Armanis & Mega, 2015.
Tatu, Alexiu, Borș, Silviu; Andriescu, Bogdan. Participanți
din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia
din 1 Decembrie 1918, vol. II, Sibiu & Cluj Napoca, Editua
Armanis & Mega, 2018.
Tatu, Alexiu; Borș, Silviu; Andriescu, Bogdan
(coordonatori). Franța - o inimă care a bătut pentru Marea Unire,
Sibiu / Cluj Napoca, Editura Armanis & Mega, 2018.
Țigău, Dragoș Lucian, Informații despre orașul Sibiu în
presa franceză (1918-1919), în „Anuarul Societății de Științe
319
Istorice din România, Filiala Sibiu”, Nr. 2, Sibiu, Editura Astra
Museum, 2019, p. 95-114.
Unc, Gheorghe; Deac, Augustin. 1918. Gărzile naţionale
române din Transilvania, Bucureşti, Editura militară, 1979.
Unirea Ardealului evocată de Iuliu Maniu. Conferință ținută
la Radio-București în 24 Ianuarie 1934, Cluj Napoca, Tipografia
Națională, 1934.
Vedinaș, Traian. Onisifor Ghibu. Viață și idealuri sociale,
Cluj Napoca / Zalău, Editura Școala Ardeleană & Caiete
Silvane, 2020.
Vulcuţiu, Ioan, Aciliu o picătură pentru România Mare,
Îngrijitor de ediţie preot Florin George Radu, Bucureşti, Editura
Uranus, 2018.
Wünsch, Wolfgand. Ioan Lupaș - Protopop de Săliște
(1909-1919), în „Tabor”, Cluj Napoca, anul XI, nr. 7 / iulie, 2017,
p. 72-84.
V. PERIODICE
„Academica”, București, numerele din anii 2018, 2019 și

2020.
„Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj, Institutul de
Arte Grafice „Ardealul”, numărul din anul 1922.
Anuarul Institutului de Istorie „George Baritiu”, Cluj-
Napoca, numărul din anul 2020.
„Anuarul Societății de Științe Istorice din România, Filiala
Sibiu”, Sibiu, Editura Astra Musem, numerele din anul 2019.
„Anuarul Universității din Cluj”, Cluj, Institutul de Arte
Grafice „Ardealul”, numărul din anul 1921.
„Biserica și Școala”, Arad, numerele din anii 1918 şi 1919.
„Cuvântul Poporului”, Sălişte, numerele din anul 1919 și
1920.
„Excelsior”, Paris, numerele din anul 1919.
320
„Foiaia Poporului”, Sibiu, numerele din anii 1919.
„Gazeta Oficială”, Sibiu, numerele din anii 1918 şi 1919.
„Gazeta Poporului”, Sibiu, numerele din anii 1918 şi 1919.
„Gazeta Transilvaniei”, Braşov, numerele din anul 1919.
„Glasul Ardealului”, Braşov, numerele din anul 1918 și 1919.
„Le Figaro”, Paris, numerele din anul 1919.
„Le Miror”, Paris, numerele din anul 1919.
„Le Temps”, Paris, numerele din anul 1919.
„Luceafărul”, Bucureşti, numerele din anul 1919.
„Mitopolia Ardealului”, Sibiu, numerele din anul 1980.
„Monitorul Oficial”, Bucureşti, numerele din anul 1943.
„Patria”, Sibiu / Cluj, numerele din anii 1919 şi 1920.
„Renașterea Română”, Sibiu / Cluj, numerele din anii 1919 şi
1920.
„Revista de Pedagogie”, București, numerele din anul 2007,
„Românul”, Arad, numerele din anii 1918 şi 1919.
„Societatea de mâine”, Cluj, numere din anul 1926.
„Tabor”, Cluj Napoca, numerele din anii 2017, 2018 și 2019.
„Telegraful Român”, Sibiu, numerele din anii 1914, 1915,
1916, 1917, 1918, 1919 şi 1920.
„Transilvania”, Sibiu, numerele din anii 1919, 1920, 1927,
1978 şi 1993.
„Tribuna”, Sibiu, numerele din anii 1978, 1983, 1997, 2006,
2013, 2014, 2015, 2016, 2017 și 2018.
„Unirea”, Blaj, numerele din anii 1918, 1919 și 1920.
„Unirea Popourului”, Blaj, numerele din anii 1919 şi 1920.
„Vatra Mărginimii”, Sălişte, numerele din anii 2010, 2011,
2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019 și 2020.
VI. ARTICOLE DE PRESĂ
Adevărata iubire de frați!, în „Cuvântul Poporului”, Săliște,

