Referat

Sporturi de iarnă

1.Patinajul artistic
Patinajul artistic este un sport de iarnă care constă în executarea de elemente specifice precum sărituri, piruete , pe o
suprafață acoperită de gheață. Cele 4 discipline în care se poate concura la nivel Olimpic sunt proba de individual
masculin, individual feminin, perechi și dans pe gheață.

Disciplinele non-olimpice includ patinajul sincronizat. În competițiile de seniori, patinatorii execută de regulă două
programe: programul scurt și programul liber care, depinzând de disciplină, pot include elemente precum piruete,
sărituri, pași, ridicări, sărituri aruncate, „spirala morții”, secvențe de pași etc.

Lama patinei are o canelură pe partea de jos ce creează două muchii distincte, o muchie interioară și una exterioară.
În patinajul artistic, patinatorul se folosește de aceste muchii pentru a patina. Ca o altă trăsătură caracteristică, lama
prezintă la vârf un set distinct de zimți, care ajută la executarea elementelor.

 Primele patine sunt construite din os de animal legate de picior cu piele de animal.
 În secolul XIII osul este înlocuit cu lemnul.
 În secolul XVI olandezii au adus îmbunătățiri patinelor adăugând și metalul.
 1882: La Viena, norvegianul Axel Paulsen a inventat săritura Axel (cu o rotație și jumătate).
 1892: S-a înființat Federația Internațională de Patinaj
 1904: La Melbourne, Australia se deschide primul patinoar.
 1904: Femeile participă la competiții individuale la Davos, Elveția.
 1908: Patinajul se află în rândul sporturilor olimpice de vară. Sonja Henie revoluționează această
disciplină sportivă.
 1909: La Stockholm, suedezul Ulrich Salchow inventează saltul care îi poartă numele.
 1910: La Berlin, germanul Werner Rittberger inventează saltul care îi poartă numele.
 1913: La Engelman, austriacul Alois Lutz inventează saltul care îi poartă numele.
 La JO de la Chamonix din 1924, patinajul devine sport olimpic de iarnă, cu probe individuale
masculine și feminine și proba de perechi. Dansul pe gheață a fost adăugat în rândul probelor
olimpice în 1976, la Innsbruck.
 1925: Suedezul Gillis Grasfström reușește saltul Dublu Salchow.
 1928: Primul titlu olimpic pentru norvegiana Sonja Henie, care va recidiva în 1932 și în 1936.
 1944: Americanul Richard Button reușește Dublu Lutz.
 1962: La Praga, americanul Donald Jackson reușește Triplu Lutz.
 1978: La Campionatele Mondiale de la Otawa, canadianul Very Taylor reușește Triplu Axel.
 1988: La Campionatele Mondiale de la Budapesta, canadianul Kurt Browning reușește primul salt
quadruplu.

Probele patinajului artistic sunt în număr de 5:

 probele individuale, masculin și feminin
 proba de perechi
 proba de dans
 echipa
Probele individuale, masculine și feminine
Concurenții sunt notați după două programe separate: programul scurt și programul
liber.

Programul scurt
 constă din 8 elemente obligatorii: 3 sărituri, 3
piruete și 2 secvențe de pași rapizi.
 patinatorul își alege o piesă de muzică
instrumentală și poate efectua elementele
obligatorii în orice ordine într-un interval de
maximum 2 min. și 50 sec.
 fiecare ratare a elementelor obligatorii
determină o penalizare.
Primii 24 de patinatori la programul scurt avansează
la programul liber.

Programul liber
 nu are elemente obligatorii.
 concurentul alege muzica, tema și coregrafia și
poate efectua sărituri foarte dificile, piruete și
pași combinate cu mișcări artistice.
 juriul evaluează dificultatea programului,
varietatea lui, acuratețea, încrederea și viteza,
precum si interpretarea artistica.
 limita de timp pentru programul liber este de 4
min. 30 sec.
Proba de perechi
În proba de perechi este esențială coordonarea partenerilor, în cadrul elementelor
efectuate.

Programul scurt
 conține 8 elemente obligatorii (ridicări, sărituri,
spirale, piruete, etc.)
 perechea își alege o piesă de muzică
instrumentală și poate executa mișcările
obligatorii în orice ordine într-un interval de
maximum 2 min. și 50 sec.

Programul liber
 programul liber nu are elemente tehnice
obligatorii.
 limita programului este de 4 min. și 30 sec.

Proba de dans

Spre deosebire de proba de perechi, în dansul pe gheață, importante sunt ritmul,

interpretarea muzicii și precizia pașilor, partenerii rămânând în contact pe toata durata
evoluției.

