Sunteți pe pagina 1din 11

3.Operaționalizarea obiectivelor didactice.

Procedure de
operationlizare

Ce este operaționalizarea?
“Conceptul de operaţionalizare, în domeniul ştiinţelor educaţiei, reprezintă
„activitatea de transpunere a scopurilor procesului de învăţământ în obiective
specifice şi a acestora în obiective concrete, prin precizarea unor comportamente
cognitive şi/sau psihomotorii observabile şi măsurabile.” (Massari, 2009, p.30)
”Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice reprezintă o strategie de analiză a
finalităţilor procesului de învăţământ realizată de cadrul didactic prin intermediul a
două acţiuni complementare care vizează eficientizarea activităţii de predare-
învăţare-evaluare:
a) deducerea obiectivelor concrete din obiectivele generale şi specifice, incluse în
programele şcolare/universitare;
b) prezentarea obiectivelor concrete, ca sarcini didactice pe care trebuie să le
realizeze elevul/studentul în timpul unei activităţi (lecţie etc), sub forma de
obiective de conţinut (prioritar informative) şi obiective psihologice (prioritar
formative), adaptate la specificul şcolii şi al clasei.” (Cristea, 2000, p. 217).
”Obiectivele pedagogice reprezintă finalităţile pedagogice microstructurale care
asigură orientarea activităţii educative/didactice la nivelul procesului de
învăţământ. Ele reflectă dimensiunea valorică a finalităţilor macrostructurale,
(idealul pedagogic; scopurile pedagogice) definite pe termen mediu şi lung la scara
socială a întregului sistem educaţional.” (Cristea, 2000, p. 210).
”După gradul de generalitate obiectivele pot fi clasificate astfel:

ü Obiective generale care au un caracter global, abstract și se referă la anumite


laturi ale personalității; desemnează finalități ce orientează întreaga activitate
didactică, care corespund idealurilor social-educaționale.

ü Obiective de generalitate medie care derivă din obiectivele generale ale


educației, pe profiluri de pregătire; sunt finalități privind disciplinele școlare,
stabilite pe trepte de școlaritate în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor;
vizează schimburi comportamentale cognitive, afective și psihomotorii ale elevilor
și evidențiază direcția în
1
care va fi valorificat conținutul informațional specific diferitelor discipline.

ü Obiective specifice/concrete/comportamentale/operaționale care sunt derivate


din obiectivele generale ale disciplineleor de învățământ; desemnează performanțe
concrete în cadrul lecției sau în timpul activității didactice și sunt direct
observabile și măsurabile.

După domeniile pe care le vizează, obiectivele sunt:

a) Cognitive-se referă la comunicarea/însușirea de noi cunoștințe; formarea și


dezvoltarea priceperilor, deprinderilor, capacităților intelectuale.

b) Afective-vizează formare de sentimente, interese și dezvoltarea convingerilor,


atitudinilor, trăsăturilor de voință și caracter.

c) Psihomotorii-ce urmăresc operații manuale, formarea și dezvoltarea


priceperilor, deprinderilor și obișnuințelor de aplicare a cunoștințelor, bazate pe
acțiunea manifestă, vizibilă, fizică.” (Massari, 2009, p. 27).

“De ce operaţionalizare? Prin stabilirea obiectivelor operaţionale se precizează


competenţele şi performanţele la care elevii trebuie să ajungă în urma desfăşurării
unei activităţi. Dintre argumentele în favoarea operaţionalizării, enumerăm:
stabilirea corectă a sarcinilor de lucru, adaptarea acestora la particularităţile de
vârstă şi individuale, stabilirea clară a acţiunilor direct implicate în cunoaştere,
înţelegere, aplicare, sinteză şi evaluare, dirijarea eficientă, progresivă a învăţării,
stabilirea de direcţii de optimizare a actului didactic etc. Prin corelarea cu
metodologia proiectării şi realizării lecţiei, profesorul clarifică:

2
1) ce comportament observabil va urmări (definirea acestuia);

2) ce date i se oferă elevului (mijloace, tehnici şi condiţii);

3) ce sarcină de lucru se formulează (acţiuni);

4) în ce condiţii va lucra elevul (modurile de organizare);

5) ce performanţe va dobândi elevul (verificarea, măsurarea);

6) cât s-a realizat (aprecierea, recuperarea, dezvoltarea).

