Tema: NOȚIUNI CONCEPTUALE DESPRE DREPT ȘI SISTEMUL DE

DREPT

1. Scopul, sarcinile, funcţiile statului şi dreptului.

2. Noțiunea sistemului dreptului
3. Criteriile de structurare a sistemului de drept.
4. Diviziunea dreptului

1. Scopul, sarcinile, funcţiile statului şi dreptului.

Statul nu e un scop în sine, el este un instrument pentru organizarea şi

conducerea societăţii în serviciul acesteia, în conformitate cu orientarea majoritară
la un moment dat. Rolul statului diferă de la epocă la epocă şi de la societate la
societate în funcţie de valorile specifice. Democraţia liberală presupune că statul
serveşte individul libertăţile şi drepturile lui şi comunitatea în ansamblul ei.
Funcţiile statului.
Conform constituţiei în vigoare statul are trei funcţii principale:
1. legislativă 2.executivă 3. judiciară
În scopul prevenirii producerii abuzului de putere, cele trei categorii de puteri
sunt gândite în aşa fel încât fiecare să exercite anumite atribuţii specifice şi
simultan să colaboreze şi să se controleze între ele. Astfel:
pentru elaborarea legilor se instituie o putere special destinată acestui
scop, bazată pe organe distincte, respectiv organele legislative;
pentru executarea, punerea în aplicare a hotărârilor puterii legislative, se
instituie o putere special destinată acestui scop, bazată pe organe distincte,
respectiv organele executive, în care intră şeful statului, şeful guvernului şi
guvernul;
pentru rezolvarea conflictelor care apar în cadrul societăţii, pentru
asigurarea respectării legilor şi restabilirea ordinii de drept se instituie o putere
special destinată acestui scop, bazată pe organe distincte, respectiv organele
jurisdicţionale sau judiciare;
În afara organelor legislative, executive şi judecătoreşti există un aparat
de stat, alcătuit nu numai din persoane alese sau numite de către persoanele alese,
un aparat de specialitate, menit să asigure realizarea activităţii de stat:
- aparatul poliţienesc – apără ordinea de drept, este subordonat
executivului şi ca
- urmare legislativului şi reprezintă instrumentul cu ajutorul căruia se
recurge dacă
- este cazul la aplicarea forţei coercitive;
- armata – apărarea frontierelor, a integrităţii teritoriale (în unele state şi
pentru
- cucerirea de noi teritorii);
- aparatul administrativ sau tehnocratic– specialişti, experţi în diverse
domenii.
 În dependenţă de sfera de activitate se pot distinge funcţii interne şi funcţii
externe.

În cadrul funcţiilor interne avem:

- funcţia politico-juridică ce constă în elaborarea şi aplicarea de norme
juridice
- funcţia social-economică, cu rolul de a proteja anumite categorii sociale,
de a reglementa relaţiile din domeniul economic în scopul prevenirii tensiunilor
sociale, precum şi cu un rol cultural, educativ, sportiv etc.
Această din urmă funcţie e percepută diferit după cum avem de-a face cu o
societate liberală, aceasta promovând ideea de economie de piaţă liberă fără
imixtiuni statale şi în care ajutorul acordat celor defavorizaţi se bazează pe
iniţiativa individuală, sau cu una de tip social-democrat care promovează ideea de
economie socială de piaţă, statul urmând să intervină atât legislativ cât şi material
pentru asigurarea bunăstării pentru toţi (statul providenţă).
Funcţia externă implică participarea statului  pe plan internaţional, în relaţiile
cu alte state sau cu organizaţii internaţionale, atât pentru rezolvarea unor probleme
proprii cât şi generale ale umanităţii sau ale unei regiuni geografice.
Se apreciază astfel ca noul stat ar avea ca principale funcţii :
- asumarea sarcinii de realizare a unei societăţi mai echilibrate ;
- respectarea drepturilor fundamentale ale omului ;
- asigurarea respectării principiului separaţiei puterilor in stat ;
- respectarea principiilor democratice in luarea deciziilor adecvate.

