Conf.dr.Liviu C.

Andrei

ECONOMIE
suport de curs pentru Facultatea de Administraţie Publică a
Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative

= 2017-2018 =
 Informaţii generale

 Date de identificare a cursului

Date de contact ale titularului de curs: Date de identificare curs şi contact tutori:

Nume: Liviu Cătălin Andrei Economie. Anul I. Sem. II

Telefon: - Curs obligatoriu
Fax: 021.3122535 Tutori: Liviu C Andrei; Teodora Biţoiu
E-mail: liviucandrei@yahoo.com
Consultaţii:joi, orele 10,00 – 14,00

 Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

 Înscrierea şi parcurgerea cursului de faţă nu presupune obligaţia parcurgerii
prealabile a altor cursuri.

 Descrierea cursului
 Cursul de faţă are drept scop înzestrarea studentului cu noţiunile de bază ale
economiei moderne contemporane, respectiv cu cele despre micro- şi
macro-economie.
 Cele două arii şi conceptele aferente sunt urmărite într-o ordine logică de
percepere şi înţelegere. Concret, studentul va învăţa întâi despre funcţiile de
bază ale economiei – producţia, costurile, cererea, utilitatea, oferta şi
bunăstarea –, apoi planul studiului se va schimba cu economia la scară –
micro şi macroeconomia propriuzise.

 Organizarea temelor în cadrul cursului

 Bibliografia necesară cursului poate fi procurată de la Biblioteca SNSPA,
Biblioteca Centrală Universitară şi chiar Biblioteca Academiei de Studii
Economice, Bucureşti.
 Cursul de Introducere în Economie şi Politici Economice este alcătuit din
următoarele module:

Modulul I. LECŢIE INTRODUCTIVĂ METODA GRAFICĂ ÎN STUDIUL

ECONOMIEI
Bibliografie
 Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011
 Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
 Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988
 Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi
Macroeconomică. Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
1995

2
  Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979
 Guyot, F: Elements de Macroeconomie. Société des Editions Technip. Ecole
Supérieure du Pétrole et des Moteurs. Paris. Cvedex. 1979
 Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to
Modern Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992
 Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981
 Koopmans, Tjalig C: Trois Essays sur la Science Economique Contemporaine.
Centre d'Econometrie de la Faculte de Droit et des Sciences Economiques. Paris.
Dunod. 1970
 Laidler, David & Estrin, Saul : Introduction to Microeconomics, Ediţia a III-a.
Philip Allan. New-York, Toronto, Sidney 1981

Modulul II FUNCŢIA DE PRODUCŢIE. PRODUCŢIA ŞI FACTORII DE PRODUCŢIE

Bibliografie
 Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011
 Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
 Bannock, G&R.E. Baxter & R.Rees: A Dictionary of Economics. Peguin Blocks,
Londra, 1973
 Dolan, Edwin D & David E. Lindsay: Economics. The Dryden Press. Chicago.
1988
 Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988
 Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi
Macroeconomică. Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
1995
 Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979
 Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to
Modern Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992
 Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981

Modulul III CEREREA DE CONSUM

Bibliografie
 Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011
 Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
 Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988
 Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi
Macroeconomică. Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
1995
 Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979
 Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to
Modern Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992
 Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981

Modulul IV OFERTA ŞI ECHILIBRUL, VERSUS DEZECHILIBRUL PIEŢEI

Bibliografie
 Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011

3
  Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
 Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988
 Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi
Macroeconomică. Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
1995
 Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979
 Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to
Modern Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992
 Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981

Modulul V ECONOMIA BUNĂSTĂRII

Bibliografie
 Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011
 Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
 Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988
 Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi
Macroeconomică. Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
1995
 Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979
 Guyot, F: Elements de Macroeconomie. Société des Editions Technip. Ecole
Supérieure du Pétrole et des Moteurs. Paris. Cvedex. 1979
 Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to
Modern Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992
 Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981
 Mossé, Robert L'Economie Collectiviste. Paris. Soufflot. 1939
 Murell, P: Neoclassical Economics Underpan. The Reform of Centrally Planned
Economies. în "Journal of Economic Perspectives", 5.4. 1991, p. 11

Modulul VI MICROECONOMIE.TEORIA FIRMEI

Bibliografie
 Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011
 Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
 Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988
 Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi
Macroeconomică. Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
1995
 Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979
 Goldman Sachs. (1997): EMU: Does Real convergence Matter? European
Economic Analyst. On line: www.euro-emu.co.uk/pubs/gs1realconvergence.shtml
 Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to
Modern Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992
 Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981
 Laidler, David & Estrin, Saul : Introduction to Microeconomics, Ediţia a III-a.
Philip Allan. New-York, Toronto, Sidney 1981
 Teilhac, E: Les Fondements Nouveaux de l'Economie. Ed. Riviere. 1932

4
  Van Horne, James C: Financial Market Rates and Flows. Ediţia a 3-a. Englewood
Cliffs. NJ. Prentice Hall. 1990
 Van Horne, James C& Wachowicz, John M: Fundamentals of Financial
Management Prentice Hall. 1990. P. 24-29; 575-599; 614

Modulul VII INTRODUCERE ÎN MACROECONOMIE

Bibliografie
 Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011
 Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
 Faghiura, Georg Hanzi & Conf.dr.Marin Dumitru & Lect. Andrei Anca: Teoria
Echilibrului Economic. ASE, Facultatea de Cibernetică. Bucureşti. 1993
 Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988
 Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi
Macroeconomică. Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
1995
 Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979
 Guyot, F: Elements de Macroeconomie. Société des Editions Technip. Ecole
Supérieure du Pétrole et des Moteurs. Paris. Cvedex. 1979
 Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to
Modern Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992
 Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981
 Keynes, John Maynard: Théorie de l'Emploi, du Credit et de la Monnaie. Paris.
1936
 Koopmans, Tjalig C: Trois Essays sur la Science Economique Contemporaine.
Centre d'Econometrie de la Faculte de Droit et des Sciences Economiques. Paris.
Dunod. 1970
 Krugman P. & Obstfeld M. (1994): International economics, theory and policy.
(3rd. Ed) New York: Harpercollins.
 Manqiw, Gregory : Macroeconomics, Worth Publishers.Ediţia a II-a. 2004
 Murell, P: Neoclassical Economics Underpan. The Reform of Centrally Planned
Economies. în "Journal of Economic Perspectives", 5.4. 1991, p. 11
 Myrdal, Gunar: Against the Storm. Critical Essays on Economics. New York.
Vintage. 1975
 Perroux, Francois: L'Economie du XX-eme Siècle Presse Universitaire de France.
1964
 Phelps, Edmund: The Golden Rule of Accumulation: A Fable of Growthmen"în
"American Economic Review", Nr. 51, Sept. 1961, p. 639-643
 Prahoveanu, Eugen & Ani Matei: Economie şi Politici Economice, Editura
Economică 2004, Ediţia a treia revizuită şi adăugită
 Rueff, Jacques: L'Ordre Social. Ed. Sirey. Paris. 1945
 Stepczyznski, Marian: Dollar. Actualité et avenir de la monnaie impériale,
Ed.Favre 2002
 Teilhac, E: Les Fondements Nouveaux de l'Economie. Ed. Riviere. 1932
 Timbergen, Jan (1954) – International Economic Integration. Amsterdam.
Elsevier (1954)

5
  Tsoukalis, Loukas (2000) -- Noua economie europeană. Editura ABC, 2000.
Traducere Irina Dogaru & Nicolae Negru
 Tucker, James F: Essentials of Economics. Prentice Hall Inc. New Jersey. 1975

 Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

 În ciuda cotiturii de după Revoluţie, economia este astăzi şi în România o
disciplină matură, iar în cazul de faţă se adresează studentului începător.
 Fapt pentru care respectarea calendarului disciplinei este condiţia
obligatorie.
 Obligaţiile studentului se referă la (1) audierea conştiincioasă a cursurilor şi
parcurgerea în paralel a bibliografiei; (2) prezenţa activă la seminar
(contribuţia la rezolvarea aplicaţiilor); (3) completarea Caietului de Seminar
cu aplicaţiile paarcurse şi rezolvate, plus prezentarea acestuia la cererea
conducătorului de curs şi/sau de seminar; (4) prezentarea la examenul oral,
cu bilete conţinând subiecte atât din materia cursului, cât şi din cea a
seminarului.