Raportându-ne la acest criteriu, operaţionalizarea obiectivelor devine


„veriga centrală” care uneşte intenţia profesorului cu acţiunea elevului, pregăteşte
proiectarea situaţiilor de învăţare dintr-o lecţie sau sistem de lecţii, este etapă
„pivot” în procesul instructiv-educativ. R.F.
Mager (1962) a propus o tehnică de elaborare a obiectivelor operaţionale care
vizează un singur comportament final, caracterizabil prin trei indicatori:
a) precizarea comportamentului final al acţiunii elevului („să sublinieze
substantivele”);
b) a condiţiilor de realizare specifice cadrului de manifestare a comportamentului
vizat („dintr-un text dat, pe baza cunoştinţelor însuşite”);
c) performanţa aşteptată („obiectivul va fi considerat atins dacă vor fi identificate 7
dintre cele 10 substantive pe care le conţine textul”).
Deoarece considerăm eficientă utilizarea tehnicilor de operaţionalizare, vom
explica în ce constă fiecare parametru.
1. Descrierea comportamentului final trebuie să se facă printr-un verb concret de
acţiune care să permită observarea şi măsurarea comportamentelor realizate.
Operaţiile, abilităţile, comportamentele vizate trebuie să fie cât mai variate, nu
trebuie să se oprească la simpla memorare, reproducere de informaţii.

3
Taxonomiile disponibile oferă suficiente posibilităţi de variaţie, exemple găsim la
fiecare nivel, cum ar fi: a recunoaşte, a descrie, a diferenţia, a transforma, a
exprima, a diferenţia, a aplica, a identifica, a rezolva, a compara, a modifica, a
construi, a enumera etc. Nu se formulează informaţia sau problema de rezolvat, ci
operaţia logică sau/şi abilitatea mentală activată în vederea definirii modului de
raportare a elevilor la conţinutul vehiculat. Exemplu de formulare incorectă: „elevii
să spună că...”.
Obiectivul operaţional trebuie să vizeze o singură operaţie pentru a permite
măsurarea şi evaluarea gradului de realizare. Verbul trebuie să fie la modul
conjunctiv: (elevul) să identifice, să compună, să transforme, să calculeze etc.
Exemplu de formulare incorectă: „să transmit elevilor...”, „să demonstrez
elevilor...”. Obiectivul nu trebuie să descrie activitatea cadrului didactic, ci
schimbarea ce urmează să se realizeze în comportamentul elevului. De asemenea,
obiectivele să fie reale, să descrie operaţii sau acţiuni adecvate experienţei de
învăţare a elevilor, raportate la nivelul lor de dezvoltare intelectuală şi care să
vizeze o dificultate care poate fi depăşită. Cele mai multe obiective (a cunoaşte, a
înţelege, a şti, a simţi etc.) ale domeniului afectiv sau capacităţile nu pot fi
operaţionalizate.
2. Al doilea parametru, respectiv condiţiile în care se realizează obiectivul vizat,
înseamnă precizarea:
a) condiţiilor materiale (ce i se oferă elevului ca sprijin; de ex.: materiale ilustrative
sau documentare, un anumit spaţiu de lucru etc.; ce volum de informaţie i se
comunică înainte de a i se cere rezolvarea, ce nu-i este permis să utilizeze etc.);
b) condiţiilor psihologice (ce nivel de pregătire are elevul în momentul respectiv,
ce cunoştinţe/deprinderi posedă etc. În formularea concretă a condiţiilor, se
recomandă prezentarea acestora pe baza utilizării unui verb la modul gerunziu sub
aspect material („punându-i-se la dispoziţie”, „fiindu-i îngăduit să folosească” etc.)
sau sub aspect psihologic („cunoscând situaţia X”, „având formată deprinderea Y”
etc.).
3. Nivelul performanţei acceptabile se referă fie la un aspect calitativ al
performanţei (tradus de regulă prin totul sau nimic), fie la un aspect cantitativ
(procentajul admisibil al reuşitei) sau temporal (în cât timp să rezolve o anumită
cantitate de sarcini didactice).

