Despre etică și integritate

A. Etică și morală

1. Aspecte

„Etica” şi „morala” sunt termeni cu etimologie diferită; etica provine din limba greacă
(ethos=morav, obicei, caracter), iar morala din limba latină (mos, moris= obicei, morală). Etica
este morala elaborată de filosofi, căreia i se mai spune şi filosofie morală și care are un pronunţat
caracter teoretic.
Morala filosofică elaborează ipoteze, concepte, principii pentru reconstrucţia teoretică a
moralei unei societăţi, precum şi reguli de raţionare morală. Ca urmare, „etica este o cunoaştere
conceptuală a moralităţii istorice” (Hegel).
Cele mai răspândite concepte explicative ale atitudinilor şi situaţiilor morale sunt: voinţa,
datoria, obligaţia, libertatea şi responsabilitatea. A.MacIntyre susţine că diferenţele dintre etică şi
morală s-au produs cam în acelaşi timp cu diferenţierile dintre moral şi teologic, legal şi estetic,
care au fost făcute de iluminismul nord-european.
Morala apare sub forma unui discurs normativ, bazat pe imperative, care rezultă din
opoziţia dintre Bine şi Rău, concepute fie ca valori absolute, fie ca valori prezente constant în
viața oamenilor.
Etica se construieşte pe bază de cunoştinţe, dar mai ales pe bază de alegeri, care apar în
legătură cu întrebarea specific umană: „Cum să trăiesc?“. Răspunsurile date conduc la elaborarea
mai multor etici, în funcţie de gândirea ontologică adoptată.

2. Principii

Primul principiu moral propus de filosofi a fost cel potrivit căruia scopul nostru in viaţă
este urmărirea fericirii. Acest principiu a dat naştere la orientările eudaimoniste ( gr. Eu=bine şi
daimon=geniu) sau hedoniste (gr. hedone=plăcere).
Sintetizând principiile etice furnizate de ramura bioeticii, din două surse diferite (anglo-
american şi european), pot fi prezentate un număr de 7 principii etice operaționale:1
a. Principiul respectării autonomiei
b. Principiul facerii binelui
1
http://www.mircea-leabu.ro/principiile-etice-intre-universalitate-si-specificul-profesiei/
 c. Principiul nefacerii răului
d. Principiul dreptăţii/echităţii
e. Principiul respectării demnităţii
f. Principiul integrităţii
g. Principiul respectării şi protejării vulnerabilităţilor

