Buna ziua. Mă bucur să fim din nou împreună.

Aşa cum v-am promis în ediţia trecută, astăzi vă prezint

evenimentele ce au avut loc în cadrul Galeriei de artă "Luceafărul",
cât şi evenimentele din perioada următoare pe care instituţia
noastră le are în pregătire.

Galeria de artă "Luceafărul" este situată în incinta sediului

Centrului Cultural "Mihai Eminescu" din Parcul Naţional. Aceast
spaţiu a fost dat în folosinţă în luna martie 2015 şi s-a dorit a fi un
loc în care artiştii, consacraţi sau debutanţi să îşi poată găsi un real
sprijin pentru promovarea creaţiilor lor.
Este ştiut faptul că Bucureştiul are, în comparaţie cu celelalte
capitale europene, un număr mic de galerii de artă, ceea ce face ca
tinerii artişti să nu poată avea acces la spaţiile deja consacrate din
capitală, iar artiştii renumiţi.
Suprafaţa galeriei "Luceafărul" este de 270 mp, ea fiind împărţită
în patru încăperi distincte. Accesul se face prin Parcul Naţional, de
pe aleea principală a parcului, plasarea acesteia în mijlocul unei
oaze de verdeaţă făcând-o un punct de atracţie suplimentar pentru
cei aflaţi în trecere prin zonă. Pentru a putea ajunge la sediul
galeriei aveţi la dispoziţie numeroase mijloace de transport în

1
comun, metroul până la staţia "Piaţa Muncii", autobuzele 104,
311,135, tramvaiele 1 sau 40. Pentru autoturisme, se pot găsi spaţii
de parcare la intrarea în zona Parcului Naţional, atât pe Bulevardul
Basarabia, cât şi pe strada Maior Ion Coravu.

Spaţiul interior al galeriei poate fi folosit pentru mai multe

tipuri de evenimente culturale de mici dimensiuni, la care poate lua
parte un public de circa 100 de persoane în picioare sau 50 de
persoane pe scaune: expoziţii de artă plasctică şi fotografie,
prezentări de filme, lansări disc şi de carte, cenacluri literare, mici
reprezentaţii teatrale sau serate muzicale. Pentru perioada
anotimpului cald poate fi folosită şi curtea interioară a galeriei
pentru diferite activităţi sau pentru expunerea unor obiecte de artă
care se pretează la expunerea în aer liber (sculpturi în piatră, metal,
lemn).

În perioada 5-12 martie 2015 a avut loc prima expoziţie din

galeria noastră, intitulată "Dăruind primeşti căldură şi iubire de la
Dumnezeu", o expoziţie de grup în care au fost prezentate icoane
pe sticlă în stil bizantin şi pictură pe pânză - peisaj - a unui grup de
artişti plastici: Pompilia Soosh, Alina Giurcan şi copiii săi,
Alexandra şi Mihai, pentru pictura de icoane pe sticlă şi Maria
Iacob pentru peisaj.

2
 Pompilia Soosh este o pictoriţă de icoane pe sticlă cu o vastă
experienţă, atât ca artist plastic, cât mai ales ca profesor şi mentor
pentru mai multe generaţii de copii şi tineri, unii dintre ei
dedicându-se acestei nobile arte sau devenind îndrumători la rândul
lor pentru alte generaţii. Fiind originară din Mediaş, Pompilia
Soosh a fost printre primii artişti din România care după Revoluţie
au readus în atenţia publicului, prin expoziţii, frumuseţea icoanelor
pictate pe sticlă, artă lăsată uitării de sistemul comunist de dinainte
de 1989.
Un exemplu de discipol al doamnei Pompilia Soosh, mama
Pompilia cu o alintă elevii săi, este Alina Giurcan. Originară din
Chişinău, republica Moldova, Alina Giurcan a absolvit liceul din
Cetireni şi apoi Facultatea de Geodezie din Bucureşti. Pasiunea
pentru pictură a venit ca o moştenire de familie, Galina Popovici,
mătuşa sa, fiind director artistic la Teatrul Etnofolcloric "Ion
Creangă" din Chişinău. Trecerea de la jocul cu culori pe hârtie la
rigurozitatea, harul şi sufletul necesar a fi depus pentru pictura de
icoane pe sticlă au fost o urmare firească a traseului artistic al
Alinei Giurcan.
Şi-a însuşit măiestria icoanelor şi apoi a început s-o transmită
la rândul ei mai departe. A început cu proprii copii, Alexandra şi
Mihai, şi a continuat mai apoi cu elevii din Şcoala Gimnazială

