Curs 1-2

PROIECTARE - PROGRAMARE – PLANIFICARE ÎN ANTRENAMENTUL

SPORTIV

Programarea antrenamentului sportiv reprezintă activitatea de

elaborare a obiectivelor procesului de antrenament, a sarcinilor pregătirii
şi formelor de organizare, ţinând seama de condiţiile concrete în care
urmează să se desfăşoare activitatea1. Programarea în perspectivă a
instruirii sportivilor decurge din conceperea antrenamentului ca proces
stadial de lungă durată, optimizat în permanenţă după caracteristicile
concursurilor de mare amploare. Această afirmaţie este valabilă încă din
momentul selecţiei, care se desfăşoară pe bază de model, ai cărei
parametrii concretizează caracteristicile esenţiale ale viitorului sportiv de
performanţă - campion. Programele de pregătire pornesc de la modelele
stabilite pentru fiecare ramură de sport, concretizate la diferite nivele,
începând cu loturile reprezentative olimpice şi naţionale şi până la nivelul
secţiilor de juniori şi copii, asigurând astfel, continuitatea întregului sistem
strategic de realizare.
Programul unui sistem cu autoreglare, cum este şi cazul
antrenamentului sportiv, "implică memorie şi constituie succesiunea în
influenţele de comandă şi reglatoare, modificarea în timp a valorilor date,
ale mărimilor reglabile, după o lege dinainte cunoscută"2.
Ca urmare, pentru conducerea în condiţii optime a activităţii, în cadrul
subsistemului antrenament (ca proces complex de pregătire) se
elaborează diferite modele prospective, de pregătire şi concurs, ce cuprind
o serie de indicatori cantitativi şi calitativi; acestea sunt experimentate,
verificându-se funcţionalitatea lor şi a datelor vehiculate, după care, se
compară cu realitatea şi chiar se optimizează, dacă este cazul, pentru
adecvarea deplină la sarcinile propuse.
Cu o probabilitate, mai mare sau mai mică, schiţa valorică a
prezumtivului campion olimpic, mondial, continental sau naţional, poate fi

1
A. Dragnea, Antrenamentul sportiv, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
2
Paul Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978
1
realizată dacă există o bancă completă de date, care să cuprindă
clasamente şi ierarhii desprinse din concursurile de curând încheiate şi
evoluţia performanţelor la diferite ramuri de sport.
Programul cuprinde, raportat la obiectivele principale, acţiunile
înlănţuite logic şi legic într-un sistem complex de directive, cu caracter
elastic din care nu lipsesc mijloacele de verificare şi control; ele dobândesc
un caracter decisiv prin intermediul planurilor de pregătire elaborate pe
diferite structuri, concepute ca un sistem în cadrul unei concepţii de
realizare (planificarea). Pornind de la realitatea că, antrenamentul sportiv
este un proces de lungă durată, desfăşurat pe parcursul mai multor ani,
conducerea sa eficientă nu poate fi realizată decât pe bazele prevederii
ştiinţifice ale ansamblurilor de obiective, decizii şi mijloace. In acest sens,
procesul de planificare trebuie încadrat într-o strategie pe termene mai
lungi sau mai scurte, concretizate în programe cu extensii diferite în ceea
ce priveşte numărul de factori consideraţi. Strategia3 antrenamentului
sportiv de performanţă porneşte de la modelul competiţiei de mare
amploare pentru care, vor fi pregătiţi, pe baza programelor şi planurilor
special elaborate, sportivii selecţionaţi.
În cadrul antrenamentului sportiv, strategia didactică se distinge
prin următoarele caracteristici4:
1) se angajează în permanenţă pe traseul relaţional: obiective
instrucţionale  resurse  conţinutul programei de instruire  metode
+ materiale didactice + mijloace  combinaţia fericită a celor 3M 
planificare (programare)  aplicare în practică  forme organizatorice de
pregătire  evaluare  corectare prin feed-back;
2) urmăreşte declanşarea şi valorificarea capacităţilor latente, psiho-
pedagogice ale învăţării, adică a particularităţilor individuale şi de vârstă,
a condiţiilor concrete în care se desfăşoară instruirea, participarea
conştientă şi activă, stimularea motivaţiei pentru pregătirea sportivă,
transformarea unor motivaţii extrinseci în motivaţii intrinseci;