 Materiale bibliografice obligatorii

Materialele bibliografice de bază sunt accesibile, cel puţin la Biblioteca SNSPA,
Biblioteca ASE şi Biblioteca Centrală Universitară.
 Principalele materiale bibliografice sunt:
(1) Andrei. Liviu C(2007): Economie, Editura Economică 2007;
(2) Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to Modern
Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992;
(3) Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988
(4) Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981
(5) Laidler, David & Estrin, Saul : Introduction to Microeconomics, Ediţia a III-a. Philip
Allan. New-York, Toronto, Sidney 1981
(6) Manqiw, Gregory : Macroeconomics, Worth Publishers.Ediţia a II-a. 1994

Primul oferă noţiunile de bază ale disciplinei economiei, la care studentul poate
reveni pentru clarificări detaliate. Al doilea excelează pe metoda grafică în studiul
economiei. Al treilea revine cu o viziune conţinând mai mult demers matematic. Cel de al
patrulea conţine cam aceleaşi elemente cu precedentele, dar într-o manieră uşor contrasă.
Ultimele două lucrări indică despărţirea studiului economiei, pe criteriul de scară deja
menţionat mai sus, referinţa lor comună fiind economia SUA, încărcată de mari
experienţe, ca şi de cercetare de nivelul premiilor Nobel.

 Materiale şi instrumente necesare pentru curs

 Materialele folosite în procesul educaţional şi asigurate, în acest sens de
Facultate, sunt: (1) staţie de sonorizare; (2) laptop; (3) videoproiector şi (4)
suport de curs.

 Calendar al cursului

interval Curs (predare modul) Seminar (aplicaţii)*

6
 (0) (1) (2)
Săptămânile I-II (-III)* Modulul I Aplicaţii spre rezolvare.
Săptămânile III-IV (-V)* Modulul II : Aplicaţii spre rezolvare.
Săptămânile V-VI (-VI)* Modulul III Aplicaţii spre rezolvare.
Săptămânile VII-VIII (- Modulul IV Aplicaţii spre rezolvare.
IX)*
Săptămânile IX-X (-XI)* Modulul V Aplicaţii spre rezolvare.

Săptămânile XI-XII (- Modulul VI Aplicaţii spre rezolvare.

XIII)*
Săptămânile XIII-XIV Modulul VII Aplicaţii spre rezolvare.
* Săptămâna adăugată se referă la decalarea obligatorie a seminarului aferent conceptelor
predate la curs.
**Activitatea de seminar poate include teste şi scurte lucrări de control, la iniţiativa
donducătorului de seminar.

 Politica de evaluare şi notare

 Evaluarea studenţilor are loc după următoarele criterii ponderale:
(1) Prezentarea Caietului de seminar şi respectarea calendarului disciplinei
(obligatorii, fără pondere în notare);
(2) Prezenţa la curs şi seminar: 40%;
(3) Contribuţia la rezolvarea aplicaţiilor de seminar (prezenţa „activă”): 40%;
(4) Răspunsul la subiectele de pe biletul de examen: 20%.
 Cerinţe minime pentru nota 5: prezenţa aproape de 100% la curs şi seminar, prezentarea
corespunzătoare a Caietului de seminar şi respectarea calendarului disciplinei.
 Cerinţe minime pentru nota 10: cele de mai sus, plus contribuţia la rezolvarea
aplicaţiilor de seminar („prezenţa activă”) şi răspunsul corespunzător la subiectele de
pe biletul de examen.

 Elemente de deontologie academică

 Fraudarea examenului se va pedepsi în conformitate cu prevederile Cartei
Universitare şi cu deciziile Departamentului şi Consiliului Facultăţii.

 Studenţi cu dizabilităţi
 Suntem deschişi către astfel de situaţii, după cerinţele chiar ale normelor
europene. Pot fi ajustate pretenţiile noastre în ce priveşte prezenţa la cursuri şi
seminarii.

 Strategii de studiu recomandate

 să se acorde toată atenţia cursului şi noţiunilor dezbăture la curs şi seminar;
 să fie conştientizat accentul pe activitatea în timpul semestrului, în locul
învăţării exclusiv în perioada sesiunii,
 să fie conştientizat locul disciplinei economiei în formarea viitorului
funcţionar public, în locul căutării unei afinităţi (sau, dimpotrivă, a unei
repulsii) speciale în materie;

7
  să fie audiat cu atenţie fiecare curs, în scopul înţelegerii atât pe de-a întregul,
cât şi a detaliilor;
 să fie parcurs materialul bibliografic, în urma audierii cursului şi în prealabil
participării la seminar;
 să se încerce cele înţelese în materie de „prezenţă activă” la seminar şi să se
completeze corespunzător Caietul de Seminar;
 să fie astfel „bifată” activitatea la această disciplină, astfel disipând dintru
început emoţiile la examinarea finală.

Cuprins

Modulul I. LECŢIE INTRODUCTIVĂ METODA GRAFICĂ ÎN STUDIUL ECONOMIEI

Modulul II FUNCŢIA DE PRODUCŢIE. PRODUCŢIA ŞI FACTORII DE PRODUCŢIE

Modulul III CEREREA DE CONSUM

Modulul IV OFERTA ŞI ECHILIBRUL, VERSUS DEZECHILIBRUL PIEŢEI

Modulul V ECONOMIA BUNĂSTĂRII

Modulul VI MICROECONOMIE.TEORIA FIRMEI

Modulul VII INTRODUCERE ÎN MACROECONOMIE

8
 Modulul I

LECŢIE INTRODUCTIVĂ.
METODA GRAFICĂ ÎN STUDIUL ECONOMIEI

Unităţi învăţământ:
1. Funcţii. Definiţie
2. Grafice pe sistemul axelor rectangulare
În acest modul,
Luăm cunoştinţă de metoda de cercetare a economiei, proprie acestui suport de curs şi
unei întregi categorii de manuale de economie actuale. Economia este văzută ca un
context al corelaţiilor dintre fenomene şi procese de o anumită categorie, iar modelul
acestor corelaţii este relaţia de tip funcţional.
Scopul modulului: fundamentarea unui tip de înţelegere a bazelor economiei, sugerând
în subtext că există şi alte modalităţi de abordare a obiectului de studiu.
Obiective: (1) relaţia de tip funcţional în economie; (2) funcţia şi graficul (de tip)
rectangular; (3) funcţia mataematică şi funcţia economică; (4) varietăţi şi caracteristici ale
funcţiilor.
_______________________________________________________________________

Economia este înţeleasă concomitent drept activitate, ştiinţă şi politică. Evoluăm

în domeniul ştiinţei, în ce ne priveşte, mai precis al studiului economiei, iar criteriul
fundamental sau obiectivul lucrării de faţă este cel de a face înţeles obiectul ştiinţei
noastre. Pe scurt, dar şi în maniera cea mai semnificativă, vedem economia ca un studiu
al relaţiei (relaţiilor) între anume fenomene. Complexitatea relaţiei creşte odată cu
numărul fenomenelor şi nu numai. Presupunem astfel, ca în schema următoare, relaţia
între un fenomen socotit determinant (A) şi un număr de alte fenomene, notate cu
majuscule de la (B) la (I).
Pentru complexitatea aici redată a relaţiilor între fenomene matematica a elaborat
noţiunea de funcţie.

