Capitolul 24.

Particularităţile contractelor de executare a diferitor lucrări şi prestări

de servicii în dreptul anteprenoriatului.

1. Particularităţile contractul de antrepriză, noţiune, categoriile, obligaţiile.

2. Particularităţile contractul de prestări servicii: noţiune, elemente, obligaţii.
3. Particulatăţile contractul de transport, noţiune, categorii, obligaţii- legalizator a
prestărilor serviciilor în transport.
4. Particularipăţile contractului de administrare fiduciara important la procesul de
lichidare, dizilvare şi insolvabilitate a persoanelor juridice.
5. Caracterizarea particularităţilor contractului de factoring : noţiuni elemente, efecte.
6. Caracteristica generală a contractelor bancare, locul şi importanţa lor în cadrul
raporturilor juridice civile creditului bancar.
7. Particularităţile contractului de depozit (magazinaj, bancar): noţiune caractere,
clasificări.
8. Unele particularităţi ale realizării utilizării inovaţiilor raţionalizărilor, descoperirilor
ştiinţifice, operelor literare, de artă şi a altor obiecte ale proprietăţii intelectuale în
Republica Moldova. Contractul de autor, noţiune, categoriile.
Particularităţile contractul de antrepriză, noţiune, categoriile, obligaţii.

În conformitate cu art. l al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,

antreprerioriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor (şi prestare a
serviciilor). Modalitatea cea mai potrivită de legalizare a relaţiilor (de executare a diferitor
lucrări) este contractul de antrepriză. După prevederile articolului 946 CCRM, prin
contractul de antrepriză o parte numită antreprenor se obligă să efectueze pe riscul său o
anumită lucrare celeilalte părţi, numită client, l tur aceasta se obligă sa recepţioneze lucrarea
şi să plătească preţul convenit. Din definiţia adusă evidenţiem următoarele caractere: este un
contract bilateral, deoarece se cere exprimarea de voinţă a ambelor părţi, este sinalagmatic,
deoarece dispune obligaţii reciproce. Este cu titlu oneros, deoarece ambele părţi obţin ceva,
este un contract consensual deoarece este valabil din momentul încheierii lui. Este
sinalagmatic deoarece creează obligaţii corelative.
Elementele:
Părţile, care se numesc antreprenor şi client şi care pot fi atât persoane fizice, cât şi
persoane juridice. Fiind un contract sinalagmatic părţile dispun de drepturi şi obligaţii
reciproce cum ar fi dreptul antreprenorului sau prestatorului la o despăgubire
corespunzătoare fără a fi obligat la o lucrare sau prestaţie ulterioară dacă beneficiarul nu
acceptă lucrarea sau prestaţia oferită. Beneficiarul sau clientul este obligat la despăgubiri şi
atunci când nu îndeplineşte acţiunile necesare lucrării sau prestaţiei etc.
Obiectul contractului de antrepriză poate fi atât producerea sau transformarea unui bun,
cât şi obţinerea unor alte rezultate prin efectuarea de lucrări.
Termenul contractului este prevăzut de articolul 954 CCRM care prevede că părţile
contractante pot conveni asupra unui termen general de executare, iar în caz de necesitate, şi
asupra termenului de demarare a lucrărilor, asupra termenului de executare a unor părţi din
lucrare şi asupra termenului de finisare a lucrării. Termenul poate fi modificat numai cu
acordul comun al părţilor. Dacă părţile convin, executarea poate avea loc într-un termen
redus sau imediat, în prezenţa clientului. în afară de termenul de executare a lucrărilor
pentru antrepriză este specific termenul de prescripţie, care în conformitate cu articolul 968
CCRM termenul de prescripţie este de un an din momentul recepţionării lucrării. Acţiunea
care se referă la construcţii poate fi intentată în decursul a 5 ani. Dacă contractul prevede
recepţionarea lucrării pe părţi, termenul de prescripţie curge din ziua recepţionării lucrării în
ansamblu.
Legislaţia civilă stabileşte şi un termen garanţie care în conformitate cu articolul 969
CCRM dacă legislaţia sau contractul stabilesc un termen de garanţie, reclamaţia poate fi
înaintata în interiorul acestui termen. Termenul de prescripţie curge din momentul înaintării
reclamaţiei, iar dacă reclamaţia nu a fost înaintata, termenul de prescripţie curge de la data
expirării termenului de garanţie.
Un rol important îl are Preţul contractului care este retribuţia pe care clientul se obligă să o
plătească antreprenorului pentru lucrarea executată. In conformitate cu articolul 932 CCRM,
retribuţia se consideră convenită în mod tacit dacă, în raport cu împrejurările, asemenea
lucrări sau prestaţii se fac numai în schimbul unor retribuţii. Dacă nu este stabilit cuantumul
retribuţiei, se consideră că s-a convenit, în cazul existenţei unor tarife, asupra retribuţiei
tarifare, iar în cazul inexistenţei unor tarife, asupra retribuţiei obişnuite. Preţul este format
din retribuţie şi din alte cheltuieli suportate de antreprenor.
Obligaţii.
Antreprenorul trebuie sa transmită clientului lucrarea libera de orice viciu material sau
juridic.
Lucrarea este liberă de vicii materiale dacă are calităţile convenite. În cazul în care nu s-a
convenit asupra unor calităţi, lucrarea este liberă de vicii materiale dacă este
corespunzătoare utilizării presupuse în baza contractului sau, dacă nu se poate deduce o
asemenea utilizare, utilizării obişnuite.
Cu viciul material se asimilează situaţia în care antreprenorul produce o altă lucrare decât
cea comandată sau produce lucrarea într-o cantitate sau sau de o dimensiune inferioară, dacă
această executare poate fi considerata, pornind de la circumstanţe, ca executare a
contractului.
Lucrarea este liberă de vicii juridice atunci când nici un terţ nu poate valorifica drepturi
împotriva clientului.
(1) Antreprenorul este obligat să-1 informeze pe client despre faptul că:
a) materialul prezentat de client este inutilizabil sau necalitativ;
b) viciile materialelor vor face că produsul final sa fie afectat de vicii;
c) respectarea indicaţiilor clientului ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării;
d) există alte circumstanţe care nu depind de antreprenor şi care ameninţă trăinicia sau
utilitatea lucrării.
(2) în cazul când antreprenorul nu execută obligaţia stipulată la alin.(1), clientul are
dreptul sa ceara repararea prejudiciului.
Dacă clientul, fiind informat de către antreprenor la timp şi în modul corespunzător, nu
înlocuieşte în termenul convenit materialul inutilizabil sau necalitativ, nu schimbă indicaţiile
referitoare la modul de executare a lucrării sau nu înlătură alte circumstanţe care ameninţa
trăinicia sau utilitatea lucrării, antreprenorul este în drept să ceară rezilierea contractului şi
repararea prejudiului.
Articolul 937 CCRM prevede obligaţia de informare a beneficiarului. Astfel,
antreprenorul sau prestatorul este ţinut, inainte de incheierea contractului să furnizeze
beneficiarului, în măsura în care circumstanţele o permit, toate informaţiile referitoare la
natura lucrării sau prestaţiei la bunurile şi termenul necesar lucrării sau prestaţiei.
Obligaţiile informaţionale ale antreprenorului în conformitate cu art. 950 CCRM sunt:
(1) Antreprenorul este obligat sa-1 informeze pe client despre faptul că:
a) materialul prezentat de client este inutilizabil sau necalitativ;
b) viciile materialelor vor face ca produsul final sa fie afectat de vicii;
c) respectarea indicaţiilor clientului ameninţa trăinicia sau utilitatea lucrării;
d) exista alte circumstanţe care nu depind tic antreprenor şi care ameninţă trăinicia sau
utilitatea lucrării.
2. Particularităţile contractul de prestări servicii: noţiune, elemente, obligaţii.

