Liceul cu Program Sportiv Bihorul Oradea

Lucrare pentru certificarea competentelor

profesionale

Indrumator

Candidat

Prof.

Borza Dan Florin

Oradea,2015

Traumatismele si accidentele din activitatea

sportive de performanta

Planificarea antrenamentului sportiv

1. Definitie si discutie terminologica.
Problematica planificarii reprezinta unul din capitolele cele mai controversate din
teoria si metodologia antrenamentului sportiv. De aici rezulta si diversitatea
metodologiilor de abordare si aplicare, ca si a punctelor de vedere ale autorilor
privind definirea si caracteristicile planificarii. Considerata metoda (D. Harre),
masura cu caracter metodic (I. Siclovan), sistem de masuri, metode si mijloace (I.
Kunst-Ghermanescu), ciclicitate (C. Florescu, V. Mociani), planificarea, dupa opinia
noastra constituie o componenta, o conditie si totodata o derivata a programarii
antrenamentelor, care fractioneaza timpul in unitati functionale (ora, ziua,
saptamana, luna, anul), in care mijloacele si metodele valorificarii lor optime se
repeta continuu si gradat, in concordanta cu obiectivele pregatirii subordonate
celor de concurs. Planificarea nu prospecteaza dezvoltarea calitativa a
potentialului complex al sportivilor, cum se afirma uneori (L. Teodorescu) ci
asigura prin cadrul sau temporal organizarea desfasurarii continutului
antrenamentului, unitatea procesului atat de necesare pastrarii unei ordini relativ
stabile a structurilor sale fundamentale.
In evolutia teoriei antrenamentului, planificarea s-a impus, inca de la inceput, ca o
necesitate de prim ordin.
In viziunea modelarii si a programarii antrenamentului sportiv, pe temeiul
obiectivizarii si evidentei planificarii pe intervale de timp analizate si comparate,
problematica ei a fost reconsiderata, dobandind solutii noi si eficiente. Astfel, din
punct de vedere tipologic, in functie de durata pe care o include in prevederile ei,
planificarea opereaza cu 3 genuri de documente sau planuri:
- planul de perspectiva;
- planul curent (ciclul anual si planul de pregatire pe etapa);
- planul operativ (ciclul saptamanal si planul de lectie).
Coroborand o astfel de clasificare cu cea intalnita in lucrarea lui L.P. Matveev, se
obtine o echivalare necesara intelegerii relativ unitare a unei terminologii care isi
are propria sa dialectica. Astfel, planul de perspectiva, cu durata cea mai lunga,
are profil de document macrociclic. Planul curent este similar cu ciclul anual, iar
planul operativ corespunde mezociclurilor care acopera intervale intermediare si
microcicluri, proprii ciclurilor saptamanale. Lectia de antrenament ramane
unitatea de baza a planificarii, cu cea mai scurta durata, dar cu incarcatura cea
mai de detaliu a procesului de pregatire.

Forma de exprimare a planurilor, indiferent de profilul lor, este preponderent

grafica. De aici si denumirea de document de planificare pe care o pastreaza in
continuare. Asupra formei lor de prezentare practica a actionat diferit, valoarea
lor metodica rezultand nu din grafic, ci din continut.
In ceea ce priveste continutul si forma acestor documente de planificare, cu
precadere proiectul sau planul de antrenament, consideram ca esentialul il
constituie cantitatea optima de efort inclusa si, bineinteles, calitatea obtinuta ca
urmare a unei succesiuni logice si legice a mijloacelor folosite si a efectuarii unui
volum apreciabil de lucru mecanic pe anumite unitati de timp. Structura, dozarile
si localizarea lor temporala decurg dintr-un document spre altul. Forma lor de
prezentare si ordonare pastreaza o similitudine si o corespondenta de asemenea
derivata. Conceptele programarii, cu care se opereaza sunt aceleasi, indiferent de
profilul documentului. Ideea de baza care le leaga si le interconditioneaza este
cea a unitatii de actiune si de directie si a relatiei ce trebuie pastrata intre valorile
globale ale indicatorilor modelului cu cele repartizate prin programare in planurile
operationale (ciclul saptamanal si planul de lectie), hotaratoare in dialectica
obtinerii performantei sportive scontate.
2. Planul de perspectiva.
Unii autori considera ca acest document este cel mai dificl de elaborat, intrucat el
contine ideile de fond, principiile, liniile de perspectiva ale unei activitati
complexe si prelungite. O cat de mica inadvertenta sau eroare de directie sau de
repartizare a valorilor modelelor incluse in intervalul lor, determina efecte
necontrolabile si uneori daunatoare asupra nivelului indeplinirii obiectivelor
intermediare si finale. De aceea, responsabilitatea elaborarii lui este maxima, ea
solicitand experienta in valorificarea concluziilor observatiilor pedagogice si ale
cercetarii stiintifice.
Un astfel de plan cuprinde, de regula, un interval olimpic de 4 ani, cu obiective
finale pentru J.O., timp in care potentialul de concurs se formeaza si se verifica cu
ajutorul suitei de competitii oficiale majore (C.E. si C.M.), stimulatorii si totodata
revelatorii asupra nivelurilor dobandite. Pentru ramurile de sport necuprinse in
programul olimpic, planul de perspectiva se poate esalona corespunzator
planurilor de dezvoltare a miscarii sportive. Planul de perspectiva este compus
din 3 tipuri de modele: de concurs (olimpic, mondial), al campionului (olimpic sau
mondial) si de antrenament.
Modelul viitorului concurs Olimpic sau Campionat Mondial.
Predictia unui astfel de model porneste de la indicatorul principal (caruia ii sunt
subordonate valorile tuturor celorlalti indicatori ai modelelor amintite, de fapt ale
intregii planificari), si anume de la nivelul probabil al performantei cu care se va
obtine titlul olimpic. Un astfel de nivel rezulta din dinamica ratelor de crestere ale
performantelor dobandite la ultimele editii ale J.O. si implicit in interiorul
intervalelor care le separa, cu ocazia C.E. sau C.M. Pe acest temei, specialistii
romani au elaborat dinamica prognozei performantelor.

