BAZELE ECONOMIEI

 CAP.1 INTRODUCERE ÎN ECONOMIE

 CAP.2 FUNDAMENTELE ACTIVITĂŢII ECONOMICE
 CAP.3 PIAŢA ŞI VARIABILELE SALE
 CAP.4 PIAŢA MUNCII
 CAP.5 PIAŢA MONETARĂ
 CAP.6 PIAŢA DE CAPITAL
 CAP.7 ELEMENTE DE MACROECONOMIE
 CAP.8 CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE MACROECONOMICĂ
INTRODUCERE ÎN ECONOMIE
• Teoria economica, istoric, evolutie

 Perioada pre-Adamista
 Mercantilismul
 Fiziocratismul
 Perioada clasica
 Perioada marginalistilor (secXIX si XX, F. List)
 Perioada keynesiana (1920-1970 JM Keynes)

Mercantilismul (Thomas Mun, David Hume, John Law)

 CONCEPTE ECONOMICE PRINCIPALE

 Comerţul, principala activitate economică;
 Bogăţia constă în aur;
 Balanţa comercială externă este dezechilibrată;
 Încurajarea exporturilor de produse finite;
 Descurajarea importurilor de produse superioare;
 Taxe vamale protecţioniste;

 CRITICI ADUSE CURENTULUI

 Balanta comercială externă se reechilibrează de la sine;
 Efectul de enclavizare a bogăţiei: migraţia, infracţionalitatea;
 Stimularea consumului în dauna investiţiilor;
 Întărirea puterii statului;

Fiziocratismul (Quesney)

 CONCEPTE ECONOMICE PRINCIPALE

 Agricultura, principala activitate economică;
 Posesia pamântului şi renta agricolă, principalele valori;
 Activitate economică în zone închise;
 Capitalul fix este nelimitat şi inepuizabil;
 CRITICI ADUSE CURENTULUI
 Neglijarea comerţului, considerat inutil;
 Neglijarea industriei şi meseriilor;
 Lipsa rezervelor pentru înlocuirea capitalului uzat;

Perioada clasică (Adam Smith şi teoria industrială)

 LUCRĂRI: Avuţia Naţiunilor 1776

 CONCEPTE ECONOMICE PRINCIPALE

 Industria, mai productivă decât agricultura;
 Progresul tehnic este sursa de bogăţie;
 Diviziunea muncii este progres tehnic;
 Preţul produselor este determinat de costul de fabricaţie;
 Acumularea de capital este sursa progresului tehnic;
 Liberalismul neângrădit al comerţului;
 Teoria mâinii invizibile;
 Teoria statului pasiv în economie;
 Liberalismul uman;
 Egoismul individual, germenele bunăstării colective;

 CRITICI ADUSE CURENTULUI

 Neglijarea rolului banilor în economie;
 Neglijarea cererii şi ofertei în stabilirea preţului produselor;
 Limitarea importanţei capitalului la nivelul celui circulant;

Perioada marginalistilor (secXIX si XX, F. List)

 CONCEPTE ECONOMICE PRINCIPALE

 Alocarea resurselor pe baza principiului utilităţii marginale;
 Calculul matematic stă la baza calculelor economice;
 Producţia economică, rodul utilităţii marginale a produselor;

 CRITICI ADUSE CURENTULUI

 Tratarea exclusiv matematică a fenomenului economic;
 Neglijarea implicaţiilor macroeconomice ale economiei marginaliste;

Perioada keynesiana (JM Keynes, 1920-1970)

 LUCRĂRI: Teoria generală a ocupării mâinii de lucru, a dabânzii şi a
banilor

 CONCEPTE ECONOMICE PRINCIPALE

 Consumul este influenţat direct de nivelul venitului disponibil;
 Moneda posedă o valoare proprie intrinsecă;
 Dobânda este determinată de nivelul cererii şi ofertei de monedă;
 Consumul şi investiţiile sunt influenţate de inclinaţia spre lichiditate sau
spre economii a populaţiei;
 Scăderea cererii de produse pe piaţă este principala cauză a şomajului;
 Starea de subutilizare a forţei de muncă este normală şi permite
reechilibrarea venitului naţional;

 CRITICI ADUSE CURENTULUI

 Exclusivismul ideologic la nivelul stării de criză economică acută;
 Neglijarea aspectelor psihologice ale activităţii economice;
 Neglijarea externalităţilor negative ale dezvoltării economice;

Perioada modernă (după 1980)

 CONCEPTE ECONOMICE PRINCIPALE

 Creşterea considerabilă a variabilelor economice;
 Rolul tot mai important al variabilelor psiho-sociale în activitatea
economică;
 Creşterea rolului factorilor mondoeconomici (poluare, efect de seră,
globalizare, migraţie);
 Dezvoltarea tehnicilor comparative de evaluare economică;
 Profesionalizarea şi specializarea îngustă a economiştilor;
 Consolidarea teoriilor economice la nivel macroeconomic sau chiar
microeconomic, de grup;

FUNDAMENTELE ACTIVITĂŢII ECONOMICE

• NEVOI UMANE
• RESURSE ECONOMICE

NEVOI UMANE
 Determinate sau condiţionate de factori sociali sau economici;
 Nelimitate ca număr şi regenerabile;
 Limitate în capacitate de consum (saturaţie);
 Sunt substituibile ca urmare a concurenţei;
 Generează complementaritate;
 Sunt vizibile pe măsura percepţiei lor;

RESURSE ECONOMICE
Totalitatea elementelor şi împrejurărilor utilizabile la producerea de bunuri
economice

TIPURI DE RESURSE PRIMARE

• Naturale
• Umane
• Informaţionale

RESURSELE ECONOMICE
 Sunt rare, limitate în volum;
 Sunt supuse permanent diversificării;
 Sunt invizibile temporar;

LEGEA RARITĂŢII
volumul, structurile şi caliatea resurselor evoluează mai lent ca volumul,
structurile sau intensităţile nevoilor umane
“Resursele sunt rare, limitate iar nevoile sunt nelimitate”

CONSECINŢE
1. Eficientizarea producţiei
2. Economisirea resurselor
Metode de evaluare a raportului optim nevoi-resurse

Metoda costului de oportunitate (şansei sacrificate)

evaluează câştigul obţinut prin valoarea celei mai bune din variantele la care se
renunţă (sacrificate)
Exemplu: frontiera posibilităţilor de producţie

Principiile definitorii ale ştiinţei economice

(dupa Gregory Mankiw)
• Oamenii aleg. Orice bun se obtine prin renuntarea la alt bun.
• Costul de oportunitate: oamenii iau decizii dupa calculul variantei
sacrificate (la ce se renunta pentru a obtine un anumit bun)
• Oamenii rationali iau decizii pe baza analizei in termeni marginali: oamenii
decid favorabil intr-o situatie, doar daca venitul marginal depaseste costul
marginal.
• Oamenii raspund la stimulente actionand in concordanta cu interesele lor.
Isi modifica comportamentul functie de evolutia costurilor si veniturilor.
• Specializarea, schimbul si comertul ii pot imbogati pe toti; specializarea si
abilitatea de comercializare a produselor aduce beneficii tuturor participantilor la
lantul economic (producator, distribuitor, consumator)
• Pietele sunt in general o forma buna de organizare a activitatii
economice. (teoria „mainii invizibile” a lui Adam Smith)
• Guvernele pot uneori sa imbunatateasca rezultatele pietei(exceptii de la
regula „mainii invizibile”) mai ales in situatii de criza.
• Standardul de viata al unei tari depinde de capacitatea acesteia de a produce
bunuri economice in cantitatile si calitatile corespunzatoare nevoilor, adica de
productivitatea realizata.
• Preturile cresc cand guvernul tipareste prea multi bani. Stabilitatea
preturilor este invers proportionala cu inflatia.
• Pe termen scurt societatea trebuie sa aleaga intre inflatie si somaj.

