Sunteți pe pagina 1din 11

AFECTIVITATEA

Proprietățile proceselor afective


• Psihologul Vasile Pavelcu a identificat următoarele însușiri ale proceselor
afective:
• 1. procesele afective au valoare motivațională, deoarece trebuința si starea
afectivă pot îndeplini rolul de cauză și de efect (procesele afective sunt motive
active, iar motivele sunt cristalizări ale proceselor afective);
• 2. procesele afective sunt subiective, adică aparțin unui subiect și îl exprimă
în ceea ce are definitoriu. Orice fenomen psihic este subiectiv, în sensul ca el
aparține unui subiect iar trăirile afective exprimă această caracteristică la nivelul
cel mai înalt.Trăirile afective depind de trebuințele noastre, de modul în care
acestea sunt satisfăcute sau nu.
• 3. procesele afective se manifesta cu o anumita forță, intensitate (se poate
vorbi și despre un optim afectiv) și au o anumită durată ( persistență în timp)
Ele depind de tipul trăirii afective dar și de perticularitățile subiectului și ale
situației
Proprietațile proceselor afective
• 4. polaritatea proceselor afective, care exprimă tendința acestora de a
gravita fie în jurul polului pozitiv, fie în jurul polului negativ, în funcție de
satisfacerea trebuințelor (bucurie-tristețe, plăcere-neplăcere, dragoste-ură,
etc.);
• 5. mobilitatea proceselor afective, care exprimă fie trecerea de la o trăire
afectiva la alta (exemplu: trecerea de la o emoție la un sentiment), fie
trecerea de la o fază la alta în cadrul aceluiasi proces afectiv (exemplu:
trecerea de la stadiul primar care exprima o traire nespecifica de
incertitudine bazată pe deficiul de informație , la stadiul secundar care
presupune o traire specifică bazată pe revelanța informației). Dacă o
persoană trece cu rapiditate de la o trăire afectivă la alta înseamnă că ea
nu este maturizată din punct de vedere afectiv sau poate sa fie vorba
despre patologia proceselor afective.
Proprietațile proceselor afective
Acestor insușiri ale proceselor afective li se pot adauga altele, precum
ambivalenta (insusirea de a include doua tipuri de trairi diferirte in raport
cu acelas obiect) si expresivitatea proceselor afective.
Expresivitatea proceselor afective se poate manifesta prin:
• mimica (modificarile expresive la care participa elementele mobile ale
fetei)
• pantomimica (ansamblul reactiilor la care participa intreg organismul:
tinuta,mersul etc.);
• madificarile de natura organica (amplificarea sau scaderea ritmului
cardiac, scaderea sau cresterea tonusului muscular etc. exprimata
prin paloare, inrosire, nod in gat, gol in stomac, transpiratie, tremurat
etc.);
• schimbarea vocii.
Expresiile emoţionale nu sunt izolate unele de
altele, ci se corelează şi se subordonează stărilor
afective dând naştere la ceea ce se numeşte
conduita emoţional-expresivă. ( ex : conduita
expresivă a tristeţii – braţele atârnate, capul
aplecat, ploapele şi colţul buzelor lăsate în joc,
mişcări fără vigoare se deosebeşte de conduita
expresivă a bucuriei ( ţinută dreaptă, zveltă, ochii
deschisi, strălucitori, mobilitatea braţelor ).
Procesele afective complexe
Beneficiază de un grad mai mare de conştientizare şi intelectualizare.
Cuprind :
• Emoţiile curente sunt forme afective de scurtă durată, active, intense,
provocate de însuşirile separate ale obiectelor, au caracter situativ,
desfăşurare dumultoasă sau calmă, orientare bine determinată ( spre un
obiect sau o persoană anumită ). Printre acestea enumerăm : bucuria,
tristeţea, simpatia, antipatia, entuziasmul, admiraţia, dispreţul, speranţa,
deznădejdea, plăcerea, dezgustul etc.
• Emoţiile superioare sunt legate nu atât de obiecte, cât de o activitate pe
care o desfăşoară individul. Ele pot să apară în activităţile intelectuale, în
reflectarea frumosului din realitate, în realizarea comportamentului moral.
De obicei presupun evaluări, acordări de semnificaţii valorice activităţilor
desfăşurate. Când între ele şi situaţiile de viată există coincidenţe,
asistăm la acumularea şi sedimentarea lor treptată, fapt care generează
stări emoţionale concordante. Spre deosebire de afecte, ele se supun în
mai mare masură învăţării, existând chiar o forma de învăţare afectivă.
• c. Dispoziţiile afective sunt stări difuze, cu intensitate variabilă şi
durabilitate relativă. Spre deosebire de emoţii care au o orientare
precisă, ele sunt mai vagi. Aceasta nu înseamnă că nu au o cauză
sau chiar mai multe, insă individul, cel puţin momentan, nu-şi dă
seama de existenţa acesteia . În urma unui analize atente, cauza
dispoziţiei poate fi depistată şi înlăturată ( dacă este vorba de o
dispoziţie negativă care de obicei creează un fond pesimist ) sau