3
"Titu Maiorescu" din Bucureşti, organizând pro-bono ateliere de
pictură de icoane pe sticlă.
În cadrul expoziţiei, Alina Giurcan, împreună cu Alexandra
şi Mihai, îndrumaţi de Pompilia Soosh, au participat cu o serie de
icoane de format mediu şi mare, realizate în stil bizantin, având ca
temă centrală pe Maica Domnului: Maica Domnului cu Pruncul,
Maica Îndurerată, Buna-Vestire, Adormirea Maicii Domnului.

În cele ce urmează o să vă prezint succint istoria icoanelor pe

sticlă, pentru a putea înţelege mai bine forţa şi echilibrul sufletesc
pe care acestea l-au adus şi îl aduc omului de la ţară, cel pentru
care prezenţa lui Dumnezeu în gospodărie este un fapt de viaţă
necesar.
Pictura pe sticlă s-a aplicat in iconografie în Bizanţ, până la
căderea acestuia sub turci în anul 1453, moment în care, toţi
reprezentanţii culturii: literaţi, filosofi şi artişti s-au refugiat in
apus, ducând cu ei şi artele respective - deci şi arta picturii pe
sticlă.
Din punct de vedere etnografic, în ţara noastră, icoana pe
sticlă s-a afirmat drept un gen al artei populare practicat aproape
exclusiv în Transilvania şi care trebuie pus în legatură cu unele
influenţe venite din Europa centrală, pe filiera Bavaria – Austria –
Boemia, în cursul secolului al XVII-lea şi al XVIII-lea.

4
Din punct de vedere tematic, icoana pe sticlă asociază uneori
reprezentărilor religioase elemente laice legate de viaţa şi
preocupările ţărăneşti, precum şi unele inspirate din folclorul local.

Icoana pe sticlă trebuie înţeleasă în spaţiul pentru care a fost ea

concepută iniţial, acesta fiind atât casa tradiţională, cât şi biserica
din sat. Picturile pe sticlă înşirate în cameră erau pentru ţăran şi
familia sa o importantă Carte Sfântă. La loc de cinste erau icoana
Maicii Domnului cu Pruncul, cea a Mântuitorului, Sfânta Treime,
sfinţii protectori precum Sfântul Nicolae, ocrotitorul familiei,
Sfântul Gheorghe – al pământului, Sfântul Ilie – al recoltei, Sfântul
Dumitru – al păstoritului, Sfântul Haralambie, apărător de boală şi
alţii.
În pictura pe sticlă se foloseau culori pregătite manual, de obicei cu
pigmenţi şi ulei de in. Sticla folosită la pictură avea o suprafaţă
dură, unduitoare şi plină de balonaşe de aer, căci trebuie avut în
vedere că materia primă a pictorilor era reprezentată de sticla
nefolosită, care avea defecte. Tocmai aceste defecte ale sticlei
măreau valoarea picturii, deşi fără intenţie pentru că ele reflectau
lumina într-un mod neregulat, ceea ce producea efecte speciale.
Sursele de inspiraţie pentru realizarea icoanelor pe sticlă au fost
diverse, atât zona central-europeană, cât şi zona răsăriteană
(Muntele Athos, reperul teologiei ortodoxe) aducânduţi aportul la
modul de reprezentare al personajelor biblice. Cât priveşte