FACTORII DE PRODUCŢIE (J.B. SAY)

- Resurse economice atrase;
MUNCA
Acţiune conştientă de realizare de bunuri economice (bunuri materiale sau
servicii) cu scopul satisfacerii unor nevoi publice sau private de consum şi al
obţinerii de venituri.
NATURA
Factorul natural sub formă materială sau conjuncturală utilizat în activitatea
economică prin consum sau ca factor determinant al acesteia.

CAPITALUL
Ansamblul bunurilor reproductibile, rezultate din activitatea anterioară,
utilizate în producerea de bunuri economice.

 CAPITAL TEHNIC
o CAPITAL FIX
o CAPITAL CIRCULANT
 CAPITAL VALORIC
o MONEDĂ
o TITLURI DE VALOARE

COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCŢIE

FUNCŢIA DE PRODUCŢIE

Q = producţia
A = constantă specifică economiei naţionale
K = capitalul utilizat
L = munca utilizată
a,b = coeficienţi ai ponderii factorilor

FACTORII DE PRODUCŢIE
LEGEA RANDAMENTELOR NEPROPORŢIONALE

“dacă o activitate economică necesită utilizarea a doi factori de producţie

din care unul constant, factorul variabil nu poate fi crescut constant fără a se
diminua productia suplimentară”

P = Producţia totală
X = factorul variabil
Pmg = Producţia marginală; Pmg = (P1-P0)/(X1-X0)
PM = Producţia medie
PRODUCTIVITATE SAU RANDAMENT
(rezultatul combinării factorilor de producţie)
FACTORII PRODUCTIVITĂŢII
 Naturali (climă, zăcăminte)
 Tehnici (nivel tehnic, tehnologie)
 Economici (organizarea producţiei, nivelul de salarizare)
 Sociali (condiţii de muncă, legislaţie socială)
 Psihologici (climatul de muncă, satisfacţia muncii)
 Managementul (tipuri de management)

ELEMENTE DE COST
DEF: Costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor
efectuate de o intreprindere pentru functionarea ei.
Functiile costului in economie
• instrument economic in luarea decizilor manageriale
• element de comparatie intre intreprinderi concurente
• element primordial in demararea unei afaceri
• element de baza in calculele de eficienta economica bazate pe relatia
cost-pret de vanzare

TIPURI DE COSTURI
Costuri fixe(CF): cheltuieli independente, în anumite limite, de volumul
productiei; costuri fixe treaptă;

Costuri variabile(CV): cheltuieli care se modifică în funcţie de volumul

producţiei;

Costul total(CT): suma costurilor fixe şi variabile;

CT
Costul mediu(CM): CTM =
Q
Cost marginal(Cmg): sporul de cost Cmg = ∆CT = CT1 − CT 0
∆Q Q1 − Q0

OPTIMUL PRODUCŢIEI
maximum de eficienţă cu costuri minime:

OPTIMUL PRODUCĂTORULUI :

PRAGUL DE RENTABILITATE
PIAŢA BUNURILOR DE CONSUM
UTILITATE:
SATISFACEREA NEVOILOR DE CONSUM ALE POPULAŢIEI
CEREREA

DEF: Cererea reprezintă o cantitate de produse economice pe care

cumpărătorii sunt dispuşi să o cumpere, la un anumit nivel de preţ cunoscut,
într-o anumită perioadă limitată de timp.
LEGEA CERERII
“ Între cererea de produse şi preţul acestora există o legătură de
cauzalitate inversă, în sensul că majorarea preţului, la un anumit nivel al
cererii, atrage după sine reducerea într-o masură mai mare sau mai mica a
cererii pentru acel produs “
EXCEPŢIE
PARADOXUL “ GIFFEN “
FUNCŢIA MATEMATICĂ A CERERII
 unde:
Qc= cererea
Pc= preţul cererii
Kc= constantă ce defineşte cererea maximă de produse de un anumit tip
manifestată într-un anumit moment pe o piaţă;
x= factor de elasticitate a cererii în raport cu preţul

CEREREA

ALŢI
 FACTORI
modificareaDE MODIFICARE
veniturilor A CERERII:
consumatorilor
 relaţie de cauzalitate directă
 modificarea preţurilor altor produse
 dacă produsele sunt substituibile, cauzalitate directă
 daca produsele sunt complementare, cauzalitate inversă
 modificarea numărului de cumpărători
 creşterea numărului de cumpărători conduce la creşterea cererii
 modificarea preferinţelor consumatorilor;
 Intensificarea promovării produselor conduce la creşterea cererii
 informatiile si previziunile
PIAŢA BUNURILOR DE CONSUM
OFERTA
DEF: Oferta reprezintă cantitatea de produse economice pe care
producătorii o oferă spre vânzare, la un anumit nivel de preţ cunoscut, într-o
anumită perioadă limitată de timp.
LEGEA OFERTEI
“între oferta de produse şi preţul acestora există o legatură de
cauzalitate directă, în sensul că majorarea preţului unui produs, la un anumit
nivel al cererii, atrage după sine creşterea într-o măsura mai mare sau mai
mică a ofertei pentru acel produs “
FUNCŢIA MATEMATICĂ A OFERTEI

unde:
Qo= oferta
Po= preţul ofertei
Ko= constantă ce defineşte oferta maximă de produse de un anumit tip
manifestată într-un anumit moment pe o piaţă;
y= factor de elasticitate a ofertei în raport cu preţul

OFERTA

ALŢI FACTORI DE MODIFICARE A OFERTEI:

 costul producţiei
 reducerea costului de producţie determină creşterea ofertei
 o tehnologie superioară permite mărirea ofertei
 preţul altor produse
 creşterea preţului la un produs duce la sporirea ofertei de produse
substituibile
 cresterea pretului la produsul de bază duce la sporirea preţului produselor
secundare şi implicit a ofertei acestora
 concurenţa duce la scăderea preţurilor şi implicit a ofertei
 taxele aferente bunului respectiv
 majorarea taxelor duce la scăderea ofertei
 informatii, previziuni
 evenimente politice, sociale, naturale
 modificări legislative,juridice
 modificări naturale, in agricultura
PREŢUL
DEF: cantitatea de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi o poate oferi
producătorului (vânzătorului), iar acesta o poate accepta în schimbul bunului
pe care îl oferă pe piaţă
TEORII PRIVIND FORMAREA PREŢURILOR
• Teoria clasică – preţul este determinat de costul de producţie;
producătorul determină preţul prin costul său.
• Teoria neo-clasică – preţul este determinat de utilitatea marginală sau
raritatea produsului; consumatorul determină preţul.
• Teorii moderne (Cambrige) – preţul este o variabilă negociabilă:
 Preţul ofertei – determinat de producător
 Preţul cererii – determinat de consumator
TIPURI DE PREŢURI
 PREŢURI ABSOLUTE – exprimate în unităţi monetare
 PREŢURI RELATIVE – exprimate prin intermediul preţurilor etalon

