UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA ISTORIE, FILOSOFIE ȘI TEOLOGIE

SPECIALIZAREA: Teologie ortodoxă și asistență socială
ANUL I

SCHIUL ÎN ROMÂNIA

Profesor,
Asist. Dr. Bucătaru Răzvan Student,
Moțoc Dumitru Alin

1
Cuprins:
- Scurt istoric …………………………………………………………… 3
- Schiul în România ……………………………………………………. 4
- Bibliografie …………………………………………………………… 6

2
 SCURT ISTORIC
Înainte ca numele ski să devină sinonim cu sportul de iarnă sau cu o pasiune sezonieră, el
era un simplu mijloc de deplasare. Și tot în aceeași perioadă au apărut și legendele despre ski,
schiori și istoria schiurilor.
Acum mult timp, primul schior a fost o femeie. Este vorba de zeița nordică a frumuseții și
dragostei, Skade. Fiind o maestra a vânătorii, se spune că odată a ratat un ren ce fugea prea
repede și ca să-l poată prinde și-a pus în picioare tălpici de lemn, devenind astfel prima schioare.
Numele ei a devenit Ondurdis (denumirea schiului drept).
Incepând încă din mezozoic, oamenii au găsit diverse și ingenioase soluții pentru a
construi schiuri. La început se împleteau crengi, practică ce a fost îmbunătățită ulterior. S-au
găsit chiar picturi rupestre datând de acum 3000-4000 de ani, care reprezentau schiori, folosind
câte un băț și având genunchii îndoiți.
În peninsula Yalmal, pe coasta Oceanului Glacial Arctic, s-au găsit schiuri sub formă de
fosile, identice cu cele pe care le întrebuințau locuitorii munțiilor Altai.
În acea epocă depărtată schiurile nu erau decât niște scânduri rudimentare, lucrate și
legate de picior prin curele, având drept scop menținerea picioarele la suprafața zăpezii,
folosite în stepele Mongoliei și ale Asiei Centrale. Năvălitorii barbari le-au adus cu ei în Europa
Septentrională și i-au învățat pe samagedzi și laponi să le întrebuințeze. Aceștia, mai civilizați,
le-au perfecționat.
Cele mai vechi schiuri au fost descoperite în zonele mlăștinoase ale Rusiei, vechi de
8000 de ani. În Rusia se foloseau schiuri, dar asupra modului de întrebuințare nu sunt date
sigure.
Cea mai veche formă a schiului scurt și foarte lat se găsește în Suedia și se presupune
că are 4500 de ani vechime, iar desenele de pe pereții peșterilor ne spun că schiurile erau folosite
chiar cu mult înainte de acea perioadă.
Schiurile noastre de azi sunt descendentele directe ale schiurilor folosite de laponi și
finlandezi. Ceea ce este foarte interesant este felul cum își construiau laponii schiurile. Alegeau
un pin cu înclinație spre soare, cu o curbură pronunțată. Din trunchi se tăia o fâșie spre miezul
lemnului. În acest fel curbura și vârful schiului erau realizate natural și nici nu se degradau. În
plus, laponii aveau schiuri și lemne de schiuri categorisite pe anotimpuri. Schiul pentru zăpadă
întărită, folosit în lungile călătorii de primăvară, era făcut din două esenţe de lemn (una mai

3
moale şi una mai tare). Schiul pentru zăpadă moale se întrebuinţa toamna, când zăpada era
proaspăt ninsă şi abundentă. Schiul lupilor, o variantă a schiului pentru zăpadă moale, căpătând
denumirea prin faptul că era utilizat la vânătoare de lupi şi lincşi, era mai scurt şi mai lat pentru a
da o mai mare libertate de mişcare vânătorului. 
În România s-au găsit la Cluj-Napoca patine din oase de animale datând din 800-450
î.e.n. Dar dacă aveau patine, ne putem imagina că aveau confecționate și schiuri. La fel, în zona
Bihorului și Satu Mare s-au semnalat diverse utilizări ale unor schiuri primitive.
Schiurile au adus noutatea și utilitatea unui concurs în America. Norvegienii alunecau pe
zăpezile californiene mult mai repede decât oricine. Tot ei au înființat și concursul “Cordonul de
argint“, la care inițial tot ei erau și singurii participanți. Acum concursul a devenit tradițional.
ISTORIA SCHIULUI IN ROMANIA
Istoria schiului în România se ramifică în 2 părți principale: La București și în restul
Vechiului Regat.
În Transilvania, începuturile sporturilor de iarnă au fost legate de Siebenbuergische
Karpaten Verein (S.K.V.), o organizaţie a minorităţii germane, fondată la 28 noiembrie 1880, la
Sibiu. S.K.V. era succesoarea Siebenbürgische Alpenverein, înfiinţată în 1873, sub impactul
societăţilor alpine din Austria (fondată în 1862) şi Germania (1869).
„Explorarea“ Munţilor Carpaţi era scopul declarat al societăţii, căreia i se datorează, de
altfel, şi primele trasee de turism montan din România.
Abia din secolul al XIX-lea putem vorbi despre „sporturi de iarnă“ în adevăratul sens al
cuvântului. Descoperirea vacanţelor de iarnă în munţi s-a împletit cu moda sportivă, urcările şi
schiul devenind parte integrantă a acestora, întocmai ca şi seratele sau balurile. Concursurile au
generat căutarea performanţelor şi a recordurilor.
Patinajul, schiul, bobul, hocheyul pe gheaţă au apărut în mediile aristocratice. Un rol
esenţial a revenit Familiei Regale. Membrii acesteia puteau fi văzuţi nu doar ca practicanţi, ci şi
ca patroni şi dezvoltatori. Astfel, prinţul-moştenitor Carol a patronat Federaţia Societăţilor
Sportive din România, fondată în 1912, care a inclus de la bun început printre obiectivele
sale dezvoltarea sporturilor de iarnă. Viitorul rege, Carol al II-lea, era un schior pasionat,
numeroase fotografii arătându-l în această postură, împreună cu fiul său, Mihai, pe atunci Mare
Voievod de Alba Iulia. Ceilalţi membri ai Familiei Regale împărtăşeau și ei pasiunea pentru ski.
În 1909 are loc primul concurs de ski din România, pe lângă Brașov.