5
influenţa tradiţiei bizantine şi post-bizantine, aceasta s-a manifestat
dinspre icoana rusă prin Moldova, dinspre Muntele Athos şi
important, dinspre iconografia de tradiţie bizantină a Ţării
Româneşti.
În tradiţia pictorilor de icoane se spune că o icoană, indiferent de
tehnica în care este realizată sau de suport, mult mai importantă
decât măiestria artistică este harul primit de la Dumnezeu. Înaintea
începerii pictării unei icoane, este necesar ca pictorul să fie curăţit
prin post şi rugăciune.
Iată aşadar povestea pe scurt a istoriei şi a locului icoanelor în viaţa
credincoşilor ortodocşi români. Sper că am reuşit să vă transmit
câteva informaţii interesante care v-au captat atenţia.

Continui prezentarea expoziţiei de la Galeria "Luceafărul" cu

prezentarea artistei plastice Maria Iacob, care a expus pe simezele
galeriei tablouri pe pânză reprezentând peisaje marine şi peisaje
din zona Ialomiţei, precum şi natură moartă.
Maria Iacob este născută în judeţul Vâlcea, a copilărit până la
terminarea gimnaziului, pe frumoasele meleaguri de la Băile
Govora, urmând liceul la Sibiu şi definitivându-şi studiile la
Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Inginerie Economică şi
Dezvoltare Rurală din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice
şi Medicină Veterinară.

6
Frumuseţea locurilor natale a atras-o încă din copilărie spre artele
plastice, descoperindu-şi talentul şi măiestria încă de pe băncile
şcolii, fiind îndrumată şi încurajată să continue de profesorii săi.
Din anul 2012 şi până în prezent a participat la numeroase
expoziţii de pictură în instituţii de cultură prestigioase: Muzeul
Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Satului
"Dimitrie Gusti", Palatul Şuţu, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov,
Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română".
Lucrările prezentate în expoziţia de la Centrul Cultural
"Mihai Eminescu", de la Galeria "Luceafărul", fac parte din
proiectul cultural “Câmpiile verticale”, proiect de promovare a
Monumentelor istorice şi arheologice ialomiţene, proiecte realizate
în parteneriat de Muzeul Județean de Istorie Brașov și de Muzeul
Județean Ialomița. Picturile reproduc câteva monumente, obiective
sau ruine celebre precum Piscul Crăsani, Popina Bordușani,
necropola tumulară de la Stelnica, Crucea de piatră de la Chirana,
Mănăstirea Balaciu-Piteșteanu.
Peisajele marine şi natura moartă surprind peisaje romantice
şi flori în vaze despre care artista susţine că sunt rodul stărilor
sufleteşti proprii, resimţite în momentele în care se afla în preajma
lor.

7
 Expoziţia de grup "Dăruind primeşti căldură şi iubire de la
Dumnezeu" a avut vernisajul în ziua de 5 martie 2015, de la ora
18:00. Am avut bucuria de a fi onoraţi cu prezenţa de domnul
Primar Neculai Onţanu, Primarul Sectorului 2, Domenico Neti,
preşedinte Supply Chain Management din Italia, vicepreşedinte al
Asociaţiei Europene de Logistică a Ţărilor din Regiunea
Mediteraneană, de consilieri locali şi de un public numeros.
Invitată de grupul de artiste plastice, avocata Diana Macovei,
a făcut publicului participant o scurtă prezentare din punct de
vedere istoric a modului în care icoanele în general şi icoanele
pictate pe sticlă în special au pătruns în viaţa şi în cultura poprului
român. Prelegerea dumneaei a fost urmată de momente
emoţionante în care artistele plastice, Pompilia Soosh, Alina
Giurcan şi Maria Iacob s-au prezentat şi au prezentat audienţei
intenţiile artistice şi aşteptările vizavi de efortul lor artistic.
Preotul Alexandru Moţoc, parohul Bisericii Sfânta Treime
Trei a prezentat poate cel mai emoţionant discurs al serii,
prezentând importanţa pe care icoana o are în viaţa creştinului
ortodox, puterea de care icoanele au dat dovadă prin numeroase
întâmplări consemnate în istorie de-a lungul veacurilor şi sprjinul
pe care omul îl poate obţine de la icoane prin apropierea de
Dumnezeu cu ajutorul unui obiect sfânt, dar palpabil.