4
Operaţionalizarea obiectivelor prin definirea performanţei aşteptate are avantajul
preciziei, concreteţei şi măsurabilităţii. Cadrul didactic operează cu anumite
standarde, adică invocă anumite etaloane pentru aprecierea reuşitei elevilor în
învăţare. Pentru a indica un nivel de reuşită sau standardele minimale, se specifică:
numărul minim de răspunsuri corecte solicitate sau numărul maxim de greşeli
tolerate, intervalul de timp maxim oferit pentru rezolvarea sarcinii. Exemplu:
“Nivelul minim al performanţei acceptate este de cinci substantive subliniate în
text într-o perioadă de cinci minute de muncă independentă”. (Massari, 2009, p.30-
33) Modelele practice de operaționalizare diferă de la un autor la altul. Prin
colaborarea mai multor sugestii, vom propune următorul evantai de condiții, ce se
cere a fi respectat în procesul de dimensionare și formulare ale obiectivelor:

· Obiectivul vizează activitatea elevilor, și nu a profesorului;

· Obiectivul trebuie să fie în principiu realizabil, să corespundă


particularităților de vărstă, experienței anterioare a elevilor etc.;

· Obiectivul va descrie comportamente observabile, și nu acțiuni sau procese


psihice

interne;
· Obiectivul operațional desemnează un rezultat imediat al instruirii, și nu unul
de perspectivă, neidentificat în timp și spațiu;

· În obiectiv se vor enunța atât condițiile de realizare a sarcinilor, cât și criteriul


performanței, al realizării acestora;

· Exprimarea comportamentelor preconizate de obiectiv se va face prin apelul


la ”verbe de acțiune”: a recunoaște, a identifica, a uitiliza, a aplica, a distinge, a
reda, a produce, a proiecta, a rezolva, a propune etc. ;

5
· Obiectivele nu se vor repeta prin reformulări diferite; ele trebuie să fie unice,
congruente logic și valide axiologic.” (Cucoș, 2006, p. 198).
Taxonomiile obiectivelor:

”Taxonomia cognitivă (B. Bloom) are drept criteriu de ierarhizare a


comportamentelor complexitatea acestora și vizează două grupe comportamentale:
cunoașterea si deprinderile și capacitățile intelectuale.
-Cunoaștere – asimilarea terminologiei, datelor factuale, definițiilor, teoriilor.
-Comprehensiunea – reformulare, înțelegere, rezumarea unei comunicări,
interpretare.
-Aplicare – utilizarea cunoștințelor pentru a rezolva situații noi.
-Analiză – descompunerea unui material în părțile sale, relevarea relațiilor dintre
acestea.
-Sinteză – producerea unei lucrări personale, eleborarea unui plan de acțiune.
-Evaluare – formularea judecăților de valoare în legătură cu o anumită problemă.
Taxonomia afectivă (D. Krathwohl) criteriul de ierarhizare este gradul de
interiorizare a atitudinii, sentimentului, interesului etc. care constituie obiectivul
urmărit.
-Receptarea (prezența) – moment în care elevul devine doar conștient de structura
conținutului.
-Răspunsul (reacția) – este etapa în care elevul răspunde, răspunsul având o
aproximativă gradație: asentiment, adeziune (voință de a răspunde), satisfacție.
-Valorizarea - vizează ”stabilitatea” și ”trăinicia” comportamentului subiectului.
-Organizarea – implică includerea unei noi valori achiziționate în sistemul valorilor
pe care elevul deja le cunoaște.
-Caracterizarea – reprezintă momentul în care noua valoare achiziționată se fixează
în așa măsură în conștiința individului, încât face parte din personalitatea lui.

Taxonomia domeniului psihomotor (E. J. Simpson) are drept principii


ierarhice: gradul de complexitate a comportamentului psihomotor vizat și gradul de
însușirea a acestuia.

6
-Percepere – actul preparator pentru o deprindere motorie, bazat pe stimularea
senzorială.
-Dispoziție – cunoașterea ordinii operațiilor, a instrumentelor necesare etc.
-Reacție dirijată – exersare.
-Automatism – deprinderea finalizată.
-Reacție complexă – aplicarea deprinderilor eficiente, în contexte diferite.
Taxonomia obiectivelor (De Landsheere)
-Obiective generale – au un caracter global, abstract și se referă la o anumită latură
a educației.
-Obiectivele medii – sunt finalități privitoare la discipline școlare, particularități de
vârstă ale educaților etc.
-Obiectivele particulate – se referă la performanțe concrete, care se stabilesc prin
prelucrarea materiei de studiu, pornind de la programa școlară și de la manual.
Taxonomia obiectivelor (R. F. Mager) presunune trei etape:

-Precizarea comportamentului final, care se așteaptă de la elevi (prin verbe de


acțiune).
-Precizarea condițiilor în care elevii demonstrează că au dobândit performanța
așteptată.
-Precizarea nivelului de reușită.”