Unitatea învăţământ 1. Funcţii. Definiţie

În definiţie, funcţia presupune însă numai două mulţimi sau domenii în corelaţie.
O corelaţie pentru care mulţimea (A) (spre exemplu, ca în Figura I.1) este determinantă,
astfel socotită domeniu de definiţie – domeniul detrminant -- , vizavi de (B), care este
domeniul în care funcţia ia valori (co-domeniu) -- domeniul determinat. În stricteţea
acestei logici, pentru oricare element (a), component al domeniului (A), va exista un
singur corespondent funcţional, (b), component al domeniului (B).
(A)

(B) (C)

(D) (E) (F) (G) (H) (I)

Figura I.1

9
 Se înţelege astfel libertatea ca, pentru un anume (b)  (B) să poată exista mai
mulţi corespondenţi funcţionali de partea domeniului (A). Totodată, dacă există, nu mai
mulţi, ci tot un singur corespondent (a)  (A) al fiecărui (b)  (B) apare ceea ce se
numeşte caracteristica sau relaţia de biunivocitate a aceleiaşi funcţii, care corelează
domeniile (A) şi (B) şi astfel corelaţia devine şi una reciprocă.
În ce priveşte studiul nostru, nevoile se limitează la aceste cunoştinţe matematice
despre mulţimi – şi la aceste câteva rânduri, şi este bine că este aşa.

Unitatea învăţământ: 2. Grafice pe sistemul axelor rectangulare

Mai precis, putem adăuga la schiţa de idei deja formulată în paragraful anterior, că
domeniile pe care le considerăm deja funcţionale, (A) şi (B), pot include mulţimi de
numere, iar aceste numere pot fi şi continui, aşa cum este mulţimea numerelor reale (R),
sau cea a numerelor reale pozitive (R+), cele mai uzitate domenii în studiul economiei.
O primă observaţie, care se ridică odată cu aplicarea funcţiilor (matematice) în
studiul economiei este (cum bine am văzut deja) reducerea corelaţiilor fenomenologice
specifice la numai două domenii, (A) şi (B), în alternativa cărei reduceri am putea
considera corelaţia între domeniul (A) şi restul domeniilor (fenomenelor, dacă discutăm
pe Figura 1) (B-I).
Metoda grafică – redusă astfel la graficul axelor rectangulare – va urma să
considere:
(i) cele două domenii, Ox (înlocuind pe A) şi Oy (înlocuind pe B) pe cele două
dimensiuni ale planului;
(ii) plus felul corelaţiei, figurat grafic în acelaşi plan printr-o mulţime de puncte, cu
coordonate perechi, puncte regăsind astfel elemente (numere) corespondente între
mulţimile X (A) şi Y(B), ca în Figura I.2.

. yA .A(xA;yA)
. . .

O xA x
. .

Figura I.2

Şi am exemplificat aici punctul A, oarecare, ca semnificând numărul (xA), inclus

în muţimea (X) şi corespunzător numărului (yA), inclus în mulţimea (Y).
Altă observaţie se leagă de faptul că, dacă considerăm lucrurile ca în Figura I.2 –
şi astfel le vom considera de aici înainte --, mai apare detaliul după care cele două
domenii funcţionale nici măcar nu diferă literalmente între ele, ci ambele aparţin mulţimii
numerelor reale (R). Faptul este însă şi unul necontradictoriu, contrar aparenţelor, ca şi
unul neesenţial, în partea interesului studiului nostru. Iar aceasta pentru că vom regăsi, în
spatele aceleiaşi mulţimi numerice – desfăşurate pe două dimenisuni, adică pe abscisă

10
(Ox/orizontal) şi pe ordonată (Oy/vertical) – de cele mai multe ori mărimi fizice diferite,
corespunzătoare unui fenomen sau altuia.

2.1 Grafice, funcţii şi non-funcţii

Continuând însă şi ideea notată la prima observaţie, metoda noastră grafică se
vede suferindă vizavi de studiul economiei, odată ce ea face apel la funcţiile şi graficele
matematicilor analitice – şi este bine să ţinem seama şi de acest lucru încă de la plecare.
Totuşi, mai este bine să realizăm – aici rupându-ne de canoanele matematicilor şi
matematicienilor – şi alte lucruri elementare, cum ar fi:
 Faptul că în studiul nostru cele două mulţimi, (X) şi (Y), pot fi văzute mai mult sau
mai puţin în raporturile de determinare de la (X) către (Y), şi nu invers. (Y) poate fi
tot atât de bine, la rândul său, determinant pentru (X). Iar dacă, spre deosebire de cele
arătate în Figura I.2, funcţia apare sub forma curbelor (adică locurilor geometrice,
calitate decurgând din continuitatea punctelor componente), studiile noastre pot viza
şi ceea ce – plecând de la definiţie – matematica înţelege drept non-funcţie de (X) –
Figura I.3/c.

Oy Oy Oy

f(a) f(b) f(c)

O Ox O Ox O Ox

(a) (b) (c)

Figura I.3

 Astfel, dacă şi studiul economiei conţine rigoarea după care un fenomen este cel
determinant, totuşi domeniul de definiţie nu este totdeauna figurat pe abscisă, ci
poate apare şi pe axa ordonatelor.
 În următorul rând, aşa cum vom dezvolta şi în cele ce urmează, graficul din economie
mai păstrează şi alte resurse în favoaarea extinderii studiului de la relaţia restrânsă
între numai două mulţimi de elemente:
(i) fie, prin calitatea sa de loc geometric, curba (funcţia) poate corespunde unui
singur număr, contabilizat într-o terţă dimensiune (Z, alta decât X şi Y);

Exemplu: costurile de producţie se exprimă, în ultimă instanţă, în unităţi fizice

aparţinând factorilor de producţie – adică capitalului (k), prin care înţelegem
deocamdată dotarea tehnică a producţiei, şi muncii (L), ca în Figura I.4. Ceea ce nu
poate însă pierde din vedere expresia costurilor şi în unităţi monetare, unificatoare şi
făcând comparabile unităţile fizice ale diferiţilor factori între ele. Pe de altă parte,
factorii de producţie au în vedere şi inter-substituţia lor (Modulul II), respectiv
maniera în care o unitate de capital (k) este (poate fi) înlocuită de un număr de unităţi

11
de muncă (L) pentru a lăsa invariabil nivelul aceluiaşi cost total (C) – vezi Figura
I.4/a & b.

k C
(a) (b)
k1 C1
kA A
k1 k

kB B (Z)
(Z)

O LA LB L1 L O L1 L
Figura I.4

(ii) fie, având în vedere întregul itinerar determinant din Figura I.1 (la care astfel
revenim), o terţă determinare asupra corelaţiei între elementele lui (X) şi lui
(Y) poate aduce “deplasarea” curbei – către stânga, respectiv dreapta, cu
regăsirea unei curbe perfect paralele, pe care coordonatele (Ox) şi (Oy) sunt
şi ele altele.

