UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ

Facultatea de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie

Specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

EVOLUȚIA ECHIPAMENTULUI SPORTIV ÎN SCHI CĂTRE

PERFORMANȚĂ ȘI SIGURANȚĂ – PERSPECTIVĂ
MULTIDIRECȚIONALĂ

COORDONATOR: STUDENT:
Lect.univ.dr. Radu Dan POENARU NIȚĂ Mihaela

1
 CUPRINS

Abstract ……………………………………………............................................... pag. 3

1. Introducere ……………………………………………..............................................pag. 4

2. Scurtă istorie a schiului …………………………………...........................................pag. 5

3. Discipline olimpice în schi ……………………………….........................................pag. 6

4. Evoluția istorică și tehnologică a echipamentului de schi ..........................................pag. 7

5.1. Schi Alpin – evoluția clăparilor și a legăturilor …………….…………………. pag. 7

5.2. Schi Alpin – evoluția formei și dimensiunii schiurilor
Tehnică și procede tehnice ………………………...............................................pag. 9

6. Tipuri de accidentări frecvente în schi și influența echipamentului sportiv.…..........pag.11

7. Concluzii ……………………………………………………………...……………. pag.13

8. Bibliografie ....……………………………………………………………………... pag.14

9. Anexa 1 ........…………………………………………............................................. pag.15

2
 SPORTS EQUIPMENT DEVELOPMENT IN SKIING –
A MULTIDIRECTIONAL PERSPECTIVE

ABSTRACT:

Sports equipment is an essential coordinate when we talk about performance, safety, injury
prevention and reduction, either in Olympic sports ’disciplines or when we refer to sport as a recreation
activity. Over the years we can see a huge development of sports equipment which always has as a target
multiple key indicators from increasing athletes’ safety and performance by improved sports equipment to
increasing the comfort and efficiency of regular use of sports equipment for general population.
We will approach skiing and skiing equipment development, from a multidirectional view - from
its initial objective for transport, hunting and war to its current one, as performance (Olympic) and
recreational (non-Olympic) sport, considering how equipment evolution has influenced both performance
but also most common and severe injuries occurrence.
Understanding how the skiing equipment – from skis to poles, boots & binding types, helmets or
clothes, have changed over the past 150 years it is a must when practicing skiing in a safer, more efficient
and injury-free way.

Cuvinte cheie: skiing – sports – equipment - safety – ACL

3
 1. INTRODUCERE
Echipamentul sportiv este o coordonată esențială atunci când vorbim de performanță,
siguranță, prevenirea și reducerea a accidentărilor, atât la disciplinele sporturilor olimpice, cât si
atunci când ne referim la sport ca activitate de recreere. De-a lungul anilor, odată cu dezvoltarea
economică, dezvoltarea tehnologiei dar și datorită experienței acumulate, vom observa o
dezvoltare uriașă a echipamentului sportiv; această dezvoltare a avut ca scop mai mulți indicatori
cheie, de la creșterea siguranței și performanței sportivilor prin echipamente sportive îmbunătățite
până la creșterea confortului și eficienței simplei utilizării a echipamentului sportiv pentru
populația generală, cu scop recreativ.
Vom aborda evoluția schiului și a echipamentului sportiv de schi, dintr-o perspectivă
multidirecțională, și anume, de la obiectivul său inițial de transport, vânătoare și război până la cel
actual, ca sport de performanță (olimpic) și recreațional (non-olimpic), având în vedere modul în
care evoluția echipamentului a influențat atât performanța și eficiența în competițiile sportive, cât
și apariția celor mai frecvente și severe accidentări, care ulterior au fost fie reduse, fie înlocuite
din punctul de vedere al localizării, de către evoluția echipamentului.
Înțelegerea modului în care echipamentul de schi s-a schimbat în ultimii 150 de ani - de la
schiuri la bețe, clăpari, căști sau haine specifice, formă, materiale, tipri de legături etc., este o
necesitate atunci când vrem să practicăm schiul într-un mod cât mai sigur, mai eficient și fără
accidentări, fie ca vorbim de schi de performanță, fie ca vorbim de schiul recrețional; acesta din
urmă, și în special schiul alpin, experimentează o creștere masivă în popularitate în ultimii ani
datorită adrenalinei și vitezei implicate, chiar dacă în contextul schimbărilor climatice apărute,
schiul este considerat un sport pe cale de dispariție. În S.U.A, între anii 1982 și 2016, sezonul de
schi s-a redus cu o medie de 34 de zile, iar nivelul stratului de zăpadă a înregistrat o scădere medie
de 41%, potrivit unui studiu din revista Geophysical Research Letters. Industria se va adapta treptat
la noile condiții pentru ca schiul va ramâne dincolo de sport și o pasiune pentru o mare parte dintre
oameni!
Așadar este cu atât mai important ca pe de o parte, să înțelegem cum să folosim cât mai
eficient și mai sigur echipamentul sportiv de schi și pe de altă parte să conștientizăm că nu doar
echipamentul ne ajută să evităm accidentările, ci și propria pregătire fizică dinaintea începerii
sezonului de schi! Astfel, vom aborda ambele perspective cu scopul de a expune o analiza
multidirectională a evoluției schiului și echipamentului de schi.