 PREŢURI LIBERE – formate prin negocierea cererii cu oferta de produse

 PREŢURI CONTROLATE – impuse de autoritatea administrativă
 PREŢURI MIXTE – cu o componentă sub control administrativ (taxă,
acciză,valoare minimă)
FUNCŢIILE PREŢULUI:
 uniformizare a valorii tranzacţiilor pe piaţă;
 indicator al stării de echilibru între resurse şi nevoi;
 instrument de evaluare bugetară; face legătura între utilitate şi nevoie;
 instrument de evaluare a profitului;
POLITICI GUVERNAMENTALE DE PREŢURI
1. NECESITATEA INTERVENŢIEI STATULUI ASUPRA
PREŢURILOR
• prevenirea şi atenuarea unor dificultăţi economice;
• asigurarea stabilităţii economice;
• eficientizarea utilizării resurselor;
• atenuarea tendinţelor monopoliste şi oligopoliste;
2. MODALITĂŢI DE INTERVENŢIE ASUPRA PREŢURILOR
• Măsuri de reglementare a pieţei
• Intervenţia directă
• Intevenţia indirectă
MĂSURI DE REGLEMENTARE A PIEŢEI
 reglementarea juridică a tranzacţiilor comerciale şi a concurenţei în vederea
limitării tendinţelor monopoliste şi oligopoliste;
 supravegherea respectării măsurilor luate
INTERVENŢIA DIRECTĂ
 fixarea autoritară a preţului în situaţii extraordinare (război, crize, etc);
 fixarea de preţuri minime, în condiţiile excesului de ofertă pentru nivelarea
concurenţei şi protejarea producătorilor;
 fixarea de preţuri maxime când cererea este superioară ofertei, pentru
protejarea cumpărătorilor;
 blocarea preţului unor produse;
INTERVENŢIA INDIRECTĂ
 subvenţiile acordate producătorilor pentru stimularea creşterii preţurilor la
unele produse, pentru protejarea producătorilor autohtoni în faţa preţurilor scăzute
ale produselor din import;
 taxe vamale protecţioniste care aduc preţurile produselor din import la un
nivel comparabil cu cel al produselor autohtone;
 modalităţi diferite de calcul a impozitului pe profit care generează facilităţi
de natura fiscală la anumite produse, în vederea reducerii pretului lor;
 cumpărarea de către stat a unor bunuri şi stocarea lor pentru evitarea
scăderii preţului prin supra-ofertă. Această intervenţie se practică în special la
produsele agricole, sezoniere;
 contingentarea la export, în sensul limitării exportului unor produse de bază
deficitare pe piaţa internă;
 facilităţi de export pentru unele produse la care exista supra-ofertă, pentru
evitarea scăderii preţurilor.
CONCURENŢA
DEF: Concurenţa este forma pe care o ia confruntarea între cerere şi ofertă
pe piaţă prin manifestarea liberei voinţe, dar direct interesate, a operatorilor.
FUNCŢIILE CONCURENŢEI
 catalizator al inovaţiei şi creativităţii tehnice ca urmare a cursei pentru
eficientizare prin economisirea resurselor;
 diversificarea producţiei de bunuri prin oferirea de produse de substituţie,
cu costuri reduse;
 stimulează lărgirea pieţei prin efortul creatorilor de piaţă;
PIEŢE CU CONCURENŢĂ PURĂ ŞI PERFECTĂ
(Adam Smith, teoria “mâinii invizibile”)
Condiţii:
 Atomicitatea operatorilor
 Omogenitatea produselor
 Accesul liber pe piaţă al operatorilor (cost marginal-utilitate marginală)
Caracteristici:
 Transparenţa deplină a tranzacţiilor
 Mobilitatea totală a factorilor de producţie
PIAŢA CU CONCURENŢĂ PURĂ ŞI PERFECTĂ
ECHILIBRUL P.C.P.P

COMENTARII:
 Preţul, cererea şi oferta de echilibru sunt expresia celei mai bune alocări a
resurselor
 Echilibrul este relativ şi evoluează rapid înspre dezechilibru şi apoi din nou
echilibru
 Modificarea cererii sau ofertei crează dezechilibru pe piaţă; reechilibrare
prin preţ pe termen scurt, prin majorare ofertă pe termen mediu şi lung

ECHILIBRUL P.C.P.P.
Starea de dezechilibru este mai normală ca cea de echilibru
TIPURI DE ECHILIBRU
 STABIL (cerere elastică, ofertă rigidă)

INSTABIL (cerere mai rigidă ca oferta)

ÎNTREŢINUT (apare periodic la valori constante)
PIEŢE CU CONCURENŢĂ IMPERFECTĂ
1. În funcţie de mărimea concurenţei

2. În funcţie de legalitatea ei
 pieţe cu concurenţă loaială;
 Pieţe cu concurenţă ne-loaială;
PIAŢA ATOMIZATĂ – CARACTERISTICI
 atomizarea operatorilor, mulţi şi cu putere economică apropiată;
 firmele deţin pe moment o pozitie de lider de piaţă, similara cu cea de
monopol, care se impune prin marcă şi prin faptul că intrarea concurenţei pe piaţă
este descurajată de renumele produsului;
 neomogenitatea produselor din punct de vedere al performanţelor tehnice,
design, calitate, etc care le face greu substituibile;
 accesul relativ liber pe piaţă, fără restricţii deosebite;
 cererea reactionează diferit la modificările de preţ ca urmare a gradului de
fidelizare al cumparatorilor;
 decizile unei firme nu influentează puternic celelalte firme dar de obicei se
crează curente de decizii similare mai ales dacă acestea au avut un efect pozitiv;
 curba cererii este descendentă (cerere mediu rigidă);
PIAŢA OLIGOPOLISTĂ- CARACTERISTICI
 produsul este destul de omogen ca utilitate ( petrolul, graul, etc) dar poate fi
şi diferenţiat (ţigările, berea, autoturismele, etc);
 grad mare de concentrare al pieţei;
 acţiunile unuia au efect mare asupra celorlalţi, mai ales in domeniul preţului
şi conduc la măsuri similare sau chiar represalii din partea celorlalţi;
 patrunderea pe piaţă este foarte dificilă deoarece aceasta se protejează prin
bariere facilitate de flexibilitatea mare a preţului şi costurile tehnologice scăzute;
 confruntarea între firme este foarte acerbă şi poate duce pe termen lung la
falimentarea celui mai slab sau la absorbţia lui;
 de multe ori o firmă este tacit recunoscută ca lider şi celelalte firme îsi
aliniază preţurile dupa ea (preţ de referinţă);
 in anumite situaţii firmele se coalizează imparţindu-şi piaţa. Atata timp cât
acordul este respectat, firmele obtin profituri importante;
 Un caz aparte al coalitiilor il constituie cartelurile care sunt grupuri de
firme independente care produc bunuri similare şi actionează împreună pentru
maximizarea profitului lor. Cracteristic acestora este restricţionarea producţiei în
vederea creşterii preţului;
PIAŢA DE MONOPOL
 Se formează în:
 condiţii naturale, ca urmare a controlului unor resurse speciale;
 condiţii de marca, monopolul mărcii comerciale;
 condiţii tehnologice, monopolul tehnologic prin patent;
 condiţii organizatorice, instituţionale, monopolul instituţional;
 Caracteristici ale monopolului:
 dominaţia asupra pietei este doar aparentă în multe situaţii ca urmare a
substituibilităţii majorităţii bunurilor;
 dominaţia este de asemenea temporară, mai atenuată pe pieţele libere şi mai
evidentă pe pieţele controlate;
 reacţia anti-monopol a pieţei şi institutiilor publice (legi anti monopol);