3
Strategia – plan de conducere sau o acţiune, un set de operaţii desfăşurate conştient pentru a
rezolva o problemă sau a atinge un scop, Arthur S. Reber, Dictionary of Psychology, Penguin
Books, 1985
4
D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota, Jocuri sportive, Teorie şi metodică, Editura Aldin, Bucureşti,
1998
2
3) se desfăşoară sau acţionează pe un teren plin de obstacole şi
“capcane”; ponderea factorilor aleatori (întâmplători) poate fi diminuată
dacă strategia utilizată este supusă raţionalizării;
4) orice strategie instrucţională presupune relaţii omniprezente: antrenor
– sportiv; antrenor – echipă, în care rolul celor trei agenţi (antrenor-
sportiv-echipă) are un conţinut şi o amplitudine diferită;
5) strategia didactică este, în ultimă instanţă, expresia capacităţii
profesionale a antrenorului, “artei de conducere strategică a procesului de
antrenament ”.
Prognoza reprezintă punctul de plecare în elaborarea strategiei de
lucru cu sportivii şi se defineşte ca prevedere ştiinţifică a desfăşurării
stărilor viitoarelor evenimente, exprimate sub formă de informaţii
prognostice. Condiţiile unei bune prognoze trebuie să cuprindă :
- aprecierea obiectivă a nivelului de pregătire al sportivilor, pe baza
analizei critice a rezultatelor obţinute, deci situaţia reală şi nivelul
prevăzut, concretizat în obiective;
- aprecierea cât mai realistă a dinamicii progresului sportivilor proprii;
- ierarhizarea adecvată a obiectivelor de instruire şi de performanţă
şi determinarea lor reciprocă;
- evaluarea îndeplinirii obiectivelor de cele mai diferite tipuri şi a
dinamicii realizării acestora în raport cu obiectivul principal al întregii
activităţi (finalitatea);
Intreaga strategie de prognoză, programare şi planificare nu poate fi
concepută în afara unei evidenţe clare. De aceea, antrenorul, pentru a
optimiza activitatea sportivului în cadrul lecţiilor şi în concursuri, trebuie
să primească continuu informaţii privind :
-valoarea şi structura solicitărilor din antrenamente;
-nivelul de dezvoltare al capacităţilor condiţionale;
-gradul de stăpânire a tehnicii şi folosirea acesteia funcţie de situaţiile
tactice;
-nivelul proceselor şi fenomenelor psihice;
-date despre efectele imediate ale exerciţiilor, materializate în
3
reacţiile organismului în timpul şi imediat după executarea acestora, dar
şi date despre efectul cumulativ, ca sumă a reacţiilor de "urmă" (realizarea
adaptării de lungă durată).
Sistemul de pregătire multianuală include stabilirea obiectivelor, a
sarcinilor, precum şi determinarea mijloacelor, metodelor şi dozarea
efortului pe anumite intervale de timp. Rezultatele îndepărtate ale
activităţii de pregătire sunt reflectate în programele de pregătire, pe doi
şi patru ani (cicluri de Campionat Mondial sau Jocuri Olimpice), denumite
şi planuri de pregătire în perspectivă.
Cele mai răspândite programe sunt cele care vizează pregătirea
olimpică. In fiecare dintre planurile anuale, care sunt incluse în ciclul de
patru ani, se stabileşte detaliat pregătirea pentru anumite competiţii, care
sunt considerate trepte ulterioare de selecţie în echipa reprezentativă
(loturi naţionale) şi a clubului (în conformitate cu sarcinile stabilite pentru
fiecare sportiv, avându-se în vedere posibilităţile lui în etapa respectivă).
Strategia elaborării programelor se realizează după o metodologie
specifică dirijării ştiinţifice, întreaga activitate bazându-se pe prevederea
şi cunoaşterea viitorului - prognoză. O bună prognoză trebuie să
pornească de la date măsurabile sau relativ măsurabile, care în
antrenamentul sportiv se concretizează în performanţe specifice ramurii
de sport, caracteristici ale dezvoltării fizice, ale indicilor funcţionali şi ale
capacităţilor condiţionale specifice sportivilor, care alcătuiesc modelul
campionului, precum şi date statistice privind participarea la concursuri,
dinamica rezultatelor pe vârste şi sexe.
Prognoza în domeniul sportului, ca şi în alte domenii, trebuie să
definească, ca primă etapă a demersului său, obiectivele finale ale
activităţii, cu atât mai mult, cu cât se cunoaşte că, antrenamentul sportiv
este un proces finalizat, orientat spre atingerea performanţelor de înalt
nivel. Efectele finale depind nu numai de condiţiile şi calitatea pregătirii,
ci, în primul rând de orientarea dată de la început, de exigenţele şi
priorităţile adresate sportivilor.
Cunoscându-se importanţa majoră a obiectivelor, care stau la baza

