Competenţele didactice sunt necesare în rezolvarea cu uşurinţă a diverselor probleme întâlnite

în practica şcolară, probleme ce ţin de proiectarea, organizarea, conducerea şi evaluarea procesului

instructiv-educativ. Domeniul de competenţă didactică vizează aspecte esenţiale care ţin de
segmentele de activitate de bază legate de procesul de predare-învăţare-evaluare de ex.:
• Idealul educaţional, obiectivele educaţionale, competenţele generale, specifice etc.;
• Proiectarea, organizarea, desfăşurarea activităţii didactice;
• Strategiile, metodele, tehnicile, procedeele de predare-învăţare;
• Strategiile, metodele, tehnicile, procedeele de evaluare.

În funcţie de aceste segmente ale activităţii didactice putem enumera câteva competenţe
considerate elementare:
• identificarea obiectivelor generale, a celor specifice disciplinelor predate;
• operaţionalizarea obiectivelor în cadrul lecţiilor/activităţilor didactice/sarcinilor de învăţare
etc.
• surprinderea şi evidenţierea valenţelor formativ-educative ale conţinutului informaţional;
• proiectarea activităţilor didactice, organizarea, îndrumarea şi coordonarea elevilor în
procesul de învăţare;
• selectarea, prelucrarea, esenţializarea, ilustrarea şi prezentarea conţinutului conform
standardelor curriculare de performanţă;
• adaptarea conţinutului informaţional la specificul dezvoltării psihice a elevilor;
• valorizarea conţinutului informaţional a obiectului de studiu, structurând comportamente
raportate la valorile procesate instructiv-educativ;
• realizarea corelaţiilor inter, intra şi pluridisciplinare;
• formarea modului de gândire specific disciplinei respective;
• facilitarea asimilării tehnicilor de activitate intelectualăfolosirea unor strategii menite să
stimuleze participarea activă a elevilor la asimilarea cunoştinţelor şi la formarea abilităţilor,
care favorizează dezvoltarea proceselor intelectualeşi cultivarea spiritului creativ;
• dezvoltarea structurilor motivaţionale, operatorii, afective, volitive şi atitudinale ale elevilor;
• identificarea problemelor şi rezolvarea lor corectă;
• formarea capacităţilor de cooperare, comunicare, gândire convergentă, gândire divergentă,
autoapreciere şi autoreglare;
• controlul, evaluarea şi reglarea activităţii, cu intenţia de ameliorare continuă;
• evaluarea rezultatelor elevilor;
• comunicarea corectă, coerentă şi expresivă.

În funcţie de gradul de generalitate, obiectivele educaţionale pot fi ierarhizate pe trei niveluri:

1) Obiectivele generale ale sistemului de învăţământ
2) Obiectivele de generalitate medie
3) Obiectivele operaţionale

În funcţie de domeniul la care se referă, putem distinge:

1) Obiective cognitive
2) Obiective afective
3) Obiective psihomotorii

Importanţa obiectivelor în cadrul procesului instructiv-educativ poate fi pusă în evidenţă

prin funcţiile pe care le îndeplinesc:
◘ funcţia de orientare axiologică - prin explicarea obiectivelor se realizează o orientare a
elevilor către valorile educaţionale, pe care dorim să şi le însuşească;
◘ funcţia predictivă (de anticipare a rezultatelor) – indicarea performanţelor dezirabile;
◘ funcţia evaluativă – obiectivele constituie şi un reper în funcţie de care apreciem dacă ceea
ce trebuia realizat s-a realizat;
◘ funcţia de organizare şi reglare a procesului didactic – oferă criterii referenţiale pentru
dirijarea acţiunilor didactice.

Dacă obiectivele unei activităţi didactice nu sunt bine realizate şi corect definite, ne vom
confrunta inevitabil cu două consecinţe negative:
◘ lipsa de claritate asupra evoluţiei dorite a elevilor;
◘ dificultatea de a evalua rezultatele acţiunii educative

Categorii de obiective urmărite în predarea-învăţarea disciplinelor socio-umane:

1) Obiective cognitive
2) Obiective cognitiv-formative
3) Obiective afective (atitudinale)
4) Obiective acţionale

Multe cadre didactice îşi reprezintă obiectivele, în funcţie de care proiectează şi organizează
instruirea, sub forma unei ierarhii, în prim plan situându-se achiziţia cunoştinţelor:
◘ cunoştinţe;
◘ priceperi şi deprinderi;
◘ aptitudini şi capacităţi intelectuale.

Noile orientări ale învăţământului impun o schimbare a ierarhiei obiectivelor, după cum
urmează:
◘ aptitudini şi capacităţi intelectuale
◘ priceperi şi deprinderi
◘ cunoştinţe.

Prin stabilirea obiectivelor operaţionale se precizează competenţele şi performanţele la care

elevii trebuie să ajungă în urma desfăşurării unei activităţi. A operaţionaliza înseamnă a efectua două
operaţii indispensabile:
◘ derivarea din obiective generale a unor obiective concrete, specifice;
◘ traducerea efectivă a acestora în planul acţiunii şi aplicaţiei directe, adică în comportamente
observabile.

La rândul său, Robert M. Gagné stabileşte următoarele elemente componente ale enunţului:
◘ Un verb care desemnează o acţiune observabilă;
◘ O descriere a clasei de stimuli la care urmează să se răspundă;
◘ Precizarea obiectului folosit de către elev în cadrul acţiunii (de ce se va folosi);
◘ O descriere a clasei de răspunsuri corecte

“La sfârşitul activităţii didactice toţi elevii puşi în situaţia de …/ având acces la …/ după citirea
textului …/ utilizând … etc., vor fi capabili să …; obiectivul se consideră atins dacă …”

Când enunţăm obiectivele operaţionale ale unei lecţii este necesar să respectăm anumite exigenţe:
◘ obiectivul trebuie să vizeze activitatea elevilor şi nu pe aceea a profesorului;
◘ fiecare obiectiv va viza o singură operaţie şi nu un comportament compozit, dificil de analizat şi
evaluat;
◘ se oferă spre învăţare doar ceea ce este fundamental, esenţial în domeniul respectiv;
◘ în enunţul obiectivului se va descrie situaţia în care are loc acţiunea, condiţiile de realizare a sarcinii
şi de evaluare a ei;
◘ se stabileşte clar şi precis performanţa la care vor ajunge elevii la sfârşitul activităţii;
◘ se precizează nivelul realizării performanţei, nu ne propunem performanţe maximale pentru toţi
elevii unei clase şi nici nu folosim aceleaşi criterii de reuşită pentru toate clasele (abordare
diferenţiată);
◘ precizarea “toţi elevii” este necesară, deoarece se consideră că sub 95% începe ineficacitatea
instruirii;
◘ exprimarea comportamentelor preconizate de obiectiv se face cu ajutorul verbelor de acţiune şi nu
prin verbe considerate “intelectualiste” (a şti, a înţelege), care sunt prea generale, chiar prea vagi;
verbele care exprimă acţiunea explicită sunt lipsite de ambiguitate atunci când comunică unei alte
persoane performanţele observabile, astfel încât să se poată ajunge cu uşurinţă la concluzia că
obiectivul propus a fost realizat.