PIAŢA MUNCII
DEF: Piata muncii este constituita din ansamblul actelor de vanzare-
cumparare de forta de munca care se petrec intr-un anumit spatiu economic.
Ea cuprinde totalitatea negocierilor privind angajarea fortei de munca in
conditiile specifice ale pietei, locului de munca, zonei geografice, etc

 PIAŢĂ DERIVATĂ
 PIAŢĂ REGLEMENTATĂ

TIPURI DE POPULAŢIE
• Totală
• Disponibilă (exponentul cererii)
• Activă sau ocupată
PIAŢA MUNCII
STATISTICI 31.12.2008 (INS Bucuresti)
Populatie activa: 9.805.000
Populatie ocupata: 9.237.000
Someri: 568.000
Somaj: 5,8%
CARACTERISTICI
 reflectă legăturile între capacitatea demografică a pieţei, cea care determină
oferta şi nivelul dezvoltării economice a pieţei, cel care determină cererea.
 negocierea permanenta ca a contractelor de munca ca urmare a
perisabilităţii ridicate a condiţiilor iniţiale.
 gradul ridicat de reglementare ca urmare a necesităţii de protecţie a
salariatului. Această necesitate derivă din nivelul de pregătire diferit în domeniul
pieţei muncii al vânzătorului şi cumpărătorului.
 segmentarea puternică pe vârste, sex, categorii profesionale, grad de
pregătire profesională, zone geografice, oportunităţi de ocupare.
 barometru al repartiţiei resurselor pe ramuri, sectoare, profesii, niveluri de
calificare.
CARACTERUL OLIGOPOLIST AL PIEŢEI MUNCII
NEGOCIERE ÎN DOUĂ ETAPE
 la nivelul economiei nationale sau a unor segmente importante de economie
determinate de particularitatile tehnico-economice si sociale ale activitatilor, pe
care se negociaza conditiile generale de angajare a salariatilor si principiile
generale ale contractelor de munca; participanţi: guvern, organizatiile patronale,
sindicate sau alte organizati; rezultat: legislatia in domeniul muncii
 La nivelul întreprinderilor intre cerere si oferta de muncă in functie de
conditiile specifice fiecarei organizatii economice; participanţi: angajatori si
angajati potentiali; rezultat: contractele de munca, colective sau individuale
OFERTA DE MUNCĂ
Def: totalitatea resurselor de munca salariată de care dispune
societatea la un moment dat.

FACTORII OFERTEI
• oferta este determinată de populaţia disponibilă;
• marimea salariului; cu cat salariul este mai mare, oferta este mai mare
• utilitatea muncii; cu cat utilitatea muncii este mai mare cu atât oferta este
mai mare.
• nivelul de educaţie şi formare profesională;
• dificultatea muncii;
• stabilitatea locului de munca;
CURBA OFERTEI

CEREREA DE MUNCĂ
Def: nevoia de muncă salariată manifestată la un moment dat şi
exprimată prin numărul locurilor de muncă existente.
FACTORII CERERII
• Cererea este determinată de angajatori;
• Factorul determinant este raportul dintre costul marginal şi utilitatea
marginală şi apoi productivitatea marginală a muncii;
• Cererea pentru produsul muncii; cu cât este mai mare, cu atât cererea de
muncă este mai mare;
• Nivelul de substituţie al muncii cu capitalul;
• Ponderea costurilor salariale în total costuri;
CARACTERISTICILE PIEŢEI MUNCII ÎN ROMÂNIA
• Reducerea ofertei de forţă de muncă în condiţiile unei cereri în creştere
(sporul natural negativ);
• Deficitul de forţă de muncă calificată ca urmare a migraţiei;
• Importul de forţă de muncă din spaţiul extracomunitar;
• Scăderea ponderii polulaţiei ocupate în cadrul celei întreţinute;
• Restructurarea ocupării dar nu pe calea firească a înlocuirii munci cu
capitalul, prin investitii, ci prin reorientarea personalului din domenii mai puţin
productive către altele mai productive;
• Creşterea veniturilor salariale; (cca 30% în 2006)

TENDINŢE MONDIALE ALE PIEŢEI MUNCII

 cresterea mobilitatii fortei de munca; tendinta este mai accentuata in spatiile
economice intra-comunitare.
 deplasarea centrelor de productie care utilizeaza cantitati insemnate de forta
de munca inspre zonele mai ieftine ale acesteia;
 offshoring-ul (deschiderea de filiale in zonele mai ieftine care utilizeaza
atat forta de munca transferata cat si locala)
 outsourching-ul (externalizarea unor servicii ale companiei catre companii
din tarile ieftine). Un studiu efectuat de banca americana UBS arata ca anual
400.000 de locuri de munca se pierd in Statele Unite ale Americii (0.3% din forta
de munca) ca urmare a acestei tendinte.
 Separarea productiei de bunuri economice de forta de munca, mai ales cea
super calificata si specializata, ca urmare a deschiderii de noi posibilitati de
executie, transfer si control al muncii prin internet si video-telefonie; specialistii
lucreaza la distante de mii de kilometri de locul de productie.

ŞOMAJUL
Def: Somajul reprezintă excedentul ofertei de muncă faţă de cererea de
muncă ca urmare a determinării diferite a acestora

ŞOMERUL
Def (conform B.I.M.):somerul este acea persoană care îndeplineşte
cumulativ 4 condiţii:
• este lipsită de muncă
• este aptă de muncă
• caută un loc de muncă
• este dispusă să înceapă imediat munca (15 zile)
FACTORII ŞOMAJULUI
• Producţia economică (P.I.B.)
• Productivitatea muncii (Wm)
• Populaţia activă(Na)
Şomajul creşte dacă:
• P.I.B. scade iar Wm şi Na rămân constanţi;
• P.I.B. creşte iar Wm şi Na cresc mai mult;
Şomajul scade dacă:
• P.I.B. creşte mai mult de cât cresc Wm şi Na cumulat;

TIPURI DE ŞOMAJ
• Voluntar - dezechilibru remuneraţie, utilitate;
• Natural - permanent
• Involuntar – excedent de ofertă;
• Ciclic – ciclicitate economică;
• Structural – restructurare economică;
• Tehnologic – schimbări tehnologice;
• Tehnic – lipsă comenzi, sezonalitate, stocuri mari;
• Tranzitoriu sau fricţional – schimbarea locului de muncă;
AJUTORUL DE ŞOMAJ
 Direct – latura PASIVĂ
• Indemnizaţia de şomaj;
• Compensaţii de şomaj involuntar;
 Indirect – latura ACTIVĂ
• Programe de asistenţă, calificare şi reconversie profesională;
• Facilităţi acordate şomerilor;
• Subvenţii pentru angajatori;

STRATEGII DE REDUCERE A ŞOMAJULUI (Arthur Pigou)

 îmbunătăţirea organizării sau a previziunii care să reducă somajul

„fricţional”;
 reducerea dez-utilităţii marginale a muncii la salariul real, în vederea
reducerii şomajului voluntar;
 creşterea productivităţii fizice marginale a muncii în ramurile care produc
bunuri de larg consum (pentru muncitori);
 sporirea preturilor la bunurile, altele decat cele de larg consum în raport cu
cele de larg consum, în vederea deplasării cheltuielilor populaţiei înspre acestea
din urmă;
MĂSURI DE REDUCERE A ŞOMAJULUI
• Ameliorarea repartizării timpului de muncă:
• Reducerea săptămânii de lucru;
• Scăderea vârstei minime de pensionare;
• Prelungirea duratei minime obligatorie de şcolarizare;
• Promovarea contractelor cu timp parţial de muncă;
• Descurajarea ofertei:
• Ajutoare sociale şi pensii mari;
• Vize de muncă pentru imigranţi;
• Dezvoltarea sectoarelor prestatoare de servicii
• Creşterea mobilităţii populaţiei:
• Stimularea pregătirii profesionale;
• Facilitaţi economice în zone defavorizate;
• Convenţii privind libera circulaţie a persoanelor;