Una din categoriile contractului de antrepriză cele mai frecvent întâlnite este contractul
de prestări servicii care în conformitate cu articolul 970 CCRM, prin contractul de prestări
servicii, o parte, numită prestator, se obligă să presteze celeilalte părţi numite, beneficiar,
anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenita.
În calitate de categorie a contractului de antrepriză evidenţiem următoarele caractere: este
un contract bilateral, deoarece se cere exprimarea de voinţă a ambelor părţi, este
sinalagmatic deoarece dispune obligaţii reciproce. Este fi cu titlu oneros. deoarece ambele
părţi obţin ceva, este un contract consensual deoarece este valabil din momentul încheierii
lui. Este comutativ, cu executare succesivă.
Elementele:
Părţile, care se numesc prestator şi beneficiar deşi se numesc deosebit de cele ale
antreprize, nu dispun de careva particularităţi, adică pot fi persoane fizice şi juridice.
Părţile dispun atât de drepturi cât şi de obligaţii. Astfel, Beneficiarul, în cazul în care este
răspunzător, este obligat să amenajeze şi să întreţină astfel spaţiile, echipamentele sau
aparatele pe care trebuie să le procure pentru prestarea serviciilor şi să reglementeze astfel
prestarea serviciilor care trebuie efectuate sub conducerea şi în conformitate cu dispoziţiile
sale, încât prestatorul să fie protejat contra riscurilor pentru viaţa şi sănătate în măsura în
care natura serviciului prestat o permite
Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natura care reiese
direct din conţinutul art. 970 CCRM, este foarte variat şi în multe cazuri se reglementează de
normele de drept ale altor acte normative. Spre exemplu serviciile telefonice se
reglementează şi prin Regulamentul prestării serviciilor de telefoane fixă din
16.08.2001,prestarea serviciilor poştale se face în temeiul Regulilor privind prestarea
serviciilor poştale din 18.06.02.
În cazul în care nu s-a convenit asupra duratei raporturilor contractuale sau din natura ori
scopul serviciilor nu rezultă un termen, fiecare parte poate să rezilieze contractul.
Termenul contractul de prestări de servicii, este de mai multe feluri. Astfel, termenul de
prestare a serviciilor se reglementează prin art. 976 CCRM care prevede prestări pe termen
lung şi pe termene mai scurte. În cazul în care contractul de prestări servicii este încheiat
pentru perioade mai lungi de 5 ani, prestatorul poate rezilia contractul după 5 ani. Deci,
termenul mai lung nu poate depăşi 5 ani. Termenul pentru preaviz este de 6 luni. Dacă
relaţiile dintre părţi vor continua, cu ştiinţa celeilalte părţi, şi după încetarea termenului,
contractul de prestări servicii se considera prelungit pe termen nelimitat în măsura în care
cealaltă parte nu respinge imediat aceasta prelungire.
CCRM prevede următoarele termene mai scurte: Raporturile din contractul de prestări
servicii pot fi reziliate:
a) zilnic, începând cu sfârşitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi;
b) cel mai târziu în prima zi lucratoare din cursul unei săptămâni, începînd cu sfârşitul
următoarei zile de sîmbătă, dacă plata se calculează pe săptămînă;
c) cel mai târziu pe data de 15 a lunii, începând cu sfirşitul lunii calendaristice, dacă plata
se calculează pe lună;
d) cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămîni, începând cu sfirşitul unui
trimestru calendaristic, dacă plata se calculează pe trimestre sau pe perioade mai mari;
e) oricând dacă plata nu se face în dependenţă de intervale de timp.
In în care relaţiile privind prestarea de servicii ocupă tot timpul de lucru al prestatorului,
termenul pentru preaviz trebuie sa fie de 2 săptămâni.
La expirarea termenelor beneficiarul trebuie să preia serviciile, în cazul în care
beneficiarul întârzie să preia serviciile, prestatorul este îndreptăţit să solicite plata sumei
convenite pentru serviciile care nu au putut fi efectuate din cauza întîrzierii şi nu este obligat
să presteze servicii pentru aceasta sumă. El trebuie însă să accepte ca din suma de plată să se
scadă contravaloarea pentru economiile pe care le-a făcut prin neefectuarea serviciilor sau
pentru veniturile obţinute prin prestarea de servicii faţă de alţii, în aceeaşi perioadă, sau
pentru serviciile pe care nu le prestează cu rea-credinţă.
în CCRM se evidenţiază termenul de plată pentru servicii. Astfel, art. 971 prevede că,
plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor. Dacă plata pentru servicii se
calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în
parte.
Contractul prestări de servicii încetează odată cu expirarea termenului pentru care a fost
încheiat.
Dacă prestatorul reziliază contractul de prestări servicii din motive care nu ţin de
nerespectarea condiţiilor contractului de către beneficiar sau dacă beneficiarul reziliază
contractul din cauza că prestatorul nu respectă prevederile contractului, prestatorul nu are
dreptul la retribuţie în măsura în care serviciile sale de până atunci nu prezintă interes pentru
cealaltă parte în urma rezilierii. Dacă s-a efectuat plata serviciilor în avans, prestatorul este
obligat să restituie sumele în conform art.738 CCRM sau, în cazul în care rezilierea are loc
din motive neimputabile prestatorului, conform regulilor privind îmbogăţirea fără justă
cauză.
Dacă rezilierea are loc din cauza încălcării condiţiilor contractului de către cealaltă parte,
aceasta este obligată să suporte costurile pentru paguba cai prin rezilierea contractului.
 3. Particulatăţile contractul de transport, noţiune, categorii, obligaţii- legalizator a
prestărilor serviciilor în transport.

Articolul 980. Dat fiind faptul că la transportare se folosesc diferite mijloace de transport, iar
în calitate de obiecte ale transportării pot fi diferite mărfuri, bagaje, pasageri şi contractul de
transport se caracterizează printr-o varietate de forme. Este necesar să menţionăm şi
varietatea de acte normative care reglementează relaţiile de transport, astfel în afară de
CCRM aceste relaţii se reglementează de: Legea aviaţiei civile din 09.07.1997, Codul
transporturilor auto, aprobat prin legea 19.07.98. Regulamentul transporturilor auto de
mărfuri, călători şi bagaje, aprobat de ministerul transporturilor şi comunicaţiilor al RM din
09.12.1999, Codul navigaţiei comerciale al RM, aprobat prin Legea RM din 30.09.1999, etc.
CCRM prin art. 980 aduce următoarea definiţie:
Prin contractul de transport, o parte numită cărăuş, transportator se obligă faţă de cealaltă
parte, numită, pasager sau client să o transporte împreuna cu bagajele ei sau, respectiv, să
transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească
remuneraţia convenită. Transportarea gratuită a persoanei sau a bunului, cu excepţia cazului
când este efectuată în activitatea de întreprinzător de persoană care oferă public servicii de
transport, nu este guvernată de regulile stipulate în prezentul articol şi transportatorul poartă
doar o obligaţie de prudenţă şi diligentă.
Din conţinutul articolului evidenţiem următoarele caractere: este un contract bilateral,
deoarece se cere exprimarea de voinţă a ambelor părţi, este sinalagmatic deoarece dispune
obligaţii reciproce. Este cu titlu oneros, deoarece ambele părţi obţin ceva. Este un contract
consensual, deoarece este valabil din momentul încheierii lui. Este comutativ, cu executare
succesivă. Contractul de transport face parte din categoria contractelor prestări de servicii de
aceia poate avea multe tangenţe comune, însă vom evidenţia şi multe particularităţi
Elementele:
Părţile, care se numesc cărăuş - persoana care se obligă să transporte şi client, pasager
care este transportat sau transportă mărfuri, care pot fi atât persoane fizice sau juridice ce
dispun de capacitate de exerciţiu necesară. Persoana care face publică oferta de transport de
persoane şi bunuri este obligată să încheie un contract de transport, cu excepţia cazurilor în
care există un motiv serios de a refuza. De multe ori la contractul de transport a
încărcăturilor, expeditorul mărfii nu corespunde cu destinatarul, sau transportatorii se
schimbă şi acestea din urmă tot sunt părţi ale contractului. Astfel, articolul 983 CCRM
prevede că, în cazul când transportatorul transmite, total sau parţial, executarea obligaţiilor
sale, persoana care îl substituie este considerată parte a contractului de transport. Plata făcută
de client unuia dintre transportatori este liberatorie.
Obiectul contractului de transport îl formează serviciile de transportare a încărcăturilor,
pasagerilor şi bagajelor care reiese din conţinutul contractului nemijlocit.
Forma contractului de transport este în majoritatea cazurilor scrisă, însă care se
deosebeşte în dependenţă de mijlocul de transport şi de obiectul acestuia (scrisoare de
trăsură, conosament - navigaţie, bilete pentru pasageri, etc.).
Termenul transportării este foarte variat şi se precizează în conţinutul contractelor sau
actelor de însoţire în cazul transportării de mărfuri. Articolul 984 CCRM prevede că
cărăuşul esîe obligat să transporte pasagerul şi bagajele sau încărcătura în termenele stabilite
de lege sau de contract, iar în lipsa unor astfel de termene, într-un termen rezonabil.
Transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă şi rezonabila
Preţul care se plăteşte pentru transport se numeşte în CCRM taxă. Astfel, articolul 985
prevede că, pentru transportarea pasagerului şi bagajelor sau a încărcăturii. se plăteşte taxa
de transport convenită prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel. Taxa de transport se
plăteşte până la transportarea pasagerului şi bagajului sau a încărcăturii dacă legea sau
contractul nu prevede altfel. Cărăuşul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi încărcăturii
până la achitarea taxei de transport.
Atât în literatura de specialitate, legislaţie, cât şi practică transportul şi contractele se
împart în mai multe categorii.
Astfel în dependenţă de modul de efectuare a transportării CCRM evidenţiază:
1. Transportul succesiv şi transportul combinat. Transport succesiv este transportul
efectuat de mai mulţi cărăuşi care se succed utilizînd acelaşi mod de transport (vehicul).
Transport combinat este transportul în care cărăuşii se succed utilizind diferite moduri de
transport (vehicule).
2. O altă categorie a contractului de transport este contractul de transport de persoane şi
bagaje, al cărei definiţii o desprindem din articolul 980, după care contractul de transport, o
parte numită cărăuş, transportator se obligă faţă de cealaltă parte, numită, pasager sau client
să o transporte împreuna cu bagajele ei, respectiv la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se
obligă să plătească remuneraţia convenită.
Din conţinutul definiţiei evidenţiem următoarele caractere: este un contract bilateral,
deoarece se cere exprimarea de voinţă a ambelor părţi, este sinalagmatic, deoarece dispune
obligaţii reciproce. Este cu titlu oneros, deoarece ambele părţi obţin ceva, este un contract
consensual deoarece este valabil din momentul înţelegerii, sau exprimarea voinţei părţilor.
Este un contract de adeziune deoarece condiţiile lui sunt determinate de actele normative ale
ministerelor şi departamentelor şi sunt obligatorii pentru călători.
Particularităţile contractului sunt următoarele:
1. Contractul de transport de persoane se confirmă (se documentează) printr-un bilet (titlu
de călătorie).
Biletul poate fi eliberat transmisibil sau intransmisibil (tren, avion, vapor). Posibilitatea
transmiterii încetează cel târziu la începutul călătoriei, (art. 986 CCRM).
2. Condiţiile de transportare a bagajelor sunt concretizate în conţinutul aceluiaşi contract.
3. Se deosebesc între ele contractele în dependenţă de mijlocul de transport (cu vehicolul,
trenul, avion, vapor, etc.).
4. Cărăuşul se obligă să îmbarce, transporte şi debarce atât pasagerul, cît şi bagajele lui.
Cărăuşul este ţinut să transporte pasagerul la destinaţie în siguranţă, în caz contrar el este
ţinut să repare prejudiciul cauzat pasagerului, cu excepţia cazului când acest prejudiciu este
rezultatul unei forte majore, al stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia.
Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de
sănătate, a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării vehiculului.
Răspunderea cărăuşului pentru prejudiciile care rezultă din întârziere este exclusă dacă
altfel nu s-a convenit în mod expres sau dacă transportatorul nu a acţionat cu intenţie sau din
culpă gravă. Răspunderea cărăuşului nu poate fi exclusă sau imitată prin contract. Limitările
în mărimea despăgubirilor în transportul public de persoane trebuie aprobate de Guvern.
În aceiaşi măsură Cărăuşul răspunde pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea
bagajelor care i-au fost încredinţate de pasager, cu excepţia cazului când va dovedi forţa
majoră, viciul propriu al bunului sau vina pasagerului.
Cărăuşul nu răspunde pentru pierderea documentelor, banilor sau a altor bunuri de mare
valoare, cu excepţia cazului când i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat să
îl transporte. Cărăuşul nu este cu atât mai mult răspunzător pentru pierderea bagajelor de
mână care au rămas sub supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului când ultimul va
demonstra vinovăţia cărăuşului.
O altă categorie de contracte o creează contractele de transportare a bunurilor
(încărcăturilor). Această categorie de contracte de asemenea se deosebeşte în dependenţă de
mijlocul de transport.
O particularitate a acestor categorii de contracte constă în constatarea lor printr-o
scrisoare de trăsură conosament sau alt document echivalent. Articolul 994 CCRM prevede
că, lipsa, pierderea sau deteriorarea scrisorii de trăsură nu afectează valabilitatea contractului
de transport dar ea complică rezolvarea litigiilor apărute.
Scrisoarea de trăsură se întocmeşte de client dacă părţile nu au convenit altfel.
Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare originale care se semnează
de către client şi cărăuş. Primul exemplar se păstrează la client, al doilea însoţeşte
încărcătura, iar al treilea este remis cărăuşului.
Dacă bunurile sunt încărcate în mai multe vehicule sau dacă este vorbă de încărcături de
diferite feluri ori de încărcături repartizate în diferite locuri, atât cărăuşul, cât şi clientul
poate cere întocmirea unui număr de scrisori de trăsură egal cu numărul vehiculelor utilizate
sau cu numărul categoriilor încărcăturilor sau al locurilor de unde se expediază încărcăturile.
( Articolul 995 CCRM)
Părţile la contractele de transportare a bunurilor (încărcăturilor) se numesc cărăuşul -
persoana care se obligă să transporte şi expeditorul - persoana care transmite bunurile.
 În transportul feroviar calitatea de cărăuş o are calea ferată, în transportul maritim,
proprietarul navei sau armatorul, în transportul aerian, persoana care posedă un certificat de
operator, etc.

