UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TARGOVIȘTE

CONVERSIE PROFESIONALĂ, ANUL II

SPECIALIZAREA: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

REFERAT

TEORIE ȘI PRACTICĂ ÎN SPORTURILE DE IARNĂ

SCHI ALPIN

COORDONATOR, SUSȚINĂTOR,

Conf. Univ. Dr. CUCUI GABRIEL ENE PETRE MIRCEA

 Introducere

Schiul alpin este cel mai popular sport montan de iarnă, practicat cu ajutorul unui
echipament special format din: schiuri, clăpari și bețe. Schiul a evoluat de la o activitate
utilitară la o activitate de timp liber și de performanță, practicându-se în special în țările
alpine.
"Născut din schiul nordic" (despre care istoricii spun că a apărut odată cu apariţia
omului în regiunile nordice ale continentului nostru), schiul alpin îşi găseşte rapid adepţi, la
început datorită entuziasmului austriacului Matyas Zdarski (considerat părintele acestui
sport), cel care a înfiinţat prima şcoală de schi alpin la Lilienfeld, în Austria (unde schiul alpin
este considerat sport naţional). Specific tehnicii acestei şcoli era folosirea unui singur baston,
mai lung decât cele din zilele noastre.
Pe 19 martie 1905 Zdarski organizează "o demonstraţie practică a noii tehnici alpine"
la Lilienfeld, pe o pantă a muntelui Mukencogel, la care i-au parte 24 de concurenţi formaţi la
şcoala sa, iar spectacolul oferit a fost mult gustat de public. Organizatorul întocmeşte un
document al cursei, consemnând pentru fiecare concurent: vârsta, greutatea şi fotografia, apoi
parcursul cu ansamblul celor 85 de porţi, ca şi derularea întrecerii. Acestui concurs îi urmează
altele în 1906 şi 1909.
Răspândirea schiului în Europa se datorează pe de o parte aceluiaşi Zdarski, care
vizitează mai multe oraşe din diferite ţări, printre care şi Braşovul, în anul 1908, pentru a
demonstra noua tehnică şi aşi face adepţi, iar pe de altă parte, introducerii schiului în
pregătirea unor subunităţi ale armatelor austriece şi franceze.
Intrarea în circuitul internaţional al schiului alpin se datorează însă englezului Arnold
Lunn, care stabileşte primele regulamente pentru coborârea "liberă" şi slalom şi organizează,
împreună cu lord Roberts de Kandahar, primul concurs de coborâre la Montana, în anul 1911
şi primul concurs de slalom, după cele ale lui Zdarski, la Muren în anul 1922 (ambele
localităţi în Elveţia).
Cu prilejul întâlnirii Lunn - Schneider, cei doi hotărăsc instituirea unui concurs de
combinată alpină (coborâre şi slalom) sub denumirea Arlberg-Kandahar, şi botezată aşa în
cinstea locului de desfăşurare şi în amintirea cupei oferite de lord Roberts la prima coborâre
de la Montana.
Acest concurs va cunoaşte în timp un mare succes, fiind programat din 1931,
alternativ, la St.Anton şi Muren, iar mai apoi şi la Chamonix (Franţa). De remarcat că această
competiţie se desfăşoară şi în zilele noastre, fiind unul din principalele repere ale Cupei
Mondiale.
Recunoaşterea oficială a noilor probe şi a regulamentelor propuse de Lunn va avea loc
la Congresul F.I.S. din 1930 de la Oslo (Norvegia), iar primul Campionat Mondial se va
desfăşura un an mai târziu la Muren.
Intrat în circuitul marilor competiţii, susţinut din ce în ce mai mult la cluburile de schi
care se înfiinţează în toată Europa, schiul alpin va fi acceptat pentru prima dată la Jocurile
Olimpice 1936, la Garmisch Partenkirchen (Germania), cu proba de combinată alpină,
masculin şi feminin (primele J.O. de iarnă avuseseră loc în 1924 la Chamonix).
Spectaculozitatea probelor şi audienţa crescută a schiului alpin fac ca la J.O. din 1948
de la Saint Moritz (Elveţia), pe lângă combinata, slalomul şi coborârea să fie acceptate ca
probe de sine stătătoare.
"Cupa Mondială“ traversează într-un sezon trei continente (America, Europa şi
Asia), stabilind anual, printr-un sistem de punctaj, liderii momentului pentru fiecare probă, ca
şi învingătorul la total, încununaţi cu "Globul de Cristal".
 Lupta pe planul sportiv se va transfera şi în planul concepţiei tehnice, astfel încât apar
trei importante şcoli naţionale care vor da, în diferite perioade "tonul în schi", având la bază
aceleaşi concepţii, dar diferenţiate prin "stil": "şcoala franceză" impusă de Emil Allais, Paul
Gignoux şi Geoges Blanchon; "şcoala austriacă" a lui Haschek şi "şcoala elveţiană" condusă
de Eugene Mathias şi Giovani Testa.
Astăzi, în schiul alpin se consideră că sunt două probe tehnice (Sl. şi S.U.) şi două
probe de viteză (C. şi S.G.). Şi pentru ca echilibrul să fie perfect, combinata alpină devine
probă separată, disputată în formula iniţială, prin cumularea rezultatelor dintr-o probă de Sl. şi
una de C. Dar pentru ca inventivitatea sportivilor şi posibilitatea perfecţionării materialelor de
concurs sunt nelimitate, viitorul în schiul alpin ne poate oferi şi alte surprize.
Sistem Competițional:

Federația internațională de schi (F.I.S.):

Răspunde de desfășurarea competițiilor: Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale, Cupa
Mondială de schi alpin.
Federația Română de schi și Biatlon (F.R.S.B.):
În țara noastră schiul alpin de performanță se practică prin intermediul cluburile sportive
școlare și cluburilor sportive private afiliate Federației Române de Schi și Biatlon (FRSB).
Regulamentul competițiilor este dat de Federația Internațională de Schi (FIS) în ceea ce
privește echipamentele și montarea traseelor.

Pricipalele prevederi regulamentare

REGULAMENTUL PROBELEOR DE SCHI ALPIN PROBELE ALPINE (feminin şi

masculin):
- Slalom special (Sl.);
- Slalom uriaş (S.U.);
- Slalom super uriaş (S.G.);
- Coborâre (C.) – probă care cumulează rezultatele unui Sl. şi a unei C.
ţinute în acelaşi concurs; pentru J.O. şi C.M. cele două probe care compun combinata alpină
se desfăşoară separat.
CLASIFICAREA COMPETIŢIILOR:
- Jocuri Olimpice (J.O.)
- Campionate Mondiale (C.M.)- inclusiv pentru juniori
- Concursuri de Cupa Mondială
- Concursuri de Cupe Continentale (Cupa Europei, Cupa Americii)
- Concursuri internaţionale (Curse F.I.S.)