PIAŢA MUNCII
Exercitii recapitulative

• Explicaţi noţiunile de: populaţie totală, activă, disponibilă, evidenţiind

diferenţele dintre ele.
• Explicati prin ce se reflectă caracterul oligopolist şi monopolist al pieţei
muncii.
• Dati un exemplu de manifestare a efectului de venit şi de substituţie pe
piaţa muncii.
• Definiţi şomajul şi şomerul după Biroul Internaţional al Muncii.
• Explicati noţiunile de: şomaj voluntar, involuntar şi diferenţele dintre ele.
• Explicaţi noţiunile de: şomaj ciclic, structural, tehnologic şi tehnic şi
diferenţele dintre ele.
• Explicaţi notiunea de şomaj tranzitoriu sau fricţional şi faceti o comparaţie
cu şomajul voluntar.
• Retineti principalele particularitati ale şomajului în România evidenţiate în
Legea 76/2002 inclusiv cele legate de constituirea şi utilizarea bugetului de şomaj.

PIAŢA MONETARĂ

Def:Pietele monetare sunt pieţe financiare pe termen scurt care acoperă

deficitul momentan de lichidităţi al agenţilor economici.

OPERATORI:

 OFERTANŢI: Băncile centrale şi comerciale

 INTERMEDIARI: Bănci şi instituţii de credit asimilate

 CUMPĂRĂTORI: Bănci, instituţii publice, societăţi

comerciale, populaţia
BĂNCILE

FUNCŢII GENERALE:
 CREDITARE
 DE GESTIONARE
 DE ECONOMISIRE ŞI ÎNMULŢIRE

FUNCŢII SPECIALE ale băncilor centrale:

 Emisiunea de monedă
 Supravegherea pieţei monetare
 Prevenirea falimentelor bancare
 Autorizarea operatorilor bancari
 Depozitarea rezervelor bancilor comerciale

BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI (BNR)

Autonomia:
• competenţă în numirea membrilor Consiliului de Administraţie;
• alegerea unilaterală a mijloacelor de acţiune astfel încât să se asigure pe
termen lung puterea de cumpărare a monedei naţionale şi echilibrul monetar al
statului;
• stabilirea obiectivelor proprii în concordanţă cu politica financiară a
statului;
Atribuţiuni:
 emisiunea monetară
 principal creditor al sistemului bancar Românesc, şi al guvernului pentru
echilibrarea bugetară
 regulator al pieţei financiare şi valutare interne prin puterea de influenţare a
dobanzilor şi ratelor de schimb
 gestionarea trezoreriei statului
MASA MONETARĂ
Def: totalitatea banilor de care dispune o economie naţională la un moment
dat în
vederea funcţionării ei
Forme de bază ale masei monetare:
• disponibilităţi băneşti (bani cash)
• instrumente bănesti (cu lichiditate rapidă: cecuri, BO, carduri,etc)
OFERTA DE MONEDĂ
Mecanisme ale ofertei

1. Banca Centrală pune în circulaţie monedă în urmatoarele situaţii:

• acoperirea deficitului bugetar prin emiterea de bonuri de tezaur
• mărirea rezervelor valutare
• acordarea de credite băncilor comerciale
• constituirea depozitelor de compensare a împrumuturilor băncilor
comerciale.
2. Băncile comerciale crează monedă scripturală sau de cont prin mecanismul de
multiplicare al creditului.
Mecanismul de multiplicare functioneaza pe seama rezervelor constituite
din depozite.
MM = D/R = 1/r, unde MM = multiplicatorul monetar
D = depozitul la vedere
R = rezervele obligatorii
r = rata rezervelor
Mecanismul functionează la fel in sens invers în sensul că o retragere de
numerar din contul unei bănci comerciale echivalează cu o reducere multiplicată a
posibilităţilor de creditare ale bancii.

CEREREA DE MONEDA
Factorii cererii
 volumul total al schimburilor MM = Q x P x nr ( volumul de produse
economice tranzacţionate x preţul x numărul de rotaţii)
 marimea creditului de consum, raportul între creditul acordat de bănci şi
încasările în contul creditelor scadente
 înclinatia spre lichiditate a populaţiei fundamentată de factori
 economici (bani lichizi pentru oportunitati de afaceri)
 psihologici ( rezerve de teamă, de siguranta la neprevazut, etc)
 speculativi (randamentul superior al banilor); cu cat dobânda este mai mare
cu atat înclinaţia spre lichidităţi este mai mică

ECHILIBRUL PIEŢEI MONETARE

1.Piaţa monetară este o piaţă de tip oligopolist.
2.Produsul tranzacţionat, trebuie privit ca un pachet cuprinzând: preţul (dobânda),
scadenţa, gradul de risc, etc

INSTRUMENTE ALE POLITICII MONETARE

ale băncilor centrale
 manevrarea taxei scontului prin cea a rescontului;
 achiziţionarea sau vânzarea titlurilor de piaţă de la bancile comerciale
pentru echilibrarea excedentului sau deficitului de lichidităţi apărut la băncile
comerciale;
 ratele obligatorii de rezervă impuse băncilor de credit cu efect asupra masei
monetare.
 rata de refinanţare bancară sau dobânda creditelor pe termen scurt acordate
băncilor comerciale de către băncile centrale.

POLITICI MONETARE
• Politica banilor “ieftini”: majorarea ofertei prin:
cumpararea de titluri de valoare de la banci si populatie, micsorarea taxei de
rescont, reducerea taxelor de rezerva, scaderea ratei de refinantare, etc
Consecinţe: diminuarea ratei dobanzilor, sporirea investitiilor, cresterea
productiei, diminuarea somajului, creşterea inflaţiei.
• Politica banilor “scumpi”: descurajarea cererii prin: cresterea taxei de
rescont, cresterea rezervelor, cresterea dobanzii de refinantare, etc
Consecinţe: creşterea ratei dobânzilor, scăderea investişiilor, stagnarea
şomajului, limitarea inflaţiei

INFLAŢIA
Def: dezechilibru structural monetaro-material care exprimă existenţa în
circulaţie pe piaţă a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, fapt
ce antrenează deprecierea banilor neconvertibili în aur sau alte devize, cu
efect asupra creşterii durabile şi generalizate a preţurilor.
TIPURI DE INFLAŢIE

• INFLAŢIA PRIN MONEDĂ

Se produce ca urmare a creşterii cererii de monedă pe piaţa creditelor.
Bancile oferă credite avantajoase cu dobânzi reduse, capitalul acumulat nefiind
acoperit prin investitii productive. Banii se convertesc în alte valute sau sunt
speculaţi pe piaţă
2. INFLAŢIA PRIN CERERE
Apare atunci când cererea agregată de bunuri pe piaţă este superioară
ofertei, în situaţii de boom economic cand economia nu este pregatită sa-şi
mărească oferta la nivelul cererii.
• INFLAŢIA PRIN COSTURI
Apare în situatia în care costurile cresc independent de cererea agregată. În
acestă situaţie firmele măresc preţurile ca urmare a costurilor suplimentare şi îsi
reduc parţial producţia.
Măsurarea inflaţiei
Indicatorul Preturilor de Consum (IPC)
IPC = Σ (Q0xP1)/Σ (Q0xP0) unde:
Q0= structura cosului de bunuri economice
P1, P0=preţurile la începutul, sfârşitul perioadei
RELAŢIA INFLAŢIE-CREŞTERE ECONOMICĂ