4. Particularipăţile contractului de administrare fiduciara folosit în activitatea de

antreprenoriat a persoanelor fizice şi juridice.

În activitatea de antreprenoriat un rol deosebit îl au contractele de administrare fiduciară

care este folosit pe larg în diferite domenii ale acestei activităţi. Astfel acest contract este
folosit şi pentru a legifera relaţiile de administrare a patrimoniului de stat. în legătură cu
aceasta la 22.01.1998 Guvernul a adoptat o hotărîre nr. 64 cu privire la transmiterea
patrimoniului de stat în administrare fiduciară.23'' Această Hotărîre a fost adoptată în scopul
perfecţionării sistemului de administrare a patrimoniului de stat şi asigurării activităţii
eficiente a întreprin-
Pentru aceasta a fost aporbat Regulamentul cu privire la transmiterea patrimoniului de
stat în administrare fiduciară.
Fondator şi beneficiar al administrării fiduciare, conform Regulament va fi
Departamentul privatizării şi administrării proprietăţii de stat pe lîngă Ministerul Economiei
şi Reformelor (în continuare - Departamentul privatizării).
Transmiterea patrimoniului de stat în administrare fiduciară se efectuează în scopul
perfecţionării sistemului de administrare a acestui patrimoniu, asigurării activităţii
postprivatizaţionale eficiente a întreprinderilor şi de pregătire a lor pentru privatizare prin
instituirea relaţiilor de drept bazate pe instituţia administrării fiduciare.
Conform relaţiilor menţionate Fondatorul administrării fiduciare va transmite pentru un
anumit termen managerului fiduciar patrimoniul de stat din componenţa societăţilor
economice (în continuare - întreprinderi), iar managerul fiduciar va exercita activităţi de
administrare a acestui patrimoniu.
Managerul fiduciar va decide de sine stătător exercitarea oricăror activitîţi care vor avea
drept scop:
a) redresarea şi îmbunătăţirea activităţii economice a întreprinderii;
b) crearea condiţiilor favorabile de privatizare a întreprinderii;
c) restructurarea managementului întreprinderii în baza principiilor de conducere
corporativă;
d) atragerea investiţiilor locale şi străine la întreprindere.
În administrare fiduciară pot fi transmise:
a) acţiunile statului din societăţile pe acţiuni deja formate în procesul privatizării;
b) cotele-părţi ale statului din societăţile economice cu alte forme organizatorico-juridice,
create în procesul privatizării;
c) acţiunile statului nesolicitate anterior contra bonuri patrimoniale;
d) acţiunile statului din societăţile pe acţiuni create pentru privatizarea lor ulterioară.
Pentru transmiterea proprietăâii de stat în administrare fiduciară se crează o comisie.
Decizia comisiei se va expune în procesul-verbal care se va transmite Departamentului
privatizării pentru perfectarea proiectului contractului de administrare fiduciară a
patrimoniului de stat (în continuare - Contract de administrare), conform anexei.
Condiţiile concrete de transmitere a patrimoniului de stat în administrare fiduciară se
menţionează în Contractul de administrare, care se încheie în scris, se autentifică notarial şi
se înregistrează la Departamentul privatizării.
Un alt model al contractului de administrare fiduciară este folosit la organizarea
administrării investiţiilor. Prezentul contract este încheiat în baza Legii cu privire la
fondurile de investiţi i nr. 1204-XHIdin5 iunie 1997, Regulamentului cu privire la
organizaţia de administrare a investiţiilor - managerul fondului, aprobat prin Hotărirea
Guvernului Republicii Moldova nr. 1041 din 7 noiembrie 1997, altor acte normative,
precum şi principalelor clauze ale prezentului contract.
În baza hotărîrci menţionate mai sus au fost aprobate mai multe modele de contracte care
sunt folosite pentru administrarea fondurilor de investiţii. Acestea sunt: contractul model de
administrare fiduciară a investiţiilor fondului de investiţii mutual (pe intervale.)
Contractul model de administrare fiduciară a investiţiilor fondului de investiţii nemutual.
 Forma-tip a actului de transmiiere-prckiare în administrare fiduciară a patrimoniului
fondului de investiţii.
La întocmirea actului de transmilere-preluare în administrare fiduciară a patrimoniului
fondului de investiţii în conformitate cu clauzele pimcipale ak contractului de administrare
fiduciară a investiţiilor fondului de investiţii, coordonate în prealabil, actul respectiv,
inclusiv nomenclatorul si valoarea patrimoniului supus transmiterii în administrare iiduciaiă.
va fi parte integrantă a contractului de administrare fiduciară a investiţiilor.
În cazul întocmirii actului de transmilere-preluare în administrare fiduciară a
patrimoniului fondului de investiţii in procesul executării contractului de administrare
fiduciară a investiţiilor acestuia nomenclatorul şi valoarea patrimoniului supus transmiterii
în administrare fiduciară, se prezintă în contract conform modelelor, aprobate în cadrul
anexei nr.3 la prezenta hotărîre.
Copiile contractelor de administrare fiduciară a investiţiilor fondurilor de investiţii,
inclusiv a celor pentru privatizare si a actelor de transmitere-preluare în administrare
fiduciară a patrimoniului acestor fonduri vor fi transmise Comisiei de Stat pentru Piaţa
Hîrtiilor de Valoare.
Raporturile sociale de administrare fiduciară suni reglementate şi de normele CCRM din
2002. Astfel, în conformitate cu articolul 1053, prin contractul de administrare fiduciara, o
parte numită fondator al administiărn, liduciant, predă bunuri în administrare fiduciară
celeilalte părţi, numite administrator fiduciar, iai aceasta se obligă să administreze
patrimoniul in interesul fondatorului administrării. Prin contract poate 11 desemnai în
calitate de beneficiar un terţ, care poate înainta pretenţii proprii fata de administratorul
fiduciar. Autorităţile publice nu pot exercita funcţia de administrator fiduciar.
Administratorul fiduciar nu poate fi beneficiar, în cazurile cînd administrarea fiduciara a
patrimoniului se constituie pe motive prevăzute de lege, drepturile fondatorului administrării
aparţin autorităţii tutelare sau unei alte persoane menţionate în lege.
Din conţinutul articolului evidenţiem următoarele caractere: este un contract bilateral,
deoarece se cere exprimarea de voinţă a ambelor părţi; este sinelagmatic, deoarece dispune
de obligaţii reciproce. Este cu titlu oneros, deoarece ambele părţi obţin ceva; este un contract
consensual, deoarece este valabil din momentul încheierii lui. Este cu executare succesivă.
Contractul face parte din categoria contractelor de prestări de servicii de aceia poate avea
multe tangenţe comune, însă vom evidenţia şi multe particularităţi. Administratorul
prestează servicii de administrare a bunurilor în interesul fondatorului. Având caractere
asemănătoare cu prestările de servicii, el are caractere specife contractului de mandat.
Raporturilor fiduciare se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat.
Elementele contractului: părţile, fondator al administrării, fiduciant, care predă bunuri şi
care nu este titular a dreptului de proprietate asupra bunurilor cele transmite în administrare
fiduciară şi administratorul fiduciar, fiduciar, orice persoană care dispune de capacitate de
exerciţiu deplină.
Obiectul administrării fiduciare, în conformitate cu articolul 1055 CCRM poate fi dat în
administrare fiduciara orice bun, inclusiv o universalitate de bunuri, atît existente la
momentul încheieri i contractului, cât şi dobândite în viitor, inclusiv bunurile dobândite de
administratorul fiduciar în exercitarea contractului.
Patrimoniul dat în administrare fiduciară include şi bunurile care, în calitate de echivalent
sau în urma unor acte juridice, iau locul bunurilor originale. Mijloacele băneşti nu pot fi date
separat în administrare fiduciară, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Bunurile date în
administrare fiduciară se separă de alte bunuri ale fondatorului administrării, precum şi de
bunurile administratorului fiduciar.
Forma contractului de administrare fiduciară.
Contractul de administrare fiduciară a proprietăţii se încheie în scris.
Drepturile şi obligaţiile administratorului fiduciar.
În conformitate cu art.l 1056 CCRM administratorul fiduciar este obligat să administreze
în nume propriu proprietatea încredinţată, dar pe riscul şi pe contul fiduciantului. În
raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are prerogativele unui proprietar. Dacă nu
manifestă faţă de interesele fiduciantului diligenta de care dă dovadă în afacerile proprii,
fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel. Administratorul fiduciar este
obligat să facă public faptul separării bunurilor luate în administrare fiduciară de bunurile
sale şi să menţină această publicitate. El răspunde faşă de fondatorul administrării pentru
dezavantajele, pierderile şi prejudiciile care rezultă din confuziunea celor două patrimonii.
Administratorul fiduciar poate dispune de un imobil doar în cazurile prevăzute de lege sau
de contractul de administrare fiduciară. Drepturile obţinute de administratorul fiduciar ca
rezultat al activităţii de administrare fiduciară se includ în componenţa patrimoniului primit
în administrare dacă în contract nu este prevăzută obligaţia de a le preda fiduciantului sau
beneficiarului. Obligaţiile rezultate din activitatea fiduciarului se execută din contul
bunurilor care se afla în administrare fiduciară. Fructele bunurilor revin fondatorului
administrării.
Administratorul fiduciar nu primeşte remuneraţie pentru activitatea sa, dacă părţile nu au
convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din lege.
Daca este prevăzută, remuneraţia poate fi exprimată fie în procente faşă de venitul
(profitul) obţinut din administrarea fiduciară a bunurilor, fie într-o sumă fixă de bani, fie în
formă de procurare a unei părţi a bunurilor administrare de fiduciar în conformitate cu
contractul de administrare fiduciară. Cheltuielile de administrare fiduciară le suportă
fondatorul administrării, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Fructele bunurilor revin
fondatorului administrării.
În conformitate cu articolul 1058 CCRM, administratorul fiduciar este răspunzător, în
raporturile cu terţii, pentru toate actele încheiate în limitele împuternicirilor conferite de
contractul de administrare fiduciară. Răspunderea se limitează la bunurile pe care le-a primit
în administrare fiduciară.
După încetarea administrării fiduciare şi transmiterea către fiduciant a bunurilor, acestea
pot fi urmărite în continuare pentru pretenţiile născute în legătură cu administrarea fiduciară.
Bunurile date în administrare fiduciară nu pot fi urmărite pentru satisfacerea pretenţiilor
înaintate faţă de administratorul fiduciar personal.
Fondatorul administrării fiduciare şi beneficiarul răspund pentru acţiunile ad-
ministratorului fiduciar numai arunci când li se poate imputa un comportament ilicit.