4
proiectării5 şi organizării întregului proces de antrenament, se impune
necesitatea precizării acestora cu maximum de claritate, iar în vederea
asigurării unui control sistematic, se raportează permanent obiectivele
imediate la cele pe termen scurt (microcicluri), la cele pe termen mediu
(mezocicluri) şi lung (macrocicluri şi cicluri olimpice).
Programele de pregătire, pe unul sau două cicluri olimpice, se
întâlnesc, în multe cazuri, sub numele de "modele de pregătire şi
concurs", elaborate pentru ediţiile Jocurilor Olimpice sau alte competiţii ce
urmează a se desfăşura. Denumirea de "modele" este justificată, dacă se
are în vedere caracterul prospectiv al acestora şi faptul că ele cuprind
componentele esenţiale sau principale ale procesului de antrenament.
Planificarea reprezintă activitatea de elaborare amănunţită şi
precisă a obiectivelor de instruire şi performanţă, precum şi a mijloacelor,
metodelor şi formelor de organizare adecvate scopurilor propuse;
planurile sintetizează sistemul de decizii programat, asigurând, în acelaşi
timp, continuitatea pregătirii şi ritmicitatea optimă a acesteia6.
In sistemul nou creat, cel care conduce este antrenorul, înarmat cu
planul de pregătire7, iar cel condus este sportivul. Rolul planului de
pregătire este acela de a crea semnale de dirijare: informaţii privind
metodele folosite în cadrul lecţiilor de antrenament, mijloacele utilizate,
volumul şi intensitatea efortului, durata pauzelor, natura lor, zona
schimburilor energetice, valoarea estimativă a solicitărilor.

5
Proiectarea (lat. Projicere, fr.projeter) reprezintă confruntarea în scheme de acţiune şi imagini
a intenţiilor şi dorinţelor. Paul Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros,
1978
Proiectarea didactică – apare şi sub denumirea de design instrucţional, care reprezintă un
aranjament eficient de etape, operaţiuni şi demersuri, măsuri metodologice, în stare să asigure
rezolvarea finalităţilor propuse. D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota, Jocuri Sportive, Editura Aldin,
Bucureşti, 1998
6
A. Dragnea, Antrenamentul sportiv, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
7
Plan - construcţie viitoristă ce cuprinde acţiunile programate, coordonate şi dirijate, prin
intermediul cărora prevederile unei anumite prognoze sunt concretizate acţional într-un interval
de timp determinat (pe termen scurt, mediu şi lung) - Dicţionar de filozofie, Editura Politică,
Bucureşti, 1981.
Plan - ansamblul de indicatori corelaţi, care reprezintă obiectivele învăţării respective într-un
interval de timp viitor şi mijloacele necesare înfăptuirii lor. Dicţionar de sociologie, Editura
Babel, Bucureşti, 1993.
5
 PLANUL DE ANTRENAMENT
SEMNALE EXTERIOARE