Exemplu: funcţia cererii unui bun oarecare, (x), adică (Dx), Modulul III, este
văzută ca o relaţie descrescătoare între cantitatea (oferta) de bun (x), (Qx), şi preţul
aceluiaşi bun pe piaţă, (Px). Economiştii văd, de fapt, determinarea preţului asupra
cantităţii, în vreme ce uzanţa face ca (Px) să fie notat pe ordonată, iar (Qx) pe
abscisă. Cu toate acestea, indiferent care dimensiune variază, avem de a face cu
mişcarea de-a lungul curbei cererii – vezi Figura 5/a – între punctele A(Qa;Pa) şi
B(Qb;Pb). Dacă însă are loc iniţial o creştere a venitului consumatorului (Y), iar
venitul consumatorului, ca mărime, nu este inclus în dimensiunile (domeniile)
graficului, vom regăsi deplasarea curbei cererii către dreapta – vezi Figura I.5/b –
respectiv inducerea de creştere atât pentru cantitate cât şi pentru nivelul preţului.

P P

PA A
(D) (D’) (D)

PA’ A’
PA A

PB B

O QA QB Q O QA QA’ Q

(a) (b)
Figura I.5

12
 2.2 Forma funcţiei
Dacă, prin cele arătate, metoda grafică aplicată în economie se desparte de
matematică atât pe calea simplificărilor, cât şi pe aceea a plusului de concreteţe, totuşi să
subliniem simplificările care rămân ale noastre. Lăsăm astfel să se confunde metoda
grafică cu graficele rectangulare, ca şi funcţia cu graficul care o reflectă pe planul axelor
rectangulare. Graficul va reflecta, de aici încolo, puncte, curbe şi suprafeţe semnificative
– aceeaşi ordine şi pentru inter-determinarea acestor componente. Curbele, ca şi
suprafeţele, determinări ale punctelor componente, capătă forme, aşa cum vom dezvolta
încontinuare.

2.2.1 Drepte şi non-drepte

Suntem în faţa primei sub-împărţiri, care apare drept una de bun simţ vizionar –
astfel, criteriul nici nu mai merită numit – iar mai apoi una de substrat matematic evident.
Evident, în planul axelor rectangulare, orice dreaptă – în altă expresie, funcţie rectilinie –
apare ca o funcţie explicită de felul:

y = ax + b

iar implicită de felul:

mx + ny +p = 0

Stricteţea funcţiei rectilinii se vede, de cealaltă parte, adică de partea curbelor

propriuzise – funcţiilor non-rectilinii, în cealaltă exprimare – în faţa unei liste mai lungi
a tipurilor de funcţii (matematice), tipologie care urmează firesc o lungă discuţie
matematică.
Studiul grafic al economiei urmează însă o altă cale decât cea matematică. În
cazul de faţă, funcţiile rectilinii (dreptele) şi non-rectilinii (curbele) sunt considerate pe
picior de egalitate, despărţirea între cele două categorii având loc pe cel puţin trei
criterii mai interesante pentru economie (Tabelul I.1).

Tabelul I.1
Funcţii rectilinii şi non-rectilinii

NR. CRITERIU FUNCŢIA

RECTILINIE NON-RECTILINIE
1. Variaţia legăturii între variabile Strânsă Relaxată
2. Panta (tangenta unghiului cu axele) Fixă Variabilă
3. Intersecţia cu axele Obligatorie Cazuală

13
 y y

(f) (f)
A
B

1 2 3
O (a) rectilinie x O (b) non-rectilinie x
(dreaptă) (curbă propriuzisă)

Figura I.6 Forma funcţiilor

A pune pe picior de egalitate cele două tipuri de funcţii reprezintă, fără doar şi
poate, o simplificare colosală din punctul de vedere al matematicii. Odată cu acest lucru,
esenţa studiului economiei prin metoda grafică se fundamentează pe geometrie şi
vizualizare, mai mult decât prin explicitare prin formule matematico-analitice. Cu toate
acestea, am putea zăbovi puţin asupra numai câtorva formalizări – cu atât mai mult cu cât
o facem numai aici, vezi Figura I.7.

2.2.2 Alte aspecte legate de forma funcţiilor

În acest sub-paragraf discutăm despre ceea ce formează intimitatea studiului
grafic al curbelor – suplinind simplificarea faţă de viziunea matematică. Mai întâi, forma
funcţiilor se conectează obligatoriu şi semnificativ la ceea ce se numeşte panta, respectiv
tangenta la funcţie. Înţelegem aici ambele semnificaţii ale tangentei (pantei): (i) valoric
-- valoarea raportului între latura opusă şi cea alăturată, în cadrul triunghiului
dreptunghic, o valoare crescătoare, odată cu unghiul propriuzis; (ii) grafic -- dreapta care
intersectează curba (funcţia), într-un punct anume, în speţă, punerea în evidenţă a
unghiului acesteia cu axa absciselor.

Panta apare:
(i) crescătoare – punând în evidenţă corelaţia între mărimile (X) şi (Y) în creştere
concomitentă – respectiv descrescătoare – aspect care sugerează creşterea uneia
dintre mărimi pe seama descreşterii celeilalte;
(ii) abruptă, respectiv lentă – indicând creşterea / descreşterea drept mai evidentă
(aproape de verticală) sau mai lentă (aproape de orizontală).

14
 În rândul următor, apare un aspect legat tot atât de pantă, cât de forma curbelor,
cel al consecvenţei sau inconsecvenţei în caracterul crescător sau descrescător al pantei,
în translaţia acesteia de-a lungul (punctelor) curbei. Deosebim astfel curbele monotone
-- care rămân crescătoare sau descrescătoare în totalitate – de cele nemonotone – care
prezintă, în puncte diferite, creşteri urmate de decreşteri şi-sau invers. Dreptele (funcţiile
rectilinii) formează chiar primul exemplu de curbe monotone, cu particularizarea că ele
se prezintă nu numai monoton crescătoare sau descrescătoare, ci şi egal crescătoare-
descrescătoare. Curbele propriuzise pot fi monotone, păstrânduşi creşterea sau
descreşterea pe întregul parcurs, dar, spre deosebire de drepte, creşterea-descreşterea le
este, la rândul ei, crescătoare sau descrescătoare.

Figura I.7 Diverse funcţii non-rectilinii tipice

y y y
(f/a) (f/b)
(f/c)

O x O x O x

(a) (b) (c)

y y

O x O x

(d) (e)

(a) Parabole: y = ax2+bx+c

(b) Curbă polinomială de gradul y= ax3+bx2+cx+d
trei:
(c) Hiperbolă dublă: ax2+by2 = 0
(d) Curbă exponenţială: y= ax
(e) Curbă logaritmică: y=logx a

În distincţia curbelor nemonotone de cele monotone operează de facto

diferenţierea formalizărilor matematice, surprinsă mai sus în Figura I.7. Respectiv, un

15
singur tip de funcţii se expune grafic crescător-(şi)-descrescător – am numit funcţia
polinomială1. Specificul acestei funcţii se leagă şi de aspecte ce urmează, deasemenea,
să le discutăm2.
Astfel, un al treilea aspect în ordine defineşte tot legătura dintre pantă şi formă,
făcând-o într-un mod încă mai subtil – am numit aici convexitatea versus concavitatea
funcţiilor monotone. O curbă este convexă, când vârful (mai corect bombeul) ei este către
origine, după cum este concavă când acelaşi bombeu se prezintă în partea opusă originii.
Convexitatea şi concavitatea indică modul în care evoluează panta monoton crescătoare /
descrescătoare de-a lungul curbei. Respectiv, aspectul este important atât prin accelerarea
sau decelerarea creşterii, cât şi pentru funcţiile care indică substituţii între domenii.
De observat din nou că aceleaşi funcţii ne-monotone sunt – odată cu definiţia care
le face succesiv crescătoare şi descrescătoare – şi succesiv convexe şi concave – am
numit din nou funcţiile polinomiale.

