Sunteți pe pagina 1din 1

TRAIAN SI DOCHIA ntre Piatra Detunat -al Sahastrului Picior, Vezi o stnc ce-a fost fat De un mare domnitor.

Acolo de rea furtun E lacaul cel cumplit, Unde vulturul rsun Al su cntec amorit. Acea doamn e Dochia, Zece oi, a ei popor, Ea domneaz-n vizunie Peste turme i pstori [ La frumusee i la minte Nici o giun-i samana, Vrednic de-a ei printe; De Decebal, ea era. Dar cnd Dacia-au mpilat-o Fiul Romei cel mrit, Pre cel care-ar fi scapat-o, De-a iubi a giuruit. Traian vede ast zn; Dei e nvingtor, Frumuseei ei se-nchin, Se subgiug de amor. mpratu-n van cat Pe Dochia-mblnzi; Vznd patria ferecat, Ea se-ndeamn a fugi. Prin a codrului potic Ea ascunde al ei trai, Acea doamn tineric Turma pate peste plai. A ei hain aurit O preface n iag, Tronu-i iarba nverzit, Schiptru-i este un toiag. Traian vine-n ast ar, i de-a birui deprins Spre Dochia cea fugar Acum mna a ntins. Atunci ea, cu grai ferbinte, Zamolxis, o, zeu, striga, Te giur pe al meu printe, Astzi rog nu m lsa! Cnd ntinde a sa mn Ca s-o strng-n bra Traian, De-al ei zeu scutita zn Se preface-n bolovan. El petroasa ei icoan Nu-nceteaz a iubi; Pre ea pune-a sa coroan, Nici se poate despri. Acea piatr chiar vioaie De-aburi copere-a ei sin, Din a ei plns nate ploaie, Tunet din al ei suspin. O ursit-o privegheaz, i Dochia deseori Preste nouri lumineaz Ca o stea pentru pstori.