4
 2. SCURTĂ ISTORIE A SCHIULUI
Schiul sau mersul pe zăpadă, pe schiuri a început ca un mijloc de supraviețuire pentru
transport pe zăpadă și vânătoare și a fost atestat încă din paleolitic superior sau epoca de piatră
târzie, cand Homo Sapiens s-a gandit să își așeze tălpile pe 2 bucăți de lemn, asemănătoare cu 2
bețe, pentru a aluneca mai ușor și mai rapid ... dar cu un scop total diferit de cel de astăzi!
Schiurile și ghetele sau rachetele de zăpadă au fost inventate la început pentru ca omul să poată
traversa ținuturi umede, reci, mlăștinoase și să poată vâna în aceste condiții. Astfel, avem
numeroase artefacte – bucăți de schiuri - care datează încă din anul 6000 î.Hr. găsite în nordul
Rusiei, Suedia, Finlanda, Norvegia și Groenlanda. Tot în scopul inițial, și anume cel de transport,
găsim mențiuni în mitologia scandinavă care arată că în afara vânătorii de animale pe schiuri,
vikingii se foloseau de schiuri și pentru a parcurge distanțele dintre sate atunci când colectau taxe!
Primii schiori foloseau un singur băț pentru sprijin, mult mai lung decat cele de astăzi, iar
prima imagine a unui schior cu 2 bețe dateaza din 1741! Acest tip de schi urma sa fie ceea ce astazi
se cheamă ca și disciplină sportivă, “schi Nordic” sau schi fond – disciplină prezentă și la
Olimpiada de la Beijing în diverse probe: de la simplu schi-fond classic la cel de tip “skating” care
utilizează tehnica patinajului și până la cel utilizat în probele de biathlon sau “combinată nordică”,
unde alergatul pe schiuri se combină cu săriturile cu schiuri.
Un alt scop în care a fost folosit mersul sau alergatul pe schiuri, pentru o perioadă
îndelungată, a fost cel militar. Încă din anul 1200 există dovezi care arată că regele Sverre al
Norvegiei își trimitea trupele sa patruleze pe schiuri, lângă Oslo, în zona Aker.
Începând cu anii 1760, atât în Norvegia cât și în Danemarca, schiul a făcut un salt de la
scopul militar către cel sportiv; astfel, armata norvegiană organiza atunci primele competiții pe
pârtii orientate la vale, in jurul copacilor, exersând în același timp tehnici militare precum tragerea
cu arma. Acest tip de întreceri militare pot fi comparate cu viitoarele jocuri olimpice la proba
biatlon! Tot în scop militar, în anii 1800, trupe pe schiuri - daneze și norvegiene, au fost folosite
împotriva Suediei în razboaiele napoleonice, iar în 1939, în cel de al-II-lea Război Mondial, trupele
pe schiuri au jucat un rol cheie în succesul Finlandei împotriva Uniunii Sovietice!
În jurul anilor 1860 se formează primele cluburi de schi, se organizează primele competiții
de schi cu public, și tot acum se atestă și primele femei participante la competiția de sărituri cu
schiurile.

