Tema 8.

FINANŢELE PUBLICE
ŞI IMPOZITELE

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ
 să prezente structura finanţelor publice;
 să formuleze funcţiile finanţelor publice;
 să distingă principiile impozitării;
 să clasifice impozitele;
 să argumenteze importanţa şi rolul impozitelor indirecte şi a celor
directe;
 să definească bugetul de stat;
 să structureze veniturile bugetare;
 să expună structura cheltuielilor bugetare;
 să explice cauzele apariţiei datoriei publice şi a modalităţilor de
asigurare ale acesteia;
 să aprecieze legăturile funcţionale prezentate de curba Laffer.

STRUCTURA TEMEI
8.1. Finanţele publice: noţiuni generale şi funcţii.
8.2. Impozite: principii de formare şi tipuri.
8.3. Bugetul de stat: plan al veniturilor şi cheltuielilor.

NOŢIUNI-CHEIE:
finanţe, impozite, impozite directe şi indirecte, accize, taxa pe valoare
adăugată, buget de stat, fonduri extrabugetare, cheltuieli bugetare, venituri
bugetare, datoria publică, datoria publică externă şi internă, echilibrul
bugetar, deficit bugetar, proficit bugetar.

REPERE DE CONŢINUT
8.1. Finanţele publice: noţiuni generale şi funcţii
Finanţele publice - ansamblul relaţiilor economice în expresie bănească, care
se stabilesc în societate în legătură cu formarea şi utilizarea resurselor băneşti ale
statului.
Structura finanţelor publice: bugetul naţional, finanţele întreprinderilor de
stat, fondul asigurării sociale, fondul asistenţei sociale, mijloacele creditare.
 Relaţiile financiare - relaţiile ce se stabilesc în legătură cu necesitatea
formării veniturilor de stat şi cu cheltuielile necesare pentru executarea funcţiilor
organelor de stat.
Funcţiile finanţelor publice:
1. reproductivă - asigurarea financiară a circuitului capitalului fix şi circulant;
2. de repartiţie - repartiţia şi redistribuirea produsului naţional net;
3. de stimulare - stimularea procesului de producţie şi a muncii lucrătorilor;
4. de control - controlul asupra producţiei, repartiţiei, schimbului şi
consumului bunurilor materiale, asupra executării disciplinei financiare.
În relaţiile financiare distingem:
1. Cheltuieli publice - cheltuielile statului pentru îndeplinirea funcţiilor sale
(întreţinerea aparatului de stat; scopuri sociale; cheltuieli militare; cheltuieli de
cercetare dezvoltare);
Cheltuielile publice se împart in 2 categorii:
curente – cheltuieli de consum (salarii, achiziţionarea de bunuri şi servicii
de către autorităţile publice);
de capital – pentru modificarea patrimoniului public, pentru investiţii.
2. Venituri publice - veniturile însuşite de stat în procesul redistribuirii
venitului naţional p/u acoperirea cheltuielilor sale. Veniturile publice pot fi:
ordinare (curente) - venituri obţinute sub formă de impozite, taxe de la
agenţii economici.
extraordinare - pentru cazuri ieşite din comun (război, calamităţi, criză). Se
acoperă din emisii suplimentare sau împrumuturi interne sau externe.
Structura cheltuielilor publice (ponderile aproximative în ţările dezvoltate):
a) cheltuieli pentru scopuri sociale, cum ar fi: învăţământ, sănătate, ajutoare
sociale, etc. (40-50%);
b) cheltuieli pentru nevoi economice: investiţii, dotarea întreprinderilor de
stat, subsidii şi cheltuieli pentru programe de stat (10-20%);
c) cheltuieli pentru apărare şi promovarea politicii externe (10-20%);
d) cheltuieli pentru întreţinerea aparatului de stat, a poliţiei, a justiţiei (5-
10%);
e) plăţi în contul datoriei publice (7-8 %).