ROCEDURI DE OPERATIONALIZARE

Obiectivele sunt finalitati educationale care au un nivel redus de generalitate


si se realizeaza in intervale scurte de timp, referindu-se la lectii sau secvente de
lectii.

Asigurarea functionalitatilor specifice obiectivelor educationale necesita


operationalizarea acestora.

7
In general, operationalizarea este inteleasa ca activitatea de specificare /
identificare a referintelor concrete sau practice ale unui concept/enunt general si
abstract. Ea se refera atat la ansamblul operatiilor succesive de trecere de la
abstract la concret, cat si la precizarea criteriilor prin care o actiune sau un
comportament devin operationale/concrete.

A operationaliza un obiectiv inseamna a-l transpune in termeni de comportament


concret, direct observabil si masurabil. Operationalizarea unui obiectiv educational
presupune realizarea unei suite de precizari: precizarea performantei, precizarea
autorului performantei, precizarea conditiilor concrete in care va avea loc
realizarea performantei respective si stabilirea unui nivel minimal acceptat de
reusita.

Operationalizarea presupune, mai intai, transpunerea unui obiectiv in termeni de


actiuni, acte, operatii, manifestari directe observabile, ceea ce presupune o
delimitare si secventierea analitica a obiectivelor, concretizarea lor. Dar, in acelasi
timp, operationalizarea presupune si un aspect “tehnic” care rezida in enuntarea
obiectivelor sub forma comportamentelor observabile si “masurabile”, cu ajutorul
“vb. de actiune”. Esential ptr operationalizare este faptul ca se precizeaza ceea ce
va face elevul, performanta, de care va fi capabil dupa anumite secvente ale
procesului de predare-invatare.    Orice obiectiv operational precizeaza mai intai o
modificare calitativa a capacitatii elevilor.

Ptr orice obiectiv operational se precizeaza situatiile de invatare, respectiv,


conditiile care determina modificarile educative preconizate. Operationalizarea va
urma doua directii:

-precizarea si descrierea conditiilor in care performanta va fi formata

-precizarea conditiilor in care performantele vor fi evaluate

Nivelul realizarii este o alta componenta indispensabila ptr definirea unui obiectiv
operational. Modificarile enuntate printr-un obiectiv operational nu sunt abstracte,
ci sunt precise, concrete.

Operationalizarea impune ca orice obiectiv sa se refere la activitatea de invatare a


elevului, nu la activitatea profesorului. Obiectivele operationale trebuie sa se
centreze pe procese, actiuni, acte, operatii observabile usor constatabile si sa
desemneze cu precizie rezultatele scontate, imediate, in cadrul diferitelor secvente
si situatiei de predare-invatare. Vb. de actiune trebuie alese adecvat, si anume cele

8
ce se refera la actiuni, operatii observabile si nu la procese psihice “interne” ce nu
pot fi “observate” si evaluate precis.

Fiecare obiectiv concret sa fie formulat in cat mai putine cuvinte si in termeni
comportamentali expliciti, care sa vizeze o operatie, o actiune singulara.

Operationalizarea a numeroaselor obiective presupe si specificarea conditiilor


didactice, in contextul carora elevii vor exersa si vor dovedi ca au ajuns la
schimbarea calitativa si cantitativa preconizata. Conditiile vizeaza atat procesul
invatarii ptr atingerea obiectivelor operationale cat si contextele didactice concrete
ale evaluarii performantelor preconizate.

Criteriul de evaluare este o alta conditie a operationalizarii obiectivelor. Criteriile


de evaluare vizeaza nivelul reusitei sub unghi calitativ si cantitativ, indicand cat de
eficient trebuie sa fie comportamentul elevilor, la ce nivel trebuie sa se situeze
cunostintele, deprinderile intelectuale sau motorii etc.