Funcţiile dreptului sunt acele direcţii (orientări) principale de influenţă

juridică asupra relaţiilor sociale care sunt determinate de esenţa şi menirea socială
a dreptului.
Astfel, funcţiile dreptului se clasifică în dependenţă de mai multe criterii:
1.Criteriu:
- Funcţii externe (funcţii sociale ale dreptului, politice, economice, educative)
- Funcţii interne, ce rezultă din natura dreptului, metodelor de acţiune asupra
comportamentului uman, specificului formelor de realizare.
Din acestea distingem:
- funcţia de reglementare, ce constă în stabilirea unor reguli de comportare
pozitive în organizarea relaţiilor sociale. Aici pot fi orientate două aspecte:
1.funcţia de reglementare statică, constă în acţiunea dreptului asupra relaţiilor
sociale prin întărirea normelor juridice în acte normative;
2. funcţia de reglementare dinamică, constă în aceia că dreptul acţionează
asupra relaţiilor sociale, care se află într-o mişcare permanentă.
- funcţia de apărare este orientată spre apărare valorilor social-umane.
2.Criteriu:
- Funcţia de instituţionalizare sau formalizare juridică a organizării social –
politice, adică dreptul asigură cadrul de funcţionare legală a întregului sistem de
organizare socială;
 - Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale
societăţii ce include ordinea constituţională, proprietatea, drepturile şi interesele
legitime ale statului şi individului.
- Funcţia de conducere a societăţii constă în faptul că dreptul este cel mai
important instrument de realizare a conducerii sociale, a scopurilor social - politice
pe care societatea şi le propune;
- Funcţia normativă derivă din necesitatea subordonării acţiunilor individuale
faţă de conduita tip prescrisă de normele juridice.
Principiile dreptului.
Teoria dreptului diferenţiază trei categorii de principii ale dreptului:
1. principii generale, caracterizează întregul sistem de drept,si acestea incld:
- principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului;
- principiul libertăţii şi egalităţii;
- principiul responsabilităţii;
- principiul echităţii şi justiţiei;
- principiul umanismului.
2. principii interramurale, doua sau cîteva ramuri de drept
3. principii ramurale,caracterizează o ramură de drept luată în parte.

2.Notiunea sistemului dreptului

Complexitatea domeniilor, a situatiilor in care intervine reglementarea
juridica, dinamica schimbarilor de situatie, de necesitati creeaza dificultati si
disfunctionalitati in reglementarea si aplicarea dreptului. Dreptul statului este
unitar, fiindca el provine de la un sistem unitar de organisme si este reglat de asa
natura incit intregul organism social sa functioneze corect. Din aceasta perspectiva,
sistemul dreptului ne apare ca un "ansamblu organizat si logic" ce implica relatia
intreg-parte specifica oricarui sistem si care consta in prezenta obligatorie a unei
structuri comune, ce reuneste elementele. Sistemul dreptului sau sistemul juridic
cuprinde totalitatea unitatilor ramurilor si institutiilor de drept. Normele juridice nu
exista izolat. Ele se regasesc grupate pe institutii si ramuri de drept, ceea ce denota
ca norma juridica reprezinta elementul de baza al sistemului dreptului, al
sistemului juridic. Sistemul dreptului scoate in evidenta unitatea dreptului si
structurarea, diferentierea sa pe ramuri si institutii.

3. Criteriile de structurare a sistemului de drept

Cea mai larga grupare de norme juridice o constituie ramura de drept. Aceasta
este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un anumit
domeniu al vietii sociale, in baza unei metode specifice de reglementare si a unor
principii comune.
Criteriile dupa care se structureaza ramurile sistemului dreptului sunt:
a) obiectul reglementarii juridice (relatiile sociale ce cad sub incidenta
normelor juridice) , constituie, impreuna cu principiile comune reglementarii din
ramura respeciva, criterii obiective ale constructiei unei ramuri.
 b) metoda reglementarii (modalitatea practica de infuentare a
conduitei in cadrul respectivelor relatii socialeca ansamblu de modalitati prin care se
dirijeaza conduita umana pe o cale utila societatii, formeaza un criteriu subiectiv. In
cadrul fiecarei ramuri de dr., normele juridice se grupeaza in ansambluri normative mai
reduse – institutii juridice. Ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatii
sociale apropiate alcatuiesc o institutie juridica (instituita mostenirii). Institutia juridica
se defineste ca o totalitate de norme juridice organic legate, apartinatoare unei ramuri de
dr., norme ce reglementeaza un grup de relatii sociale inrudite, dupa metoda de
reglementare specifica ramurii respective
c) principiile comune ramuri de drept respective.
In cadrul fiecarei ramuri de drept, normele juridice se grupeaza in structuri
normative mai restrinse, denumite institutii juridice.Institutia juridica poate fi definita
ca un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatii sociale apropiate; exemplu:
institutia casatoriei din ramura dreptului familiei, institutia dreptului de proprietate, a
prescripției, a nulității etc.