anul I, nr. 7, 6 octombrie 1919, p. 1-2.
321
Adunarea Asociațiunii, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul II,
nr. 3, 19 ianuarie 1920, p. 4.
Adunarea generală a Asociațiunii, în „Patria”, Cluj, anul II,
nr. 9, 15 ianuarie 1920, p. 1-2.
Adunarea generală a Asociațiunii. Asistența - Delegații
societățilot culturale - Discursurile domnulor Andrei Bârseanu,
N. Iorga, V. Braniște - etc, în „Patria”, Cluj, anul II, nr. 8,
13 ianuarie 1920, p. 1-2.
Ai tăi suntem, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 84, 31 mai 1919,
p. 1.
Ajutorul Franței, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 14, 17
februarie / 2 martie 1919, p. 1.
Alteța Sa Regală Principele Carol în Sibiu, în „Patria”, Sibiu,
anul I, nr. 46, 10 aprilie 1919, p. 2.
Alteța Sa Regală Principele Carol în Sibiu, în „Patria”, Sibiu,
anul I, nr. 47, 11 aprilie, 1919, p. 1.
Anglia și Cauza Română (Interviu cu dl Edward Madge), în
Apostolul nemului Nicolae Iorga între noi, în „Cuvântul
Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2, 17 ianuarie 1920, p. 4.
Berthelot în Selişte, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 1,
1/14 ianuarie 1919, p. 5.
Bine-ai venit!, în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 2,
17 ianuarie 1920, p. 1.
Bine-ai venit, Alteță!, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9
aprilie 1919, p. 1.
Buna Vestire a oaspeților englezi, în „Patria”, Sibiu, anul I,
nr. 45, 9 aprilie, 1919, p. 2.
Calea Prințului, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX,
nr. 76, 17 aprilie 1919, p. 4.
Călătoria dlui Saint-Aulaire în Ardeal, în „Renașterea
Română”, Sibiu, anul I, nr. 202, 30 septembrie 1919, p. 1.
Cu prilejul unei înalte vizite, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr.
100, 20 iunie 1919, p. 1.
322
Cuvânt latinesc de bineventare rostită de protopopul Dr. I.
Lupaş, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 149-150,
25 decembrie / 7 ianuarie 1919, p. 2-3.
Cuvântarea cu care au fost întâmpinați, în sala festivă a
Școalei din Săliște, învățătorii și învățătoarele din Basarabia, din
partea d-lui prof. Axente Banciu, în „Cuvântul Poporului”, Săliște,
anul I, nr. 3, 7 septembrie 1919, p. 2-3.
Cuvântarea Dlui A. Bârsean - ținută dlui Colonel Trousson,
trimisul generalului Foch, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 14,
17 februarie / 2 martie, 1919, p. 2.
Dela Asociațiune, în Transilvania”, Sibiu, anul LI, mai 1920,
p. 123-124.
Dela Săliște - O conferență ținută la despărțământul
Asociațiunii, în „Telegraful Român”, Sibiu, Anul LXVII, nr. 26,
5/18 martie 1919, p. 3.
Dela Sălişte - Trimisul Franței - Poporul din împrejurime
- Sosirea Oaspeților - Vorbitorii - Plecarea - Prefectul cătră
popor, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 22,
23 februarie / 8 martie 1919, p. 3-4.
Delegația ziariștilor aliați la Sibiu, în „Foaia Poporului”,
Sibiu, anul XXVII, nr. 17, 4 mai 1919, p. 3.
Din călătoria Suveranilor - La Sălişte -, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 22, 23 februarie 1919, p. 2.
Din Orlat, în „Foaia Poporului”, Sibiu, anul XXVII, nr. 1,
1/14 ianuarie 1919, p. 3.
Din Săliște - Englezii la noi - Prințul nostru Carol - , în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 38, 19 aprilie 1919,
p. 5.
Dl. Madge în Sibiu, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I,
nr. 66, 25 martie / 7 aprilie 1919, p. 1.
Două mari adunări poporale de protestare la Sibiu -
La arme! Sosirea în Sibiiu a colonelului Trousson, trimisul
generalului francez Foch, în „Foaia Poporului”, Sibiu,
anul XXVII, nr. 8, 17 februarie / 3 martie 1919, p. 1-3.
323
Drumul de triumf al A.S.R. în Transilvania - Spre Blaj,
Orăștie, Săliște și Sibiu-, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 49,
13 aprilie 1919, p. 1-2.
Englezii ne cunosc bine și ne prețuiesc, în „Unirea
Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 76, 17 aprilie 1919, p. 4.
Excursiunea învățătorilor din Basarabia, în „Patria”, Sibiu,
anul I, nr. 148, 19 august 1919, p. 2.
Frați basarabeni în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 80, 21 august 1919, p. 3.
Generalul Berthelot în Sălişte, în „Glasul Ardealului”,
Braşov, anul I, nr. 45, 22 decembrie 1918 / 4 ianuarie 1919, p. 3.
Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte, în „Românul”, Arad,
anul VII, nr. 49, 30 decembrie 1918 / 12 ianuarie 1919, p. 5-6.
Generalul Berthelot în Transilvania, în: „Luceafărul”,
Bucureşti, anul XIV, anul 2, 15 ianuarie 1919, p. 44-45.
Generalului Berthelot mulțumește Consiliului Dirigent din
Transilvania, în „Gazeta Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 4,
13/26 ianuarie 1919, p. 7.
Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa. Măreaţa întâmpinare
a generalului francez Berthelot - Recepţii - Excursia la Sălişte -
Revelarea sufletului românesc, conductul etnografic, în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 149-150, 25 decembrie
1918 / 7 ianuarie 1919, p. 1-3.
Informațiuni, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 89,
8 mai 1919, p. 2.
Informațiuni, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 119,
18 iunie 1919, p. 2.
Informațiuni, în „Românul”, Arad, anul VIII, nr. 74,
30 iulie 1919, p. 2.
Informațiuni, în „Unirea”, Blaj, anul XXIX, nr. 127,
21 iunie 1919, p. 4.
Informațiuni (prima știre), în „Renașterea Română”, Sibiu,
324
Interviu cu dl. Rattighan - Însărcinatul afacerilor Anglei la
București. Impresiile dsale dinn Transilvania, în „Patria”, Sibiu,
anul I, nr. 134, 1 august 1919, p. 1.
În așteptarea Regelui și a Reginei, în „Patria”, Sibiu, anul I,
nr. 84, 31 mai 1919, p. 1.
În urma călătoriei A. S. Principelui Carol. O telegramă a
M.S. Regele, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 80,
26 aprilie 1919, p. 1.
Închinare iubitului nostru părinte sufletesc Dr. Ioan Lupaș,
în „Cuvântul Poporului”, Săliște, anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p.
2.
Însemnări. Generalul Berthelot în Sălişte, în: „Luceafărul”,
București, anul I, nr. 3-4, 1 și 15 februarie 1919, p. 78-79.
Însemnătatea călătoriei Familiei Regale la noi, în „Patria”,
Sibiu, anul I, nr. 98, 18 iunie 1919, p. 1-2.
Întâmpinarea Regelui şi Reginei la Sălişte (Ardeal).