5
 În anii 1880 se face o trecere importantă de la schiul nordic/ fond („cross-country”) la cel
alpin sau de coborâre, care a devenit atât de popular datorită adrenalinei generate de viteza utilizată
în coborarea montană.
Începând cu anii 1900 schiul ia amploare și se înmulțesc competițiile internaționale, iar în
1936 este inclusă prima coborâre în proba de schi alpin, in cadrul celei de a 4 a editții a Olimpiadei
de iarnă din Bavaria, Garmisch-Partenkirchen! Schiul nordic – cu disciplinele schi-fond/
combinată nordică și sărituri cu schiurile - a fost unul dintre cele 5 sporturi de bază incluse in
prima Olimpiadă de iarna din 1924, Chamonix, Franța!

3. DISCIPLINE SPORTIVE ÎN SCHI

În prezent, autoritatea care conduce și reglementează disciplina sportivă de schi este FIS,
Federația Internațională de Schi și Snowboard înființată pe 18 februarie 1910 și recunoscută
internațional pe 2 februarie 1924, în timpul primei Olimpiade de iarna de la Chamonix, Franța.
Federația își are sediul central în Elveția și are 132 de asociații naționale de ski, ca membrii.
Există oficial 6 discipline olimpice patronate de FIS:
 Schi alpin – cu probele de coborâre, slalom, slalom uriaș, super slalom uriaș
 Schi fond – cu probele de schi fond -classic și schi fond – skating
 Sărituri cu schiurile (pe trambulina normală și pe cea mare)
 Combinata Nordică – include schi fond și sărituri cu schiurile
 Schi freestyle
 Snowbord
O situație specială există în cazul probei de Biatlon – sport ce combină schiul fond cu
tragerea cu arma și care nu se afla sub guvernanța FIS ci sub o entitate separată, IBU (Uniunea
Internațională de Biatlon) creată in 1993 și atestată oficial ca și entitate de sine stătătoare în
1998. Biatlonul are o istorie diferită de cea a schiului, el fiind precursorul și prima formă a
schiului: denumit inițial patrulă/ paradă militara este exclus de la Jocurile Olimpice dupa 1924 și
acceptat doar sub formă de demonstrație datorită probabil statutului său militar, este însă
reacceptat ca și sport olimpic în 1960.
Toate aceste discipline, indiferent de apartenență, au în comun același echipament de
bază format din schiuri, clăpari și bețe a cărei evoluție și influență le vom aborda în capitolul
următor.