8
 În încheierea alocuţiunilor prezentate la vernisaj, domnul
Primar Neculai Onţanu a prezentat celor prezenţi punctul de vedere
al autorităţilor locale ale Sectorului 2 despre evenimentele
culturale de această factură şi despre sprijinirea artei de orice fel,
ca o necesitate de dezvoltare spirituală a comunităţii.
Vă prezint un fragment din discursul domnului primar susţinut la
acest eveniment.
..............................

Seara dedicată artelor s-a încheiat cu vizionarea de către toţi

cei prezenţi a lucrărilor expuse, dialogul şi schimbul de opinii între
artiştii expozanţi, invitaţii de onoare şi publicul participant fiind
completat de un fundal muzical potrivit atmosferei.

9
În data de 18 martie, la Galeria de artă "Luceafărul" din sediul
Centrului Cultural "Mihai Eminescu", din Parcul Naţional, a avut
loc un eveniment cultural de excepţie. Sub titulatura "Solidaritate
şi recunoştinţă" acest proiect a adus la un loc două popoare
diferite, poporul român şi cel japonez. Deşi vorbim despre două
culturi şi mentalităţi diferite, ele au fost reunite în mod tragic de
dezastrul produs de o calamitate naturală, peste care puterea
universală a inocenţei copiilor a reuşit să dărâme toate încercările
forţelor naturii.
Povestea acestui emoţionant act de solidaritate prin cultură a
început în anul 2011, în luna martie. Pe coasta de est a Japoniei are
loc un cutremur de magnitudine de 9 pe scara Richter, cu efecte
devastatoare: din cauza mişcărilor tectonice, rotaţia Pământului a
fost accelerată şi ziua s-a scurtat cu 1,8 microsecunde, Japonia s-a
deplasat cu 2,4 metri faţă de poziţia sa anterioară, iar peninsula
Oshika din prefectura Miyagi s-a deplasat spre est cu 5,3 metri şi s-
a scufundat cu 1,2 metri. Cel mai dezastruos efect al cutremurului
a fost uriaşul tsunami care a lovit ţărmul şi a dus la pierderi de vieţi
omeneşti importante şi la pagube materiale imense. Centralele
nucleare Fukushima I şi Fukushima II au fost grav afectate şi au
produs pagube imense, pe termen lung asupra mediului
înconjurător.

10
În acest context dramatic de durere, de forţă şi de unitate împotriva
dezastrului produs de natură, omenirea întreagă a fost alături de
poporul japonez, fiecare încercând să ajute la depăşirea acestui
moment sau măcar la aducerea unui moment de consolare pentru
populaţia afectată.
În ultima parte a lunii martie 2011, copiii din 71 de grădiniţe
şi şcoli din Sectorul 2 au început o adevărată campanie de sprijin
moral şi sufletesc a copiilor din Japonia, din provinciile afectate de
dezastrul natural, au realizat sute de desene pe care au dorit să le
trimită copiilor din Japonia şi să le transmită că, deşi sunt departe
de ei din punct de vedere geografic, le sunt foarte aproape
sufleteşte şi că doresc să îi sprijine să treacă cât mai repede peste
efectele nefaste ale tragediei petrecute în ţara lor.

În ziua de 25 martie 2011 a fost organizată în Parcul Obor o

expoziţie initulată "Alături de voi", cu peste 600 de desene ale
copiilor români la care a fost invitat ambasadorul Japoniei în
România, Natsuo Amemiya, pentru a primi în mod simbolic,
mesajul de sprijin al copiilor din România şi a-l duce în Japonia, la
copiii aflaţi în momente de grele încercări. Acesta a declarat
atunci: "Sunt foarte emoţionat că sunt invitat la acest eveniment şi
vă mulţumesc tuturor pentru o prezenţă aşa de mare. Japonia a
fost lovită de un cutremur foarte mare şi de tsunami, circa 20.000

11
de persoane au decedat sau au dispărut. Am văzut foarte multe
tablouri şi m-au emoţionat foarte mult, o să transmit acest mesaj
de solidaritate al dumneavoastră şi la Tokio".
Desenele au fost trimise în Japonia, fiind expuse în mai multe şcoli
şi sedii administrative.