3. Valori morale

3.1.Binele şi Răul
Bine se corelează cu conceptele de “lege“ şi “regulă“ și nu se poate înţelege decât prin
raportarea sa la rău, cele două noțiuni fiind corelative. Cunoaşterea binelui şi a răului este de
resortul filosofiei morale, care începe în istoria eticii cu Socrate, Platon şi Aristotel. Cu toţii,
aceşti clasici ai filosofiei antice greceşti au accentuat legătura dintre bine şi cunoaşterea
omenească, dintre rău şi ignoranţa omului.
În filosofia morală occidentală contemporană, Binele este conceput fie ca ceea ce este
util, fie ca ceea ce răspunde unei nevoi sau tendinţe ce generează dorinţa, urmată de satisfacţie,
când este îndeplinită, sau de o stare incertă şi confuză, când dorinţa rămâne nesatisfăcută
O altă direcţie de interpretare a Binelui şi Răului o reprezintă filosofia morală religioasă,
care consideră că factorul trancendent, Dumnezeu, posesorul tuturor proprietăţilor superlative
(putere, bunătate, cunoaştere etc.) este sursa Binelui şi Răului moral al omului, solicitat să le
realizeze prin mântuire, iubire şi speranţă.
Răul moral este cel mai grav, fiind marcat de păcat și de pedeapsă. În ambele cazuri se
pun probleme de conştiinţă morală: conştiinţa vinei şi a responsabilităţii morale, care pot duce la
diferite forme de căinţă. De cele mai multe ori, Răul se asociază cu brutalitatea, violenţa,
huliganismul, cruzimea, şiretenia, minciuna şi alte asemenea conduite care produc efecte
dăunătoare atât pentru autor, cât şi pentru cei din jur. Uneori, astfel de conduite sunt justificate
dacă sunt aşezate în alte coordonate.
3.2.Dreptatea şi echitatea
Această pereche de valori morale au fost abordate în antichitatea grecească, atât separat,
cât şi în corelaţie cu Binele şi Răul, ca virtuţi perfecte şi ca principii.
Aristotel a făcut un pas mai departe spunând că dreptatea este măsura justă între cele
două extreme ale nedreptăţii, pe care el le mai denumeşte cu expresiile: egalitatea între inegali şi
inegalitatea dintre egali. El a subliniat că „dreptatea este singura dintre virtuţi ce pare a fi un bine
pentru altul”(Etica Nicomahică,1130a, 5), adică trimite la altruism şi nu la egoism.
Dreptatea ca principiu se manifestă în gândirea morală obişnuită prin enunţuri ca acestea:
fiecăruia după merite; fiecăruia ceea ce i se cuvine. Platon a surprins şi această variantă
explicativă a dreptăţii, pe care au mai împărtăşit-o J.J.Rousseau, Hobbes şi alţii. J.Rawls pleacă
de la următoarele principii : a) Fiecare persoană are un drept egal la o schemă adecvată de
libertăţi de bază egale; b) Inegalităţile sociale şi economice trebuie să satisfacă două condiţii:
trebuie atribuite unor funcţii şi poziţii accesibile tuturor, în condiţii de egalitate nepărtinitoare
și .trebuie să-i favorizeze pe cei mai puţin avantajaţi membri ai societăţii.

3.3.Datoria şi obligaţia morală

Înţelesul ambelor noţiuni etice trimite la noţiunea de drepturi. Dreptul arată ceea ce se
poate pretinde de la altcineva, pe când datoria indică ceea ce ne poate pretinde altcineva nouă.
Orice om are, simultan, drepturi şi obligaţii, deoarece el se află destul de frecvent în dubla
postură, de a cere ceva de la altcineva şi de a da ceva altcuiva.
Pentru întemeierea acestui drept se aduc mai multe tipuri de argumente: toţi oamenii, din
toate timpurile, au recunoscut o serie de interdicţii şi porunci, încât am putea spune că vor
continua să procedeze în acest fel şi pe mai departe (argumentul antropologic a posteriori).

B. Integritatea morală

Definițiile date conceptului de „integritate” sunt, de cele mai multe ori, unele incorecte,
întrucât sunt circulare (conțin termenul „integru” în cadrul definiției). A fi integru este sinonim
cu a fi corect, cinstit, demn, drept, incoruptibil, onest. Integritatea ar putea fi sinonimă, în acest
sens, cu probitatea.
Conform Enciclopediei Wikipedia integritatea reprezintă „bazarea acţiunii cuiva pe un set
de principii consistente, solide.” Așadar, integritatea morală reprezintă un cumul de calități,
valori și principii morale, care se raportează la corectitudinea acțiunilor unei persoane și la
urmărirea unui scop onest și demn.
Integritatea este o cerință universală a comportamentului uman, bazându-se atât pe
experienţă, cât și pe anumite date native. Poate fi considerată etalonul moral al unui individ,
organizaţii, instituţii sau naţiuni, referindu-se la competenţă, încredere şi profesionalism.
 Martin Benjamin, doctor în etică, susține că trebuie avute în vedere două aspecte, pentru
a declara că o persoană este integră. În primul rând, trebuie să dețină un set coerent de valori şi
principii etice, iar în al doilea rând, gândirea și comportamentul persoanei trebuie să reflecte
aceste principii sau un set de virtuţi etice, achiziționate în mod liber şi sincer.