5. Caracterizarea particularităţilor contractului de factoring : noţiuni elemente,

efecte.

Acesta este o categorie nouă de contract care pentru prima oară a fost reglementat în
CCRM din 2002. în conformitate cu articolul 1290 CCRM, prin contract de factoring, o
parte, care este numită furnizorul de bunuri şi servicii (aderent), se obligă să cedeze
celeilalte părţi, care este o întreprindere de factoring (factor), creanţele apărute sau care vor
apărea în viitor din contracte de vânzări de bunuri, prestări de servicii şi efectuare de lucrări
către terţi, iar factorul îşi asumă cel puţin 2 din următoarele obligaţii:
a) finanţarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi şi plăţi în avans;
b) ţinerea contabilităţii creanţelor;
c) asigurarea efectuării procedurilor de somare şi de încasare a creanţe lor;
d) asumarea riscului insolvabilităţii debitorului pentru creanţele preluate (delcredere).
Contractul de factoring se încheie în scris. Cesiunea creanţelor trebuie să fie notificată
debitorilor. Părţile sunt obligate să precizeze mărimea, volumul, domeniul şi caracteristicile
creanţelor care fac obiectul contractului, precum şi elementele pentru determinarea sumei de
plată. Faţă de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanţă
în măsura în care dispoziţiile prezentului articol nu prevede sau din esenţa factoringului nu
reiese altfel.
Contractul este nul dacă nu prevede în mod expres suma care urmează să fie plătită
factorului. Suma se calculează în funcţie de circumstanţe, punîndu-se accentul mai ales pe
eventuala taxa delcredere şi, suplimentar, pe procentul care reprezintă reţinerile totale din
creanţele cesionate.
în măsura în care factorul cere o parte din suma creanţei ca garanţie pentru acoperirea
riscurilor legate de derularea contractului, acesta din urmă trebuie să prevadă în mod expres
conţinutul şi mărimea sumei. Garanţia nu poate depăşi 20% din suma creanţei. (Art.1295
CCRM)
Din cele expuse se desprind următoarele caractere principale ale acestui contract: este un
contract bilateral, deoarece se cere exprimarea de voinţă a ambelor părţi, este sinalagmatic
deoarece dispune obligaţii reciproce. Este cu titlu oneros, deoarece ambele părţi obţin ceva,
este un contract consensual deoarece este valabil din momentul încheierii lui, este cu
executare succesivă. Contractul din categoria contractelor prestări de servicii de aceia poate
avea multe tangenţe comune. Faţă de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare
la cesiunea dr creanţă în măsura în care regulile prezentului cod nu prevăd altfel sau din
esenţa contractului de factoring nu reiese contrariul. Pe parcurs însă vom evidenţia şi alte
particularităţi.
Elementele contractului: părţile furnizorul de bunuri şi servicii (aderent) numită, aderent,
care este o persoană juridică şi o întreprindere de factoring, ( factor), care pot fi orice
persoane juridice cu capacitate de exerciţiu necesară.
Drepturi şi obligaţii.
Ambele părţi se obligă să-şi ofere informaţiile necesare, pentru ca derularea contractului
să se efectueze cu respectarea intereselor fiecărei părţi.
Drepturile şi garanţiile aderentului faţa de debitor trec asupra factorului o dată cu
încheierea transferului creanţei asupra factorului, în măsura în care faptul acesta este
prevăzut în contractul de factoring.
Obiectul, în dependenţă de formele contractului pot fi. creanţele apărute sau care vor
apărea în viitor din contracte de vânzări de bunuri, prestări de servicii efectuare de lucrări
către terţi.
Termenul joacă un rol foarte important la acest contract, deoarece pentru rambursarea
creditului, plăţii dobânzii în conţinutul contractului sunt stabilite diferite termene.
Forma.
Contractul de factoring se încheie in scris.
Conţinutul contractului.
În conformitate cu articolul 1292 CCRM contractul poate prevedea transferul tuturor
drepturilor aderentului sau numai al unora dintre ele, ce deriva din contractele cu debitorii.
Contractul poate prevedea cesiunea creanţelor existente sau viitoare, condiţionate,
determinate la momentul încheierii contractului sau determinabile cel târziu în momentul
apariţiei lor. Clauza contractului în a cărei virtute sunt cesionate creanţe viitoare va opera
transferul acestora către factor la momentul apariţiei lor fără a fi nevoie de uu nou act de
transfer. Cesiunea creanţei aderentului către factor poate fi realizată chiar dacă între aderent
şi debitor există o convenţie ce interzice o astfel de cesiune. Aceasta prevedere nu aduce
atingere răspunderii aderentului faţă de debitor pentru prejudiciile rezultate din cesiunea
efectuată contrar prevederilor contractului.
Răspunderea aderentului reiese din conţinutul, prevederilor articolului l294 CCRM care
prevede că, aderentul răspunde pentru existenţa creanţelor, precum şi pentru îndeplinirea
obligaţiilor contractuale faţade debitor. Aderentul răspunde pentru capacitatea de plată a
debitorului, daca riscul nu a fost preluat de factor conform art. 1290 alin. (1) lit. d).
Debitorul poate opune factorului toate obiecţiile şi excepţiile pe care le are faţă de
aderent.
Debitorul poate cere factorului compensarea creanţei sale fata de aderent, dacă aceasta
creanţa era scadentă la momentul transferului creanţei către factor, în cazurile prevăzute mai
sus, aderentul răspunde faţă de factor pentru pierderi. Pentru prejudicii suplimentare,
aderentul este obligat la plata despăgubirilor numai dacă acestea au fost provocate cu
vinovăţie.
Dacă debitorul a plătit factorului, iar acesta a plătit aderentului, debitorul va avea dreptul să
ceară repararea prejudiciului numai faţă de aderent în cazul în care acesta nu-şi îndeplineşte
obligaţiile conform clauzelor contractuale, dar nu şi faţa de factor, cu excepţia cazurilor în
care acesta din urmă a plătit aderentului, deşi ştia că el nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform
condiţiilor contractuale. Categoriile: factoringul deschis sau acoperit
Contractul de factoring poate prevedea obligaţia şi dreptul părţilor de a informa debitorul
despre transferul creanţei, precum şi modalităţile prin care trebuie informat.
Dacă debitorul nu a fost înştiinţat despre transferul creanţei şi despre felul creanţei,
factorului i se poate opune plata debitorului către aderent. In acest caz, aderentul este obligat
să predea de îndată factorului suma obţinută. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică în
modul corespunzător şi transferurilor multiple ale aceleiaşi creanţe.
Plata debitorului către factor are efect de exonerare, indiferent de îndeplinirea obligaţiei
de înştiinţare, cu excepţia situaţiei în care acesta a cunoscut lipsa de valabilitate a
transferului.
Articolul 1291 CCRM prevede obligaţia de informare, conform căreia ambele părţi se
obliga sa-si ofere informaţiile necesare, pentru ca derularea contractului sa se efectueze cu
respectarea intereselor fiecărei părţi.
6. Caracteristica generală a contractelor bancare, locul şi importanţa lor în cadrul
raporturilor juridice civile creditului bancar.
Contractele bancare care includ contractul creditului bancar, contractul de depozit bancar,
contractul de cont curent bancar sunt o noutate în legislaţia civilă care sunt reglementate mai
pe larg abea începând cu anul 2002. Ele fac parte dintr-o categorie aparte deoarece ele
întrunesc în sine caractere specifice care sunt, în primul rând obiectul care pentru toate este
o sumă de bani, in toate se repetă un subiect şi anume banca, toate sunt însoţite de contacte
accesorii (gajul sau ipoteca). Toate sunt reglementate în temeiul legislaţiei civile şi anume
Codul Civil al RM, deşi fiecare categorie este reglementată şi de acte normative speciale în
domeniu.
Contractul de depozit bancar. Prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie
financiară (banca), autorizata conform legii, primeşte de la clientul său (deponent) sau de la
un terţ în folosul deponentului o sumă de bani pe care se obligă să o restituie deponentului
după un anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la vedere).
Raporturilor dintre bancă şi deponent li se aplică prevederile referitoare la împrumut şi la
contul curent bancar dacă acestea nu contravin naturii depozitului bancar.
Contractul de cont curent bancar. Prin contractul de cont curent bancar, banca se obligă
să primească şi să înregistreze în contul titularului de cont (client) sumele băneşti depuse de
