Modelarea în educație fizică și sport

Modelarea pe baze informatice în educația fizică și în sportul de performanță

În sfera preocupărilor de învățare a comportamentelor de predare nu se poate vorbi de

evoluții liniare și uniforme. Dintre strategiile utilizate în construcția modelelor de predare,
începând de la cele de instruire programată simplă, până la complexele modele cibernetice, cele
bazate pe abordarea de tip sistemic, algoritmic, informațional sau pe procese simulative, ocupă
un loc aparte.
Pentru a înțelege mai bine esența acestor modele, menționăm că, în proiectarea și
realizarea lor se iau în considerare definirea clară a obiectivelor (subordonate scopurilor
generale). Aceste obiective sunt:
 Elaborarea instrumentelor de măsură a nivelului de atingere a obiectivelor;
 Analiza caracteristicilor sportivilor pentru care se proiectează modelul de instruire;
 Stabilirea strategiilor și a conținutului ce va fi predat;
 Elaborarea materialelor și echipamentelor necesare instruirii;
 Determinarea valorilor și parametrilor de evaluare – tehnic și motric – evidențiați prin
„norme și probe de control” și coroborarea lor cu modelele internaționale.

Modele ale predării bazate pe programare

Din categoria modelelor de acest gen, reținem pe cele cunoscute sub numele de
programare lineară (B.F. Skinner), programarea ramificată (N.A. Crowder) și programarea
criterială.
Dispunând de o întemeiere psihologică și informațională, riguroasă, modelele programate
de predare-învățare pleacă de la ideea conform căreia predarea, mai precis modul în care
antrenorul organizează și prezinta programul este condiționat de legile specifice ale procesului de
învățare, a căror respectare poate conduce la atingerea parametrilor de eficiență și la pregătirea
proiecțiilor.
Specificitatea structurală a acestor modele rezidă într-un set de elemente sau principii
specifice, a căror aplicare este particularizată după autor și, mai ales, după domeniul vizat. Între
acestea se menționează:
 obiectivele instruirii sunt descrise explicit;
  comportamentul final se analizează și se definește operațional;
 divizarea materialului se face în raport de posibilitățile reale ale sportivului;
 programele sunt verificate experimental;
 sportivului i se oferă posibilitatea cunoașterii gradului de corectitudine a rezultatelor
obținute;
 fiecare sportiv lucrează în ritmul său, putând reveni și asupra unităților de instruire;
 programele pot și trebuie să fie revăzute la anumite intervale de timp.

Modele ale predării bazate pe algoritmi și semialgoritmi

Unul dintre întemeietorii acestor tipuri de modele poate fi socotit psihopedagogul rus
L.N. Landa, ale cărui lucrări sunt de referință pentru cei ce au adoptat sau dezvoltat modele de
tip algoritmic.
Din perspectiva abordării algoritmice, predarea reprezintă un proces de
rezolvare/soluționare a unor probleme didactice, de transformare a datelor inițiale ale problemei
într-o structură finală, definită de scopurile instruirii școlare.
Modelul algoritmului programului de predare se configurează metodic în etape generale.
Într-o variantă oferită de L.N. Landa, acest model are următoarele etape:
a) stabilirea conținutului și a scopului instruirii (sub forma stărilor și a elementelor calitative);
b) elaborarea mijloacelor de recunoaștere (diagnoză) a proceselor psihice (prin analiza
comportamentului, ca structură de stări observabile);
c) determinarea valorilor obiective (numerice) de ieșire ale stării finale;
d) determinarea valorilor obiective (numerice) ale variabilelor stării inițiale;
e) stabilirea succesiunii etapelor de trecere din starea inițială în cea finală;
f) determinarea tipurilor de activitate a sportivului, pentru trecerea dintr-o stare în alta (aici
apar probleme de organizare ale activității sportivului, pentru prelucrarea și însușirea acestei
informații);
g) determinarea tipurilor de teme care asigură îndeplinirea de către sportivi a formelor de
activități necesare;
h) determinarea mijloacelor de răspuns (reacție) la acțiunile sportivilor și la rezultatele acestora.
Reținem că elemente pozitive, încercarea de a proiecta riguros valorile de intrare și ieșire,
de a stabili relații și conexiuni între variabile și de a mări controlul antrenorului asupra activității
sportivului. Este evident că inițiativa, independența, spontaneitatea și creativitatea sportivilor și
antrenorului rămân tot atâtea deziderate, ce vor fi realizate prin alte modele și strategii de
predare-învățare.
Mai mult, trebuie să reținem că într-un model bazat pe semialgoritm este posibilă o
conducere eficientă și o dirijare bună a procesului predării, o inducere planificată a învățării
aproape simultană cu predarea, un control mărit al mecanismelor care produc transformările în
planul conținuturilor și o relaționare mai bună a intrărilor cu ieșirile.
Aplicarea modelului ridică și probleme, unele de nedepășit, în special pe linia structurării
și etapizării riguroase, mai ales a elementelor ce conțin informații abstracte sau puternic
generalizate.

Modelele de predare bazat pe simulare

Modelele din acest tip au fost concepute în ideea de a simplifica predarea în situații în
care sportivul are unele particularități ce nu-l fac abordabil în mod direct și autentic. Acestea se
bazează pe principiul analogiei. În conformitate cu acest principiu, antrenorul selecționează
pentru antrenamentul sportiv un model de pregătire al unui campion sau al unei echipe valoroase,
prin care se realizează corespondente biunivoce între elementele de structură, cele tehnice și
asemănările biomotrice.