- Campionate Naţionale:
- Seniori
- Juniori
- Copii
- Şcolare
- Universitare
- Concursuri de nivel naţional (Cupe Naţionale)
- Concursuri Judeţene
- CATEGORII DE V RSTĂ:
- copii I 12-13 ani
- copii II 14-15 ani
- juniori 16-19 ani
 - seniori – peste 20 de ani
REGULI SPECIALE
SLALOM SPECIAL:
- proba se desfăşoară în două manşe;
- recunoaşterea (vizionarea) traseului pentru concurs se poate face de sus în jos, prin
derapaj, sau de jos în sus (în urcare), în funcţie de decizia juriului, obligatoriu cu numerele de
concurs pe piept.
Date tehnice:
Masculin:
- diferenţa de nivel 180-220 m. pentru J.O. şi C.M., 140-220 m. pentru celelalte
concursuri;
- număr de porţi 55-75 ± 3.
Feminin:
- diferenţa de nivel 140-200 m. pentru J.O. şi C.M.; 120-200 m. pentru celelalte
concursuri;
- număr de porţi 46-65 ± 3.
Copii I :
- diferenţa de nivel 130 m.
- număr de porţi 32-42
Copii II
- diferenţa de nivel 140 m
- număr de porţi 38-48
Poarta
- constă din două bastoane articulate
- porţile succesive vor alterna din punct de vedere al culorii: roşu şi albastru
- lărgimea unei porţi este de minim 4 m, maxim 6 m.
- distanţa între porţi este de 7-15 m, iar pentru formaţii de 0,75 m
Pregătirea pârtiei:
- este de dorit ca zăpada să fie cât mai dură
- dacă ninge, se iau măsuri pentru îndepărtarea sau bătătorirea zăpezii
Lărgimea pantei:
- minim 40 m dacă se montează în acelaşi timp ambele manşe
Porţi şi combinaţii de porţi:
- un slalom va conţine porţi orizontale (majoritatea) şi verticale, precum şi minim 1 şi
maxim 3 combinaţii verticale, constând din 3 porţi (şicană) şi cel puţin 3 combinaţii
în buclă (duble)
SLALOM URIAŞ:
- proba se discută în două manşe pentru seniori şi junior şi o singură manşă pentru
copii
- recunoaşterea se face de sus în jos în derapaj
- casca simplă de protecţie este obligatorie
Date tehnice:
Masculin:
 - diferenţa de nivel 300-480 m pentru J.O şi C.M., 250-480 pentru celelalte
concursuri
Feminin:
- diferenţa de nivel 300-400 m pentru J.O şi C.M., 250-400 pentru celelalte
concursuri
Copii:
- diferenţa de nivel 250-300 m
- număr de porţi pentru toate categoriile 12-15% din diferenţa de nivel
Poarta
- formată din 4 bastoane şi 2 pânze
- sunt alternative: roşu şi albastru
- pânzele au 75 cm lăţime / 50 cm înălţime
- lărgimea porţilor este de 8-12 m
COBOR RE
- proba se dispută într-o singură manşă
- startul se dă la intervale
- recunoaşterea se face de sus în jos în derapaj
- casca integrală de protecţie este obligatorie
- este singura probă în care se fac antrenamente oficiale în traseul de concurs,
juriul putând descalifica sportivii care nu fac faţă rigorilor probei
Prevederi speciale privind amenajarea traseului:
- în zonele de viteză mare se vor evita pantele înguste
- vitezele excesive, sporind riscul şi punând în pericol concurenţii vor trebui
contracarate prin maniera de amplasare a porţilor
- în exteriorul virajelor care vor fi luate cu viteze mari se vor amenaja spaţii
lipsite de obstacole şi vor fi asigurate cu plase pentru ca un concurent căzut şi proiectat
spre exterior să fie protejat
- zonele care străbat terenurile împădurite vor trebui să aibă o lăţime de cel puţin
30 m
Date tehnice:
- Masculin
- diferenţa de nivel 800-1000 m pentru J.O şi C.M., 500-1000 pentru celelalte
concursuri
- Feminin
- diferenţa de nivel 500-700 m.;
- numărul de porţi este 4-6 % din diferenţa de nivel
- timpul înregistrat într-o coborâre nu trebui să fie mai mic de 2 minute pentru
băieţi şi 1 minut şi 40 secunde pentru fete
Poarta:
- formată din patru bastoane şi două pânze
- pânzele sunt dreptunghiulare, de 0,75 m/1m.
- lărgimea porţii este de minim 8 m
- porţile sunt de culoare roşie
Amplasarea porţilor:
- trebuie să cuprindă cel puţin două săritori pe linie dreaptă şi una pe viraj
- înaintea săriturilor şi a traverseurilor dificile, se va reduce viteza prin maniera de
marcare a pârtiei
- în cazuri speciale, când bastonul exterior al unei porţi va fi scos din motive de
siguranţă, bastonul interior va servi drept poartă
 - se montează de obicei porţi simple (orizontale), rar verticale şi oblice (banane)
numai când condiţiile de teren o impun
Zone galbene:
- în caz de necesitate, juriul stabileşte zone galbene, despre care sportivii sunt
avertizaţi şi care sunt porţiunile cele mai dificile ale traseului
- apariţia unor steguleţe galbene, sau galben cu pătrate negre, care sunt fluturate în
aceste zone, indică concurentului aflat în traseu că trebuie să se oprească, având
posibilitatea să îşi repete cursa
- pentru toate probele din schiul alpin, echipamentul competitorilor va fi testa la
început de sezon (marcat ca fiind valabil în funcţie de normativele F.I.S.) sau în timpul
desfăşurării competiţiilor. Nici un concurent nu are dreptul de participare în competiţii
fără echipament omologat.