Acesta a fost doar începutul poveştii de prietenie şi solidaritate

între copiii români şi japonezi. Pentru că, la rândul lor, copiii
japonezi au realizat un arc peste timp şi în anul 2014 au trimis la
rândul lor copiilor din România o serie de desene prin care îşi
arătau recunoştinţa pentru mesajele de solidaritate primite chiar
atunci, la scurt timp după tragedie.
În data de 18 martie 2015, instituţia noastră a fost onorată să fie
purtătoarea mesajului venit de la mii de kilometri, din partea
copiilor japonezi pentru copiii din Sectorul 2.
Aceştia au trimis în România o serie de desene realizate de mai
multe generaţii de elevi, din şcoli şi licee din câteva provincii
japoneze care aduc, pe lângă mesajul de mulţumire al copiilor şi
tinerilor, şi o parte din cultura asiatică, din tradiţiile şi moştenirea
artistică a poprului japonez, aşa cum se ştie, un mare iubitor al
culturii şi artelor de orice fel.

12
Cele peste 90 de desene prezentate în expoziţie aveau câteva
tematici distincte, care dădeau ansamblului o plăcută notă privind
tradiţia şi spiritualitatea poporului japonez.
Astfel, alături de lucrările realizate de copiii de vârste mici, cu
inocenţa şi farmecul specific entuziasmului vârstei, prin care
exprimau recunoştinţa faţă de copiii români şi transmiteau în
diverse şi inedite forme salutul lor, uneori chiar şi în limba română,
în expoziţie erau prezente lucrări elaborate care prezentau tradiţia
şi spiritualitatea Japoniei. Se puteau regăsi personaje din benzile
desenate (binecunoscutele manga), lucrări de desen şi pictură ce
reprezentau peisaje naturale sau elemente de arhitectură, simboluri
de tradiţie specific japoneză, reprezentarea tradiţională a florilor de
primăvară (florile de cireş - sakura) sau lucrări de grafică ce
conţineau colaje şi diferite elemente adăugate prin lipire desenului,
elemente de caligrafie.

În cadrul expoziţiei prezentate în Galeria "Luceafărul", un grup de

tineri enuziaşti, iubitori ai culturii şi tradiţiei japoneze au prezentat
câteva elemente specifice: demonstraţii de caligrafie, ceremonia
ceaiului, aranjamente florale - ikebana şi o expoziţie de kimonouri,
veştmintele specific japoneze.

13
Pentru cei care nu au avut ocazia până acum să intre în contact cu
tradiţia culturală a populaţiei din "Ţara soarelui răsare", am să vă
explic pe scurt în cele ce urmează câteva dintre aceste elemente
specifice tradiţiei artei şi culturii japoneze.

Manga este cuvântul japonez pentru benzi desenate (uneori se

foloseşte și komikk). În afara Japoniei, termenul este utilizat strict
pentru benzile desenate de origine japoneză.

Manga este creată dintr-o mixtură între arta japoneză a graficii,

ukiyo-e și stiluri străine de desenat, venite din afara graniţelor ţării,
în special din Statele Unite ale Americii. A preluat forma actuală la
puțin timp după cel de-al Doilea Război Mondial.

Manga se publică de regulă sub forma unor reviste de diferite

dimensiuni care sunt alcătuite în principal din desene alb-negru, în
afara coperților și câteodată a primelor cîteva pagini, care sunt
colorate; în unele cazuri, este colorată integral întreaga revistă.

Spre deosebire de Statele Unite ale Americii și de Europa, unde

benzile desenate erau considerate ca fiind adresate de regulă
copiilor, idee de care se încearcă o detașare în ultimii ani, în
Japonia stilul manga se adresează unor categorii de vârstă mai
largi, ajungând să fie citite atât de copii și adolescenţi cât și de
adulți (pe categorii, pentru bărbaţi şi femei), creându-se astfel
publicaţii specializate adresate unui public țintă clar delimitat.