4. Diviziunea dreptului

Dreptul se grupează în doua mari categorii de norme juridice, ce dau nastere la

doua diviziuni, si anume:
a. dreptul public
b. dreptul privat, .
Aceasta mare structurare a dreptului priveste atit dreptul intern cit si dreptul
international.
Diviziunile dreptului public intern se regasesc prin urmatoarele ramuri de drept:
- dreptul consitutional;
- dreptul administrativ;
- dreptul financiar;
- dreptul penal;
- dreptul procesural penal
- vamal
- funciar
Diviziunilor dreptului privat intern о apartin urmatoarele ramuri;
- dreptul civil;
- dreptul economic;
- dreptul afacerilor;
- dreptul muncii si protectiei sociale
- dreptul familiei
O enumerare a caracteristicilor pentru fiecare din aceste ramuri de drept se impune
astfel:
 Dreptul consitutional cuprinde totalitatea normelor juridice ce stabilesc
principiile fundamentale de structura a organelor statului, sistemul si organizarea
statului, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor. Raporturile de drept
constitutional sunt acele raporturi care apar in procesul organizarii si exercitarii
puterii de stat, intre autoritatile statului, pe de o parte si cetateni, pe de alta
parte.Principalul izvor de drept il reprezinta Constitutia, legea electorala si alte acte
normative.
Dreptul administrativ este ansamblul regulilor juridice derogative de la
dreptul comun, care reglementeaza activitatea administratiei, sau, altfel spus,
ansamblul normelor juridice ce stabilesc si reglementeaza drepturile si obligatiile
administratiei statului, anume: ale guvernului si organelor ce formeaza aparatul
administrativ, inclusiv ale Presedintelui Tarii ca putere executiva. In raporturile
juridice administrative, ca de altfel si in cele de drept constitutional, cel putin una
din parti este o autoritate publica, purtatoare de drepturi si obligatii ce formeaza
competenta unui organ al statului, ca titulara a puterii de stat.Raporturile ce se
nasc, de regula, in cadrul dreptului administrativ sunt raporturi de subordonare
ierarhica sau raporturi de autoritate ierarhica, deoarece in virtutea detinerii puterii
publice, administratia ca parte in raportul juridic impune o anumita conduita,
modifica, creeaza, desfiinteaza o situatie existenta, dind nastere unei situatii
juridice noi. Normele de drept administrativ au caracter imperativ.
Dreptul financiar cuprinde totalitatea normelor juridice, care reglementeaza
activitatea financiara a statului, intocmirea bugetului public si adoptarea ei,
raporturile de percepere de impozite si taxe etc.Ramura dreptului financiar mai este
denumita si drept financiar bancar, drept financiar si drept fiscal.
Caracteristica principala a celor trei ramuri de drept public, expusa
mai sus este:
- toate apartin dreptului public,
- in toate aceste ramuri, pentru formarea unui raport juridic, este necesar ca
cel putin unul dintre subiecti sa fie o autoritate a statului investita cu forta
puterii de stat, cu forta publica.
Aproape in exclusivitate, raporturile juridice specifice celor trei ramuri sunt
raporturi de subordonare sau de autoritate, ce denota o inegalitate de tratament
juridic pentru partile din raport.
Dreptul funciar reglementeaza raporturile funciare in scopul folosirii rationale a
paminturilor, sporirii eficientii lor, intaririi legalitatii in sfera raporturilor funciare
si ocrotirii drepturilor organizatiilor si cetatenilor.
Dreptul civil este definit, aproape unanim, ca fiind acea ramura de drept ce
cuprinde normele juridice care reglementeaza raporturile patrimoniale si
nepatrimoniale, stabilite intre persoane fizice si persoane juridice, aflate pe pozitie
de egalitate juridica.In dreptul civil, partile sunt egale in drepturi, au o pozitie
juridica de egalitate. Spre exemplu, in cazul unui raport juridic de vinzare-
cumparare, fiecare dintre parti, atit vinzatorul, cit si cumparatorul, isi stabileste asa
cum doreste, clauzele contractului, in limitele permise de lege, si fiecare dintre
parti este in masura sa aprecieze daca sa incheie sau nu contractul respectiv. Deci,
o egalitate nedisimulata a partilor.
Dreptul economic este acea ramura a dreptului, derivata din dreptul civil, ce
cuprinde normele juridice speciale, care se aplica activitatii de comert. prof.
Mircea Djuvara, analizind principiile si cuprinsul ramurilor dreptului, referindu-se
la dreptul economic, arata ca acesta este un drept de exceptie in domeniul privat,
pentru ca dreptul comun ramine dreptul civil. El studiaza mai intii pe comerciant,
aratind cum este caracterizat, apoi defineste sfera actiunilor comerciantului,
anume, actele de comert si fondul de comert asupra caruia isi desfasoara
activitatea. Deci, dreptul economic este un drept special si acolo unde nu dispune
legea comerciala, se vor aplica nelimitat regulile din dreptul civil. In ambele
ramuri, civil si economic, partile sunt egale juridic in cadrul unui raport juridic.
Dreptul muncii si protectiei sociale cuprinde totalitatea normelor juridice care
reglementeaza munca salariatilor, masurile de protectie a lor, precum si problemele
legate de incadrare, concediere, disciplina de munca,salarizare,s.a.