Se constata desigur, in acest interval, un spor de performanta (pentru probele de

1000 m.) pe care realitatea a doua concursuri olimpice l-a confirmat, cu
neinsemnate diferente determinate de o multitudine de factori, indeosebi cei
subiectivi, greu controlabili si imprevizibili. De aici rezulta importanta pe care o
are cunoasterea raportului dintre previziunile planului si datele realitatii care au
provocat-o. Un studiu longitudinal efectuat ca atare asigura conditiile precederii
unei activitati complexe verificata insa ritmic. In acest fel, planificarea de
perspectiva, in profida intervalului mare de timp care il cuprinde, devine
realmente un instrument de conducere, un document indispensabil dirijarii,
controlului si comparatiei permanente intre ce s-a prevazut si ce s-a realizat.
Modelul viitorului campion olimpic sau mondial.
Capitolul urmator al planului de perspectiva si derivat din primul cuprinde
modelul viitorului campion olimpic sau mondial, cel care initial este selectionat pe
temeiul dotarii sale biologice, motrice si psihice pentru a fi inclus ca subiect al
pregatirii de-a lungul unui astfel de interval, avand de realizat un asemenea
obiectiv de concurs.
Indicatorii modelului sportivului compatibil cu o astfel de actiune, adica in stare sa
realizeze in urmatorii 4 sau 8 ani o asemenea performanta, sunt de mai multe
profiluri.
Profilul morfologic.
Se refera la satisfacerea unor valori ale indicatorilor antropometrici (inaltime: talie
si bust, anvergura, latimea umerilor, lungimea membrelor superioare, a
membrelor inferioare, amplitudinea specifica, greutate, etc.), si ei supusi unei
dinamici generale determinate de sporirea dificultatii obtinerii suprematiei in
arena internationala. Valorile indicatorilor predominant conditionati genetic au
cresterea relativ lineara. Respectarea acestor valori nu trebuie evitata decat in
situatia in care, in mod cu totul compensator, actioneaza unul sau mai multi
indicatori pentru suplinirea celor subdimensionati.
Profilul fiziologic.
Semnificatia, numarul si valorile indicatorilor componentei fiziologice a modelului
campionului a reprezentat un capitol inedit la vremea respectiva pentru un astfel
de plan. Cel morfologic era deja consacrat, lucrarile de sinteza ale multor editii
ale J.O. continand date interesante, culese prin anchete sau masuratori facute pe
sportivii participanti. Completarea tabloului potentialului biologic al sportivilor
olimpici, din care rezulta campionul lor, reclama informatia fiziologica (consumul
maxim de O2/kg., consumul maxim de O2, oxigen/puls maxim, puterea maxima
anaeroba, puterea maxima relativa, capacitatea anaeroba alactacida, volumul
cardiac, volumul cardiac/kg., indicele de utilizare cardiovasculara, economia
cardiaca in efort, etc.) in completarea celei morfologice. Spatiul nu ingaduie o
analiza de fond asupra valorilor indicatorilor, insa mentionam ca in prezent
indicatorii au crescut ca numar.

Profilul biochimic.
In intervalul amintit, numarul indicatorilor a sporit de la 4 la 9 (hemoglobina,
proteine, uree, magneziu, calciu total, calciu ionic, deficit baze repaus, randament
biochimic, prag aerob-anaerob), concomitent cu modificarea valorilor determinate
de imbunatatirea reactivitatii biologice a sportivilor (in zonele perfectibile),
provocata la randul ei de perfectionarea metodologiei programarii de-a lungul
celor doua cicluri olimpice. Aparitia unor indicatori se explica prin verificarea
eficientei lor, retinandu-se cei cu semnificatie mai mare fata de un potential in
formare.

