ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

1. Definirea termenilor. Raportul între etică, morală și moralitate

Termenul etică provine din grecescul „ethos” care înseamnă caracter,
obișnuință. Etica este o ramură a filosofiei. Obiectul eticii îl constituie morala,
respectiv înţelegerea categoriilor etice fundamentale (binele, adevărul, frumosul,
dreptatea, etc.), deci etica poate fi definită ca filosofia despre morală, cuprinzând
studiul tuturor valorilor și normelor morale în acțiune.
În „Dicționarul de filosofie” din 1978, etica este definită ca disciplină
filosofică care „studiază problemele practice şi teoretice ale moralei” (Pavel et al., 1978,
p. 246). Leabu (2015) definește etica „o disciplină a dialogului în care fiecare parte își
exprimă propriile convingeri, punctul personal de vedere și ascultă opiniile celorlalți”.
Morala reprezintă comportamentul uman văzut prin prisma valorilor.
Morala cuprinde normele și principiile care reglementează relațiile umane,
tipuri ideale de activități umane, modele exemplare. „Dicționarul de Filosofie”
(Didier, 1996) definește morala ca „știinţă a binelui şi a regulilor acţiunii umane; ştiinţă a
scopurilor vieţii, a principiilor de acţiune” (p. 217).
Potrivit definiției existente în „Dicționarul de Filosofie” din 1978, morala
reprezintă un „ansamblu al deprinderilor, sentimentelor şi convingerilor, atitudinilor
şi mentalităţilor, principiilor, normelor şi perceptelor, valorilor şi idealurilor care privesc
raporturile dintre individ şi colectivitate (familie, clasă, naţiune, societate ş.a.) şi care
se manifestă în fapte şi acţiuni, în modul de comportare” (Pavel et al., 1978, p. 473).
Morala este un fenomen social, o formă a conștiinței sociale care reflectă relaţiile ce se
stabilesc între oameni în ipostaza lor de subiecţi reali, aflaţi în interacţiune, într-un
context social delimitat în spaţiu şi timp. Moralitatea reprezintă reflectarea în
conştiinţa individului a moralei sociale, este morala în acţiune sau manifestarea
moravurilor şi obişnuinţelor individului.
Alte concepte importante pentru abordarea problemelor etice sunt
deontologia și datoria morală. Cuvântul deontologie, creat de filosoful englez
Jeremy Bentham (1748-1832), derivă din două cuvinte de origine greacă: deon
(datorie) si logos (știința). În sensul originar grec, deontos semnifică știința a ceea
ce va trebui făcut, știința datoriei. În articolul lor, Alexander și Moore (2016) afirmă
că în filosofia morală contemporană deontologia este o teorie normativă ce arată
care alegeri sunt cerute moral, interzise sau permise. Ea dezvăluie ce fel de persoane
suntem sau ar trebui să fim. Deontologia are la bază conceptul de datorie morală
care ia forme diferite, în funcție de epoca sau de autorul care încercă să-l teoretizeze.
Teoriile asupra datoriei morale au evoluat de-a lungul timpului, dar
accepțiunea dată de Kant acestui concept este definitorie. Interpretând ideile lui Kant
referitoare la conceptul de datorie morală, Vocila consideră că datoria „este teoria
despre obligativitatea Legii Morale, care cere supunere fără nicio sursă și fără nicio
finalitate exterioară, o obligativitate «în sine»”(Vocila, 2010, curs 6, para. 3).
Pentru Kant datoria morală este în strânsă legătură cu conceptul de imperativ
categoric. „Acţionează astfel ca să întrebuinţezi omenirea atât în persoana ta, cât şi în
persoana oricărui altuia, totdeauna în acelaşi timp ca scop, niciodată însă numai ca
mijloc” (Vocila, 2010, curs 6, secțiunea ”Kant și modelul absolutist al datoriei morale
laice”, para. 6) reprezintă doar una dintre formulările prin care Kant definește
conceptul de imperativ categoric. Apreciem că această formulare exprimă cel mai sintetic
semnificația conceptului din punctul de vedere al datoriei morale și profesionale a
educatorului care abordează problemele eticii academice în relația sa cu studenții.