2.3 Alte aspecte ale funcţiilor

Discutăm despre alte două aspecte, anume punctele importante şi dinamica
grafică.
2.3.1 Punctele importante
Ordinea în care discutăm despre puncte importante ţine din nou de diferenţierea
metodei grafice de matematica analitică. Pentru cea din urmă, fiecare punct al curbei este
unul important. Pentru analiza pur grafică, dimpotrivă, interesează prioritar vizualizarea
curbelor – sau ceea ce numim graficul abstract. Fapt pentru care operează şi a doua
distincţie, aceea între curbele monotone şi cele nemonotone, apoi aceea între curbele care
intersectează şi cele care nu intersectează axele. Însfârşit, intersecţiile se pot regăsi, nu
numai cu axele, ci şi între curbe diferite.
Ca atare, regăsim pe grafice distincţia esenţială a puţinelor puncte importante,
după cum prezenţa punctelor importante este una facultativă, pe graficele rectangulare de
studiu al economiei.
În ce priveşte probelmele (aplicaţiile) de construcţie grafică, identificarea
punctelor importante este prioritară trasării curbelor – ele vor funcţiona drept “puncte de
fixare” a acestora. Corespunzător, construcţia curbelor date drept lipsite de puncte
importante este una cu atât mai liberă de orice constrângere dimensională – cu excepţia,
bunînţeles, a constrângerii date de forma curbei.

2.3.1.1 Intersecţiile şi non-intersecţiile

Intersecţiile sunt, aşa cum este deja sugerat, de două feluri. De o parte,
intersectările axelor rectangulare, de cealaltă intersectările curbelor (funcţiilor) între
ele – pentru situaţia curbelor multiple pe unul şi acelaşi grafic rectangular.
Intersectările cu axele (Figura I.9) sunt obligatorii cel puţin pentru drepte (curbe
rectilinii), dar şi pentru alte curbe. Concomitent, este totuşi posibil ca dreapta să formeze
două intersecţii cu axele (cazurile uzuale), sau numai una, atunci când ea este paralelă la
una dintre axe.

1
În redactare matematică:
y (x) = a xn + bx(n-1) + …+ mx + n
2
Am numit aici, cel puţin: convexitatea versus concavitatea şi punctele importante.

16
 2.4 Alte aspecte ale funcţiilor
Discutăm despre alte două aspecte, anume punctele importante şi dinamica
grafică.
2.4.1 Punctele importante
Ordinea în care discutăm despre puncte importante ţine din nou de diferenţierea
metodei grafice de matematica analitică. Pentru cea din urmă, fiecare punct al curbei este
unul important. Pentru analiza pur grafică, dimpotrivă, interesează prioritar vizualizarea
curbelor – sau ceea ce numim graficul abstract. Fapt pentru care operează şi a doua
distincţie, aceea între curbele monotone şi cele nemonotone, apoi aceea între curbele care
intersectează şi cele care nu intersectează axele. Însfârşit, intersecţiile se pot regăsi, nu
numai cu axele, ci şi între curbe diferite.
Ca atare, regăsim pe grafice distincţia esenţială a puţinelor puncte importante,
după cum prezenţa punctelor importante este una facultativă, pe graficele rectangulare de
studiu al economiei.
În ce priveşte probelmele (aplicaţiile) de construcţie grafică, identificarea
punctelor importante este prioritară trasării curbelor – ele vor funcţiona drept “puncte de
fixare” a acestora. Corespunzător, construcţia curbelor date drept lipsite de puncte
importante este una cu atât mai liberă de orice constrângere dimensională – cu excepţia,
bunînţeles, a constrângerii date de forma curbei.

2.4.1.1 Intersecţiile şi non-intersecţiile

Intersecţiile sunt, aşa cum este deja sugerat, de două feluri. De o parte,
intersectările axelor rectangulare, de cealaltă intersectările curbelor (funcţiilor) între
ele – pentru situaţia curbelor multiple pe unul şi acelaşi grafic rectangular.
Intersectările cu axele (Figura I.9) sunt obligatorii cel puţin pentru drepte (curbe
rectilinii), dar şi pentru alte curbe. Concomitent, este totuşi posibil ca dreapta să formeze
două intersecţii cu axele (cazurile uzuale), sau numai una, atunci când ea este paralelă la
una dintre axe.
Or, din nou, diferenţa între dreptele ordinare şi cele paralele cu axele este deosebit
de semnificativă – o dreaptă paralelă cu una dintre axe practic anjulează corelaţia
funcţională între domeniile (X) şi (Y); în vreme ce, fireşte, dreptele ordinare păstrează
corelaţia cu specificul constanţei valorii acesteia.
Aspectul intersecţiei simple versus duble, de care am vorbit aici, este însă unul
specific dreptelor. În realitate, intersectarea axelor înseamnă altceva în termenii general
semnificativi – termeni prioritari faţă de forma curbelor în discuţia intersecţiei cu axele:
(i) Intersectarea axei Ox este totuna cu anularea valorii de pe axa Oy(Y), respectiv cu
soluţiile ecuaţiei (Y=0). Aceste intersecţii se vor regăsi în puncte de coordonate
(x) (soluţiile lui Y=0) şi respectiv zero – exemplu: A (a;0).
(ii) Dimpotrivă, intersectarea axei Oy echivalează anulării valorii de pe axa Ox (X),
respectiv termenului (coeficientului) liber de (x) şi (y) din expresia matematică a
curbei (funcţiei). Aceste intersecţii se vor regăsi în puncte de coordonate zero şi
respectiv valoarea termenului (coeficientului) liber al funcţiei – exemplu: A(0;a).

17
 Figura I.8 Forme şi pante ale funcţiilor

y y y

(a)

O x O x O x
(a1) (a2) (a3)

y y y

(b)

O x O x O x
(b1) (b2) (b3)
Oy

(c)

O x
(a) crescătoare (a1) dreaptă (a2)abruptă (a3)încetinită
(b) descrescătoare (b1)dreaptă (b2) abruptă (b3) încetinită
(c) crescătoare - descrescătoare

18
 Semnificaţia grafică priveşte însă în altă parte. Dacă considerăm, ca în situaţiile
uzuale, domeniul (X) drept determinant (exogen) faţă de (Y) determinat (endogen),
atunci vom căuta în intersecţia cu axa Ox valoarea exogenei care induce anularea
endogenei, iar în intersecţia cu Oy pe aceea a endogenei neinfluenţate de exogenă.