Profilul biomotric.
Indicatorii folositi dupa primul ciclu olimpic ca urmare a imbunatatirii
considerabile a metodologiei si aparaturii de testat, care au evidentiat si alti
parametri, au o putere de semnificatie mai mare, ca si posibilitatea inregistrarii
ritmice a valorii lor. De aceea, planul prevede evolutia valorilor pentru toti
indicatorii pe fiecare an al intervalului sau ciclului olimpic.
Profilul psihologic.
Este o proiectare a psihicului uman, un proces complet, greu verificabil, care a
fost totusi inclus in sfera de cuprindere si de actionare a planului de perspectiva.
Dintre indicatori mentionam: constiinciozitatea, perseverenta, rezistenta la stimuli
monotoni, autoevaluare, ambivert cu tendinte spre introversiune, echilibru
interior, autocontrol, tendinta de afirmare, spirit de obiectivitate, siguranta de
sine, toleranta la frustari, etc.).
Evident, cele 5 profiluri alcatuiesc o parte esentiala a modelului campionului
olimpic probabil. Acestor date si informatii li se adauga si cele de varsta
(compatibila, pe baza statistica, cu cucerirea titlului si a medaliilor olimpice), de
pregatire si abordare corespunzatoare a graficului de cursa. De aceea, este
nevoie de culegerea unei multitudini de informatii caracteristice concursului
olimpic, in special din zonele fruntase ale clasamentelor care, comparate cu cele
ale editiilor anterioare ale J.O., sa scoata in evidenta ratele de crestere,
elementele esentiale si definitorii ale campionului si ale medaliatilor cu argint si
bronz. Dintr-o asemenea suma de date se poate elabora modelul prezumtiv al
campionului posibil, in functie de care opereaza selectia si pregatirea candidatilor
olimpici. O asemenea analiza, bazata pe date reale, urmareste desigur sa
exemplifice necesitatea valorificarii lor, atunci cand se elaboreaza un plan de
perspectiva.
Modelul antrenamentului.
Contine indicatori cantitativi si calitative specifici diferitelor ramuri si probe
sportive. Tabloul celor patru modele ale ciclurilor anuale (cei 4 ani dintre
Olimpiade) incluse intr-un plan de perspectiva ofera imaginea lui completa. Acest

efort suplimentar de elaborare asigura o relatie cauzala in proiectarea valorilor

indicatorilor (constanti) modelului, care in buna masura se repeta sau suporta
unele modificari, in general in ordine crescanda. Efortul nu este zadarnic, pentru
ca orice model anual sintetic, inglobat in planul de perspectiva, cu unele
modificari impuse de realitatile ciclului (lor) epuizate deja si de analiza lor critica,
constituie nucleul celui care se va intocmi mai detaliat atunci cand un nou an
calendaristic urmeaza a fi abordat. Un astfel de plan de perspectiva, defalcat pe
fiecare an al intervalului olimpic, s-a dovedit eficient.
3. Planul curent (ciclul anual).
Sincronizarea celor doua concepte: plan curent ciclul anual este impusa de doua
realitati. Prima pentru ca delimiteaza timpul pe care il acopera si a doua
sugereaza ideea de desfasurare a activitatii intr-un asemenea interval. De fapt,
ciclul anual este un criteriu de planificare, din valorile lui decurgand cele ale
planurilor operative, cele care actioneaza direct si determina sursele principale
ale performantei sportive. Structura ciclului anual o da planul sau, care se
identifica cu modelul de antrenament, iar factorii de constructie ii reprezinta
ciclurile saptamanale si proiectele de lectie.
In analiza planului de perspectiva se prezinta o suita de cicluri anuale (modele),
insa intr-o forma relativ sintetica pentru a facilita uzanta lui. In realitate, ciclul
anual este un document cuprinzator, care se divide in mai multe parti denumite
perioade, care la randul lor se subimpart in etape. O perioada cuprinde mai multe
luni (de la 3-5), iar o etapa este de cele mai multe ori egala cu 1-2 luni. O
asemenea organizare interioara a ciclului anual asigura o mai buna repartizare a
intregii metodologii a programarii, coordonand legitatile biologice si ale timpului
care opereaza in procesul de acumulare a potentialului de pregatire si concurs.
De asemenea, ciclul respectiv are o grafica ce difera de la o ramura de sport la
alta, din mai multe ratiuni.
In primul rand, indicatorii nu sunt peste tot aceiasi. In al doilea rand, structura
ciclului anual difera in functie de continutul calendarului competitional
international. Clasic, o structura a ciclului anual este formata din trei perioade:
pregatitoare, competitionala si de tranzitie. In ramurile de sport cu un calendar
competitional mai bogat se diferentiaza si o etapa precompetitionala, situata intre
perioadele pregatitoare si competitionala. O data cu cresterea mare a numarului
de concursuri (oficiale, amicale si de verificare), perioada de tranzitie, de odihna,
a fost treptat redusa si inlocuita cu o perioada de refacere si recuperare (in
situatia in care sportivii trebuie sa-si trateze traumatismele). O astfel de structura
corespunde ramurilor si probelor care aveau o singura competitie majora inscrisa
in calendarul competitional anual un C.E. sau C.M. Acest gen de structura s-a
intitulat monociclu. Decizia majoritatii federatiilor internationale pe ramuri de
sport de a desparti initial C.M. de C.E. si apoi sistemul de organiza mai intai
din 4 in 4 ani C.M., apoi din 2 in 2 ani, iar de curand din an in an, a determinat o
ritmicitate anuala si a obligat teoria si practica antrenamentului sa structureze
intr-o maniera noua ciclurile anuale. Intercaland un timp suficient de lung (4-7
luni) pentru un ciclu de pregatire intre C.E. (care raman totusi cele mai valoroase