6
 4. EVOLUȚIA ISTORICĂ ȘI TEHNOLOGICĂ A ECHIPAMENTULUI DE SCHI
Termenul de “SKI” este de origine scandinavă și vine de la cuvântul „SKIO”, care
înseamnă “stick of wood” (băț de lemn), iar prima comunitatea care a folosit și inventat mersul pe
schiuri pentru vânatoare este populația SAMI din Laponia, Norvegia sau Suedia, urmați de vikingi
care foloseau schiurile pentru transport deja între secolele 9-11.
Atât ca activitate recreațională cât și ca sport, schiul s-a dezvoltat natural din scopul său
inițial aplicativ-utilitar, și anume transport - vânătoare. Astfel este cunoscut faptul că primele
schiuri aveau o lungime de aproximativ 2 metrii, erau din lemn și acoperite cu păr de cal pentru a
nu aluneca. Înainte de prima jumătate a secolului 19, schiul se limita la legăturile primitive din
curele de piele, care atașau schiul de gheată doar la nivelul degetului mare, ceea ce făcea aproape
imposibilă coborârea pe pante abrupte. În jurul anului 1860, schiorul norvegian Sondre Nordheim
și-a legat pentru prima oară ghetele de schiuri cu rădacini umede de mesteacăn de la degetul mare
până la călcâi, pentru a le ancora de schi. După ce se uscau, rădăcinile de mesteacăm deveneau
rigide și astfel ofereau un control și o stabilitate mai mare decât curele de piele! Astfel, cu aceasta
Inovație a devenit posibil schiul modern sau schiul alpin de coborâre, care a adăugat ca și trăsături
specifice – viteza și “întoarcerile “.
4.1 Schi Alpin – Evoluția clăparilor și a legăturilor
La începutul schiului, designul primelor “ghete” a fost influențat de designul legăturilor.
Avem așadar pana in jurul anului 1840, primele legături ale fermierilor si vânătorilor norvegieni
existente doar la nivelul degetului mare din curele de piele, unde o provocare era menținerea uscata
a interiorului ghetei si limitarea mișcărilor datorită posibilei alunecări in spate a ghetei de sub
legătura. Pentru aceasta din urma însă, schiorii din comunitatea Saami au găsit o soluție prin
invenția unor ghete cu vârful întors către in sus, care împiedicau alunecarea de sub legătura.
Când schiul a început sa fie practicat ca si sport iar schiorii trebuiau sa domine pârtii mai
abrupte si sărituri, fiind nevoie de un control mai bun atât in coborâre cât si pentru întoarcerile pe
margine, legăturile au devenit mai rigide si astfel in 1840 au apărut legăturile in jurul călcâiului
din ramuri de salcie sau mesteacan împletit (vezi pag. 7 Sondre Nordheim); legătura de la nivelul
vârfului a evoluat treptat si a fost introdus otelul in vârful bocancului, iar pana in jurul anului 1928
gheata de schi arată ca o gheata normala cu o lungime mică ce nu depășește cu mult glezna. In
1929, schiorului si inginerul Guido Reuge a inventat un nou tip de legătura cunoscuta sub numele
de legătura de tip cablu sau “capcana pentru ursi” care ținea călcâiul pe schi si permitea întoarcerea,