reţinută şi amplificată ( dacă este vorba de o dispoziţie pozitivă care
creează un fond optimist ). Dacă dispoziţiile se repetă, se pot
transforma în trăsăturir de caracter. Firile inchise, taciturne,
anxioase, mohorâte, ca şi cele deschise, bine dispuse, vesele,
entuziaste se formează tocmai prin repetarea şi prelungirea în timp
în personalitatea individului a dispoziţiilor afective trăite de acesta în
existenţa sa personală.
Procesele afective superioare
Sentimentele sunt trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile, specific
umane, condiţionate social-istoric. Prin gradul lor de stabilitate şi generalitate iau
forma unor atitudini afective care se păstrează multă vreme, uneori toată viaţa,
chiar şi atunci când situţia provoacă noi sentimente. Datorită stabilităţii lor putem
anticipa conduita afectivă a individului. Sentimente ca dragostea, ura, invidia,
gelozia, admiraţia, îndoiala, recunoştinţa includ elemente de ordin intelectual,
motivaţional, voluntar şi caracterizează omul ca personalitate. Ca generalizări ale
emoţiilor, sentimentele pot fi : - Intelectuale ( curiozitatea, mirarea, îndoiala,
dragostea de adevăr ) care apar în procesul cunoaşterii şi reflectă relaţia faţă de
ideile proprii sau ale altora . - Estetice ( admiraţia, extazul ) apărute în procesul
reflectării frumosului din viaţă, natură, societate . Morale ( patriotism, datorie ) ce
reflectă atitudinea faţă de bine sau rău, faţă de conduitele personale sau ale
semenilor. Pe fondul sau în strânsă legătură cu ele, se formează sentimentele Eu-
lui ( amorul propriu, sentimentele de inferioritate sau de superioritate ). La fel de
importante sunt si sentimentele sociale şi psihosociale ale omului ( vanitatea,
demnitatea, sociabilitatea )
• Pasiunile sunt trairi afective cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate
şi generalitate foarte mare, antrenând întreaga personalitate. Daca
emoţia este pasageră, simplă, dezordonată, pasiunea este durabilă,
complexă, organizată. De altfel în toate tipologiile personalităţii, emotivul
şi pasionatul formează tipuri distincte,primul fiind exploziv, un foc de
artificii, celălalt constant, un fel de bec ce iluminează tot timpul. Totuşi,
pasionatul nu poate trăi fără proliferarea emoţiilor pe care şi le provoacă
sau le suportă. El are nevoie de noutăţi, de surprize, de obstacole,
doreşte absolutul, respinge satisfacţiile limitate oferite de realitate . Ca
urmare, el caută, gaseşte sau produce tot timpul motive de nelinişte,
prilejuri de a fi activ. Psihologia clasifică pasiunile în două mari categorii
:pasiuni lucide sau nobile si pasiuni oarbe. Ultimele sunt fondate pe trei
centre de interes fundamentale : Eul ( pasiunile posesive : avariţia
cupiditatea, fanatismul ) Altul ( gelozia, ambiţia ) Lumea ( pasiunea pentru
jocurile de noroc sau pentru alte jocuri intelectuale )
Rolul proceselor afective
Procesele afective organizează conduita atunci când au o intensitate moderată.
În acest mod, comportamentele sincere nu mai sunt dezorganizate, ci sunt în
conformitate cu procesele afective. Spre exemplu, comportamentele implicate în gătitul
unui fel nou de mâncare pot să fie ordonate de sentimente de plăcere; în acest mod,
individul este mai vioi atunci când gătește din plăcere.
• Pe de altă parte, procesele afective dezorganizează conduita dacă au o
intensitate prea mare pentru a putea fi gestionate adaptativ de către individ.
Spre exemplu, o tristețe foarte mare poate conduce la depresie și la comportamente de
autoagresivitate. Precum și o bucurie foarte mare, peste capacitățile de gestionare ale
individului, poate să dezorganizeze conduita (spre exemplu, câștigarea neașteptată a
unei sume uriașe de bani poate să confuzeze individul foarte mult, încât acesta să nu
mai acționeze în conformitate cu valorile sale de până atunci și să manifeste, spre
exemplu, atitudini de superioritate față de ceilalți).
În plus, afectivitatea mai e considerată un proces reglator
deoarece prin intermediul său:
• putem influența și conduita altor persoane, nu doar pe a noastră
(de exemplu, dacă un părinte își manifestă încântarea față de un
produs realizat de copilul său, atunci este probabil ca acel copil să
fie impulsionat înspre a repreta sau îmbunătăți produsul respectiv)
• ne putem comunica trăirile și astfel putem fi înțeleși de ceilalți
• ne putem ajusta trăirile prin manifestarea lor (de exemplu,
exprimându-ne furia față de o situație, ne putem elibera de
tensiunea provocată)
• ne putem autoregla comportamentul la normele sociale (spre
exemplu, răspunzând prin aceleași expresii afective acceptate la
nivel social - plânsul în situații dramatice)