14
Diversitatea genului nu constă numai în publicul ţintă, ci şi în
temele diverse abordate, cele mai întâlnite fiind acţiune, aventură,
romance, sport, drame istorice, SF, comedie şi altele.

Popularitatea şi varietatea temelor și a subiectelor întâlnite în

manga pentru publicul japonez au condus la o vastă adaptare a
acestora pentru alte genuri artistice (cinematografie, televiziune,
DVD, jocuri video). Fenomenul acesta este reciproc, multe serii de
reviste manga devenind filme de succes sau jocuri video şi
viceversa.

Ikebana este o artă străveche ce vizează aranjamentele florale,

care îşi propune să creeze o armonie între flori şi mediul
înconjurător, cunoscut fiind respectul pe care japonezii îl au pentru
natură (ei nu se consideră stăpâni ai plantelor şi vietăţilor de pe
planetă, ci parte a acestui univers).
Ikebana - s-a dezvoltat în Japonia de-a lungul a mai multor secole
şi a fost dintotdeauna un domeniu rezervat bărbaţilor, femeile
începând să practice această artă relativ de curând.

Numele de Ikebana provine din combinarea cuvintelor japoneze

“ikeru”, ce înseamnă a aranja, şi “hana”, ce înseamnă floare.
Ikebana este o forma de artă, foarte sofisticată şi specială, ce pune

15
accentul pe formă şi echilibru, generând o stare meditativă şi
paşnică, de relaxare, atât celui ce realizează aranjamentul cât şi
celui care are bucuria să îl contemple.
Ikebana înseamnă un aranjament viu de plante, este arta
aranjamentelor florale ce se ghidează după foarte multe reguli. Nu
are doar efecte artistice ci şi o semnificaţie puternic filosofică.

Diferenţele între aranjamentele florale din cultura occidentală şi

Ikebana sunt multiple. Interesul pentru linie, pentru aprecierea
formei şi a culorii este cea mai frapantă trăsătură; în timp ce
aranjamentele occidentale caută să utilizeze cât mai multe flori,
Ikebana recurge la foarte puţine, câteodată un aranjament putând fi
alcătuit chiar dintr-o singură plantă.

Aranjamentele occidentale presupun multe straturi de flori, în timp

ce Ikebana caută un echilibru între materialul folosit în aranjament
şi elementele înconjurătoare.

Principiile fundamentale Ikebana au la bază deviza “mai puţin

înseamnă mai mult”. Aranjamentul are la bază trei linii principale:
primară, secundară şi de gradul al treilea. Linia primară este
amplasată vertical în centru, grupul secundar este înclinat în raport
cu cel primar, iar cel de al treilea este înclinat faţă de centru, în

16
direcţia opusă. Aceste direcţii simbolizeaza Cerul, Omenirea si
Pământul. Inălţimea “Omului” reprezinta trei sferturi din “Cer”
(elementul cel mai înalt), iar “Pământul” este trei sferturi din
lungimea “Omului”.

După ce s-au fixat cele trei elemente de bază, se adaugă

tulpini de flori şi crengi pentru a întregi aranjamentul. Muşchi,
rădăcini, ramuri desfrunzite, frunze cu un contur deosebit şi flori,
toate pot fi folosite în aranjamentele Ikebana.
Aranjamentul floral este întotdeauna în contrast cu fundalul, cu
scopul de a creea un echilibru între cele două.
Aranjamentul trebuie să fie admirat din toate unghiurile, aşadar,
acesta trebuie să fie tridimensional.