SPORTIVUL

ANTRENORUL
SEMNALE EXTERIOARE

Cel care preia aceste informaţii este sportivul, a cărui stare se

modifică pe măsura scurgerii timpului, modificările vizând, de altfel, viteza
individuală de adaptare la solicitările din lecţiile de antrenament, viteza cu
care îşi însuşeşte noile elemente tehnice sau acţiuni tehnico - tactice,
starea sănătăţii sau dispoziţia de lucru, care poate fi influenţată de
procesele de refacere a capacităţii de efort. Modificările se referă, de
asemenea, la condiţiile organizatorice şi ambientale în care se desfăşoară
antrenamentul, calitatea materialelor, echipamentului, a instalaţiilor şi
aparatelor folosite în pregătire.
Planul de pregătire pretinde o elaborare amănunţită a obiectivelor de
performanţă şi instruire, a calendarului competiţional (datele, locurile de
desfăşurare a concursurilor, numărul starturilor şi a zilelor de concurs), a
metodelor şi mijloacelor utilizate, a solicitărilor din cadrul lecţiilor, micro şi
mezostructurilor, volumul şi intensitatea efortului, elaborare care nu se
face rigid, mecanic, ci luând în consideraţie modul în care sportivul
răspunde la solicitări.
Baza o reprezintă modelul cibernetic al dirijării antrenamentului
sportiv, care alături de elementele clasice ale planificării, ţine seama şi de
rolul cheie al antrenorului şi al interacţiunii acestuia cu sportivul sau
echipa.

6
 ANALIZA CONDIŢIILOR

PLANIFICARE
SCOPUL REGLĂRII
OBIECTIVE
PERSPECTIVELE,
OBIECTIVE PARŢIALE

P
VERIGA 1 REGLATOR L
P A
SISTEM DE N
ANTRENAMENT L ANTRENOR I
F
I
A C
A
VERIGA 2 R
N E MĂSURARE 1
MACROSTRUCTURĂ
I
PERFORMANŢE
F
VERIGA 3
MĂSURARE 2
MEZOSTRUCTURĂ I NIVEL DE
ANTRENAMENT
C P
L
VERIGA 4 A
A N MĂSURARE 1
MICROSTRUCTURĂ I
R F
I PERFORMANŢE
OBIECTUL
C
REGLĂRII A
R
COMPETIŢIE E

ANTRENAMENT

Modelul dirijării cibernetice a antrenamentului sportiv

(Brack, Hohmann, 1986)
Astfel, planificarea, ca proces dinamic complex de elaborare şi
urmărire a realizării planului, valorifică informaţiile obţinute prin prognoză8
şi cele de tip feed - back, rezultate dintr-o evidenţă clară a activităţii
anterioare, prin evaluarea fiecărei etape şi perioade de pregătire, prin
compararea acestora cu obiectivele stabilite şi eventual corectarea
planurilor elaborate pentru structura imediat următoare (plan de lecţie
 plan pe microciclu  plan pe mezociclu  plan pe
macrociclu).

8
Prognoza – activitate anticipativă a unor evenimente, fapte, situaţii la care te va duce
dezvoltarea naturală şi istorică într-o etapă mai apropiată sau mai îndepărtată a viitorului. Paul
Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978.
7
 Caracteristicile planificării9 :
- obiectivele planurilor de antrenament conţin preponderent indicatori
cifrici, care se pretează la o evidenţă riguroasă, la o grafică intuitivă şi
relevatoare, la control şi comparaţii ;
- planificarea asigură unitate în acţionare şi relaţii permanente între
valorile globale ale modelului, sau ale planului curent şi cele ale
programului, care-i prezintă dinamica într-un interval de mai mulţi ani
consecutivi, pe de o parte şi cele ale planurilor operative, care le distribuie
în secvenţe mai mici, pe de altă parte ;
- cu cât sunt mai restrictive ca timp, cu atât sunt mai laborios
întocmite şi mai funcţionale ;
confruntarea lor cu realitatea antrenamentului sportiv şi a
competiţiilor reclamă o evidenţă riguroasă, care asigură astfel, condiţiile
analizei critice, a eficienţei dobândite şi unica premisă a reeditării lor
ulterioare .
Planurile anuale de antrenament sunt primele forme ale planificării,
în care se concretizează programele de pregătire. In elaborarea planurilor
este necesară descrierea procesului de instruire, ce urmează a fi efectuat
în vederea atingerii scopului, iar în funcţie de tipul de plan se face şi
divizarea obiectivului principal (care reprezintă finalitatea pregătirii) în
obiective secundare şi eventual, se determină acţiunile optime necesare
realizării acestora.
Condiţiile de realizare a unui plan de pregătire pun problema
existenţei activităţii de proiectare, realizare şi control al procesului de
antrenament.

9
N. Alexe, Planificarea antrenamentului sportiv, C.C.P.S.-M.T.S. Bucureşti, 1992
8