din toate competitiile continentale) si C.M., a fost posibil si necesar sa se

modifice structura ciclului annual. In acest mod au aparut 2 perioade
pregatitoare, 2 perioade competitionale intercalate sau incheiate eventual cu o
perioada scurta de refacere sau de recuperare. O asemenea suita de 2 cicluri
subdimensionate a creat un nou profil anual, de biciclu. In prezent, profilul
biciclului este frecvent intalnit in majoritatea ramurilor sportive (lupte, judo, box,
haltere, gimnastica, jocuri sportive etc.). Profilul de monociclu l-au pastrat doar
canotajul, caiacul s.a. Activitatea competitionala in ultima perioada a mai
evidentiat insa o situatie, care a complicat metodologia programarii
antrenamentelor in interiorul unui ciclu anual pentru acelasi sportiv, echipa sau
echipaj. Angrenarea lor in trei competitii consecutive si de anvergura C.E., J.M.U.
si C.M. (de exemplu a gimnastilor si a luptatorilor) impune alta valorificare a
timpului, prin divizarea lui in cate trei perioade pregatitoare si competitionale,
mult scurtate ca durata, in special cea de la mijloc (pentru J.M.U.). O astfel de
structura se numeste triciclu. Aceasta tendinta de divizare si mai mare a
perioadelor (de exemplu la atletism, unde au aparut competitii de sala in timpul
iernii continentale si mondiale), se poate extinde, iar in deceniul acesta au
aparut structuri multiciclice, mai cu seama ca efect al tendintei de disparitie a
perioadelor si de inlocuire a acestora cu etape, cum constatam in activitatea de
inalta performanta din tenisul de camp, atletism s.a., in care legitatile programarii
au fost inlocuite cu cele de ordin organizatorico-financiar. In fond, treptata
disparitie a periodizarii nu afecteaza necesitatea etapizarii care i-ar lua locul,
ambele izvorand din principiul ciclicitatii antrenamentelor si concursurilor
sportive. Anul calendaristic treptat (probabil) isi va fi consumat limitele, devenite
tot mai formale, lunile si numarul lor arbitrar preluand functia de masura efectiva
a timpului investit in prepararea performantei sportive din viitorul apropiat. De
fapt, o astfel de substituire se putea sesiza inca din ultimul deceniu, cand se
constata ca in unele ramuri si probe sportive pregatirea nu debuteaza o data cu
luna ianuarie, ci cu luna octombrie a anului precedent, dupa incheierea C.E. sau
C.M. Predominanta procentuala a specializarii antrenamentelor si asigurarea
continuitatii lor riguroase micsoreaza considerabil importanta (indeosebi
pregatitoare), ceea ce va duce treptat la disparitia lor, sarcinile traditionale fiind
preluate de diferitele etape. Avantajul lor consta in faptul ca sunt mult mai
analitice si mai functionale, raportul cu microciclurile, ciclurile saptamanale cu
lectiile de antrenament fiind mai direct.
Planul curent (ciclul anual) are grafica cea mai diversificata dintre toate
documentele de planificare. Faptul se explica mai mult prin cauze subiective.
Varietatea tipurilor de mijloace, de efort, de periodizare si de traseu a formei
sportive poate exercita o anumita influenta asupra acestei grafici, adecvand-o
realitatii.
Fara a ignora aceste argumente, noi consideram ca este posibila o uniformizare
relativa a intregului sistem de planificare din sportul de performanta. Izvorand din
teoria modelarii si programarii, care opereaza in toate ramurile si probele
sportive, asa cum am dovedit-o, la timpul potrivit in aceasta lucrare, cu aceleasi
concepte, cu aceiasi indicatori, cu aceleasi reguli (doar valorile fiind cele care
difera), documentele de planificare pot si trebuie sa fie structurate daca nu
identic, cel putin asemanator. In practica ultimului deceniu, principiul, conceptele

si indicatorii au fost preluate de toate formele de planificare intalnite in domeniul