• Creştere neinflaţionistă: inflaţie moderată, controlată, însoţită de o

creştere economică corespunzătoare;
• Crestere inflaţionistă: sporul de producţie (PIB) este inferior IPC;
• Stagflatie: inflaţie rapidă şi creştere zero sau foarte mică. Producţia se
reduce proporţional cu creşterea preţurilor în timp ce masa monetară rămâne
constantă.
• Slumpflaţie: inflaţie rapidă şi scădere a producţiei.
Efectele benefice ale inflaţiei

• Diminuarea puterii de cumparare a banilor duce la consumul stocurilor

vechi.
• Purificarea economiei prin eliminarea agenţilor economici necompetitivi
care nu fac faţă productivităţii superioare cerute de o economie inflationistă.
• Favorizează înclinatia spre consum şi reprimă înclinatia spre economie
• Favorizează pe debitori în dauna creditorilor cu efect asupra creşterii
importanţei valorilor imobiliare în dauna lichidităţilor.

Efectele negative ale inflatiei

• Inflaţia galopantă descurajează investiţiile productive
• Îngreunează orice calcule economice de eficienţă şi rentabilitate
• Accentuează oscilaţiile pieţei valutare
• Generatoare de corupţie şi sărăcie
• Creşte riscul economic al afacerilor
Politicile de combatere a inflatiei

Politicile monetare se bazeaza pe scaderea ofertei de moneda si cresterea

dobanzilor (scumpirii creditelor).
Politicile fiscale presupun marirea veniturilor din taxe si impozite.
Reglementări legislative anti-monopol şi salariale pentru limitarea influenţei a
două centre puternice de presiune inflaţionistă: companiile mari şi sindicatele.

CREDITUL ŞI DOBÂNDA

Def: Creditul reprezintă un supliment de monedă pe care o instituţie de credit

denumită creditoare îl acordă unei alte persoane numită debitoare contra unei
bonificaţii numită dobândă, pe o anumită perioadă de timp.
Funcţiile social-economice ale creditului:
 eficientizarea utilizării capitalului monetar prin transformarea lui din capital
pasiv, disponibil la creditor, în capital activ necesar la debitor.
 capitalizarea agenţilor economici puternici care dispun de importante active
şi solvabilitate credală, sporindu-le forţa concurenţială
 accelerator al tranzacţiilor comerciale prin facilitarea vânzarilor pe credit
 sporirea vitezei de rotaţie a monedei
 stimulează consumul dar şi economiile
Tipuri de credit:
 după natura debitorului:
 privat (persoane fizice, societati private)
 public (administratii publice, societati de drept public)
 după durata acordarii lui:
 pe termen scurt (1 an)
 pe termen mediu (1-5 ani)
 Pe termen lung (peste cinci ani)
 la vedere, care practic se scontează la prezentarea obligaţiei de plată la
banca debitoarei (CEC-ul)
 dupa tipul garanţiei:
 credit ipotecar
 credit amanetar
 credit lombard
 credit liber
 dupa scopul lui:
 credit de consum (consum personal)
 credit de producţie
Principii generale de creditare bancara pe baza prudentei bancare
 Bonitatea sau credibilitatea agentilor economici
Indicatori
 Lichiditatea patrimonială = capacitatea de achitare a obligaţiilor pe
termen scurt.
Lp=Al/Dtsx100 ; Al= active lichide (disponibilităţi, creanţe
lichide, titluri de
credit, stocuri lichide,etc); Dts= datorii pe termen scurt
Lp >1
 Solvabilitate patrimonială = gradul de acoperire a datoriilor cu capitalul
social al societăţii
Sp= CS/ P x100; P=total pasiv
 Rata profitului net = profitul agentului economic pe unitate de capital
social angajat.
Rpn= Pn/CSx100; Pn= profitul net
 Contractul de credit
 Destinaţia creditului; banca are dreptul urmăririi utilizării creditelor
 Garantarea creditelor
 Dobânda
Tipuri de dobânzi
• dobânda pe piaţa monetara ; dobândă pe termen scurt, expresie a
raportului între cererea şi oferta de credite a băncilor comerciale; controlată de
banca centrală.
• dobânda pe piaţa interbancară; rezulta din tranzacţiile interbancare pe
termen mediu şi lung; control indirect al băncii centrale.
• dobânda pe piaţa de scont; taxa de scont influenţată de taxa de rescont a
băncii centrale.
Acţiuni speculative pe piaţa monetară

Strategia „ a la hausse” cand se asteaptă o creştere a dobânzilor

EX: Nivelul dobânzilor la data prezentă

Perioada 1 lună 3 luni 6 luni 12 luni

Dobânda % 5 5,5 5,875 6,25

Nivelul dobânzilor aşteptat peste o lună

Perioada 1 lună 3 luni 6 luni 12 luni

Dobânda % 5,5 6 6,25 6,5
1. Operatorul va plasa banii in depozite pe termen de 1 lună aşteptând ca după
prima lună sa creasca dobanzile pentru urmatoarele 11 luni.
2. Operatorul va atrage capital pe durate cât mai mari şi îl va plasa pe perioade
cat mai scurte.
Acţiuni speculative pe piaţa monetară
Strategia „ a la baisse ” când se asteaptă o scădere a dobânzilor
EX: Nivelul dobânzilor la data prezentă

Perioada 1 lună 3 luni 6 luni 12 luni

Dobânda % 5 5,5 5,875 6,25

Nivelul dobânzilor aşteptat peste o lună

Perioada 1 lună 3 luni 6 luni 12 luni

Dobânda % 4,75 5,25 5,625 6

1. Operatorul va plasa toţi banii în depozit pe termen de 1 an.

2. Operatorul va atrage capital pe durate cât mai scurte şi îl va plasa pe perioade
cât mai lungi.

PIAŢA DE CAPITAL

Def: Piaţa de capital, sau a valorilor mobiliare, reprezintă ansamblul

tranzacţiilor de capital pe termen lung între investitori (cei care oferă capital)
si emitenţi (care au nevoie de capital) prin intermediul unor instrumente şi
operatori specifici (societăţi de valori mobiliare)
Emitent: exponentul cererii de capital
(emitentul de valori mobiliare)
Investitor: exponentul ofertei de capital
(cumpărătorul de valori mobiliare)
Intermediar: vânzătorul de valori mobiliare
(societăţile de valori mobiliare, SVM)
Trăsăturile pieţei de capital
 negociabilitatea titlurilor tranzacţionate;
 transferul rapid de proprietate al titlurilor;
 termenul lung al investiţiilor;
 rolul important al intermediarilor;
 poziţia riscului, exclusiv de partea investitorilor;
 controlul strict al tranzacţiilor (prin CNVM la noi);
 gradul relativ mare de risc dar şi de câstig;
 transparenta tranzacţiilor prin accesul liber la informaţii şi evidenţierea în
Registrul Actionarilor;
Factorii cererii de capital :
• nevoia de finanţare economică a activităţilor;
• nevoia de dezvoltare economică a întreprinderilor;
• nevoia de capitalizare a întreprinderilor în vederea vânzării lor;
• traversarea perioadelor de recesiune economică, criză, etc
• nivelul ratei dobânzilor bancare;
• nivelul ratei inflaţiei; nivelul moderat al inflaţiei stimulează investiţiile;
Factorii ofertei de capital:
• capitalurile disponibile la nivelul investitorilor;
• capitalurile disponibile la SVM;
• disponibilităţile băneşti ale populaţiei;
• înclinaţia spre investiţii;
• nivelul riscului pe piaţă;
• trendul economic al zonei;

SEGMENTAREA PIEŢEI

 Piata primara la care participă emitenţii de titluri noi pe care le plasează

pe piaţă prin forte proprii sau prin intermediari;
 Piaţa secundară, pentru titluri vechi , la care participă investitorii şi
intermediarii într-un cadru organizat şi controlat (burse, pieţe OTC). Emitenţii nu
participă pe această piaţă decât cu renumele, prestigiul şi publicitatea create.