In general, eficienta actiunii educationale poate fi apreciata parcurgand traseul de


la obiective la idealul educational: atingerea obiectivelor ne ajuta sa ne pronuntam
asupra realizarii scopului, iar scopul ne ofera o imagine despre incadrarea actiunii
educationale in ideal. Idealul educatiei determina scopurile si obiectivele
educative, iar acestea, la randul lor, concretizeaza pe diverse planuri cerintele
generale ale idealului. Daca obiectivele si scopurile educationale nu sunt atinse
atunci idealul educational devine imposibil de realizat.

Odata precizate, scopul si obiectivele educationale aferente constituie un important


criteriu de evaluare al eficientei activitatilor educationale realizate efectiv.

In domeniul stiintelor educatiei, operationalizarea reprezinta activitatea de


transpunere a scopurilor procesului de invatamant in obiective specifice si a
acestora in obiective concrete, prin precizarea unor comportamente cognitive
observabile si masurabile.

Operationalizarea presupune transformarea unui obiectiv in operatii, manifestari


direct observabile, ceea ce pretinde delimitare si secventiere analitica a obiectivelor
si concretizarea lor.

Cezar Barzea propune si analizeaza 3 criterii ale operationalizarii:

9
1.un obiectiv operational precizeaza, o modificare calitativa, a capacitatilor
elevilor; elevul trebuie sa demonstreze o modificare evidenta a capacitatilor sale,
care sa se obiectiveze intr-un nou concept, un nou algoritm al invatarii

2.este absolut necesar ca pentru fiecare obiectiv operational sa se precizeze


situatiile de invatare sau conditiile care determina modificarile proiectate si
asteptate.

a treia componenta necesara pentru definirea unui obiectiv operational este nivelul
realizarii, prin care intelegem asigurarea unor limite minime ale intentiilor
pedagogice proiectate/ programate printr-un obiectiv operational.

Dupa stabilirea unui obiectiv general, sunt necesari urmatorii pasi:

-precizarea comportamentelor esentiale care duc la obiectivul general;

-formularea unor obiective particulare prin verbe care exprima o actiune


observabila;

selectionarea obiectivelor specifice, importante pentru atingerea obiectivului


general;

-descrierea conditiilor in care este pus elevul cand trebuie sa demonstreze ca a atins
obiectivul respectiv;

-specificarea criteriului de evaluare, respectiv specificarea performantei minime


acceptabile.

Schimbarile dorite si prefigurate printr-un obiectiv operational sunt concrete,


precise. Precizarea lor este asigurata de urmatorii parametri:

-absenta sau prezenta unei capacitati sau trasaturi;

-timpul de realizare a unei sarcini;

-caracteristicile erorilor acceptabile;

-concordanta sau nonconcordanta cu un anume standard;

Conditiile operationalizarii obiectivelor sunt:

-denumirea comportamentului observabil


10
-enuntarea conditiilor in care elevii vor exersa si vor demonstra ca au realizat
schimbarea proiectata prin obiectiv

-criteriul de reusita; nivelul de performanta acceptabila

Supunem atentiei si urmatoarele criterii de operationalizare a obiectivelor:

A.concretizarea pretinde ca orice obiectiv sa se refere la activitatea elevului si nu


cea a profesorului; aceste obiective vizeaza procese, actiuni, operatii observabile
etc.

B.operationalizarea presupune si precizarea conditiilor didactice/ psihopedagogice


in care elevii vor dovedi schimbarea calitativa si cantitativa dorita; conditiile
vizeaza atat procesul invatarii realizat prin atingerea obiectivelor operationale
stabilite, cat si modalitatile de verificare si evaluare a performantelor

C.a treia condtie a operationalizarii o constituie evaluarea, criteriile, tipurile si


modalitatile de apreciere a rezultatelor

Concret, obiectivul operationalizat trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari :

- cine? (elevul, grupul de elevi, clasa),

- ce sa faca?(va da exemple, va indica formele, va aplica formula, va rezolva, va


propune, va explica)

- in ce conditii? unde   si cand? (la sfarsitul activit atii/ temei/ capitolului/ toti elevii
vor putea sa . , va cauta singur informatii),

- cat de bine? in ce cantitate? in cat timp? (va rezolva corect trei exercitii din patru,
dupa cate ore).

11

S-ar putea să vă placă și