2. Categorii etice fundamentale și principii etice

Categoriile fundamentale formează în filosofie „un sistem conceptual ce
reprezintă arhitectura unei concepții filosofice” (Vocila, 2010, curs 3, para.3). Între
categoriile fundamentale ale eticii se numără adevărul, frumosul și binele. Fiecare
dintre ele este explicată și interpretată diferit de autori diferiți, iar importanța lor pentru
fiecare sistem filosofic diferă. Astfel, Georgescu (2011) analizează concepția lui
Hegel asupra adevărului, plecând de la afirmația marelui filosof, potrivit căreia
adevărul, adică perfecta corespondenţă între un lucru şi conceptul său, nu poate fi dat
decât în forma ideii.
În lucrarea „Istoria Filosofiei”, Erdmann (2013) apreciază că adevărul
reprezintă fundamentul tuturor eticilor. Autorul explică semnificația termenului
„adevăr”, afirmând că „avem sentimentul că ar trebui să fim sau să facem într-un
anumit fel” (p.266). Potrivit acestei accepțiuni asupra adevărului, omul este
determinat de considerente etice și numai omul are un scop etic înainte. Dacă
teoreticienii utilitariști recomandă să maximizăm binele pentru a atinge fericirea
morală, pentru etica lui Kant, demnitatea umană și „voința bună” sunt cele mai
importante, deși nu singurele valori. Conform ”Dicționarului limbii filosofice” (citat de
Vocila, 2010, curs 3, secțiunea ”Dialectica binelui și a răului”, para. 5) „binele moral”
reprezintă „ceea ce este conform normei sau idealului moralităţii şi care, prin urmare,
merită aprobarea unei conştiinţe drepte şi trebuie să fie căutat pentru el însuşi,
independent de utilitatea sa, dar a cărui posesiune poate singură procura fericirea
veritabilă”. Alte categorii etice subordonate celor trei sunt libertatea, fericirea, dreptatea,
onoarea, cinstea, datoria, etc.

2.1. Principiile etice

În studiul semnat de Beauchamp și Childress, autori care fundamentează
principiile etice, (citați de Mureșan, 2009, p. 27) se afirmă că principiile etice reprezintă
un „set de valori larg acceptate care să ghideze evaluările morale”.
Între principiile etice generale, fundamentate pentru domeniul bioeticii se
numără respectul pentru autonomie, nefacerea răului, facerea binelui, dreptatea și
relațiile profesionist-pacient.
Problema principiilor etice este una controversată, deoarece există autori care
susțin existența unor astfel de principii, dar și autori care neagă existența lor. Din
categoria primilor face parte Gülen, (citat de Paya, 2007) care definește morala
ca „set de principii nobile care își au originea într-o spiritualitate înaltă și conduc
comportamentul uman”. Mureșan arată însă în lucrarea „Managementul eticii în
organizații” (2009) că luarea în considerare a principiilor etice generale se datorează
„principiismului”, care este o metodă specifică eticii aplicate de analiză a faptelor
morale (p. 27). În timp, principiile generale au ajuns să fie considerate baza pe care pot fi
formulate, criticate și interpretate regulile morale, sau valorile centrale ale unei
societăți.
 La nivel european principiile etice generale primesc formulări adaptate sau
chiar formulări noi: principul respectului autonomiei, principul deminității, principiul
integrității, și principiul vulnerabilității. Acestea sunt înscrise în Raportul Comisiei
Europene ”Basic Ethical Principles on Bioethics and Biolaw” (1995-1998). La acestea
se adaugă mai nou, principul precauției și principiul solidarității. Semnificația fiecăruia
dintre principiile înscrise în Raportul Comisiei Europene este redată în lucrarea autorului
citat. Astfel, principiul respectului autonomiei presupune respectarea următoarelor
capacități ale individului: de a crea idei şi scopuri în viaţă; de a te înţelege moral, şi de a
avea o viaţă morală privată; de a acţiona şi de a reflecta fără a fi constrâns; de a-ţi
asuma responsabilităţi personale, implicarea politică și capacitatea consimţământului
informat. Principiul demnităţii se referă la respectul fiinţei umane ca „fiinţă morală”, dar,
şi ca „fiinţă specific umană”, având „suflet şi corp”. Principiul integrităţii prevede
respectul pentru viața privată a individului, condiţia sa de a avea o viaţă demnă, pe
plan mental şi fizic, asupra căreia nu trebuie să se intervină din afară. Acesta vizează
protecţia indivizilor în raport cu stocarea publică de date personale, dreptul la viaţă,
dreptul de a-ţi hotărî singur moartea etc. Principiul vulnerabilităţii vizează
„fragilitatea vieţii”, făcând trimitere la grija pentru cei vulnerabili (Mureșan, 2009).
Analiza la clasă a principiilor etice în variantă europeană poate să ia forma
unei activități în care, studenții organizați în grupe de 4 sau 5 completează o fișă
de lucru care conține cerințele de mai jos.
 Analizați în interiorul grupelor semnificația fiecăruia dintre principiile etice
definite în Raportul Comisiei Europene.
 Caracterizați relația ideală între studenți și profesorii din universiatate,
ierarhizând principiile analizate.
 Argumentați ierarhia realizată, plecând de la explicațiile date fiecărui
principiu.