Y y y

O x O x O x

Figura I.9 Intersecţii cu axele

Intersectările inter-funcţii, la rândul lor, sunt atribuite exclusiv curbelor multiple,

respectiv a două sau mai multe funcţii reflectate pe acelaşi grafic. Punctele (importante)
de intersectare a funcţiilor se vor regăsi, fireşte, în coordonate (x;y) satisfăcând ambele
funcţii, practic egalând cele două expresii funcţionale, atât pentru (x) cât şi pentru (y).
Într-o astfel de ordine, intersectarea axelor devine un caz particular al intersecţiilor inter-
funcţii, în sensul în care funcţia dată (intersectată) este adusă la echivalenţa cu curbele y
= 0, sau x = 0, după caz. Intersecţiile inter-funcţii identifică, uzual, puncte – identificate
prin perechi de coordonate – de echilibru sau eficienţă.
Non-intersecţiile identifică situaţiile de comportament asimptotic. Curbele, la
extremităţi, se pot apropia tendenţial de o dreaptă oarecare, respectiv de una dintre axe.
Pot fi asimptotice chiar de ambele axe, dovedind comportament asimptotic la ambele
extremităţi. Regăsim în comportamentul asimptotic funcţii care tind către anume
coordonate, respectiv valori, fără însă a (putea) fi definite exact pentru acestea.
Exemplele cele mai la îndemână ţin tot de raporturile faţă de axe. O curbă asimptotică
faţă de Oy este, în ordinea logico-matematică în care am identificat intersectarea aceleiaşi
axe, una a imposibilităţii (matematice) a anulării valorii (x) exogenei; aceeaşi situaţie
pentru anularea valorii (y) la asimptotica faţă de axa Ox. În limbaj matematic, funcţia nu
este definită pentru intersectarea axei (axelor), respectiv în limbaj mai concret intersecţia
(axei) nu are loc pentru valori finite ale acestei axe.
În Figura I.10(a), curba izocuantă (izo-producţie în materia factorilor capital /k şi
muncă/L combinaţi) este prin definiţie asimptotică faţă de ambele axe – intersectarea
axelor ar fi însemnat ca o producţie să poată fi, realmente, sau complet automatizată
(Ok), sau complet manuală (OL). În cazul (b), curba cererii faţă de preţ a bunului (x) ar
intersecta axa preţului (OPx) pentru un nivel finit al preţului care ar face bunul

19
nevandabil, iar axa cantităţii (OQx) pentru o ofertă a bunului (x) capabilă să anuleze
acestuia valoarea (preţul) pe piaţă etc.

k Px

(Q) (Dx)

O L O Qx

Figura I.10 Non-intersecţii cu axele

2.4.1.2 Punctele de extrem (minim şi maxim) şi de inflexiune

Acestea aparţin funcţiilor ne-monotone – în speţă, restrânse la expresia
polinomială (Figura I.11).
y

O x1 x2 x3 x4 x5 x6 x7 x

Figura I.11 Funcţie cu minime şi maxime

(polinomială)

Care expresie conferă însă funcţiei, aşa cum am descoperit mai sus, dubla calitate
de crescătoare-descrescătoare şi convexă-concavă.
Punctele de extrem sunt cele de maxim şi respectiv minim. Ceea ce identifică
coordonate pentru care funcţia îşi schimbă panta crescătoare în descrescătoare (maxim),
respectiv panta descrescătoare în crescătoare (minim)3. Punctele de inflexiune, de
cealaltă parte, aparţin în exclusivitate aceleiaşi categorii de curbe, iar coordonatele lor
3
De observat, astfel, că maximele şi minimele:
(i) nu identifică valori nedepăşite de aceeaşi funcţie, atât în partea superioară cât şi în cea inferioară;

20
alternează celor ale punctelor de extrem, atât pe dimensiunea Ox, cât şi pe cea Oy. Sunt
acele puncte în care funcţia devine din convexă concavă şi invers.
Rudenia între cele două categorii de puncte importante este una care începe cu
situarea lor pe una şi aceeaşi curbă şi continuă cu descoperirea lor drept soluţii ale
derivatelor funcţiei – de ordinul întâi pentru punctele de extrem; de ordinul al dilea pentru
punctele de inflexiune4. Din Tabelul I.2 extragem astfel comportamentul funcţiei
polinomiale.

Tabelul I.2
Caracterizarea comportamentului funcţiei cu maxime şi minime
din Figura I.11

X x1 x2 x3 x4 x5 x6 x7
y’(x) + + 0 - 0 + 0
y’’(x) + 0 - 0 + 0 -
y(x) (0)&  M(1)  m(1)  M(2)
y(x) (0) & Cx I(1) Cv I(2) Cx I(3) Cv

Legendă:
  -- funcţie crescătoare
  -- funcţie descrescătoare
 Cv – funcţie concavă
 Cx – funcţie convexă
 I(i) – puncte de inflexiune, în ordinea (i)
 m – puncte de minim
 M (i) – puncte de maximm în ordinea (i)
 (0) – anularea valorii y(x) / intersecţia cu axa Ox

2.4.2 Dinamica grafică

Este, în general, de două feluri:
(a) de-a lungul curbei date – dinamică indusă de variaţia exogenă a uneia dintre
dimensiunile date de axe. De o parte, dinamica pe una dintre dimensiuni induce
automat pe aceea a celeilalte dimensiuni, de cealaltă, această (deja) dublă dinamică
respectă regula dictată asupra configuraţiei curbei (Figura I.12).

(ii) valorile maxime şi minime se referă exclusiv la dimensiunea de pe ordonată, independent de faptul
că aceasta identifică sau nu domeniul endogen.
4
Pentru o funcţie polinomială de forma:
y = axn + bx(n-1) + …+ mx + n
derivata de ordinul întâi este de forma:
y’ = na x(n-1) + b(n-1) x(n-2) + …+ jx + m
cu soluţii (y’=0) indicând coordonatele (x) – coordonatele (y) vor rezulta din introducerea soluţiilor (x) ale
lui (y’=0) în expresia (y).
Derivata de ordinul al doilea este de forma:
y’’ = an(n-1) x(n-2) + b(n-1)(n-2) x(n-3) + …+ix + j
cu soluţii de (x) indicând coordonatele pe abscisă ale punctelor de inflexiune – coordonatele (y) ale
aceloraşi puncte vor necesita introducerea aceloraşi soluţii (x) în expresia funcţiei (y).

21
(b) a curbei în întregime – dinamică indusă de variaţia unei terţe variabile. Curba “se
deplasează” în sensul în care ia naştere (pe direcţia deplasării ei) o altă curbă, perfect
paralelă şi astfel paralelă şi izomorfă cu cea dintâi. După modul în care s-a exercitat
deplasarea curbei, astfel, fiecărui punct de pe curba iniţială îi va corespunde altul,
aflat pe noua curbă.

yA A

yB B

O xA xB x

Figura I.12 Dinamica de-a lungul curbei

Ceea ce necesită a adăuga faptul că funcţia redată aici prin curbă cunoaşte şi alte
exogene decât ceea ce indică dimensiunile axelor. Astfel, de o parte, dinamica prin
deplasarea curbei se abate de la regulile deplasării de-a lungul curbei în materie de
dinamică a coordonatelor punctelor, de cealaltă, metoda grafică dobândeşte aici calitatea
redării unei dimensiuni adăugate celor două deja explicitate pe axele graficului (Figura
I.13).
y

O x

Figura I.13 Dinamica curbei în întregime

Concret, este deosebit de important ca, înspre exemplificare:

 curba producţiei pe termen scurt, redată în raport direct de factorii variabili (muncă
sau capital variabil, Modulul II), să poată fi văzută concomitent în legătură cu
capitalul constant;
 curba producţiei pe termen lung (izocuantă) să apară redată alături de dimensiunile
factorilor muncă şi capital tot pe graficul cu numai două dimensiuni (Modulul II);
 idem, nivelul costurilor să poată apărea şi el alături de reprezentarea sa directă în
unităţi ale celor doi factori de producţie (curba izocost, Modulul II);

22
  curba cererii, faţă de preţ, să poată fi studiată concomitent şi în raport de alte variabile
(Modulul III) etc.
Dinamica curbei în întregime se defineşte, în aceste condiţii, în directă legătură cu
ceea ce s-ar putea numi reprezentarea indirectă a terţei dimensiuni pe graficul plan (de
două dimensiuni).