acesta sau de un terţ în numerar sau transferate (virate) din conturile altor persoane, să
execute în limitele disponibilului din cont ordinele clientului privind transferul unor sume
către alte persoane, retragerile de numerar, precum şi să efectueze alte operaţiuni în contul
clientului din însărcinarea lui în conformitate cu legea, cu contractul şi cu uzanţele bancare,
iar clientul să achite o remuneraţie pentru prestarea serviciilor menţionate.
Aceste contracte fiind asemănătoare vor fi examinate după exemplu contractului de credit
bancar. CCRM prevede următoarea definiţie pentru contractul de credit bancar. Prin
contractul de credit bancar, o bancă numită, creditor se obligă să pună la dispoziţia unei
persoane numite debitor o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma
primită şi să plătească dobândă şi alte sume aferente prevăzute de contract.
Din această definiţie se desprind următoarele caractere principale ale acestui contract:
este un contract bilateral, deoarece se cere exprimarea de voinţă a ambelor părţi, este
sinalagmatic deoarece dispune obligaţii reciproce. Este cu titlu oneros, deoarece ambele
părţi obţin ceva, este un contract consensual deoarece valabil din momentul încheierii lui,
este cu executare succesivă. Contractul din categoria contractelor prestări de servicii de
aceia poate avea multe tangenţe comune. Faţă de contractul de credit bancar se aplică
prevederile referitoare la contractul de împrumut în măsura în care regulile prezentului cod
nu prevăd altfel sau din esenţa contractului de credit bancar nu reiese contrariul. Pe parcurs,
însă vom evidenţia şi multe particularităţi.
Elementele contractului: părţile banca numită, creditor, care este o persoană juridică şi
debitorul care poate fi orice persoană fizică sau juridică cu capacitate deplină de exerciţiu.
Obiectul, în dependenţă de formele contractului pot fi sume de bani.
Termenul joacă un rol foarte important la acest contract deoarece pentru rambursarea
creditului, plăţii dobânzii în conţinutul contractului sunt stabilite diferite termene.
Forma. Contractul de credit bancar se încheie în scris.
Un element important al contractului este dobînda la creditul bancar. Astfel, articolul
1237 prevede că, părţile contractului de credit bancar pot conveni asupra unei dobânzi fixe
sau flotante, în cazul în care părţile au convenit asupra unei dobfm.- i flotante, mărimea
acesteia poate fi modificată prin acordul părţilor. Creditorul nu poate modifica în mod
unilateral mărimea dobânzii decât în cazurile prevăzute de lege sau de contract, în cazul
când contractul prevede dreptul băncii de a modifica în mod unilateral mărimea dobânzii,
aceasta se va efectua în funcţie de rata de refinanţare a Băncii Naţionale, de rata inflaţiei şi
de evoluţia pieţei, ţinându-se cont de regulile echităţii. Creditorul îl va anunţa în scris pe
debitor despre modificarea mărimii dobânzii cu cel puţin l0 zile înainte de modificare.
Mărimea nouă a dobînzii se va aplica la soldul, existent la data modificării, al creditului.
în afară de dobândă, părţile pot conveni asupra unui comision pentru serviciile prestate în
legătura cu utilizarea creditului.
CCRM evidenţiază următoarele forme ale creditului: Articolul 1239 creditul în cont
curent, care poate fi acordat prin punere la dispoziţia debitorului a unei sume de bani (linie
de credit), pe care acesta o poate utiliza în rate în funcţie de necesităţile sale. Dobânda
pentru creditul în cont curent se calculează în funcţie de suma creditului utilizată efectiv
într-o anumită perioadă.
În legătură cu faptul că situaţia în economie este instabilă, părţile pot conveni asupra
constituirii unor garanţii reale (gaj), personale (fidejusiune) sau a unor alte garanţii uzuale în
practica bancară. Dacă apreciază garanţiile rambursării creditului lui ca insuficiente,
creditorul este în drept să ceară constituirea unor garanţii suplimentare, în cazul refuzului
debitorului de a oieri garanţiile suplimentare solicitate de creditor, acesta din urmă are
dreptul să reducă suma creditului proporţional reducerii garanţiei sau să rezilieze contractul.
Creditorul este obligat să accepte anularea măsurilor de asigurare care depăşesc limita
convenita a garanţiilor. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care măsurile de asigurare
depăşesc doar temporar limita convenită a garanţiei, (art. 1239-1240CCRM)
Creditorul este în drept să refuze executarea obligaţiei de a pune la dispoziţia debitorului
creditul dacă, după încheierea contractului de credit:
a) au apărut circumstanţe care indică cu certitudine incapacitatea viitoare a
debitorului de a rambursa creditul;
b) debitorul sau terţul încalcă obligaţia de a acorda garanţii de rambursare a
creditului pe care şi-a asumat-o sau alte condiţii înaintate de banca pentru pu
nerea la dispoziţie a creditului.
Creditorul are dreptul de a refuza să pună la dispoziţie următoarele transe ale creditului,
în cazul în care contractul prevede acordarea creditului în tranşe, dacă debitorul nu
îndeplineşte condiţiile contractului referitoare la tranşă sau tranşele precedente.
Debitorul este în drept să refuze creditul parţial sau total, în acest caz, el trebuie să
plătească creditorului o remuneraţie pentru punerea la dispoziţie a creditului (comision de
neutilizare) (Art. 1241 CCRM).
Articolul 1242 al CCRM prevede posibilităţi de reziliere a contractului atât pentru
creditor, cât şi pentru debitor. Astfel creditorul poate rezilia contractul şi cere restituirea
creditului şi a sumelor aferente dacă:
a) debitorul a devenit insolvabil;
b) debitorul nu a oferit garanţiile cerute sau a redus tară acordul creditorului
garanţiile oferite;
c) debitorul nu plăteşte dobânda în termenul stabilit;
d) debitorul nu a executat obligaţia de restituire a cel puţin 2 tranşe ale cred
itului, atunci când contractul prevede restituirea creditului în rate;
e) există alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.
Rezilierea contractului suspendă imediat utilizarea creditului, însă creditorul va acorda
debitorului un termen de cel puţin 15 zile pentru restituirea sumelor utilizate şi a sumelor
aferente.
Şi debitorul poate, în orice moment, să anunţe rezilierea contractului de credit, ce prevede
plata unei dobânzi fluctuante, cu condiţia notificării creditorului în termen de 7 zile de la
primirea notificării despre modificarea dobânzii.
Debitorul poate rezilia contractul în care s-a convenit asupra unei dobânzi fixe pentru un
anumit termen daca obligaţia de plată a dobânzii încetează înaintea termenului stabilit pentru
restituirea creditului şi nu se convine asupra unei alte dobânzi. Termenul de preaviz este de
15 zile.
Răspunderea părţilor.
în cazul neexecutării de către debitor la scadenţă a obligaţiei de restituire a creditului,
precum şi a obligaţiilor de plată a dobânzii şi a altor sume aferente. creditorul poate pretinde
plata unor penalităţi de întârziere în modul şi în mărimea prevăzute de lege sau de contract.
În cazul în care debitorul întârzie să efectueze plăţile datorate în baza contractului şi
părţile nu au convenit în contract asupra unorpenalităţi de întîrziere pentru suma datorată se
încasează o dobânda ou 5% mai mare decât rata dobînzii prevăzute în contract.
 Dacă a reziliat contractul de creditare pentru că debitorul se află în întîrziere cu
rambursarea sumelor datorate, creditorul are dreptul la o dobândă echivalentă cu rata legală
a dobânzii. Faptul acesta nu afectează dreptul creditorului sau al debitorului de a dovedi
cauzarea unui prejudiciu mai mare ori mai mic prin întârzierea rambursării creditului.
În cazul neexccutării de către bancă a obligaţiei sale de acordare a creditului, debitorul
poate pretinde plata unor penalităţi de întârziere în modul şi în mărimea prevăzute de lege
sau de contract.
În CCRM este prevăzută condiţia de reparare a prejudiciului în cazul rambursării
anticipate a creditului. Astfel, dacă debitorul rambursează creditul înainte de scadenţă,
creditorul este în drept să ceară reparaţia prejudiciului cauzat prin rambursare anticipată cu
deducerea sumelor economisite, luându-se în considerare creditul ce s-ar fi putut acorda din
contul acestor mijloace. La calcularea prejudiciului, se ţine cont atât de venitul ratat al
creditorului, cât şi de cheltuielile evitate de debitor prin rambursarea înainte de termen a
creditului. Considerăm că această prevedere îi pune în condiţii mai prioritare pe creditor.