Valorile mobiliare
Def: instrumente negociabile emise sub formă materializată sau evidenţiate
prin înscrieri în cont, care conferă deţinătorilor drepturi patrimoniale asupra
emitentului, conform legii şi în condiţiile specifice de emisiune ale acestora.
Tipuri de valori mobiliare:
 Produse primare: acţiuni, obligaţiuni, drepturi de subscriere, warante;
 Produse derivate: contracte la termen, opţiuni;
 Produse sintetice: tranzacţii pe indici;
Acţiunile: fracţiuni ale capitalului social (CS) al societatilor pe actiuni (SA);
Caracteristici ale acţiunilor:
• valoare nominală adica fracţiunea de capital social pe care o deţine;
• valoare de emisiune (prima vânzare) poate diferi de valoarea nominală prin
prima de emisiune sau surplusul de vânzare al acţiunilor noi;
• valoarea contabilă reprezintă valoarea patrimonială a unei acţiuni adică,
cota-parte din valoarea contabilă a societatii pe actiuni;
• valoarea de piaţă reprezintă preţul oferit pe piaţă la cumpărarea acţiunii;
• indivizibilitatea acţiunilor; lipsa fracţiunilor valorice;
• negociabilitatea acţiunilor;
• emisiunea de acţiuni se face doar la constituirea sau la majorarea capitalului
social al societăţilor pe acţiuni;
• conferă drept de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi drept de
dividend;
Tipuri de acţiuni:
• nominative; au inscrise pe ele numele acţionarului
• la purtător; conferă drepturi deţinătorului lor.
• materializate; înscrisuri specifice.
• dematerializate; înscrieri în cont.
• ordinare (conferă drepturi egale deţinătorilor : de vot şi de dividend)
• preferenţiale(cu dividend prioritar şi făra drept de vot)
Obligaţiunile: instrumente de credit pe termen lung emise de societati comerciale
sau organe ale administratiei publice centrale si locale in scopul finantarii unor
investitii.
Caracteristici ale obligaţiunilor:
• conferă dreptul la dobândă anticipată;
• sunt monitorizate prin evidenţiere în Registrul Obligaţiunilor;
• nu conferă drept de vot (investitorul este doar creditor);
• durată limitată de viaţă (se retrag la scadenţă);
• garantarea prin renume, ipotecă sau gaj;
Avantaje pentru emitent:
• rata a dobânzii mai mică ca la credite
• termen de răscumpărare mai lung ca la credite (peste 10 ani);
• nu implică modificarea structurii acţionariatului;
Dezavantaje pentru emitent:
• plata dobânzii la termen;
• riscul dobânzilor fixe;
Drepturile de subscriere (DS): tiluri de valoare acordate de societăţile pe acţiuni,
în situaţia unei noi emisiuni, acţionarilor vechi ai societăţii, pentru exercitarea de
către aceştia a dreptului de preemţiune la achiziţionarea lor. DS au durată limitată
de viaţă (scurtă)
Warantee: titluri de valoare care conferă facilităţi la cumpărarea acţiunilor. Ele se
emit de obicei pentru sporirea atractivităţii emisiunii. Warantul are o valoare fixă
şi o durată de timp mai îndelungată de viaţă ca DS;
Titlurile derivate: contracte încheiate între emitent (vanzator) şi beneficiar
(cumpărator) care dau dreptul acestuia din urmă asupra unor active la o anumită
scadenţă. Se numesc derivate deoarece nu au o incidenţă monetară directă;

Contractele la termen „futures”

Caracteristici:
 prevăd obligativitatea vânzătorului/cumpărătorului de a vinde/cumpăra un
anumit activ la un preţ prestabilit şi la o dată viitoare;
 se tranzacţionează pe piaţa secundară;
 cumpărătorul are dreptul la scadenţă să aleagă între preluarea activului sau
vinderea contractului unui terţ;
 vânzătorul poate opta şi el pentru onorarea obligaţiei sau cumpararea
aceluiasi tip de contract in compensatie
 contractele sunt zilnic marcate pe piaţă funcţie de raportul cerere-ofertă;
 pot fi folosite ca plasamente de capital pentru un câştig ulterior sau pentru
speculaţii.

Optiunile “option”
Caracteristici:
 conferă părţilor dreptul de a opta la scadenţă între a-şi onora obligaţiile
contractuale sau rezilierea lui, drept obţinut prin plata unei prime;
 dupa tipul optiunii ele pot fi de vanzare (put option) sau de cumparare (call
option);
 se tranzacţionează la bursă, având o cotaţie zilnică pe pieţele de option.

Produsele sintetice: titluri noi rezultate din combinarea unor active financiare
diferite
Cele mai cunoscute sunt cotaţiile pe indici de bursa.
Investitorii:
Def: persoane fizice sau juridice care cumpară, deţin şi vând valori
mobiliare fără a practica intermedierea ca fapt de comert.
Tipuri de investitori:
După forma de organizare juridică
• Institutii financiare si investitori institutionali
– Banci; fac plasamente ca urmare a necesităţii investitiilor alternative pentru
dispersia riscului;
– Societăţi de investiţii; fac plasamente cu scop speculativ pentru câştig;
– Societăţi de asigurare; cauta plasamente sigure şi lichide; minimizare
risc;
– Institutii multinationale (BIRD, BERD, IDA, IFC); programe de
dezvoltare economică;
• Societati comerciale
• Persoane fizice
 Din punct de vedere al strategiei investitionale :
• Investitori strategici: cumpară pachete semnificative de acţiuni ( min
51%) cu scopul implicării lor în managementul societăţii şi obţinerii de câştiguri
din dividende;
• Investitori de portofoliu: cumpără pachete de acţiuni ca un mod avantajos
de investire a unei părţi din capitalul disponibil. Vând titlurile cand au nevoie de
lichiditati.
• Investitori speculativi care urmăresc obţinerea de venituri din variaţiile pe
piaţă ale preţului acţiunilor

REGULI DE “AUR” ÎN INVESTIŢIILE FINANCIARE

• Nu puneţi niciodată toate ouăle într-un singur coş;
• Nu investi niciodată în ceva despre care nu ai cunoştiinţe cum
funcţionează;
• Nu investi niciodată în ceva ce nu poţi controla (monitoriza);
Emitentii : persoane juridice care fac emisiuni de valori mobiliare.
Tipuri:
 Institutii sau organizaţii multinaţionale;
 Guverne şi organe ale administraţiei publice;
 Societăţi comerciale;
 Bănci comerciale;
Intermediari: societăţi de valori mobiliare, SVM
Funcţii:
 Atragerea capitalului disponibil şi redistribuirea lui;
 Genereaza preţuri pentru evaluarea investiţiilor prin cotaţiile zilnice ale
titlurilor la burse;
 Transforma investiţiile în lichidităţi şi invers;
 Lărgirea pieţei prin crearea de produse financiare noi în întâmpinarea
dorinţelor investitorilor;