2.5 Precizări finale, simplificări şi clarificări metodologice

În cele de mai sus am pus bazele metodologice ale abordării grafice a
fenomenelor economice. Suntem, de aici încolo, capabili să înţelegem un grafic deja
construit şi să construim un grafic la indicaţii literale, după care să tragem concluziile ce
se impun. Am pornit de la premisele matematice ale chestiunii (metodei) noastre, apoi ne-
am despărţit de rigorile matematice.
Această din urmă strategie – vezi aici:
(i) despărţirea de expresia matematică a funcţiei;
(ii) indiferenţa de principiu în situarea mulţimilor (X) şi (Y) în poziţia de
exogen/endogen;
(iii) considerarea pe picior de egalitate a curbelor rectilinii (dreptelor) cu cele
curbilinii propriuzise (toate funcţiile matematice elementare);
(iv) abstracţia de caracterul polinomial al funcţiilor cu puncte de extrem şi de
inflexiune
a mers în favoarea a ceea ce oferă metodei grafice mai multă individualitate, rivalizând
cu aceea a matematicii. Din perspectivă matematică, graficul se lasă calculat şi
determinat, în vreme ce din perspectivă vizuală el se personalizează, “explică” şi se lasă
citit, simplifică viziunea în favoarea observaţiei ştiinţifice, dar şi concrete şi astfel
corecte.
Ruperea de rigorile matematice îşi plăteşte preţul, printre altele, şi cu descoperirea
altor rigori, nu tocmai simple nici acestea. Iar lipsa rigorilor lasă să se descopere şi unele
imperfecţiuni, lipsuri şi limite, uneori inducând în eroare pe observator. Nicio metodă de
studiu nu e perfectă, nici metoda grafică nu este.
Dar o certitudine rămâne pe partea favorabilă a lucrurilor. Dacă cel ce studiază
economia prezintă deficienţe, sau chiar “alergie”, la dezvoltările matematice – lipsuri tot
atât prezente la unii oameni de specialitate – el are totuşi o şansă. Am numit aici
alternativa de a înţelege această specialitate după rigori (totuşi) ştiinţifice şi logice –
respectiv altfel decât după expunerile tradiţionale din manualele de economie. Iar virtuţile
metodei grafice au şi făcut-o pe aceasta deosebit de aplicabilă în universităţile
occidentale.
Continuând însă ideea după care şi metoda grafică mai poate – fie şi prin
capacitatea ei vizionară – complica lucrurile pe alocuri, puţinele generalităţi ce le mai
avem de adăugat aici se vor referi mai întâi la câteva operaţii simplificatoare, apoi la
câteva silogisme de principiu nelipsite instrumentarului observatorului. După toate aceste
clarificări finale nu ar mai putea urma decât aplicaţiile propriuzise, cu particularităţile
fiecăreia.
2.5.1 Precizări şi simplificări metodologico-grafice
Ideea de la care pornim este aceea că un grafic expus corect este şi unul complet,
ân sensul în care acesta să conţină toate elementele, atât date (exogene) cât şi rezultate

23
(endogene). Să facem însă o paralelă între acest studiu, destinat celor ce se iniţiază, şi
demersul ştiinţei economice, în profunzimea cercetării ei. Din acest ultim punct de
vedere, să ne amintim că economia ca ştiinţă nu beneficiază de instrumentarul riguros şi
nu o dată direct al ştiinţelor exacte. Respectiv, îi rămâne apropierea de obiectul ei de
cercetare prin teorii şi modele. Modelul este simplificarea unei realităţi mult mai
complicate ca principiu şi realitate. El lucrează astfel în favoarea explicitării sale şi
înţelegerii unei esenţe fenomenologice.
Tot atât putem înţelege metoda grafică simplificând, prin sine-însăşi, aceeaşi
realitate pentru a o explica. După care, grafica se simplifică şi pe sine-însăşi, în absolut
acelaşi scop şi aceeaşi ordine. În lipsa a astfel de simplificări avansate, graficele ar fi
expuse să devină complicate, greu de descifrat şi riscând să îşi piardă chiar propriul
principiu de concepere.

2.5.1.1 Graficul abstract

Subînţelege o limită a studiului grafic, după care:
 în loc de a porni vreodată de la puncte de referinţă pentru a deduce forma şi felul
funcţiei – ceea ce face obiectul unei discipline separate şi bine individualizate, am
numit econometria;
 dimpotrivă, pornim de la funcţii de formă cunoscută, de specificitate şi rigoare tot atât
cunoscute în prealabil, şi suntem mai puţin interesaţi de dispunerea punctelor proprii
curbei (coordonatelor exacte ale acestora).
Acesta este principiul aplicabil până la limita existenţei punctelor importante – vezi
intersecţii, non-intersecţii, puncte de extrem şi de inflexiune, ca în subparagraful 3.3.1,
de mai sus.

2.5.1.2 Graficul “nord-est”

A fost deja operată în cele mai multe dintre graficele exemplificative deja expuse
până aici. Este o altă simplificare mergând în profunzimea definirii domeniilor (X/Y), pe
aceeaşi mulţime a numerelor reale (R). Apoi ea ţine seama şi de situarea evaluărilor
economice în valori pozitive, în partea lor covârşitoare, destul de rar negative. Tot în
parte covârşitoare, deci, graficele noastre îşi vor defini axele pe mulţimea numerelor
reale pozitive (R+).

2.5.1.3 Abstragerea intersecţiilor cu axele

Poate avea loc ori de câte ori aceste intersecţii sunt lipsite de conţinut şi
semnificaţie concrete, în contextul aplicaţiei. Nu se confundă, bineînţeles, cu
comportamentul asimptotic, respectiv cu non-intersecţia cu axele (Figura I.14), ci
abstragerea operează asupra semnificaţiei intersecţiilor – a valorii endogenei
neinfluenţate de exogenă (Oy), respectiv a valorilor exogenei care o anulează pe cea a
endogenei (vezi şi 3.3.1.1, de mai sus).
y y

(fa) (fb)

24
 O x O x
(a) (b)
Figura I.14 Intersectarea axelor (a) şi abstragerea intersecţiei cu axele (b)

Implicit, această abstragere este înţeleasă în sensul în care, în acelaşi context al

aplicaţiei, semnificaţia vizează alte aspecte. Limita aplicării acestei simplificări este dată
de funcţiile pentru care intersecţiile cu axele sunt caracteristica esenţială – vezi exemplul
hiperbolei concave pentru limita producţiilor (Modulul V).

2.5.1.4 Înlocuirea curbei propriuzise prin dreaptă

Este posibilă pe acelaşi criteriu al eludării importanţei formei curbe a funcţiei –
respectiv a relaxării legăturii dintre variabile, mai concret eludarea, ca neesenţială, a
situaţiei în care o variabilă creşte /scade mai accentuat decât cealaltă (Figura I.15). Ideea
este aceea că dreapta este mai lesne de observat şi de studiat atât grafic cât şi geometric şi
numeric (matematic).

y y

(fa) (fb)

O (a) x O (b) x
Figura I.15 Înlocuirea curbei propriuzise (a) prin dreaptă (b)

Limitele şi ale acestui tip de simplificare se fac simţite acolo unde, fireşte,
convexitatea /concavitatea sau nemonotonia curbei, însoţită de identitificarea obligatorie
a punctelor de extrem şi de inflexiune, sunt esenţiale.