Ordinul de plată. Cecul, cambia sau biletul la ordin. Acreditivul documentar.

Ordinul de plată, Cecul, Cambia sau biletul la ordin şi Acreditivul documentar fac parte
din categoria titlurilor de valoare care se studiază mai amănunţit de dreptul bancar, însă
adesea ori aceste titluri de valoare sunt folosite şi în circuitul civil la încheierea diferitor
contracte de vânzare cumpărare, donaţii, schimb, împrumut, etc. De aceia ele sunt
reglementate şi de legislaţia civilă, în raporturile civile ele se folosesc mai mult între
persoanele juridice dar pot fi folosite şi de persoanele fizice. Ele pot fi nominative, la ordin
sau la purtător.
In conformitate cu articolul 1256 CCRM, ordinul de plată este un titlu de valoare
(dispoziţie de plată) este dispoziţia dată de o persoană (ordonator) unei bănci (banca
ordonatoare) de a plăti o anumită sumă în favoarea unei alte persoane (beneficiar) pentru
stingerea unei obligaţii băneşti a ordonatorului faţă de beneficiar. Ordinul de plată poate fi
simplu, în cazul în care încasarea sumei de către beneficiar nu este condiţionată de
prezentarea vreunui document privind scopul plăţii, sau documentar, în cazul în care
încasarea sumei este condiţionată de prezentarea de către beneficiar a unor documente
cerute de ordonator.
Banca ordonatoare execută ordinul de plată prin transferul sumei indicate din contul
ordonatorului în contul beneficiarului în aceeaşi sau în altă bancă(banca plătitoare).
Banca va executa ordinul de plata în termenul stabilit prin lege, prin acordul părţilor sau
prin uzanţele bancare. Ordonatorul poate revoca sau modifica ordinul de plată atât timp, cât
banca nu 1-a executat. Ordinul de plată cuprinde:
a) numele sau denumirea, adresa şi numărul contului bancar al ordonatorului;
b) numele sau denumirea, adresa şi numărul contului bancar a! beneficiarului;
c) denumirea, codul şi adresa băncii ordonatoare;
d) ordinul de plată;
e) suma în cifre şi litere;
f) motivul efectuării plăţii;
g) în cazul ordinului de plată documentar, indicaţia documentelor care trebuie
prezentate de beneficiar;
h) data emiterii;
i) semnătura persoanei (persoanelor) autorizate a ordonatorului;
j) alte date, conform regulamentelor Băncii Naţionale u Moldovei.
În conformitate cu articolul 1259 t'CRM. cecul este un titlu de valoare negociabil ce
reprezintă o creanţă scrisă, întocmită conform prevederilor legii, cuprinzând ordinul
necondiţionat dat de emitent (trăgător) către plătitor (tras) de a plăti la vedere o anumită
sumă prezentatorului de cec sau persoanei indicate în cec, sau la ordinul acestei persoane.
Cecul este independent de tranzacţia care stă la baza creanţei achitate prin cec.
Efectuarea plăţilor prin cec este reglementată de prezenuil cod. de alte legi şi de uzanţele
bancare. Poate fi un titlu de valoare atât nominativ, cât şi la ordin, cât şi la purtător.
În conformitate cu articolul 1279, cambia (trată) este un titlu de credit care reprezintă o
creanţă scrisă, întocmită conform prevedenioi legii, cuprinzând ordinul necondiţionat dat de
trăgător ţ emitent) către tras (plătitor1) de a plăti imediat sau la scadenţă o sumă anumiiă
prezentatorului cambiei sau persoanei indicate in cambie, sau la ordinul acestei persoane.
(2) Biletul la ordin este un titlu de credit, iruocmueonionn prevederilor legii, prin care
trăgătorul se obligă să plătească imediat sau ta scadenţă o sumă anumită prezentatorului
titlului sau persoanei indicate în titlu, sau la ordinul acestei persoane.
Cambia si biletul la ordin sun! independente de actele juridice care stau ia ba/a creanţelor
plătite prin ele.
Efectuarea plaţilor prin cambie şi prin bilet la ordin sunt reglementate de prezentul cod,
de Legea cambiei şi de alte acte normative, precum şi de uzanţele bancare.
Acreditivul documentar în conformitate cu articolul 1280CCRM, este un aranjament,
oricum ar fi denumit sau descris, prin care o bancă (banca emitentă), acţionînd la cererea
clientului sau (ordonatorului) şi conform instrucţiunilor acestuia sau în nume propriu,
efectuează o plată către un terţ (beneficiar) ori la ordinul acestuia sau acceptă şi plăteşte
cambii trase de către beneficiar, sau autorizează o altă bancă să efectueze o astfel de plată ori
să accepte şi să plătească asemenea cambii. Acreditivul documentar este un contract separat
de actul juridic care sta la baza lui. În operaţiunile pe baza de acreditiv, toate părţile
implicate operează cu documente şi nu cu bunuri, servicii sau alte prestaţii la care
documentele pot să se refere. Efectuarea plăţilor prin acreditiv documentar este reglementată
de prezentul cod, de alte acte normative, precum şi de uzanţele bancare.
Articolul 1234CCRM prevede obligaţia de confidenţialitate. Astfel banca este obligata su
păstreze confidenţialitate asupra tuturor faptelor de care a aflat ca urmare a legăturilor de
afaceri cu clientul.
Aceasta obligaţie nu exista daca astfel rezulta dintr-o dispoziţie legală ori dacă priveşte
informalii generale a căror dezvăluire nu prejudiciază interesele justificate ale clientului.
Obligaţia de confidenţialitate subzistă şi după încetarea relaţiilor contractuale.