sportului romanesc; cu toate acestea, rubricatia, dimensiunea, spatiul prezinta
solutii diferite. Nici in ramurile de sport inrudite, cum sunt de exemplu jocurile
sportive, documentele nu prezinta o identitate de solutii. Actul de conducere,
momentele analizei, ca si ale aprobarii reclama o anumita tipizare, cu diferentieri
impuse de impartirile clasice ale ramurilor de sport ciclice si aciclice, individuale
si colective etc.
Pentru edificare, prezentam o suita de planuri curente, cu unele caracteristici pe
care le subliniem. Tipul cel mai complet este cel folosit in atletism (dupa
Dumitrescu), dar adaptabil si la alte ramuri. El este compus din cinci grupe de
documente, distincte din punct de vedere grafic, dar corelate intre ele, astfel
incat alcatuiesc un amplu si veritabil plan curent de lucru.
Concomitent cu descrierea graficelor (rubricilor orizontale si verticale), inscriem in
cadrul acestora datele si cifrele reclamate de specificul indicatorilor pentru a
intelege mai bine, mai usor si complet teoria si practica elaborarii si folosirii
concrete si curente a acestor documente. In cadrul acestui tip de planificare se
diferentiaza mai multe grupe de documente:
Primul grup de documente se refera la evidenta activitatilor desfasurate in anul
anterior:
- Evidenta rezultatelor din concursuri.
- Evidenta realizarii principalilor indicatori ai pregatirii. Acest grup de documente
se refera la modul cum s-au indeplinit obiectivele pregatirii-participarea in
concursuri si la realizarea principalilor indicatori ai pregatirii, prin care s-a urmarit
asigurarea nivelului necesar de antrenament pentru realizarea obiectivelor de
performanta si de loc propuse.
Cel de-al doilea grup de documente se refera la analiza datelor din evidenta
anului anterior, si anume:
- Analiza rezultatelor din concursuri.
- Analiza executiei principalilor indicatori ai pregatirii.
- Analiza realizarii orientarii metodice elaborata in vederea obtinerii formei
sportive.
- Analiza realizarii orientarii metodice in pregatire.
Prin acest grup de documente se face un pas inainte in intelegerea intima a
mecanismului care a determinat pregatirea si, ca urmare a acesteia, nivelul
performantelor realizate in concursuri. In acest scop se analizeaza continutul si
desfasurarea antrenamentelor, cautandu-se evidentierea aspectelor pozitive si
negative ale valorilor indicatorilor respectivi vizavi si de modul cum a suportat

sportiva incarcaturile respective, cu mentionarea rezervelor ei consemnate in

acest interval.
Pe temeiul analizei critice a primelor doua grupe de documente se retin identic
solutiile, datele, raporturile si nivelurile care vor fi preluate in elaborarea planului
curent al ciclului respectiv.
Un astfel de cocument complex este, desigur, susceptibil de ameliorari, dar el
contine cele trei momente obiective necesare elaborarii unui proces de
perfectionare a fiintei umane, atat de mult angajata in efortul pregatirii si al
concursului. Aceste trei momente structurale ale acestui gen de planificare sunt
urmatoarele: premisa de la care pleaca proiectarea unei realitati, analizata critic
cu ajutorul evidentei desfasurarii ei anterioare si comparate cu valorile
campioanei olimpice a modelului si prevederile planului propriu-zis pentru
sportiva respectiva, elaborat in lumina acestor informatii si ale necesitatii
indeplinirii obiectivelor de concurs.
Al treilea grup de documente preconizeaza valorile modelului, ale planificarii
propriu-zise, corespunzator obiectivelor de concurs si comparativ cu cele ale
modelului campioanei olimpice.
Valorile indicatorilor modelului campioanei olimpice la aruncarea discului sunt
dublate (si astfel comparate) de cele ale atletei noastre. Din confruntarea
ambelor grupe de date ale acelorasi indicatori ai modelului rezulta diferentele,
distantele care le separa si implicit solutiile metodologice ce se impun pentru
estomparea sau eliminarea lor.
Al patrulea grup de documente contine propunerile reiesite din analiza pregatirii
si participarii in concursuri din anul trecut si care se compun din:
- forma sportiva si comportamentul in concursuri;
- starea sanatatii (dupa terminarea ciclului anual de pregatire si concursuri);
- refacerea (organizata conform necesitatilor individuale dupa terminarea
sezonului de concursuri);
- orientarea metodica (realizata atat in pregatire, cat si in graficul formei
sportive);
- indicatorii pregatirii (principali sub cele doua aspecte volumul si intensitatea
principalelor mijloace de antrenament);
- pregatirea medicala;
- asistenta medicala;
- conditiile (de viata si de pregatire).