Dansul obligatoriu

 toate perechile execută același dans, ritmul și

pașii specifici trebuind să fie executați în aceeași
manieră.
 contează 20% din totalul scorului final.
Dansul original
 patinatorilor li se impune un anumit ritm (tango,
passo doble ș.a.), iar ei trebuie să execute o
versiune originală cu mișcări la alegere.
 limita de timp este de 2 min.
 conteaza 30% din scorul final.
Programul liber
 nu are elemente obligatorii, acest lucru permițând
concurenților să-și expună întreaga gamă de
elemente tehnice și artistice, pe un fond muzical
și o coregrafie la alegere.
 limita de timp este de 4 min.
 contează 50% din scorul final.

2.Snowboarding
Snow-boardul este placă unde ambele picioare sunt prinse de aceeși placă. Acestea sunt
mai mari decât schiurile având abilitatea de a aluneca pe zăpadă. Lățimea unei plăci
variază intre 15 și 30 centimetri. Aceste plăci sunt diferite de monoski-uri din cauza
poziția pe aceasta, la monoski poziția este in linie cu fața catre direcția de mers iar pe
snowboard poziția este paralela cu placa. Aceste plăci sunt folosite in snowboarding.
 Sherman Poppen, din Muskegon, MI, a venit cu ceea ce majoritatea consideră ca
fiind primul "snowboard" din 1965 a fost numit Snurfer (un amestec de
"zăpadă" și "surfer").
 Prima competiție s-a desfășurat în America în 1983
 În 1993, în Austria la Ischgl au avut loc primele Campionate Mondiale.
 Snow-boardul a devenit sport olimpic din 1998, la Olimpiada de la Nagano.
 Freestyle: Această placă este largă și scurtă (opusul snowboard-ului alpin) și cele
două extremități ale sale (spatulele) sunt simetrice. Suplă, flexibilă și ușoară, e
destinată în special fanilor de half-pipes sau alte module. Permite salturile în
toate direcțile și are stabilitate mare la aterizare.
 All-Mountain: Plăcile all-mountain sunt construite pentru a fi folosite pe orice tip
de teren. Fie ca mergi pe o pârtie proaspăt amenajată, fie că ieși la o zi de
 powder sau intrii în parc, se vor descurca în orice condiții. O mare parte din
snowboarderi aleg aceste modele pentru versatilitatea pe care o oferă. Dacă ești
un începător, nimic nu îți vine mai bine decât o placă all-mountain.
 Powder: Acestea sunt plăcile care se scaldă în valuri de powder. De multe ori
sunt asociate cu cele de freeride dar o trăsătură cheie a acestor modele este
noseul mai lat și tailul mai îngust special făcute pentru a putea mai cârmi mai
bine prin the white stuff. Acestea de obicei au forma rocker pentru a ajuta la
plutire.
 Freeride: Acestea sunt de obicei mai rigide și vin în dimensiuni mai mari decât
restul plăcilor. De obicei acestea au o formă direcțională fiindcă sunt folosite mai
rar în switch.
 Splitboard: Acestea sunt construite pentru a se putea separa și a merge pe ele la
deal ca pe schiul de tură.
 Park: Aceste placi sunt cu 4-5 cm mai lungi decat cele de jibbing, au un flex mai
dur si raspund foarte bine comenzilor. Acestea sunt facute pentru sarituri inalte,
cum intalnesti la halfpipe, scheme pe balustrade sau rampe, dar sunt destul de
versatile si pot fi folosite cu succes si pe munte.

o Proba de „slalom uriaș paralel” este competiția în care 2 sportivi coboară

în același timp pe aceeași pârtie, pe două porțiuni diferite, prevăzute cu
porți. Caracteristicile celor două trasee trebuie să fie cât se poate de
identice.
o Există două manșe de calificare, iar primii 16 competitori concurează în
finală.
 Proba de „half pipe” se
desfășoară într-un spațiu
semicilindric, special amenajat,
având o lungime de 120-130 m
cu o pantă de 16-17 %.
 Sportivii trebuie să sară peste
nivelul zidului și apoi să
aterizeze înapoi, timp în care
execută acrobații aeriene.
 Fiecare sportiv își acompaniază
evoluția cu un fond muzical.
 Primii 12 competitori după
probele de calificare vor
concura în proba finală.
 Proba de „snowboard cross”
îmbină abilitățile acrobatice cu
cele alpine.
  Primii 32 de competitori vor
concura în finală.

3. Bob
Bobul este un sport de iarnă în care o echipă de două sau patru persoane face o cursă pe o
pârtie sinuoasă de gheață într-un vehicul pe patine, care atinge viteze de peste 130 km/h.

 Bobul a apărut ca sport la a sfârșitul secolului al XIX-lea în Elveția.