Cuvântare rostită la 1 Iunie 1919 în Sălişte de dr. I. Lupaş, în
„Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57, 21 iunie 1919,
p. 1-2.
Întru întâmpinarea Principelui Carol. Cuvânt rostit la
Săliște, la 11 aprilie 1919, de Dr. Ioan Lupaș, în „Patria”, Sibiu,
Învățătorii din Basarabia la Blaj, în „Unirea
Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 175, 21 august 1919, p. 1-2.
La France et la Transilvanie, în „Le Figaro”, Paris, anul
LXV, nr. 232, 20 octombrie 1919 p. 1.
La Transylvanie Libérée, în „Le Miroir”, Paris, anul IX,
nr. 289, 8 iunie 1919, p. 5-6.
Lettre de Transylvanie. Excursion dans la campagne
roumaine, în „Le Temps”, Paris, anul LIX, nr. 21135, 20 mai
1919, p. 2.
Mai nou. Linia demarcațională, în „Unirea”, Blaj,
anul XXIX, nr. 52, 11 martie 1919, p. 4.
325
Marchizul de Saint-Aulaire, în „Patria”, Cluj, anul II, nr. 19,
30 ianuarie 1920, p. 1.
Marea adunare poporală din Piaţa Sibiului. Peste 6000
români cer dreptate, în „Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 33,
15/28 februarie 1919, p. 2.
Marele general francez Berthelot la Sălişte - Raport special,
în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVI, nr. 152,
Misiune de oameni învățați la noi, în „Foaia Poporului”,
Sibiu, anul XXVII, nr. 25, 29 iunie 1919, p.4.
Misiunea profesorilor francezi la noi. Profesorii francezi la
Săliște - Masa dată de Consiliul Dirigent - Vorbirile dlor V.
Braniște, O. Goga și L. Poincaré, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr.
101, 21 iunie 1919, p. 2.
Misiunea Universitară franceză la Sibiu, în „Patria”, Sibiu,
anul I, nr. 98, 18 iunie 1919, p. 1.
O prelegere în Saliște, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. nr. 75, 7 august 1919, p. 2.
Oaspe enghez în Transilvania, în „Gazeta Poporului”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 31, 3 august 1919, p. 4.
Oaspe iubit, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 95, 2 octombrie 1919, p. 2.
Oaspe mare în Sibu, în „Foaia Poporului”, Sibiu,
anul XXVII, nr. 39, 5 octombrie 1919, p. 2-3.
Oaspeți aleși, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX,
nr. 89, 1 mai 1919, p. 6.
Oaspeți basarabeni, în „Unirea Poporului”, Blaj,
anul XXIX, nr. 170, 14 august 1919, p. 4.
Oaspeți din Basarabia, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 146,
16 august 1919, p. 2.
Oaspeți dragi, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 147,
17 august 1919, p. 1.
Oaspeți englezi în Ardeal, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 131,
29 iulie 1919, p. 2.
326
Oaspeți englezi în Ardeal, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 73, 31 iulie 1919, p. 4.
Oaspeți iubiți, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 42, 1 mai 1919, p. 2.
Perechea Regală în Sibiu. Declarațiile M. S. Regelui.
Cuvântarea dlui. Manniu., în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 89,
6 iunie 1919, p. 1.
Personale, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVIII, nr. 5,
16 ianuarie 1920, p. 2.
Primirea dascălilor basarabeni în Făgăraș, în „Foaia
Poporului”, Sibiu, anul I, nr. 37, 21 septembrie 1919, p. 5-6.
Primirea grandioasă a familiei Regale în Sibiu, în „Patria”,
Sibiu, anul I, nr. 85, 1 iunie 1919, p. 1-2.
Primirea prof. francezi la Sibiu. Vizita la Săliște. Banchetul
oferit de Consiliul Dirigent. Discursurile., în: „Românul”, Arad,
anul VIII, nr. 42, 20 iunie 1919, p. 1.
Principele Carol în Ardeal, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 36, 12 aprilie 1919, p. 2.
Prințul moștenitor Carol în Sibu, în „Foaia Poporului”,
Sibiu, anul XXVII, nr. 14, 13 aprilie 1919, p. 2-3.
Prințul Carol, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 45, 9 aprilie 1919,
p. 1.
Prințul Carol, în „Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX,
nr. 75, 10 aprilie 1919, p. 1.
Prințul Carol a sosit în Sibu, în „Gazeta Poporului”,
Sibiu, anul II, nr. 15, 13 aprilie 1919, p. 4-5.
Prințul Carol la noi, în „Unirea Poporului”, Blaj,
anul XXIX, nr. 75, 10 aprilie 1919, p. 2.
Prințul moștenitor român în Ardeal, în „Telegraful Român”,
Sibiu, anul LXVII, nr. 35, 10 aprilie 1919, p. 1.
Prințul moștenitor român în Ardeal. Drumul de triumf -
Primirile - Plecarea, în „Telegraful Român”, Sibiu, anul LXVII,
nr. 37, 15 aprilie 1919, p. 2.
327
Profesor englez în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 35, 28 martie / 10 aprilie 1919, p. 3.
Profesorii francezi în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 58, 24 iunie 1919, p. 3.
Profesori universitari francezi în Sibiu, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 57, 21 iunie 1919, p. 6.
Profesori universitari francezi în Sibiu. Vizitarea Săliștei -
Banchetul Consiliului Dirigent - Cuvântările rostite, în
„Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 122, 21 iunie 1919, p. 2.
Programul primirii Suveranilor la Sibiu, în „Telegraful
Român”, Sibiu, anul LXVII, nr. 50, 31 mai 1919, p. 1.
Protopopul Săliștei la catedra universității din Cluj, în
„Cuvântul Poporului”, Săliște, anul I, nr. 14, 23 noiembrie 1919,
p. 2-3.
Raportul general al comitetului central al „Asociaţiunii
pentru literatura română şi cultura poporului român" despre
lucrările îndeplinite şi despre situaţia „Asociaţiunii" în anul 1918,
şi o privire asupra lucrărilor comitetului în anii 1913-1917, în
Transilvania”, Sibiu, anul L, nr. 1-12, 1 decembrie 1919, p. 3-35.
Să trăești, Măria Ta!, în „Foaia Poporului”, Sibiu,
anul XXVII, nr. 14, 13 aprilie 1919, p. 1.
Sărbătoarea Unirii Principatelor în Sibu, în „Gazeta
Poporului”, Sibiu, anul II, nr. 7, 3/16 februarie 1919, p. 2-3.
Sărbătorile Suveranilor, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 85,
1 iunie 1919, p. 1.
Sărbătorirea începutului de mărire al neamului Românesc, în
„Telegraful Român”, Sibiu, Anul LXVII, nr. 12, 29 ianuarie /
11 februarie 1919, p. 1-2.
Serbările Asociațiunii, în „Cuvântul Poporului”, Săliște,
anul II, nr. 3, 25 ianuarie 1920, p. 3.
Serbările date de sălișteni și jur în cinstea domnului Dr. Ioan
Lupaș cu prilejul depărtării D-sale din mijlocul nostru, în
328
Sinodul protopopesc al tractului Săliște, în „Telegraful
Român”, Sibiu, Anul LXVII, nr. 91, 20 septembrie 1919, p. 1-2.
Sosirea Principelui Carol la Sibiu, în „Patria”, Sibiu, anul I,