Toate aceste elemente vor servi in final ca informatii de baza pentru alcatuirea
documentelor grupului 5, adica a planului curent, anual.
Al cincilea grup de documente:
- Planificarea participarii in concursuri;
- Planul anual de pregatire caracteristici generale;
- Planul de pregatire pe perioade-cicluri competitionale: pentru perioada de iarnasala-crosuri, pentru perioada de vara;
- Ciclul saptamanal.
4. Planul de etapa (mezociclul).
Prezentam un plan de etapa ce se aplica si care include 10 cicluri saptamanale.
Pe verticala sunt prevazute tot atatea rubrici cate valori se pot nominaliza pentru
evidentierea indicatorilor de structura (mijloacele) care vor rezolva pregatirea
(numar de repetari, distante parcurse, timp consumat). Totalurile orelor de
pregatire, diferentiate pe medii de efort, ca si totalurile antrenamentelor de un
gen sau altul incheie rubricatia respectiva. Planul repartizeaza valorile respective
pe fiecare ciclu saptamanal, insumandu-le apoi pe etapa.
Intr-un alt gen de plan de etapa se pot inscrie valorile pe orizontala. Continutul
planificat este dat de mijloacele diferentiate pe cateva categorii esentiale
(aruncari, sarituri, alergari, exercitii cu haltera, pregatire fizica, jocuri sportive
etc.).
Durata etapei este, in general, de 30 de zile, plusul de rubricatie fiind destinat
inregistrarii zilelor in care se folosesc exercitiile, numarul antrenamentelor pe zi si
totalul lor, sarcinile lectiilor si efortul. Rubricile se completeaza cu cifre sau cu
simboluri (litere ori semne), care inlesnesc inscrierea si citirea datelor atunci cand
antrenorul isi extrage obiectivele si mijloacele dozate pentru elaborarea graficului
ciclurilor saptamanale si a proiectelor de lectie, adica ceea ce alcatuieste
planificarea operativa.
5. Planul operativ (ciclul saptamanal).
Acestui acestui document i s-a acordat o atentie prioritara in literatura de
specialitate, tehnicienii romani contribuind efectiv la perfectionarea lui. Ca urmare
a activitatii de cercetare, s-au adus imbunatatiri elaborarii ciclului saptamanal, si
incadrarii lui in sistemul de planificare a antrenamentului. Practic, ciclul
saptamanal cuprinde un numar de lectii plasate intr-o anumita ordine si
succesiune, lectii ale caror sarcini rezulta din continutul planului de pregatire pe
etapa in care se afla.
Prin structura si continutul sau, ciclul saptamanal abordeaza aspectele
fundamentale ale programarii, si anume: numarul lectiilor, plasarea lor exacta in

regimul diurn, succesiunea rationala de-a lungul celor 7 zile, durata, volumul,
intensitatea, folosirea tratarii mijloacelor diferentiat pe factorii de antrenament,
potrivit ponderii reclamate de numarul pe care il are in sructura ciclului annual si
a etapei. Evident, ciclul saptamanal abordeaza cu o responsabilitate crescuta
relatia dintre valorile efortului si refacerii. Se poate afirma ca elaborarea structurii
si dinamicii ciclului saptamanal reprezinta un act creator, girat de fundamentarea
stiintifica si priceperea didactica.
Majoritatea specialistilor considera ciclul saptamanal drept un microciclu, pe cand
altii apreciaza ca o astfel de denumire trebuie atribuita grupajului de lectii de
antrenament care se repeta in interiorul ciclului saptamanal (de exemplu, o suita
de 5 lectii de antrenament, pauza o jumatate de zi, apoi reluarea celuilalt set de
alte 5 lectii). Tendinta de marire a numarului de lectii in ciclul saptamanal elimina
treptat pauzele zilnice si de aceea nevoia grupajului dispare, motiv pentru care
atribuim denumirea de microciclu celui saptamanal.
De fapt, se obtine si o ierarhizare logica a folosirii etapelor in trepte
descrescande: macrociclu, ciclu, mezociclu si microciclu. Subliniem ca notiunea
de ciclu se pastreaza in aceasta enumerare cu titlu de unitate de masura,
celelalte avand semnificatii de multipli sau submultipli sai.
In acelasi timp, microciclurile incluse in ciclul anual variaza de la o ramura de
sport la alta, media lor fiind de 44-46. Majoritatea sunt de antrenament,
minoritatea fiind de concurs (cele in care se situeaza competitiile oficiale ale
calendarului intern si international C.E., C.M., J.O. etc.).
In ramurile de sport in care programarea antrenamentelor a facut progrese
evidente inregistram microcicluri structurate pe un anumit tip de efort (R1, R2,
R3, Rv si Rf), asa cum se foloseste deja in canotaj.
Structura ciclului saptamanal a devenit tot mai incarcata prin cresterea numarului
lectiilor de antrenament, a numarului de repetari si a duratei eforturilor. De
exemplu, in canotaj, un ciclu saptamanal in perioada de vara (dupa Mociani si
Radut) cuprinde 23 de lectii, la haltere 24 de lectii. Valoarea planului consta in
modalitatea de prezentare a valorilor indicatorilor de baza ai programarii pentru
acea etapa a ciclului anual. El contine numarul total planificat de repetari si
repartizarea lor pe fiecare zi a ciclului respectiv, exprimate in procente si cifre.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca numarul de repetari este distribuit pe
fiecare tip de exercitii si treapta de intensitate (intre 80 si 100% din posibilitatile
maxime ale sportivilor la momentul respectiv). Acest ansamblu de valori ale
volumurilor partiale (pe exercitii, pe factori si pe seriile lor de repetare) si totale
(pe zi si pe intreg ciclul saptamanal) si al intensitatilor confera documentului o
valoare operativa de referinta.
Dar problematica cea mai complexa revine ciclului captamanal folosit in
pentatlonul modern, elaborat de I. Muresan inca din 1960. Dificultatea planificarii
in aceasta ramura de sport combinata consta in stabilirea unor alternante
judicioase a lectiilor de antrenament (cu un continut atat de diferit), in asa fel
incat procesele de adaptare ale sportivilor, puternic solicitate sa nu se interfereze