7
dar care vor fi înlocuite in anii 1960 de legăturile duble de “siguranța” denumite astfel tocmai
pentru a se adresa accidentărilor multiple survenite pana la acel moment in urma căzăturilor din
schiul alpin. Primele astfel de legături simple de siguranța eliberau vârful bocancului in lateral - si
au fost inventate inca din 1937 de către Hjalmar Hvam, un schior de origine norvegiană care a
venit cu aceasta idee chiar după ce si-a rupt piciorul si se recupera după intervenția chirurgicală.
Privit cu suspiciune la început, acest tip de schiuri denumite Saf-Ski au fost acceptate din ce in ce
mai mult in special după ce Olaf Rodergaar a reușit sa evite accidentarea piciorului după ce
sistemul s-a desprins; la jumătatea anilor 1960 legăturile simple de siguranța sunt înlocuite de cele
duble care eliberau atât vârful cât si călcâiul si tot acum dispare din schiul alpin si legătura de tip
cablu.
O descoperire care avea să schimbe pentru totdeauna schiul ca activitate recreațională a
fost apariția telescaunului in 1936 care a ușurat urcarea și a făcut mult mai popular schiul
recreațional tocami datorită faptului ca se putea urca de mai multe ori și coborârea în viteză
devenea principalul scop al schiului!
Cataramele au înlocuit șireturile în jurul anului 1954 prin patentul obținut de Hans Martin
un ciclist elvețian , cu scopul de a face clăparii mai rigizi însă acesta inventie a dus la o alta
caracteristica a schiului alpin si anume sistemul de a slabi legăturile la urcare si de a le întări la
coborâre.
In anii care au urmat, între 1966-1972 au existat multiple schimbări care au influențat atât
performanța si eficienta sportivilor cât si siguranța acestora. Una dintre cele mai notabile schimbări
a fost introducerea clăparilor de plastic, mult mai înalți oferind o stabilitate mai mare gleznei - la
început cu plastic doar în lateral si apoi în întregimeș aceștia au îmbunătățit tehnica de “tăiere a
zăpezii înghețate” (edging). O altă schimbare majora a survenit în urma introducerii tehnicii de
“flexie a genunchiului” de către schiorii francezi, ceea ce a dus la dezvoltarea unor clăpari noi,
mult mai rigizi si înclinați către în față, care ofereau un control mai mare asupra presiunii exercitate
pe genunchi. În 1973 deja intra pe piață noul clăpar modern, care avea deja acea gheata internă,
era mult mai înalt, pana sub genunchi, mai comfortabil si mai rigid si deja standardizat la mijlocul
anilor 1970!
Astfel, datorită standardelor internaționale consolidate în jurul unui set de principii de
înalta performanță in inginerie dar și în baza experiențelor anterioare ale schiorilor, îmbunatățirea
design-ului legăturilor a dus la o scadere cu 90% a accidentărilor in zona inferioara a piciorului!

8
 Ultima inovație in ceea ce privește clăparii a fost adusă spre finalul anilor 1970 la nivelul
talonetelor sau a talpilor ortopedice care au imbunatatit stabilitatea, forta si comfortul in interiorul
claparilor iar in 1983 a fost introdusă și a 5 a cataramă denumită cataramă de forță (power strap),
cataramă care oferă o stabilitate ridicată articulației gleznei.
4.2 Schi Alpin – Evoluția formei și dimensiunii schiurilor. Tehnică si procedee tehnice.
Pentru a înțelege de ce forma și dimensiunea schiuirilor se pot alege în funcție de diverse
coordonate și din ce cauză exista atât sisteme de prindere diferite cât si diverse mărimi și forme
ale schiurilor, trebuie sa înțelegem mai intâi dinamica și biomecanica folosită în schi. Așadar,
tehnica de bază în schi alpin este menținerea schiurilor paralele, a direcției de mers și a vitezei,
de aici declinându-se diferite alte procedee tehnice precum:
 întoarcerile și frânarea folosind „plugul”
 coborârea oblică
 “cristianele” = oprire printr-o întoarcere bruscă cu schiurile apropiate. Atunci
când execute o “cristiană”, schiorul trebuie să își lase greutatea pe piciorul opus
direcției virajului, adică pe piciorul din exterior dar în același timp să își mențină
corpul într-o poziție în care fața sa fie orientată înainte, către vale, astfel încât
numai genunchii și picioarele să se rotească, metodă folosită mai mult în
concursuri
 ocolirea tăiată sau virajul de tip „carve” = ocolirea în care cantul schiului
urmează traiectoria ocolirii, generând pe zăpadă o urmă sub forma unui arc de
cerc. Specifică tehnicii carve, este repartizarea greutății pe schiul intern, datorită
coborârii centrului de greutate cât mai aproape de sol. Astfel, construcția și forma
schiurilor dă posibilitate schiorilor să efectueze viraje tăiate pentru a menține
viteza sau pentru a accelera. Elementele importante în carving (eng. to carve = a
tăia) sunt reprezentate de balans și schimbul de greutate specific. Într-o ocolire
carve, derapajul este eliminat datorită efectului sidecut, care definește cu
exactitate traiectoria de urmat.
Așadar, înțelegând scopul, tehnica și procedeele tehnice ale schiului – fie el nordic sau
alpin, competițional sau recrețional - se explică evoluția formei, profilului și materialului
schiurilor: de la primele schiuri de lemn plate, dublate cu păr de animal pentru a nu aluneca pe
gheață, folosite pentru transport și vânătoare până la primele schiuri moderne din lemn de

