BOTOŞANII DE ALTĂDATĂ17 IANUARIE 2021, 15:50

<< Artistul care a pictat îngerii cu aureole negre și muza ”inspiratoare” care s-a
călugărit: ”Pentru moldoveni e un mare câştig, pentru botoşăneni e o reală mândrie”
Botoșaniul deține tezaure inestimabile, dar și locuri care încă ne oferă povești,
istorii, întâmplări. Prea puțin cunoscute, de prea puțini aflate.

Ipotești. Două biserici, o casă memorială, un muzeu, o bibliotecă națională, un lac

plin de poezie, pe care ”nuferi galbeni îl încarcă”. Și picturi nemaiîntâlnite, cu
personaje al căror destin a cotit imprevizibil pe cărări duhovnicești.
 
S-a scris foarte mult, în ultimele decenii de libertate, despre îngerii cu aureole
negre de la Ipotești. Însă prea puține se știu astăzi despre cel care a executat
aceste picturi.
 
Un profesor universitar născut în Stâncești - Petru Remus Troteanu. Alături de el
s-a aflat cea pe care mulți au considerat-o a fi ”inspiratoarea figurilor îngerești” -
Veronica Constantinescu. O tânără născută în Trușești, fostă studentă a
profesorului, care la scurt timp după popasul ipoteștean se va călugări și va deveni
apoi stareța uneia dintre cele mai importante mănăstiri din Moldova.
 
 

Spațiul eminescian

 
Ipoteștii sunt, dincolo de sigiliul eminescian pe care îl poartă, un tărâm încă nu pe
deplin cunoscut, încă nu pe deplin explorat și exploatat, nu doar din punct de
vedere turistic, ci și istoriografic. Construit în jurul Casei Memoriale Mihai
Eminescu, unde poetul a copilărit, complexul de la Ipotești reprezintă un adevărat
tezaur.
 
Astfel, pe lângă casa dedicată memoriei Poetului (casă distrusă, refăcută, din nou
distrusă și ridicată după planuri originale), cele două biserici impresionează și
astăzi.
 

(Cele două biserici din complexul ipoteștean, foto: certitudinea.ro)

 
Este vorba despre Biserica satului Ipotești, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și
Gavriil, dar și Bisericuța familiei Eminovici (construită pe la anii 1800), cele două
locașuri fiind aproape lipite unul de altul, fiind ”legate” parcă de mormintele
părinților și ale fraților lui Eminescu.
 
Povestea bisericii dedicată Poetului
 
La Ipotești se spune că este o biserică unică în ortodoxie, tocmai prin aceea că
este închinată unui poet. Se întâmpla în prima jumătate a secolului al XX-lea, la
aproape 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.
 
Scriitorul Cezar Petrescu, alături de un botoșănean - și unul dintre marii oameni ai
României - istoricul Nicolae Iorga, iniția o subscripție publică, prin intermediul
revistei Neamul românesc, pentru terminarea bisericii noi din Ipotești. Construcția
bisericii noi începuse încă de prin anii 1928, însă lipsa banilor a făcut ca lucrările să
tergiverseze neîngăduit de mult.
 

(Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ipotești)

 
Însuși Nicolae Iorga avea să vină de două ori la Ipotești, prima dată să urmărească
lucrările. Prezența-i foarte cunoscută, cu veșnica pălărie și bastonul nelipsit, a
umplut aerul Ipoteștilor de uriașa-i prestanță pe care statura înaltă, aproape
masivă, o impunea celor din jur. A doua oară a venit la inaugurarea bisericii, posibil
prin anii 1939-1940, cu doar un an înainte ca destinul să i se frângă nedrept la
marginea unei păduri de lângă Ploiești.
 