nr. 45, 9 aprilie 1919, p. 3.
Sosirea profesorilor universitari francezi în Sibiu, în
„Renașterea Română”, Sibiu, anul I, nr. 120, 19 iunie 1919, p. 1.
Suveranii noștri în Sibiu, în „Telegraful Român”, Sibiu,
anul LXVII, nr. 50, 31 mai 1919, p. 1.
Ultimele informațiuni, în: „Românul”, Arad, anul VIII, nr.
40, 18 iunie 1919, p. 3.
Un dar american pentru Ardeal, în „Românul”, Arad,
anul VIII, nr. 79, 6 august 1919, p. 3.
Un mare prietin al Românilor - Oaspele Ardealului , în
„Unirea Poporului”, Blaj, anul XXIX, nr. 208, 2 octombrie 1919,
p. 1-2.
Un profesor englez între noi, în „Foaia Poporului”,
Sibiu, anul XXVII, nr. 14, 31 martie / 13 aprilie 1919, p. 5.
Vorbirile Regelui în Ardeal, în „Patria”, Sibiu, anul I, nr. 85,
1 iunie 1919, p. 1.
VII. RESURSE WEB
academia.edu
bjbv.ro
centenarulromaniei.ro
digibuc.ro
digital-library.ulbsibiu.ro
digital.bibliotecaarad.ro
digitool.bibmet.ro
dnw.co.uk
documente.bcucluj.ro
dspace.bcucluj.ro
329
dspace.bjastrasibiu.ro
ecole.nav.traditions.free.fr
ecole-superieure-de-guerre.fr
fotoalbumulghibu.wordpress.com
gallica.bnf.fr
ispaim.mapn.ro
mnuai.ro
movio.biblacad.ro
mvu.ro
oxforddnb.com
reginamaria.org
ro.wikipedia.org
transilvania100plus.ro
ziarullumina.ro
330
CUPRINS
Cuvânt înainte .................................................................... 7