8.2. Impozite: principii de formare şi tipuri

Impozitul – suma de bani decontată în buget în mod obligatoriu, fără
contraprestaţie şi nerambursabilă, conform cotelor stabilite din venituri sau din
averea persoanelor fizice şi juridice pentru acoperirea cheltuielilor statului.
Funcţiile impozitelor:
1. sursă principală de formare şi completare a veniturilor bugetului;
2. pârghie economică - ce reglementează inter-relaţiile dintre stat,
întreprinderi şi cetăţeni;
3. fiscală – finanţarea cheltuielilor publice;
4. socială – redistribuirea veniturilor în folosul social şi reducerea inegalităţii
sociale.
Principiile impozitării, formulate de A. Smith:
a) echitabil – capacitatea de plată a fiecărui contribuabil;
b) economicos – impozitul nu trebuie să fie costisitor de administrat;
c) comod - convenabil pentru plătitor prin metoda de plată şi frecvenţa plăţii;
d) cert, sigur – plătitorul să fie sigur referitor la suma care trebuie plătită şi
asupra termenului plăţii impozitului.
Metodele de impozitare:
1. proporţională – mărimea impozitului rămâne stabilă odată cu creşterea
sau reducerea venitului;
2. progresivă – mărimea impozitului se modifică concomitent cu creşterea
sau micşorarea venitului;
3. regresivă – mărimea impozitului se reduce odată cu sporirea venitului.
Tipurile impozitelor:
1. Directe – se plătesc direct din venitul sau averea subiectului impozitat.
Formele impozitelor directe:
a) impozit pe venit de la persoanele fizice – se plăteşte din toate
veniturile cetăţenilor;
b) impozit pe venit de la persoanele juridice – se achită de societăţile pe
acţiuni, societăţile pe acţiuni, societăţile cu răspundere limitată,
instituţiile ce efectuează activitate etc.
c) impozit pe profit – se plăteşte din suma totală a profitului
întreprinderilor;
d) impozit rutier – se achită de posesorii mijloacelor de transport;
e) impozit pe imobil – se plăteşte de posesorii averii imobile, la
moştenire, la cumpărarea – vînzarea averii.
2. Indirecte – se stabilesc în cote proporţionale la preţul mărfurilor şi
serviciilor sau ca sume fixe la unitatea de măsură a mărfurilor.
Formele impozitelor indirecte:
a) taxa pe valoare adăugată – se stabileşte pe baza valorii adăugate la
marfă la fiecare stadiu al ciclului de producţie;
b) accizul – se percepe prin includerea lui în preţul de vînzare al
bunurilor produse şi comercializate în interiorul ţării;
c) taxă vamală – se stabileşte în forme de taxe speciale pentru importul,
exportul sau tranzitul de mărfuri.
 8.3. Bugetul de stat: plan al veniturilor şi cheltuielilor
Bugetul de stat – planul cheltuielilor şi veniturilor pentru o anumită perioadă
de timp, precum şi modalităţile de formare şi cheltuire a banilor destinaţi finanţării
acţiunilor întreprinse de către organele de stat centrale şi locale.
Bugetul de stat este un document (o lege votată de parlament), în care sînt
înscrise cheltuielile statului şi veniturile necesare pentru acoperirea acestora.

Sursele veniturilor publice sînt:

1. Impozitele, inclusiv accizele şi
taxele vamale, (75-85%);
2. Veniturile nefiscale,de la
întreprinderile publice, (5-8%);
3. Cotizaţii la fondurile sociale, (10-
12%);
4. Alte venituri, inclusiv cele
provenite din privatizare.
5/17/2016

