TIRUL SPORTIV

În categoria sporturilor individuale, tirul sportiv ocupă locul 3 în lume ca

număr de practicanți după tenis și golf, această disciplină fiind printre cele mai vechi,
ea practicându-se îndeosebi în Occident, de acum câteva sute de ani, ca mod de
pregătire a soldaților.
În Europa apariția armelor de foc portabile a fost legată de pătrunderea în
această zonă geografică a prafului de pușcă, prin secolul al XIV-lea. Potrivit unor
surse, primul amestec exploziv ar fi fost folosit de bizantini încă de prin anii 600
după Christos. Cunoscut sub numele “focul grecesc”, acea substanță ardea și în apă,
fiind utilizată de trupele ce apărau Constantinopolul de atacurile musulmane. Praful
de pușcă ar fi fost descoperit, totdată, și în China, însă nu s-a putut stabili exact
perioada când s-a întâmplat asta. Unele surse plasează această descoperire în timpul
Dinastiei Han (206 îdCh – 220 dCh), altele vorbesc despre vremea în care a domnit
Dinastia Tang (618-907 dCh). În timpul dinastiei Song (960-1279), unele documente
pomenesc despre incendii provocate acolo de un amestec de salpetru (azotat de
potasiu), sulf și mangal.
Din categoria primelor arme de foc inventate în Europa a făcut parte muscheta
(mousquet), însă la început aceasta nu era foarte sigură și precisă Ea avea o țeavă lisă,
iar încărcarea gloanțelor de formă sferică, cu calibrul cuprins între 12,7 și 20,32 mm,
se făcea pe la gura țevii. Soldații care o foloseau se numeau muschetari. Muscheta a
apărut la sfârșitul Evului Mediu și a fost folosită de trupe până pe la jumătatea
secolului al XIX-lea. La început, pentru aprinderea prafului de pușcă – acesta era
așezat în țeavă alături de glonț, într-un cartuș de hârtie – se foloseau fitile.
Abia în 1807 s-au inventat capsele cu percuție, ceea ce ușura încărcarea
muschetei și făcea mult mai rapidă folosirea armei. Primul club de tir cu arma a fost
fondat în orașul elvețian Lucerna.
În anul 1630 au loc primele întreceri cu caracter sportiv unde s-a folosit pușca
cu cremene.

În anul 1640 se înființează societatea de tir cu arme de foc și arghebuze în

Elveția (Lucerna). Abia în 1807 s-au inventat capsele cu percuție, ceea ce ușura
încărcarea muschetei și făcea mult mai rapidă folosirea armei.
Primele Jocuri Olimpice moderne se organizează în anul 1896 după o pauză de
aproximativ 15 secole de la ultimele Jocuri Olimpice antice, iar 1897 este anul în care
se organizează primul Campionat Mondial de tir la Paris, Franța.

La cea de-a doua ediție a Jocurilor Olimpice moderne, desfășurate la Paris în

anul 1900, este prezentată și disciplina Tir. La această ediție a Jocurilor Olimpice
moderne, România a participat pentru prima dată la proba de tir talere bal – trap
prin trăgătorul George Plagiano, care nu a obținut niciun loc pe podium.

Tirul sportiv a fost prezent la toate Jocurile Olimpice moderne, excepție făcând
olimpiada din Saint Luis – 1904 și Amsterdam – 1928.
 La Basel, Elveția (1907), are loc un concurs internațional de tir la care participă
doar opt țări printre care Austria, Franța, Belgia, Grecia, Italia, Olanda, Elveția și
Argentina. Tot aici se pun și bazele Uniunii Internaționale a Federațiilor și Asociaților
Naționale de Tir, discuția desfășurându-se la Clubul Casa Trăgătorului din Lucerna,
alegându-se totodată și președintele acestui for. Limba oficială de comunicare a fost
franceza.

Uniunea Internațională a Federațiilor și Asociațiilor Naționale de Tir se

desființează la 1915 datorită primului război mondial și se reînființează la 1921 sub
denumirea de Uniunea Internațională de Tir iar în 1965 se înființează Confederația
Europeană de Tir.

La 15 iulie 1998 U.I.T. își schimbă numele în Federația Internațională de Tir Sportiv
(I.S.S.F.), fiind recunoscută de Comitetul Olimpic Internațional ca singurul departament –
corp ce controlează activitatea internațională de tir sportiv mondial la toate nivelurile de
competiții.

Evoluția acestui sport în România:

La data de 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național,
denumită : "Societatea Română de arme și dare la semn" având sediul stabilit la
București, iar la numai un an de la înființarea ei, "Societatea Română de arme și dare
la semn" avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare.

Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în

Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial
statutele Societății Române de arme și dare la semn. În urma acestui decret,
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din terenul Mânăstirii Radu –
Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o suprafață de 47.514 mp , pentru a-l
folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat
s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în
zona Clubului Progresul, unde până în anul 1900 se efectuau doar trageri cu arme de
glonț – carabină și pistol – urmând ca mai apoi să se organizeze și trageri cu arme de
vânătoare.

Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în

anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au
participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial.

În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de

trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18. Și tot în acest an, Societatea de
Dare la Semn se înscrie în Registrul de Persoane Juridice la Tribunalul județului
Ilfov.

Pe data de 7 februarie 1934 se înființează Federația Română de Tir (F.R.T.),

urmând ca doi ani mai târziu, F.R.T. să se afilieze Uniunii Internaționale de Tir
(U.I.T.).
 29 Iunie 1946 – este data la care B.N.R. cumpără de la Societate, terenurile
donate de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza și donează Societății de Dare la
Semn 65 de hectare din Pădurea Băneasa, devenind poligonul Tunari, iar în prezent
Poligonul de Tir Sportiv "Iosif Sîrbu".

La Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952 - ediția a XII- a) au participat 69 de

țări, România fiind la a treia participare unde trăgătorul Iosif Sîrbu avea să deschidă
drumul medaliilor de aur olimpic pentru țara noastră.

În anul 1955, România organizează primul Campionat European de Tir la

Poligonul Tunari.

Scurtă descriere a tipurilor de tir sportiv:

Tragerea în standuri își trage originea din competiția vânătorilor care trăgeau în
păsările aruncate în aer. Astfel de competiții au avut loc în Anglia și în alte țări
europene în Evul Mediu. Astfel de competiții au fost și la primele jocuri olimpice de la
sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Din 1996, competițiile
pentru bărbați și femei sunt organizate separat. Campionatele Mondiale la tir sportiv
la talere au loc din anul 1935. Toate competițiile sunt organizate de Federața
Internațională de Tir Sportiv (ISSF). Programul olimpic include concursuri la trei
discipline: un stand rotund (SKEET), un stand de șanț (OLYMPIC-TRAP) și Trap-ul
dublu (DOUBLE-TRAP).

Talerele includ trei discipline de tir la zbor, unde se trage cu o pușcă cu alice.
Obiectivul în fiecare caz este de a lovi un taler (disc de argilă) cu un diametru de
11 cm și o greutate de 100-110 g, aruncat în aer de o mașină (trap) la o viteză de peste
80 km/h. Talerul este considerat lovit atunci când o bucată de argilă este văzută
căzând din aer.
În probele de trap (simplu și dublu) sunt 15 mașini instalate într-o așa-numită
„groapă”, în fața trăgătorului. Standul este compus din cinci posturi de tragere,
occupate de șase concurenți prin rotație în cursul unei manșe. Talerele sunt aruncate
în unghiuri și viteze necunoscute de trăgător, care are două cartușe pentru fiecare
taler. Trap-ul dublu este o disciplină mai recentă, introdusă în programul olimpic în
1996. Diferența cea mai notabilă este că două talere sunt aruncate simultan. În
ambele cazuri, pușca este epolată înainte de aruncarea talerului.
În proba de skeet, două mașini pe fiecare parte a trăgătorului aruncă fiecare un taler,
cele două talere intersectându-se în fața trăgătorului. Standul este compus din opt
posturi de tragere instalate în formă de arc de cerc, cu postul nr. 8 în centrul arcului.
Talerele sunt aruncate într-un unghi cunoscut de trăgător, care are un singur cartuș
pentru fiecare taler. Pușca este ținută la șold înainte de aruncarea talerului.
În ambele probe, femeile trag în 75 de talere în calificări, în timp ce bărbații trag în
125 de talere; în finală, atât femeile, cât si bărbații, trag în 15 talere. La trap dublu
(doar pentru bărbați) sunt 150 de talere în calificări și 15 talere duble în finală.
Tragerea la distanţă lungă, de înaltă precizie presupune atingerea unei
ținte de dimensiuni mici cu o singură lovitură de la o depărtare mare. ragerea la
distanţă lungă, de înaltă precizie nu e foarte spectaculoasă, dar fascinează prin
specificul său. Doar pentru a lovi ținta la distanță, trăgătorul trebuie nu numai să fie
capabil să mânuiască bine o armă, dar și să aibă și un ochi ager și o serie de multe alte
calități.
Tragerea cu pistolul se bucură de o popularitate mai mare în toată lumea.
La moment există mulți proprietari de puști cu țeavă ghintuită și sunt mulți amatori
atrași de acest tip de împușcături.
Tragerea din carabină – un tip unic de armă, pentru cei pasionați de
precizie, putere și viteză. La pușcă și la pistol, trăgătorii trag într-un poligon de tir. În
funcție de probă, ei sunt în poziția culcat, în genunchi sau în picioare; distanța spre
țintă este de 10, 25 sau 50 m. Armele folosite sunt pistol liber, pistol cu aer
comprimat, pistol viteză, pușcă și pușcă cu aer comprimat.