2.5.1.5 Excepţii de la indiferenţa (X/Y) asupra domeniilor

Plecând de la indiferenţa asupra expunerii domeniului de definiţie pe abscisă şi a
celui în care funcţia ia valori pe ordonată – procedură obligatorie în partea matematică –
economiştii s-au obişnuit să noteze:
(i) cantităţile, pe abscisă;
(ii) preţurile, pe ordonată;
(iii) dimensiunea timpului pe graficele de timp, pe abscisă etc.

2.5.2 Câteva conexiuni şi corelaţii descriptive obligatorii

Să vedem mai întâi Planşa I, recapitulativă pentru ceea ce am studiat în această
parte.

25
 Planşa I
SINTEZA
studiului economiei cu ajutorul graficelor rectangulare

Nr. BAZA DETALII COMENTARIU

Ordine DESCRIPTIVĂ
I Felul reflectării curbe individuale
multiple
reflectare directă se cere concretizare
(inaplicabilă graficului
abstract)
indirectă
matematic funcţii
nonfuncţii
(x)
II Forma dreaptă
non- tipică funcţii elementare
dreaptă atipică
III Forma + panta crescătoare monotone
descrescătoare
mixtă ne-monotone
IV Puncte importante intersecţii cu axele
inter-funcţii
non-intersecţii asimptote
puncte extrem minim-maxim
puncte inflexiune numai pentru curbe mixte

După care putem însfârşit redacta conexiunile simple şi obligatorii, sub forma
unui îndreptar elementar al studiului.

26
 Planşa II
Îndreptar elementar al studiului grafic al economiei
(i) Curba rectilinie (dreaptă):
 Obligatoriu monotonă şi prezintă pantă constantă
 Intersectează obligatoriu axele, afară de situaţia abstragerii intersecţiilor:
 Cu ambele axe – când funcţia este descrescătoare în cadranul NE
 Cu o singură axă – când funcţia este crescăroare, perfect elastică sau
perfect inelastică în cadranul NE
(ii) Curbele (tipic) convexe (cadranul NE):
 Un domeniu creşte în detrimentul celuilalt (curbă descrescătoare)
 Curbe tipice relaţiei de substituţie
 Domeniul care creşte prezintă creştere crescândă
 Domeniul care descreşte descreşte încetinit
 Intersecţia cu axele este mai puţin prezentă şi/sau relevantă
(iii) Curbele (tipic) concave (cadranul NE):
 Curbă descrescătoare – un domeniu creşte în detrimentul celuilalt
 Curbe tipice relaţiei de substituţie
 Caracteristici opuse curbeilor convexe, de-a lungul curbei, cu excepţia
pantei descrescătoare şi concretizărilor în substituţii
 Intersecţia obligatorie şi relavantă cu axele rectangulare
(iv) Curbe ne-monotone (mixte):
 Derivă exclusiv din funcţii polinomiale
 Prezintă intersecţii cu Ox, reale sau imaginare, după gradul polinomului
 Prezintă puncte de extrem (minime plus maxime) după gradul polinomului
minus unu
 Prezintă puncte de inflexiune după gradul polinomului minus doi
 Regulă importantă: un punct de inflexiune se asociază la două puncte de
extrem şi se trasează pe curbă între cele două puncte de extrem succesive
 Astfel, polinomul de gradul doi se redactează (parabolic) cu un singur
punct de extrem şi fără puncte de inflexiune

27
 Planşa III
Câteva tipuri de grafice exemplificative

Oy Oy Oy

(a) (b) (c)

O Ox O Ox O Ox

Oy Oy Oy

(d) (e)
(f)

O Ox O Ox O
Ox

Oy Oy Oy

(g) (h)
(i)

O Ox O Ox O Ox

28
 Oy Oy Oy

(j) (k) (l)

O Ox O Ox O
Ox
Oy

(m)

O Ox

(a) Dreaptă crescătoare / intersecţii cu axele abstrase

(b) Dreaptă descrescătoare / intersecţiile cu axele abstrase
(c) Dreaptă perfect elastică (orizontală)
(d) Dreaptă perfect inelastică (verticală)
(e) Curbă accelerat descrescătoare
(f) Curbă încetinit crescătoare
(g) Curbă ăncetinit descrescătoare
(h) Curbă descrescătoare-crescătoare
(i) Curbă accelerat crescătoare
(j) Curbă atipică, cu evoluţie în spirală dreaptă, convergentă
(k) Câmp de curbe tipic convexe (hiperbole) descrescătoare, paralele
(l) Curbă tipic convexă (hiperbolă) descrescătoare, intersectată de două drepte
descrescătoare, dintre care dreapta din stânga formează intersecţie tangentă
cu curba
(m) Câmp de curbe atipice, rectangulare, dublu paralele cu ambele axe şi paralele

29
 între ele

Sumarul modulului : Înţelesul conceptului de economie se desparte între : (1)

activitate, (2) studiu (ştiinţă) şi (3) politică. Pe partea studiiului economiei, găsim ca
apropriată nivelului acestui curs metoda grafică, concret cu ajutorul graficului de tip
rectangular. Acesta realizează legătura între corelaţia de tip funcţional între fenomene,
procese şi fapte de natură economică şi o redare abstractă, dar transparentă vizual a
acesteia. Câteva noţiuni matematice ajută la fundamentarea graficului, iar acesta din
urmă capătă câteva caracteristici accesibile şi urmează, la rândul lui, să fundamenteze
cele ce vor fi studiate în modulele următoare.
Teste auto-evaluare :
(1) Să recapitulăm diferenţierea specifică între funcţiile liniare şi cele non-liniare.
(2) Care sunt elementele fundamentale înţelegerii (citirii) funcţiei de tip liniar ?
(3) Ce are în comun funcţia liniară cu cele non-liniare, în totalitate ?
(4) Care sunt diferenţierile principale ale funcţiilor non-liniare ?
(5) Ce este graficul « nord-est » şi ce indică el în materia diferenţierilor specifice ?
(6) Ce fel de grafic(e) este (sunt) caracteristic(e) fenomenelor de tip substituţie ?
(7) Detaliaţi despre funcţiile de tip polinomial, în economie.
Bibliografie
Andrei, Liviu C : Economie. Editura Economică, Bucureşti 2011
Andrei, Liviu C. : Basic Economics. LAP Lambert Academic Publishing, 2013
Frois, Gilbert A.: Economie Politique. Ed. Economica. Paris. 1988

Gogoneaţă, Constantin şi Aura: Economie Politică. Teorie Micro şi Macroeconomică.

Politici Economice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 1995

Guitton, Henry & Richard Bramoulé: Economie Politique. Paris. Dalloz. 1979

Guyot, F: Elements de Macroeconomie. Société des Editions Technip. Ecole Supérieure

du Pétrole et des Moteurs. Paris. Cvedex. 1979

Hardwick, Philip & Bahadur Khaan & John Langmead: An Introduction to Modern
Economics. London-New York. Ed. Langman. 1992

Heertje, Arnold & Brian G. Robinson: Basic Economics. London-New York. 1981

Koopmans, Tjalig C: Trois Essays sur la Science Economique Contemporaine. Centre

d'Econometrie de la Faculte de Droit et des Sciences Economiques. Paris. Dunod. 1970

30
Laidler, David & Estrin, Saul : Introduction to Microeconomics, Ediţia a III-a. Philip
Allan. New-York, Toronto, Sidney 1981

31