O formă specifică a bugetului sînt fondurile extrabugetare – bani cu

destinaţie, dar nu sînt incluse în bugetul de stat (fondul asistenţei sociale, fondul de
pensii).
În toate ţările există bugetul central şi local, împreună formează bugetul
consolidat.
Bugetul de stat sau “Legea finanţelor” este elaborat anual de Ministerul
Finanţelor şi aprobat de Parlament. Există 4 principii de elaborare a bugetului de
stat:
 anualitatea – se elaborează în fiecare an şi veniturile şi cheltuielile
prevăzute sunt valabile în timpul anului votat;
 previzionalitatea – se planifică veniturile şi cheltuielile pe anul viitor;
 universalitatea – bugetul de stat cuprinde toate veniturile şi cheltuielile de
stat;
 echilibrul bugetar –cheltuielile trebuie să fie egale cu veniturile.
Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile statului – soldul bugetar. Din acest
punct de vedere, în timpul executării bugetului pot apărea diferite forme ale
acestuia:
1) buget echilibrat – cheltuielile sînt egale cu veniturile, iar soldul egal cu
zero;
2) buget excedentar – veniturile sînt mai mici decît cheltuielile, iar soldul este
pozitiv;
 3) buget deficitar – veniturile sînt mai mari decît cheltuielile, iar soldul este
negativ.
În cazul bugetului deficitar apare deficitul bugetar – o stare a bugetului cînd
cheltuielile depăşesc veniturile.
Finanţarea deficitului bugetar se face din surse interne sau externe, din
venituri din privatizare, din emisiune suplimentară de monedă.
Datoria publică este totalitatea împrumuturilor statului, interne şi externe.
Prin datoria publică se înţelege totalitatea obligaţiunilor băneşti pe care le
are statul la un moment dat faţă de creditorii interni şi externi, rezultat de
împrumuturi în monedă naţională şi în valută, pe termen scurt, mediu şi lung,
contracte de stat în mod direct sau garantate de către acesta, inclusiv şi obligaţiile
faţă de trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar pentru acoperirea
deficitelor bugetului de stat.
Datoria publică, în funcţie de categoriile de creditori, are două forme:
- datoria publică internă (faţă de creditori interni);
- datoria publică externă (faţă de creditori externi).
În funcţie de termenul pentru care se contractează împrumuturile, datoria
publică poate fi:
- datoria publică pe termen scurt (flotantă);
- datoria publică pe termen mediu şi lung (consolidată).
Serviciul datoriei publice - cheltuielile anuale care reprezintă plăţile
exigibile (adică suma de bani care poate fi cerută sau asupra căreia se pot ridica
pretenţii) în contul datoriei publice.
Datoria publică internă - este parte integrantă a datoriei publice
reprezentând totalul sumelor principale ale tuturor obligaţiunilor directe
neonorate contractate de Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova în
monedă naţională.
Sursele de finanţare a datoriei pot fi: interne şi externe (adică din
străinătate) – granturi, credite şi alte finanţări
Presiunea fiscală constituie raportul dintre încasările fiscale şi veniturile
statului. Potrivit opiniei lui Laffer odată cu creşterea presiunii fiscale, cresc şi
veniturile statului. Apoi însă creşterea presiunii fiscale este însoţită de o reducere
continuă a veniturilor.
Impozitele mici favorizează activitatea economică şi deci lărgirea ariei
impozabile. Ca urmare cresc veniturile statului. Impozitele prea mari reduc însă
aria fiscalităţii, deoarece în asemenea condiţii activitatea economică devine puţin
atractivă şi mulţi întreprinzători îşi părăsesc afacerile.
 Veniturile statului

Punctul critic (A)

diferă de la o ţară
la alaltaalta

Presiune a

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100%
presiunea fiscală
Curba Laffer

SUBIECTE PENTRU DISCUŢII ŞI REFERATE

1. Politica bugetară şi rolul ei în relansarea economică. Studiu de caz pe

exemplul Republicii Moldova.
2. Politica fiscală – factor de stimulare a activităţii şi stabilităţii economice.
Studiu de caz pe exemplul Republicii Moldova.
3. Bugetul de stat – dinamică, structură, tendinţe. Studiu de caz pe exemplul
Republicii Moldova

ACTIVITATE INDIVIDUALĂ:
Studiu privind particularităţile instrumentelor politicii fiscale în Republica
Moldova.
Studiu privind evoluţia structurii veniturilor şi cheltuielilor bugetare în
Republica Moldova. Resurse: www.statistica.md
Studiu privind efectele impozitelor asupra dorinţei de a munci şi de a
economisi.

VERIFICĂ CUNOŞTINŢELE:
1. Finanţele publice: noţiuni generale şi funcţii.
a) Definiţi noţiunea de finanţe publice.
b) Formulaţi funcţiile finanţelor publice.
c) Apreciaţi structura finanţelor publice în diferite perioade istorice şi la
diferite ţări.
2. Impozite: principii de formare şi tipuri.
a) Definiţi impozitele prin funcţiile pe care le îndeplinesc.
b) Clasificaţi impozitele şi explicaţi esenţa fiecărui tip de impozit.
 c) Argumentaţi importanţa şi rolul impozitelor directe şi a celor indirecte.
3. Bugetul de stat: plan al veniturilor şi cheltuielilor.
a) Definiţi bugetul de stat.
b) Caracterizaţi principiile bugetare de bază şi formele bugetului din punctul
de vedere al soldului bugetar.
c) Apreciaţi sursele de finanţare ale deficitului bugetar.
4. Datoria publică şi modalităţile de asigurare ale acesteia.
a) Definiţi noţiunea de datorie publică.
b) Explicaţi cauzele apariţiei datoriei publice şi a modalităţilor de asigurare
ale acesteia.
c) Apreciaţi legăturile funcţionale prezentate de curba Laffer.