7. Particularităţile contractului de depozit comercial bancar: noţiune, caractere, clasificări.

Depozitarea este una din cele mai vechi forme de raporturi sociale care se întîlnessc în
societate. În CCRM ea se reglementează în forma contractului de depozit, care în
conformitate cu art. 1086, prin contractul de depozit o parte, numită depozitar, se obligă să
păstreze bunul mobil, predat de cealaltă parte, numită deponent, o perioadă determinată sau
nedeterminată şi să-l restituie la cerere.
Din definiţia adusă evidenţiem următoarele caractere:
Este un contract unilateral, deoarece apar obligaţii doar pentru o parte, însă cînd ete cu
titlu oneros, este bilateral. Este cu titlu gratuit, dar poate fi şi cu titlu oneros, deoarece
ambele părţi obţon ceva. Este un contract real, dar poate fi şi consensual.
Elementele:
Părţile, care se numesc deponent şi depozitar, pot fi atît persoane fizice cît şi juridice.
Fiind unilateral, crează obligaţii pentru depozitar. Astfel, art.1089 CCRM prevede
următoarele obligaţii de păstrare a bunului:
1. În cazul depozitului cu titlu oneros, depozitarul este obligat să se îngrijească de
integritatea bunului primit cu prudenţă şi diligenţa unui bun profesionist.
2. În cazul în care depozitul are titlu gratuit, depozitarul este obligat să se îngrijească
de integritatea bunului ca de propriu bun.
3. Depozitarul este obligat să restituie bunul în starea în care se află la momentul
restituirii. Riscul pieririi sau deteriorării furtuite rămîne în sarcina deponentului.
4. depozitarul căruia i s-a luat bunul depozitat, şi care a primit în locul lui o sumă de
bani sau un alt bun, trebuie să dea deponentului ceea ce a primit.
Succesorul depozitarului care a vîndut cu bună-credinţă bunul despre care nu ştia că este
depozitat, este ţinut să restituie doar preţul primit, sau să cedeze creanţa sa către
cumpărătoruui, dacă preţul încă nu s-a stabilit.(art.1095CCRM).Depozitarul nu are dreptul
să folosească, fără permisiunea deponentului, bunul predat în depozit, cu excepţia cazului
cînd faptul acesta este necesar conservării bunului. Art. 1099 CCRM prevede obligaţia de
aremite fructele bunului depozitat, percepite în perioada de depozitare. El va răspunde
pentru neexecutarea acestor oblibaţii numai în caz de intenţie sau culpa gravă. Deponentul
este obligat să compenseze cheltuieli necesare de percepere şi păstrare a fructelor.
Depozitarul este obligat să plătească dobânda pentru banii depo/.itali numai din ziua în caic
a fost pus în întârziere privind restituirea banilor.
Depozitarul dispune şi de unele drepturi. Astfel, articolul 1093 CCRM, prevede că,
depozitarul are dreptul sa modifice, după caz, condiţiile de depozitare numai după ce 1-a
înştiinţat pe deponent şi a obţinut încuviinţarea lui. De asemenea, depozitarul trebuie să-1
informeze pe deponent despre confiscarea sau realizarea unor drepturi ale terţilor asupra
bunului depozitat, în cazul în care modificarea condiţiilor depozitului este strict necesară
pentru înlăturarea riscului de distrugere, pierdere sau deteriorare a bunului, depozitarul este
în drept să modifice modul, locul şi alte condiţii de păstrare fără a cere deponentului
încuviinţarea. Apariţia unui pericol real de deteriorare sau degradare a bunului depozitat ori
apariţia unor alte condiţii care ameninţa siguranţa păstrării bunului da depozitarului dreptul
să vândă bunul ia un preţ determinat de situaţia creată în cazul în care deponentul nu poate
întreprinde vreo acţiune etc.
Deponentul dispune de drepturi Astfel, articolul 1096 CCRM prevede dreptul de a ridica
bunul depozitat oricând bunul depozitat, chiar şi atunci când contractul prevede un termen
de depozitare, în cazul în care depozitul este făcut în interesul depozitarului, deponentul este
obligat să repare prejudiciul cauzat prin preluarea anticipată a bunului.
Forma contractului de depozit în conformitate cu articolul 912 CCRM poate fi atât orală
cât şi scrisă.
Obiectul contractului sunt totalitatea bunurilor mobile, determinate individual şi generic.
Dacă în depozit au fost predate bunuri determinate generic, bunurile trec, în lipsa unei
înţelegeri contrare, în proprietatea depozitarului. In astfel de caz, depozitarul se obliga să
restituie deponentului o cantitate de bunuri egală sau stipulată de părţi, de acelaşi gen şi de
aceeaşi calitate.
Deşi termenul contractului de depozit nu este reglementat expres, el arco mau:
importanţă. In multe forme ale acestui contract mai ales când este cu titlu L'niliht termenul
nu se stipulează, însă în majoritate contractelor termenul se concretizează. Astfel,
deponentul are dreptul să-şi ridice oricând bunul depozitat, chiar si atunci când contractul
prevede un termen de depozitare. Depozitarul poate cerc oricând deponentului să-şi ridice
bunul depozitat dacă în contract nu este stabilit un termen de depozitare.
Dacă s-a stabilit un termen pentru ridicarea bunului, la expirarea lui depozitarul răspunde
doar pentru prejudiciul cauzat din intenţie sau din culpa grava.
S-a menţionat că contractul de depozit poate fi şi cu titlu oneros, atunci, la părţi apar
drepturi şi obligaţii reciproce adică contractul devine bilateral şi sinalagmatic. Astfel
articolul 1102 prevede obligaţia de a plăti remuneraţie. Dacă depozitul are titlu oneros,
deponentul se obligă sa plătească remuneraţia la încetarea depozitului, dacă în contract nu
este prevăzut altfel. În cazul în care depozitarul executa depozitul în cadrul unei activităţi
profesionale, se consideră că asupra remunerării s-aconvenit în mod tacit. Dacă asupra
mărimii remuneraţiei datorate nu s-a convenit, se consideră convenită, în cazul existenţei
unui tarif stabilit, retribuţia tarifară, iar în lipsa tarifului, retribuţia obişnuită. Deponentul
este obligat sa compenseze depozitarului cheltuielile necesare păstrării bunului.
Depozitarul are dreptul sa reţină bunul depozitat peste termenul prevăzut în contract până
la momentul retribuirii sale şi compensarea cheltuielilor de păstrare. (Art. 1102-1103
CCRM)
In dependenţă de modul de păstrare a bunurilor deosebim mai multe forme sau categorii
de depozitări. Ne vom referi doar la particularităţile acestora.
Astfel, depozitarea în hoteluri, cămine, sanatorii, casele de odihna şi altele dispun de
particularităţile depozitului hotelier, reglementat de articolul 1105 CCRM după care,
hotelurile, căminele, sanatoriile, casele de odihnă şi altele asemenea răspund pentru
distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunurilor persoanelor fizice, pe care acestea le au cu
ele în încăperile rezervate lor, chiar dacă bunurile, cu excepţia banilor, titlurilor de valoare şi
bijuteriilor, nu au fost predate în depozit în mod special. Convenţia contrara este nula.
Răspunderea prevăzută se exclude în cazul în care prejudiciul este cauzat de o forţă majoră,
de către un oaspete al clientului sau de proprietăţile bunului.
O altă modalitate de depozitare este sechestrul bunurilor mobile. În conformitate cu
articolul 1106 CCRM. sechestrul este depozitul în baza căruia persoanele remit un bun în
litigiu unui terţ, care se obligă să-1 restituie, după terminarea procesului, celui care are drept
asupra lui.
Depozitarul însărcinat cu sechestru este ales de către părţi prin acord mutual. Părţile pot
să desemneze pe unul dintre ei. în cazul în care nu ajung la un acord privind depozitarul sau
privind condiţiile sechestrului, părţile pot cere instanţei de judecată să decidă.
Depozitarul însărcinat cu sechestru nu are dreptul să facă în privinţa bunului nici o
cheltuială sau alte acte, cu excepţia celor de conservare, în lipsa unei stipulaţii contrare sau
autorizaţii a instanţei de judecată.
Depozitarul poate, totuşi, cu sau fără consimţământul părţilor, cu autorizaţia instanţei de
judecată, să vândă bunurile a căror depozitare implică cheltuieli disproporţionate în raport cu
valoarea lor. Suma încasată din vînzarea bunului va rămâne la depozitar în condiţiile
sechestrului. Sechestrul se încheie după soluţionarea litigiului prin restituirea bunului către
cel îndreptăţit. Depozitarul nu poate, înainte de soluţionarea litigiului, să fie eliberat şi să
restituie bunul decit cu consimţământul tuturor părţilor sau, în lipsa consimţământului, dacă
există un motiv întemeiat, prin autorizarea instanţei de judecată. Depozitarul însărcinat cu
sechestru trebuie să facă o dare de seamă la sfârşitul depozitului sau pe parcursul lui, la
cererea părţilor sau a instanţei de judecată. (Art. 1106-1110 CCRM)
Sechestrul poate fi instituit si de instanţa de judecata, în acest caz el este supus regulilor
stabilite de Codul de procedura civila, precum si de prezentul capitol, în măsura in care nu
sînt incompatibile.
O categorie aparte creează magazinajul care dispune de un şir de particularitâţi. În
conformitate cu articolul 1112 CCRM raporturilor de magazinaj, care este un contract de
predare a bunurilor spre păstrare la un depozit de mărfuri, se aplică în modul corespunzător
dispoziţiile referitoare la depozit.
Astfel, la înmagazinate articolul l120 CCRM prevede că la primirea bunurilor,
magazinerul are obligaţia să elibereze o recipisă de magazinaj. Recipisa de magazinaj
trebuie să conţină:
a) data întocmirii şi numărul înscrierii în registrul de magazinaj;
b) numele sau denumirea şi adresa peisoanei ale cărei bunuri se înmagazinează;
c) locul de înmagazinare;
d) regulile magazinajului,
e) cantitatea (numărul, măsura ori greutatea) bunurilor înmagazinate şi calitatea, iar în
cazul bunurilor ambalate, descrierea ambalajului;
f) costul de magazinaj, alte costuri care pot să apară;
g) faptul că bunul înmagazinat trebuie sau nu asigurat şi. după caz,, costul de
asigurare:
h) termenul magazinajului şi data expirării lui ori inexistenţa termenului;
i) alte date. la alegerea părţilor;
j) semnătura magazinerului şi ţtampila.
Lipsa unor date nu poate invalida recipisa de magazinaj.
Magazinerul trebuie să asigure înmagazinarea şi păstrarea bunurilor preluate cu diligenta
unui bun profesionist.
Magazinerul nu este obligat, dacă legea sau contractul nu prevede altfel, să constate la
preluarea bunurilor cantitatea (numărul, măsura ori greutatea), genul, felul sau alte
caracteristici ale lor.
Dacă bunurile predate spre înmagazinare se află la livrare într-o stare de depreciere sau
deteriorare ce poate fi constatată din exterior, magazinerul trebuie să conserve drepturile în
despăgubire împotriva transportatorului, sase îngrijească de dovada acestei stări a bunurilor
înmagazinate şi să-1 anunţe neîntârziat pe deponent, în caz de omisiune, el este obligat sa
repare prejudiciu! produs prin aceasta. (Art. 1114 CCRM)
Magazinerul este obligat să permită, pe parcursul orelor de lucru, deponentului sau unei
alte persoane îndreptăţite să ia mostre, să inspecteze bunurile înmagazinate şi să adopte
măsurile necesare conservării lor.
Dacă se schimbă locul de înmagazinare, dacă au apărut schimbări ale caracteristicilor
bunurilor sau dacă asemenea schimbări sunt pe cale de a se produce, magazinerul este
obligai să anunţe de îndată faptul acesta.
Anunţul va fi făcut către ultimul deţinător, cunoscut de magaziner, al recipisei de
magazinaj. În caz de omisiune, magazinerul este obligat să repare prejudiciul produs prin
aceasta.
Magazinerul este răspunzător de distrugerea, pierderea ori deteriorarea bunurilor aflate în
paza s:i dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea nu s-au produs ca urmare a unor
împrejurări care nu pot fi evitate prin grija unui depozitar profesionist.
Magazinerul nu poate cere ridicarea bunului înmagazinat înainte de expirarea termenului
convenit pentru magazinaj, iar dacă nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, înainte de
a expira 3 luni de la înmagazinare.
Dacă nu s-a convenit asupra unui termen de magazinaj sau dacă păstrează bunul după
expirarea termenului, magazinerul poate cere ridicarea bunului numai în urma rezilierii
contractului cu respeciaiea unui termen de preaviz de o lună.
Dacă deponentul nu ridică la expirarea termenului de magazinaj bunul inmagazinatt,
magazinerul are dreptul, în urma unei somaţii, să vândă bunul la licitaţie. Aceasta nu poate
avea Ioc înainte de expirarea unei luni de la somaţie.
După ce creanţele magazinerului decurgînd din magazinaj şi organizarea licitaţiei au fost
satisfăcute din suma obţinută din vânzare, restul va fi predat de către magaziner posesorului
legitim al recipisei de magazinaj.
Articolul 1089 CCRM prevede obligaţia de păstrare a bunului.
In cadru! depozitului cu titlu oneros, depozitarul este obligat să se îngrijeasca de
integritatea bunului primit cu prudenta si diligenta unui bun profsionist.
In cazul in care depozitul are titlu gratuit, depozitarul este obligat să se ingrijeasca de
integritatea bunului ca de propriul bun.
(1) Depozitarul este obligat sa restituie bunul in starea in care se află la momentul
restituirii. Riscul pieirit sau deteriorării fortuite ramine in sarcina deponentului.
(2) Depozitarul căruia i s-a luat bunul depozitat si care a primit in locul lui o suma de
bani sau un alt bun trebuie sa predea deponentului ceea ce a primit.
(3) Succesorul depozitarului care a vindut cu buna-credinta bunul despre care nu ştia ca
este depozitat este ţinut sa restituie doar preţul primit sau să cedeze creanţa sa contra
cumpărătorului daca preţul nu s-a plătit.
(1) Depozitarul este obligat sa restituie bunul în starea în care se află la momentul
restituirii. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite ramine in sarcina deponentului.
(2) Depozitarul căruia i s-a luat bunul depozitat si care a primit in locul lui o suma de
bani sau un alt bun trebuie sa predea deponentului ceea ce a primit.
(3) Succesorul depozitarului care a vindut cu buna-credinta bunul despre care nu ştia ca
este depozitat este ţinut sa restituie doar preţul primit sau să cedeze creanţa sa contra
cumpărătorului daca preţul nu s-a plătit.
Articolul 1097 CCRM prevede obligaţiunea de a-si ridica bunul depozitat care este a
deponentului.
1. Depozitarul poate cere oricind deponentului sa-si ridice bunul depozitat, dacă în
contract nu este stabilit un termen de depozitare.
2. Depozitarul poate sa-si exercite dreptul specificat la alin.(1) doar în aşa fel încît
deponentul sa poată depozita in alt loc bunul, cu excepţia cazurilor cînd exista motive
intemeiate pentru a pretinde ridicarea imediata.
Obligaţia de a remite fructele bunului depozitat este reglementată de articolul
1099CCRM.
1. Depozitarul este obligat sa remită fructele bunului depozitat, percepute în perioada de
depozitare. El va răspunde pentru neexecutarea acestei obligaţii numai în caz de intenţie sau
culpa grava.
2. Deponentul este obligat să compenseze cheltuielile necesare de percepere şi păstrare a
fructe lor.
3. Depozitarul este obligat să plătească dobinda pentru banii depozitaţi numai din ziua în
cars a fost pus în întîrziere privind restituirea banilor.
Articolul 1102. Obligaţia de a plaţi remuneraţie este reglementată de articolul 1102
CCRM.
Daca depozitul are titlu oneros, deponentul se obliga sa plătească remu-nesatia la
incetarea depozitului daca in contract nu este prevăzut altfel.

8. Unele particularităţi ale realizării utilizării inovaţiilor raţionalizărilor,

 descoperirilor ştiinţifice, operelor literare, de artă şi a altor obiecte ale proprietăţii
intelectuale în Republica Moldova. Contractul de autor, noţiune, categoriile.