Biserica din Ipotești a avut de la început pe pereți sfinți ca niciunde în altă parte. În
semn de doliu pentru pierderea poetului Mihai, ctitorii au hotărât ca sfinții pictați
să poarte, pe veșnicie, aureole negre, în locul celor aurii.
(Îngerii cu aureole negre de la Ipotești)
 
Oamenii de cultură ai vremii au vrut ca familia regală să străjuiască peretele pe
care, în toate lăcașurile ortodoxe, se odihnesc spre veșnica cinstire ctitorii. Pe
celălalt perete, însă, care încadrează intrarea dinspre naos, stăpânește măreață
imaginea lui Mihai Eminescu, în mărime naturală (aproximativ 1,70 m), pictat în
postura unui tânăr de vreo douăzeci de ani, atitudine nicidecum rigidă, așa cum
școala ni l-a cultivat zeci și zeci de ani.
(Mihai Eminescu pe peretele bisericii)
 
Biserica este construită în stil moldovenesc. La exterior, sub streașină, este
înconjurată de o friză în care se repetă trei semne heraldice: stema județului
Botoșani, stema Moldovei și stema Regatului. În perioada comunistă, stemele sunt
acoperite cu ipsos roșu, fiind mai târziu curățate și scoase la lumină.
 
”Armatele sovietice "eliberatoare" lasă urme vizibile şi azi în biserică: urmele
gloanţelor în pieptul regelui Carol al II-lea, precum şi în candela din faţa altarului.
Semnele heraldice din brâul exterior s-au păstrat, totuși, datorită isteţimii
preotului, care a pus să fie acoperite cu ipsos; altfel coroana regală ar fi lipsit astăzi
dintre ele”, aflăm de pe site-ul Memorialului Ipotești.
 Pictorul…
 Petru Remus Troteanu s-a născut pe 16 mai 1885, în Stâncești, județul Botoșani,
unde a și copilărit. Era fiul lui Constantin Troteanu, învăţător şi preot, şi al
Ruxandrei Nădejde. A trăit într-o ”casă bătrânească înconjurată de grădini pe care
mâna marilor gospodari care au fost părinții mei au știut să o facă atât de
frumoasă cum am întâlnit rareori de atunci încoace”, după cum mărturisea însuși
artistul. 

(Petru Remus Troteanu: Autoportret cu pipă)

 
În perioada 1897-1904 urmează cursurile Liceul Internat din Iași, unde îl are ca
profesor pe Garabet Ibrăileanu. La scurt timp după ce a absolvit Şcoala de Arte
Frumoase din Bucureşti (1909), debutează la Saloanele Oficiale (1911), cu o pânză
mare ”Vechea Moldovă”, fiind încununat cu premiul Il, pentru ca în anul următor,
1912, să fie distins cu premiul.
 
În anul 1914 decorează Biserica Armeană din București, iar în anul 1931 obține,
prin concurs, numirea ca profesor la Academia de Arte Frumoase din Iaşi. Doi ani
mai târziu (1933), pictează cu studenții săi biserica din Stânca, judeţul Botoşani.
 
Este tot mai solicitat, astfel că în 1934 îl regăsim la Cuejdin, judeţul Neamţ, unde
pictează interiorul bisericii, ajutat de asemenea de către studenții săi, pentru ca un
an mai târziu să picteze biserica din  Stejarul, judeţul Neamţ. În anul 1937 se află la
schitul Boureni, județul Iaşi.
 
Continuă activitatea universitară, la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, unde
introduce un curs de analiză critică comparată.
 
Este anul – 1939 – în care proiectează şi execută pictura bisericii de la Ipoteşti-
Botoşani. Aici lucrează alături de Veronica Constantinescu, considerată a fi
”inspiratoarea figurilor îngereşti”
 
Pleacă pe front, fiind mobilizat pe lângă Marele cartier general, alături de o echipă
de artiști plastici. În anul 1944 se mută la București.
 
În anul 1945, după o expoziție la Sala Dalles, criticul Ion Frunzetti scria în
revista Vremea: "Domnul Troteanu, care expune în sala Dalles-ului, este un pictor
cult, ceea ce se vede în pânzele sale ni se pare foarte sensibil la exerciţiile pur
senzoriale ale vremii... ”.
 
