Termenul etică provine din grecescul „ethos” care înseamnă caracter, obișnuință.

Etica este o
ramură a filosofiei. Obiectul eticii îl constituie morala, respectiv înţelegerea categoriilor etice
fundamentale (binele, adevărul, frumosul, dreptatea, etc.), deci etica poate fi definită ca
filosofia despre morală, cuprinzând studiul tuturor valorilor și normelor morale în acțiune.
În „Dicționarul de filosofie” din 1978, etica este definită ca disciplină filosofică care
„studiază problemele practice şi teoretice ale moralei” (Pavel et al., 1978, p. 246). Leabu
(2015) definește etica „o disciplină a dialogului în care fiecare parte își exprimă propriile
convingeri, punctul personal de vedere și ascultă opiniile celorlalți”.
Morala reprezintă comportamentul uman văzut prin prisma valorilor. Morala cuprinde
normele și principiile care reglementează relațiile umane, tipuri ideale de activități umane,
modele exemplare. „Dicționarul de Filosofie” (Didier, 1996) definește morala ca „știinţă a
binelui şi a regulilor acţiunii umane; ştiinţă a scopurilor vieţii, a principiilor de acţiune” (p.
217). Potrivit definiției existente în „Dicționarul de Filosofie” din 1978, morala reprezintă un
„ansamblu al deprinderilor, sentimentelor şi convingerilor, atitudinilor şi mentalităţilor,
principiilor, normelor şi perceptelor, valorilor şi
idealurilor care privesc raporturile dintre individ şi colectivitate (familie, clasă, naţiune,
societate ş.a.) şi care se manifestă în fapte şi acţiuni, în modul de comportare” (Pavel et al.,
1978, p. 473). Morala este un fenomen social, o formă a conștiinței sociale care reflectă
relaţiile ce se stabilesc între oameni în ipostaza lor de subiecţi reali, aflaţi în interacţiune, într-
un context social delimitat în spaţiu şi timp. Moralitatea reprezintă reflectarea în conştiinţa
individului a moralei sociale, este morala în acţiune sau manifestarea moravurilor şi
obişnuinţelor individului.
Alte concepte importante pentru abordarea problemelor etice sunt deontologia și datoria
morală. Cuvântul deontologie, creat de filosoful englez Jeremy Bentham (1748-1832), derivă
din două cuvinte de origine greacă: deon (datorie) si logos (știința). În sensul originar grec,
deontos semnifică știința a ceea ce va trebui făcut, știința datoriei. În articolul lor, Alexander
și Moore (2016) afirmă că în filosofia morală contemporană deontologia este o teorie
normativă ce arată care alegeri sunt cerute moral, interzise sau permise. Ea dezvăluie ce fel de
persoane suntem sau ar trebui să fim. Deontologia are la bază conceptul de datorie morală
care ia forme diferite, în funcție de epoca sau de autorul care încercă să-l teoretizeze.
Teoriile asupra datoriei morale au evoluat de-a lungul timpului, dar accepțiunea dată de
Kant acestui concept este definitorie. Interpretând ideile lui Kant referitoare la conceptul de
datorie morală, Vocila consideră că datoria „este teoria despre obligativitatea Legii Morale,
care cere supunere fără nicio sursă și fără nicio finalitate exterioară, o obligativitate «în
sine»”(Vocila, 2010, curs 6, para. 3). Pentru Kant datoria morală este în strânsă legătură cu
conceptul de imperativ categoric. „Acţionează astfel ca să întrebuinţezi omenirea atât în
persoana ta, cât şi în persoana oricărui altuia, totdeauna în acelaşi timp ca scop, niciodată însă
numai ca mijloc” (Vocila, 2010, curs 6, secțiunea ”Kant și modelul absolutist al datoriei
morale laice”, para. 6) reprezintă doar una dintre formulările prin care Kant definește
conceptul de imperativ categoric. Apreciem că această formulare exprimă cel mai sintetic
semnificația conceptului din punctul de vedere al datoriei morale și profesionale a
educatorului care abordează problemele eticii academice în relația sa cu studenții.

1.3 Categorii etice fundamentale și principii etice

Categoriile fundamentale formează în filosofie „un sistem conceptual ce reprezintă arhitectura
unei concepții filosofice” (Vocila, 2010, curs 3, para.3). Între categoriile fundamentale ale
eticii se numără adevărul, frumosul și binele. Fiecare dintre ele este explicată și interpretată
diferit de autori diferiți, iar importanța lor pentru fiecare sistem filosofic diferă. Astfel,
Georgescu (2011) analizează concepția lui Hegel asupra adevărului, plecând de la afirmația
marelui filosof, potrivit căreia adevărul, adică perfecta