negativ (in special cele provocate de scrima si tir). Cu ani in urma, s-au repartizat
cate 3 lectii pe zi, plus 1-2 pentru scrima si inot, pentru fiecare din cele 5 sporturi
care compun aceasta discilina combinata scrima, inot, tir, atletism (cros) si
calarie. Treptat s-a ajuns la 4 lectii, plus cele de individualizare (pentru pregatirea
omogena a sportivilor), iar ciclul saptamanal respectiv a ajuns la 22-24 lectii.
Suplimentul de lectii a aparut in zona sporturilor de rezistenta (cros si inot) si cu
profil tehnic (scrima). Putem, deci, conchide ca, intr-un fel, precedentul in ceea ce
priveste numarul sporit de lectii in ciclul saptamanal a fost creat in pentatlonul
modern, de I. Muresan.
La fel de elaborat este si ciclul saptamanal din jocurile sportive. Mijloacele
pregatirii sunt grupate pe procedee, pe grupaje de procedee si pe factori ai
antrenamentului. In functie de aceasta departajare, toate aceste elemente vor fi
codificate numeric si insiruite ordonat. Ca atare, pentru pregatirea fizica generala
si specifica, mijloacele pot fi grupate pe calitati motrice sau tendinte de
combinatii. In cazul pregatirii complexe tehnico-tactice si a jocului care reprezinta
o solutie mult mai greu de apreciat, se poate folosi metodade estimare a
apartenentei mijloacelor de antrenament la factorii pregatirii, diferentiati dupa
metoda Hillerin si Voicu.
Mentionam ca, in functie de perioada in care este aplicat, acelasi mijloc poate
capata diferite compozitii. Astfel, in cazul de fata, mijlocul codificat: atac liber din
zonele 4-3-2 (rugby) are, in perioada pregatitoare, compozitia tehnic-fizic, in cea
precompetitionala tehnic-fizic-tactic si in cea competitionala tehnic-tactic-fizic.
Simpla prezenta in documentul ciclului saptamanal a grupajelor de mijloace sau a
timpului afectat pe mijloc ori procedeu, sau a calculului compozitiei mijloacelor,
poate oferi criterii de corectie aplicate din mers sau prin evaluare post factum
a pregatirii partiale ori integrale (pentru toate ciclurile saptamanale).
De aemenea, valorile globale si procentuale aferente sumelor pe factori sau pe
procedee ofera posibilitati de analiza si sinteza imediat operante in procesul
pregatirii.
6. Proiectul (planul) de lectie.
Mai bine de trei decenii s-a folosit pentru acest tip de document de planificare
conceptul de conspect de lectie. Folosirea lui s-a dovedit in cele din urma
improprie, conspectul, in general, reprezentand o sinteza oricum ulterioara a unei
activitati si nicidecum o prefigurare a acesteia. De aceea, conceptul de proiect
este mult mai adecvat, intrucat documentul anticipeaza actiunea lectiei. Ca atare,
schimbarea acestor concepte este o operatie pe care tratarea atenta
terminologica, fie ea si tarzie, o impune.
Acest ultim document al planificarii operative contine numarul mijloacelor
(exercitiilor), succesiunea, volumul (numarul de repetari, distantele parcurse, kg.
ridicate, durata timpului afectat) si intensitatea (numarul actiunilor pe unitate de
timp, viteza de executie, pulsul pe minut, pauzele intre seriile de repetare). Deci,
acest document (cel care acopera timpul cel mai scurt, dar este cel mai fecund in