Ikebana presupune o selecţie a florilor în aşa fel încât să transimtă

semnificaţii filosofice. De exemplu, o plantă înflorită complet
semnifică trecutul, una înflorită doar pe jumătate evocă prezentul,
iar bobocul se referă la viitor.
In aranjamentele de tip Ikebana se potrivesc foarte multe flori,
precum trandafiri, crizanteme, irişi, lalele, floarea-soarelui,
gladiole, margarete, crini şi flori de pai.
Se pot fixa şi frunze de ferigă sau ramuri de stejar, salcie, liliac şi
alun. Un efect deosebit vor avea ramurile înflorite de măr sau alţi

17
pomi fructiferi. Pot fi folosite şi plante exotice precum orhidee,
ficus, frunze de palmier sau gerbera.

Ceremonia ceaiului este un ritual tradiţional influenţat de

Budismul Zen prin care ceaiul verde matcha — sau „roua preţioasă
lichidă” — este preparat într-o manieră ceremonioasă de către o
persoană iniţiată şi servit unui grup mic de oaspeţi într-o atmosferă
liniştită. In esenţa sa, ceremonia ceaiului reprezintă expresia
sintetică a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze.

Numele de chanoyu este cunoscut ca având semnificaţia de

„ceremonia japoneză a ceaiului”, deşi tradus exact înseamnă, de
fapt, apă fierbinte pentru ceai.

In cultura japoneză, orice formă de artă este descrisă ca o „cale”

spirituală. In acest sens întâlnim „calea florilor” (ikebana), „calea
caligrafiei” (shodo), „calea poeziei” (haiku), „calea sabiei” (kendo)
etc. Corespondentul pentru chanoyu este chado („calea ceaiului”),
aceasta reprezentând calea spirituală a ceremoniei ceaiului.

Arta ceaiului reprezintă cultul frumosului, este o taină a armoniei

şi a purităţii, este o artă să ascunzi frumosul ca să fie descoperit, să
laşi doar să se bănuie ce nu îndrăzneşti să destăinui. Atmosfera
ceremoniei nu este religioasă, este una de căldură sufleteasca, o

18
cautare a odihnei şi liniştii, o detaşare de cotidian, dar fără ca
aceasta să implice o evadare din realitatea imediată. Toate acestea
ajută la purificarea sufletului, la atingerea simplităţii, oferă o stare
tonică, binefăcătoare.

Caligrafia japoneză, shodō, este, ca și caligrafia în celelalte țări

din sfera culturală chinezească, o ramură a artelor frumoase ce a
căpătat de-a lungul secolelor o dezvoltare şi o amploare deosebită,
fiind o tradiţie de bază a peisajului artistic nipon.

Istoria caligrafiei japoneze începe odată cu introducerea scrisului

chinezesc în secolul V e.n.

În primele secole ale dezvoltării acestei arte, scrisul chinezesc era

imitat în toate aspectele, dar, începând cu secolele X şi XI, scrisul
a început să adopte şi elemente japoneze specifice.

Arta caligrafiei presupune pentru cel care alege să o practice un

exerciţiu de echilibru psihologic, de măiestrie şi control nu numai
al mâinii, dar al simţurilor.
Practicanţilor japonezi de arte marţiale li se cerea întotdeauna să
aibă o îndemânare şi o măiestrie deosebită în shodo (arta
caligrafiei), aceasta fiind o condiţie de a putea deveni un bun
luptător.

19
Deşi este o artă specifică poporului japonez, cursurile de caligrafie
fiind urmate în Japonia de oameni de orice vârstă, ea a reuşit să
treacă graniţele continentelor, mulţi oameni luând lecţii de
caligrafie japoneză tocmai pentru efectele benefice pe care aceasta
le are asupra sufletului.

Kimono-ul este costumul național al Japoniei. La origine, cuvântul

kimono ad-literam însemna: lucru de îmbrăcat (ki a îmbrăca, mono
lucru), dar acum a ajuns să desemneze un anumit tip de
îmbrăcăminte tradițională şi un simbol al culturii japoneze. Are o
croială extrem de simplă, toate liniile fiind drepte. Deşi este o
haină simplă, modul său de aranjare este foarte complicat. Sunt
multe elemente și accesorii în modul de legare al kimonoului.