PIAŢA PRIMARĂ DE CAPITAL

DESCHIDEREA UNEI SOCIETĂŢI (Capitalizare prin banul public)
Avantajele capitalizarii prin capital public:
• obtinerea de capital in conditiile cele mai avantajoase, adica pe termen lung
si fara dobanda.
• o capitalizare reusita deschide portile unor capitalizari viitoare mai
avantajoase.
• prin permanenta evaluare a actiunilor pe piata, sporeste increderea
investitorilor si prestigiul ei.
• se poate folosi pentru preluarea de societati sau stimularea personalului
propriu prin accederea la calitatea de actionar
Dezavantaje:
• pierderea intimitatii afacerii
• limitarea libertatii de actiune a conducerii (avizul AGA prelungeste uneori
luarea unor decizii)
• cheltuieli suplimentare de emisiune (comisionul intermediarului, onorarii,
tiparire, traducere, etc)
• posibilitatea pierderii controlului societatii de catre actionarii initiali
PIAŢA SECUNDARĂ DE CAPITAL
Bursele de valori: instituţii care asigură cadrul tehnic şi logistic necesar
negocierii, contractarii şi executarii contractelor intre cererea şi oferta de valori
mobiliare emise pe piata primara
Pietele OTC: permit accesul la tranzacţii al titlurilor ce nu indeplinesc conditiile
de cotare la bursele de valori. Pieţe informatizate şi dematerializate.
PIAŢA DE CAPITAL

BURSE PIEŢE OTC

1.Localizarea tranzactiilor: 1. Lipsa unei localizari, a
existenta unui spatiu delimitat, a uneicladiri; tranzactiile sunt
unei cladiri, ca sala de executate in oficiile societatilor
negocieri,unde se desfasoara (in financiare,care actioneazia ca
exclusivi-tate) tranzactiile cu titluri dealeri ("la ghiseul" acestora, deci"
financiare. over-the-counter')
2. Accesul direct la piata este, in 2. Accesul este mai larg, atit pentru
principiu, limitat la membrii bursei clienti, cat si pentru titluri;exista
si la titlurile acceptate in bursa . numerosi creatori de piata("market
makers")
3. Negocierea si executarea 3. Tranzactiile se realizeaza prin
contractelor se realizeaza de un negocieri directe intre vinzator,si
personal specializat prin diferite cumparator, rolul de contra-parte in
sisteme de tranzactie bazate pe tranzactie fiind jucat de dealer
licitatie publica .
4. Realizarea tranzactilor este 4. Reglementarea tranzactiilor este
supusa unor reguli ferme instituite mai puţin ferma si cuprinzatoare; de
prin lege si regulamentul regula ea este facuta de asociatiile
bursei;agentii de bursa sunt obligati dealerilor
sa respecte anumite reguli
5. Datorita concentrarii ordinelorsi 5. Deoarece preturile sunt stabilite
a mecanismului tranzactional se prin negocieri izolate, acestea pot sa
formeaza un curs unic pentru varieze de la o firma (dealer)la alta
titlurile negociate
BURSE DE VALORI
Piaţa bursieră americană (Wall street)
Sectoare bursiere:
 First market, cuprinde bursele centrale NYSE şi AMEX şi bursele
regionale.
• NYSE are 1366 membrii şi cotează peste 1700 din cele mai cunoscute
societăţi americane şi străine, condiţiile fiind: venit min. 2,5 mil$, min 1,1 mil
actiuni publice cu o valoare de piaţă de min. 10 mil $. Este cea mai mare piata ca
volum de tranzactii din lume.
– Second market, cuprinde pieţele OTC: NASDAQ (sistem automat de
cotare) a 3-a piaţă ca volum din lume.
– Third market, cuprinde tranzactiile unor titluri cotate la NYSE prin firme
de brokeraj ne-membre ale NYSE
– Fourth market, tranzacţionează titluri direct fără intermediari prin prin
Corporaţia Reţelelor Instituţionale (INSTINET, sistem automat de cotare şi
executare)
Piaţa bursieră românească
BURSA DE VALORI BUCUREŞTI (BVB)
BVB a fost infiinţată în 21.04.1995 prin hotărârea CNVM, ca instituţie
publică investită cu personalitate juridică care îşi desfăşoară activitatea
pe principiul autofinanţării.
Sectoare bursiere:
 Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice romane (se
tranzacţionează actiunile societatilor deschise prin intermediul unei SVM
iniţiatoare) în două categorii de cotare;
 Sectorul obligaţiunilor şi altor valori mobiliare emise de către autorităţile
administraţiei publice locale sau centrale şi de către autorităţi;
 Sectorul internaţional în care se tranzacţioneaza valorile mobiliare emise de
persoane juridice străine prin intermediul unei SVM membră a bursei;
Principalele categorii de tranzacţii:
1.Tranzacţiile în piaţă continuă
- se aplică titlurilor care au o piaţă activă (volum mare, frecvenţă ridicată)
- se desfasoară pe toată durata de funcţionare a BVB şi se concretizează cu
un curs de deschidere, un curs de închidere şi un curs mediu al zilei
2. Tranzacţiile în piaţă intermitentă
- se aplica titlurilor cu evoluţie mai lentă
- centralizarea ordinelor de vânzare şi cumparare, identificarea prin algoritm
a preţului la care se efectuează tranzacţiile (preţul de fixing) urmată de
compensarea ordinelor
3. Tranzacţiile încrucişate (Cross)
- acelaşi intermediar atât pentru vanzator cat şi pentru cumparator
- se supun unei supravegheri suplimentare din partea bursei
- se efectuează doar dacă nu există alte ordine la un pret mai bun

4. Tranzacţiile speciale
- cele cu valori mari sau în cantitate mare (peste 5% din total titluri)
- se supun controlului bursei atât ca pret cat şi ca legalitate
5. Tranzactiile exceptate
- Nu se fac prin intermediul bursei(executări silite, donaţii, moşteniri)
- Se raportează la bursă pentru supraveghere
Piata RASDAQ
- piaţă tip OTC proiectată la început pentru tranzacţionarea acţiunilor
rezultate din programul de privatizare în masă (cca 5.774 soc)
- sistemul computerizat dă posibilitatea vizualizării preturilor ofertei şi a
celor de tranzacţionare
- transparenţa se asigură prin raportarea preţului şi volumului ultimei vânzări
Operatori pe piata RASDAQ:
 brokeri, societăţi de valori mobiliare care actionează numai pe contul
clienţilor (execută necondiţionat ordinele de vanzare-cumparare ale acestora)
 Dealeri, societăţi de valori mobiliare care actionează pe cont propriu în
scop speculativ. Ele pot fi in acelaşi timp şi brookeri
 market-maker sunt societăţi creatoare de piaţă care acţioneaza pe cont
propriu cu oferte ferme pentru pachete de actiuni. Ele sunt în fapt dealeri care fac
piaţa unor acţiuni prin oferirea în orice moment a unui preţ de vânzare (ASK) şi a
unuia de cumpărare (BID).