4
 În 1911 are loc la Postăvaru prima cursă de coborâre. Tot atunci are loc la Sinaia,
“Marele premiu al schiorilor“, pe 400 m, pe pârtia de bob.
Poate că această pasiune a Familiei Regale pentru ski şi sporturi de iarnă, în general, nu
ar trebui să surprindă. Primele curse oficiale de săniuţe (pentru copiii din Sinaia), de ski sau bob
din Vechiul Regat s-au desfăşurat în 1912, pe pajiştea din faţa castelului Peleş.
În 1920, în România se atestează prima societate de ski, la Brașov. În realitate, societatea
data din 1880, cu numele “Karpathia“. În 1892 exista un grup de schiori români, conduși de
Carol Ganzert, ce schiau la Clăbucetele Predealului. Ulterior se atestă ceva skiori la Cluj, Bihor,
Someș, Turda, Feleac. O performanță a acelor timpuri este parcurgerea distanței Cluj-Turda (35
km) în 5 ore și 30 de minute.
Ceea ce azi pare ficţiune era pe atunci un lucru firesc: S.K.V. descoperise în apropiere de
Braşov un loc perfect pentru amenajarea unor pârtii de ski. Poiana Soarelui, cunoscută azi
ca Poiana Braşov, era în anii din perioada interbelică, locul de refugiu al tinerilor, pentru care
vagoanele de clasa a III-a din trenurile suplimentate special sau cabanele cu dormitoare comune
erau o modalitate mai ieftină de a petrece vacanţa de iarnă.
Doi mari promotori ai schiului la noi sunt Căpitanul Pălăngeanu și Th. Rosetti-
Solescu. Ei organizează cursuri și concursuri la Târgu Neamț, Tihuța și Postăvaru.
Theodor Rosetti Solescu este cel care a organizat primele cursuri de schi pentru recent
înfiinţata armă „vânătorii de munte” (1915, 1917 – 1920), publicând şi primul manual de schi în
limba română, „Manualul schiorului” (1920).
În anul 1931 se înființează Federația Română de Schi.
În actualul Parc al Tineretului, în preajma cimitirului Bellu, a fost amenajată în 1933 o
pârtie de ski, unde se ofereau cursuri ieftine pentru cei care încă nu stăpâneau tehnicile acestui
sport de iarnă.
Legătura dintre vânătorii de munte, familia regală şi sporturile de iarnă (îndeosebi schiul)
era foarte puternică. Generalul Virgil I. Bădulescu (1882-1944), unul dintre fondatorii armei,
fusese şi primul conducător al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică. Un apropiat al lui Carol
al II-lea, Bădulescu spera că tinerii recrutaţi pentru unităţile de vânători de munte vor aduce
pasiunea pentru sport (îndeosebi pentru schi) şi o vor răspândi în comunităţile locale. Abia în
1939 schiul avea să fie decretat „sport de utilitate naţională“.

5
 Principele Nicolae a fost cel care a alcătuit chiar un Manual de schi, “Tehnica alpină
pentru toţi”, publicat la Bucureşti, în 1940.
Industria schiului s-a dezvoltat puternic imediat după cel de-al Doilea Război Mondial,
când Austria și Elveția au pus bazele primelor stațiuni montane dedicate schiului alpin. În ultimii
70 de ani, au apărut foarte multe școli de schi, dotate cu facilități și instructori foarte buni, lucru
care a făcut ca acest sport să evolueze și să fie îndrăgit și practicat mult mai mult decât
înainte. Slalomul uriaș a combinat primele două probe apărute în skiul alpin și a apărut la prima
competiție importantă la Oslo, în 1952, ca probă independentă a Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Federația Internaționala de Ski (FIS) ia naștere în 1924 și ține cont de regulile lui
Lunn, iar în 1931 organizează primele competiții oficiale. În 1936 disciplina alpină devine
olimpică, iar femeile pot participa în competiții. Slalomul uriaș și coborârea devin probe
olimpice în 1952, iar slalomul super uriaș în 1988. În 1967 FIS creează Cupa Mondială la ski
alpin.
În prezent, schiul este cel mai popular sport de iarnă cu aproape 45 de milioane de fani și
mii de pasionați în toată lumea. Ulterior, a fost dezvoltat în sporturi complementare, spre
exemplu, snowboarding.
În timp ce continuă discuțiile care încearcă să stabilească ce probă a schiului a apărut
prima, un lucru devine din ce in ce mai sigur, creșterea popularității tuturor formelor de ski.
Fiind un sport de care poți să te bucuri toată viața, a facut ca fiecare disciplină înrudită cu schiul
să se dezvolte foarte mult.
Moștenirea pe care lunga istorie a schiului ne-a lăsat-o este aceea că în momentul în care
vine iarna, avem mult mai multe mijloace de relaxare și bună dispoziție.

Bibliografie:
1. https://nccmn.fandom.com/ro/wiki/Istoria_schiului
2. https://www.turnulsfatului.ro/2019/12/03/istoria-si-evolutia-schiului-159591
3. http://ski-si-snowboard.ro/editoriale/istoria-schiului-de-la-legende-pana-azi-1700