9
mesteacăn sau frasin care au introdus profilul camber („bombat”/ arcuit la mijloc) în 1868, avem
apoi profilul care folosea diverse tipuri de lemn laminate și lipite între ele în anii 1930, dar și
combinația de tip “sandwich” între lemn și aluminiu în anii 1950, iar în anii 1960 apar primele
schiuri din fibră de sticlă.
Figura 1. Evoluția formei schiurilor (sursa National Geographic)

Toate aceste particularități sunt extrem de importante în evitarea accidentărilor și creșterea

eficienței atunci când alegem schiurile potrivite pentru schi alpin și trebuie să ținem cont atât de
nivelul abilității proprii de a schia, cât și de stilul de schi și zona sau tipul terenulului de schi:
 lungimea schiurilor trebuie să se încadreze undeva între bărbie și creștet, marja de
~ 20 cm va depinde de abilitățile și stilul abordat – începătorii, dar și cei cu o
greutate mai mică decât media lor de vârstă, vor alege schiuri mai scurte care
permit întoarceri scurte, rapide dar și schiatul rapid, iar avansații și cei cu o greutate
mai mare vor alege schiuri mai lungi, care permit schiatul rapid și agresiv.

10
 5. TIPURI DE ACCIDENTĂRI FRECVENTE ÎN SCHI ȘI INFLUENȚA
ECHIPAMENTULUI SPORTIV
Vom aborda tipurile de accidentări comparativ, prin prisma a două stiluri diferite de schi,
schiului alpin vs. schiul fond (nordic) ținând cont ca schiul alpin a evoluat și a avut la bază,
schiul nordic sau schiul fond!
Schiul fond clasic sau liber este un sport practicat cu schiuri cu legături care permit
mobilitatea călcâiului pe parcursul alergării și care implică întregul corp, un ritm cardiac și
respirator peste optim și o multitudine de grupe de mușchi (biceps, triceps, pectorali, mușchii
spatelui, abdominali, cvadriceps, biceps femural, fesieri, mușchii gambei, abductori și
adductori!) care necesită o permanentă conexiune între ele și sistemul nervos central.
Schiul alpin este un sport practicat cu schiuri cu legături fixe - care permit fixarea
clăparului în timpul coborârii și desprinderea acestuia de schi în momentul unei căzături sau
coliziuni pentru a evita accidentări grave- și care implică o serie de grupe musculare precum ,
biceps, mușchii spatelui, abdominali, cvadriceps, biceps femural, fesieri și mușchii gambei.
Având în vedere cele 2 categorii principale de accidentări - ACUTE – survenite in urma
unui eveniment specific și cele cauzate de UZURĂ/ SUPRASOLICITARE (o microtraumă
repetată) care devin CRONICE, este important de menționat ca accidentările specifice schiului
fond sunt cele CRONICE (75%) cauzate de suprasolicitare repetată, în special în zona gleznei –
brațelor/ palmelor și a genunchilor sub formă durere de genunchi, tendonul lui Ahile, sindromul
de stres tibial, dureri la nivelul coafei rotatoare a umărului, sau dureri în zona lombară, în timp ce
accidentărule specifice schiului alpin sunt cele ACUTE apărute în urma accidentărilor la nivelul
genunchilor (ligamentele încrucișate anterioare/ACL1), tibiei, coloanei lombare și șoldului, dar și
la nivelul umărului, palmei, capului, feței sau al gâtului sub formă de fracturi, contuzii etc.
Cauzele principale ale accidentărilor din schiul alpin s-au dovedit a fi în proporție de 73%
- căzăturile datorate fie tehnicii fie conditiilor de mediu, urmate de coliziuni cu persoane sau
obiecte în proporție de 18%, cele mai frecvente fiind fracturi (61%), întinderi/ rupturi/ dislocări
(14%) și accidentări la nivelul capului (7%). O treime din accidentările din schiul alpin
recreațional au loc la nivelul genunchiului și membrului inferior, iar cauza principală s-a dovedit
a fi desprinderea inadecvată a legăturilor!
1
ACL = anterior cross ligaments injury/ accidentarea ligamentelor anterioare încrucișate