Ne-au rămas de la Troteanu peisaje magnifice, târguri și piețe, dar mai ales
portrete, în special de copii, care se remarcă prin coloristica luminoasă, prin
mesajul clar, cu o interiorizare aparte, care atrage privitorul. Alături de
prestigioase nume ca Oscar Han, Ion Jalea, Ignat Bendarik, Petre Bulgăraş fondează
"Asociaţia artistică", iar împreună cu Aurel Băieşu, Adam Bălţatu reușește
regruparea pictorilor şi sculptorilor, între anii 1921-1924. În 1921 înfiinţează
"Asociaţia Salonul de toamnă", împreună cu Ionescu Doru, Paul Molda și George
Chirovici.
 
Despre pictorul născut în Stâncești, marele pedagog Tiberiu Crudu
spunea: "Pentru moldoveni Petru Troteanu e un mare câştig, pentru botoşăneni
e o reală mândrie".
 
Petru Remus Troteanu se stinge din viață în anul 1957, la București.
 
În septembrie-octombrie 1965, sub egida Muzeului Raional Botoşani - Secţia de
Artă Plastică, ocazionată de împlinirea a 80 de ani de la naşterea pictorului, s-a
organizat, la Botoşani, prima Expoziţie Retrospectivă Petru Troteanu.

 
 
După Revoluție, despre artistul botoșănean s-a vorbit/scris prea puțin, aflându-se
despre Petru Troteanu mai ales atunci când, fugar și marginal, numele său era
asociat cu istoria bisericii de la Ipotești.  
 …și ”inspiratoarea figurilor îngerești”
 În 1939, când Petru Remus Troteanu picta biserica de la Ipotești, Veronica
Constantinescu avea 27 de ani. Se născuse în Trușești, județul Botoșani, la 25
ianuarie 1912. Absolvise de trei ani Academia de Arte Frumoase din Iași, unde
pictorul botoșănean îi fusese profesor.

(Veronica Constantinescu)
 
De altfel, încă din timpul studenției participă cu lucrări la o expoziție a tinerilor
artiști și pictează decorurile pentru un spectacol de teatru cu tematică religioasă.
 
La Academia de Arte Frumoase din Iași studiase, pe lângă Petru Remus Troteanu, și
cu Nicolae Tonitza sau Octav Băncilă.
 
Imediat după absolvirea Academiei ieșene, Veronica Constantinescu a activat ca
profesoară de desen la un liceu industrial din Iași.
 
În 1939 s-a alăturat profesorul său Petru Remus Troteanu, pentru a picta biserica
lui Mihai Eminescu de la Ipotești.
 
După finalizarea bisericii de la Ipotești, în anul 1940, a organizat o școală de pictură
pentru călugărițele de la Mănăstirea Văratec, unde artista se și călugărește, în
același an.
(Maica Veronica)
 
Pentru cultura şi aptitudinile sale organizatorice, scrie Adrian Nicolae Petcu
în Ziarul Lumina, după 1946 a fost remarcată de mitropolitul Justinian Marina.
 
Din aceste motive, în 1949, patriarhul Justinian a numit-o stareţă a Mănăstirii
Agapia, acum stavropighie patriarhală, şi directoare a seminarului monahal care se
organizase în acest aşezământ.
 
”Cu toate şicanele agenţilor Securităţii şi greutăţile provocate de autorităţile locale,
timp de un deceniu, maica Veronica a reuşit să conducă şi să păstreze unitatea
vieţuirii monahale în aşezământul de la Agapia, având permanent sprijinul
patriarhului Justinian şi al mitropolitului Sebastian Rusan al Moldovei, după cum se
poate vedea în fotografia de epocă. În contextul aplicării decretului 410, în 1960,
maica Veronica a fost exclusă din monahism şi trimisă la domiciliul părinţilor săi,
unde a continuat să picteze diferite teme. A rămas cu inima în vieţuirea monahală,
mai ales atunci când executa diferite picturi religioase murale, pe lemn, sau chiar
renovări de biserici”,
Adrian Nicolae Petcu

(Maica Veronica, stareță la Mănăstirea Agapia, foto: Ziarul Lumina)

 
Mai târziu se întoarce în Târgu Neamț, de unde ulterior va pleca spre Humulești.
Aici pictează biserica, în 1960, cu ocazia restaurării.
 
Se stinge din viață în ziua de 16 mai 2004. Este înmormântată în cimitirul
Mănăstirii Agapia.