ceea ce priveste detaliul) va permite cunoasterea valorilor esentiale ale

programarii, si anume: durata integrala a lectiei si a executiei efective a
mijloacelor, informatii indispensabile calcularii densitatii, volumului, duratei si
intensitatii efortului, diferentiat pe treptele sale de manifestare. Forma de
prezentare grafica si de completare difera de la o proba sportiva la alta.
Standardizarea lectiilor si mijloacelor si codificarea indicatorilor usureaza operatia
elaborarii proiectelor, care este zilnica, spre deosebire de cea a ciclurilor
saptamanale, care se definitiveaza la inceputul fiecarei etape, in conformitate cu
probele de control, informatiile provenite din investigatiile efectuate de brigazile
interdisciplinare ale asistentei stiintifice si observatiile facute de conducerea
tehnica a pregatirii.
7. Caietul antrenorului si caietul sportivului.
Aceste caiete au aproximativ acelasi continut. Ambele sintetizeaza documentele
si tipurile de planuri abordate analitic, anterior (uneori in caietul sportivului nu
apar insa documentele de planificare). Aceasta este trasatura comuna care le
apropie. Ceea ce le separa este faptul ca primul caietul antrenorului nu trebuie
sa fie numai dosarul planificarii (in cadrul unor ramuri de sport), ci si al evidentei
antrenamentelor, pe care fiecare antrenor si-l pastreaza si il completeaza ritmic
(in fiecare zi); cel de-al doilea caietul sportivului contine tipurile de planificare
amintite, dar si, obligatoriu, evidenta zilnica de detaliu a volumului si intensitatii
mijloacelor de antrenament executate de sportivi si cu observatii pedagogice ale
antrenorului asupra modului in care au suportat sportivii incarcatura din
antrenamentul respectiv.
In caietul sau, sportivul scrie si calculeaza, sub supravegherea antrenorului,
valorile esentiale ale fiecarei lectii, pentru care sunt repartizate mai multe asazise fise de antrenament (haltere). In fiecare fisa, sportivul transcrie pe scurt
valorile realizate in lectia precedenta (care, pentru corectitudine, sunt
consemnate intr-un caiet pe care sportivul il are cu el in sala de antrenament),
pentru fiecare exercitiu, si anume: scrie numarul repetarilor pe fiecare intensitate,
numarul kilogramelor ridicate, numarul total de repetari etc.
Datele cumulate din fisele tuturor lectiilor unui ciclu saptamanal sunt trecute intro alta fisa centralizatoare. Din cumulul acestora sunt repartizate incarcaturile
lunare si graficul annual. La final se inscrie valorile realizate si cele planificate.
Eventualele neconcordante (de fapt singurele) pot fi localizate pe fiecare
indicator, mergand pe firul evidentei pana la ciclurile saptamanale ale lunilor in
care valorile nu au fost indeplinite.
Continutul caietului poate fi precedat de unele explicatii teoretice, ce il ajuta pe
sportiv sa-si calculeze coeficientul de intensitate, coeficientul (indicele) de efort,
etc. Evident, caietul de antrenament apartine sportivului, antrenorul fiind insa
primul cointeresat ca transcrierea datelor in caietul pe care il are sportivul pe care
il pregateste, sa se faca ritmic si corect, pentru ca toti coeficientii amintiti sa fie
exact calculati. In cadrul factorului pregatirii teoretice a sportivilor, problematica
valorificarii caietului de antrenament ocupa un loc central si constant. El

reprezinta oglinda pregatirii, care mobilizeaza continuu participarea constienta si

activa a sportivului.
Caietul antrenorului are un continut mai variat, completarea lui revenindu-i
antrenorului. Caietul trebuie sa contina calendarul competitional, care
structureaza intreaga strategie si tactica a pregatirii. Apoi se completeaza
catalogul sportivilor cu inregistrarea prezentei lor la antrenamente, jocurile si
toate activitatile incluse in activitatea de pregatire, pe fiecare luna in parte. In
continuare sunt prezentate fisele sportivilor in care se inregistreaza datele lor
personale, sociale si somatice, atitudinea fata de pregatire si joc si
particularitatile tehnico-tactice in functie de proba sau ramura sportiva, incheiate
cu concluzii periodice privind modificarile de un gen sau altul, aparute in datele
fiselor de identitate. Finalul acestui capitol cuprinde datele controalelor medicale
si periodicitatea lor, precum si valorile testelor medico-sportive care explica
comportamentul motric.
Dupa acest preambul, caietul prezinta modelul la care trebuie sa se ajunga,
caruia i se subordoneaza planificarea, care incepe cu planul de pregatire din anul
competitional respectiv, pentru tur si apoi pentru retur, cun inscrierea obiectivelor
de pregatire si de concurs.
Planul anual este structurat pe etape (luni) si cicluri saptamanale, cu diferentierea
numarului de antrenamente pe cei trei factori motrici (fizic general, specific,
tehnico-tactic), pentru antrenamente complexe, concursuri locale, nationale si
internationale, cu rubrici pentru inregistrarea datelor testelor probelor de control
si a examenelor medicale. In continuare sunt prevazute spatii albe pentru
inscrierea planurilor in perioadele de pregatire, precompetitionale, competitionale
si eventuale refaceri si recuperari. Le urmeaza graficele ciclurilor saptamanale, in
care se includ, pe zile, numarul antrenamentelor, ora, locul si durata desfasurarii,
intensitatea si densitatea efortului rezultat din aplicarea mijloacelor principale
incluse in lectiile respective, corespunzator sarcinilor lor. Sunt repartizate spatii
destinate planurilor de lectie ale ciclului saptamanal, respectiv cu fixarea datei,
locului, orei de inceput si a duratei integrale prevazute, ca si a mijloacelor
selectionate si efectuate. Caietul poate contine si aspecte grafice din punct de
vedere tactic sau evidenta cantitativa a efortului depus in antrenament. In
completarea ciclului saptamanal sunt prevazute spatii pentru bilantul activitatii si
analiza adversarilor. Aceasta structura este prevazuta la toate ciclurile
saptamanale din cadrul planului anual de pregatire.
In finalul caietului sunt prevazute tabele cu diferite date statistice privind
pregatirea sau modelul.