Predecesorul kimono-ului este kosode („mâneci scurte”), care era

purtat ca lenjerie cam începând cu perioada Nara (710-794), și ca
îmbrăcăminte de zi cam din secolul al XVI-lea. Termenul kimono a
început să fie preferat termenului kosode numai începând cu
secolul al XVIII-lea.

Astăzi kimono-ul este purtat de femei mai ales pentru ocazii

ceremoniale sau când participă la activități tradiționale (de
exemplu la ceremonia ceaiului). Copii și băieții și fetele tinere îl
poartă uneori de Anul Nou, cu ocazia sărbătoririi „Zilei Împlinirii

20
Majoratului”, la ceremonia de absolvire a unei universități sau la
nunți.

Kimono-ul poate fi necăptușit (numit hitoe), căptușit cu lână sau

alt material - nu bumbac - (numit awase), sau căptușit cu bumbac
(numit wataire). Cele necăptușite se poartă de obicei din iunie
până în septembrie, iar cele căptușite se poartă din octombrie până
în mai, și sunt făcute mai ales din mătase sau din lână. Kimono-uri
căptușite cu bumbac, sau halate trei-sferturi căptușite cu bumbac
(purtate peste kimono) numite tanzen se poartă în toiul iernii acasă.

Kimonoul ceremonial pentru bărbați este confecționat din mătase

neagră (numită habutae), fiind decorat în alb cu blazonul familiei.

Femeile poartă diferite feluri de kimono-uri festive. Cel purtat de

mireasă este din mătase albă cu roșu, cu brocart sau broderii.
Femeile căsătorite poartă kimonouri de culori mai închise, cu
design mai simplu pentru ocazii festive

Modul de îmbrăcare este specific, necesitând un timp destul de

lung pentru a desăvârşi aşa cum se cuvine această operaţiune: mai
întâi se îmbracă șosetele (tabi), lenjeria de sus (hanjuban) și cea de
jos (susoyoke), apoi kimono-ul de dedesubt (nagajuban) care se
leagă cu o centură lată (datemaki). Acesta din urmă are un guler
(han'eri) de obicei alb care trebuie să se vadă cam 2 cm deasupra

21
kimono-ului purtat pe deasupra. Partea stângă a kimono-ului se
pune peste partea dreaptă în față. Cele două părți se leagă cu o
centură lungă (obi), care este accesoriul principal decorativ și
practic al kimonoului. Cel mai obișnuit tip de centură, Nagoya obi,
este din mătase sau bumbac, decorat prin țesut sau vopsit,
lungimea fiind de cca. 3–4 m, cu lățimea de cca. 30 cm. Se leagă la
spate cu o fundă de formă pătrată.

De-a lungul timpului, forma kimono-ului a evoluat şi a reflectat

schimbările petrecute la nivel cultural şi social în Japonia. La
origine, kimono-urile erau realizate din fâşii de material în multe
straturi, fiecare strat fiind atent elaborat. Au devenit populare în
rândul femeilor şi al nobililor, iar influenţa clasei militare a adus
schimbări majore în imaginea sa, simplificându-l. A fost introdusă
mâneca scurtă, iar cantitatea de material s-a înjumătăţit. Mai târziu,
ierarhia s-a impus în vestimentaţie şi kimono-urile au devenit
indicator de status, diferenţiindu-se prin culoare şi motive.

Portul tradiţional al kimono-ului este completat de câteva accesorii

specifice: sandale din lemn cu talpă joasă, şosete până la gleznă, şi
ornamente pentru păr – ace din jad, flori naturale sau mătase.

22
Cu aceasta am încheiat scurta incursiune în cele mai importante
genuri ale artei tradiţionale japoneze.

La vernisajul expoziţiei "Solidaritate şi recunoştinţă", derulat la

Galeria "Luceafărul" a Centrului Cultural "Mihai Eminescu" am
avut şansa să avem prezentate de un grup de tineri din România
entuziaşti iubitori ai culturii japoneze şi extrem de talentaţi toate
aceste frumoase arte care determină spiritul japonez.

23