11
 Cauzele principale ale accidentărilor din schiul nordic sunt de obicei condițiile precare
ale rutelor și segmentul de coborâre, echipament neadecvat precum schiuri cu un grad de
alunecare ridicat din fibră de sticlă, ceară necorespunzătoare, ghete necorespunzătoare stilului,
dar și probleme în menținerea echilbrului datorită unei tehnici neadecvate.
Așadar, legăturile folosite și design-ul ghetei sunt de importanță maximă atât în schiul
alpin căt și țn cel nordic pentru a evita accidentările de la nivelul membrelor inferioare: astfel,
tocmai în modul diferit de realizare a legăturilor clăparului constă diferența dintre rata de
incidență a accidentărilor în cele două sporturi, atunci când analizăm accidentărule de la nivelul
membrelor inferioare:
Tabel. 1 Comparație între zona de incidență a accidentărilor
Sursa: Accident Research Centre, Monash University, Australia
Zona de incidență Schi Alpin % Schi Nordic %
Cap/ Față 16 9
Umăr 9 9
Braț 9 18
Deget (mare mână) 7 8
Trunchi/ Coloană 7 5
Membru inferior 17 11
Genunchi 31 25
Gleznă 4 15

Astfel, toate sistemele de legături care stabilizează și fixează călcâiul în timpul

întoarcerilor și al coborârii alpine oferă mai mult control la nivelul gleznei dar crește riscul de
accidentare la nivelul genunchiului, întrucât schiul acționeză ca o pârghie în jurul căreia se
răsucește genunchiul, spre deosebire de schiul nordic unde călcâiul este liber și o mai mare
mobilitate reprezintă și un risc mai mare de accidentare al articulației gleznei! Din acest motiv,
cel mai comun diagnostic al accidentărilor din schi alpin sunt rupturile de ligamente încrucișate
de la nivelul genunchiului chiar si la sportivii de performanță (50%) în cazul cărora, principala
cauză este fie viteza – pot ajunge la viteze de peste 130 km/h! sau tehnica folosită în momentul
aterizării după o săritură, când pentru a reduce impactul cu zăpada, atletul trebuie să se aplece
către înainte printr-o mișcare de flexie a șoldului și a genunchilor, moment în care forța
exercitată asupra ligamentelor este de ~ 1350N – aproape de punctul maxim de rupere aflat intre
1250 – 2500 N!

12
 O descoperire interesantă a cercetatorilor a fost si mecanismul traumatic al accidentarii
ACL indus de clapari astfel: în unele faze ale coborârii alpine, atunci cand centrul de greutate
atletului se se muta / se inclina catre in spate, claparul determină o alunecare frontală a tibiei care
poate provoca o leziune traumatică ACL printr-un mecanism de sertar anterior forțat. Acest
lucru se poate întâmpla, de exemplu, atunci când schiorul încearcă să-și revină dintr-o poziție
dezechilibrată înapoi pentru a preveni căderea. Cu șoldurile sub nivelul genunchilor și gleznele
blocate de rigiditatea claparului, singura modalitate de a reveni intr-o pozitie de echilibru este
printr-o contractie concentrica a cvadricepsului. Combinarea acestor două elemente are ca
rezultat un mecanism de sertar fortat al genunchiului care poate rupe ligamentele anterioare
incrucisate. Înțelegerea mecanismului traumatic din spatele rupturii ACL este un factor cheie
pentru prevenirea acestor leziuni.