Unul din cele mai importante şi frecvent întâlnite drepturi sunt drepturile de autor.
Constituţia Republicii Moldova garantează libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice,
precum şi dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce
apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sînt apărate de lege (art. 33,
Constituţia Republicii Moldova).
Drepturile de autor sunt reglementate şi prin Legea Republicii Moldova privind dreptul
de autor şi drepturile conexe, aprobată la 23 noiembrie 1994,. Legea RM cu privire la
activitatea editorială, adoptată la 20 aprilie 2000 care au creat o bază de drept reală pentru
activitatea intelectuală şi munca creatoare. Rezultatele activităţii acestor persoane sunt
considerate operele ştiinţifice, liteare şi de artă. Raporturile dintre autorii lucrărilor şi alte
persoane în privinţa folosirii creaţiilor se reglementează de normele speciale de drept – de
dreptul de autor.
Munca de creare poate fi folosită şi ca activitatea economică. Astfel, în conformitate cu
p.3 al art. l al legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi:"Antreprenoriatul în legătură
cu crearea şi utilizarea inovaţiilor, raţionalizărilor, descoperirilor ştiinţifice, operelor literare,
de artă şi a altor obiecte ale proprietăţii intelectuale este reglementată atît de prezenta lege,
cît şi de o legislaţie specială," ceea ce înseamnă că este o activitate din domeniu.
Ca instituţie a dreptului antreprenoriatului, dreptul de autor reprezintă în sine ansamblul
normelor de drept, care reglementează relaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale,
legate de crearea şi folosirea operelor ştiinţifice, literare şi de artă. Prin dreptul de autor se
reglementează relaţiile sociale ce apar între autori sau licenţiaţii acestora şi alte persoane,
inclusiv folosirea operelor ştiinţifice, literare şi de artă, de asemenea şi a acelora care sunt
legate de ele.
Legea privind dreptul de autor şi drepturi conexe reglementează relaţiile care apar în
legătură cu crearea şi valorificarea operelor literare, de artă şi ştiinţifice(drept de autor),
interpretărilor, fonogramelor şi emisiunilor organizaţiilor de audioteledifuziune drepturi
conexe-art. l, alin.2).
Prin art. 4, cap. I se protejează operele creaţiilor intelectuale în domeniul literaturii, artei
şi ştiinţei, exprimate într-o anumită formă obiectivă ce permite a le reproduce, atît publicate
cît şi nepublicate, indiferent de forma, destinaţia şi valoarea fiecărei opere, precum şi de
procedeul de reproducere a ei.
Acţiunea legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe se extinde asupra operelor,
indiferent de locul primei lor publicaţii, titularii dreptului de autor ai cărora sînt persoanele
fizice sau juridice din Republica Moldova; operelor publicate pentru prima dată în
Republica Moldova, indiferent de cetăţenia titularului dreptului de autor; altor opere în
corespundere cu tratatele internaţionale, la care Republica Moldova este parte.
Principiile fundamentale ale dreptului de autor sînt următoarele: libertatea creaţiei
artistice şi ştiinţifice; prezumţia de autor, care înseamnă că autorul se foloseşte în
exclusivitate de dreptul de autor al creaţiei sale. Acest drept decurge din însuşi faptul creării
ei; îmbinarea intereselor personale ale autorului cu interesele obşteşti, ceea ce înseamnă, de
exemplu: folosirea operei autorului de către alte persoane plătindu-i-se o remunerare sau
chiar fără aceasta, dacă folosirea se efectuează în interesele societăţii de cătrre biblioteci,
instituţii de învăţămînt şi asemenea lor; oferirea de largi drepturi patrimoniale şi
nepatrimoniale, privilegii; remunerarea muncii de creaţie în conformitate cu volumul şi
calitatea ei; procedeul juridic de apărare a drepturilor şi altele.
Activitatea de creaţie a savanţilor, scriitorilor, compozitorilor, pictorilor, sculptorilor,
arhitecţilor poartă o mare valoare socială, deoarece operele create de ei se folosesc drept cele
mai importante metode de educaţie culturală şi morală a oamenilor.
Termenele. Dreptul de autor acţionează pe tot parcursul vieţii autorului şi 50 de ani după
decesul lui, începînd de la l ianuarie a anului care urmează după anul decesului autorului, cu
unele excepţii stabilite de Legea privind dreptul de autor.
Dreptul de autor asupra operelor colective se păstrează pe parcursul vieţii a fiecărui
coautor şi timp de 50 de ani, începînd de la l ianuarie a anului care urmează după anul
decesului ultimului coautor. După expirarea termenului de ocrotire a dreptului de autor
opera devine obştească.
Dreptul de autor se transmite prin moştenire (art. 17 al Legii privind dreptul de autor).
Lege cu privire la drepturile de autor şu drepturile conexe nu aduce o definiţie a
Contractul de autor, noi considerăm că este un contract, care clauzele şi condiţiile de folosire
a operei autorului, de valorificare a operii de alte persoane. Prin contract o parte numită
autor transmite în folosinţă, altei părţi numite folositor drepturile sale de folosire a operei în
modul prevăzut de autor, precum şi să plătească o remuneraţie numită onorariu. Prin
contractul de autor pot fi transmise numai drepturile patrimoniale ale autorului, (art. 24 al
Legii)
Obiectul contractului: folosirea operei autorului sau valorificarea operei.
Legea prevede că obiectul contractului poate fi de editare sau reeditare a operei, de
interpretare publică a lucrării, de creare a unei lucrări, de folosire în industrie a unei lucrări,
etc.
Contractele de autor pot avea şi alte obiecte.
Caracterele: este un contract bilateral, consensual, cu titlu oneros, translativ de folosinţă.
Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă, (art. 25 al Legii).
Termenul de folosire a contractului nu poale depăşi termenul dreptului de autor.
Contractul are o mare importanţă deoarece prin intermediul acestuia se concretizează modul
de folosire a rezultatelor activităţii intelectuale.

Drepturile patrimoniaie şi ncpatrimonialc ale autorului.

În cadrul raporturilor juridice din activitatea economică cu privire la crearea dreptului de

autor apar atât drepturi patrimoniale, cât şi nepatrimoniale ale autorului. Legislaţia în
vigoare stabileşte că autorul se foloseşte în exclusivitate de dreptul de autor asupra operei
sale, care decurge clin însuşi faptul creării ei. Pentru apariţia si stabilirea dreptului de
proprietate nu este necesară înregistrarea, o altă perfectare specială sau respectarea altor
formalităţi.
Articolul 4 al Legii privind dreptul de autor, prevede, că dreptul de autor se constituie din
drepturi cu caracter patrimonial (economic) şi nepatrimonial (personal, moral)
Esenţa drepturilor patrimoniale (economice) constă în primul rînd în aceea că. conform
art. 10 al Legii privind dreptul de autor, autorului sau aitui titular al dreptului de autor îi
aparţine dreptui exclusiv la valorificarea operei sub orice formă şi prin orice procedeu.
Dreptul exclusiv de valorificare a operei înseamnă dreptul autorului sau al altui titular a!
dreptului de autor de a efectua, de a permite sau de a interzice efectuarea următoarelor
acţiuni: reproducerea operei; difuzarea exemplarelor operei, inclusiv prin comercializare,
închiriere şi prin alte modalităţi; importarea exemplarelor operei pentru difuzare, inclusiv a
exemplarelor confecţionate cu permisiunea autorului sau a altui titular al dreptului de autor;
demonstrarea publică a operei; interpretarea publică a operei: comunicarea publică a operei;
traducerea operei; prelucrarea, adaptarea, aranjamentul si alte asemenea modificări ale
operei
Realizarea dreptului exclusiv asupra operei permite autorului să primească remuneraţia
pentru munca intelectuală şi creatoare depusă şi chiar venit. Tarifele onorariilor de autor se
stabilesc de legislaţie. Astfel, ele sint stabilite prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova
din 12 iulie 2001 "Privind tarifele minime ale remuneraţiei de autor", prin care se aprobă
Regulamentul cu privite la remunerarea autorilor pentru editarea creaţiilor literate, muzicale,
ştiinţifice, didactice, tehnico-industriale de specialitate şi de alte genuri (anexa nr.1).
Tarifele onorariilor unice de autor pentru operele literare şi de arta create la comandă în
vederea interpretării lor publice ori pentru dreptul de a le monta în scopul interpretării
publice (anexa nr. 2).
Tarifele onorariilor de autor pentru interpretarea (comunicarea, demonstrarea) publică şi
alte forme de valorificare aie creaţiilor dramatice, muzicale, muzical-dramatice şi
audiovizuale (anexa nr. 3).
Regulamentul cu privire Ia remunerarea autorilor pentru valorificarea industrială
(multiplicarea) a operelor de artă plastică, decorativă şi aplicată (anexa nr. 4).
In Republica Moldova remuneraţia de autor (denumită în continuare şi onorariu de autor)
pentru editarea operelor de orice gen se plăteşte în cuantumurile şi termenele stabilite prin
contracte, întocmite în formă scrisă. Se recomanda 3 modalităţi de plată a onorariilor potrivit
contractelor de editare:
a) sub formă de cote procentuale calculate din preţul iniţial(costul) unei cărţi; prin acord
(pentru întregul tiraj); conform tarifelor stabilite de Guvern pentru editurile subvenţionate
din bugetul de stat.
Valorificarea operei autorului de către alte persoane pentru a o schimba sau valorificarea
ei într-o formă modificată, precum şi în traducere, se admite în baza unui contract încheiat
cu autorul sau cu succesorii lui (art. 19 al Legii privind dreptul de autor). Prin încheierea
unui contract se subînţelege folosirea operei autorului cu acordul lui, plătindu-i-se onorariu
de autor, cu excepţia cazurilor stabilite de lege (vezi art. art. 20-23 ale Legii privind dreptul
de autor).
Autorul operei beneficiază de următoarele drepturi personale (morale):
la paternitate - dreptul de a se considera autor şi de a cere o atare recunoaştere inclusiv
prin indicarea numelui său pe fiecare exemplar de operă publicată sau la interpretarea în
public a operei, dacă aşa ceva este posibil;
Ia nume - dreptul autorului de a decide cum va figura numele său în timpul valorificării
operei (numele adevărat, pseudonimul sau anonimul);
la integritatea operei;
la stima reputaţiei - dreptul de a apăra opera de oricare denaturări, schimonosirii sau alte
modificări ale operei, care pot aduce prejudicii onoare şi demnităţii autorului; de a da
publicităţii opera sa sau de a permite (interzice) publicarea ei în orice formă, inclusiv dreptul
la retragerea ei (art. 9 al Legii privind dreptul de autor).
Legea privind dreptul de autor explică noţiunile drepturilor principale personale
nepatrimoniale, ne vom opri doar asupra unei noţiuni - dreptul la inviolabilitatea operei.
Acest drept recurge nemijlocit din conţinutul operei, din forma şi metoda de interpretare.
Astfel , cînd lucrarea se editează, se interpretează în public sau este folosită în alt mod fără
consimţămîntul autorului, este interzis a se introduce vreo schimbare atît în însăşi lucrarea
sau în titlul ei, cît şi în indicarea numelui autorului şi în dedicaţia autorului. Este interzis, de
asemenea a însoţi opera cu ilustraţii, prefeţe, postfeţe, comentarii sau explicaţii de orice
natură, fără consimţământul autorului. La fel se interzice de a anexa la operă, la publicarea
ei, ilustraţii, introduceri, încheieri, comentarii şi lămuriri de orice gen n-ar fi ele, fără acordul
autorului. Drepturile personale nepatnmoniale ale autorului nu pot fi înstrăinate şi sunt
imprescriptibile în caz de cedare a drepturilor patrimoniale (alin. 2, art. 9 al Legii privind
dreptul de autor)

5.