Notă asupra ediției .............................................................
15
(20 decembrie 1918 / 2 ianuarie 1919) .......................................
22
Vizita Generalului Henri-Hippolyte Patey
(10 sau 17 /23 sau 30 ianuarie 1919) ..........................................
22
(14/27 februarie 1919) ............................................................... 22
Conferița susținută de Ioan Lupaș la Despărțământul
Asociațiunii din Săliște (24 februarie / 9 martie 1919) .............
22
Vizita reprezentanților Marii Britanii și Statelor Unite
(24 martie / 6 aprilie 1919) ..........................................................
22
Vizita Alteței Sale Regale, Prințul Moștenitor Carol
(11 aprilie 1919) ........................................................................
122
Vizita ziariștilor francezi, italieni, britanici
și americani (27 aprilie 1919) .................................................. 122
şi a Principesei Ileana (1 iunie 1919) ...................................... 122
(18 iunie 1919) .......................................................................... 122
Prelegerea susținută de Pedagogul Ion Nisipeanu
331
(20 iulie 1919) ........................................................................... 122
Vizita Însărcinatului de afaceri al Regatului Unit al
Marii Britanii și Irlandei William Frank Arthur Rattigan
(26 iulie 1919) ........................................................................... 122
Vizita învățătorilor și învățătoarelor din Basarabia
(17 august 1919) ....................................................................... 122
August Félix Charles de Beaupoil, Contele de Saint-Aulaire
(28 septembrie 1919) ................................................................ 122
Profesorul Universitar Nicolae Iorga (10 ianuarie 1920) ..... 233
Rămas bun meleaguri natale. Despărțirea lui
Ioan Lupaș de Săliște. Plecarea la Universitatea din Cluj
(19-22 ianuarie 1920) ................................................................
233
332