5. CONCLUZII
Importanța echipamentului sportiv în sine, ca suport în desfașurarea unui sport este vitală,
atât din punctul de vedere al siguranței și prevenției accidentărilor cât și din punctul de vedere al
eficienței și performanței sportive! Există două abordări pe care trebuie sa le avem în vedere, și
anume, analiza pe baza experiențelor anterioare cu ajutorul tehnologiei, studiilor și cercetarii,
dar și pregătirea fizică înaintea începerii sezonului de schi, nu doar pentru sportivii de
performanță, ci și pentru populația generală.
Astfel, din punctul de vedere al analizei pe baza tehnologiei, datorită înregistrailor video
disponibile se pot analiza accidentările pas cu pas și se pot detecta factorii determinanți care
influențează întreg contextul de accidentare, și totodata studiile cinetice și cinematice ale
articulațiilor implicate joacă un rol deosebit de important ca măsură preventivă pentru
identificarea factorilor de risc asociați cu evoluţia continuă a echipamentului de schi alpin.
Pe de altă parte, având în vedere că majoritatea accidentărilor au loc fie la început de
sezon/ zi în schiul alpin, fie la final de zi/ sezon în schiul nordic este deosebit de importantă
pregătirea fizică individuală atât din punctul de vedere al îmbunătățirii nivelului de efort
cardiovascular și respirator, cât și îmbunătățirea echilibrului și a forței și anduranței musculare.
Este așadar mai mult decât recomandat să căutăm din timp expertiza profesională a unui
kinetoterapeut specializat în această arie și să încercăm să înțelegem atât fiziologia cât și
biomecanica sportului pe care dorim să-l practicăm, fie el recreațional sau de performanță!

13
 7. BIBLIOGRAFIE

1. Bennett R., (2015). Injury Prevention and Rehabilitation in Sport, The Crowood Press Ltd
Ramsbury, Marlborough Wiltshire SN82HR, UK
2. Grisogono V., (1984, 2012, 2018). Sports Injuries – A Self-Help Guide 3rd edition. Lotus
Publishing, Chicchester, UK
3. Schoenhuber H., Panzeri A., Porcelli S., (2018). Alpine Skiing Injuries – Prevention and
Management, Springer International Publishing AG, Cham, Switzerland
4. Kelsall H.L., Finch C.F., A Review of Injury Countermeasures and their Effectiveness for
Cross-Country Skiing, Report no.100, (1996), Monash University, Accident Research Centre,
Melbourne, Australia
5. History of Ski Boots, (2019). https://www.skiinghistory.org/history/history-ski-boots
6. Alpine Skiing. https://www.britannica.com/sports/skiing
7. The Evolution of Skiing Equipment, (2013). https://www.distinctlymontana.com/evolution-
ski-equipment
8. An Abbreviated History of Modern Ski Technology, (2017).
https://www.rei.com/blog/snowsports/an-abbreviated-history-of-modern-ski-technology
9. A Brief History Of Skiing- How Did We Get Where We Are Today?
https://www.mabeyski.com/news/the-history-of-skiing/

14
Anexa 1

1. Rege nordic isi transporta fiul pe schi 2. Patrulă militară in Norvegia anul 1200

3. Trupe britanice, Norvegia 1940 4. Schior norvegian în

Razboiele Napoleonice 1807

5. Legături cu curele de piele, 1700 6. Legături cu rădăcini de mesteacăn, 1860

15
7. Legătura de tip “capcana de urs“ 8. Legătura simplă cu curea de piele

9.Ghete din comunitatea lapona Saami, 1888 10. Legatura la călcâi, 1928

11. Ghete cu catarame, 1954 12. Ghete cu margine de plastic 13. Gheata de piele,înclinată

14. Clăpar de plastic cu interior detașabil 15. Clăpar modern

16
17