 Primul club de bob s-a format la St.Moritz în 1897.
 Până în anul 1922, bobul a fost un sport semi-profesionist.
 În 1923, bobul a fost recunoscut oficial ca sport prin înființarea Federației
Internaționale de Bob și Tobogganing (FIBT).
 Este un sport olimpic pentru bărbați, echipe de patru persoane din 1924 și echipe de
două persoane din 1932 iar pentru femei, echipe de două persoane din 2002.
 Trecerea la bobul construit din fibră de sticlă a transformat bobul într-un sport al
vitezei

 Pentru determinarea învingătorilor sunt necesare 4 manșe.

 La start echipajul împinge bobul aproximativ 50 de metri cu o viteză de 40 km/h, după

care, întreg echipajul (2 sau 4 persoane) urcă în interiorul bobului.
 Pentru cursa olimpică, ordinea la start este dată de clasamentul ultimei Cupe Mondiale.

 Dacă bobul se răstoarnă, dar toți componenții echipajului trec linia de sosire, coborârea
este considerată validă.

 Precursorul bobului se numea bobslei (din engleză bobsleigh) și era o sanie joasă

și îngustă, prevăzută în față cu două patine mobile, iar în spate cu două patine
fixe, dirijată cu ajutorul unui volan, care era manevrat de un conducător,
echipajul constând din doi sau trei coechipieri și un frânor.
 O competiție de bobsleigh a avut loc pe pârtia din Sinaia, în data de 19 ianuarie
1914. Ulterior, pe această pistă s-a organizat "Cupa Arsenie". Astfel, ediția din
1924 a cupei Arsenie a fost câștigată de domnul ing. Miss Victor, de la Cercul
Peleș, care a concurat pe bobul "Leonard".
4.Sanie
Proba de sanie este un sport de iarnă care se desfășoară prin alunecare liberă pe o pârtie
descendentă.

 Sania a apărut ca sport în secolul XVIII, când, lângă Sankt Petersburg au fost

organizate câteva competiții.
 Prima competiție oficială are loc la Davos, în Elveția.
 În 1955 s-au organizat primele Campionate Mondiale, la Oslo.
 În 1957 s-a înființat Federația Internațională de Sanie.
 În 1964 acest sport a fost inclus în rândul sporturilor olimpice de iarnă.
  La start, sportivul stă în poziția așezat și se împinge câțiva metri pentru a obține viteza
necesară coborârii cu ajutorul unor mănuși speciale pentru contactul cu gheața.
Mânușile au atașate în vârf niște gheare, care îl ajută pe sportiv la împingerea în gheață.

 În timpul cursei, sportivul stă culcat pe spate, cu picioarele înainte.

 În urma desfășurării a două sau patru manșe, prin cumularea timpilor, se stabilește
clasamentului final.

 Sosirea la final fără mănuși sau fără orice altă componentă a echipamentului, în afară
de vizor, duce la descalificarea concurentului.

5.Skeletonul
Scheletonul este un sport de iarnă, care, ca și sania, se practică pe o pârtie
de gheață descendentă. Diferența principală între scheleton și sanie este
poziția sportivilor: în proba de scheleton, sportivul se întinde cu capul
înainte, pe când în proba de sanie, poziția este cu picioarele înainte.

Săniile folosite în această probă sunt mai grele și mai ușor de controlat,
putându-se ajunge la o viteză maximă de 130 km/h.
 Scheletonul a apărut ca sport la sfârșitul secolului XIX, pe pârtiile de
la St. Moritz.
 Numele de „skeleton” (în limba română „scheleton”) a fost inventat
de către englezul Child în 1882.
 Când Jocurile Olimpice de iarnă s-au desfășurat la St. Moritz,
în 1928 și în 1948, scheletonul a fost inclus pe lista sporturilor intrate
în competiție. Începând cu anul 2002 acest sport a fost inclus din nou
în program.

 La scheleton, spre deosebire de proba de sanie, sportivii adoptă o

poziție cu fața în jos, ghidând sania prin mișcările corpului.
 La start, sportivul împinge scheletonul pe o distanță de 25–40 m,
după care se întinde pe acesta și se continuă cursa.

 Pentru a conduce sunt folosiți spini speciali pe cizme. Sub schelet sunt
atașate două patine de oțel, iar pe partea de sus - două mânere. Bara
de protecție situată la partea din față și din spate a scheletonului
joacă rolul amortizoarelor de zgomot și protejează scheletonul de
pălituri împotriva zidului șanțului de gheață.
 Pentru a se asigura că toți sportivii sunt la egalitate, saniele sunt
standardizate. Dimensiunea scheletului are o lungime cuprinsă între
80 și 120 cm și o lățime de 34 până la 38 cm. Este interzisă încălzirea
patinelor, temperatura acestora fiind verificată înainte de fiecare
pornire. La început, sania și atletul este cântărit, greutatea maximă a
scheletului este de 43 kg pentru bărbați și 35 kg pentru femei,
greutatea scheletului cu un atlet nu trebuie să depășească 115 kg
pentru bărbați și 92 kg pentru femei.