Bormomiz Marius - Săliște 1919

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bormomiz Marius - Săliște 1919

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MARIUS BOROMIZ

FAMILIA REGALĂ, AMBASADORI,

Fragment din scrisoarea lui George Moroianu,

FAMILIA REGALĂ, AMBASADORI,

ARMANIS & MEGA

PREFAȚATOR: Mircea-Gheorghe ABRUDAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Boromiz, Marius (coord.)

© 2021 Consiliul Județean Sibiu, Biblioteca Județeană

COLABORATOR: Gheorghe RANCU BODROG

COPERTA 1: Soldatul Simion Mihai, cu porecla de sat

COPERTA 4: Amintire din marele resbel al lumei (Colecția

SCANARE: Malvina SABĂU

Centenarul Primului Război Mondial a prilejuit la nivel

După un an și jumătate de muncă, am încercat și sper că voi

„Pe 2 ianuarie, facem o plimbare cu mașina până într-un sat de

Henri-Matias Berthelot, Memorii și Corespondență: 1916-1919

La sfârşitul anului 1918 şi începutul anului 1919, generalul

„Illustrissime Vir et Nobis Collendissime Domine

Rarissima hac occasione permittat nobis Dominatio Vestra

Această cuvântare, în traducere românească sună astfel:

„Prea Ilustre Bărbat şi Nouă Mult Preţuite Domnule

Cu această ocaziune foarte rară să ne permită D-Voastră a

În memoriile sale Henri-Mathias Berthelot face referire

Mulţumim din inimă pentru binevoitoarea dumneavoastră

Reuniunea [Română] de Cântări [din Săliște]

Generalul Henri Mathias Berthelot întâmpinat la Săliște în 1919,

Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa.

Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa.

Glorificarea sorei ocrotitoare: Franţa.

Generalul Berthelot în Sibiu şi Sălişte

Vizita Colonelului Eugéne-Gervais Trousson

„Românii ardeleni mai bine preferă deschiderea

Dr. Ioan Lupaș

Colonelul francez Eugéne-Gervais Trousson (1872-1938)

Noi cetățenii județului Sibiu, întruniți azi, credem în marea

Delegația Comunei Poiana Sibiului în așteptarea delegației franceze.

Primirea delegaţiei franceze.

Bucuria vizitei Colonelului francez Eugéne-Gervais Trouson Trousson la Săliște.

Oaspeții alături de academicianul și protopopul Dr. Ioan Lupaș.

„ ... cu încetarea răsboiului, e timpul să se înceapă din nou

Activitatea Părintelui Protopop Dr. Ioan Lupaș nu s-a

Munca de consolidare, organizare și propagandă culturală,

„ ... reprezentanţii Angliei şi Americei

Dr. Ioan Lupaș

După vizitele efectuate la Săliște, în ianuarie și februarie

„Anglia și Cauza Română

Simpatia engleză pentru cauza română

Cu toate că am fost de multe ori în România, e acum prima

Cauza națiunei româneși dorința de a o ajuta într'un mod cât

Mai târziu, când voi avea plăcerea de a mă reîntoarce în

Impresii de plecare: viitorul României

Am avut onoarea și plăcerea de a face cunoștință cu dnul

”Să trăiască dinastia

Dr. Ioan Lupaș

La începutul lunii aprilie 1919, la 4 luni de la Marea

„S[e]ara la ora 6 a sosit la Sășiște, unde primirea a

„Telegraful Român”, astfel:

„Crai tânăr, Crai mândru, Crai nou

Alteţa Voastră Regală !

La 1904, când în sufletul tuturor românilor s-a

„Acolo dormi şi tu, arhanghel bătrân,

Dar spunem cu toţii nevestelor noastre

Rugăciunea aceasta rostită în numele şi din inima